G.

Calinescu – Enigma Otiliei

- roman situat intre traditie si inovatie; roman-sinteza;

- roman interbelic, realist, obiectiv de tip balzacian, cu numeroase elemente moderne;
- Tema - romanul are ca tema viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolulul XX,
caracterizata de relatiile de familie dezumanizate si de goana dupa bani.
- Balzacianismul. Definit ca metoda de creatie literara, balzacianismul a fost vazut drept "un
armistitiu intre clasicism si romantism" (Paul Georgescu). De la clasicism preia interesul pentru
caractere (personajul este construit pe o dominanta: avarul, mizantropul, scorpia), iar de la
romantism, culoarea locala (detaliile ce compun atmosfera locului si a timpului istoric dat,
povestile sentimentale).
- La toate acestea, se adauga teme noi, precum a paternitatii, a mostenirii, a parvenirii.
- Romanul Enigma Otiliei este o replica polemica la adresa modelului balzacian, fiind scris din
perspectiva si cu mijloacele modernitatii (astfel, Calinescu experimenteaza "un balzacianism fara
Balzac", N. Manolescu).
- Balzacianismul din Enigma Otiliei poate fi recunoscut in urmatoarele aspecte:
1. Tema mostenirii: in centrul actiunii sta lupta pentru mostenirea averii lui mos Costache; tot o
"mostenire" este si zestrea pe care Aglae ar trebui sa i-o dea Olimpiei, act refuzat de maniacul
Simion: "Nu e fata mea".
2. Tema paternitatii: initial, Calinescu intentiona sa-si intituleze romanul Parintii Otiliei.
Mai toate personajele romanului pot fi considerate "parinti" ai Otiliei, in sensul ca vor sa aiba
grija de viitorul ei. Tema paternitatii este privita din mai multe unghiuri: pentru Simion este
obsesiva, pentru Stanica este generatoare de delir verbal, pentru Pascalopol devine unul dintre
cele doua moduri de o iubi pe Otilia.
In centrul actiunii stau doi orfani: Felix si Otilia. Ei vor alcatui cuplul inocent, intr-o lume
care si-a pierdut moralitatea.
3. Descrierea minutioasa a mediului ambiant este utilizata ca mijloc de caracterizare a
personajelor (este semnificativ incipitul romanului).
4. Situarea exacta a actiunii in spatiu si timp este balzaciana.
5. Constructia personajelor. Concentrarea vointei pentru realizarea scopului propus, face din
Stanica un personaj balzacian. Dintre personajele romanului, cel mai apropiat de prototipul
balzacian pare a fi mos Costache, care trimite la batrânul Grandet (din
romanul Eugenie Grandet); el intra, totodata si in galeria avarilor (Harpagon[1], Hagi-
Tudose[2]), fiind însa umanizat de iubirea pentru Otilia.
6. situatiile grotesti, tehnica portretizarii caricaturale, obsesia pentru bani.
- Relatii temporale si spatiale. Actiunea, desfasurata în perioada iulie 1909-martie 1911
- urmata de epilogul plasat la un deceniu si jumatate distanta. Largirea spatiului epic se
realizeaza prin plasarea conflictelor in alte locuri: de la casa lui Giurgiuveanu, la casa familiei
Tulea, a lui Pascalopol, a mosiei acestuia etc.
- Relatiile spatiale si temporale astfel evocate reflecta o trasatura a realismului: relatia directa om
/ mediu.
- Sunt prezentate sumar mediul negustoresc, mosieresc, medical-universitar, preotesc, al
avocatilor etc. Descrierea naturii cu ocazia excursiei lui Felix si a Otliei la mosia lui Pascalopol,
proiectarea grandioasa a Baraganului pe un fundal fantastic, folosirea contrastelor în descrierea
câmpiei, reflectate în constiinta lui Felix, sunt pagini de sensibilitate romantica.
- Titlul - titlul romanului si finalul sau exprima esenta dilematica a feminitatii, natura
contradictorie a sufletului omenesc.
- În conturarea Otiliei, cel mai complex personaj al romanului, scriitorul foloseste tehnica
moderna a perspectivelor multiple sau a reflectarii poliedrice.
- Otilia este receptata diferit de cei din jurul sau: mos Costache "o sorbea umilit din ochi si râdea
din toata fata lui spâna"; pentru Pascalopol este "o mare strengarita", "cu un temperament de
artista", "o rândunica, închisa în colivie, moare", "o enigma", "o fiinta gingasa care merita
ocrotirea", "o floare rara", "o fata mândra si independenta".
- Pentru Aglae si Aurica, purtarile Otiliei sunt asemeni "fetelor fara capatâi si fara parinti",
Otilia fiind considerata "o dezmatata".
- Chipul ei ramâne învaluit în mister, o imagine derutanta, de vis. Dincolo de definirea Otiliei
prin raportare la celelalte ipostaze ale feminitatii din roman, ea ilustreaza "enigma" feminitatii.
- Varsta eroinei cumuleaza farmecul copilaresc cu senzualitatea, capriciul si frivolitatea femeii,
dar si cu o precoce seriozitate si intelegere a vietii.
- Ea e mult mai lucida si mai matura decat Felix, care are multe naivitati. Decizia ei de a renunta
la Felix ramane enigmatica, efect realizat prin prezentarea Otiliei în exclusivitate prin
manifestarile exterioare si din perspectiva altor personaje.
- Otilia reprezinta pentru protagonist intruchiparea eternului feminin (sora, prietena, iubita,
indrumatoare, mama).
- Incipitul se bazeaza pe conventia literara a "strainului" care se initiaza intr-un nou mediu. Felix,
personajul-reflector, surprinde stereotipiile si anomaliile mediului bucurestean, dar în spatele lui
se afla naratorul omniscient, cu calitatie reale ale unui estet, care îsi asuma statutul demiurgic.
"Caricatura în moloz a unei strazi italice", strada Antim, este descrisa cu frontoanele, ogivele,
consolele cladirilor, stilul arhitectural grandios contrastand cu precaritatea materialelor (ipsos,
var scorojit, vopsea de ulei), dar oferind o imagine a eterogenitatii lumii. Strada Antim este o
metafora a romanului însusi, vazut ca amestec de stiluri, caricatura a unui model prestigios
(balzacian).
Planuri narative
- Un prim-plan al romanului prezinta cele doua familii: a lui Costache Giurgiuveanu si clanul
Tulea.
- Mobilul principal al tuturor actiunilor care se desfasoara este mostenirea, averea lui Costache
Giurgiuveanu, pe care o vâneaza familia Tulea, la care se adauga inventivul si rapacele Stanica
Ratiu, ginerele Aglaei, sora lui Costache (si ceilalti membri ai familiei Tulea: Simion Tulea,
sotul Aglaei, si copiii acestora: Olimpia, Aurica si Titi). Eforturile lor sunt canalizate statornic
spre înlaturarea Otiliei, fiica vitrega a lui Costache Giurgiuveanu, fata celei de-a doua sotii,
crescuta de acesta fara acte de adoptie.
- Alt plan al romanului prezinta destinul tânarului Felix Sima, ramas orfan, venit sa studieze
medicina în Bucuresti si dornic de a face cariera, care traieste prima experienta erotica. Aceasta
constituie fondul liric al romanului: iubirea romantica, adolescentina a lui Felix pentru Otilia, pe
care o cunostea din corespondenta întretinuta.
- Costache Giurgiuveanu, unchiul lui Felix, îi este tutore si îi administreaza bunurile lasate de
tatal sau, care murise.
- Otilia îl iubeste pe Felix, dar vrea sa-l ajute sa se realizeze în cariera lui stiintifica, intuindu-i cu
maturitate si luciditate ambitia, dorinta de a ajunge "cineva".
- Otilia îl accepta pe Pascalopol, mosier cu maniere alese, drept sot.
- Felix studiaza cu seriozitate, devine medic si profesor universitar, facând o casatorie stralucita.
Otilia va ramâne o amintire, o imagine a eternului feminin.
-Pascalopol-Otilia; Felix-Titi-Georgeta etc. Se foloseste, de asemenea, procedeul romantic al
perechilor antitetice: Otilia-Aurica, Felix-Titi, Costache-Pascalopol.
- Personajele. Tipologia personajelor
- este de esenta clasicista; conturate realist, sunt caractere dominate de o singura trasatura
fundamentala, tipuri general-umane de circulatie universala:
Mos Costache Giurgiuveanu - tipul avarului, iubitor de copii,
Aglae - "baba absoluta fara cusur în rau",
Aurica Tulea - tipul fetei batrâne,
Simion Tulea - tipul dementul senil,
Titi Tulea - tipul debilului mintal, al retardatului cu obsesii erotice,
Stanica Ratiu - tipul parvenitului, al arivistului,
Otilia Marculescu - tipul feminitatii enigmatice, al cochetei,
Felix Sima - tipul ambitiosului, al visatorului,
Leonida Pascalopol - tipul aristocratul rafinat.
- În roman se foloseste portretul demonstrativ, care porneste de la prototipul balzacian si se
construieste in trei etape: o prezentare generala, focalizarea pe un semn distinctiv, un amanunt
fizic revelator, dar si cu nuanta caricaturala, sugerarea trasaturii dominante de caracter.

