Sunteți pe pagina 1din 6

România Mare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Pentru partidul cu același nume, vedeți Partidul România Mare.
Pentru un oficios cu același nume, vedeți România Mare (Foaia Voluntarilor Români din Austro-
Ungaria).

România Mare (România interbelică, România Întregită) - termenul „România Mare” („România
Întregită”) a intrat în uz după Tratatul de la Versailles din 1920, nu ca un concept iredentist sau expansionist,
ci ca o stare de fapt obiectivă, în comparație cu dimensiunile geo-politice anterioare[1][2][3]. România dintre
cele două războaie mondiale a avut extinderea teritorială maximă din istoria sa, 295.641 km2 (în timp ce în
prezent extinderea teritorială a României este de 238.397 km2).

România Mare a existat în această formă până în 1940. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939 -
ultimatumul sovietic de „retrocedare imediată a Basarabiei și a Bucovinei de nord” (26 iunie 1940) și
Dictatul de la Viena (30 august 1940) - România a pierdut o treime din țară fără să fi tras un foc de armă [4].
Termenul nu a fost niciodată denumirea oficială a statului român, nefiind înscris în constituție.

Cuprins
Istoric
Dictatura carlistă
Războiul contra URSS
Vezi și
Referințe Județele și regiunile istorice ale
României Mari după 1926
Bibliografie
Bibliografie suplimentară
Legături externe

Istoric
În 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, Transilvania, Basarabia
și Bucovina s-au unit cu Regatul României (vezi: Marea Unire din
1918). Această unire a fost ratificată în 1920 prin Tratatul de la Trianon
(în cazul Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului), prin
Tratatul de la Versailles (în cazul Basarabiei) și prin tratatul de la Saint
Germain (în cazul Bucovinei). România anexase de asemenea
Cadrilaterul, după înfrangerea Bulgariei in 1913 in cadrul celui de-Al
Doilea Război Balcanic. Astfel, suprafața și populația României s-au
dublat în numai 5 ani, iar cel mai important, o mare parte a poporului Harta administrativă a României
român era cuprins pentru prima oară între granițele unui stat. A mai interbelice
rămas o comunitate importantă de români în partea de vest a Banatului,
împărțit cu Serbia, și o alta în nord-vestul Bulgariei.
Dictatura carlistă

La 10 februarie 1938, regele Carol al II-lea și-a asumat puteri


dictatoriale și a desființat partidele politice, numind prim miniștrii, ceea
ce îi asigura puterea supremă.

Ca urmare a protocolului expansionist adițional secret al Pactul


Ribbentrop-Molotov din 1939 și prăbușirii aliaților occidentali,
considerați ca potențialii protectori ai României, la data de 28 iunie
1940 Uniunea Sovietică transmite un ultimatum în care României i se Harta fizică a României Mari
dau 48 de ore pentru a evacua Basarabia și nordul Bucovinei, în caz
contrar URSS va declara război. România cedează și după 40 de ore,
Armata Roșie și unități sovietice paramilitare (NKVD) intră în teritoriile cerute și suplimentar în Ținutul
Herței care nu era menționat în ultimatum. Retragerea Armatei Române, a Jandarmeriei, a Poliției și a
zecilor de mii de civili a fost pripită și haotică, chiar dezastruasă[5][6][7]. Vina suveranului-dictator Carol al
II-lea este determinantă, demonstrând o paralizie de conducere în situații de extremă urgență.

Suplimentar la aceste cedări teritoriale, Ion Gigurtu, președinte al


Consiliului de miniștri, între 4 iulie și 4 septembrie 1940, odată cu
venirea sa la putere a declarat că va duce o politică nazistă pro-Axa
Berlin–Roma, antisemită și fascist-totalitară[8][9][10]. În urma
Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, prin acceptarea arbitrajului
lui Hitler asupra Transilvaniei (după ce Gigurtu a declarat la radio că
România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica
orientarea sa nazistă și aderarea totală a României la Axa Berlin–
Roma), România a cedat Ungariei nordul Transilvaniei, inclusiv
Hartă cu principalele localități din
orașul Cluj.[11][12][13] Vastele teritorii din Transilvania care au fost România mare
cedate de Ion Gigurtu în favoarea Ungariei conțineau importante
resurse naturale, inclusiv mine de aur.[14] Ion Gigurtu a fost de acord
și cu cedarea a 8000 km2 din Dobrogea de sud în favoarea Bulgariei[15]. Guvernul lui Ion Gigurtu a
demisionat pe 4 septembrie 1940, în urma marilor proteste organizate de legionari împotriva rezultatelor
arbitrajului lui Hitler, prin care România a cedat 2/5 din Transilvania în favoarea Ungariei[16].

