HEMOPTIZIA

Hemoptizia este expectorarea unei cantităţi variabile de sânge provenind din căile respiratorii superioare.

Cauze:
 TBC pulmonar;
 cancerul bronhopulmonar;
 stenoza mitrală şi staza pulmonară din insuficienţa cardiacă;
 anevrismul aortic;
 traumatisme toracice şi pulmonare.

Simptomatologie:
 Senzaţie de gâdilare a laringelui;
 Căldură retrosternală;
 Gust de sânge în gură;
 Tuse iritativă care expulzează sângele;
 Aspect roşu aprins, aerat, spumos al sângelui expectorat;
 Sângele este amestecat cu un conţinut mucos sau mucopurulent;
 Hemoptiziile mari şi mijlocii determină : paloare, anxietate, transpiraţii, tahipnee, tahicardie,
scăderea tensiunii arteriale.

Diagnosticul diferenţial se face cu: hematemeza, epistaxisul şi hemoragia de origine faringiană,

dentară/gingivoragii.

Conduita de urgenţă:
 Psihoterapie, liniştirea pacientului;
 Repaus absolut în poziţie semişezândă, în cameră bine aerisită;
 Repaus vocal absolut, va vorbi prin semne;
 Se recomandă respiraţia pe nas, lentă, profundă;
 Administrarea de lichide reci cu înghiţituri mici şi repetate;
 Se indică repaus vocal total, comunicarea se realizează prin semne;
 Se poate aplica pungă cu gheaţă pe regiunea sternală sau în alt loc presupus sângerând, pentru
obţinerea vasoconstricţiei;
 Bolnavul va fi cât mai puţin posibil perturbat de cei din jur, examinări cu minimă traumatizare a
funcţiilor vitale ca – T.A., R, P, T.;
 Se combate tusea fără indicaţia medicului, cu codenal 2-3 tablete, la interval de 2 ore;
 Se administrează medicamente hemostatice: clorură de calciu soluţie 10% intavenos lent; Vitamina
C 1gr intramuscular sau intravenos; clauden, coagulen, adrenostazin 1- 4 fiole/zi, novocaină 1%, 5 -
10 ml, intravenos foarte lent;
 Transfuzii mici de sânge proaspăt;
 Se efectuează igiena pacientului, reducând la maximum mobilizarea bolnavului;
 Se transportă pacientul la spital sub supraveghere strictă;
 În spital, tratamentul general hemostatic se va completa cu tratament etiologic;
 Tratamentul chirurgical e indicat uneori de urgenţă: traumatisme toraco-pulmonare, eroziuni
arteriale, varice bronşice, TBC pulmonar, chist hidatic, cancer bronşic.
 ARSURILE

Definitie
Boală chirurgicală a întregului organism, cu desfăşurarea dinamică, stadială, întrunind sindroame majore:
deshidratare, hipoxie, anemie, dismetabolism, toxemie, infecţie, denutriţie şi prăbuşire imunitară.

Etiologie:
 Arsuri prin căldură: arsuri termice - lichide, vapori sau gaze supraîncălzite, corpuri solide
incandescente, flacără, radiaţie termică;
 Arsuri chimice: acizi, baze, unele săruri minerale şi derivaţii acestora;
 Arsuri electrice: date de flama electrică, arc voltaic, electrocutare asociată cu obiectele din jur;
 Când se apreciază gravit unei arsuri se va ţine seama de: întindere în suprafaţă şi de profunzimea
arsurilor.

Gradele arsurii în fcţ de profunzime:

 Gradul 1: eritem, edem, hipertermie, usturime, prurit, febră;
 Gradul 2: flictenă albă cu conţinut serocitrin, limpede, transparent, eritem accentuat, edem, durere;
e interesat şi dermul; vindecarea în 10 zile, fără cicatrice;
 Gradul 3: flictenă roşie cu conţinut sangvinolent tulbure, vindecarea se poate realiza cu sechele,
sau se poate transforma în arsură de gradul 4;
 Gradul 4: escară dermică totală, cu epiderm şi derm distruse în totalitate, carbonizând musculatura
şi chiar vasele. Culoarea escarei variază de la alb la negru, în raport cu gradul de temperatură; la
marginea leziunii există edem masiv şi infiltrat inflamator.

