Universitatea Ecologică din Bucureşti

Facultatea de Drept

PSIHOLOGIE JURIDICĂ
DELINCVENŢA JUVENILĂ

Lector dr. Adelina Duţu

Student: BERCI ANUȚA

Anul I, IFR

1
 CUPRINS

I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE............................................................................................................. 3
1. Definiție ...................................................................................................................................... 3
2. Denumiri sub care este definit fenomenul delincvenței juvenile ................................................ 3
II.„PROFILUL PSIHOLOGIC” AL MINORULUI DELINCVENT ......................................................... 4
III.FACTORI IMPLICAŢI ÎN DETERMINAREA COMPORTAMENTULUI DELICVENT.................... 4
1. Personalitatea copilului ............................................................................................................ 4
2. Deficienţe intelectuale .............................................................................................................. 4
3. Tulburări de comportament ...................................................................................................... 4
4. Tulburări caracteriale ............................................................................................................... 5
5. Carențe de afectivitate ............................................................................................................. 5
6.Cauze de natură socială ........................................................................................................... 5
6.1. Disfuncții ale mediului familial ........................................................................................... 5
6.2. Eşecul şcolar şi incapacitatea şcolară............................................................................... 6
6.3. Modele comportamentale negative(prieteni și petrecerea timpului liber) ......................... 6
7. Alte cauze de natură socială ................................................................................................... 6
7.1.Trecerea de la un tip de viaţă la altul ................................................................................ 6
7.2. Maturizare psihică timpurie a copilului ............................................................................. 6
7.3. Deficienţe în activitatea instituţiilor de control social şi îndrumare educativă .................. 6
IV. DEOSEBIREA DELINCVENTILOR DE NEDELINCVENTI ....................................................... 7
V. MĂSURI DE PREVENIRE A FENOMENULUI DELINCVENȚEI JUVENILE .............................. 7
1. Psihosociologice si psihopedagogice .................................................................................... 7
2. Medico-psihologica si psihiatrica ........................................................................................... 7
3. Juridico-sociale ...................................................................................................................... 7
4. Elaborarea unor strategii noi si unitare .................................................................................. 7
VI. DELINCVENȚA JUVENILĂ ÎN ROMÂNIA ................................................................................. 8
1. Cauze specifice ...................................................................................................................... 9
2. Cauze generale ...................................................................................................................... 9
VII. CONCLUZII .............................................................................................................................. 10
VIII. BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................10

2
I. Noțiuni introductive
1. Definiție. Delincvenţa juvenilă este o componentă a criminalităţii. Ea este un fenomen de devianţă,
manifestată printr-o inadaptare a minorilor la sistemul juridic si moral al societățiii, care includ violarea si
incalcarea normelor de convietuire sociala, integritatea persoanei, drepturile si libertatile individului. Această
incapacitate este datorată unor cauze de ordin bio-psiho-social.1
2. Denumiri sub care este definit fenomenul delincvenței juvenile
Fenomenul delincventei juvenile este investigat din perspectiva interdisciplinara(medical,juridic
sociologic,criminalistic,psihologic,pedagogic etc.), motiv pentru care est8ie intalnit sub diverse denumiri:
- copii cu tulburari de comportament (termen medical);
- tineri inadaptati (termen sociologic);
- copii „problema” (termen psiho-pedagogic);
- minori delincventi (termen juridic) etc.
Toti acesti termeni se refera la minorii care au ajuns in conflict de normele morale si juridice, valabile
pentru comunitatea in care traiesc.
3. Tipuri de delincvență juvenilă
a. delincvență individuală – acest tip de delincvență se referă la faptul că actele antisociale sunt
comise de un singur copil, iar cauza comportamentului delincvent este una psihologică, determinată de
interacțiuni familiale defectuoase (sentimente de respingere din partea părinților, gelozie pe alți membri ai
familiei, stimă de sine scăzută sau conflicte interne). Prin angajarea în conduite delincvente, copilul dorește
să atragă atenția părinților sau altor persoane relevante;
b. delincvență de grup – în acest tip, comportamentele delincvente sunt comise de mai mulți copii
care își petrec mult timp împreună, iar cauza acestora se regăsește în modelele promovate în familie și/sau în
zonele de reședință;
c. delincvență organizată – acest tip se referă la comportamente delincvente care sunt comise de
grupuri organizate formal, cu lideri recunoscuți de ceilalți membri ai grupului și reguli specifice de
comportament, de aderare la grup și de excludere;
d. delincvență situațională – acest tip de delincvență presupune că actele antisociale sunt săvârșite de
copii care nu sunt centrați pe comiterea de comportamente delincvente, cauzele putând fi autocontrolul
scăzut, supravegherea deficitară din partea părinților sau conștientizarea că, dacă va fi prins, nu va avea mult
de pierdut.2
1
Igor Dolea, Victor Zaharia, Valentina Prițcan și Mariana Buciuceanu-Vrabie - „Fenomenul delicvenței juvenile în Republica Moldova”
2
(Becker, 1966 apud Nayak, 2015)
3
II.„Profilul psihologic” al minorului delincvent
○ tendinta spre agresiune latenta sau manifesta, ce este bazata pe un fond de ostilitate, de negare a
valorilor socialmente acceptate;
○ instabilitatea emotionala, generata de carente educationale si de fragilitatea;
○ dezechilibrul existential, exprimat prin patimi si perversiuni;
○ inadaptarea sociala, provenita din exacerbarea sentimentului de insecuritate, pe care minorul tinde
sa-l suprime prin schimbarea frecventa a domiciliului, prin vagabondaj sau prin evitarea formelor organizate
de viata si munca;
○ duplicitatea conduitei, manifestata prin discordanta dintre doua planuri: unul, cel al
comportamentului tainic, intim, in care se pregateste infractiunea si celalalt, nivelul comportamental de
relatie cu societatea, prin care isi tradeaza de cele mai multe ori infractiunea;

