ATTILA TAMAS-SZORA

(coordonator)
ECONOMIE ȘI MARKETING. REPERE ISTORICE LOCALE
Reproducerea integrală sau parţială a textului cărţii, prin orice mijloace, fără acordul
autorilor şi/sau al editurii, este interzisă.

Seria: ŞTIINŢE ECONOMICE

Descrierea CIP este disponibilă la Biblioteca Naţională a României

ISBN 978-606-613-208-4

© Autorii, 2020

Tiparul a fost executat la

SC Tipo-Rex SRL

Editura Aeternitas
Universitatea „1 Decembrie 1918”
Str.Gabriel Bethlen, nr. 5
RO 510009 Alba Iulia
Tel: 004-0258-811412
Fax: 004-0258-812630
E-mail: editura_aeternitas@yahoo.com
www.editura-aeternitas.ro
 ATTILA TAMAS-SZORA
(coordonator)

ECONOMIE ȘI MARKETING.
Repere istorice locale

Autori:
ADRIANA TIRON TUDOR
VASILE GRIGORUT ZSOLT
DAN TOPOR
TEODORA FĂRCAȘ
VALER MOGA
ANDREEA MUNTEAN
CARMEN PAȘTIU
SILVIA MAICAN

EDITURA ÆTERNITAS
ALBA IULIA
2020
CUPRINS:

O IDENTITATE LOCALĂ DE MARCĂ. ................................................... 7

CASTELUL BETHLEN-HALLER DIN CETATEA DE BALTĂ. ........... 7
Zsolt Vasile Grigorut .................................................................................... 7
Tamas - Szora Attila ..................................................................................... 7

ASPECTE ECONOMICE ȘI INSTRUMENTE DE EVIDENȚĂ ÎN

GESTIONAREA ȘI VALORIFICAREA PRODUSELOR
TIPOGRAFICE. ........................................................................................... 39
SCURTĂ INCURSIUNE ISTORIOGRAFICĂ ........................................ 39
Zsolt Vasile Grigorut .................................................................................. 39

ORIGINILE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI SUPERIOR CONTABIL DIN

TRANSILVANIA ......................................................................................... 47
Fărcaș Teodora ........................................................................................... 47
Tiron-Tudor Adriana .................................................................................. 47

ISTORIA ORAŞULUI PRIN RESTAURANTE ŞI HOTELURI............ 65

Moga Valer ................................................................................................. 65

IMAGINEA REGINEI MARIA ÎN PUBLICITATE ............................... 71

Muntean Andreea ....................................................................................... 71
Maican Silvia .............................................................................................. 71
Paștiu Carmen............................................................................................. 71
Topor Ioan Dan .......................................................................................... 71

5
6
 O IDENTITATE LOCALĂ DE MARCĂ.
CASTELUL BETHLEN-HALLER DIN CETATEA DE
BALTĂ.
Incursiune în imaginile de epocă

Zsolt Vasile Grigorut

Tamas - Szora Attila

Castelul Bethlen-Haller este mai mult decât o construcție impozantă

sau un loc din Transilvania care trebuie vizitat. Este un loc încărcat de istorie,
un loc în care domnesc liniștea și poveștile care au însoțit trecerea prin timp
a acestor meleaguri.
Castelul din Cetatea de Baltă a fost construit de tatăl cancelarului
Transilvaniei, Miklos Bethlen, între secolele XVI - XVII în stil renascentist,
având patru turnuri amplasate în cele patru colțuri, după modelul castelelor
de pe valea Loirei. Acesta a fost gândit ca un castel de vânătoare și agrement
și a trecut prin numeroase transformări: construcția actualei clădiri a fost
finalizată în anul 1624, iar între anii 1769-1773, castelul a fost reamenajat în
stil baroc. În perioada în care a aparținut familiei Haller, a fost realizată
construcția frontispiciului castelului, care până atunci avea doar cele patru

7
turnuri. În prezent, castelul păstrează atât principalele elemente arhitecturale
renascentiste, cât şi o parte dintre cele baroce, în spatele castelului regăsindu-
se un element decorativ ce poartă inscripția „Anno 1773”.
De-a lungul secolelor, Castelul Bethlen-Haller a cunoscut perioade de
glorie, dar și de decădere. A fost moștenit, donat, pierdut la cărți, confiscat de
autorități, răscumparat și renovat, având peste 45 de proprietari. Familia
grofului Haller a locuit în castel până la naționalizare. În perioada comunistă,
castelul a aparținut IAS Jidvei, aici functionând secția de șampanizare. După
1989, a fost revendicat și retrocedat familiei Haller, de la care a fost cumpărat
de familia Necșulescu. Astfel, în 2003 a început un amplu proces de renovare
și restaurare, care a avut ca scop redarea aerului medieval de odinioară,
transformându-l într-un simbol de preț al Jidvei și, totodată, un simbol al
vinurilor desăvârșite în inima Transilvaniei.
În luna august a acestui an, a fost finalizată cea de-a doua etapă a
restaurării acestuia, iar acum Castelul Bethlen-Haller și-a deschis larg
porțile, așteptând cu bucurie oaspeți care să-i treacă pragul, dar mai ales să-
i afle poveștile și să-i descopere vinurile.

Sunt puține cuvintele care definesc o construcție, structuri de clădiri,

fie ele chiar și monumente istorice care să atragă atenția cum este cuvântul
CASTEL.
Cuvântul CASTEL trezește interes, face conexiuni cu bagajul
memoriei personale, stimulează fantezia fiecăruia.
Într-o notă responsabilă contemporană, locală, județeană și națională
provoacă chiar și o stare de tristețe coroborată cu una de nemulțumire din cauza
situației precare a majorității clădirilor de acest fel de pe tot curprinsul țării.
Aceste stări stârnesc întrebări de genul „de ce sunt ele încă în paragină?, ce
putem face cu ele?, cum s-ar putea mobiliza resurse și forțe pentru valorificarea
acestora?”.
Este un singur cuvânt, iar clădirile, domeniile care sunt reprezentate de
acest cuvânt reprezintă o temă cheie a moștenirii culturale românești și nu
numai1.
După un recensământ sumar al castelelor și conacelor doar în
Transilvania acestea ar fi peste 600.
Deși în multe alte situații o singură cifră declașează euforii și
mobilizează resurse diverse, în cazul castelelor nu s-a ajuns încă în situația ca
acestea să devină tot atâtea teme majore de promovare, de gândire integrată,
ele rămânând doar obiective la nivel de grupuri de experți, cercuri restrânse de
persoane, fără să devină un subiect de largă discuție, cu toate că există idei și
potențial de valorificare socio-economică, se pot mobiliza resurse pentru

1
https://castelintransilvania.ro/pdf/STRATEGIA_CIT.pdf, pg. 8, 03.11.2020

8
această activitate, pot fi găsite și există chiar deja modele sustenabile și pe
teritoriul României2.

Castelele și conacele din Transilvania pot avea un rol semnificativ în

dezvoltarea locală, regională și națională. Pot coagula ca elemente simbol
factori sociali, economici și culturali care să elaboreze o strategie de dezvoltare
pe măsura aspirațiilor și obiectivelor stabilite. Acestea pot contribui efectiv la
dezvoltarea complexă a mai multor sectoare de activitate.
De la creșterea atracției turistice și a capacităților de cazare, la
dezvoltarea locală și regională prin valorificarea obiectivelor culturale locale,
la dezvoltarea spiritului antreprenorial cu activități specifice și conexe,
CASTELELE pot fi atât punctul de plecare, imboldul necesar, cât și epicentrul
unor idei și inițiative care să pună în valoare o întreagă comunitate, o întreagă
regiune, o întreagă țară.
Istoricul Castelului Bethlen-Haller din comuna Cetatea de Baltă,
județul Alba, destinul, dar mai ales prezentul acestuia exemplifică cum nu se
poate mai bine unul din puținele modele demne de urmat, multiplicat și
promovat la nivelul întregii țări.
Încercând să formulez un preambul potrivit pentru scurta incursiune în
imaginile de epocă ale Castelului Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă și
ajungând într-un final la formatul de mai sus, mi-am propus să accesez și site-
ul companiei Jidvei (www.jidvei.ro), iar mesajele care m-au întâmpinat ca
simplu vizitator online, fiind veritabile DECLARAȚII DE INTENȚIE, mi-au
confirmat imboldul personal:

Pe primul loc sunt oamenii

Pe primul loc e comunitatea
Pe primul loc e România

În încheiere îmi vine în minte un proverb latin, care mi se pare potrivit

contextului:

Beatus, qui prodest, quibus potest

(Fericit este cel care se face util prin ajutorul oferit)

2
Ibidem, pg. 8

9
Sursele informațiilor & imaginilor utilizate:

• Varju Elemér, Magyar varák, Műemlékek Országos Bizottsága és a

Könyvbarátok Szövetsége kiadása, Budapest, 1932
• https://castelintransilvania.ro/
• www.monumenteuitate.blogspot.com/2011/01/castelul-bethlen-haller-
din-cetatea-de_15.html
• www.darabanth.hu
• www.profila.hu
• www.kepekkonyve.hagyomanyokhaza_hupicture.php1016category79
• https://mandadb.hu/tart/kereses?HNDTYPE=SEARCH&name=doc&
page=1&fld_sort=score_insdt&fld_compound_target=allfields&fld_c
ompound=K%C3%BCk%C3%BCll%C5%91v%C3%A1r%2C+Bethl
en-Haller-kast%C3%A9ly&_clearfacets=1&_clearfilters=1
• https://varak.hu/latnivalo/index/1452-Kukullovar-Var/
• www.kozpont.ro/epitett-oroksegunk/a-mocsarvar/
• https://kronikaonline.ro/kultura/amit-a-kukullovari-kastely-bastyai-
oriznek-margittai-gabor-rendezo-a-tiltott-kastelyok-erdelyben-
legujabb-reszerol#
• Arhiva Familiei Haller
• EPTUD_17_pages122-122
• UjEletErdelyiFigyelo_1972__pages174-175
• MUVTORTERT_28_1979__pages121-121
• Muvelodes_1969_pages99_99
• MTA_Szepmuveszet_1940__pages25-25
• MTA_NouvelleRevueDeHongrie_1942_02__pages375-375
• Helytortenet_0814_Erdely_regisegei_1060__pages228-228
• CsaladHely_CsaladokEgyedi_BethlenCsaladTortenete__pages441-
441

10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
 ASPECTE ECONOMICE ȘI INSTRUMENTE DE
EVIDENȚĂ ÎN GESTIONAREA ȘI VALORIFICAREA
PRODUSELOR TIPOGRAFICE.
SCURTĂ INCURSIUNE ISTORIOGRAFICĂ

Zsolt Vasile Grigorut

În perioada cuprinsă între mijlocul secolului al XVI-lea și până la

finalul secolului al XVIII-lea este aproape unanim acceptat faptul că nu au avut
loc schimbări majore în ceea ce privește producția de carte la nivel european.
Schimbări au avut loc în schimb în modul de a comercializa și valorifica
produsele tipografice, dar mai ales în organizarea activităților specifice.
Gestionarea volumului de cărți și a paletei destul de largi deja de tipărituri a
cunoscut o evoluție graduală apropiindu-se de cele moderne, multe încă
actuale.
În foarte scurt timp funcțiile cheie ale procesului de publicare,
selectarea textului de tipărit și susținerea riscului
financiar pentru întreaga
producție s-au transferat de
la tipograf la vânzătorul de
cărți, respectiv la librar și
de la acesta la editor, într-
un final și autorul
primindu-și drepturile.
Constituindu-se într-o
breaslă aceștia au avut,
timp îndelungat, în acțiunile autorităților regale și
imperiale, respectiv în
demersurile acestora de a cenzura și controla
activitățile culturale și cele care vehiculau informații
menite să lumineze și să educe, inamici încrâncenați.
Odată cu creșterea constantă a ratei
alfabetizării și a interesului față de cartea scrisă
(tipărituri) a unei populații tot mai numeroase, mai ales
în Europa Occidentală și Centrală, comerțul cu, cărți
a explodat, atât în interiorul cât și în exteriorul granițelor regatelor, imperiilor,
respectiv a statelor.