Gradele arsurii în funcţie de întinderea lor la suprafaţă:

 Există tabele de calcul unde se găseşte pentru fiecare segment al corpului procentul pe care îl
reprezintă acesta faţă de suprafaţa totală a corpului. Exemplu : suprafata unei palme: 1%.
 Regula lui 9/ regula lui Walace – se bazează pe faptul că toate părţile corpului pot fi evaluate prin
cifra 9 sau multiplii lui: capul şi gâtul – 9%; fiecare membru toracic – 9% ; fiecare membru pelvin –
18% ; trunchiul anterior 18% ; trunchiul posterior – 18% ; regiunea perianală – 1%.
 Se consideră că leziunile de la 5% antrenează toate celelalte organe, iar arsurile ce depăşesc 15%
din suprafaţă pot fi generatoare de şoc.
 În funcţie de mărimea suprafetei şi de profunzimea arsurii se poate calcula indicele prognostic
(I.P.), se calculează prin înmulţirea suprafeţei arse cu gradul de profunzime; (Ex: IP – arsură gravă
gradul 2 la membrul superior – 9 x 2 = 18%; I.P.= 18 x 2 = 36).
 Se consideră că orice arsură de gradul 2 sau 3 >15% din supraf ata corpului adultului şi 5% din cea
a copilului trebuie să beneficieze de asistenta medicală imediată şi completă, preîntâmpinând şocul.
 Până la IP = 40, tratamentul local corect, arsura evoluează fără determinări generale şi fără risc
vital, necesită tratament general energetic, tratament local corect; la acasta categorie de arsuri apar
frecvent complicaţii
 În aprecierea gravităţii arsurilor se ţine cont şi de vârstă, sex, localizare etc.
 În evoluţia unei arsuri, se pot determina 4 etape care diferă de la individ la individ şi nu pot fi strict
delimitate.

Stadiile evolutive ale arsurilor:

1. Stadiul primelor 3 zile → dislocări hidroelectrolitice: când apare sindromul de deshidratare,
manifestat prin hipovolemie, edem, hipoxie, oligoanurie, se pot adăuga vărsături, hemoragii,
sindromul digestiv, anemia.
 2. Cuprinde primele 3 săptămâni (4 -21zile)→ evoluţia e diferită în funcţie de întinderea şi
profunzimea arsurii. Pentru arsurile severe există o perioadă critică determinată de
complicaţiile ce pot apare, până la septicemie, şoc toxico-septic → perioada toxico –
infecţioasă: pot apare complicaţii grave hepatice, digestive, până la ileus şi hemoragie digestivă,
complicaţii trombo-embolice, insuficienţă renală acută ce poate fi ireversibilă. Pot apare
complicaţii grave prin greşeli de tratament, prin hiperhidratare, se poate ajunge la EPA. Starea
bolnavului poate evolua favorabil.

3. Între zilele 22 - 66 sau primele 2 luni. Perioada în care d.p.d.v. chirurgical se pot aplica grefe,
şansele de vindecare cresc.

4. Bolnavii corect trataţi sunt în convalescenţă, se vindecă. În cazul bolnavilor arşi ce nu au

beneficiat de tratament corect şi precoce, se poate instala tabloul clinic al şocului.

Îngrijirea bolnavilor arşi:

 Scoaterea victimelor din focar sau de sub influenţa agentului vulnerant.
 Dacă pacientul e cuprins de flacără, se imobilizează pacientul şi se înveleşte cu o pătură
neinflamabilă sau cu o haină, după stingerea flăcării se dezbracă şi se înveleşte apoi cu un cearşaf
curat.
 În arsurile cu lichide fierbinţi sau arsuri chimice, sau haine din material plastic ce continuă să ardă,
se dezbracă pacientul imediat şi se înveleşte în cearşaf curat.
 Nu se îndepărtează hainele aderente de pe piele, bucăţile de bitum, pacientul se înveleşte în cearşaf
curat peste haine.
 Se interzice stingerea flăcării prin rostogolire în nisip, pe pământ sau prin stropire cu apă, pentru că
agravează evoluţia ulterioară.
 Se efectuează resuscitare cardio-respiratorie – dacă este cazul,
 Se sedează bolnavul şi se calmează durerea şi se pot administra: Algocalmin oral /injectabil,
Mialgin, Romergan intravenos, intramuscular, se noteză ce s-a administrat şi ora.
 NU se aplică unguente, pulberi pe arsuri.
 Se transportă rapid la spital în serviciul de chirurgie.
 Dacă transportul durează peste 1h, se va obţine abort venos şi i se administrează glucoză/ser
fiziologic.
 Senzaţia de sete se calmează prin umidificarea buzelor.
 Dacă se constată slăbirea pulsului, accidentatul va fi aşezat cu capul mai jos, ridicându-i-se
picioarele pe un sul.
 Pe timpul transportului, pacientul va fi supravegheat, i se poate administra la nevoie oxigenoterapie.

