Redacteaza un eseu de minimum 400 cuvinte , in care sa prezinti particularitati ale unui text narativ studiat

apartinand lui Mihail Sadoveanu

in literatura romana, Mihail Sadoveanu este un exemplu de "prozator total" ( Constantin Ciopraga ).
Scriitorul a abordat diferite specii ale genului epic, de la proza scurta la proza de mare intindere, imprimand
operelor sale un stil aparte, caracterizat de originalitatea compozitiei si a limbajului.

Baltagul este unul dintre romanele reprezentative ale scriitorului, considerat de Nicolae Manolescu "singura
capodopera a seriei realiste a lui Sadoveanu" ( Arca lui Noe ). Acest roman impune prezenta unui personaj
singular in literatura romana – "aici, in centru, se afla pentru prima oara un ins puternic, activ, victorios;
aceasta e femeie [...] si taranca." ( Nicolae Manolescu, Arca lui Noe ).

Structura romanului permite interpretarea acestuia in doua moduri: realist ( reconstituirea monografica a
universului pastoresc ) si mitic ( sensul ritual al gesturilor personajelor ). Dincolo de incercarea Vitoriei de a
reconstitui pas cu pas evenimentele care au dus la moartea violenta a sotului sau si de a-i identifica pe
ucigasi, se desfasoara, pe un al doilea plan al romanului, o veritabila aventura a cunoasterii de sine si,
simultan, a cunoasterii lumii. Personaj absent si episodic, creionat indirect, cu o prezenta staruitoare insa
de-a lungul intregului roman, Nechifor Lipan apartine mai curand planului mitic decat celui realist. Pornita in
cautarea sotului, Vitoria strabate simultan spatiul real si spatiul mitopoetic, un univers pragmatic si
comercial, dar si o lume de "semne si minuni".

Monografie a comunitatii pastorale dintr-un sat de munte de la inceputul secolului, Baltagul este un roman
cu o constructie a subiectului complexa, in care se regasesc deopotriva forme ale romanului politist si
structuri specifice naratiunilor mitice (accentul este pus pe ritmicitatea existentei cotidiene a oamenilor,
guvernata de legi cosmice si de "randuiala" straveche ).

Actiunea prezinta cautarea lui Nechifor de catre Vitoria, care parcurge drumul de la Magura Tarcaului la
Vatra Dornei, descifrand semne si staruind in a face dreptate. Faptele sunt, aparent, banale: Nechifor Lipan,
un cioban destoinic, este ucis, iar sotia sa, Vitoria, ingrijorata de absenta lui indelungata, porneste sa-l
caute. Desi baba Maranda, vrajitoarea satului, o incredinteaza ca Nechifor s-a oprit la alta femeie, Vitoria
este din ce in ce mai sigura ca sotul ei e mort.

Cunoscandu-si bine barbatul, ea se lasa condusa de vise – "semne ceresti" - , dar si de intuitia ei feminina;
dupa ce-si trimite fata la manastire si isi aranjeaza toata gospodaria, Vitoria, insotita de Gheorghita, pleaca
la drum. Ea reface traseul parcurs de Nechifor, poposind din carciuma in carciuma, punand pretutindeni
intrebari. Afla, la Vatra Dornei, ca sotul ei a cumparat toate oile de vanzare si ca alti doi ciobani s-au invoit
cu Lipan sa le dea si lor o suta de oi. Cu rabdare si inteligenta, femeia afla totul de la satenii care i-au vazut
impreuna pe cei trei, iar, dupa ce il gaseste intamplator pe Lupu, cainele lui Lipan, descopera si cadavrul
sotului intr-o rapa. Din acest moment, Vitoria pune in scena o confruntare a celor doi ciobani, Ilie Cutui si
Calistrat Bogza, cu propriile lor fapte, utilizand ca ultim argument cainele, care-l recunoaste fara ezitare pe
ucigas. Dupa ce Nechifor este ingropat crestineste, Vitoria da un praznic la care il acuza pe asasin,
infaptuind astfel un act justitiar si restabilind echilibrul etic si religios tulburat prin comiterea crimei; de
acum inainte, viata isi poate relua cursul firesc, Vitoria si fiul ei se pot intoarce acasa dupa indeplinirea
ultimelor datorii fata de cel mort.

