UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE BUCUREŞTI

Sesiune de comunicări Ştiinţifice FADD 2012

"FUNCŢIA DECORATIVĂ A VESTIMENTAŢIEI"

Lector univ dr. Ioana Sanda Avram
Departamentul Modă UNAB

Motto:
“…Şi un ţesător: „Vorbeşte-ne despre Veşminte”.
Iar el răspunse: „Veşmintele ascund o mare parte a frumuseţii voastre, dar nu vă
acoperă
urâţenia.
Si cu toate că, prin veşminte, căutaţi adăpost tainelor voastre, riscaţi a găsi
doar un ham şi
un lanţ.”1

Abstract
Fiind un suport permisiv şi creativ,
corpul uman are ca atribut important
capacitatea de a se lăsa împodobit,
decorat, de a umple de sensuri estetice
modelul de frumuseţe al unei epoci şi de
a gestiona prin aceasta reacţiile
emoţionale
şi
atitudinea
comportamentală a unei generaţii.
Moda vestimentară, ca parte a culturii
unei epoci, este un document viu, care
descrie prin coduri specifice, setul de
valori materiale şi imateriale, validate in
momentul respective, precum şi relaţia
acestora cu Puterea epocii.
Moda lucrează cu un complex de
elemente, care ţin de material, imaterial,
emoţional, cultural, dar şi de tehnici,

mesteşuguri, arte, etc… menite să

participe la creaţia unui nou model
iconic, corespunzător unui nou curent
cultural.
Instrumentele
prin
care
moda
interacţionează cu societatea sunt:
hainele,
îmbrăcămintea,
moda
vestimentară, aparenţa fizică, atitudinea,
elementele şi tehnicile de decorare şi
infrumuseţare.
Cărtile Sacre ale religiilor importante
descriu amănunţit practicile şi modelele
vestimentare, cu interes şi rigoare, de la
îmbrăcămintea cotidiană, pană la
ritualuri de împodobire.
Moda este curentul cultural dominant al unei epoci şi se manifestă în toate
domeniile vieţii cotidiene, fiind un instrument prin care societatea dictează
virtuţile, care
trebuie respectate şi viciile, care trebuie tolerate de la o generaţie la alta.
Aşa cum se ştie, moda este o formă de comunicare, care nu este niciodata, cultural
sau politic, neutră. Fie ca ne place sau nu, fie ca acceptam sau refuzam să credem,
este una
dintre cele mai eficiente canale mediatice de manipulare, cu atât mai periculoasă,
cu cât
pare mai inofensivă, ba chiar frivolă şi ridicolă. Nu filtram informaţia, nici nu
construim
“scuturi” de protecţie şi în consecinţă suntem profund afectaţi în structura
profundă.
Moda vestimentară este însă, mult mai mult decat haine, este mai cu seama un
instrument al puterii, prin care poate fi dictat un ideal, prin intermediul
miturilor de
frumuseţe, şi a efectelor pe care acestea le induc în conştiinţa publică.
Manevrată corect, Ea poate controla toate acţiunile de „disciplinare” (personale,
comunitare sau sociale) pe care cineva cu putere şi le propune, deoarece se
carceterizează
printr-o “stare de flux social, cu manifestari colective”, prin forme efemere,
gestionând
mitologia urbană a momentului.
Aproape unanim acceptat, moda este un set de mituri sociale, necesare sănătaţii
psihice a lumii în care trăim. Se pare ca oamenii sunt construiţi pentru a dori sa
fie
încântaţi, să aibă mereu în faţă modelele succesului, să creadă statornic în
reţetele de
fericire, pe care acestea le “vând”, chiar adaca ele (reţetele) funcţionează
întotdeauna
pentru alţii.
Ca parte a unui ritual social, având un anume aspect ceremonial, formele modei se
schimbă rapid, iar schimbările în sine sunt formele manifeste ale acestui ritual,
la care
întreaga omenire ia parte.
Societatea contemporană multicodificată are nevoie de limbaj şi facilitator, pentru
fluidizarea

