Stromae, Kafka și Isus - perspective despre T/tatăl

Multă vreme nu am înțeles la nivel personal o problemă care afectează din totdeauna
umanitatea, și anume problema relației fiu/fiică-tată. Mă numesc fericit să fiu printre puținii
tineri care au un tată prezent, care știe să își exercite autoritatea cu înțelepciune și dragoste.
Probabil că el se învinuiește de multe ori pentru anumite lucruri, eu nefiind nici pe departe un
specimen exemplar al categoriei de fiu, dar eu nu găsesc vreo greșeală capitală și continuă
asupra căreia să-i pot atrage atenția. Astfel, gândurile care urmează sunt o încercare de
înțelegere a acestei probleme și o comparație între trei tipuri de relație tată-copil.

Stromae și Tatăl absent

Pentru cei care nu știți cine este Paul Van Haver, sau după numele său de scenă, Stromae,
urmează o mica biografie care ne va ajuta să înțelegem prin ce trecut acest artist. După cum
ne indică numele său, Van Haver este de origine flamando-olandeză, s-a născut în Belgia și
folosește franceza pentru majoritatea exprimărilor sale de natură artistică. Născut în 1985, a
fost considerat falimentar în sistemul educațional public, urmând în consecință cursurile unui
colegiu iezuit din Belgia. Încă din această perioadă a format un mic grup de rap, arătându-și
înclinația spre artă și muzică în special. A fost propulsat pe scena mondială în 2009, datorită
piesei Alors on danse din albumul intitulat Cheese. Cu o carieră promițătoare în față, Stromae
rămânea măcinat de o rană sufletească pe care a îndrăznit să o scoată la lumină prin
intermediul pop hit-ului Papaoutai, în anul 2013. Piesa a avut un succes formidabil, fiind
reinterpretată de artiști precum Pentatonix.
Titlul, un cuvânt format din sintagma papa où t’es?, pune o întrebare dureroasă: tată, unde
ești? Textul propune în continuare mai multe imagini care explorează sentimentul de abandon
al artistului. Dis-moi où es-tu caché? Ça doit, faire au moins mille fois que j'ai compté mes
doigts - Spune-mi unde te ascunzi, am numărat pe degete de cel puțin o mie de ori. O
referință clară la lipsa tatălui dintr-un joc copilăresc, caracterizând prezența și compania
copilului ca o povară pentru părinte. Într-un comentariu asupra neputinței societății de a
educa și a echipa oamenii în vederea paternității, Stromae spune Tout le monde sait comment
on fait les bébés/Mais personne sait comment on fait des papas - Toată lumea știe cum să
facă bebeluși/Dar nimeni nu are habar cum să facă tați.
Și totuși de unde vine nevoia artistului să exprime aceste gânduri? Care este cauza rănii? Ne
vedem nevoiți să ne referim din nou la biografia lui Stromae. Aflăm că tatăl lui Paul Van
Haver era un arhitect de success numit Pierre Rutare, cu origini rwandeze. Nu știm multe
despre relația celor doi înainte de anul 1994, când Pierre, fiind în vizită la familia sa de pe
continentul african,a devenit una dintre multele victime ale genocidului din Rwanda. Mama
lui Paul, Miranda Van Haver, a ascuns câțiva ani moartea lui Pierre de băiatul său. Întrebarea
care i-a dezvăluit adevărul despre tatăl său a devinit astfel titlul piesei Papaoutai.

