VERBUL

Definiție: parte de vorbire (clasă lexico-gramaticală), care, dpv. semantic, exprimă activități și
stări, înfățișate ca durative, momentane* sau încheiate.

De ce este important verbul?

 Verbul, cu câteva excepții rare (kalispel, nootka) sau discutabile (chineza), este o clasă
universală

 Asigură structurarea semantico-sintactică a propoziției

Puțină istorie: Limba latină este o limbă flexionară, adică, în cursul vorbirii, cuvintele își
schimbă forma, dar nu toate și nu total.
Întreaga conjugare a verbului latin se bazează pe opoziția a două teme, cea de prezent (infectum)
și cea de perfect (perfectum). Acestor două teme li se va adăuga, într-o manieră destul de laxă,
tema unui adjectiv verbal (în -to), așa-numita temă de supin.
Această opoziție fundamentală nu implica, cel puțin inițial, ideea de timp, ci cea de aspect. Nu
„când?” ci „cum?”. Tema de prezent exprimă acțiunea ca fiind în curs de desfășurare, iar cea de
perfect ca fiind încheiată.

INFECTUM PERFECTUM

Temele verbale erau inițial independente unele de celelalte, dar romanii, oameni ordonați, au
legat (=conjugat) cele două teme, stabilind corelații din ce în ce mai strânse. Astfel, opoziției
inițial aspectuale i s-a adăugat una temporală, cel puțin la modul indicativ.

INFECTUM PERFECTUM

IMPERFECT MAI MULT CA PERFECT

PREZENT PERFECT

VIITOR VIITOR ANTERIOR

CATEGORIILE GRAMATICALE ALE VERBULUI LATIN

- conjugare
- aspect
- mod
- timp
- diateză
- număr
- persoană

4 conjugări: Verbul este o parte flexibilă de vorbire. Fiecare verb aparține unei conjugări. Limba
latină are tot 4 conjugări, similare celor din limba română. Această împărțire este convențională,
nu are rol semantic și se bazează doar pe tema de prezent.

Conjugarea I: laudāre= a lăuda, lăudare

Conjugarea a II-a: habēre = a avea, avere
Conjugarea a III-a: dicĕre = a zice, zicere
Conjugarea a IV-a: audīre = a auzi, auzire

* în latina creștină, în ciuda caracterului remarcabil de conservator al sistemului, unele verbe își
schimbă conjugarea, de regulă în defavoarea temelor în –ē: extergĕre pt. extergēre, abstergĕre pt.
abstergēre, respondeam pt. respondēbo (v. rom. a șterge, a place, a apare, a răspunde).

2 numere și 3 persoane: Aceste categorii exprimate prin desinențe, sunt comune cu numele. Pe
baza lor se instituie acordul. Noțiunile „singular” și „plural” nu acoperă realități identice la verb
și la nume (bănci vs scriem). Pers. I (locutorul) formează pereche cu pers. II (interlocutorul);
acestui cuplu i se opune pers. a III-a, aflată în afara actului de comunicare.

Ex. in parabolis omnia dicitur (ITAL. Marc. 4,11) (acord ad sensum, elenism)

2 diateze. Diateza se referă la raportul morfo-sintactic instituit între un verb-predicat și numele

care-i servește drept subiect. Pentru latină este relevantă distincția activ / medio-pasiv.
Diateză (raportare a subiectului la predicat) =/ tranzitivitate (raportul predicatului la obiect)
Un mijloc simplu de recunoaștere a verbele tranzitive: trecerea la pasiv.
2 aspecte. Aspectul descrie procesul după înfățișarea desfășurării lui, fără un reper exterior.
Vechea distincție i.e. ternară (durativ/momentan/perfect) a fost transformată în latină într-una
binară (durativ/perfect, facio/feci)
6 timpuri. Timpul definește acțiunea verbală nu în termeni absoluți, ci relativi la un reper
temporal (față de acest reper acțiunea poate fi anterioară, simultană sau posterioară). Toate cele
șase timpuri se întâlnesc doar la indicativ.
8 moduri. Modul ilustrează atitudinea vorbitorului față de acțiunea înfățișată. În latină există 3
moduri personale (ind., conj., imp.) și 5 moduri nepersonale, dintre care 3 substantive verbale
(infinitivul, gerunziul și supinul) și 2 adjective verbale (participiul și gerundivul).
Indicativul este modul fundamental al conjugării verbale. Acțiunea este prezentată ca reală,
indiferent de gradul ei adevărat de realitate. Cuprinde toate treptele aspectuale și temporale ale
verbului, spre deosebire de celelalte două moduri personale.