relaţiilor

dintre

grupuri

de

indivizi

fragmentate,

transnaţionale,

transformaţionale, iar moda vestimentară este o forma reţelizată de acţiune

colectivă, care
are foarte mult în comun cu comportamentul mulţimilor. Ea se bazează, în mare
parte, pe
aparenţa fizică şi pe obiecte materiale, dar răspândirea ei este dependentă de
intensitatea
aspiraţiilor spirituale, de viteza de comunicare şi de calitatea inovaţilor
tehnologice.
Moda lucrează cu haine şi imagine pentru a creea o nevoie artificială, iar sistemul
ei
este fără doar şi poate un sistem mediatic subtil, care îşi bazează “audienţa” pe
faptul că
Haina ca obiect, are capacitatea de a “reflecta” mesaje, fiind un “ecran” pe care
se pot
inscrie semnificari in limbaje alternative.
Toate acestea se bazează pe faptul că haina este atât de prezentă în viaţa noastră,
încât a
devenit un soi de “a doua natură”, cum poetic se afirmă “un alt strat al
sufletului”, încât
nu îi acordăm suficient spaţiu pentru înţelegere, considerând de la sine înţeles
tot ceea ce
ţine de forma, atitudinea, ritualurile, cultura şi puterea vestimentaţiei.
Ca produs de modă, haina, are un destin prin excelenţă strălucitor şi tragic, fiind
dedicat consumului, utilităţii şi sacrificiului final pe altarul schimbării. Acest
ciclu, însă,
mobilizează forţe economice, tehnice, culturale precum şi „actori”, de anvergură
planetară,
care trebuie să răspundă creativ şi prompt la provocările permanente ale noului.
De cele mai multe ori, „moda” este confundată cu „moda vestimentară” şi este
plasată în zona fenomenelor superficiale şi frivole, apanajul luxului deşănţat şi
al
efemerului.
Este totuşi, evident că există o legătură implicită între modă, ca obiect imaterial
şi haină, ca obiect material. S-ar putea spune că haina/ îmbrăcămintea este materia
primă
cu care lucrează moda.
Moda este o speranţă şi nu vorbeşte despre haine, ci se exprimă prin ele.
Are o structură instituţională, care lucreză cu forme şi produce fenomene sociale.
Moda,
hainele şi îmbrăcămintea sunt entităţi distincte, care ar trebui studiate separat
şi
creat ulterior, un sistem de racordare interdisciplinară,
Trebuie însă înţeles că moda nu se schimbă, ea este şi va fi mereu, ca un fenomen
constant, dar ale cărui elementele şi forme de manifestare sunt efemere, fiindcă
moda
surfează neîncetat pe valul schimbării. Iar schimbarea în sine este însăşi materia
care se
transforma în valoare.
« …Moda este ea însăşi o imagine a schimbării, ca formă de respectare a
individualităţii, în timpul schimbărilor politice. Poate că de aici izvorăşte
dorinţa oamenilor
de a o domina, considerând că ea constituie cea mai elegantă formă de expresie a
puterii (...) Ca imagine globală a societăţii, existenţa sa nu este efemeră, aşa
cum lasă să se
înţeleagă caracterul său trecător, ci face parte din viaţa noastră cotidiană,
lăsând să
pătrundă în ea visul şi pasiunea, din care mintea omului clădeşte viitorul.2”
Moda este dovada vie că nu trebuie să existe bariere în calea deschiderii spre
semnele
schimbării.
James Laver3 în cartea sa “Clothes” (hainele), în accord cu teoriile luiThorstein
Veblen4 şi John Flügel,5 menţionează că oamenii îmbracă haine pentru trei motive:
•

utilitate,

principiul iererhic (indicarea poziţiei în sociatate şi importanţa pentru lume),

principiul de seducţie (atragerea interesului sexual, prin ceea ce este considerat

atractiv în momentul istoric respectiv)