III. Factori implicaţi în determinarea comportamentului deviant al minorilor

Principala cauză a apariţiei atitudinilor antisociale o constituie influenţa mediului social şi proceselor
psihice la nivelul conştiinţei individului.Luarea hotărâri infracţionale este rezultatul proceselor psihice care
au loc pe planul conştiinţei şi împrejurările concrete de viaţă ale individului.
1. Personalitatea copilului începe să se contureze după vârsta de 2 ani, vârstă la care acesta începe să
perceapă şi să fie atent la ceea ce se întâmplă în jurul său. Familia este prima care trebuie să vegheze la
formarea şi modelarea personalităţii copilului. În adolescenţă, continuă în ritm alert procesul de desăvârşire a
personalităţii individului. Apar aşa-numitele ,,crize” ale adolescenţei, în raport cu situaţia familiei, cu
societatea în care trăieşte copilul. În această perioadă, în care a crescut capacitatea de abstractizare şi sinteză,
când copilul devine puternic, colectivul în care învaţă, grupul de prieteni îşi pun amprenta pe formarea
personalităţii. Tot acum, gândirea lui păstrează o doză mare de subiectivism, în această privinţă exemplul de
obiectivitate al părinţilor şi profesorilor fiind foarte important. În cazul în care copilul creşte şi se dezvoltă în
condiţii improprii de viaţă, într-o familie dezbinată, părinţi cu probleme comportamentale, când este
influenţat negativ de colegi, de prieteni etc., se creează premisele unui comportament delincvent.
2. Deficienţe intelectuale. Capacităţile intelectuale reduse îi împiedică mai ales în anticiparea
consecinţelor şi implicaţiilor acţiunilor întreprinse. Unii autori au subliniat faptul că nivelul mintal scăzut
reprezintă o premisă a infracţionalităţii, mai ales dacă este asociat cu perturbări emotiv-active ale
personalităţii şi cu condiţii defavorabile de mediu.
3. Tulburările de comportament reprezintă una din cauzele de natură bio-psihică ale delincvenţei
juvenile. Aceste tulburări se pot manifesta prin comportamente antisociale (agresivitate, vagabondaj,
tentative suicidare etc.). Delincvenţa juvenilă este determinată şi de imaturitatea afectivă, dezvoltarea
dizarmonică a personalităţii. Comportamentul antisocial la adulţi este anunţat de aceste tulburări din perioada