Nechifor si Vitoria se definesc unul pe altul, prin iubirea care-i leaga definitiv, peste accidentele firii lor
omenesti si prin rolurile pe care si le asuma. Dintru inceput, Nechifor se detaseaza prin gesturi,
comportament si atitudini. Prin nasterea lui speciala, urmata de un simulacru de moarte si de o noua
nastere, el isi afirma esenta particulara si destinul special; cele doua nume pe care le poarta, Gheorghe ( <
gr. Georgos – lucrator al pamantului; Sf. Gheorghe – biruitor al balaurului ) si apoi, Nechifor ( < gr. Nikefors
– victoriosul, biruitorul ) sunt numele acestui destin. Vitoria ii este perechea complementara, atasata de el
cu puterile unei legitati mai presus de cele omenesti. Acest personaj feminin, unic in literatura romana, este
caracterizat complex pe tot parcursul actiunii, direct si indirect.
Caracterizarea directa se realizeaza din perspectiva naratorului obiectiv si a altor personaje. Naratorul ii face
un portret fizic sumar in incipitul romanului, retinand detaliul "ochilor caprii", "in care parca se rasfrangea
lumina castanie a parului". intr-una dintre primele scene ale romanului, Vitoria este prezentata in ipostaza
meditativa specifica unui puternic conflict interior. Ochii ei, "dusi departe", sugereaza ideea ca femeia este
preocupata de intarzierea lui Nechifor pana la uitare de sine.
Din perspectiva Minodorei, Vitoria pare o pastratoare severa a traditiei; Gheorghita o vede mai mult ca pe o
detinatoare de puteri fermecate ( "cunoaste gandurile omului", "hotara si vremea"; "Daca-i intr-adevar
vrajitoare, cugeta el, apoi eu mananc si ea prinde puteri" ).

Cele mai multe trasaturi se contureaza prin caracterizarea indirecta, realizata prin consemnarea atitudinilor,
a faptelor si a limbajului personajului. intelegerea speciala a lucrurilor, spiritul patrunzator definesc portretul
moral al Vitoriei, urmarita mai ales in datele sufletesti, interioare, in intregul roman.
Firul narativ incepe dintr-un punct de dezechilibru: absenta barbatului – stapan si legiuitor al gospodariei;
lipsa se prelungeste dincolo de limitele firescului, pe care legile traseelor lui Nechifor le respectasera pana
atunci cu strictete. Gospodaria lui Nechifor Lipan se pregateste, prin miscari sumare, de intampinarea noului
sezon, in absenta stapanului, prin poruncile Vitoriei. in acest fel, Vitoria se impune din incipit ca personaj de
actiune, meditatia ei singuratica de pe prispa casei, in prag de iarna, fiind pretextul declansarii actiunii.

Hotararea de a pleca in cautarea lui Nechifor se contureaza treptat si, in vederea acesteia, se savarsesc
ritualuri care o arata pe Vitoria ca o pastratoare a traditiei: postul, vizita la manastirea Bistrita, inchinarea la
icoana Sfintei Ana, spovedania si impartasania. Trecerea printr-un alt ritual ( al formalitatilor oficiale )
determina pregatirile practice de plecare la drum lung.

Cercetarile Vitoriei, prezentate prin intermediul naratiunii, urmeaza un plan stabilit cu precizie, ceea ce arata
hotararea ei de a-l gasi pe Nechifor si curajul de a infrunta necunoscutul. Crescuta in spiritul traditiilor, pe
care le respecta cu sfintenie, Vitoria respinge noul. Vizita la Neamt, unde anunta autoritatile despre
disparitia lui Nechifor, nu o convinge ca se vor lua masurile necesare pentru gasirea acestuia. De aceea,
pregateste minutios calatoria la Dorna. Toate gesturile premergatoare o arata credincioasa, energica si
stapana pe sine: vinde produse pentru a obtine bani de drum, merge la Bistrita pentru a se inchina la icoana
Sfintei Ana, o trimite pe Minodora la manastire, sfinteste baltagul pe care i-l daruieste lui Gheorghita.