Războiul contra URSS

Față de nemulțumirea opiniei publice și protestele liderilor politici datorate cedărilor teritoriale și retragereii
haotice din Basarabia, regele Carol al II-lea îl numește ca prim-ministru pe generalul Ion Antonescu.
Aceasta, sprijinit de Garda de Fier, cere regelui să suspende Constituția României și apoi, să abdice în
favoarea fiului său, Mihai. După reușita puciului, Antonescu își asumă puteri dictatoriale și se proclamă
Conducătorul statului. În conflictul cu Horia Sima și Mișcarea legionară, Antonescu dobândește sprijinul lui
Hitler promițându-i participarea României la războiul anti-sovietic. În 1941, ca aliat al Germaniei, România
declară război Uniunii Sovietice, sub pretextul de recuperare a teritoriilor pierdute[17][18].

România intră în război de partea Germaniei și invadează URSS-ul, reușind să elibereze Basarabia în vara
anului 1941. În pofida poziției liderilor politici Iuliu Maniu, Brătianu și a unora dintre generali, de a se opri
la fostele frontiere românești, și fidel promisiunilor față de Hitler, Antonescu continuă acțiunile militare în
teritoriile ucrainene și rusești. În acest sens, România a devenit principalul aliat al Germaniei în Europa de
Est, furnizând cantități însemnate de petrol, grâu și alte resurse, și trimițând peste 800.000 de trupe pe
frontul de est.
Prin eliminarea regimului lui Antonescu la 23 august
1944 și întoarcerea armelor contra puterilor Axei,
România recuperează nordul Transilvaniei, fapt
consemnat și definitivat de Tratatul de pace de la Paris
la 10 februarie 1947.

Teritoriile fostei Românii Mari care nu mai fac parte din


România sunt: Basarabia, jumătatea de nord a
Bucovinei, ținutul Herța, Cadrilaterul și Insula Șerpilor.

Vezi și
Istoria României
Regatul României
România
Regele Ferdinand I
Regele Carol al II-lea
Ion Gigurtu
Ion Antonescu
Constituția României din 1923
Constituția României din 1938
În Al Doilea Război Mondial documente militare
sovietice au fost, uneori, scrise pe spatele unor
formulare oficiale ale administrației române din Referințe
Transnistria (1944).
1. ^ Stănescu, Eugen; Stănescu, Iulia; Preda,
Gavriil (2010). România Mare, Puterea politică.
Karta-Graphic. pp. 5, 15. ISBN 973-1959-82-5
Verificați valoarea |isbn=: checksum (ajutor).
Parametru necunoscut |locație= ignorat
(ajutor)
2. ^ Ioan, Scurtu (2003). Istoria românilor, Vol. XIII
- România Întregită (1918-1940) (ed. Editura
enciclopedică). București: Academia Română.
ISBN 9734504312. Citare cu parametru depășit
|coauthors= (ajutor)
3. ^ en „Romania in more than 2000 years” (htt
p://www.justromania.org/history.html). Just
Romania. Accesat în 8 februarie 2010.
4. ^ Djuvara, Neagu -- O scurtă istorie a românilor
povestită celor tineri, pagina 245, Editura
Humanitas, București, ediția a 11-a, 2010,
ISBN 978-973-50-2591-5
5. ^ Istoria românilor, Constantin C. Giurescu &
Dinu C. Giurescu: p.775;
6. ^ Constantiniu, Florin: Între Hitler și Stalin;
România și pactul Ribbentrop-Molotov,
București, Editura Danubius, 1991
7. ^ Cezar Vasiliu: Unirea Basarabiei cu Patria
Mamă
8. ^ Le Figaro, 6 iulie 1940, p. 2.
9. ^ Le Figaro, 9 iulie 1940, p. 1.
10. ^ New York Times, 5 iulie 1940; New York
Times, 7 iulie 1940; New York Times, 30 iulie
1940; New York Times, 9 august 1940.
11. ^ Le Figaro, 9 august 1940; New York Times, 9
august 1940.
12. ^ Constantiniu, Florin: Între Hitler și Stalin;
România și pactul Ribbentrop-Molotov,
București, Editura Danubius, 1991.
13. ^ Constantiniu, Florin: Hitler, Stalin și România
- România și geneza Operațiunii „Barbarossa”,
București, Editura Univers Enciclopedic, 2002.
14. ^ Le Figaro, 4 septembrie 1940.
15. ^ Le Figaro, 23 august 1940
16. ^ Le Figaro, 2 septembrie 1940, Le Figaro, 5
septembrie 1940
17. ^ Constantiniu, Florin: Hitler, Stalin și România
- România și geneza Operațiunii „Barbarossa”,
București, Univers Enciclopedic, 2002
18. ^ Encarta (http://encarta.msn.com/encyclopedia
_761559516_9/Romania.html) - History of
Romania - Accesat la data de 14.03.2009

Bibliografie
Scurtu, Ioan: Viața cotidiană a românilor în perioada interbelică, Editura Rao, București, 2001.
Sebe, Mihai: Ideea de Europa în România interbelică, Institutul European din România,
București, 2010.
Sebe, Mihai: Perspective românești cu privire la planurile interbelice de creare a unei
“Confederații dunărene”. Spre o Strategie europeană a Dunării avant la lettre, Institutul
European din România, București, 2011.