4
copilăriei,care se pot prezenta sub diverse forme: încăpăţânare,agresiune fizică,impulsivitate...
De asemenea, tulburările patologice de personalitate prezente în copilărie pot genera atitudini
delincvente. Fuga de acasă şi vagabondajul reprezintă alte două tulburări grave de comportament care se
asociază, de regulă, cu abandonarea şcolii şi cu alte tipuri de atitudini negative. Fuga de acasă nu reprezintă o
infracţiune, dar este un început de comportament delincvent, iat vagabondajul este o formă de fugă de acasă
organizată, determinată, în special, de o insatisfacţie faţă de mediul în care trăieşte copilul. Victime ale
vagabondajului sunt adesea copiii crescuţi în servicii de protecţie socială, dar şi din familiile legal constituite.
În general, sunt înclinaţi spre vagabondaj copiii cu o personalitate dizarmonică, cei care au suferit unele
modificări psihice în urma diverselor traume,a leziunilor şi infecţiilor cerebrale,copiii cu afecţiuni psihice etc.
Dintre factorii care conduc la aceste forme de manifestare comportamentală, ar putea fi menţionaţi: spiritul
de revoltă sau de aventură, dorinţa de independenţă, plictiseala etc.
4. Tulburări caracteriale manifestate prin autocontrol insuficient, impulsivitate şi agresivitate,
subestimarea greşelilor şi a actelor disociale sau antisociale comise, indiferenţă şi dispreţ faţă de muncă,
opoziţie şi respingere a normelor social-juridice şi morale,absenţa sau insuficienta dezvoltare a unor motive
de ordin social şi a sentimentelor etico-morale și dorinţa realizării unei vieţi “uşoare”,fără muncă.
5. Carenţele de afectivitate. Un copil lipsit de căldura unei familii, de afectivitatea celor din jur, nu va
şti să dăruiască sentimente frumoase şi se va contura ca o personalitate egocentrică, şi cu reacţii instinctive
primare.
6. Cauze de natură socială. Un psihic labil nu constituie în sine o cauză a delincvenţei juvenile, decât
dacă anumite cauze de mediu favorizează acest lucru, astfel un copil cu un psihic sănătos, normal, poate
ajunge la delincvenţă dacă mediul social în care trăieşte este unul negativ.
Între cauzele de ordin social care generează delincvenţa juvenilă se desprind câteva:
6.1. Disfuncţii ale mediului familial. Disfuncţiile sistemului familial constituie cauza principală a
comportamentului deviant la copii deoarece în familie, copilul îşi petrece cea mai mare parte din timp, fapt
pentru care personalitatea în formare a copilului este strict influenţată de modelul oferit de părinţi. Familia
este prima care pregăteşte copilul pentru viaţă; ea poate fi un mediu educativ pozitiv, sau dimpotrivă, poate
oferi copilului modele de deviaţii comportamentale. Pentru o dezvoltare psihică normală, copilul trebuie să
aibă un sentiment de siguranţă, necesar dezvoltării sale echilibrate. Acest sentiment depinde de următoarele
condiţii: protecţie împotriva loviturilor din afară, satisfacerea trebuinţelor elementare, coerenţa şi stabilitatea
cadrului de dezvoltare, sentimentul de a fi acceptat etc.
Carentele educative ale familiei constau in lipsa interesului pentru educatia copilului, excesul de grija,
rasfatul din afectiune exagerata, lipsa unitatii de opinie in masurile educative ale membrilor familiei,lipsa
autoritatii morale a parintilor datorita unor deficiente caracteriale,a unor vicii etc,  neputinta de a oferi
copilului modele umane pozitive prin propriul lor exemplu de comportare, lipsa de intelegere si afectivitate
datorita egoismului si indiferentei fata de copil, severitatea excesiva inconstienta sau voita, care creeaza un
climat familial anxios sau folosirea violentei ca modalitate educativa.
5
 6.2. Eşecul şcolar şi incapacitatea şcolară. Este o cauză a delincvenţei juvenile,care în prezenţa altor
factori, face posibilă apariţia fenomenului de delincvenţă, dar este şi un efect al disfuncţiilor psiho-sociale ale
familiilor din care provin copiii. Intrarea în mediul şcolar, trecerea de la afectivitatea manifestată în familie la
rigorile şcolii, are adesea pentru copil semnificaţia şi proporţiile unei adevărate crize. Felul în care copilul
depăşeşte această criză depinde de familie şi de cadrele didactice.
6.3. Modele comportamentale negative ale grupului de prieteni şi ale modului de petrecere a timpului
liber. Prietenii şi grupurile stradale, au reprezentat în multe cazuri grupuri de socializare ,,negativă”, chiar de
delincvenţă pentru unii copii şi tineri, grupuri se pot orienta spre comiterea unor activităţi aflate la marginea
comportamentelor dezirabile social, ajungând la a comite infracţiuni. 3
7. Alte cauze de natură socială
7.1.Trecerea de la un tip de viaţă la altul, de la modul de existenţă rurală la cea urbană, poate
determina comportamente deviante. Astfel, s-a relevat faptul că, în condiţii de industrializare şi urbanizare
accelerată, unii indivizi nu reuşesc să se adapteze rapid la noua situaţie, ceea ce conduce la apariţia unor
disfuncţii în procesul de socializare.
7.2. În condiţiile actuale, are loc o maturizare psihică timpurie a copilului, aflată adeseori în conflict cu
întârzierea maturizării sociale, care presupune prelungirea studiilor, întârzierea lansării în viaţa socială activă.
De multe ori, minorul, vrând să pară mai matur, încearcă să imite comportamentul unor adulţi, pentru a fi
considerat el însuşi adult şi, astfel, poate ajunge să comită acte antisociale, infracţiuni, apreciind că în felul
acesta îşi dovedeşte curajul şi maturitatea.
7.3. Deficienţe în activitatea instituţiilor de control social şi îndrumare educativă: organele judiciare,
reprezentanţii instituţiilor de învăţământ, ai serviciilor de asistenţă socială etc. Lipsa de operativitate,
neînregistrarea tuturor situaţiilor care impuneau luarea unor măsuri de protecţie specială, creează condiţii
favorizante pentru devianţa comportamentală a copilului. Astfel, în cazurile în care se dovedeşte că familia
este un mediu nociv pentru creşterea şi educarea copilului, serviciile de asistenţă socială trebuie să îl scoată
din acest areal şi încredinţarea unei instituţii de protecţie specializată.