Îngrijirea bolnavilor arşi la spital:

 Combaterea durerii;
 La UPU se administraeză Mialgin, Fortral intravenos, la nevoie ATPA;
 Se pregăteşte bolnavul pentru toaleta primară locală;
 I se face baie, se înveleşte în cearşaf steril, se transporta la sala de operaţii aseptice.

I se face anestezie generală:

 Se poziţionează bolnavul pe masa de operaţie şi se administrează oxigen;
 Se asigura abord venos, se recolteaza sânge, se montează o perfuzie, se efectuează anestezia
intravenos prin tubul de perfuzie, cu un barbituric sau ketalar.

I se efectuează toaleta primară:

 Se spală suprafaţa arsă cu un antiseptic/ apă sterilă/ ser fiziologic, apoi medicul execută toaleta
chirurgicală;
  Medicul va îndepărta flictenele, ţesuturile arse, se badijonează cu alcool (precipită proteinele);
 Se fixează cu faşă sterilă;
 Se poate instala sondă vezicală la pacienţii cu IP>15%, monitorizându-se diureza;
 În cazul bolnavului fără risc vital, se efectuează tratament local, se aplică îngrijirile obişnuite.

Îngrijirea pac cu risc vital:

 Se asigură condiţii necesare: lenjerie sterilă, muşama, aleză sterile, pat confortabil, temperatura
camerei 24°C;
 Se monitorizează funcţiile vitale;
 Se administrează oxigen;
 Reechilibrare hidroelectrolitică şi volemică, administrându-se substanţe medicamentoase
perfuzabile indicate de medic;
 Este interzisă la arşi cu risc vital orice administrare per orală;
 NU se hidratează, alimentează pe gură pacienţii, pentru a evita complicaţiile;
 Se face curâţirea sondei vezicale, ori de câte ori e necesar;
 Se schimbă pansamentele sub mialgin, fortral, sau anestezie generală ori de câte ori e necesar.
 COMELE DIABETICE
SEMNE DE RECUNOAŞTERE, CONDUITĂ DE URGENŢĂ

Definitie
 Coma – suferinţă gravă a creierului, caracterizată prin alterarea până la pierderea totală a funcţiilor
de relaţie, cu conservarea parţială a funcţiilor vegetative.

Este declanşată de:

 Eroare dietetică – post prelungit;
 Oprirea sau diminuarea nejustificată a tratamentului cu insulină;
 Erori în dozarea insulinei;
 Surmenaj, factori psihici;
 Infecţii, intoxicaţii;
 Corticoterapie etc.

Tablou clinic:

a) În precomă:
Este precedată întotdeauna de o fază prodromală, exteriorizată prin:
 Anorexie totală – însoţită de greţuri, vărsături, greutate epigastrică;
 Polidipsie, poliurie;
 Polipnee cu halenă acetonică.

b) În comă:
Există 3 semne majore:
1. Dispnee: Respiraţie Kussmaul – (în 4 timpi: inspiraţie, pauză, expiraţie-pauză), amplă, zgomotoasă;
2. Tulburări de cunoştinţă – coma calmă;
3. Deshidratare globală – tegumente uscate, extremităţi reci, violacee, pliu cutanat persistent, uscăciunea
limbii, a mucoaselor, facies supt, nas ascuţit, hipotonia globilor oculari, înfundaţi în orbite, hipotensiune
arteriala, colaps;
4. Alte semne: hipotermie, vărsături, dureri abdominale, midriază, halenă acetonică.

