UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE, SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ ȘI

ȘTIINȚA CALCULATOARELOR
SPECIALIZAREA: TEHNICI AVANSATE ÎN MAȘINI
ȘI ACȚIONĂRI ELECTRICE

-REFERAT-

Senzori de temperatură

Masterand: Crăciun Victor Gheorghe

Grupa: TAMAE 3811 A

1
 CUPRINS

1. Generalități............................................................................................................................3

2. Funcționarea senzorilor de temperatură................................................................................3

3. Clasificarea senzorilor de temperatură..................................................................................4

3.1. Senzorul TMP36.....................................................................................................4

3.2. Senzorul AB13-130................................................................................................5

3.3. Termistorul..............................................................................................................6

3.4. Pirometrele..............................................................................................................8

3.5. Termometre.........................................................................................................................9

3.6. Termorezistențe.................................................................................................................10

3.7. Termocuplul......................................................................................................................11

4. Utilizarea senzorilor de temperatură....................................................................................13

5. Bibliografie...........................................................................................................................14

2
1. Generalități

Senzorul, este un dispozitiv tehnic care reacționează la anumite proprietăți fizice sau
chimice ale mediului din preajma lui. Ca parte componentă a unui aparat sau sistem poate
măsura sau înregistra, de exemplu, temperatura, presiunea, umiditatea, câmpul magnetic,
accelerația, forța, intensitatea sonoră, radiații ș.a.

Senzorul, convertește mărimea de măsurat într-o altă mărime, ale cărei variații
urmăresc fidel variațiile mărimii de măsurat. El efectuează transformarea analogică sau
digitală a mărimii de măsurat într-o mărime fizică de aceeași natură sau de natură diferită,
având însă calitatea importantă de a fi mai ușor masurabilă.

Mărimea de măsurat poate trece prin mai multe convertiri datorită prezenței mai
multor senzori în structura aceluiași traductor.

2. Funcționarea senzorilor de temperatură

Temperatura este mărimea neelectrică cea mai des măsurată. Senzorii de temperatură
folosiți au o mare varietate, datorită gamei largi de temperaturi care se măsoară, precum și
preciziei cu care se măsoară într-un anumit domeniu. Eroarea de măsurare se datorează în
primul rând efectelor de schimb de căldură dintre senzor și mediu. Evaluarea erorii de
măsurare se face prin calculul răspunsului senzorului, această eroare fiind cu atât mai mică cu
cât conducția termică senzor – corp este mai mare. O altă sursă de eroare poate fi încălzirea
senzorului datorită curentului propriu care trece prin senzor. Marea varietate a senzorilor se
datorează și caracteristicilor constructive sau a mediilor în care trebuie utilizate.

Fenomenele care stau la baza funcționării senzorilor de temperatură prezintă o mare

diversitate, spre exemplu conversia temperatură – mărime electrică, făcută de senzor, se
realizează pe baza efectelor produse de câmpul termic asupra diferitelor materiale sau
semiconductoare.

Efectele produse de temperatură asupra diferitelor corpuri cu care vin în contact direct
sau indirect sunt: dilatarea, variația conductivității electrice, modificarea proprietăților
magnetice, variația unei tensiuni electromotoare, variația intensității și a spectrului radiației
emise de corp, precum și modificarea frecvenței de rezonanță a materialului.

3
 Senzorii de temperatură trebuie să aibă și alte proprietăți, cum sunt: sensibilitate,
reproductibilitate, timp de răspuns mic, liniaritate pe un domeniu cât mai mare, montare și
interschimbare ușoară. Senzorii trebuie să fie protejați împotriva unor eventuale acțiuni
chimice sau fizice. Aceste protecții care se adaugă în timpul realizării senzorilor, duc la
scăderea performanțelor acestora.

Pentru a face o alegere corectă a senzorului de temperatură, întâi trebuie analizate

cerințele legate de intervalul de temperatură în care trebuie să funcționeze, timpul de răspuns,
sensibilitatea, temperatura maximă la care va fi supus senzorul, timpul de utilizare, costurile.

3. Clasificarea senzorilor de temperatură

Cele mai obișnuite mijloace de măsurare a temperaturii sunt:

 Termometre cu lichid;

 Termometre bimetalice;

 Termometre mamometrice;

 Termocupluri;

 Termorezistoare metalice;

 Termistoare;

 Termometru cu joncțiune pn;

 Termometre cu cuarț;

 Pirometre;

 Termometre cu termorezistențe;

 Senzorul TMP36;

 Senzorul AB13-130.

Primele trei dintre acestea sunt traductoare primare de măsurarea temperaturii, restul
necesită dispozitive electronice pentru măsurare.