39
 Succint și cu câteva exemple relevante redăm câteva momente, aspecte
din această evoluție specifică din principalele zone ale Europei Occidentale, la
final prezentând și câteva contexte specifice din Transilvania acelor vremuri.
După 1550, când teritoriile cuprinse în granițele Olandei de azi ocupă
pentru o vreme poziția de lider la tipărirea de cărți la nivelul Europei, piața
acesteia era dominată de două afaceri de familie. În sudul romano-catolic al
țării afacerea fondată la Antwerp în 1549 de Christophe Plantin3 (francez prin
naștere) a dominat atât în ce privește cantitatea cât și calitatea tipăriturilor.
Probabil cele mai reușite și de succes volume tipărite de acesta au fost cele 8
volume ale Bibliei poliglote (1569-1572), cunoscută sub numele de Biblia
Regia (biblia regală), o adevărată capodoperă a erudiției. Compania a fost
gestionată generații la rând de descendenții ginerelui lui Plantin, Joannes
Moretus (Jan Moerentorf).
În jumătatea protestantă, respectiv nordul regatului, casa Elzevir4 a
jucat un rol similar. După fondarea acesteia de către Louis Elzevir care a tipărit
prima carte în 1593, eforturile sale de tipărire au fost extinse de generațiile
următoare în zone cum ar fi Haga, Utrecht și Amsterdam, ajungându-se la
acumularea unor averi însemnate.
În teritoriile germane, după Reformă, viața intelectuală a fost dominată
de reprezentanții protestantismului, astfel că și comerțul cu cărți, a fost aproape
în întregime dominată de protestanți. Prin intermediul cunoscutelor târguri de
cărți Frankfurt a devenit centrul producției tipografice germane, putem spune
chiar un centru de referință la nivel european. În urma unor măsuri de cenzură
survenite în anul 1579 și ca urmare a efectelor produse, treptat centrul
comerțului de cărți se mută după 1650 la Leipzig. Două companii care se
ocupau de tipărirea și producția de cărți, care au fost înființate în secolul al
XVII-lea au supraviețuit și până în prezent: unul fondat de Johann Friedrich
Gleditsch5 în 1694 care a fost preluată de compania F.A. Brockhaus 6 în 1830
și cea fondată de Moritz Georg Weidmann în 1682. Un partener al companiei
Weidmann, Philipp Erasmus Reich7 a fost cunoscut de exemplu în secolul al
XVIII-lea ca prințul comerțului german de cărți. Se spune că el ar fi inventat
principiul prețului net și idea unei asociații a vânzătorilor de cărți (1765), care
în 1825 devine cunoscută sub numele de Börsenverein der Deutschen
Buchhändler, o structură la acea vreme unică a editorilor, vânzătorilor angro
și retaileri de cărți.

3
https://www.universalis.fr/encyclopedie/christophe-plantin/, 02.11.2020
4
https://www.encyclopedia.com/reference/encyclopedias-almanacs-transcripts-and-
maps/elzevir-louis, 02.11.2020
5
https://www.deutsche-biographie.de/pnd104073772.html, 02.11.2020
6
https://www.encyclopedia.com/books/politics-and-business-magazines/bibliographisches-
institut-fa-brockhaus-ag, 02.11.2020
7
https://de.wikipedia.org/wiki/Philipp_Erasmus_Reich, 02.11.2020

40
 În arealul statului francez actual după ce
monarhia a restabilit autoritatea sa după teribilele
războaie religioase, activitatea editorială care a fost
puternic concentrată deja la Paris, a devenit tot mai
centralizată. În 1620 Ludovic al XIII-lea a înființat o
tipografie privată la Louvre, Imprimeria Regală, pe
care ulterior cardinalul Richelieu o transformă într-o
instituție de stat la 16408. Această tipografie națională
a stabilit și continuat un standard de excelență în ceea
ce privește producția de cărți în Franța. De asemenea
Ludovic al XIII-lea a încercat să reglementeze și comerțul cu tipărituri (cărți).
Printr-o ordonanță din 1618 a fost înființată o structură numită Camera
Sindicatelor9.
În ceea ce privește
Regatul Marii Britanii am
considerat important pentru
această scurtă incursiune să
menționăm un personaj, de
fapt o personalitate a
începuturilor istoriei moderne
a comerțului cu cărți,
respectiv pe James
Lackington (1746-1815)10.
Astăzi puțini oameni,
chiar și din rândul iubitorilor de cărți au auzit de James Lackington și de
faimoasa sa librărie din Londra, Templul Muzelor (The Temple of the Muses).
Dar dacă, ca și cititor (client) ați cumpărat o carte la un preț cu o reducere
substanțială, sau ați rătăcit gânditori printre rafturile ticsite cu cărți ale
librăriilor, sau ați petrecut o după amiază odihnindu-vă în spațiul de lectură a
unei librării (fără să cumpărați ceva!), atunci deja ați experimentat câteva din
căile prin care Lackington a revoluționat vânzarea de cărți la sfârștiul secolului
al XIX-lea.

8
http://www.patrimoine-
culturel.gouv.qc.ca/rpcq/detail.do?methode=consulter&id=14536&type=pge#.X5--OkfiuM8,
02.11.2020
9
http://www.textesrares.com/bibchron.htm, 02.11.2020
10
Lackington James, Memoirs of the first forty-five years of the life of James Lackington
written by himself, London, 1792; idem, The Confessions of Lackington, late bookseller, at
the temple of the muse, New York, 1806

41
 Templul Muzelor, care a fost una dintre primele librării moderne, a fost
de fapt o afacere mamut,
de departe cea mai mare
librărie din Anglia,
înregistrând un inventar
de peste 500.000 de
volume, vânzări anuale
de 100.000 de cărți și un
venit anual de 5.000 lire
(aproximativ 700.000
dolari în prezent)11.

Prin patru inițiative inovatoare12 a reușit Lackington să revoluționeze

comerțul cu cărți:
1) A eliminat un element de bază al vieții comerciale a secolului XVII,
creditul. A dezvoltat afacerea exclusiv
pe cumpărarea cu bani lichizi (vânzând
pentru bani lichizi, putea cumpăra cu
bani lichizi fără să recurgă la
împrumuturi costisitoare, evitând mai
ales pierderile cauzate de
imposibilitatea unor clienți de a-și
onora datoriile.);
2) Modul de gestionare a
produselor tipografice nevândute de
mult timp. Practica vânzătorilor de
carte era ca să achiziționeze mari cantități de titluri nevândute și să distrugă
mai mult de 3 sferturi pentru a putea apoi crește prețurile. Lackington însă
achiziționa cantități
imense – câteodată
librării întregi – după
care aplica reduri
drastice la prețurile
tuturor cărților în
vederea vânzării lor
în volum mare. În
acest mod întreținea
circulația cărților, le
făcea accesibile la un
11
Pipkin John, The Man Who Invented Bookselling As We Know It, in Literary Hub, 2016,
pg. 2
12
Ibidem, pg. 3

42
număr mai mare de cumpărători și avea un profit substanțial, toate în același
timp.
3) A treia inovație este familiară astăzi tuturor care adoră chilipirurile:
și-a convins clienții că fac o afacere bună în loc să combată prețurile. A afișat
acest mesaj în librăria sa: Prețurile reduse sunt afișate pe fiecare carte, fără
nici o abatere la vreun articol.
În 1794, și-a surprins clienții cu mutarea librăriei într-o locație cu o
suprafață extrem de mare. La intrarea în librărie a pus un afiș cu text bolduit:
Cea mai ieftină librărie din lume. Templul Muzelor a devenit o atracție
turistică, devenind a 4-a inovație a lui Lackington: dimensiunea librăriei și
modul de amenajare și funcționalizare a făcut din aceasta o destinație în sine.
La finalul secolului al XVIII-lea piața de carte a devenit în Europa un
mecanism interactiv și dinamic – un mediu în care informația era permanent
tranzacționată13.
Într-o scrisoare adresată de Friedrich Schiller (1759-1805) adresată
celebrului editor de la Stuttgart Johann Friedrich Cotta, deși puțin exagerat
pentru acea vreme, dovedit ca fiind o concluzie pertinentă în urma evoluțiilor
următoare în cee ce privește dezvoltarea și importanța comerțului cu cărți, scria
pentru promovarea și valorificarea cărților nu este nevoie de mai puțină
genialitate, decât pentru scrierea acestora14.
În Transilvania acelei perioade (1550-1800), prevederile în vigoare
încercau mai ales să limiteze importul de cărți din străinătate, respectiv
comercializarea acestora, fiind ulterior introduse cenzura și acordarea de
privilegii specifice. Menționăm regulamentul emis în 1574 privind cenzura
comercializării cărților menționa faptul că comercianților de cărți le este
interzis să introducă în Transilvania cărți inutile și condamnabile; iar operele
aduse din afară doar în urma verificării și permisiunii autorităților competente
pot fi comercializate.15 În regulamentul emis în 1563 la Alba Iulia, Ioan
Sigismund a interzis intrarea în Transilvania a comercianților străini, și pentru
o bună perioadă a a cordat privilegiul de a continua în Transilvania comerțul
cu cărți brașoveanului Calix Honterus, clujenilor Johann Schessburger și
Ambrosius Falk.
În ceea ce privește cunoașterea rolului și importanței cărților (titlurilor)
străine și românești ca produse în schimburile comerciale și tranzacțiile
comerciale (economice) din Transilvania realizate în perioada menționată la
începutul prezentei incursiuni, precum și din dorința exemplificării valorii
reale a cărților (titluri), prin comparație cu alte bunuri care erau în centrul unor

13
Apud Bulkova Petronela, Booksellers’ networks between the german and hungarian book
markets
in the late 18th century, in Human affairs, 23, 2013, p. 359-372
14
Apud Kokay György, A könyvkereskedelem Magyarországon, Budapest, 1997, pg. 2
15
Ibidem, pg. 31

43
tranzacții în perioada respectivă, vom menționa câteva informații regăsite în
lucrările și articolele unor specialiști contemporani, cum ar fi Eva Mârza și
Doina Dreghiciu16, Andreea Mârza17, respectiv Florin Bogdan18, Doina
Hendre Biro19, Pavercsik Ilona, specialiști aplecați asupra realităților specifice
teritoriilor actualului județ Alba, dar și a teritoriilor învecinate.

De exemplu, Hochmeister Márton cel Bătrân

fiind unul dintre cei mai renumiți tipografi și editori din
Transilvania secolului al XVIII-lea a considerat
promovarea mai largă a unor volume publicate pe
parcursul anului 1780, mai ales Historia de rebus
Transylvanicis a lui Bethlen Farkas, atât de importantă
încât a publicat anunțuri de precomandă a acestora în
ziarele din Bratislava, în Magyar Hirmondó (de limbă
maghiară)
și în

Pressburger Zeitung (de limbă

germană)20. Astfel în anunțul din
Magyar Hirmondó 13 martie
178221, Hochmeister Márton
scrie Informare specială. În Țara
Transilvaniei, Historia
celebrului odinioară Bethlen
Farkas […] atât de bine se vinde,
încât și la preț mare acesta abia mia poate fi
achiziționat. […] Pentru a ajunge mai ușor la publicarea unei astfel de lucrări
importante, m-am gândit la achitarea precomenzii (Praenumeratio), și la asta
așa m-am gândit ca cei care nu ezită să plătească înainte prețul celor șase
volume, aceea pentru cele șase volume să nu plătească mai mult de 9 forinți

16
Mârza Eva și Dreghiciu Doina, Cartea românească veche în județul Alba sec. XVI-XVII,
Alba Iulia, ed. Episcopiei Ortodoxe Române, 1989
17
Mârza Andreea, Achiziții de cărți în spațiul central-european. Cazul Ignác Batthyány, în
Revista Transilvania, Sibiu, 5-6/2014, p. 77-82
18
Florin Bogdan, Prețul de achiziție al cărții românești în Transilvania în secolele XVI-XIX,
InfoArt Media - Astra Museum, Sibiu, 2011
19
Biro Hendre Doina, La bibliotheque d’Ignace Batthyany par listes, inventaires et
catalogues, în Revista Transilvania, Sibiu, 4-5/2016, p. 192-198
20
Pavercsik Ilona, Az erdélyi könyvkereskedelem magyarországi kapcsolatairól a
felvilágosodás idején, în Erdélyi Múzeum, LXIX. évf. 3–4. sz., Cluj-Napoca, 2007, p. 80
21
Magyar Hirmondó, 13 martie 1782, pg. 167–168.

