„Chemat însă, ca principe ereditar de Hohenzollern, a îndeplini către Casa Noastră

datorii de căpetenie, conștiința mea îmi impune obligația să nu las nici o îndoială
asupra posițiunei mele față cu așezămintele constituționale privitoare la
succesiunea Tronului românesc, la care familia noastră a aderat în mod solemn și
deplin prin actul din 21 noiembrie 1880. Mă călăuzesc dar de aceste sentimente
aducând la cunoștința Majestății Voastre renunțarea mea la drepturile eventuale ce
am asupra Coroanei României, drepturi cari mi-ar fi dobândite în lipsa unui
moștenitor direct al Majestății Voastre. Am însă încrederea deplină că dacă
Principele Ferdinand, fratele meu, ar fi chemat să urmeze marea operă începută de
Majestatea Voastră, el va pune în îndeplinirea acestei misiuni mărețe o voință
hotărâtă, o muncă conștiincioasă și neobosită, și toată onoarea sa.[25]
​ ”​

—Scrisoarea de renunțare a prințului Wilhelm, ​Baden-Baden, 29 decembrie 1886

La​ 14 noiembrie​ 1886​, principele Ferdinand este încadrat în​ Armata României​, cu gradul de
sublocotenent​ în Regimentul 3 Linie.​[26]

Prin renunțarea fratelui său mai mare Ferdinand a devenit, fără să își dorească, moștenitor al
unchiului său, regele​ Carol I al României​. ​„Wilhelm, fratele mai mare al lui Ferdinand, a
încercat să trăiască în Balcani vreme de un an, dar a găsit viața de acolo nemulțumitoare.
Preferind să trăiască în Germania ca Prinț de Hohenzollern, el a predat onorurile românești
fratelui său mai mic. Ferdinand, care își trăia viața mai mult prin absență, a fost prea slab să
refuze o poziție care îi displăcea și pentru care era extrem de nepotrivit.”​[16]​:p. 56

La​ 14 martie​ 1889​ Senatul​ României a votat o moțiune de ​„a înscrie în apelul său nominal
pe al doilea fiu al A. S. R. Principele Leopold, Principele Ferdinand, cu următorul titlu «Alteta
Sa Regală Ferdinand, Principe al Romaniei, moștenitor presumptiv al Coroanei​»”.​[22]​[27]

La​ 27 martie​ 1889​, Ferdinand trimitea din​ Cannes​ președintelui Senatului o scrisoare de
răspuns prin care lua act cu vie mulțumire de decizia corpului legiuitor și transmitea intenția
de a veni definitiv în România precum și hotărârea sa de a-și îndeplini cu credință îndatoririle
ce îi reveneau în noua sa calitate.

„ Să fiți bine convinși că toate actele mele vor fi însuflețite de cea mai adâncă iubire
către țară, pe care mă voi sili a o servi din toate puterile mele, luând călăuză pilda
marilor săi Domni din trecut, inspirându-mă de frumoasele amintiri ce au lăsa și
având neîncetat sub ochi nobilul exemplu al regelui Carol I. Astfel sper a
corespunde încrederei și așteptărilor poporului român.[28] ​ ​:pp 227-228​”

—Principele Ferdinand

La​ 17 aprilie​ 1889​, primul ministru​ Lascăr Catargiu​ trimite spre aprobare regelui, raportul nr.
705, prin care se cerea aprobarea pentru publicare în​ Monitorul Oficial​ ​„a celor 4 acte
relative la regularea succesiunei la Tron din 1880 [...], precum și a scrisorii A. S. Principelui
Guillaume, principe ereditar de Hohenzollern, din 29 Decembre 1886, care completează
aceste acte.”​[27]​ Potrivit Constituției, Ferdinand nu era nevoit să treacă la​ ortodoxism​, însă se
prevedea ca urmașii săi să fie botezați în religia ortodoxă.
Principele Ferdinand a sosit în România, în data de​ 19 aprilie​ 1889​, îmbrăcat în uniforma de
sublocotenent a Regimentului 3 Linie, fiind întâmpinat la​ Gara de Nord​ de oficialitățile
statului, în frunte cu regale Carol și regina Elisabeta.​[29]

La​ 23 aprilie​ 1889​, la propunerea ministrului de război, Ferdinand este înaintat „la alegere”,
la gradul de​ locotenent​, în cadrul aceluiași regiment, al cărui comandant onorific era tatăl
său, prințul Leopold.​[30]

Căsătoria

Articol principal:​ Maria a României​.

