Eu consider ca ,sa fii profesor este o meserie foarte grea, obositoare si foarte stresanta,iar de la aceste stari pe care le traiesc constant unele cadre didactice afecteaza mult comportamentul acestora si in cele mai multe cazuri, aceste frustrari sunt directionate catre elevi care, au si ei vina lor,intr-o oarecare masura. Dupa toate acestea, pasiunea si dragostea initiala fata de aceasta meserie dispare si se transforma intr-un nor de furie sau din contra, de nepasare, iar acest ansamblu „negativ” de emotii al profesorului afecteaza, din pacate, foarte mult si elevul, care in acest ritm isi va pierde interesul pentru materia respectiva a profesorului. Dar toate acestea nu se intampla mereu, ci in cateva situatii. Din fericire, avem si profesori care au pasiune si se dedica intru totul pentru elevi, si ii ajuta foarte mult sa inteleaga materia predata, ca profesor dar si ca oameni, caci lasand totul la o parte, suntem toti oameni pana la urma. Pentru mine, profesorul este asemenea unui prieten. Unui prieten bun, care este mereu acolo pentru tine si te ajuta cand ai nevoie. Iti este aproape, cateodata mai faceti si glume, va mai si certati, dar nu pleaca niciodata si nu te lasa fix cand ai nevoie de el cel mai mult.Exact ca pe un prieten adevarat pe care il cautam cu totii, iar pe care unii l-au gasit deja, cel putin eu asta caut si inca nu am niciun rezultat,dar voi avea.
Nu exista un profesor perfect, pentru ca si ei sunt oamenii si asa cum stim,niciun om
nu este perfect, dar, din punctul meu de vedere, un profesor care poate fi remarcat este acela care pur si simplu, isi iubeste meseria si o face cu drag. O face cu zambetul pe buze si cu inima deschisa elevilor, caci perioada in care suntem scolari va trece dar amintirile raman,iar acestea ar trebui sa fie unele placute, in care sa ne amintim cu drag de acel profesor, nu sa ne amintim de el drept cel care ne-a fost mai mult dusman decat amic.