44
germani; iar cei care vor achiziționa pe rând acele volume să nu plătească
mai puțin de 2 forinți germani per volum. Plata în avans poate fi achitată la
librăria mea din Sibiu, precum și la: Viena, la domnii Trattner Thomas,
Graefer Rudolf, Ciocbino Adam; La Bratislava la domnul Landerer Mihai; la
Pesta, la domnii Veingand și Kopf; la Cluj la Colegiul Reformat și la domnul
Kapronczai; la Aiud la domnul profesor Kovats Josef; la Tg. Mureș la domnul
profesor Basa Istvan; la Odorheiu Secuiesc la domnul profesor Kis Gergely.
De exemplu în volumul Cartea românească veche în județul Alba sec.
XVI-XVII găsim următoarea informație cu privire la prețurile de achiziție ale
Chiriacodromionului, tipăritura cu cea mai mare răspândire în yona de care
ne-am ocupat [...] În contextul procurării Chiriacodromionului de la Săsciori
s-au înregistrat în paralel două prețuri, 21 de florini și 20 de zloți, ultimul
reprezentând suma cu care s-a cumpărat exemplarul în anul în care s-a
tipărit[...]22 sau că uneori cartea a servit ca substitut al unui împrumut bănesc
neonorat la timp. Este zacul Liturghierului, Deal, 1644, exemplar de la
Biblioteca Batthyaneum, care glăsuiește printr-o însemnare: ”Adecă eu Man
Neagul cum am dat (lui) Alexandru împrumut 6 florinți ... dare cum trecea
aceasta zi cum am greit ... să rămîne Alexandru fără cărți ...”23
Prezența vânzătorilor de cărți, cataloagelor, inventarelor și listelor
librăriilor și colecțiilor private regăsite în numeroase biblioteci din
Transilvania, precum și existența notelor de proprietate și circulație cu referiri
la contextele și condițiile vânzării/cumpărării diferitelor tipărituri dovedesc
interesul major avut față de cultura scrisă în acele vremuri, prezentând în
același timp genurile cele mai tipărite și căutate într-o anumită perioadă de
timp, dar și potențialul economic a unor persoane private sau publice, precum
și a unor comunități în a le dobândi, inclusiv metodele și instrumentele folosite
în acest sens.
Imaginea este una simplă. Pe lângă valoarea culturală, educațională și
civilizațională gestionarea produselor tipografice a presupus și cunoștințe și
abilități economice și financiare în rândul persoanelor implicate în acest
proces.
Nivelul atins și eficiența economică și financiară în managementul
activităților de tipărire, editare (producție), promovare și valorificare a
tipăriturilor au făcut diferența între editori, vânzători de carte, tipografii și
librării.

22
Mârza Eva și Dreghiciu Doina, op. cit., p. 46
23
Idem, p. 47

45
46
ORIGINILE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI SUPERIOR CONTABIL
DIN TRANSILVANIA

Fărcaș Teodora
Tiron-Tudor Adriana

Scopul acestei lucrări este de a oferi o imagine de ansamblu asupra

istoriei învățământului contabil din Transilvania, una dintre cele mai
dezvoltate regiuni din România. În special, această cercetare istoriografică
conectează istoria economică a acestui teritoriu est-european cu dezvoltarea
primei instituții de învățământ superior din acest domeniu economic din
regiune. În etapele succesive de dezvoltare, în perioade de schimbare
economică și politică importante, utilizând cadrul CIAH (Carnegie și Napier,
2002), acest studiu prezintă apariția contabilității ca subiect academic.
Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Cluj-Napoca a avut un
impact esențial în dezvoltarea educației și gândirii contabile pe teritoriul
României de astăzi.

Introducere
Prezenta lucrare reprezintă un răspuns la decalajul de lucrări care
abordează istoria educației contabile și a contabilității, dintre țările anglo-
saxone și cele din restul Europei, în special Europa de Est. Există puține lucrări
recente privind învățământul superior contabil în alte culturi decât zona anglo-
saxonă (Gonzales, 2008; Chen, 2015), care utilizează istoria recentă pentru a
explica schimbările secolului 21 în sistemul de învățământ contabil. Există, de
asemenea, câteva lucrări care abordează educația comercială, care reprezintă
faza incipientă a predării contabilității în școli (Rodrigues și Craig, 2004;
Rodrigues și colab., 2007). Lucrările din literatura din domeniul istorie
contabilității din țările vorbitoare de limbă engleză sunt axate pe dezvoltarea
educației contabile în cadrul organizațiilor profesionale și disputa lor pentru
putere, în acest sens, cu universitățile (Carnegie și Edwards, 2001; Devanport,
2009; Anderson , 2011, McKeen și Richardson, 1998).
Studiul nostru oferă o cercetare a istoriei contabilității într-un teritoriu
mai puțin explorat, Transilvania multiculturală. Această regiune este situată în
partea de nord-vest a României, la intersecția Balcanilor și a Europei Centrale
și de Est. Din Evul Mediu, prin această regiune treceau importante drumuri
comerciale care făceau legătura între Europa de Vest și Europa de Est. Studiile
despre această regiune și despre perioada propusă sunt rare (Barbu și colab.,

47
2010; Fărcaș și colab., 2012) și s-au concentrat în principal pe istoria recentă
(Ionașcu și colab., 1997; Fekete și colab., 2008; Albu și colab., 2010) și câteva
au abordat profesia contabilă (Tiron-Tudor și Muțiu, 2007; Zelinschi, 2009).
Scopul lucrării noastre de cercetare este de a prezenta dezvoltarea
învățământului superior contabil într-un teritoriu cu un context istoric
complex. Studiul nostru de caz se bazează pe Academia de Înalte Studii
Comerciale și Industriale (AISCI), prima instituție de învățământ superior din
domeniul economic în limba română din Transilvania, și a doua de acest tip pe
teritoriul României din zilele noastre. Studiul acoperă o perioadă de 29 de ani
(1920-1949) marcată de momente semnificative în ciclul de viață al Academiei
și în dezvoltarea subiectului contabil. Începutul secolului al XX-lea este
perioada în care învățământul superior din domeniul economic, inclusiv
contabilitatea de aici, înflorea în Europa. Dezvoltarea AISCI cu contabilitatea
ca subiect academic este analizată în contextul politic și economic specific.
Prin urmare, în lucrarea noastră, istoria economică și politică se împletește cu
istoria instituțională și cea a gândirii.
Pentru o mai bună înțelegere și structură a studiului nostru, încercăm
să folosim abordarea propusă de Carnegie și Napier (2002) în cadrul lor CIAH,
și anume: Perioadă, Loc, Profesioniști, Practică, Propagare, Produse și
Profesie.
Restul acestei lucrări este structurat după cum urmează. În primul rând,
vă prezentăm cadrul cercetării noastre și metodele utilizate pentru analiză. Într-
o secțiune separată prezentăm situația economică, politică și socială a
Transilvaniei în perioada studiată. Continuăm cu o secțiune despre dezvoltarea
AISCI în raport cu mediul său economic și politic și compararea acestuia cu
dinamica europeană. Educația contabilă este tratată ca un subiect în cadrul
AISCI. Relația educației contabile cu apariția profesiei este, de asemenea,
tratată pe scurt în această parte. Secțiunea finală prezintă câteva observații
finale.

Cadrul de cercetare și metodologia

Dintr-o perspectivă metodologică, cercetarea noastră este o istorie
narativă și interpretativă utilizând metode specifice de cercetare istorică,
bazate pe date primare (arhivele Academiei) și secundare. Analiza
documentelor ne-a format atenția pentru descrierea și explicarea
evenimentelor. De asemenea, analiza comparativă ne-a permis o percepție mai
profundă a elementelor care au determinat un anumit sens evoluției istorice a
învățământului superior contabil.
Putem situa această lucrare ca făcând parte din filozofia cercetării
inductive a constructivismului (Barbu, 2006). Constructivismul este prezentat
ca o realitate „care este construită de indivizi pe măsură ce atribuie sens lumii
din jurul lor” (Appleton & King 2002 citat de Breckenridge și colab., 2012).

48
„Dintr-o perspectivă constructivistă, sensul nu stă latent în obiectele care
așteaptă să fie descoperite, ci este creat mai degrabă pe măsură ce indivizii
interacționează și interpretează aceste obiecte” (Crotty 1998 citat de
Breckenridge și colab., 2012).
Literatura subliniază două dimensiuni ale contabilității: dimensiunea
tehnică a contabilității, care prezintă contabilitatea ca „un pachet de tehnici sau
proceduri care sunt utilizate pentru a satisface cerințele de informații ale unei
multitudini de utilizatori; și dimensiunea socială și instituțională a
contabilității, care încearcă să înțeleagă și să explice atributele conservatoare
și permise ale contabilității, în special referitoare la constatarea impactului
contabilității asupra funcționării organizaționale și sociale ”(Gomes, 2008,
p.480). Cele două dimensiuni ale contabilității dau domeniului de cercetare din
istoria contabilității școlile tradiționale și noi de istorie a contabilității.
Abordarea noastră din această lucrare se află în mijlocul celor doi
curenți, așa cum se poate vedea în figura 1.

TRADITIONALA NOUA
(istorica) (socio-istorica)
explica tehnicile utilizate arata cum contabilitatea
arata cum contabilitatea influenteaza indivizii, organizatiile,
influenteaza indivizii, societatea
Abordare
utilizeaza diferite cadre are o abordare critica
organizatiile, societatea SOCIO-
prezinta contabilitatea ca si o
analizeaza evolutia tehnicilor ca TEHNICA practica proactiva
rezultat al influentei dezvoltarii
socio-economice

Fig. 1 Abordări ale studiului istoriei contabilității

Pentru structura acestui articol, am luat în considerare cadrul CIAH

propus de Carnegie și Napier (2002). Am analizat dezvoltarea AISCI din Cluj-
Napoca luând în considerare cele șapte dimensiuni propuse de cadrul CIAH:
perioadă, locuri, oameni, practici, propagare, produse și profesie. Din punct de
vedere al orizontului de timp avem un studiu longitudinal, folosind un cadru
cronologic pentru cercetarea noastră (Lemarchand, 2000). Prin urmare, avem
trei etape (figura 2) în ciclul de viață al Academiei. Trecerea de la un ciclu la
altul este dată de evenimente politice importante.

49
 Fig. 2 Ciclul de viață al Academiei

Locul - Premise - economie, sistem educațional și structură socială.