- Modalitatile de caracterizare a personajelor sunt clasice: descrierea mediului, portretul fizic,

caracterizarea prin fapte, prin actiuni, opiniile personajelor, caracterizarea facuta de catre alte
personaje si autocaracterizarea.
- Prin tehnica focalizarii, caracterul personajelor se dezvaluie progresiv, pornind de la datele
exterioare ale existentei lor: prezentarea mediului, descrierea locuintei, a camerei, a fizionomiei,
a gesturilor si a obisnuintelor.
- Finalul romanului este simetric cu încipitul: casa lui Costache Giurgiuveanu, si mai degradata;
Felix, care o revede, reînvie în memorie cuvintele acestuia: "Aici nu sta nimeni" - care suna
dezolant.
- Elementele moderne ale romanului sunt: meditatia despre timpul enigmatic, care da epilogului
deschidere; perspectiva personajelor-reflector; tehnica "dialogurilor paralele" din capitolul
XVIII, cand secventa narativa se dramatizeaza, juxtapunandu-se monologurile personajelor,
ambiguitatea unor personaje, introspectia, finetea, luciditatea si precizia analizei psihologice;
interesul pentru psihologii contradictorii (Otilia, Pascalopol), pentru involutii, degradari psihice
(alienarea, senilitatea, dedublarea constiintei - Simion Tulea), pentru studiul consecintelor
ereditatii (Titi), parodierea modelului balzacian.
-construit în spirit clasic balzacian si cu o viziune realista, "Enigma Otiliei" asimileaza
numeroase elemente ale modernitatii.