LOCUŢIUNILE

Locuţiunile sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar care se comportă din punct de vedere
grammatical ca o singură parte de vorbire : substantiv, adjectiv, pronume, verb, adverb,
prepoziţie, conjuncţie.
Ele au următoarele caracteristici:
 Au caracter fix, neputându-li-se schimba forma şi nici ordinea. Totodată
locuţiunile au posibilităţi reduse de disociere, ceea ce înseamnă că în componenţa
lor nu se pot introduce alte cuvinte.
 Cuvintele din componenţa locuţiunii nu pot fi înlocuite cu sinonime de-ale lor.
 Cuvintele care alcătuiesc locuţiunea îşi pierd , în general, sensul lexical de bază.
 În componenţa unor locuţiuni intră cuvinte cu caracter arhaic: a-şi aduce aminte, a
purta pică, a da ortul popii.
 În cazul unor locuţiuni, sensul lor originar nu mai este cunoscut vorbitorilor:
ex. a lua plasă = expresie folosită la cursele de cai, unde calul favorit, care
pierdea cursa, era trecut pe tabelele de marcaj pe locul al doilea, drept consolare.
 Nu sunt locuţiuni figurile de stil.
 Recunoaşterea caracterului de locuţiune al unui grup de cuvinte are consecinţe
importante pentru analiza sintactică a părţilor de propoziţie şi a propoziţiilor
subordonate.
Având în vedere principiul echivalentei cu părţile de vorbire, locuţiunile se clasifică
astfel:

A. LOCUŢIUNI VERBALE

a-şi aduce aminte, a-şi da duhul, a băga de seamă, a-şi bate joc, a bate din palme,
a da în arendă, a da bineţe, a da bir cu fugiţii, a da cu chirie, a da/ lua cuvântul, a da greş,
a da cu împrumut, a da năvală, a da ocol, a da ortul popii, a da raportul, a da de urmă, a
da de veste, a da în vileag, a se da de-a rostogolul, a face curte, a o face lată, a o face de
oaie, a lua aminte, a lua peste picior, a o lua la sănătoasa, a-l prinde somnul, a pune la
cale, a o pune de mămăligă, a rupe tăcerea, a sparge gheaţa, a spăla putina, a sta de strajă,
a trage pe sfoară, a vorbi pe şleau, etc.

B. LOCUŢIUNI SUBSTANTIVALE

aducere aminte, băgare de seamă, băgător de seamă, bătaie de cap, bătaie de joc,
cal de bătaie, facere de bine, lăsare la vatră, luare de cuvânt, părere de rău, punere la cale,
luare în primire;etc.
Precizare: majoritatea locuţiunilor substantivale provin din locuţiuni verbale.
 C. LOCUŢIUNILE PRONOMINALE

Deşi varietatea pronumelor şi numărul acestora este relativ mare, numărul

locuţiunilor pronominale este destul de redus.
nehotărâte:cine ştie cine, cine ştie ce; interogative: ce fel de; personale:
domnia- sa; reflexive: de sine.

D. LOCUŢIUNILE ADJECTIVALE

(bătaie) în lege, (lucru) de căpetenie, de mântuială, (om) de geniu, de ispravă, de

nădejde, de nimic, de seamă, cu dare de mână, dintr-o bucată, în etate, în putere, larg la
mână/ pungă, cu scaun la cap, (copil) luat de suflet, bătător la ochi, fel de fel, de tot felul,
singur-singurel, strâns la pungă, tobă de carte, tot unul şi unul, etc.

E. LOCUŢIUNILE ADVERBIALE

aşa-şi-aşa ,ba da, ba nu, cât ai zice peşte, cu nemiluita, cu de-a sila, cu totului tot,
de aceea, de-a binelea, de-a dreptul, de-a latul, de-a-ndărătelea, de-a-nboulea, de cu seară,
de dimineaţă, de silă, de unde până unde, de voie de nevoie, din ce în ce, din când în cînd,
din nou, din vreme-n-vreme, după amiază, cu totul, în curând, în felul acesta, într-adevăr,
în zadar, la anul, la noapte, într-o bună dimineaţă / zi, pe neaşteptate, pe negândite, pe
nepusă masă, pe nesimţite, prin urmare, clipă de clipă, ici şi colo, rând pe rând, târâş-
grăpiş, toate ca toate, zi de zi, etc.

F. LOCUŢIUNILE PREPOZIŢIONALE
Cu cazul genitiv se pot construi: de-a curmezişul, de-a latul, de-a lungul, în
afara, în ciuda, în dosul, în dreptul, în faţa, în josul, în pofida, în preajma, în spatele, în
susul,
Cu cazul acuzativ se pot consrui: afară de, alături de/cu, aproape de, asemănător
cu, asemenea cu, comparativ cu, conform cu, contrar cu, de din vale de, deodată cu, de
faţă cu, dinainte de, dincoace de, din cauză de, din pricină de, faţă de, în caz de, în chip
de, în comparaţie cu, în raport cu, laolaltă cu, la un loc cu, odată cu, potrivit cu, peste
drum de, privitor la, cu referire la, relativ la, etc.

G. LOCUŢIUNILE CONJUNCŢIONALE

aproape că/să, astfel că, aşa că, aşa cum, atunci când, ca şi când, ca şi cum, chiar
dacă, chiar de, chit că, cât timp, câtă vreme, cu toate că, de când până când, de câte ori,
de parcă, de unde, din cauză că, din moment ce, din pricină că, după cât/cum, faţă de cât,
fărră să, fără ca... să, îndată ce, întocmai ce, întocmai cum, întrucât, mai că, măcar că,
numai că, odată ce, pe lângă că, până să, până unde, pentru că, etc