IV. Delincventii se deosebesc de nedelincventi prin urmatoarele trasaturi:

- constitutia fizica specific mezomorfica,solizi si cu forta musculara mare;
- ca temperament sunt energici,neastamparati,impulsivi,extravertiti,aresivi,distructivi sau sadici;
- au atitudini ostile, sfidatoare, resentimente, suspiciuni, sunt incapatanati, dornici sa se afirme in grup, cu
spirit de aventura, neconventionali, nesupusi autoritatilor
- provin in mare parte din familii neafective,instabile,lipsite moralitate;

3
Surdea-Hernea Adrian - „Delincvenţa juvenilă – cauze şi condiţii favorizatoare”
6
 - prezinta atitudini necorespunzatoare fata de ei insisi, fata de parinti, fata de alte persoane, precum si fata
de legi si de munca.4

V. Măsuri de prevenire a fenomenului delincvenței juvenile

1. psihosociologice si psihopedagogice prin care se urmareste facilitarea adaptarii sociale familiale si
scolare prin depistarea si testarea copiilor cu dificultati de adaptare, aplicarea unor metode formative pentru
dezvoltarea potentialului intelectual a capacitatii de invatare si a aptitudinilor scolare, suplinirea aportului
familiei in absenta sau incompetenta acesteia din punct de vedere educativ, ceea ce azi devine posibil cu
ajutorul „profesorilor de sprijin” care functioneaza experimental in unele scoli, acordarea asistentei
psihopedagogice si sociale familiilor cu cerinte speciale in acest sens, educarea si formarea trasaturilor
pozitive de caracter, a sentimentelor, judecatilor si obisnuintelor morale;
2. medico-psihologica si psihiatrica prin depistarea, atenuarea si inlaturarea factorilor individuali
patogeni care, in anumite conditii, pot favoriza conduite delincvente. In acest sens se impune identificarea cat
mai precoce a minorilor care prezinta diferite categorii de tulburari: emotionale, caracteriale,
comportamentale, tendinte agresive sau unele boli psihice. Acestia vor fi supusi tratamentului medical si
psihoterapeutic in vederea prevenirii formarii unor personalitati dizarmonice cu tendinte antisociale. De
asemenea, familia va fi instruita asupra simptomatologiei si a modului de reactie a copiilor care prezinta
anumite tulburari de conduita;
3. juridico-sociale care sa contribuie la diminuarea cazurilor infractionale prin popularizarea legilor si
a propagandei judiciare in general. De regula, mijloacele de informare (presa, radioul, televiziunea etc.)
exercita o influenta deosebita asupra personalitatii in formare a minorilor. Prin urmare, se impune
interzicerea difuzarii acelor materiale (scene, cazuri) care elogiaza furtul, violenta care pot usor contamina
comportamentul minorului.
4. elaborarea unor strategii noi si unitare, cu actiuni concertate din partea tuturor institutiilor si
organizatiilor, avandu-se in vedere:
- cunoasterea familiilor care isi neglijeaza indatoririle fata de copii ii abandoneaza, maltrateaza sau ii
expun unor riscuri sociale;
- mentinerea unei evidente a persoanelor minore si tinere care nu frecventeaza nici o forma de
invatamant sau nu sunt incadrate intr-o forma de activitate;
 - cunoasterea riguroasa, in fiecare localitate si unitate teritoriala a minorilor care prezinta tulburari de