Conduită de urgenţă:
Enumeră intervenţiile autonome şi delegate ale asistentei medicale:
 COMA DIABETICĂ
 Recunoaşterea semnelor de comă diabetică
1. Dispnee: Respiraţie Kussmaul – (în 4 timpi: inspiraţie, pauză, expiraţie-pauză), amplă, zgomotoasă;
2.Tulburări de cunoştinţă – coma calmă;
3. Deshidratare globală – tegumente uscate, extremităţi reci, violacee, pliu cutanat persistent, uscăciunea
limbii, a mucoaselor, facies supt, nas ascuţit, hipotonia globilor oculari, înfundaţi în orbite, hTA, colaps;
4. Alte semne: hipotermie, vărsături, dureri abdominale, midriază, halenă acetonică.

 Ca tratament de urgenţă se administrează insulină 20 unitati internationale, intravenos chiar la

domiciliul pacientului;
 Pentru confirmarea diagnosticului, pot fi determinate: glicozuria, acetonuria;
 Se transportă de urgenţă la spital unde se va combate acidoza şi va fi hidratat;
 Se recoltează probe de sange pentru determinarea glicemiei, glicozuriei cantitative, acetonuriei,
hematocritului, azotemiei, ionogramei, rezervei alcaline.

COMA HIPOGLICEMICĂ

1. Recunoaşterea semnelor de comă hipoglicemică;

2. Uneori precedată de foame imperioasă, senzaţie de oboseală, tahicardie, anxietate, transpiraţie
de oboseală, agitaţie psiho-motorie (logoree, delir, fasciculaţii musculare);
3. De cele mai multe ori se instalează brusc;
4. Are tablou caracteristic de comă „umedă” şi hipertonă – transpiraţii profuze, agitaţie psihică,
contracturi musculare, convulsii, hiperflexia osteo-tendinoasă, hipertonia globilor oculari,
semnul Babinski bilateral.

Conduita de urgenţă:
 Coma hipoglicemică trebuie diferenţiată de coma diabetică, se deosebeşte prin: absenţa respiraţiei
de tip Kussmaul şi a halenei acetonice, a fenomenelor de deshidratare, absenţa tulburarilor
neurologice;
 Când diferenţa e greu de făcut, se administrează 20-30 ml glucoză hipertonică (20-40%), care e
urmată de o ameliorare rapidă în cazul unei come hglicemie şi de nici un efect în cazul comei
diabetice;
 Transportare la spital.
 INTOXICAŢIA ACUTĂ CU DIOXID DE CARBON

Intoxicaţia cu CO2 e accidentală sau voluntară.

CO2 este un gaz incolor, inodor, mai greu decât aerul, se combină cu Hb (hemoglobina) →
carboxihemoglobina.
Consecinţe: perturbări ale proceselor de oxidare celulară, hipoxia celulară, leziuni hemoragice, edeme.

Simptome:
 Depinde atât de concentraţia CO2, de durata expunerii, cât şi de sensibilitatea individuală;
 Cefalee violentă frontală şi bitemporală, ameţeli, tulburari de echilibru, senzaţie de obosdeală,
palpitaţii la efort, vâjieturi în urechi;
 Aceste simptome se agravează şi se însoţesc de: greţuri, vărsături, tulburari de vedere, confuzie
mintală, creşterea frecvenţei pulsului şi a respiraţiei, a T.A., pierderea conştiinţei, comă de respiraţie
accelerată, superficială, convulsii, puls rapid, scăderea T.A.;
 În concentraţie de peste 60%, moartea este iminentă prin deprimarea activităţii cardiace şi
respiratorii;
 Cianoză – în cazurile pierderii conştiinţei;
 Coloraţia clasică „roşu-cireşiu” apare mai rar şi la concentraţii de carboxihemoglobină ce depăşesc
70%.