Prin impunerea unui mod de viaţă, Puterea, oricare ar fi ea, creează şi induce o
tendinţă, o dinamică spre un model care reprezintă perspectiva reuşitei şi a
bunăstării, dar
şi a garanţiei de securitate şi stabilitate.
Puterea pune la dispoziţie modelul, simbolurile sale, grila de departajare a
stratificărilor
ierarhice precum şi MIJLOACELE DE EXPRIMARE a adeziunii.
Orice alunecare de la aceste “directive” este sancţionată prin însăşi excluderea
din sistem şi
marginalizare.
Orice putere generează simboluri care susţin spiritual şi formal structura
operaţională.
“Vestimentaţia este unul din canalele de manifestare a însemnelor de putere.
Simbolicul
este un mod de exprimare, care se serveşte de elemente materiale pentru a face
trimitere la
concepte, care la rândul lor, permit construcţia de universuri complexe,
psihologice,
sociologice, culturale, religioase.
Simbolistica modei nu capătă dimensiune decât în contextual său relaţional, în
momentul în care haina este inserată în social”.6
Modelul de viaţă spre care se tinde în orice societate este caracterizat prin toate
detaliile sale (cu precădere materiale), care sunt obligatoriu diferite de cele
anterioare.
Prin sistemul modei, partenerul social este obligat să consume şi să producă
obiecte
sau servicii noi, pentru a se putea identifica cu acest nou model şi pentru a se
putea
bucura de prerogativele propriului statut.
Îmbrăcămintea este prima noastră impresie despre cineva. Ea ne oferă indicii
mentale
despre statutul, rolul sau poziţia cuiva sau despre modul în care acea persoană se
conformează aşteptărilor.
Statutul vestimentar al unei persoane este sinonim cu respectul de sine şi este un
semna al respectabilităţii iar îmbrăcămintea este forma de manifestare directă a
intenţiei şi calităţii gestionării impresiilor.
În cultura contemporană există confuzii importante legate de identitatea hainei în
relație cu moda și cu îmbrăcămintea.
Haina este un obiect tangibil.
Îmbrăcămintea este o necesitate.
Moda este un produs cultural simbolic.
HAINA ESTE UN OBIECT TANGIBIL
Haina este unul dintre obiectele care fac parte din viața noastră, ca o a doua
natură. A
însoțit omul în toate timpurile cunoscute și în toate zonele geografice. Este
primul obiect
pe care fiinţa umană îl întâlneşte venind pe lume şi ultimul pe care îl părăseşte
odată cu
trupul, când pleacă “dincolo”.
Așa cum corpul material este învelișul lumesc al scânteii divine, căușul în care
are loc
miracolul vieții, haina vine cu atribute suplimentare, care să ocrotească și să
completeze
datul natural al corpului uman.
Aportul pe care haina îl aduce corpului nu este doar unul de ordin material, ci mai
ales, unul de ordin imaterial, sau spiritual, figurând o conviețuire simbiotică
între suflet,
corp și materie prelucrată prin inteligența umană creativă.
De aceea, deși haina este, cel puțin în cultura și civilizația noastră, primordial
un
obiect material, în domeniul imaterial, ea este purtătoare de sensuri, document de
memorie
(individuală sau colectivă), document al ”scrierii” simbolice în limbajul modei,
stindard al
valorilor morale.
Să nu uităm că ființa umană este singura care se îmbracă și, în general, gândește
programat în spiritul răspunsurilor creative la solicitările sau la condițiile
mediului său de
viață. Așa cum o cunoaștem, haina, din punct de vedere material, îndeplinește
aceleași
funcții ca în momentul în care omul a transformat o necesitate urgentă și vitală în
CREAȚIE. Între timp, datorită materialității sale permisive, sarcinile primordiale
au fost
completate, cu altele, de facturi diferite (comunicare, decorare, mistice,
stimularea atracției
sexuale, etc…), astfel încât haina acestui moment ”îmbracă” mult mai mult decât un
corp
supus intemperiilor naturale. A devenit un acoperământ al altor tipuri de
”intemperii”,
mult mai complexe, la care trebuie să facem față: cele de ordin psihologic, moral,
social, al
crizelor și al dizabilităților de care suferim datorită disfuncțiilor epocii în
care trăim.
”Omul fără haină” este un nonsens al zilelor noastre. Indiferent de forma pe care o
are
haina, de estetica sau de mesajele sale, ea este ”atașată” iconului umanității.
Haina, în relația cu omul, este percepută prin aproape toate simțurile, fiind
poate,
singurul element extern corpului, care trăiește în ritmurile ființei, primește
căldura trupului,
veghează ca temperature și umiditatea să fie benefice, atrage privirea, se
manifestă tactil,
păstrează parfumul materiilor din care este făcută .
De aceea este foarte dificil să disociem haina ca obiect, de haina ca entitate
ocrotitoare
și purtătoare de sensuri.
Există unghiuri de vedere din care poate fi privită haina, dar toate acestea nu fac
decât
să susțină convingerea că ea a fost, și rămâne încă, una dintre marile invenții,
care permite
și cere inovație în fiecare moment, care lasă loc creativității să se maifeste și
să descopere
