Sunteți pe pagina 1din 1

Subiect la limba si literatura română - proba orală (propunere)

”Cartea cea mai plină de aventuri pe care o citisem nu a fost una de basme
sau de Jules Verne, nici Omul-amfibie, Cei trei muschetari sau După douăzeci de
ani, nici Faust, Colierul Reginei sau Cocosatul, nici Aventurile lui Gordon Pym
sau Călătoria lui Magellan, nici Homunuculus a lui Dlavilscikov, nici cartea
despre Ulu, capătul lumii sau Expeditia Kon-Tiki, nici Lumea tăcerii sau
sumedenia de cărticele din colectia stiintifico-fantastică, pe care le răsfoisem si le
abandonasem repede, nici cele cu zmei, balauri cu sapte capete si printese si nici
cartea aceea cu poezii despre flori, cu minunatele ilustratii, din care nu îmi
amintesc foarte clar decât că era extraordinar de lucioasă si parfumată ca o
chewing-gum de fructe - si pe care o consideram cea mai domnisoară dintre cărti.

Cea mai ciudată carte pe care o citisem la vârsta când nu retii mare lucru din
cărti era una fără actiune si fără personaje, dar care îmi stârnise toate simturile,
imaginatia si- as zice astăzi- constiinta, sau mă rog, ceva ce mă făcea să mă revolt,
să judec, să trag anumite concluzii si să mă îngrozesc de ceea ce se cheamă fiinta
umană în nebunia ei animalică.

Era o veche si pătată carte de bucate, cu desene sofisticate în tus negru, în


care se amestecau cuvinte necunoscute, cuvinte domestice si sălbatice denumind
mirosuri, materii , substante, instrumente, animale si plante, culori, consistente – în
care căutam până la ameteală amănunte picante, asa cum aveam să fac mai târziu
stând aplecată peste reproduceri după Bosch si Bruegel. ”

(Exuvii, Simona Popescu)

[Citeşte textul cu voce tare]

1. Ce poţi deduce despre autoarea textului şi despre situaţia de comunicare?


 Cine este?
 Cui i se adresează textul?
 Ce tip de text este acesta?
 Care este atitudinea scriitoarei faţă de lectură ?
2. Care este opinia ta despre despre modul în care primele lecturi influenţează
destinul unui individ ? Susţine, cu argumente, opinia prezentată.

S-ar putea să vă placă și