Geneza statală la români

Către anul 1000 majoritatea comunităților europene își finisase procesul de constituire a statelor. Românii, însă rămân
organizați în obști teritoriale sau sătești, izvoarele atestând câteva zici de țări, voievodate, cnezate, banate. Extinderea
Arpadienilor și consolidarea regatului maghiar, precum și pericolul tătarilor accentua necesitatea creării statului medieval
românesc.
Formațiunile prestatale românești
În sec IX Anonimus scrie în Gesta Hungarorum pentru Bella al IV-lea, despre existența în Transilvania a trei formațiuni
statale:
- formațiunea lui Menumorut din Crișana cu centrul la Biharea. Acesta moștenise coroana de la bunelul său, s-a luptat cu
ungurii și nu asculta decât de Bizanț, dar este înfrânt;
- pe podișul Transilvaniei, se afla formațiunea lui Gelu “qididas blochus” = „duce roman”; pe Someș cu centrul la Dăbâca;
- iar în Banat se găsea voievodatul lui Glad cu centrul la Cuvin.
Aceste formațiuni constituie începutul genezei statale la români.
În secolul XI o altă cronică-Legenda sfântului Gerrard ne amintește despre formațiunea lui Ahtum care cuprindea vechiul
voievodat a lui Glad, dar era mai întinsă. Deasemenea e amintit voievodul de Gyla, cu o țară întinsă și prosperă în centrul
Transilvaniei. Deci, asistăm la unificarea voievodatelor mici în altele mai mari și mai puternice. Totuși ungurii
colonizează spațiul transilvănean cu sași, secui și maghiari și chiar încearcă să înlocuiască voievodatul cu principatul.
Deși este pomenit un oarecare principe Mercurius, revenirea ulterioară la voievodul Leustachie ne demonstrează rezistența
românilor pentru menținerea instituției lor proprii. În Dobrogea este menționat Jupan Dimitrie (943). Ana Comnena, fiica
lui Alexi Comnenul, imparat bizantin ne vorbeste de formatiunile lui Tatos, Setslav și Szata. Câteva secole mai târziu,
Diploma cavalerilor ioaniti din 1247 aminteste cinci formațiuni prestatale lângă Olt: Tara Severinului; Voievodatul lui
Litovoi așezat pe Jiu care includea și Țara Hațegului, Voievodatul lui Seneslau pe Argeș si Muscel care avea și Țara
Fagarasului și Cnezatele lui Ioan și Farcaș. În Moldova amintim de formațiunile menționate de Dimitrie Cantemir: Țara
Vrancei, Câmpulungului, Tigheci dar și Țara Brodnicilor, Berladnicilor, Codrii Orheiului, Codrii Cosminului, Câmpul lui
Dragoș si Țara Șipenițului. Astfel, se constituie premisele social-politice ale genezei statale în spațiul Carpato-Danubiano-
Pontic. Prilejul extern favorabil a intensificat acest proces-declinul militar al tătarilor și criza dinastică în Regatul
Ungariei, după stingerea Arpadienilor. Totuși aceștea reușiseră să integreze în secolul XIII Transilvania ca voievodat
autonom în componența Regalității maghiare.
Descălecatul Țării Românești
În secolul XIII spațiile extramontane se află sub stăpânire maghiară. Încercarea de emancipare o inițiază Litovoi, pe malul
drept al Oltului, care unifică voievodatele și cnezatele și refuză vasalitatea maghiară. Este atacat în anul 1277 de către
unguri și ucis, iar fratele său, Bărbat se răscumpără și este lăsat să guverneze. Ungurii nu au mai revendicat unificarea și
astfel în această etapă s-a reușit unirea nu și independența. A doua etapă s-a produs la începutul secolului XIV, sub
conducerea lui Basarab I, nepotul lui Seneslau, cel care în 1330, la Posada l-a zdrobit pe Carol Robert de Anjou și a reușit
„prima libertate românească”( N. Iorga). Statul independent a fost recunoscut în 1359, iar urmașii lui Basarab-Nicolae
Alexandru și Vladislav Vlaicu a extins statul până la mare.
Descălectaul Țării Moldova
În răsăritul arcului carpatic, este atestată Moldova Mică a lui Dragoș cu capitala la Baia (1345), care era independentă de
tătari, dar vasală a Coroanei ungare, reprezentată de Ludovic cel Mare. În 1359 împotriva urmașilor lui Dragoș are loc o
răscoală, la care s-au alăturat și cetele de voievozi maramureșeni conduși de Bogdan I din Cuhea. Acesta a obținut
independența și a creat un stat, așa cum scrie și Cronica lui Ioan de Târnave. Moldova Mare a lui Bogdan, integra și Țara
Șepenițului, Voievodatul Sucevei și cetățile Țețina și Hotin. Urmașii lui Bogdan- Lațcu I (1365-1375), Petru I Mușat
(1375-1391) și Roman I (1391-1394) au finisat procesul de constituire, prin recunoașterea independenței în 1365,
formarea primelor instituții laice și ecleziastice, organizarea vămilor, iar la 22 martie 1392, Roman I este numit într-un
hrisov „Domn de la munte pân-la mare”. Astfel procesul de geneză statală s-a încheiat.
Acest proces a fost unul complex, sincronic și similar, iar la crearea statelor extramontane și-au adus contrubuția românii
din Ardeal (Maramureș și Făgăraș), așa cum susțin legendele despre descălecat.