Până în 1918, România a fost împărțită în trei regiuni istorice:
Transilvania, Țara Românească și Moldova. Datorită poziției lor strategice, în
partea de est a Europei cu acces direct la Marea Neagră și la Europa de Vest,
teritoriile românești au fost tot timpul în pericol de a-și pierde independența și
permit crearea statului lor național, abia târziu în secolul al 19-lea.
Transilvania, primul stat medieval român dezvoltat, a fost de cele mai
multe ori sub dominația maghiară, habsburgică sau austro-ungară și, la un
moment dat, vasală a Imperiului Otoman. Toate aceste dominații au făcut ca
populația din această regiune să fie un mix-etnic: români, maghiari și secui, și
sași (populație germanică). Avantajul Transilvaniei a fost că, chiar dacă făcea
parte din acele regate sau imperii, a fost tot timpul considerată un principat
autonom (Aguletti, 1914). Acest lucru a făcut din Transilvania cea mai
dezvoltată regiune a României, această situație menținându-se până astăzi.
Chiar dacă românii erau populația majoritară, aceștia erau considerați doar
acceptați și celelalte națiuni erau privilegiate înaintea lor. Limba oficială în
Transilvania, până în 1918, era maghiara și germana.
Celelalte două teritorii, Țara Românească și Moldova, s-au aflat sub
suzeranitatea Imperiului Otoman sau într-o luptă continuă cu acesta de-a
lungul secolelor. La începutul secolului al XIX-lea monopolul Imperiului
Otoman este înlăturat, fiind create premisele pentru crearea statului național
sub protectoratul rus. În 1859 Țara Românească și Moldova se unifică creând
așa-numita „mică” Românie. Abia în 1918 Transilvania a fost anexată
României.
În contextul teritoriilor românești, gândirea contabilă, educația și
profesia s-au dezvoltat începând cu secolul al XIX-lea. Transilvania a jucat un
rol important în dezvoltarea contabilității ca subiect de studiu în România. La
Brașov, unul dintre cele mai mari orașe din Transilvania, în 1837 a fost scrisă
prima carte de contabilitate în limba română de Ioan Emanoil Nechifor. A fost
primul profesor de contabilitate, din prima clasă de comerț, din prima școală
elementară în limba română din toate teritoriile românești. Acesta a fost un
mare pas în dezvoltarea contabilității ca disciplină în școli. Din acest moment,

50
școlile de comerț au început să se dezvolte pe teritoriile românești, astfel încât
la sfârșitul secolului al XIX-lea în noul stat român creat, au fost identificate 6
școli comerciale (Leautey, 1886).
În Transilvania a apărut în 1869 la Brașov o școală de comerț, singura
în limba română din acest teritoriu. În Cluj-Napoca, capitala istorică a acestui
teritoriu, învățământul comercial era mai dezvoltat decât în Brașov, dar niciuna
dintre școli nu era în limba română. Mai mult, la inițiativa Camerei de Comerț
din Cluj, a fost construită în 1878 o Școală Superioară de Comerț. Aceasta a
fost clasată în 1885 în Academie de Comerț, deci prima formă de învățământ
superior din domeniul economic din teritoriile românești, dar în limba
maghiară (Gîdiu, 2012). Contabilitatea a fost un subiect de studiu în programa
academiei maghiare și a fost predată împreună cu corespondența comercială
(Gîdiu, 2012, p.53).
Ca o consecință a dezvoltării educației contabile a fost apariția profesiei
contabile din România. Într-un proces de închidere și luptă pentru jurisdicție
(Abbott, 1988), absolvenții școlilor superioare de comerț au început să lucreze
la proiectul de legitimare a profesiei contabile. Organizarea profesiei contabile
în România a început în 1888, când un grup de absolvenți ai școlilor de comerț,
care erau și înalți funcționari la Banca Națională, au înființat „Cercul
absolvenților școlilor de comerț și finanțe din țară și ovearses ”(Fărcaș și Tiron,
2012). După o perioadă de lobby dur, profesia contabilă a fost recunoscută prin
lege în 1921 (CECCAR, 2006), când a fost creat Corpul experților contabili și
contabililor autorizați din România. Profesia contabilă a susținut dezvoltarea
învățământului superior în domeniul contabilității din România și a fost
implicată în organizarea Academiilor.
Premisele pentru dezvoltarea Academiei de Înalte Studii Comerciale și
Industriale din Cluj au fost create înainte de unificare în 1918, dar condițiile
sociale, economice și politice bune au fost îndeplinite abia după ce
Transilvania a fost inclusă în statul român, așa cum se va vedea.
Apariția primei faze a AISCI - faza de apariție a contabilității ca subiect
academic (1920-1940)
Locul
Importanța economică a orașului Cluj-Napoca, considerată capitala
Transilvaniei, este subliniată în istorie. Administrația străină a fost instalată în
acest oraș în timpul ocupației habsburgice și apoi austro-ungare. Începând cu
secolul al XVIII-lea, industria a devenit foarte dezvoltată și un număr
important de instituții de credit au deschis aici (Pop, 2012). Datorită
importanței sale pentru Imperiu, educația a fost dezvoltată în epoci foarte
timpurii și, din secolul al XVI-lea, aici s-au putut găsi forme de învățământ
superior (Neagoe, 1980; Pop, 2005; Costea, 2012; Pop, 2012).
Nevoia Bisericii Catolice de a-și recâștiga poziția în Imperiu a condus
la înființarea instituțiilor de învățământ superior din Cluj-Napoca până în anul

51
1581 (Neagoe, 1980; Pop, 2005; Pop, 2010). În 1579, călugării iezuiți au fost
cei care și-au înființat o școală și o biserică într-o regiune de lângă orașul Cluj-
Napoca. În aprilie 1581 reușesc să deschidă Colegiul Iezuit, o instituție de
învățământ superior, în care principalele materii erau religia, filozofia și
dreptul, ca în toate celelalte universități din Europa din acel secol. Istoria
colegiului este până în anul 1603, când, călugării iezuiți sunt expulzați din
Transilvania de noii conducători. O nouă instituție de învățământ superior a
fost construită în 1699 când Ordinul Iezuit a revenit la Cluj-Napoca. Au
construit „Collegium Claudiopolitanum” sau „Academia Claudiopolitanum”,
care până în anul 1753 a fost ridicată la rangul de universitate. a oferind studii
superioare. În timpul domniei lui Iosif al II-lea, numărul universităților din
Imperiu s-a redus, iar Academia a fost transformată în Colegiul Academic
Roial (Pop, 2010; Radosav, 2010; Costea, 2010).
În a doua parte a secolului al XIX-lea, educația comercială a fost mai
dezvoltată în Cluj-Napoca decât în Brașov (orașul din Transilvania în care a
apărut prima carte de contabilitate în limba română). Existau școli elementare
și licee de comerț, dar în limba maghiară și germană (Popescu și colab., 2010).
Până în anul 1878, la inițiativa Camerei de Comerț din Cluj-Napoca, a fost
construită o Școală Superioară de Comerț. Această școală și-a câștigat statutul
de Academie în 1902. Aceasta a fost Academia de Comerț din Cluj-Napoca
Ferencz Jozsef, o instituție de învățământ superior maghiară.

Perioada
Instituțiile de învățământ superior în limba română, în domeniul
contabilității, în Transilvania, au fost posibile numai după unirea cu România,
deci după 1918. Ceea ce s-a întâmplat de fapt în această provincie a fost
naționalizarea (transferul către guvernul român) a instituțiilor existente. Astfel,
Academia Maghiară din Cluj-Napoca a fost preluată de statul român și în 1920
a fost înființată Academia Română de Înalte Studii Comerciale și Industriale
din Cluj-Napoca, a doua instituție de acest tip din România (Evian, 1940;
Gîdiu, 2012; Arhivele Naționale, fondul Academiei de Înalte Studii
Comerciale și Industriale, metodologie). La 14 noiembrie 1920, această
instituție de învățământ superior din domeniul economic, prima în limba
română de pe acest teritoriu, a avut ceremonia de deschidere și și-a început
activitatea (Popescu și colab. 2010; Gîdiu, 2012) sub numele de Academia
Comercială, denumirea acesteia s-a modificat în 1922 și a devenit Academia
de Înalte Studii Comerciale și Industriale. Academia a funcționat în orașul
Cluj-Napoca până în 1940.

Propagarea
Noua instituție de învățământ superior în domeniul economic din Cluj-
Napoca a fost organizată după modelul celei din București și a funcționat, în

52
primii 10 ani de activitate, după legea Academiei din București. După mai
multe încercări de la sfârșitul anului 1929 și începutul anului 1930, activitatea
academică și de cercetare a instituției de învățământ economic superior din
Cluj-Napoca a fost organizată printr-o nouă lege, și anume Legea Academiei
de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Cluj-Napoca. Mai întâi a
funcționat sub tutela Ministerului Instrucțiunilor Publice, dar, conform noii
legi, a trecut sub tutela Ministerului Industriei și Comerțului. Ulterior prin
legea învățământului universitar din 1936, Academiile din Cluj-Napoca și
București au fost recunoscute ca instituții de învățământ superior cu diplomă
universitară (dosar 85, p. 76; Gîdiu, 2012).

Practica
Ciclul de învățământ la Academia din Cluj-Napoca a început cu
programe de învățământ de 2 ani ca vechea Academie Maghiară, dar din 1922
au fost introduși 3 ani de studii, similar Academiei din București (Pop, 2005,
p. 93; Popescu et. al., 2010, p. 20). Mai târziu, în 1930, a fost introdus și un an
pregătitor, astfel încât absolvenții școlilor superioare și cei ai școlilor
comerciale să fie aduși la același nivel de cunoștințe înainte de a începe
Academia. Anul pregătitor a funcționat până în 1936, când programa instituției
de învățământ a fost organizată pentru patru ani de studiu (dosar 15, p. 7). Cei
patru ani au fost împărțiți în două cicluri: un prim ciclu pentru primul și al
doilea an, în care studenții au fost învățați cunoștințe economice generale
pentru nivelul academic și cel de-al doilea ciclu (anul III și IV) pentru
specializarea studenților (Evian , 1940, p. 947; Popescu și colab. 2010, p. 29).
Profesia contabilă, care a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea (1888), și a
fost reglementată de lege în 1921, a influențat această reorganizare a
Academiei din Cluj-Napoca (Cristian, T., 1929). Curricula era cuprinzătoare
și acoperea toate domeniile pe care un viitor specialist în economie trebuia să
le cunoască (vezi Anexa 1).
În 1920, cursurile de la Academie au început cu două secții:
I Secția Comerț, Bancă, Asigurări
II Secția Industrială
În 1931, a fost introdusă a treia secțiune, secția Consulară și
Administrația publică. (Arhivele Naționale, fondul Academiei de Înalte Studii
Comerciale și Industriale, metodologie). Acest aranjament al secțiilor a rămas
în aceeași formă până în 1938, când s-a schimbat întregul format. În
consecință, secțiile au fost reorganizate și redenumite (Pop, 2005; Gîdiu,
2012):
I. Științe economice, financiare și sociale
II. Economia publică
III. Economia private

53
 Pe lângă aceste secții, încă de la început a existat și o secție Pedagogică,
pentru cei care doreau co carieră în sistemul de învățământ.
În ceea ce privește evoluția studenților în această etapă de dezvoltare a
instituției de învățământ superior a urmat o tendință ascendentă. Prin urmare,
dacă în primii zece ani de existență, aproximativ 2.500 de studenți au urmat
cursurile academice, până în 1948, numărul studenților a depășit 10.000.
Majoritatea acestor studenți erau români. De exemplu, în perioada 1920 și
1935, 79% dintre studenți erau români, doar 10% unguri, 6% germani, 3%
evrei și 2% alte etnii (dosar 41, p. 372-373).
Numărul absolvenților care și-au luat diploma la Academie nu a fost la
fel de mare ca cei care au participat la cursuri sau au intrat la școală. Această
situație ar putea fi creată de faptul că studenții își plăteau examenele, așadar
lipsurile financiare pot explica situația absolvenților
Diploma de doctor a fost creată în 1930 prin noua lege. Un doctorat la
Academie putea fi obținut doar de un student care absolvise Academiile din
Cluj-Napoca sau București sau avea o diplomă echivalentă de la o universitate
străină cu cel puțin 6 semestre și ulterior 8 semestre de studiu și cu o curicula
similară (Dosarul 25, p. 13). Primul doctor în economie a fost profesorul
Gheorghe Dragoș, cu o teză despre istoria cooperării în Transilvania. În zece
ani, au fost susținute la Academia din Cluj-Napoca unsprezece teze de
doctorat. Din aceste teze, doi aveau ca subiect contabilitate: teza lui Dumitru
Voina (1932) Faze din evolutia contabilitatii coordonată de Gheorghe
Moroianu, și teza lui Ioan Tarța (1939) Costurile și calculația lor coordinată
de profesorul Ioan Evian (fila 21, p. 2-25).
Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Cluj-Napoca
oferea oportunități bune studenților săi. Studenții Academiei aveau avantajul
de a practica în companii din Cluj-Napoca. Camera de Comerț a fost
intermediarul dintre Academie și companii, singura problemă a fost că numărul
studenților a depășit numărul companiilor românești din acest oraș, astfel încât
o mare parte practicau în companii cu capital străin (dosar 74, p. 330). În mod
regulat, studenții erau duși să viziteze cele mai importante companii industriale
din zonă, pentru a vedea procesul de producție și organizarea lor. A existat, de
asemenea, o Asociație Academică Româno-Germană (1936) care se ocupa de
schimburile de studenți între cele două țări. În acest context, studenții de la
Academia din Cluj-Napoca aveau posibilitatea de a studia o perioadă la
Leipzig (dosar 74, p. 359).