3.1. Senzorul TMP36

4
 Acest senzor, prezentat în figura 1, prezintă următorele caracteristici generale:

- senzor analogic de temperatură;

- consum redus de energie;

- timpul de răspuns este de 0,33 s;

- măsoară temperatura între -500C și 1250C;

- acuratețea este de ±10C;

- tensiunea de ieșire este proporțională cu temperature, astfel că la -50 0C tensiunea

va fi 0V, iar la 1250C tensiunea va fi 1,75V;

- prețul estimativ este de $2.

Figura 1. Senzor de temperatură TMP36

3.2. Senzorul AB13-130

Este prezentat în figura 2, având următoarele caracteristici:

- măsoară temperatura între -300C și 850C;

- timpul de răspuns este de 0,1 s;

- consum redus de energie;

- prețul estimativ este de $2;

- acuratețea este de ±0,50C;

- senzor specializat pentru termostat.

Senzorul AB13-130, poate fi folosit atât pentru termostatul unei centrale de

apartement, deoarece în acest caz temperaturile de utilizare ar fi aproximativ între 15 0C și
30ᵒC, dar poate fi utilizat și într-o camera frigorifică, fie pentru păstrarea alimentelor
proaspete la 00C sau pentru păstrarea alimentelor congelate la -18,50C.

5
 Figura 2. Senzor de temperatură AB13-130
3.3. Termistorul

Sunt traductoare de tip parametric care funcționează pe baza modificării rezistenței

electrice a materialului semiconductor odată cu modificarea temperaturii.

Denumirea de "termistor" este o combinare a cuvintelor englezesti "thermally

sensitive resistor" (rezistență sensibilă termic). Aceasta denumire descrie cu exactitate
funcția de bază a dispozitivului și anume aceea de-a avea o schimbare de rezistență electrică
predictibilă în funcție de orice schimbare a temperaturii sale absolute.

Domeniul de măsurare se poate întinde de la -200 °C până la circa 400 °C, însă sunt
sensibile la șocurile termice care pot distruge materialul protector.

Datorită sensibilității lor foarte mari, termistoarele sunt indicate la măsurarea

diferențială a temperaturii, atingând rezoluții de ordinul 0,01 °C.

Termistorii comerciali au rezistenţe care variază între 6 și 60 kΩ la 0 oC şi de la 15 la

150 Ω la 37oC. Modificarea rezistenţei lor este de 0,1 m Ω într-o sută de zile, dacă nu sunt
afectaţi de ciclurile termice, în timp ce şocurile şi deformările mecanice pot provoca abateri
importante ale dependenţei rezistivităţii de temperatură, deci o importantă ireproductibilitate.

Un termistor, poate fi de tip NTC(cu coficient negativ de temperatură) sau de tip

PTC(cu coeficient pozitiv de temperatură).

Principalele caracteristici pentru care termistorii sunt utilizați sunt:

- sensibilitate foarte bună;

- nivelul ridicat de repetabilitate și stabilitate;
- interschimbabilitate foarte bună;
- dimensiune mai mică determinând un răspuns mai rapid la schimbările de
temperatură;
- preț de cost relativ scăzut.

6
 Termistorul NTC (Negative Temperature Coefficient), este un dispozitiv
semiconductor cu doua terminale relativ simplu, realizat din amestecuri sinterizate din oxizi
ai metalelor de tranziție ca manganul, cobaltul, nichelul, fierul, cuprul. Spre deosebire de
metale, la care rezistența electrică crește cu temperatura, la termistori, rezistența scade cu
creșterea temperaturii lor.

În cazul termistoarelor NTC, relația între rezistență și temperatură(caracteristica de transfer)

prezintă o neliniariate puternică.
Un termistor, prezentat în figura 3, are următoarele componente:
 electrod;
 conector;
 terminale;
 înveliș protecție;
 disc ceramic.

Figura 3. Structura unui termistor

Variația rezistenței unui termistor de tip NTC și PTC, în funcție de temperatură, este
prezentată în figura 4.

7
 Figura 4. Variația rezistenței unui termistor în funcție de temperatură

Se observă în figura de mai sus că, termistorul PTC (d), are o caracteristică liniară, în
timp ce termistorul NTC (a, b, c) are o caracteristică neliniară.

3.4. Pirometrele

Pirometrele se folosesc la măsurarea temperaturii, având la bază radiaţiile totale,

parţiale sau monocromatice emise de corpurile măsurate.