Măsuri de urgenţă:
 Aerisirea încăperilor prin deschiderea ferestrelor – la nevoie se vor sparge geamurile, scoaterea
imediată din mediul toxic;
 Victima va fi aşezata în decubit lateral, căile aeriene vor fi degajate, capul în hiperextensie şi sub
nivelul trunchiului;
 Respiraţie artificială dacă este cazul (gură la gură);
 Oxigenul este antidotul intoxicaţiei cu CO2;
 Se administrează imediat oxigenoterapie prin orice mijloace cu sondă nazală, mască facială, izoletă
la copii, cu debit 10 -15 litri pe minut, în concentraţie de 100% în primele 30 min;
 Transportul bolnavului la spital cât mai urgent – respiraţie pe tot timpul transportului;
 Supravegherea stării pacientului, a funcţiilor vitale, a concentraţiei de oxigen în sânge pe tot
parcursul transportului;

 Pentru determinarea concentraţiei de carboxihemoglobină se recoltează sânge imediat după

inteoxicaţie, înainte de administrarea oxigenoterapiei.

Se respectă condiţiile:
 Sângele trebuie ferit de contactul cu aerul;
 Se recoltează sub un strat de ulei de parafină sau în recipiente umplute complet şi astupate ermetic;
 Recoltare pe anticoagulant;
 În come şi cazuri grave, şi atunci când condiţiile tehnice o permit, se face oxigenoterapie hiperbară
(oxigen sub presiune – nu peste 3 atmosfere), tratament de elecţie;
 Bolnavul trebuie supravegheat pentru depistarea complicaţiilor şi tratarea lor.
 SCOPUL ŞI PRINCIPIILE IMOBILIZĂRII PROVIZORII ÎN CAZUL FRACTURILOR
ÎNCHISE ALE MEMBRELOR INFERIOARE

Definitie
Întrerupere totală sau parţială a continuităţii unui os, apărută în urma unui traumatism; este un proces
patologic complex, care angajează întreg organismul; este deci şi o boală generală, declanşată mai ales prin
intermediul sistemului nervos.

75% din traumatisme interesează extremităţile.

Agenţii vulneranţi pot determina:

 leziuni osteoarticulare – entorse, luxaţii, fracturi;
 leziuni ale părţilor moi – plăgi, rupturi musculare, tendinoase, ligamentare;
 leziuni neuro-vasculare – leziuni ale nervilor şi vaselor.
Pot aparea izolat: de obicei sunt multiple, interesând mai multe ţesuturi – os, muşchi etc.
Traumatisme directe: leziunea, fractura survine la locul sau aproape de locul unde a acţionat agentul
traumatic;
Traumatisme indirecte: leziunea, fractura survine la distanţă de locul de acţiune a forţei traumatice.

Scop:
 Pune în repaus ţesuturile traumatizate, împiedicând mişcările active şi pasive;
 Menţine osul în axa corectă a membrului;
 Diminuara durerii;
 Evită complicaţiile – secţionări de vase, nervi, perforarea tegumentelor şi transformarea fracturilor
închise în fracturi deschise.

PRINCIPIILE IMOBILIZĂRII CORECTE ŞI MIJLOACE FOLOSITE

 Asigurarea funcţiilor vitale în principal;
 Axarea relativă a segmentului imobilizat;
 Imobilizarea să cuprindă obligtoriu articulţiile dedesubtul şi deasupra focarului de fractură;
 Imobilizrea se adaptează reliefului anatomic al regiunii interesate;

 Imobilizarea să fie simplă pentru a putea aplicată şi de persoane mai puţin instruite;
 Mijlocul de imobilizare să nu îngreuneze circulaţia sangvină, să nu fie prea strâns sau prea lejer.

MIJLOACE FOLOSITE PENTRU IMOBILIZAREA PROVIZORIE

Specifice – aparate gipsate specifice fracturii: gheata gipsată, aparatul gipsat pelvi-femural, cizma gipsată;
Improvizate – cu o atelă, cu 2 atele improvizate din scânduri, sau feşe pentru susţinerea membrului
inferior.

