Concepte fundamentale în politică și administrație

Tema 3 - Putere, autoritate şi legitimitate - politică şi administraţie

Domenico Fisichella – „Știința politică” - Recenzie
Capitolul 2
Așa cum în centrul conceptului de știință a naturii se află natura, în centrul științelor sociale
se află conceptul de politică ce vine cu o istorie proprie ce dezvăluie o întreagă diversitate de
interpretări și viziuni. Cuvântul de „politică” există în vocabular încă din perioada Greciei
Antice și a influențat de atunci și până acum, probabil, și în viitor, arii mai extinse sau mai
reduse, desemnând experiențe diferite de la un secol la altul, de la un popor la altul. Pentru
mult timp politica a fost considerată arta supremă a „vieții bune”, apoi politica a fost văzută
ca o știința coordonatoare și „arhitectonică” a conviețuirii umane, iar, începând cu
Machiavelli, este un simplu instrument de dominare; în viziunea lui Hobbes este o „gramatică
a obedienței”, iar pentru Locke este o simplă asigurare a condițiilor de viața și a averii.
Aceste „haine” pe care le-a îmbrăcat de-a lungul anilor au variat în funcție de vremuri și de
locuri.

O data stabilite aceste lucruri, atenția autorului se îndreaptă spre ambivalența politicii ca
relație intersubiectivă, ca mod coexistențial, bazat pe dihotomia amic-inamic. Această
ambivalență este cea care transformă o relație politică într-o relație deschisă pentru
discreționalitate ca ultimă decizie referitoare la cine este considerat „amic” și cine este
considerat „inamic”. Relațiile intersubiective pot fi de mai multe tipuri: relații de familie
(între părinți și copii), relații economice (între vânzător și cumpărător) și relații sociale (între
studenți și profesori). Ceea ce este specific relațiilor politice este reprezentat de un element
constituitiv de obligativitate și de constrângere presupunând recurgerea la forța fizică și la
limitările de libertate în același cadru. În relațiile de tip politic, constrângerea este esența
acesteia, pe când, în relațiile de tip non-politic aceasta este doar o contingență. Politica, atât
din perspectiva integrativă, cât și din perspectivă agregativă, are drept principiu suprem
soluționarea pașnică a conflictelor interne.

În a doua parte ca capitolului, autorul aduce în prim plan conceptul de monopol al forței
legitime sau monopol legitim al forței. Prin monopolul forței se poate înțelege că acesta este
un factor de pace, mai exact chiar, un factor instrumental pentru garantarea viabilității și
respectării principiului ordinii civile și a păcii publice. Specificul monopolului forței este
determinat de referirea la legitimitate.
Volari Andreea

PPMI, anul 1