Profesioniștii
La început, cea mai grea muncă a fost căutarea de profesori. Au venit
din învățământul secundar, de la Universitatea din Cluj-Napoca, de la
Academia din București dar și din mediul de afaceri. În 1922, numit „anul de
aur” (Gîdiu, 2012, p. 125), a fost format primul cadru didactic al Academiei.

54
Prin urmare, împreună cu alți profesori care au avut o mare contribuție la
dezvoltarea învățământului superior economic au fost numiți și doi dintre
profesorii care au fost printre cele mai importante personalități contabile ale
acestei școli: Ioan Evian pentru studiul legislației vamale / comerț exterior și
tarif vamal, precum și studiul practic al companiilor și Iosif Gârbacea pentru
studiul industriei și meșteșugurilor și cursul contabilității industriale și
comerciale. În 1936, ca parte a grupului academic, a fost recrutat o altă
personalitate contabilă foarte importantă, Dumitru Voina pentru studiul
contabilității generale și bancare.
Grupul de profesori care a fost numit oficial în 1930 de legea
Academiei a fost relativ constant. Deși în 1930, la Academia din Cluj-Napoca
existau 22 de academicieni, iar în 1944 numărul acestora a crescut la 32. Între
ei, grupul profesorilor de contabilitatea fost aproape același în toată perioada
în care a funcționat instituția de învățământ, aceștia având o importantă
activitate academică combinată cu cercetarea științifică..

Produsul
Contabilitatea considerată o disciplină predate în Academiile de
Comerț ale aceleor vremuri a avut o evoluție diferită în contextul mondial.
Dacă în țările europene continentale contabilitatea a fost predată în principal
în Academiile de Comerț sau în școlile de afaceri fiind considerate parte a
economiei afacerilor și cunoștințe importante pentru viitorii funcționari publici
sau viitorul om de afaceri, în țările vorbitoare de limbă engleză (Marea
Britanie, Australia) ca subiect academic suferea de o lipsă de „respectabilitate
academică” (Gaffikin, 1981). Contabilitatea ca disciplină academică a fost
uneori determinată de nevoile de educație ale profesiei contabile (Gaffikin,
1981; Anderson-Gough, 2008).
Cursurile de la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din
Cluj-Napoca au fost concepute pentru a avea o aplicație practică pentru a
răspunde nevoilor economice existente, la fel și predarea contabilității. Materia
„birou commercial”, care a fost principala formă de predare a contabilității în
școlile comerciale din Franța în secolul al XIX-lea (Maffre, 1986), a fost, de
asemenea, prezent în programele academice pentru al patrulea an de studiu,
secțiunea industrială (fișa 26 , p. 64). Acestea au fost similare cu conceptul de
simulări de afaceri din zilele noastre (Maffre, 1986).
Cunoașterea generală a contabilității a fost completată prin cunoștințe
contabile specifice anumitor domenii economice, în concordanță cu secțiunile
Academiei. Aruncând o privire în programa academică, se poate observa că au
existat cursuri de contabilitate generală, contabilitate bancară, contabilitate
comercială și contabilitate industrială. Toate aceste domenii de contabilitate
erau legate de nevoile practice ale economiei, deoarece industria românească
și băncile românești se aflau în perioada lor de dezvoltare. În 1932, pe lângă

55
cursurile teoretice de contabilitate, au fost introduse și cursurile practice. În
acel an de studiu, pentru primul și al doilea an de studiu, cursul practic a fost
de o oră pe săptămână, iar pentru al treilea an de studiu a fost de 2 ore pe
săptămână (fișier 41, p. 55). Această situație s-a schimbat în timp (vezi tabelul
3).

Tabelul 1 Numărul de ore de cursuri de contabilitate pe săptămână

la Academie în 1936/1937 și 1937/1938
Anul Academic An de studiu I II III IV
1936/1937 Numărul de ore 3 3 4 (3)i 2
1937/1938 Numărul de ore 2 (3) 2 4 7
Sursa: Proiecția autorului după informații din Arhivele Naționale Române, Fondul Academiei
de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Cluj-Brașov

În primul și al doilea an de studiu, o oră pe săptămână era pentru

prelegerea academică, iar una pentru seminar (cursuri practice). Ceea ce am
vrea să subliniem este că, pentru primul an de studiu, în program era de
asemenea o oră de istorie a contabilității, care era un curs facultativ. Cel mai
probabil acest curs a fost predat de Dumitru Voina, pe baza tezei sale de
doctorat, singura lucrare de istorie a contabilității din România la acea dată.
Pentru al treilea an de studiu, numărul orelor practice a crescut astfel încât să
existe trei ore de seminarii și o oră de cursuri pe săptămână. În al patrulea an
de studiu, pe lângă cursurile generale de contabilitate, au existat și două clase,
pe săptămână, de contabilitate industrială, bancară sau comercială specifică
fiecărei specializări.

Tabelul 2 Viziunea patrimonială a lui Iacobescu și Sorescu

Patrimoniu
Active Pasive
Conturi reale Echitate
Conturi personale (debitori) Conturi personale (creditori)
Conturi nominale (rezultate nefavorabile) Conturi nominale (rezultate favorabile)
Comandați sau înregistrați conturi Comandați sau înregistrați conturi
Sursa: După lucrarea 555, dosarul 41, Arhivele Naționale ale Statului Român, Filiala Cluj-
Napoca, fondul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Cluj-Brașov

Cei doi profesori au creat cu teoria lor școala de gândire patrimonială

de la București care avea susținători dar și adversari (Ionașcu, 2013).
Principalul oponent al teoriei lor a fost profesorul Ion Evian de la Academia
din Cluj-Napoca, care a creat teoria economică în contabilitate în lucrarea sa
publicată în 1940, Teoria conturilor.
Contabilitatea industrială a fost predată folosind cartea lui Iosif
Gârbacea, Organizare și Contabilitate industrială, profesor de legislație a
muncii și contabilitate industrială la AISCI Cluj-Napoca. Această lucrare

56
reprezintă un pas important în evoluția gândirii contabile din România
(Dosarul 64).
Cursul de contabilitate de la înființarea Academiei a fost predat de un
profesor de la Școala Superioară de Comerț, care a fost înlocuit în 1922 de
profesorul Iosif Gârbacea și apoi din 1930 de profesor asociat Alexandru
Sorescu. Contabilitatea a fost predată și de Dumitru Hasigan până în anul
pregătitor. Acest profesor de la departamentul de statistică a avut, de asemenea,
o contribuție importantă la gândirea contabilă folosind statisticile pentru
analiza bilanțului.
Profesorii, conferențiarii și asistenții de contabilitate din perioada
1920-1930 sunt prezentați în anexa 2.
La Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Cluj-
Napoca, profesorii și studenții au urmat exemplul german și au înțeles că
activitatea științifică este una dintre componentele principale ale unei școli de
succes, de aceea activitatea științifică a fost cerută de regulamentul intern
(dosar 85, p.98). Liderii acestei instituții de învățământ superior erau conștienți
de faptul că știința este cea mai importantă „armă” în lupta pentru o cultură și
o economie naționale și că numai cu metodele științifice ar putea exista o
prosperitate economică și culturală (Negru, 2010 în Popescu și colab.). Prin
urmare, instituția și-a creat propriile mijloace și canale de promovare a științei.
În acest context, în 1931, a fost creată revista Academiei, care a devenit cea
mai semnificativă recenzie economică din Transilvania a acelor vârste (Pop,
2005; Popescu și colab. 2010; Gîdiu, 2012). Sub numele de Observatorul social
economic, revizuirea a funcționat timp de 11 ani și a publicat peste 200 de
articole și studii reprezentând lucrări valoroase ale profesorilor și, de
asemenea, ale unora dintre studenți. În perioada 1931 și 1947, perioada de viață
a recenziei, a funcționat în două serii, una din 1931 până în 1938 și cealaltă, la
Brașov, începând cu 1943 până în 1947. Recenzia a fost bilingvă; toate studiile
fiind însoțite de un rezumat în limba franceză pentru a fi accesibil și unui public
internațional.
Subiectele care au fost dezbătute în cadrul revistei se refereau în
principal la viața economică și socială a României, Transilvaniei, dar și la unele
aspecte ale contextului internațional. În rubrica principală a Observatorului
Economic Economic, studiile, profesorii și unii studenți „geniali” și-au
publicat lucrările legate de realitatea economică și socială. Aceste studii au
reprezentat uneori adevărate lucrări sociologice, analizând viața țăranilor, a
ținutului rural transilvănean și în proporții mici situația industriei românești.
Realitatea primilor ani de revizuire a fost dominată de crizele economice
mondiale, existând numeroase dezbateri cu privire la acest subiect, situația
celorlalte țări și încercările de soluții.
Această revizuire a întruchipat gândirea economică și contabilă a
perioadei și a reprezentat principalul mediu care a ajutat la dezvoltarea acestor

57
domenii de cercetare. În prima serie (1931-1938) contabilitatea nu era un
subiect numit intens. Doar două studii pot fi legate de contabilitate și control
financiar: Controlul fiscal în marile întreprinderi (Control fiscal in the large
companies), scris de Iosif Gârbacea și Metode raționalizate și curent nou în
contabilitate (Metode raționale și noi curenți în contabilitate) scris de Dumitru
Voina.
Lucrările contabile importante din această perioadă au fost tipărite
separat sau au apărut în Analele Academiei (ex. Teoria conturilor lui Evian)
care a fost concepută pentru a întruchipa studii științifice mai mari. O parte a
mișcării culturale și științifice a profesorilor a fost, de asemenea, asociația lor
Extensiunea Academică, care a fost înființată în 1934 și a funcționat până în
1938. A fost înființată „Asociația profesorilor Academiei de studii comerciale
și industriale avansate din Cluj”, ca organizație științifică și academică, cu
personalitate juridică, menită să contribuie la consolidarea legăturilor dintre
educația economică și mediul de afaceri și economic din Transilvania.
"Association" a publicat între 1936-1938 trei volume sub titlul Conferințele
extensiunii academice (Conferences of the academic extension). După 1938,
în locul acestei publicații, au apărut „Analele Academiei de Înalte Studii
Comerciale și Industriale”.
În această perioadă, la nivel internațional, a fost creat „Institutul pentru
Organizarea Științifică a Muncii”, la Geneva. Acest organism a fost creat în
contextul favorizat de Tratatul de la Versailles (1919), care a sprijinit „justiția
socială” ca garanție a păcii dintre națiuni (Cayet, 2009). A fost o colaborare a
Biroului internațional de lucru și a unei fundații americane (Twenty Century
Fund). În esență, această organizație științifică a avut un rol important în
difuzarea metodelor de gestionare și rațională inspirate de munca lui Taylor
(Cayet, 2009). În 1932 a avut loc al 5-lea congres la Amsterdam. Academia
din Cluj-Napoca a primit o invitație subliniind importanța instituției superioare
nu numai în contextul național, ci și în mediul științific internațional (pag. 41,
p. 409).

Profesia
În România, apariția educației contabile în școlile de comerț a
determinat organizarea profesiei contabile. Absolvenții școlilor de comerț care
au reprezentat și profesia contabilă au fost, desigur, primul grup de interes
pentru învățământul superior din domeniul contabilității.
Diploma universitară acordată de AISCI din Cluj, dar și de la cea din
București a fost o condiție pentru accesul în organizația care a reprezentat
profesia contabilă din România. Cunoștințele academice le-au oferit cunoștințe
specific profesiei de contabil.