mereu alte fațete ale sale.
După cum menţionează Sue Jenkyn Jones, în cartea sa “Fashion Design”7
teoreticienii culturii dar și analiștii de modă sunt, în marea lor majoritate, de
acord că
hainele îndeplinesc funcții importante, cum ar fi: utilitate, acoperirea nudității,
instrument
al atracției sexuale, element de înfrumusețare prin decorativism, mijloc de
exprimare a
identității personale și sociale, criteriu de manifestare a diferențelor simbolice,
element de
exprimare a gradului de modernitate, suport de susținere și consolidare a
încrederii în sine;
ÎMPODOBIREA
Am vorbit despre modă şi haine, ca instrumente ale puterii, şi nu întâmplător am
insistat pe formele, funcţiile şi prerogativele modei, deoarece schimbările modei,
noile
modele sociale, exprimate prin aparenţă (look) necesită “redecorarea” fiinţei umane
după
aşte standarde.
Nu este vorba aici doar de modă şi haine ci de întreg arsenalul de “fashion &
beauty”
de care dispune tehnic momentul: podoabe, bijuterii, coafură, machiaj, accesorii,
atitudine,
etc...
În lucrarea de faţă, este abordată cu precădere problematica “înfrumuseţării“
omului
cu ajutorul efectelor decorative, a abilităţii de a utiliza elemente exterioare ca
pe
instrumente artistice, a manierei de a creea din fiinţa umană o operă de artă, cât
mai
apropiată de modelul ideal al unei epoci.
Inainte de a descrie formele şi modalităţile de reformulare pe criterii date a
esteticii
corporale, as insista pe precizarea sensului de împodobire, decorare, ornare,
infrumuseţare
in domeniul modei.
Este vorba de modelele excelenţei de moment, în care “frumosul” este calitate
variabilă, nu este etern, ci supus unui joc al schimbării. Traduce spiritul unei
epoci,
dispoziţia culturală dominantă, formulând criteriile reprezentării adecvate a
iconicului
corect din punct de vedere cultural.
Aşadar, împodobirea propriei persoane, nu este altceva decât acţiunea de a
transpune
în limbaj vestimentar tânjirea dramatică după o altă identitate decât cea reală.
Elementele decorative în sine pot distrage atenţia dinspre zone neagreate sau din
contră, să focalizeze interesul pe calităţile cele mai apropiate de standardul
momentului.
Îmbrăcămintea foloseşte coduri de limbaj, comunicând intenţii, atitudini, rol sau
poziţie socială, disponibilitate sexuală, apartenenţă, identitate locală sau etică,
spiritualitate.etc...
Hainele şi podoabele comunică împreună date despre componentele culturale şi
natura interactivă a acestor componente, dar şi despre diferenţele specifice şi
unicitatea
fiecărui tip de cultură. Ele devin limbaj, doar in contextul cultural pe care il
comunică şi
prin care se comunică.
Din altă perspectivă, atât vestimentaţia cât şi podoabele sunt bunuri, care
măsurate
cantitativ şi calitativ, devin indicatori de dezvoltare în contextul economic.
“De regulă, termenul de “aparentă”, “aspect exterior” este folosit in relatie cu
caracteristicile observabile ale elementelor materiale din mediu inconjurator, de
la fiinte
umane, plante, animale, clădiri, obiecte, pana la forme macroplanetare…”1
In cazul de faţă mă voi limita doar la relaţia corpului uman cu lucruri plasate pe
sau alături de el, precum şi la aspecte de remodelare a unor daturi naturale. Toate
acestea
sunt instrumentele unei atitudini conjuncturale, cu scopul de a accentua
comunicarea
mesajului specific momentului.
In cazul de faţă mă voi limita doar la relaţia corpului uman cu lucruri plasate pe
sau alături de el, precum şi la aspecte de remodelare a unor daturi naturale. Toate
acestea
sunt instrumentele unei atitudini conjuncturale, cu scopul de a accentua
comunicarea
mesajului specific momentului.
Tehnic vorbind, decorarea cu elemente de podoabă, machiaj, coafură, etc...
presupune
un complex de acţiuni care face apel la cromatică, forme, structuri, compoziţii
într-o
manieră comparabilă cu tehnicile artelor decorative.
Reconceptualizarea personalităţii umane şi elaborarea unui alt tip de personalitate
presupune un comportament mimetic accentuat şi o cultură educată în spiritul
codării şi
decriptării limbajului modei vestimentare, precum şi abilitatea de a realiza sau de
a
comanda corect eceste efecte.
Totuşi, ştim prea puţine despre ceea ce haina este cu adevărat în viaţa noastră.
Poate
fi doar o necesitate – dar este cu siguranţă mai mult de atât – poate fi un cod de
comunicare al locului ierarhic sau al splendorii estetice, dar nu ştim dacă, nu
cumva
ascunde taine spirituale, incriptări ale unei naturi mai înalte, care pot activa
relaţia
profundă cu transcendentul sau magia.
Poate nu este tocmai întâmplător că Biblia vorbeşte încă din primele capitole ale
“Genezei” despre acoperirea cu obiecte externe a corpului, indata ce primul om a
gustat
din cunoaştere: “Atunci li s'au deschis ochii la amîndoi; au cunoscut că erau goi,
au cusut
laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele” Geneza 3:7, ca apoi,
câteva versete
1

