STEMA NATIONALA

Pentru toate popoarele, stema ţării - semnul heraldic suprem - are o importanţă deosebită. Imaginile
care o compun evocă istoria ţării, prin intermediul ei tradiţia rămâne veşnic vie, iar semnificaţia ei
trezeşte sentimentul naţional.

Stema României, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10
septembrie 1992, constă într-un vultur sau o acvilă, pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o
cruce iar în gheare o sabie și un sceptru.

Ţara Românească

Stema de stat a ţării Româneşti este cunoscută pentru prima dată la sfârşitul secolului al XIV-lea pe un
document emis la 20 ianuarie 1368 de domnitorul Vladislav I (Vlaicu Vodă) şi consistă dintr-o pasăre
heraldică (vultur) cu capul conturnat, având la dreapta o cruce şi la stânga o stea şi o lună, crai-nou, totul
înscris într-un scut de tip francez vechi; piesa sigilară fiind destul de deteriorată, amănuntele heraldice se
pot determina abia pe o pecete absolut asemănătoare din 1390.Stema de stat muntenească este, foarte
probabil, ilustrarea unui fapt istoric - real sau imaginar - aşa cum sunt majoritatea stemelor create în
această perioadă. Din păcate, legenda care a stat la baza ei nu s-a transmis, aşa cum a fost cazul pentru
stema Moldovei. vulturului - pasăre specifică zonei de munte - şi a crucii pare să indice două lucruri:
primul, ar stabili locul geografic al formaţiunii respective, în zona montană

Moldova

Stema Moldovei, capul de bour căruia îi este asociat o stea, o lună, crai-nou şi o floare, pare a fi şi ea de
origine mai veche decât prima sa atestare documentară, tot sigilară. Aceeaşi stemă, cu capul de bour
având coarnele recurbate în afară, apar şi pe mondele emise de Petru I Muşat, în 1377 . Al doilea
element major, crucea, iniţial redată separate, apoi ţinută în cioc de vultur sau acvilă, ar putea însemna
că acest simbol creştin (adus sau arătat legendar de vultur) a fost preluat (însuşit) de către conducătorul
local într-o luptă dată împotriva unor necreştini.

Dobrogea

Delfinii, ca un nou element heraldic al stemei, simbolizau ieşirea la Marea Neagră, ca rezultat al
retrocedării, prin Pacea de la Paris (1856) a celor trei judeţe din sudul Basarabiei : Ismail, Cahul şi
Bolgrad. Din a doua parte a domniei lui Cuza apar şi steme ale Principatelor Unite care au scutul
scartelat, în cartierele 1 şi 4, pe fond albastru, fiind acvila cruciată iar în cartierele 2 şi 3, pe fond roşu,
capul de zimbru cu stea între coarne; centrul scutului este timbrat cu tricolorul românesc.

Transilvania

Desăvârşirea unităţii naţionale, după primul război mondial, a impus schimbarea din nou a stemei,
 pentru a se include şi simbolurile heraldice ale noilor provincii. Este de subliniat că, exceptând
Transilvania care, deşi organizată ca voievodat în cadrul regatului maghiar încă din secolele XII-XIII şi,
după căderea şi ocuparea acestuia de otomani. Ea nu va apărea decât pe la 1590 şi se compunea dintr-
un scut împărţit în două câmpuri: pe câmpul superior era o jumătate de acvilă, cu zborul desfăcut, ieşind
din linia de demarcaţie, iar în câmpul inferior, şapte munţi cu câte un turn pe ele.

Banatul, Crisana si Maramuresul

Celelalte provincii româneşti care s-au alipit României nu au avut simboluri heraldice proprii, de tradiţie,
care să fie incluse în stemă: Bucovina şi Basarabia erau părţi ale Moldovei care niciodată, înaintea
ocupării lor de către Imperiul Austriac şi Imperiul Rusiei, nu au constituit entităţi regionale separate, iar
Banatul, Crişana şi Maramureşul căpătaseră simboluri heraldice doar sub administraţia austro-ungară.
dar pe 23 iunie 1921, a fost stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului iar stema Transilvaniei să
fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.