Concluzii

58
 Educația contabilă este adesea privită ca un suport tehnic și profesional
pentru contabilitate și nu ca „o putere formativă care modelează condițiile
contabile și subiectivitatea profesională individuală și colectivă a contabililor”
(Anderson-Gough, 2008, p.298). Este un suport profesional, dar în același timp
contabilitatea ca subiect academic transformă oamenii și mediul. În stadiul
incipient al educației contabile în AISCI, ca și în alte cazuri europene,
contabilitatea a fost predată ca o tehnică auxiliară pentru management și
comerț în general. Simbolul introducerii contabilității în învățământul
universitar românesc este crearea secției„Industrie” și, de asemenea, „Comerț,
Bancă, Asigurări” . Aceste programe au oferit un loc important contabilității
financiare și manageriale, precum și controlului managementului.
Chiar dacă dezvoltarea celor două Academii de Comerț din România
la începutul secolului al XX-lea nu era o nevoie existentă, a reprezentat un
instrument important pentru conturarea mediului economic al țării. Modelul
academiilor a fost preluat din țările occidentale și a fost adaptat nevoilor locale,
păstrând în continuare întregul program de învățământ. Contabilitatea în cadrul
AISCI din Cluj a primit o mare importanță, numărul claselor de contabilitate a
fost semnificativ, iar lucrările dezvoltate de profesori demonstrează faptul că
o adevărată gândire contabilă s-a dezvoltat în cadrul Academiei.

Notes
1. Academia de ÎnalteStudiiComercialeșiIndustrialedin Cluj-Napoca (AISCI)
2. CerculAbsolventilorScolilorComerciale si Financiaredin Tara si Strainatate
3. Promulgated by Royal Decree 2978 in 6 April 1913 by the king Carol I
4. Legea nr. 16/1930 pentru organizarea Academiei de Înalte Studii Comerciale și
Industriale din Cluj și trecerea ei la Ministerul Industriei și Comerțului
5. Observatorul social economic (OSE), V, nr. 2-3-4, 1935, p. 20-28
6. The American mechanical engineer considered the father of the scientific
organization of the labor (Tarța, 1940).
7. This can be considered as nowadays course of financial accounting
8. Was differentiated from one section to another, therefore, for the bank section were
2/2, theoretical and practical courses; for the industrial section was 2/1, theoretical
and practical courses.
9. The elements of accounts which represents assets, referring to the category of
tangibles
10. The third parties accounts
11. The elements of accounts which represents expenses, losses, income, gains

Bibliografie

Abbott, A.,(1988)The system of professions: An essay on the division of expert labor, Chicago:
University of Chicago Press;
Aguletti, Aur. Th.,(1914), Istoria românilor pentru școli și public, editia a IX-a, Bucharest:
Ed. Autorului;

59
Album 85 de ani de la înființarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din
România (Album85 yearssince the establishment ofthe Body of Expertsand Licensed
AccountantsfromRomania), Bucharest, 2006
Anderson-Gough, F., (2008) Education, in Edwards, J.R. and Walker, S.P. (eds) Routledge
Companion to Accounting History, Routledge Taylor and Francis Group, p. 297-315;
Bernal, J. D.,(1964), Ştiinţa în istoria societăţii, Bucureşti: PoliticăPublishing;
Blanchard, M., (2012), Socio-histoire d’une entreprise éducative: Le développement des
Écoles supérieures de commerce en France (fin du XIXe siècle - 2010), Ecole des Hautes
Etudes en Sciences Sociales, Centre Maurice Halbwachs UMR 8097, PhD thesis
Carnegie, G.D and Napier, C.J. (2002) "Exploring comparative international accounting
history", Accounting, Auditing & Accountability Journal, Vol. 15 Iss: 5, pp.689 – 718
Cayet, T. (2009), “Travailler à la marge : le Bureau International du Travail et l'organisation
scientifique du travail (1923-1933)”, Le Mouvement Social, 3 (228), p. 39-56
Cristian, T., (1929), “Considerațiuni generale asupra reorganizării Învățământului Comercial
Superior”, Revista de comerț și contabilitate, no. 6
Douki, C. & Minard P., (2007), “Histoire globale, histoires connectées : un changement
d'échelle”, Revue d’histoire moderne et contemporaine, 5 (4bis), p. 7-21
Evian, I.,(1940), Teoria conturilor (The theory of accounts), Cluj-Napoca: Fondul Cărților
Funduare Publishing;
Fărcaș, T. and Tiron-Tudor, A., (2012), “The Relationship Between The Development Of
The Higher Education In Romania And The Accounting Profession”, Annales
Universitatis Apulensis Series Oeconomica, p. 56-65
Fournas, P, (2007), Quelle identité pour les grandes écoles de commerce françaises? (HEC-
ESSEC-ESCP), Ecole Polytechnique, PhD thesis
Fridenson, P. and Paquy, L. (2008), “Du haut enseignement commercial à l'enseignement
supérieur de gestion (XIXe-XXe siècles)”, in Paul Lenormand (ed.), La Chambre de
commerce et d'industrie de Paris 1803-2003. II. Etudes thématiques, Genève: Droz,
p. 199-257;
Gaffikin, M., (1998), “History is Dead, Long live History”, Critical Perspectives on
Accounting, 9 (6), p. 631-639
Gîdiu, V., (2012), Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale Cluj-Brasov 1920-
1950, PhD thesis, Cluj-Napoca: Editura Grinta;
Ionașcu, I., (2013), “Un secol de contabilitateșiauditulconturilor la Academia de
StudiiEconomicedinBucurești”, Revistade Audit Financiar, Camera
AuditorilorFinanciari, 11 (4) p. 59-71
Léautey, E., (1886), L’enseignement commercial et les écoles de commerce en France et dans
le monde entier, Paris: Librairie administrative et comptable;
Locke, R.R., (1985), “Business Education in Germany: Past Systems and Current Practice”,
The Business History Review, 59 (2), p. 232-253
Maffre, P., (1986), “La comptabilité dans les écoles supérieures de commerce au XIXe siècle”,
Revue historique,559 (1), p. 133-156
Pop, D., (2005), Școala economică clujeană interbelică, Cluj-Napoca: Foundation for
European Studies Press;
Popescu, Gh. et al., (2010), Învăţământul Economic Superior din Ardeal 920-2010, Cluj-
Napoca: Ardealul Publishing
Rodrigues, L.L. et al. (2007), “State intervention in commercial education: the case of the
Portuguese School of Commerce, 1759”, Accounting History, 12 (1), p. 55-85
Rodrigues, L.L. and Craig, R (2004), “English Mercantilist influences on the foundation of the
Portuguese School of Commerce in 1759”, Accounting Education Journal, 32 (4), p. 329-
345

60
Vorovenci, I. (2010) Istoria Academiei de Inalte Studii Comerciale si Industriale 1913-1947
(The history of the Academy of High Commercial and Industrial Studies 1913-1947),
Bucharest: ASE Publishing;
E. Barbu, N. Farcane, A. Popa. Looking for an Accounting Identity: The Case of Romania
during the 20th Century. Cahier de recherche n 2010-03 E2. 2010.

Arhive
Arhivele naționale ale statului român filiala Cluj-Napoca (National Archives of the Romanian
State, Cluj-Napoca branch) – Fondul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale
(The fund of the Academy of High Commercial and Industrial Studies)
• File 10 – Corespondența privind numirea în funcție, acordarea unor gradații, aprobări
și cereri de concedii, demisii etc. (Correspondenceon
theappointment,grantinggraduations, approvals and requests forleave, resignations),
p. 1, 12, 13, 21, 23, 26, 36, 37, 38,, 41, 46, 51, 60, 97, 115, 119, 121, 131, 137, 140,
142, 151, 152, 153, 154, 163, 167, 171, 187, 192, 201, 202, 205, 210, 211, 224, 231,
232, 235, 237, 249, 258;
• File 11 – Procese verbale ale consiliului de conducere (Minutes of the board), p. 6, 8,
21, 42, 47, 48, 54, 68, 69, 90, 150, 169, 183, 187, 196, 242, 243, 246, 251, 296, 299;
• File 25 – Echivalarea diplomelor (Equivalence of diplomas), p. 6, 13, 18;
• File 26 – Procesele verbale ale reuniunilor profesorilor (Minutes of the preofesors’
reunions), p. 64, 68, 69
• File 62 – Dosareechivalarediploma de doctorat (Equivalence of doctoral diplomas),
p. 1-12, 14-19, 22, 23, 25-28, 31-33, 35-48, 72-97, 101, 109, 110, 113;
• File 82 – Corespondența privind Regulamentul Academiei 1936/1937. Proiectul de
bugetgeneral, completareafondului de carte al Academiei etc.
(CorrespondenceconcerningAcademyRegulation1936/1937. Draft general budget,
completingthe books inventoryof the Academy), p. 2, 8, 18 29, 53, 54
• File 41 – Convocator de ședințăaleConsiliuluiprofesoral. Corespondeța privind
distribuția carnetelor de student (Councilconvenedstaffmeeting.
Correspondenceconcerning thedistribution ofstudentcards), p. 13-19, 55, 66-69, 97-
99, 105, 124, 143, 150-154, 226, 228, 305, 323, 324, 372, 373, 409, 410, 420, 429,
462, 494, 495, 509, 524, 525, 536-557, 569, 580;
• File 74 – Corespondență privind înființarea și activitatea Asociației, corespondență
privind echivalarea diplomelor de licență ; înscrierea studenților în diferite asociații ;
organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante ; plecări în străinătate
la studii de specializare (The correspondence regarding the establishment and the
activity of the Association; the correspondence regarding the equivalence of the
license diplomas;enrollment of studentsin variousassociations, organizing
competitionsfor vacancies; departuresabroadto studyspecialization ), p. 38, 103, 149,
153, 182, 183, 214, 215, 224, 227, 241, 242, 277, 313, 330, 333, 344, 359, 360, 361-
365, 372, 374, 375-377, 399;
• File 64 – Planuri de lecție. Corespondețăși state de plată (Lessons plans.
Correspondance and payrolles), p. 12-22

61
62
63
64
 ISTORIA ORAŞULUI PRIN RESTAURANTE ŞI
HOTELURI

Moga Valer

Blamate de moralişti, restaurantele şi hotelurile sunt totuşi locurile

unde se desfăşoară o bună parte din viaţa publică a unui oraş. Dimitrie Gusti,
notoriul sociolog interbelic, a inclus „cârciuma” în sistemul său teoretic,
considerând-o o unitate socială, alături de moară, şcoală, primărie şi chiar de
biserică. El vedea în cârciumă nu atât locul irosirii banilor pe băutură, cât pe
cel în care oamenii află noutăţile şi încheie relaţii de tot felul.
Pentru Alba Iulia, povestea
poate pătrunde adânc, în timp. Cu
certitudine a existat aici, cu veacuri în
urmă, cel puţin un han cu staţie de
poştalion.
Noi nu vom merge însă atât de
departe, ci ne vom limita căutarea la
ultimele două veacuri încheiate. Se ştie
că din secolul al XVIII-lea, au existat
Adalbert Cserni/Galambovendéglő* la Alba Iulia două zone urbane cu o
viaţă distinctă. Este vorba, pe de o
parte de Cetate, de cealaltă parte de oraşul de jos, cu o populaţie preponderent
românească, dar din care nu au lipsit evreii, maghiarii şi germanii.
Publicul unui restaurant La Porumbelul *
din Cetate era alcătuit, aşa cum
lesne se poate imagina, în
principal din militari. Memoria
fotografică ne aduce în faţa ochilor
un local cu un nume pitoresc,
„Galambovendéglő”, restaurantul
„La porumbelul”, care nu poate să
nu ne evoce un caz şi mai
excentric: cârciuma pragheză „U
Kaliha” (La Potirul), făcută celebră de „bravul soldat Švejk”, personajul
scriitorului ceh Jaroslav Hašek. Dacă „La Porumbelul” din Cetatea Alba Iulia
ne apare în fotografia de la 1900 cam trecut de perioada sa de glorie, „U
Kaliha” a devenit după 1990 o berărie de lux în care nu oricine îşi poate permite
să intre.