Bibliografie suplimentară
Premisele izolării politice a României: 1919-1940, Viorica Moisuc, Editura Humanitas, 1991
România mare: puterea politică, Eugen Stănescu, Iulia Stănescu, Gavriil Preda, Editura
Mectis, 1998
Istoria României în anii 1918-1940: evoluția regimului politic de la democrație la dictatură, Ioan
Scurtu, Editura Didactică și Pedagogică, 1996
Istoria României între anii 1918-1944: culegere de documente, Editura Didactică și
Pedagogică, Romania, 1982
România după Marea Unire: partea 1. 1918-1933. partea 2. Noiembrie 1933, Mircea Mușat,
Ion Ardeleanu, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988
Elita Interbelica: Sociologia romaneasca in context european, Dan Dungaciu, Editura Mica
Valahie, București (http://books.google.com/books?id=Yk0AiSldweoC&printsec=frontcover&so
urce=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false)

Legături externe
Cum s-a ajuns la pierderea României Mari? (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/artico
l/cum-s-ajuns-pierderea-romaniei-mari), 14 iunie 2011, Historia
In vremea Regilor – cei mai buni ani din Istoria Romaniei (http://www.descopera.ro/cultura/425
8306-in-vremea-regilor-cei-mai-buni-ani-din-istoria-romaniei), 4 mai 2009, Descoperă
Portretul României interbelice (http://romaniainterbelica.memoria.ro/index.html), memoria.ro
Istoria Basarabiei ( (http://istoriabasarabiei.wordpress.com/)1812 - 1914) povestită de Mircea
Rusnac

Serial în Jurnalul Național despre destrămarea României Mari - [1] (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-nation


al/destramarea-romaniei-mari-38404.htm)

Înfăptuirea unui ideal - unirea cu Basarabia, Bucovina și Transilvania (http://www.jurnalul.ro/jur


nalul-national/infaptuirea-unui-ideal-38403.htm), 29 august 2005, Cristina Arvatu, Jurnalul
Național
Basarabia, din nou la ruși (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/basarabia-din-nou-la-rusi-384
02.htm), 29 august 2005, Ilarion Tiu, Jurnalul Național
Masacrul din Fântâna Albă (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/masacrul-din-fantana-alba-3
8399.htm), 29 august 2005, Lavinia Betea, Jurnalul Național
Răsplata roșie (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/rasplata-rosie-38389.htm), 29 august
2005, Cristina Arvatu, Jurnalul Național
"Ora armatei în retragere" - din Basarabia și Bucovina (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/o
ra-armatei-in-retragere-38400.htm), 29 august 2005, Cristina Diac, Jurnalul Național
Vin ai noștri! - deportările din Basarabia (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/vin-ai-nostri-38
398.htm), 29 august 2005, Lavinia Betea, Jurnalul Național
În pustietatea Bărăganului - basarabenii și bucovinenii din Bărăgan (http://www.jurnalul.ro/jurn
alul-national/in-pustietatea-baraganului-38397.htm), 29 august 2005, Cristina Diac, Jurnalul
Național
Cadrilaterul se jertfește (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/cadrilaterul-se-jertfeste-38393.h
tm), 29 august 2005, Paula Mihailov, Jurnalul Național
Hoinarii Balcanilor - cedarea Cadrilaterului (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/hoinarii-balc
anilor-38392.htm), 29 august 2005, Paula Mihailov, Jurnalul Național
"A cui este țara aceasta?" - cedarea Transilvaniei de Nord (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-natio
nal/a-cui-este-tara-aceasta-38395.htm), 29 august 2005, Ilarion Tiu, Jurnalul Național
Resemnarea cărturarilor (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/resemnarea-carturarilor-3839
0.htm), 29 august 2005, Cristina Arvatu, Jurnalul Național
Fără Ardeal (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/fara-ardeal-38396.htm), 29 august 2005,
Ilarion Tiu, Jurnalul Național
Refugiul familiei lui Lucian Blaga (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/refugiul-familiei-lui-luci
an-blaga-38394.htm), 29 august 2005, Ilarion Tiu, Jurnalul Național
Mussolini de Dâmbovița - Carol al II-lea (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/mussolini-de-d
ambovita-38401.htm), 29 august 2005, Cristina Diac, Jurnalul Național
Din pribegie in pribegie (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/din-pribegie-in-pribegie-38391.h
tm), 29 august 2005, Cristina Arvatu, Jurnalul Național

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=România_Mare&oldid=13498487
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 5 iulie 2020, ora 15:57.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

S-ar putea să vă placă și