CONȚINUTURI

1. Principii de organizare a contabilității de gestiune

2. Organizarea contabilității de gestiune cu ajutorul clasei 9 –Conturi de gestiune

2.1. Operații reflectate cu ajutorul clasei 9- Conturi de gestiune

2.2. Clasa 9 de conturi- Prezentare

2.3. Etape de calculație folosind clasa 9

2.3.1. Etapele de la 1 la 4

1. Principii de organizare a contabilității de gestiune și calculației costurilor

1) Principiul delimitării cheltuielilor în timp – presupune ca includerea cheltuielilor în costuri să

se efectueze în perioada de gestiune căreia îi aparţin cheltuielile.
2) Principiul delimitării cheltuielilor în spaţiu presupune:
- a) delimitarea cheltuielilor de exploatare pe sfere de activitate, respectiv cheltuieli de
administraţie şi cheltuieli de desfacere;
b) localizarea cheltuielilor pe secţii de producţie, ateliere, linii tehnologice, centre de producţie
şi responsabilitate (atât în antecalculaţie cât şi în postcalculaţie).
3) Principiul delimitării cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv, care presupune
delimitarea cheltuielilor productive care sunt creatoare de valoare, de cheltuielile cu caracter
neproductiv.
4) Principiul separării cheltuielilor care privesc obţinerea bunurilor, lucrărilor, serviciilor de
cheltuielile care nu sunt legate de achiziţia, producţia sau prelucrarea etc. acestora.
Presupune ca la nivelul obiectelor de calculaţie stabilite de fiecare persoană juridică să se
separe cheltuielile atribuibile obiectelor respective de cheltuielile ocazionate de restul activităţii.
5) Delimitarea cheltuielilor privind producţia finită de cheltuielile aferente producţiei în curs de
execuţie. Potrivit acestui principiu, la sfârşitul perioadei de gestiune, se determină producţia în
curs de execuţie, prin inventariere faptică şi se evaluează la costul efectiv al acesteia.

2 . Organizarea contabilității de gestiune cu ajutorul clasei 9 –Conturi de gestiune

 2.1. Operații reflectate cu ajutorul clasei 9- Conturi de gestiune. Conturile din clasa 9
„Conturi de gestiune”) permit contabilizarea următoarelor operaţiuni [TRI 90]:
a) preluarea din contabilitatea financiară a cheltuielilor încorporabile (aferente producţiei) şi
regruparea acestora în cheltuieli directe (pe purtătorii de costuri) şi indirecte ( pe locuri de
cheltuieli, iar în cadrul acestora după natura cheltuielilor);
b) înregistrarea, urmărirea şi controlul producţiei fabricate în decursul unei perioade de calculaţie
a costurilor, evaluată la preţul de înregistrare, care poate fi: costul standard (prestabilit) sau preţul
cu ridicata al întreprinderii;
c) înregistrarea, urmărirea şi controlul producţiei aflate în curs de execuţie la finele perioadei de
gestiune, evaluată la costul efectiv al acesteia;
d) înregistrarea, urmărirea şi controlul diferenţelor dintre costurile efective ale producţiei
fabricate şi preţurile de înregistrare ale acesteia;
e) transferarea către contabilitatea financiară a producţiei obţinute la costul efectiv al acesteia şi a
diferenţelor de preţ aferente, operaţiune denumită interfaţa cheltuieli ocazionate-costul producţiei
finite.
2.2. Clasa 9-Conturi de gestiune
90 – Decontări interne
901- Decontări interne privind cheltuielile, B
902- Decontări interne privind producția obținută, B
903- Decontări interne privind diferentele de preț, A
92 - Conturi de calculație
921 – Cheltuielile activității de bază, A
922- Cheltuielile activităților auxiliare, A
923- Cheltuieli indirecte de producție, A
924- Cheltuieli generale de administrație, A
925- Cheltuieli de desfacere, A
93 – Costul producției
931- Costul producției finite obținute
933 – Costul producției în curs de execuție
2.3. Etape de calculație folosind clasa 9
Etapa 1. Colectarea cheltuielilor și gruparea lor în cheltuieli directe (pe purtătorii de
costuri) şi indirecte ( pe locuri de cheltuieli, iar în cadrul acestora după natura cheltuielilor.
Reflectarea contabilă este următoarea:

% = 901 Sume
”Decontări interne privind
cheltuielile
921
„Cheltuielile activităţii de bază”
922
"Cheltuielile activităţilor auxiliare”
923
„Cheltuieli indirecte de producţie”
924
”Cheltuieli generale de administraţie”
925
„Cheltuieli de desfacere”

Etapa 2. În cadrul acestei etape se realizează decontarea cheltuielilor reciproce între

activităţile auxiliare pentru nevoile proprii ale acestora. Aceste decontări sunt determinate de
nevoia cunoaşterii costului efectiv al producţiei obţinute în cadrul activităţilor auxiliare, iar
pentru calculul acestuia este necesară decontarea livrărilor reciproce. Decontarea se face în scară,
după principiul universabilităţii descrescânde, conform căruia secţiile auxiliare cele mai
universale decontează prestaţiile lor celorlalte secţii auxiliare, fără a înregistra prestaţiile primite
de la cele a căror „universalitate” este în descreştere. Ordinea de decontare se stabileşte de către
fiecare întreprindere în parte, după criterii proprii.

Evidenţierea în contabilitate a acestor decontări reciproce se face între

analiticele contului 922 „Cheltuielile activităţilor auxiliare”, unde analiticul debitor indică
cheltuielile primite (de către secţia beneficiară), iar analiticul creditor cheltuielile cedate
(furnizate).
922/secţ. aux = 922/secţ.aux.
„Cheltuielile activităţilor auxiliare” „Cheltuielile activităţilor auxiliare”

Particularizând:
922AIR = 922CT Suma

Etapa 3. Cuprinde calculul costului efectiv al producţiei auxiliare şi repartizarea

cheltuielilor respective pe activităţile de bază consumatoare, precum şi pe celelalte sectoare de
activitate din întreprindere (administrativ şi desfacere).
Reflectarea în contabilitate se face prin debitarea conturilor de calculaţie corespunzătoare
locurilor de activitate şi creditarea contului 922 "Cheltuielile activităţilor auxiliare" după formula
contabilă:

% = 922
921 "Cheltuielile activităţilor
„Cheltuielile activităţii de bază” auxiliare"
923
„Cheltuieli indirecte de producţie”
924
„Cheltuieli generale de administraţie”
925
„Cheltuieli de desfacere”

Etapa 4. Repartizarea cheltuielilor indirecte de producţie asupra produselor fabricate în

cadrul activităţii de bază utilizând un anumit criteriu de repartizare, ales convenţional, care să
exprime cel mai bine legătura dintre cheltuielile de repartizat şi baza de repartizare aleasă.
Baza de repartizare trebuie să fie de aceeaşi natură pentru toate produsele asupra cărora se
repartizează o anumită categorie de cheltuieli indirecte şi să asigure o repartizare cât mai reală pe
fiecare produs în parte.
În funcţie de particularităţile tehnologice şi ale organizării producţiei, se pot utiliza ca
baze de repartizare: salariile directe, materiile prime şi materialele directe, orele de funcţionare a
utilajelor etc.
Coeficienţii de repartizare calculaţi pe fiecare secţie, ca raport între totalul cheltuielilor
indirecte de repartizat ale secţiei în cauză şi suma bazelor de repartizare pe produse se înmulţesc
cu baza de repartizare a fiecărui obiect de calculaţie obţinând cota de cheltuieli indirecte de
repartizat.
 Reflectarea acestor cheltuieli indirecte ce se repartizează asupra
cheltuielilor activităţii de bază se face prin formula contabilă:
921 = 923
„Cheltuielile activităţii de bază” „Cheltuieli indirecte de producţie”
În urma acestei înregistrări, contul 923 „Cheltuieli indirecte de producţie” se soldează.