65
 „Galambovendéglő” pare un local frecventat mai degrabă de soldaţii de
rând. Corpul ofiţeresc al Cetăţii a
Pavilionul ofițerilor ** avut iniţial la îndemână pentru
petrecerea timpului liber un
modest chioşc situat vizavi de
pavilionul de locuinţe militare -
celebrul Babilon. Dar de la 1900,
ofiţerilor li s-a pus la dispoziţie
un local situat la înălţimea
prestigiului lor de corp de elită.
Este vorba de cazinoul militar,
Pavilionul
înălţat pe locul fostului chioşc.
Fără a excela printr-un stil
arhitectonic bine definit, noul local avea în
centrul său o sală cu dimensiuni generoase în
care se desfăşurau marile ceremonii şi
aniversări, revelioanele la care participau
ofiţerii cu soţiile lor. Cazinoul militar mai
cuprindea, dispuse pe două niveluri,
numeroase săli în care se putea juca biliard
sau cărţi, în care se putea fuma, consuma o Pavilionul ofițerilor **
băutură sau o
cafea. Nu greşim, sper, dacă ne gândim că una
dintre săli adăpostea o bibliotecă.
La 1 decembrie 1918, cazinoul militar
din Alba Iulia a oferit, prin sala sa de ceremonii,
spaţiul cel mai potrivit pentru desfăşurarea
Marii Adunări Naţionale şi care a devenit, de
Pavilionul ofițerilor * atunci, Sala Unirii.

În oraşul de jos, în cartierul

Lipoveni, s-a desfăşurat pe la sfârşitul
veacului al XIX-lea o experienţă de viaţă
comunitară pe care, în lipsa documentelor,
am fi crezut-o imposibilă. Este vorba de
cârciuma lui Julanu. Numele localului
provine de la cel al cârciumarului, Iuliu
Cricovean, pe care localnicii nu şi-au prea Pavilionul ofițerilor *

bătut capul să-l pronunţe corect. Cârciuma

avea o sală mare pentru jocuri populare şi pentru teatru ţărănesc, o încăpere cu
ziare româneşti, unde se adunau cei cu ştiinţă de carte, de asemenea, o
popicărie. Documentul nici nu vorbeşte în primul rând de sala în care, în zilele

66
de sărbătoare, unii dintre localnici se adunau la discuţii şi la un pahar de
băutură. Curatorii bisericii ortodoxe
din Lipoveni (ţărani înstăriţi,
meseriaşi, învăţătorul confesional),
în frunte cu protopopul Nicolae Ivan,
viitorul episcop al Clujului, ar fi
putut închide cârciuma din motive de
moralitate. Dar au preferat s-o
frecventeze, să vegheze asupra ei şi
Pavilionul ofițerilor **
s-o îndrume spre condiţia de „club
ţărănesc”, dacă se poate vorbi de aşa ceva.
În centrul oraşului îşi desfăşura activitatea un alt local, pe care putem
să-l numim şi instituţie, cazinoul civil, numit şi reduta oraşului. Clădit într-o
primă fază la 1839, a fost reamenajat în mai multe etape şi era administrat de
primărie. Cazinoul avea un public mai bine situat social, alcătuit în general din
maghiari, fără să fie însă exclusivist din punct de vedere etnic. Accesul în
cazinou era permis numai celor care-şi plăteau taxa de membru. Pe lângă sălile
cu mese de biliard şi jocuri de societate, cazinoul avea o colecţie de 1600 de
cărţi care, multă vreme, a fost singura bibliotecă publică a oraşului. Pentru cei
din afară, reduta avea un salon de restaurant şi o grădină de vară deschisă spre
parcul oraşului, care o înconjura.

Chioșc *

Cazinoul civil găzduia adesea reprezentaţii muzicale şi teatrale. Poate

nu este lipsit de interes faptul că în spaţiile sale şi-au ţinut spectacolele, şi
înaintea Primului Război Mondial, trupe dramatice din România. Aşa s-a
întâmplat, spre pildă, în 1913, când Victor Antonescu, o legendă a scenei
româneşti, şi-a făcut acolo prezenţa pentru prima dată, însoţit de actori ai
Teatrului Naţional din Bucureşti.
În 1921, cu prilejul pregătirilor pentru încoronarea regelui Ferdinand la
Alba Iulia, eveniment care avea să se desfăşoare în anul următor, cazinoul civil
a fost reamenajat, adăugându-i-se, în principal, o sală de spectacole cu 400 de
locuri. A fost cunoscut în continuare sub numele de Sala Caragiale, dar din
acest moment, destinul său pătrunde în altă poveste.

67
 Istoria hotelurilor din Alba Iulia este marcată, la începuturile sale, de
nume celebre. Axente Sever, fost prefect al revoluţiei române de la 1848 din
Transilvania, s-a stabilit un timp la Cricău, lângă Alba Iulia, unde a luat în
arendă o moşie a statului. Din dorinţa de a-şi rotunji veniturile, într-o perioadă
în care situaţia sa materială nu era strălucită, Axente Sever şi-a înfiinţat un
hotel la Alba Iulia. Să nu ne închipuim că era vorba de un edificiu mare, etajat.
El cumpărase sau închiriase o clădire potrivită, cu câteva camere, în care îi
găzduia pe cei care stăteau de azi pe mâine în oraş. În 1874, a avut satisfacţia
de a-i oferi ospitalitate în hotelul său marelui istoric Bogdan Petriceicu Hasdeu,
al cărui turneu documentar prin Transilvania cuprindea şi colecţiile Bibliotecii
Batthyaneum.
Cam în acelaşi timp au fost înălţate în Alba Iulia două stabilimente care
îşi meritau denumirea de hoteluri, fără a impresiona totuşi prin dimensiuni.
Primul era situat pe Sétány utcza (strada Promenadei), numită din 1922
strada General Constantin Coandă, iar astăzi, spre derutarea celor mai mulţi
dintre trecători, Frédéric Mistral. Este vorba de Hotelul Europa, care se înfăţişa
în vremurile sale bune ca o bijuterie arhitectonică a neogoticului transilvănean.
Clădirea sa a fost înălţată pe locul Hanului „La Istrătoaie”, unde a tras Mihai
Eminescu în august 1866,
când a venit la Alba Iulia
pentru a participa la
adunarea generală a
„Astrei”.
Rolul său nu a fost
doar acela de a oferi loc de
odihnă călătorilor. Ca şi
reduta oraşului, situată
vizavi, în parc, salonul
Hotelului
Hotel Elisabeta **
Europa, ca şi cele ale Hotelului Hungaria,
au găzduit adesea conferinţe, reprezentaţii
muzicale şi teatrale. De prin anii 20, în
Hotel Europa se afla sediul comitetului
judeţean Alba al Partidului Naţional
Liberal, nu departe de locuinţa
preşedintelui acestuia, avocatul Camil
Velican.
Care să fi fost cauza pentru care destinaţia de hotel a edificiului nu a
durat? În anii celui de-al Doilea Război Mondial, acolo îşi avea sediul Chestura
Poliţiei. După război s-au instalat în acelaşi loc prăvălii şi birouri. Prin 1960,
hazardul furiei demolărilor comuniste, care abia se prefigura, s-a îndreptat spre
delicata structură a Hotelului Europa.

68
 Zona centrală a orașului Alba Iulia de odinioară era reprezentată de
Hunyaditér (Piaţa Huniade). O clădire din această parte a orașului funcționa
Hotelul Elisabeta.
Pe latura vestică a zonei denumite Hunyaditér (Piaţa Huniade), azi Piaţa
Iuliu Maniu, a fost înălţată în 1887 cea mai impozantă clădire de până atunci
din oraşul de jos. Este vorba de Hotelul Hungaria, expresie arhitectonică
reuşită a stilului neoclasic. Restaurantul hotelului cuprindea salonul mare,
cafeneaua şi sala oglinzilor, spaţiu mai elegant rezervat persoanelor şi
evenimentelor mai speciale.
Hotel Hungaria ** Momentul în care
existenţa Hotelului Hungaria s-a
intersectat cu istoria mare a fost
ziua de 30 noiembrie 1918. Aici
şi-a stabilit sediul Comisia de
verificare a Marii Adunări
Naţionale, care a validat
credenţionalele (mandatele)
deputaţilor. În salonul hotelului a
avut loc, tot la 30 noiembrie,
conferinţa la care au participat
lideri ai celor două grupări politice româneşti, Partidul Naţional Român şi
Partidul Social Democrat, care
Hotel Hungaria **
au ajuns, în urma unor dezbateri
aprinse, la forma general-
acceptată a Rezoluţiei Unirii,
care a fost votată a doua zi, la 1
decembrie 1918.
Aşa cum alături, la
Europa, se întruneau liberalii,
Hotelul Hungaria, devenit Hotel
Dacia, a fost locul în care îşi
ţinea adunările comitetul judeţean Alba al Partidului Naţional Român, din 1926
al Partidului Naţional Ţărănesc, prezidat de avocatul Ioan C. Pop.
Într-o zi tristă a anului 1988, hotelul, care purta acum numele de
Apulum, a fost demolat. Comuniştii români, cei din capitală şi cei din Alba
Iulia, au dovedit că pot să radă de pe faţa pământului fără remuşcări un
monument al Unirii, eveniment pe care, de altfel, nu osteneau să-l aniverseze
şi să-l preamărească.

Sursa imaginilor:
* htpps://memoriaurbis.apulum.ro
** arhivă digitală GVZ

69
70
 IMAGINEA REGINEI MARIA ÎN PUBLICITATE

Muntean Andreea
Maican Silvia
Paștiu Carmen
Topor Ioan Dan

Motto: ”Caracterul este destin.”

(Regina Maria - Povestea vieții mele, Editura RAO Books, 2010)

Introducere – Imaginea celebrităților în publicitate

În domeniul publicității, alegerea unei celebrități pentru promovarea

imaginii unui anumit brand reprezintă un aspect important în politica de
promovare a companiilor și totodată unul care implică resurse semnificative de
timp și efort în alegerea persoanei potrivite să reprezinte valorile brandului
respectiv.
Potrivit teoriilor afective și cognitive care explică eficiența/eficacitatea
asocierii dintre o anumită celebritate și un brand, aceasta pare să fie cu atât mai
puternică cu cât persoana este mai plăcută și apreciată de către public. Mai
mult, această asociere va crește predispoziția favorabilă față de
reclamă/suportul publicitar și va duce la intensificarea intenției de cumpărare
a brandului respectiv.
În literatura de specialitate se vorbește despre existența celor 4 ”F” ai
asocierii unei celebrități cu un anumit brand: fuziune, faima, formele asocierii
și finanțarea. Astfel, în vederea alegerii unei celebrități care să participe la
promovarea unui anumit brand, trebuie găsite răspunsuri la următoarele
întrebări: cât de bine ”fuzionează” și cât de mult corespund caracteristicile
brandului cu trăsăturile celebrității, cât de faimoasă este persoana respectivă,
care dintre formele asocierii vor funcționa cel mai bine, cât poate finanța
brandul?
În ceea ce privește formele asocierii celebritate - brand, acestea pot fi:

71
 - Celebritatea - client – în cazul în care persoana respectivă a ales deja
să fie consumator al brandului respectiv și este cunoscut faptul că este
un utilizator al acestuia;
- Sponsorizare – presupune că brandul respectiv acordă sponsorizări
celebrității pentru desfășurarea sau participarea la anumite activități. Se
practică frecvent în domeniul sportului;
- Mărturii ale celebrității – au un nivel de credibilitate foarte ridicat;
- Celebritatea - angajat – reprezintă un nivel mult mai profund al
asocierii, când celebritatea are calitatea de angajat al companiei care
produce brandul respectiv. Această strategie este aproape
”instituționalizată” în cazul caselor de modă renumite;
- Celebritatea – deținătoare a brandului – presupune că persoane
respectivă deține afacerea care produce și comercializează brandul
respectiv.
- Finanțarea – celebritatea susține financiar dezvoltarea brandului
respectiv.
Fascinația publicului pentru celebrități va continua să crească datorită
rolului tot mai important al industriei de entertainment în societate. Rata de
succes în crearea acestui capital intangibil va crește pe măsură ce celebritățile,
impresarii acestora și agențiile de publicitate vor utiliza într-un mod tot mai
profesionist această tehnică de promovare.