Pirometre de radiaţie totală

Se compun dintr-un sistem optic şi un sistem electric de măsurare, închise într-o

carcasă metalică denumită lunetă. Sistemul optic este format din lentile obiectiv şi ocular şi
diafragme. Sistemul electric de măsurare este alcătuit din termopile, montate cu joncţiunile
de măsurare pe plăcuţe receptoare de radiaţii din platină înnegrită, centrate pe axul lunetei.

Pirometre de radiaţie parţială

1. Pirometrele de culoare, funcţionează pe baza raportului densităţilor spectrale ale

emitanţelor energetice, pentru două lungimi de undă ale radiaţiilor corpului a
cărui temperatură semăsoară.
2. Pirometrul fotoelectric, măsoară densitatea spectrală a emitanţei energetice a
corpurilor, utilizând fotodetectoare în benzi de câţiva mm în jurul unei anumite
lungimi de undă. Tipic, se folosesc două fotodetectoare identice pentru măsurare
(de exmplu, fotodiode duale), pentru eliminarea inconvenientului recalibrărilor
periodice.

8
 Radiaţiile sunt trecute printr-un disc rotitor prevăzut cu filtre de culoare pentru cele
două lungimi de undă, de exemplu roşu şi verde. Semnalul electric de la fotodetector, cu faza
variabilă în funcţie de lungimea de undă la care emitanţa energetică este maximă, este
amplificat şi aplicat unui servomotor care deplasează un filtru colorat în calea radiaţiilor până
la obţinerea egalităţii emitanţelor energetice spectrale pentru cele două lungimi de undă.

În figura 5, sunt prezentate diferite tipuri de pirometre pentru măsurarea

temeperaturii.

Figura 5. Pirometre pentru măsurarea temperaturii

3.5. Termometre

Termometrul,este un instrument folosit la măsurarea temperaturii. Cel mai des folosit

tip de termometru este cel cu mercur, care este alcătuit dintr-un capilar de sticlă cu diametrul
uniform care este deschis într-un balon umplut cu mercur la un capăt. Ansamblul este închis
pentru a asigura o stare parţială de vid. Dacă temperatura creşte, mercurul se ridică în capilar.
Temperatura poate fi apoi citită de pe o scală adiacentă. Mercurul este des folosit
pentru măsurarea temperaturilor obişnuite; alcoolul, eterul şi alte lichide sunt şi ele folosite în
termometre.

Invenţia termometrului îi este atribuită lui Galileo Galilei, deşi termometrul etanş nu a
fost inventat decât abia în 1650.

Termometrele moderne cu alcool şi mercur, au fost inventate de fizicianul german

Gabriel Fahrenheit, care a propus de asemenea şi prima scala termometrică larg folosită, ce-i
poartă numele, în care 32 F este punctul de îngheţare al apei şi 212 F este punctul de fierbere
al acesteia la o presiune atmosferică normală. După aceea au mai fost propuse multe alte
scări; în cea centi-gradă (a lui Celsius), folosită în majoritatea lumii, punctul de îngheţ se află
la 00C, iar cel de fierbere la 1000C.

Structura unui termometru cu mercur, folosit pentru măsurarea temperaturii, este

prezentată în figura 6.

9
 Figura 6. Termometru cu mercur

3.6. Termorezistențe

Termorezistenţele, sunt traductoare de temperatură care transformă variaţia de

temperatură a mediului controlat în variaţia rezistenţei elementului sensibil şi se bazează pe
proprietatea materialelor de a-şi modifica rezistenţa electrică în funcţie de temperatură după 
următoarea formulă:

Rt = R0 (1 + At + Bt2) 

unde:

Rt= rezistenţa termorezistenţei la temperatura „t”; 

R0= rezistenţa termorezistenţei la 0ºC;

t= temperatura (ºC);

A şi B= coeficenţi care se pot determina prin calibrare.

Rezistenta electrică apare în primul rând din cauza agitației termice și ea depinde,
pentru o temperatură dată, de natura materialului, precum și de prezența impurităților,
respective a defectelor din rețeaua cristalină, de lungimea și secțiunea firului termorezistiv.

În conformitate cu STAS 8420-86 denumirea de „termorezistenţă” este prescurtarea

denumirii "Termometru tehnic cu rezistenţă electrică”.

10
 Criteriile privind alegerea metalelor din care se confecţionează termorezistoarele
sunt:

 rezistivitate mare pentru obţinerea unor traductoare de dimensiunireduse;

 coeficientul de variaţie a rezistivităţii cu temperatură ridicat pentru a avea o
sensibilitate ridicată;
 o bună liniaritate a caracteristicii de transfer pentru a nu necesita circuite de
liniarizare suplimentare;
 asigurarea unei purităţi cât mai ridicate pentru reproductibilitate;
 stabilitate în timp şi la acţiunea agenţilor chimici.
Termorezistențele furnizează, la temperaturi scăzute o citire a temperaturii mai
precisă față de termocuple și pentru aceasta sunt recomandate să fie utilizate când procesul de
controlat necesită o acuratețe ridicată a măsurăii și temperaturile nu depășesc 200 de grade
Celsius.