Principesa Maria în anul căsătoriei, 1893

Principele Ferdinand în anul căsătoriei, 1893

După curmarea din fașă de către regele Carol I a unei idile cu​ Elena Văcărescu​, Ferdinand a
devenit obiectul complicatului balet politico-diplomatic al căsătoriilor monarhice europene din
a doua parte a secolului XIX. „​În acea epocă nici nu se punea problema să ceri părerea
copiilor, care trebuiau să se căsătorească din motive ce nu țineau de sentimente, ci de
politică.”​ [31]​
​ :p. 28

Casa Regală a României​ a început căutarea unei partide pentru prințul de coroană
Ferdinand, menite să asigure viitorul acestei dinastii. Astfel vor fi declanșate o serie de
acțiuni menite să contribuie la cunoașterea și apropierea dintre Ferdinand și principesa Maria
de Edinburgh. Primele întâlniri din anul​ 1891​ vor fi eșecuri totale, dar apoi prin intervenția
energică a împăratului german care îl cheamă pe timidul Ferdinand și îi ordonă să rezolve
situația, simultan cu presiunile făcute de marea ducesă Maria Alexandrovna asupra Mariei,
lucrurile se vor aranja prin anunțarea logodnei noului cuplu, în vara lui 1892.​[31]​:pp. 30-47

Castelul din Sigmaringen, locul căsătoriei

Castelul Krauchenwies - luna de miere

Pentru oficializarea logodnei, regele​ Carol I​ a efectuat în toamna lui​ 1892​ o vizită la​ Londra
pentru a se întâlni cu ducele de Edinburgh, tatăl Mariei, și apoi cu regina Victoria, care a fost
de acord cu căsătoria preconizată, oferindu-i cu acest prilej lui Carol​ Ordinul Jartierei​.[32]
​

La​ 10 ianuarie​ 1893​, la​ Sigmaringen​ în Germania, este celebrată​ căsătoria​ Alteței Sale
Regale Ferdinand, Prințul de Coroană al României cu Alteța Sa Regală Marie de Edinburgh.
Celebrarea a cuprins de fapt un număr de trei ceremonii de căsătorie: civilă, catolică (religia
lui Ferdinand) și protestantă (religia Mariei).

Căsătoria civilă​ a avut loc în Salonul Roșu al castelului din Sigmaringen, fiind oficiată de Karl
von Wedel, mareșalul curții imperiale, împăratul​ Wilhelm al II-lea al Germaniei​ fiind primul
dintre martorii care și-au pus semnătura pe actul de căsătorie.
Principala ceremonie, cea​ catolică​, a avut loc la catedrala orașului, fiind prima căsătorie a
unei prințese britanice cu un prinț catolic, după câteva sute de ani.​[33]

Cea de-a treia ceremonie, cea​ protestantă​, a fost una mai modestă, fiind oficiată în unul din
saloanele palatului de către un capelan al​ Marinei Regale Britanice​.[34]
​

Deși regele Carol I, preocupat permanent de simțul datoriei, le-a urat doar ​„Honigtag”​ („​o zi
de miere​”),​[32]​ proaspătul cuplu regal avea să petreacă totuși o lună de miere la​ castelul
Krauchenwies​ de lângă​ Sigmaringen​ . De aici au plecat spre țară, cu o scurtă oprire la Viena
unde își vor îndeplini prima lor sarcină oficială, aceea de a-l vizita pe împăratul​ Franz Josef​.
Având în vedere situația politică delicată a momentului (era în plină desfășurare​ procesul
memorandiștilor​) vizita avea să fie scurtă urmată de o traversare a​ Transilvaniei​ pe timp de
noapte și cu luminile trenului stinse.​[35]​ Cuplul princiar va avea parte de o primire călduroasă
încă de la trecerea frontierei, la Predeal, urmată de o serie întreagă de ceremonii și recepții
oficiale.​[31]​:p. 52​ La întoarcerea în țară a cuplului princiar s-au oficiat 32 de nunți ale unor țărani
români, la​ Biserica Sfântul Spiridon Nou din București​, urmate de o masă la Ateneul Român,
unde Prințul Ferdinand și-a adus și el soția.​[36]

Relațiile în familie

Articol principal:​ Maria a României​.

Relația cuplului princiar și apoi regal Ferdinand și Maria a fost una complexă și cu o evoluție
sinuoasă în timp, dar ceea ce a constituit o constantă a acestei relații a fost permanenta
disociere între viața publică și cea privată, pe care atât Ferdinand cât și Maria au făcut-o. Ei
nu au lăsat niciodată ca problemele personale sau de cuplu să primeze în detrimentul
funcțiunilor publice pe care le aveau la nivelul societății, focalizându-și energiile și eforturile
într-un mod concertat, pentru îndeplinirea misiunii care le revenea. ”​Preocuparea noastră
cinstită a avut întotdeauna un singur obiect: România. Orice greșeli vom fi făcut, pe noi
ne-au animat de fiecare dată intențiile cele mai bune.​”[37]​
​ :p. 214

Faptul că această căsătorie a fost stabilită din interese dinastice, fără ca cei doi viitori soți să
aibă vreun cuvânt de spus, ca și diferența de vârstă și temperament a lor, a făcut ca în primii
ani de căsătorie relația celor doi să fie una destul de tumultuoasă și inegală.

„Noi suntem naturi total diferite, nu putem înțelege anumite lucruri pentru că mintea
noastră lucrează complet altfel. În tinerețea noastră ne făceam unul pe altul să
suferim, eram ca doi cai rău împerecheați, deși erau întotdeauna probleme asupra
cărora cădeam de acord.​[38]​:p. 122​”

—Regina Maria, ​Însemnări zilnice