Franz Kafka și Tatăl de neatins

Franz Kafka a fost un gânditor și scriitor al secolului trecut, care a conceput multe lucrări
considerate de mare valoare precum Metamorfoza și Procesul. Născut într-o familie de evrei
așkenazi, autorul a crescut în Austro-Ungaria și a fost educat și format într-un context iudeo-
germano-ceh, fiind influențat în diferite moduri de fiecare dintre aceste culturi. Scrierile sale
prezintă un amestec între fantastic și realist, facând astfel incursiuni literare în suprarealism,
pe fondul curentului modernist din care fac parte. Lucrările sale explorează teme precum
alienarea, anxietatea existențială, absurdul și vinovăția, izolând de cele mai multe ori
protagonistul operei în lupta acestuia cu piedici bizare și puteri antagonice socio-birocratice
de o natură incomprehensibilă. Toate aceste detalii ne dezvăluie multe confuzii, vicii și
tulburări care au bântuit viața scurtă a scriitorului. Tatăl său, un om de afaceri cu o voință
puternică și un caracter neînduplecat, a fost pentru fiul său nu un exemplu de urmat, ci un
standard de neatins. Relația chinuită, rece și nesatisfăcătoare nici pentru Franz Kafka, nici
pentru tatăl său, este explorată de fiu în lucrarea intitulată Scrisoare către tata. Încă din
incipitul acestei opere epistolare, scriitorul ne prezintă mai multe idei care conturează relația
pe care o avea cu tatăl său. Primul element este frica, lui Franz Kafka i-a fost întotdeaună
frică de tatăl său, sentiment pe care nu îl poate explica total, fiind blocat tocmai de această
frică să expună complet motivațiile care au dat naștere acestei stări. Înțelegem mai apoi că
deși tatăl său a pus la dispoziția fiului resursele strănse prin munca sa, fiul ar fi preferat să fie
îndemnat la ascultare de o vorbă bună, de o apropiere sufletească pe care tatăl său nu a
exersat-o niciodată. Este provocată astfel o comparație nesănătoasă, în care Kafka ajunge
aproape de a se diferenția de tătal său din perspectiva naturii, a speciei dacă ni se permite
această ușoară exagerare. Cei doi nu se vor apropia vreodată de o rezoluție la această criză,
iar Franz Kafka moare la patruzeci de ani, bolnav și cu tulburări psihice grave, refuzând până
și în ultimele sale clipe să vadă mai mult decât o transcendență goală, lipsită de Dumnezeu,
sau de dragostea Sa paternă.
Isus și Tatăl Nostru
Cred că îmi pot permite să nu-i fac vreo introducere Fiului lui Dumnezeu, cu speranță că
mulți dintre voi Îl cunoașteți personal pe Cel care ne prezintă singura relație Tată-Fiu fără
cusur, fără vreo schiză de natură relațională. Una dintre afirmațiile puternice rostite de Isus
Hristos poate fi găsită în Evanghelia după Ioan, în capitolul zece, versetul treizeci: Eu și
Tatăl una suntem. Este vorba aici de o unitate a naturii, și Fiul și Tatăl sunt de natură divină,
sunt aceeași persoană conform doctrinei Trinității, rolurile lor însă diferă. Tot în Evanghelia
după Ioan, în capitolul 14, versetul 6b, Isus declară: Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
Isus funcționează tot timpul după Cuvântul Tatălui, după voia Lui, în conformitate cu planul
Său. Tatăl, văzându-și Fiul gata să se sacrifice pentru oameni, în același timp împlinind tot
ceea ce trebuia împlinit, declară: Acesta este Fiul meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.
(Evanghelia după Matei, cap. 3, vers. 17b) Și atunci? Care este rolul jertfei lui Isus din
această perspectivă? Tatăl, oricât L-ar iubi pe Fiul Său, știe că acest sacrificiu, prin care
Hristos ia asupra Sa vina noastră, este singura modalitate prin care Dumnezeu poate să devină
și Tatăl Nostru, oferindu-ne accesul la această paternitate absolută, perfectă. Momentul în
care Isus strigă Eli, Eli, lama sabachthani? (Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai
părăsit?), este momentul în care păcatele noastre Îl despart pe Fiul preaiubit de Tatăl, pentru
ca prețul păcatului, care este moartea, să fie plătit, iar noi să putem lua în primire această
identitate de dorit: Fiu preaiubit al Tatălui perfect.