Primul ajutor:
 Salvarea vieţii accidentatului;
 Evitarea declanşării unei hemoragii masive şi a infecţiilor grave prin executarea hemostazei, a
toaletei plăgilor şi pansării plăgilor;
 Imobilizarea provizorie a fracturilor, având ca scop diminuarea durerilor şi evitarea complicării
leziunilor iniţiale;
 Pregătirea bolnavului pentru transportul la spital.
Clasificare:
 fracturi închise – segmentele osoase sunt acoperite integral de piele;
 fracturi deschise – tegumentul lezat şi osul ajunge în contact cu exeriorul;
 fracturi incomplete – linia de fractură nu interesează toată circumferinţa osului;
 fracturi complete – cu două segmente sau mai multe fragmente mari şi mici – fractură cominutivă;
 fracturi fără deplasare – când nu a avut loc deplasarea fragmentelor osoase;
 fracturi cu deplasare – când fragmentele osoase sunt deplasate între ele longitudinal, lateral, prin
răsucire etc.

Simptomatologie:
Semne locale de probabilitate:
 durerea cu sediul în focarul de fractură sau dureri reflectate – se poate depista diagnosticul de
fractură pipăind cu degetul membrul inferior până în punctul unde pacientul va simţi o durere vie;

 Echimozele – pot fi comune în entorse, contuzii sau luxaţii; în fracturi, echimozele apar tardiv;
 Deformarea regiunii;
 Scurtarea segmentului anatomic impotenţă funcţională.

Semne locale de certitudine:

 Mobilitate anormală;
 Crepitaţiile osoase se constată odată cu provocarea mobilităţii anormale;
 Lipsa transmiterii mişcărilor dincolo de fractură;
 Întrerupere.
 CONDUITA DE URGENŢĂ ÎN FAZA DE PRESPITALIZARE A INFARTUL MIOCARDIC
ACUT (IMA)

Definitie
Zonă de necroză ischemică în miocard, produsă prin obliterarea unei ramuri coronariene.

Etiologie: 90-95% din cazuri – ateroscleroză coronariană.

Factori de risc: vârsta, sexul, hipertensiune arteriala, diabetul zaharat, hiperlipemia, obezitatea, fumatul,
stresul, sedentarismul etc.

Factori declanşatori: efort, mese copioase, stres, infecţii acute respiratorii, factori meteo etc.

Semne clinice:
- Durera retrosternală sau precordială: senzaţie de presiune, de gheară, arusră, greutate insuportabilă;
durata fiind de la 30 min pana 48 ore; e însoţită de anxietate, senzaţie de moarte iminentă, greaţă,
vărsături, diaree, transpiraţii reci, adinamie, astenie, ameţeli;
- Hipotensiune arteriala apare imediat sau la câteva ore, e însoţită de tahicardie;
- febră absentă la început, după 12-24 ore - 38ºC;
- alte semne: edem pulmonar, oligurie gravă, puls rapid filiform, insuficienta cardiacă, debut
nedureros.

Conduita de urgenţă:
- Psihoterapia;
- Poziţionarea bolnavului în decubit dorsal ;
- Interzicerea mişcărilor;
- Sedarea durerii: morfină 1fiolă subcutanat, intramuscular, intravenos lent; mialgin 0,10 g
subcutanat, intramuscular, intravenos diluat în 10 ml ser fiziologic sau glucoză 10%; fortral 30 mg
intravenos, intramuscular sub controlul respiraţiei;
- Dacă durerea e de mai mică intensitate se încearcă liniştirea cu algocalmin, fenobarbital, codeină;
- Monitorizarea permanentă a funcţiilor vitale;

- Urmărirea şi menţinerea T.A. la valori normale prin linie venoasă cu perfuzii de glucoză 5%,
dextran, marisang şi HHC;
- Urmărirea pulsului şi corectarea extrasistolelor cu xilină de uz cardiologic 1%;
- Menţinerea permeabilităţii căilor aeriene prin aspiraţie;
- Oxigenoterapie;
- Se poate preveni deprimara ventilaţiei pulmonar cu atropină 1mg subcutanat, intramuscular 0,5 mg
intravenos;
- Se transporta bolnavul de urgenţă la spital obligatoriu cu targa, monitorizat în permanenţă, însoţit
de medic şi de asistenta medicală;
- Se internează în ATI sau unităţi terapie intensiva coronariană.
 CONDUITA DE URGENŢĂ ÎN H. D. S.
(hemoragiile digestive superioare) MASIVE

Definitie
Sângerare care are loc în esofag, stomac, duoden şi jejunul proximal, exteriorizându-se în special prin
vărsături – hematemeză sau melenă.
Hematemeza:
 este roşie, cu cheaguri sau brun închis, asemănător drojdiei de cafea, eventual amestecat cu resturi
alimentare;
 apare brusc, fiind precedată de greutate epigastrică, greaţă, ameţeli, slăbiciune, transpiraţii,
anxietate;
 Melena: neagră ca păcura;
 Şocul şi moartea pot surveni chiar înainte de exteriorizarea sângelui.

