Medicina veterinară este știința care se ocupă cu cercetarea și vindecarea bol cu protecția și îngrijirea

corespunzătoare a lor, de asemenea și cu controlul alimentelor de origine animală.

In România studiul la facultatea de medicină veterinară durează șase ani, în prealabil este necesar
absolvirea unui liceu și al unui „examen-concurs de admitere”.

În România se află facultăți de medicină veterinară la București (aceasta a fost prima facultate de profil
din Balcani), Cluj, Iași, Timișoara. În Germania cea mai veche facultate de medicină veterinară se află în
Göttingen și datează din anul 1771.

Cuprins

1 Principalele discipline

2 Istoric

2.1 Medicina veterinară în lume

2.2 Medicina veterinară în România

3 Bibliografie

Principalele discipline

Medic veterinar care efectuează o intervenție pe un cal

Anatomia animalelor

Anatomie patologică

Biochimie

Biofizică

Boli infecțioase

Chirurgie

Controlul alimentelor
Creșterea animalelor

Ecologie

Epidemiologie

Farmacologie

Fiziopatologie

Genetică

Histologie

Microbiologie

Obstetrică și Ginecologie

Parazitologie

Reproducție

Terapie veterinară

Semiologie

Stomatologie veterinară

Istoric

Medicina veterinară în lume

Medicina veterinară a apărut o dată cu creșterea animalelor, în perioada începuturilor societății

omenești. La început era aplicată instinctiv, nu exista o diferențiere între măiestria tămăduirii bolilor la
om și animale.

Mult mai târziu această lecuire se va diferenția, devenind o meserie la cei care o practicau, prin
câștigarea încrederii celor care solicitau intervenția. Treptat, s-a format o etică profesională.

Prima școală veterinară din lume a luat ființă la Lyon, în 1762.

Medicina veterinară în România

În Transilvania, primele cursuri de medicină veterinară au început în cadrul a două instituții medicale
umane din Cluj și Sibiu, apărând mai târziu în Moldova și Muntenia.

In Sibiu a exitat o infirmerie încă din anul 1494. Instituția de învățământ din Cluj, prin cursurile medical-
veterinare din perioada 1787-1881, este prima instutuție din România pentru pregătirea de chirurgi civili
și obstetriciani civili, absolvenții fiind numiți magiștri. Aceștia puteau însă practica numai pe teritoriul
Transilvaniei.

Printre absolvenții români din Transilvania se numără Vasile Cornea (1868), care scrie (în 1876), Cartea
Veterinarului de casă, și Simeon Stoica (1870), care publică în 1891 Tratatul boalelor acuto-infectătoare.

În Moldova, primele cursuri de medicină veterinară au avut loc la Iași, în Gimnasiul Vasilian, prin
eforturile lui Gheorghe Asachi, care intervine pentru întemeierea unei școli superioare.

În Muntenia se vor preda, ca și în Transilvania și Moldova, numai noțiuni elementare de medicină

veterinară. Abia după unirea principatelor se deschie la București prima Școală de medicină veterinară
(1861). În anul 1864, aceasta avea șase catedre, studiul având o durată de cinci ani. Materiile de studiu
erau:

științele naturale, fizica, chimia.

farmacologia, botanica.

anatomia descriptivă, fiziologia, exteriorul animalelor domestice.

anatomia și patologia copitelor, arta potcovitului.

anatomia patologică, patologia generală, clinica internă.

patologia chirurgicală, chirurgia veterinară, clinica veterinară.

higiena, poliția sanitară, morbele epizootice și contagioase, medicina legală.