În prezent, ca materiale pentru realizarea termorezistențelor (prezentate în figura 7) se

folosesc: platina, nichelul, cuprul și wolframul.

Termorezistențele din platină (Pt) se folosesc în intervalul de temperatură (-180 ...

+600°C), eventual extins între -200 și +1000°C. Termorezistențele din nichel (Ni) se folosesc
in domeniul -100 ... +250°C principalul lor dezavantaj fiind legat de neliniaritatea pe care o
prezintă în jurul temperaturii de 350°C. Termorezistențele din cupru (Cu) au domeniul de
măsurare limitat la intervalul -50 ... + 180°C. Deși wolframul are o sensibilitate și liniaritate
superioară platinei, este relativ puțin folosit la construcția termorezistențelor, datorită
modificărilor pe care le suferă structura cristalină în timp. Rezistența nominală a
termorezistențelor metalice la 0°C poate fi 25, 50, 100, 500 sau 1000 de Ω, ultimele fiind
folosite în special pentru temperaturi joase.

11
 Figura 7. Diferite tipuri de termorezistențe

3.7. Termocuplul

Este un traductor de tip generator, care la variația temperaturii față de o valoare de

referință generează o tensiune termoelectromotoare a cărei valoare se modifică odată cu
modificarea temperaturii. Are la bază efectul termoelectric direct (efectul Seebeck), care
constă în apariția unei tensiuni termoelectromotoare într-un circuit format din două
conductoare de natură diferită, atunci când cele două joncțiuni (puncte de sudură) se află la
temperaturi diferite. Explicația fizică a fenomenului termoelectric constă în faptul că o dată
cu creșterea temperaturii, crește și mobilitatea purtătorilor de sarcină în mod diferit în cele
două materiale, conducând la un fenomen de migrare a purtătorilor de sarcină de la zonele
mai calde spre zonele mai reci.

Deși sensibilitatea termocuplelor este mai redusă decât sensibilitatea

termorezistențelor, ele oferă o serie de avantaje ca:

• generează o tensiune electromotoare fără componentă de offset și nu produce

semnal de ieșire dacă nu există o diferență de temperatură;

• nu interferează cu alte mărimi de influență;

• nu necesită polarizări inițiale în circuitul de măsurare.

Ca dezavantaje ale termocuplelor pot fi citate:

• scăderea sensibilității la temperaturi joase;

12
 • fenomene de evaporare, contaminare chimică sau chiar topire la temperaturi
ridicate;

• zgomotul termic propriu ce limitează pragul de sensibilitate.

În figura 8, se prezintă diferiți senzori de tip termocuplu.

Figura 8. Senzori de tip termocuplu

Materialele folosite la construcția termocuplelor pot fi conductoare sau

semiconductoare, ele trebuie să asigure o sensibilitate ridicată și să aibă stabilitate în timp și
la acțiunea agenților „al treilea material''.

În concluzie, construcția termocuplelor trebuie să asigure tensiuni mecanice reduse în

întregul interval de temperatură ce se măsoară, cât și de protecție la posibilitățile de
contaminare chimică sau radiații nucleare. Diametrul conductoarelor poate fi impus din
condiții referitoare la rezistența interioară (zgomotul tehnic propriu), însă determină și
temperatura maximă la care poate fi folosit termocuplul.

4. Utilizarea senzorilor de temperatură

Senzorii de temperatură sunt utilizați în general în următorele industrii:

  industria metalurgică;
 industria ceramicii;
 industria sticlei;
13
  industria chimică;
 industria alimentară;
 industria băuturilor;

Figura 9. Aplicație cu senzor de temperatură

În figura de mai sus, este utilizat un senzor de temperatură de tip termistor PTC sau
termocuplă, folosit pentru a se măsura temperatura în rezervor.

5. Bibliografie

1.http://users.utcluj.ro/~cteodor/cursuriai1/Traductoare%20de
%20temperatura_ppt.pdf

2.http://ep.etc.tuiasi.ro/site/Senzori_si_Traductoare/Cursuri/senzori_5.pdf

3.https://www.scribd.com/doc/45979130/6-senzori-de-temperatura

4.https://www.academia.edu/5118840/Senzori_de_temperatur%C4%83

5.https://www.scribd.com/doc/137796521/Termistori-Si-Senzori

6.http://users.utcluj.ro/~mbirlea/s/01s.htm

14