comportament pentru a se lua masurile care se impun (educative, sociale, medicale psihologice);
 - cunoasterea familiilor care prezinta vicii, a celor cu antecedente penale si supravegherea foarte
atenta a elevilor, copiilor care apartin acestor familii, daca acestia au absente nemotivate, rezultate scolare
4
Sheldon si Eleanor Glueck, apud. Mitrofan, 2000 – „Delicvenţa juvenilă”
7
slabe sau prezinta tulburari comportamentale si dificultati de adaptare scolara;
 - organizarea, de catre autoritatile publice locale, a unor actiuni de cuprindere in procesul de
invatamant, a tuturor copiilor de varsta scolara, inclusiv a rromilor;
 - asigurarea necesarului de institutii special amenajate pentru ocrotirea minorilor, in special pentru
copii strazii;
- instituirea unui sistem de formare profesionala a unor specialisti in probleme de prevenire si
combatere a delicventei juvenile;
 - reconsiderarea conceptiei de organizare, atat a centrelor de primire a copiilor, cat si a celor de
reeducare a minorilor, pentru a oferi conditii corespunzatoare de supraveghere, educatie si formare scolar-
profesionala in vederea reintegrarii sociale a delicventilor minori;
- colaborarea intr-o mai mare masura a unitatilor de invatamant cu familia, organizatii comunitare si
cu alti factori implicati in sistemul educatiei si de sprijin moral, material si social;
     - infiintarea, de catre unitatile politiei, a unor formatiuni distinct specializate pe probleme de minori
constituite din specialisti in sociologie, asistenta sociala, psihologie, pedagogie, juridice etc, care sa se
preocupe, sub toate aspectele de delicventa juvenila (etiologie, evolutie, tendinte) pentru a intreprinde cele
mai adecvate masuri de prevenire;
  - acordarea asistentei psihopedagogice infractorului, victimei si familiei in scopul dezvoltarii
abilitatilor sociale si a unor comunicari interpersonale eficiente, formarea asertivitatii si inhibarea
comportamentului , controlul anxietatii, stimularii motivatiei in vederea unei integrari sociale adecvate,
formarea unei corecte imagini de sine, modificarii distorsiunilor cognitive in cazul comportamentului sexual
inadecvat, asimilarii unor tehnici de rezolvare a conflictelor si a problemelor precum si luarea deciziilor in
situatii de presiune negativa a grupurilor, insusirii tehnicilor de management al invatari, formarii unui stil de
viata sanogen; preventia fumatului, a alcoolului si consumului de droguri, orientarii scolare si profesionale
adecvate.5

VI. Delicvența juvenilă în Romînia

Deşi nu atinge nivelul şi formele grave ale acestui fenomen în ţările capitaliste avansate delincvenţa
juvenilă se manifestă şi în ţara noastră, constituind un motiv de îngrijorare pentru întreaga noastră societate.
În ţara noastră, există unii tineri şi minori care participă destul de activ la săvârşirea unor fapte penale, care
participă şi şăvârşesc îndeosebi infracţiunea de furt şi cele de vagabondaj şi cerşetorie. Într-un număr destul
de mare de cazuri, violuri, vătămări corporale, iar într-un număr mic, săvârşesc infracţiuni de lovituri
cauzatoare de moarte, omor şi tentativă de omor.
Sistemul nostru juridic diferentiaza in cadrul categoriei de minori urmatoarele categorii:

5
Vasile Preda, 1998– „Delicvenţa juvenilă”
8
 -minori pana la 14 ani. Acestia nu raspund penal, chiar daca ei comit infractiuni. Pentru acestia se iau
masuri cu caracter de ocrotire prin incredintarea familiilor sau altor persoane pentru supraveghere deosebita
sau internare in centre de reeducare;
-minori cu varsta intre 14-16 ani raspund juridic limitat numai daca se stabileste existenta
discernamantului la expertiza medico-legala psihiatrica;
-minori cu varsta intre 16-18 ani avand discernamant raspund in fata legii.6

Analizând acest fenomen, pe genuri de infracţiuni s-au desprins următoarele:

1. Cauze specifice
– creşterea după 1989, a situaţiilor de abandon şcolar a unor elevi cunoscuţi cu comportament deviant sau
preocupări antisociale, lipsa unei activităţi utile ;
– lipsa de supraveghere permanentă de către părinţi,supraveghetori,tutori, în special a celor “problemă”
– familiile dezorganizate din rândul cărora provin unii minori infractori ai căror părinţi sunt cunoscuţi cu
antecedente penale ;
– discontinuitatea în educaţie a minorilor de către şcoală, unităţi de ocrotire ( case de copii, şcoli de
reeducare, şcoli speciale ) alte instituţii cu atribuţii în acest sens ;
– necunoaşterea din timp a anturajului, a locurilor şi mediilor frecventate de minori ;
– lipsa unei legături permanente între familie şi şcoală;
– influenţa unor infractori majori aflaţi în anturajul minorilor prin determinarea acestora de a comite fapte
antisociale ;
– consumul de către unii minori de substanţe halucinogene şi alcool pentru creşterea unei stări euforice.
2. Cauze generale
– modificările esenţiale intervenite în viaţa economică, socială, culturală, administrativă şi juridică şi
dificultăţile de adaptare a unor persoane la acestea.
– structurile şi mecanismele controlului social, specifice statului de drept care nu sunt în totalitate constituite
şi nu funcţionează la parametrii doriţi.
– influenţele externe prin activitatea infracţională desfăşurată în România de cetăţenii străini.
– menţinerea, păstrarea anumitor structuri cu disfuncţionalitate în educaţia cetăţenilor.
– situaţia venitului naţional şi a celui individual.
– efectele produse de criza economică cu urmări nefaste asupra vieţii materiale şi spirituale
– apariţia şi creşterea numărului locurilor unde sunt amplasate jocuri distractive şi de noroc.
– apariţia pe piaţă a unor produse, bunuri şi obiecte de valoare şi tentaţia unor persoane de a intra în posesia
lor.7
6
Prevăzute de Codul Penal

7
Surdea-Hernea Adrian - “DELINCVENŢA JUVENILĂ – CAUZE SI CONDITII FAVORIZANTE”

9
VII. CONCLUZII
Portretul psihic și comportamental al delincventului înglobează următoarele trăsături: existența
marginală, inactivitate, parazitism, respingerea valorilor morale, disociere între eul personal și cel social,
absența orizontului temporal existențial și resentimente contra societății. Toate aceste trăsături sunt
generatoare de comportamente indezirabile, disociale și antisociale. Factorii și cauzele delincvenței în
structura personalității sunt mai puțin generali, întotdeauna concreți și legați de condițiile și evenimentele
existențiale, de procesul educațional, de modul specific în care individul interacționează cu colectivitatea,
fapt pentru care minorul delicvent trebuie ajutat pentru integrarea lui în comunitate, în special de către
familie și școală întrucât în cadrul acestor medii își petrece cel mai mult timp un minor și aceștia sunt primii
factori educativi. Totodată, acesta are nevoie și de sprijin din partea autorităților precum asistența socială și
poliția.

VIII. BIBLIOGRAFIE
http://irp.md/news/519-ce-este-delicvena-juvenil-i-care-sunt-motivele-apariiei-ei.html
https://childhub.org/ro/system/tdf/library/attachments/manual-final-cu-coperti.pdf?
file=1&type=node&id=20745
https://www.criminalistic.ro/delincventa-juvenila-cauze-si-conditii-favorizante
https://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/DELINCVENTA-JUVENILA-Definire-21.php
Duțu Adelina, Psihologie judiciară, ed. revăzută, Ed. Sitech, 2017

10