Regina Maria – trăsături personale care au inspirat brandurile

vremii

Regina Maria a fost probabil cea mai emblematică figură a Monarhiei

Române și care, prin personalitatea și spiritul liber, a impresionat și fascinat o
lume întreagă. Considerată a fi una dintre cele mai frumoase regine ale vremii,
Regina Maria, era în același timp în plin planul vieții politice și mondene
europene.
”Pasiunile și hobby - urile reginei Maria ne demonstrează faptul că era
o regină plină de viață, romantică, sensibilă dar și puternică, inovatoare și care
și-a format propria ei viziune despre regalitate. Știa să fie și regină și femeie în
același timp, personalitatea sa a înregistrat și lumini și umbre, dar a știut
întotdeauna să treacă peste propriile pasiuni și interese și să pună mai presus
datoria față de poporul român.” (Cibotariu, Ș.)
Regina Maria avea să scrie în cartea autobiografică faptul că: "în toate
fazele educației și a uceniciei mele pe calea vieții, am rămas o femeie tânără,
sănătoasă și normală, care primea bucuria când i se ivea în cale, dar totodată
și multiplele datorii ce-i erau impuse".
În ceea ce privește simțul estetic și pasiunea pentru pictură, în cartea
autobiografică, "Povestea vieții mele", Regina Maria își amintea: "prinsesem

72
bine meșteșugul lui Mercier în întrebuințarea culorilor diluate într-un belșug
de apă, așa încât florile mele și după ce se uscau păstrau o adâncime catifelată
ce amintea natura și desfăta ochii”.

Imaginea Reginei Maria în publicitatea vremii

În 1918, cel mai cunoscut chip al României era cel al Reginei Maria,
care, pe lângă foarte mult patriotism, făcea dovadă de foarte multă eleganță și
feminitate. „Regina Maria era în primul rând extrem de frumoasă. Ea era
chiar cea mai mare frumuseţe a perioadei respective între familiile
domnitoare. Normal că atrăgea atenţia” (Ionescu A.S.)
Cazată la Ritz, în celebra Place Vendome, Regina Maria era asaltată
pretutindeni de fani. Începând cu sosirea la Gară şi terminând cu serile de la
Operă. Peste tot se auzeau strigăte de „Vive la Reine!”, „Vive la Roumanie!”,
inclusiv pe stradă. Succesul extraordinar al Mariei era alimentat sistematic din
țară. Guvernul român îi ceruse suveranei să întâlnească câți de mulți ziariști îi
este omenește posibil, dincolo de întâlnirile extrem de importante cu
președintele american, Wilson, cu președintele francez, Poincare, sau temutul
premier francez Clemenceau. Salonul Reginei de la Ritz a fost transformat în
sală de presă, lucru nu tocmai simplu, după cum povestește Regina în jurnal,
la 6 martie 1919.

Regina Maria – primul monarh care a reprezentat imaginea unui

parfum

Casa de parfumuri Haubigant a fost înființată în secolul al XVIII-lea de

către Jean-Francois Houbigant. La numai 23 de ani a creat Eau D’ Houbigant
care a devenit parfumul preferat al aristocraților de la acea vreme.
În 1922-1923, Regina Maria a apărut în mai multe reclame pentru Casa
Houbigant în revista National Geographic din Statele Unite ale Americii,
parfumul preferat al reginei fiind Mon Boudoir, un amestec de violete și
iasomie. Potrivit sloganului campaniei publicitare din acel an, „astăzi, ca și în
vremurile Mariei Antoaneta, femeile din casele nobiliare preferă parfumurile
casei Houbigant oricăror altor mărci. Houbigant este parfumierul Reginei
Maria a României“. În semn de omagiu, casa de parfumuri a decis să retragă
acest parfum de pe piață în anul 1938, anul morții reginei.
”Parfumul Reginei Maria a României 1922 – Pentru mai mult de un
secol, parfumurile Houbigant erau renumite în Paris ca fiind parfumuri pentru
cunoscători. Sunt parfumuri de neimitat încă din timpul Mariei Antoaneta,
primul patron al acestei Case Franțuzești. Noua generație de parfumuri aduce
mult rafinament, păstrându-se semnificația numelui Houbigant. Mai mult ca
oricând, este simbolul calității incomparabile. Toate parfumurile faimoase ale

73
Casei Houbigant sunt disponibile acum în America, incluzând le Parfum Ideal,
Quelques Fleurs, Un Peu D Ambre, Le Temps des Lilas și Mon Boudoir.”,
spune textul asociat inserției publicitare din Revista National Geographic din
anul 1922.

Fig. 1 – Inserție publicitară, Revista National Geographic

Sursa: okmagazine.ro

Parfumul a fost relansat pe piață în anul 2018 cu ocazia celebrării

Centenarului Marii Uniri de 1918, cu sprijinul distribuitorului de parfumuri al
casei Regale din România, magazinul Beautik Haute.

Regina Maria –imaginea unor produse cosmetice

În anul 1927, Regina Maria devine imaginea cremelor Pond's, produse

în Statele Unite ale Americii. La solicitarea agenției J.W. Thompson, regina a
acceptat să transmită o recomandare privind beneficiile acestui produs,
recomandare publicată în revistele vremii din Statele Unite.
Compania producătoare a demarat prima campanie de publicitate la
nivel naţional în SUA în 1886, dar după opt ani de intensă publicitate, vânzările
au început să scadă. Firma a abordat un nou concept promovând crema prin
intermediul Caselor Regale europene, pe un principiu foarte practicat în zilele
noastre, aceea că imaginea personală este asociată cu succesul. Maria a fost
prima regină care s-a asociat cu produsele, ducând la o creștere semnificativă
a vânzărilor.
Produsul cosmetic era ambalat în recipiente de argint marcate cu un
logo al cărui design aparține chiar Reginei, reprezentând o construcție formată
din coroana României așezată deasupra literei M.

74
Fig. 2 – Inserție publicitară, Revista National Geographic
Sursa: http://www.tkinter.smig.net

Fig. 3 – Inserție publicitară

Sursa: contrasens.ro

75
 Potrivit textului publicitar care a apărut în revista National Geographic
în anul 1927 ”Nici un oaspete regal care a vizitat America nu a fost atât de
aclamat pentru frumusețea sa precum regina Maria. Tinerețea și vitalitatea i-
au rămas în ciuda anilor de activitate obositoare. Regina are un ten frumos,
ferm, proaspăt cu o plăcută culoare naturală, ten care vorbește despre atenția
cu care a fost îngrijit de către Maiestatea Sa. De mai bine de doi ani,
Majestatea Sa a permis companiei Pond's să citeze cuvintele ei prin care
exprimă încrederea în eficacitatea produselor Pond's.”

Regina Maria – imaginea unor branduri reprezentând produse

alimentare
Industriașul Grigore Alexandrescu din București, unul dintre ctitorii
industriei ușoare românești a fondat în anul 1919, împreună cu alți doi
industriași, Roman Căpățînă și Constantin Grigorescu, o fabrică de ciocolată
și produse zaharoase pe care a numit-o "Regina Maria", în onoarea Reginei
Maria a României.

Fig. 4 – Cartea de oaspeți a fabricii de ciocolată ”Regina Maria” (stânga)

și Certificat de calitate pentru produsele fabricii ”Regina Maria” (dreapta)

Cu ocazia unei vizite făcute împreună cu Principesa Ileana, în anul

1924, la sediul fabricii de ciocolată care îi purta numele, Regina Maria lasă un
testimonial în cartea de oaspeți a companiei: ”Mă bucur, mă bucur mult,
sunteți pe urma cinstei și a muncii, care duce la izbândă”. Ulterior vizitei,
impresionată fiind de căldura cu care a fost întâmpinată, Regina a declarat:
„Desigur că am ridicat valoarea fabricii, fiind regină!", conștientizând astfel
aportul adus la capitalul de brand al companiei.
Direcțiunea Laboratorului de Chimie eliberează un certificat de calitate
pentru produsele fabricii de ciocolată ”Regina Maria”, potrivit căruia
”ciocolata Urs de Dorna și Zeița Țării este de bună calitate, bogată în
principiu nutritiv și fără vreun adaos de elemente streine”.

76
Fig. 5 – ”Codul comemorativ al pietrei fundamentale a fabricei de
ciocolată”

Fig. 6 – Standul fabricii de ciocolată ”Regina Maria”

Sursa: expo1921.mnir.ro

77
 În colecția de fotografii a Muzeului Național de Istorie a României,
poate fi identificată o imagine cu standul fabricii de ciocolată ”Regina Maria”,
fiind foarte apreciate replicile în ciocolată, adevărate opere delicate, precum
trăsura à la Daumont oferită Reginei Maria în 1921, statuia Reginei în zahăr,
bustul Principesei Ileana" şi alte bijuterii dulci.

Regina Maria a României a fost, în multe privinţe, un exemplu, prin

frumuseţea şi eleganţa ei, prin inteligenţă şi cultură, prin farmecul şi forţa
prezenţei sale, prin devotamentul faţă de ţară şi faţă de familie, prin talentul de
„ambasador irezistibil“, ea devenind astfel cea mai folosită imagine în
publicitate în anii 20.

În data de 29 octombrie 2020, s-au împlinit 145 de ani de la naşterea

Reginei Maria a României.

Bibliografie:

1. Ionescu Adrian Silvan, Regina Maria și America, Editura NOI

Media Print, 2009
2. Hamish Pringle, Les Binet, How marketers can use celebrities to
sell more effectively, Journal of Consumer Behaviour, vol. 3, 4, p.
201-214, 2005
3. Regina Maria - Povestea vieții mele, Editura RAO Books, 2010
4. Ștefania Ciubotaru, Pasiunile și hobby-urile Reginei Maria, revista
Historia, 2018

***www.mnir.ro
***https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/pasiunile-si-hobby-urile-
reginei-maria
*** https://onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.1002/cb.2
***https://www.iqads.ro/articol/37002/vedete-in-publicitate
***https://www.wall-street.ro/articol/Lifestyle/243447/regina-maria-primul-
monarh-care-a-facut-reclama-la-parfum-casa-houbigant-va-repune-pe-piata-
parfumul-de-violete-si-iasomie-al-re.html
***https://matricea.ro/cum-a-devenit-c-a-rosetti-parintele-advertisingului-
romanesc-regina-maria-isi-folosea-imaginea-pentru-reclame-la-ciocolata-si-
unt-istorii-despre-publicitatea-autohtona-cu-florian-ciobanu/
***https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/centenar-100-de-ani-de-
viitor/regina-maria-cea-mai-frumoasa-imagine-a-romaniei-886922
***http://www.tkinter.smig.net/QueenMarie/Houbigant1922/index.htm
***http://www.tkinter.smig.net/QueenMarie/Ponds/index.htm

78
***http://www.tkinter.smig.net/QueenMarie/
***https://okmagazine.ro/regina-maria-primul-cap-incoronat-care-a-facut-
reclama-la-creme-si-parfumuri-foto/a18275759
***https://www.wall-street.ro/articol/Lifestyle/243447/regina-maria-primul-
monarh-care-a-facut-reclama-la-parfum-casa-houbigant-va-repune-pe-piata-
parfumul-de-violete-si-iasomie-al-re.html#gref
***https://www.contrasens.ro/2018/10/01/regina-maria-vedeta-in-
publicitate.html
***https://www.urban.ro/parfumul-reginei-maria-recreat-dupa-100-de-ani-
mon-boudoir-s-a-relansat-la-bucuresti/

79
80