INDICATIVUL PREZENT
Pentru a exprima timpurile, modurile, persoanele, numărul, un verb latin folosește următoarele
elemente: teme (partea stabilă), sufixe (temporale, modale) și desinențe (personale și cazuale).

Formele de bază ale verbelor:

Indicativ prezent Infinitiv prezent Indicativ perfect Supin

laudo laudāre laudāvi laudātum

habeo habēre habui habĭtum

dico dicĕre dixi dictum

audio audīre audīvi audītum

Obs.: verbe neregulate, verbe defective

* tendință de reorganizare și eliminare a particularităților: un vechi verb defectiv odi, odisse se
întâlnește adesea conjugat ca odio, odire.

Tema prezentului: prin înlăturarea sufixului –re de la infinitivul prezent: ama-re. La verbele de
conjugarea a III-a, tema se poate afla prin înlăturarea desinenței -o de la pers. I a ind. prez.: duc-
o, faci-o.
conj. I amā-re conj. II monē-re conj. III leg-o / faci-o conj. IV audī-re
Desinențe: sunt indici morfologici pentru diateză, persoană și număr. Desinențele sunt comune
tuturor modurilor și timpurilor de la toate verbele, exceptând perfectul indicativului și
imperativul, care sunt caracterizate de desinențe speciale sau prin absența desinenței:

TABEL SINOPTIC AL DESINENȚELOR

ACTIV PASIV
Singular pers. I -o și –m Singular pers. I -or și -r
pers. II -s pers. II -ris și -re
pers. III -t pers. III -tur
Plural pers. I -mus Plural pers. I -mur
pers. II -tis pers. II -mini
pers. III -nt pers. III -ntur
Formarea prezentului activ:
temă de prezent + desinențe

laud-o (< lauda-o) habe-o dic-o capi-o veni-o

lauda-s habe-s dic-i-s capi-s veni-s

lauda-t habe-t dic-i-t capi-t veni-t

lauda-mus habe-mus dic-i-mus capi-mus venĭ-mus

lauda-tis habe-tis dic-i-tis capi-tis venĭ-tis

lauda-nt habe-nt dic-u-nt capi-u-nt veni-unt

Obs: Conj. a III-a prezintă vocală tematică e/o, devenită i/u;

Formarea imperfectului activ:

temă de prezent + sufix -ba- + desinențe (vezi mai sus!)

lauda-ba-m habe-ba-m dic-e-ba-m capi-e-ba-m veni-e-ba-m

lauda-ba-s habe-ba-s dic-e-ba-s capi-e-ba-s veni-e-ba-s

lauda-ba-t habe-ba-t dic-e-ba-t capi-e-ba-t veni-e-ba-t

lauda-ba-mus habe-ba-mus dic-e-ba-mus capi-e-ba-mus veni-e-ba-mus

lauda-ba-tis habe-ba-tis dic-e-ba-tis capi-e-ba-tis veni-e-ba-tis

lauda-ba-nt habe-ba-nt dic-e-ba-nt capi-e-ba-nt veni-e-ba-nt

Obs.: vocala radical se lungește la tipul radical tematic: dicē-bā-tis; legē e un fel de substantiv
verbal analog infinitivului, sensul primitiv al lui dicē-bām fiind „eram în starea de a zice”.
Conj I (tipul în ā)
Conjugarea I: amo, amare, amavi, amatum (a iubi)
Tema prezentului: amā-

Indicativ Conjunctiv Imperativ Infinitiv Participiu Gerunziu

amo amem amare N. amans N. Amantes-tia N. –
ames ama G. amantis G. amantium G. amandi
amas
amet D. amante D. amantibus de a iubi
Prezent amat amemus Ac.amantem-ns Ac.amantes-tia D.amando
amamus ametis amate Abl. amante Abl.amantibus spre a iubi
amatis ament (care iubeşte) Ac.amandum
(să iubesc) (iubeşte) pentru a iubi
amant
Abl.amando
(iubesc) iubind

Imperf. amabam amarem

amares
amabas
amaret
amabat amaremus
amabamus amaretis
amabatis amarent
(aş iubi)
amabant
(iubeam)
Viitor amabo amato
amato
amabis
amabit
amabimus amatote
amabitis amanto
(să iubeşti)
amabunt
(voi iubi)
 Conjugarea a II-a: debeo, debere, debui, debitum
(a datora)