Atenta la semne si la vorbele oamenilor, Vitoria reconstituie traseul lui Nechifor Lipan, reusind sa afle, cu
diplomatie, amanunte despre sotul ei la hanurile unde poposeste.

Intuitia este o trasatura fundamentala de caracter a personajului. Ea reuseste sa inteleaga oamenii si sa le

cunoasca gandurile. Acest fapt este subliniat direct de monologul interior al lui Gheorghita: "Mama asta
trebuie sa fie farmacatoare; cunoaste gandurile omului..."

Perseverenta o ajuta sa depaseasca momentele dificile. Descoperirea ramasitelor pamantesti ale lui Nechifor
Lipan o afecteaza profund, dar nu o distruge, pentru ca in constiinta Vitoriei este adanc inradacinat gandul
ca pedepsirea vinovatilor este scopul calatoriei sale. "Fara lacrimi", Vitoria cerceteaza locul, privindu-l din
perspectiva ucigasilor. Dominandu-si durerea, ceea ce arata forta ei morala, Vitoria Lipan face pregatirile
pentru inmormantare dupa datina.

La inmormantare, sunt poftiti si prefectul si cei doi ucigasi, iar atitudinea severa si neinduplecata a
muntencei va da nastere unui conflict exterior violent, finalizat cu marturisirea lui Calistrat Bogza. La
praznic, ancheta inceputa de domnul Anatase Balmez ia sfarsit, pentru ca Vitoria stie sa conduca discutia cu
abilitate si dezvaluie imprejurarile crimei. Din nou, iese la iveala relatia speciala dintre cei doi soti:
munteanca ofera detalii pe care numai un individ prezent ar fi putut sa le stie, ceea ce ii inspaimanta pe
ucigasi, supusi unui proces de tortura psihologica pana cand marturisesc imprejurarile omorului. Scena se
desfasoara intr-un ritm alert si subliniaza rolul femeii in indeplinirea actului justitiar, chiar daca bratul care il
loveste pe ucigas este acela al lui Gheorghita: "impuns de alt tipat al femeii, feciorul mortului simti in el
crescand o putere mai mare si mai dreapta decat a ucigasului. Primi pe Bogza in umar. il dadu indarat. Apoi
il lovi scurt cu muchea baltagului, in frunte. Calistrat Bogza sovai. Canele se napusti la beregata, mestecand
mormairi salbatice cu sange. [...]

- Ce vrei?
- Vreau sa ma marturisesc. [...] Parinte, zise Bogza, gafaind iar; eu vad ca se poate intampla sa pier. Pentru
asta, fac marturisire aicea, sa se stie ca eu am palit intr-adevar pe Nechifor Lipan si l-am pravalit in rapa,
dupa cum a dovedit nevasta lui. N-am inteles de unde stie; dar intocmai asa este."
Dupa dovedirea vinovatilor, Vitoria revine la grijile cotidiene. Gheorghita este considerat cap al familiei si, de
aceea, ii sunt impartasite hotararile in privinta conducerii gospodariei: "- Vina incoace, Gheorghita, vorbi ea,
trezita din nou de griji multe. Vezi de tesala caii, dupa moda cea noua care am aflat-o aici, si-i intareste cu
orz, caci drumurile inca nu s-au sfarsit. [...] Iar pe sora-ta sa stii ca nici c-un chip nu ma pot invoi ca s-o
dau dupa feciorul acela inalt si cu nasul mare al dascalitei lui Topor."

Personajul este reprezentativ pentru categoria sociala prezentata in roman. Vitoria Lipan se incadreaza in
lumea traditionala a oamenilor de la munte, respectandu-i legile nescrise si transmitandu-le urmasilor. Fire
conservatoare si complexa, munteanca din Magura Tarcaului ramane o prezenta memorabila dincolo de
paginile romanului, personaj de referinta in literatura romana.