Clothing and Fashion Enciclopedia, http://angelasancartier.net/appearance

mai departe, odată cu alungarea din Rai, “Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi
nevestei
lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele” Geneza 3: 21
Ce semnifică oare faptul că nu au rămas în continuare “îmbrăcaţi” cu frunze şi ca
li s-a
dat o nouă haină, ba chiar un alt tip de haină, mult mai sofisticată şi mai
complexă,
încărcată de puterea ce vine din fiara învinsă? Să fie acesta un semn al
importanţei
acoperământului nostru, mai mare decât ne-o putem imagina?
S-a discutat îndelung despre moralitatea modificării a ceea ce am primit ca dat la
“coborârea în trup”, despre păcatul intervenţiilor corectoare asupra naturii,
despre
revelarea sau mascarea în scopul manipulării seducătoare a realului şi a atenţiei
celorlalţi.
Există, deci, o preocupare fundamentală a rasei umane de a participa activ şi
proactiv
la “îmbunătăţirea modelului”, o nevoie de a absolută de a interacţiona cu Marele
Creator şi
de a se dovedi a fi “după chipul şi asemănarea Sa”.
De altfel, însăşi Biblia vorbeşte foarte precis despre vestimentaţie şi podoabe,
despre calitatea şi cantitatea care fac din obiecte oarecare, simboluri ritualice
cu care omul
se poate prezenta înaintea lu Dumnezeu, dar şi despre exagerări care sunt toxice
pentru
echilibrul fiinţei umane.
Iar hainele nu pot fi făcute oricum, ci doar de “... cei iscusiţi, pe care i-am
umplut de duhul
înţelepciunii şi al priceperii, să facă lui Aaron veşminte sfinţite pentru ziua
sfinţirii lui, cu
care să-Mi slujească. / Şi vor face efod lucrat cu iscusinţă din fire de aur, de
mătase violetă,
stacojie şi vişinie, răsucită / şi de în răsucit./ Acesta va fi din două bucăţi:
una pe piept şi
alta pe spate, unite pe umeri cu două încheietori./ Cingătoarea efodului, care vine
peste el,
să fie lucrată la fel cu el, din fire de aur curat, de mătase violetă, stacojie şi
vişinie, răsucită
şi de în răsucit/ Apoi să iei două pietre, amândouă pietrele să fie de smarald, şi
să sapi pe
ele numele fiilor lui Israel:/ Să mai faci pentru hoşen două verigi de aur şi
aceste două verigi
de aur să le prinzi de cele două colţuri de sus ale hoşenului;/ Să introduci cele
două
lănţişoare împletite de aur în cele două verigi din cele două colţuri ale
hoşenului/ Şi să
prinzi celelalte două capete ale lănţişoarelor de cuibuleţele efodului de pe umeri,
în partea
de dinainte./ Şi să mai faci două verigi de aur şi să le prinzi de colţurile de jos
ale hoşenului,
care cad pe cingătoarea efodului./ Apoi să mai faci încă două verigi de aur şi să
le prinzi de
cele două margini de jos ale efodului, pe partea de dinainte, deasupra cingătorii
efodului/ Şi
să prinzi verigile hoşenului de verigile efodului cu un şnur de mătase albastră, ca
să stea
peste cingătoarea efodului şi ca hoşenul să nu se mişte de pe efod”. Iesirea – a
doua carte a
lui Moise 28