Tema prezentului: debē-

Indicativ Conjunctiv Imperativ Infinitiv Participiu Gerunziu

debeo debeam debere debens-ntes, -tia N. –
debes debeas debe (a datora) debentis-ntiun G. debendi
Perfect debet debeat debenti –ntibus D. debendi
debemus debeamus debentem –ns Ac. debendum
debetis debatis debete -ntes-tia Abl. debendo
debent debeant (să datorezi) debenti –ntibus (de a datora)
(datorez) (să datorez) (datorând)

debebam deberem
debebas deberes
Imperf. debebat deberet
debebamus deberemus
debebatis deberetis
debebant deberent
(datoram) (aş datora)

debebo
debebis debeto
Viitor debebit debeto
debebimus
debebitis debetote
debebunt debento
(voi datora) (să datorezi)
 Conjugarea a III-a: scribo, scribere, scripsi, scriptum
(a scrie)

Tema prezentului: scrib – ĕ (vocală de legătură)

Indicativ Conjunctiv Imperativ Infinitiv Participiu Gerunziu

scribo scribam scribere scribens
scribis scribas scribe (a scrie, scribentis scribedi
Prezent scribit scribat să scrie) scribenti scribendo
scribimus scribamus scribentem –ns scribendum
scribitis scribatis scribite scribente scribendo
scribunt scribant (scrie) (scriind, (de a scrie)
(scriu) (să scriu) care scrie)
scribebam scriberem
Imperf. scribebas scribers
scribebat scriberet
scribebamus scriberemus
scribebatis scriberetis
scribebant scriberent
(scriam) (aş scrie)
scribam
Viitor scribes scribito
scribet scribitio
scribemus
scribetis scribitote
scribent scribunto
(voi scrie) (să scrii)

Conjugarea a III-a: facio, facěre, fěci, factum

(a face)

De la tema prezentului: faci-

Indicativ Conjunctiv Imperativ Infinitiv Participiu Gerunziu

facio faciam facěre faciens
facis facias fac (a face, că face) facientis faciendi
Prezent facit faciat facienti faciendo
facimus faciamus facientem faciendum
facitis faciatis facite faciente faciendo
faciunt faciant (făcând, care face) (de a face)
(fac) (să fac) (fă)
faciebam facerem
faciebas faceres
Imperf. faciebat faceret
faciebamus faceremus
faciebatis faceretis
faciebant facerent
(făceam) (aş face)
faciam
facies facito
Viitor faciet facito
 faciemus
facietis facitote
facient faciunto
(voi face) (să faci)

Notă: Verbele de tipul facio – ěre sunt verbe de conjugarea a III-a, dar au ca temă consonantică
amplificată cu semivocala –i-.

Conjugarea a IV-a: punio, punire, punivi, punitum

(a pedepsi)

Indicativ Conjunctiv Imperativ Infinitiv Participiu Gerunziu

punio puniam punire puniens –ntes –
punis punias puni (a pedepsi, ntia
Perfect Punit puniat că punientis –ntium puniendi
punimus puniamus pedepseşte) punienti –ntibus puniendo
punitis puniatis punite punientem-ntes- puniendum
puniunt puniant (pedepseşte) ntia Puniendo
(pedepsesc) (să pedepsesc) puniente –ntibus (de a
(pedepsind, pedepsi)
care pedepseşte
puniebam punirem
puniebas punires
Imperf. puniebat puniret
puniebamus puniremus
puniebatis puniretis
puniebant punirent
(pedepseam) (aş pedepsi)
puniam punito
punies punito
Viitor puniet
puniemus
punietis punitote
punient puniunto
(voi pedepsi) (să
pedepseşti)
Conjugarea verbului sum, esse, fui (a fi)

Timpul Indicativ Conjunctiv Imperativ Infinitiv Participiu

sum sim esse -sens
sis es (apare numai în formele
es sit absens şi praesens)
Prezent est simus
sumus sitis este
sint
estis
sunt
eram essem
esses
eras esset
Imperfect erat essemus
erasmus essetis
essent
eratis
erant
ero M. futurus
esto futurum F. futura
eris
esto futuram N. futurum
Viitor erit futurum esse M. futuri
erismus estote sau F. futurae
eritis sunto fore N. futura
erunt
fui fuerim
fuisti fueris
Perfect fuit fuerit fuisse
fuimus fuerimus
fuistis fueritis
fuerunt fuerint
fueram fuissem
Mai mult ca fueras fuisses -
perfect fuerat fuisset
fueramus fuissemus
fueratis fuissetis
fuerant fuissent
fuero
fueris
Viitor anterior fuerit
fuerimus
fueritis
fuerint

* fui, fueram, fuero, fuerim, fuissem, fuisse sunt adesea înlocuite în lat. Creștină prin sum, eram,
ero, sim, essem, esse la timpurile compuse ale pasivului.