Proiect Anestezie Terapie Intensivă

Elev: Ioniță Mihai-Georgian

Clasa: III A
An școlar: 2015-2016

Profesor îndrumător: Dr. Huber Mirela-Angela

Colegiul de Științe ,,Grigore Antipa,, Brașov

2015-2016

1
 Arsurile

Arsura reprezintă o afecţiune locală şi generală declanşată de acţiunea ageţilor termici,

chimici, electrici sau radiativi, actual sau potenţial gravă, cu evoluţie stadială bine determinată,
cu prognosticul depinzând de amploarea şi evoluţia leziunilor locale şi a complicaţiilor dar şi de
precocitatea şi calitatea tratamentului.
Etiopatogenie: - alterarea echipamentului enzimatic tisular dacă temperatura agentului
termic a fost între 460 C şi 600 C;
-necroza de coagulare care se produce la temperaturi ale agentului termic peste 600 C;
- caramelizarea glucidelor tisulare, la temperaturi de peste 1800 C;
- carbonizarea ţesuturilor se produce la temperaturi peste 6000 C;
- calcinarea tisulară care este determinată de temperaturi ale agentului termic peste 10000 C.
Anatomie patologica si clinica: scoala românească clasifică arsurile în patru grade de
profunzime:
gradul I: interesează stratul superficial al epidermei (foliculi piloşi şi canalele glandelor
sudoripare. Clinic apare eritem, edem, creşterea temperaturii locale şi durere datorită excitaţiei
terminaţiilor nervoase libere şi eliberării de histamină, prostaglandine, etc.
gradul II: interesează tot epidermul dar lasă intactă membrana bazală şi stratul bazal,
responsabil de regenerarea tegumentelor. Clinic apare eritem, edem, căldură locală, durere şi
flictenă cu lichid serocitrin.
gradul III, subdivizat în două:
III-a: interesează epidermul, inclusiv stratul bazal (germinativ) cu membrana bazală şi suprafaţa
dermului cu plexul capilar superficial. Clinic apare eritem, edem, căldură locală, durere şi
flictenă sanghinolentă (datorită lezării capilarelor dermului superficial).
III-b: reprezintă arsura care interesează dermul în totalitate, clinic apărând “escara albă”, dermică
(elastică, hidratată, subţire) care este mai puţin dureroasă (chiar nedureroasă datorită distrugerii
în proporţie variabilă a terminaţiilor nervoase libere;
gradul IV: interesează epidermul, dermul şi hipodermul (uneori chiar şi structurule
anatomice mai profunde) cu apariţia (clinică) a escarei “negre” groase, rigide, nedureroase care
după eliminare necesită grefă cutanată.
Suprafaţa arsă se calculează după regula cifrei “9”: cap-gât reprezintă 9%, fiecare
membru superior reprezintă 9%, fiecare membru inferior reprezintă 18%, faţa anterioară a
trunchiului reprezintă 18%, faţa posterioară a trunchiului reprezintă 18% iar perineul reprezintă
1% din suprafaţa corpului.
Tratament: este continuu şi susţinut pe toată perioada de evoluţie a arsurii. Tratamentul
începe la locul accidentului şi se continuă în spital; tratamentul este local şi general.
Tratamentul la locul accidentului începe cu degajarea, îndepărtarea pacientului din
locul de acţiune al agentului vulnerant. Se va organiza cât mai repede cu putinţă transportul
pacientului către primul spital, în condiţii de confort termic; concomitent se va monta o perfuzie
(personalul meidco-sanitar al salvării) în scopul administrării de soluţii perfuzabile şi antalgice;
este interzisă administrarea de lichide sau alimente pe cale orală. Oxigenoterapia când este
posibilă este salutară.

2
 Tratamentul în spital, într-un serviciu de chirurgie, trebuie să parcurgă următoarele
etape: 1. Anamneza, 2. Examenul obiectiv general, 3. Profilaxia antitetanica active, 4. Prelevare
de produse biologice, 5. Efectuarea unei bai terapeutice, 6. Abordarea unei vene, 7. Montarea
unei sonde urinare, 8. Oxigenoterapia, 9. Montarea unei sonde nazo-gastrice, 10. Monitorizarea
bolnavului ars.
Tratamentul local al arsurilor: Se badijonează aria de arsură cu alcool alb (600) după
care se excizează flictenele (dacă suprafaţa arsă este mică, de gradul II se pot doar evacua
flictenele, lăsând epidermul pe loc), suprafaţa „crudă” rămasă expusă se irigă cu ser fiziologic
apoi se badijonează din nou cu alcool alb (600);se realizează astfel aseptizarea regiunii, se fixează
proteinele şi se produce neuroliza terminaţiilor nervoase, calmându-se durerea şi întrerupându-se
astfel cercul vicios patogenic. Dacă bolnavul nu rămâne în spital zona arsă se pansează,
utilizându-se fie un pansament uscat, fie umed (soluţie de cloramina B, Betadină, Rivanol), totul
fiind acoperit cu un strat gros de tifon. Dacă pacientul se internează fie va fi pansat (dacă
leziunile nu sunt întinse dar exudatul este important), fie dacă suprafaţa arsă este mare şi pe
aceeaşi parte a corpului, va fi lăsată expusă (sub cort steril, în camere cu aeromicrofloră
controlate), după badijonajul suprafeţei arse cu soluţie de nitrat de argint 5%. Membrele vor fi
imobilizate în poziţie funcţională, cu degetele despărţite. Extrmitatea cefalică sau perineul vor
beneficia de o toaletă riguroasă dar nu necesită pansament.
Tratamentul general: reechilibrarea hidro-electrolitică, acido-bazică si corectarea
anemiei. Cantităţile administrate în primele 24 de ore (eşalonate în trei etape a câte opt ore)
diferă de cele administrate în zilele următoare (în scopul prevenirii hiperhidratării) şi sunt
monitorizate cu ajutorul diurezei orare.
TRATAMENTUL CHIRURGICAL este rezervat arsurilor (intermediare şi profunde)
care nu s-au vindecat „spontan” după trei săptămâni de tratament local şi general şi constă fie în
excizia-grefare precoce, fie în grefarea plăgilor granulare.

Bibliografie:
http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/Chirurgie
%20Generala/Cursuri%20-%20Prof.univ.dr.Ioan%20Costea/ARSURILE.pdf

7.12.2015