Tot acest text apare ca o “fişă tehnică” a unor prototipuri ce urmează să fie
produse
şi eventual seriate în posteritate.
Cercetătorii de la The Bible Research Company au făcut chiar o listă cu elementele
de
podoabă care sunt descrise şi pomenite în Biblie, precum si o explicare amănunţită
a
împrejurărilor în care acestea apar: podoabă, împodobire, lnţuri de gleznă,
amulete, brăţări,
broşe, coronae, cercei, inele în urechi, pietre preţioase, giuvaeruri, lanţuri de
gât, bijuterii în
jurul gâtului încrustate cu pietre preţioase, inele în nas, rochii bogat
împodobite, ochi
pictaţi, perle, pandative.
Vechiu şi Noul Testament abundă în referirii cu character moralizator, în care
hainele
şi podoabele au un rol extrem de important. Ex Isaia (3, 18-24). ”
Este o atenţionare fermă şi fără echivoc, înspăimântătoare, la adresa manevrării
excesive a elementelor care mimează frumuseţea originală şi autentică, ba chiar
direct o
ameninţare cu înrobirea de către drogul înzozonării fără sens cu podoabe lumeşti,
folosite
haotic, fără ”ghidaj” divin.
Tehnic, lumea de azi are capacitatea de a crea obiecte de modă cu rol decorativ,
practic fără
limită de expresie. Important este să ştim dacă bucuria de a ne împodobi nu este
cumva o
capcană mediatică, menită să impulsioneze un consum accelerat.
Din punctual de vedere al tehnicii de utilizare a procedurilor decorative, acestea
pot fi
atât compoziţii artistice aplicate pe ţesături prin meşteşuguri hăruite, structuri
ţesute sau
împletite, imprimeuri, printuri 2 şi 3D până la adevărate instalaţii corporale cu
rol
transformativ, uzând de elemente vizibile şi atrăgătoare, de rezonanţa sau
alternanţa dintre
ele, de interacţiunea cu spiritul profund al fiinţei remodelate.
Trăind intr-un univers tridimensional, vorbim în acest caz despre volume,
structuri, forme
spaţiale şi spaţiabile, dar şi despre alte forme de manifestare, cum ar fi
“dimensiunea
decorativă”, cea “imaterială”, sau spirituală a finiţei umane. Toate acestea
reprezintă
instrumente specifice de remodelare a aspectului exterior, a aparentei – “look”,
cum este
deja încetătenit în limbajul urban semioficial - uzând de toate elementele pe care
civilizaţia momentului le are la indemână, de la gândirea arhitecturală, la
tehnicile şi
principiile artelor decorative, la meşteşuguri, semiotică, pană la efecte in
virtualitate sau
la tehnologii superioare integrate in vestimentaţie
În cele dein urmă, marea valoare a “módelor de modă” constă în calitatea lor de
comunicatoare fidele şi obiective a formelor istorice, spirituale şi magice prin
care existenta
umana si-a marcat trecerea prin Univers.