Gravitatea unei hemoragii nu depinde doar de cantitatea de sânge pierdut, dar şi de rapiditatea pierderii.
Regulă generală: în orice HDS internarea în spital e obligatorie în serviciu chirurgical sau terapie intensivă.

Simptomatologie:
 În HDS mici, semnele clinice în general absente. Pot apărea uneori: slăbiciune, transpiraţii reci,
hipotensiune arteriala, lipotimie;
 În HDS moderate: tahicardie, ameţeli, vedere ca prin ceaţă, hipotensiune arteriala, lipotimie;
 În HDS masiv: semne de şoc hvolemic, paloare intensă, polipnee, anxietate, extremităţi reci, puls
rapid şi filiform, transpiratii reci, sete intensă, greţuri, adinamie, hipotensiune arteriala, tendinţe de
pierdere de cunoştinţă.

Cauze:
 Boli ale esofagului – varice esofagiene, ulcer peptic al esofagului, tumori, sindromul Mallory-
Weiss, hernie gastrică, diverticul esofagian;
 Boli ale stomacului şi duodenului – ulcer gastric şi duodenal (80% din cazuri), ulcer acut de stres,
gastrite hemoragice corozive şi medicamentoase, tumori maligne şi benigne ale stomacului şi
duodenului, varice gastrice, traumatisme;
 Boli ale intestinului subţire până la unghiul Treitz;

 Hipertensiune portală;
 Cauze generale – boli ale vaselor (hemangioame), boli de sânge, şoc grav
 Boli ale organelor învecinate - ruptura unui anevrism, abces, tumori, sânge înghiţit.

Conduita de urgenţă: intervenţiile autonome şi delegate ale asistentei medicale:

 Repaus strict la pat în decubit dorsal, fără pernă, poziţia Trendelenburg şi se interzice orice efort
fizic;
 Psihoterapia pacientului şi a aparţinătorilor, şi educarea acestora cu privire la importanţa respectării
repausului fizic atât la domiciliu cât şi pe perioada transportului 3-4 zile;
 Asistenta medicala va colecta într-un vas sângele eliminat de bolnav şi-l va prezenta medicului;
 Asigurarea igienei cavităţii bucale a bolnavului, cu capul aşezat într-o parte, fără ca să se deplaseze
bolnavul;
 Prevenirea HDS şi a şocului, ce trebuie să se facă imediat la orice eşalon de asistenta medicala, cu
perfuzie de glucoză 5% sau ser fiziologic;
 Bolnavul cu HDS trebuie în mod obligatoriu transportat la spital şi internat în spital, pentru evitarea
evoluţiei fatale.
 CONUDUITA DE URGENŢĂ ÎN CRIZA DE ASTM BRONŞIC

Definitie
Criză de dispnee paroxistică expiratorie provocată de stenoza funcţională spastică a bronhiilor.
Bronhospasmul se datorează contracţiei musculaturii edemului mucoasei bronşice şi hipersecreţiei
bronşice, fenomene care duc la obstrucţia bronşică, ce stinghereşte în special eliminarea aerului în
expiraţie.

Factori determinanţi:
Factori alergici: praful de casă, polenul, pulberile, părul de animal, alergenele animale, detergenţi,
coloranţi;
Factori nealergici: astmul intrinsec – factorii infecţioşi – bronşite cronice, sinuzite etc.
Crizele pot apare la expuneri la: frig, ceaţă, umezeală, trecerea bruscă de la aer cald la aer rece factori
emoţionali.

Simptome:
 Începe de regulă brusc, survine frecvent noaptea, precedat de strănut, tuse seacă, hidroree nazală;
 Se caracterizează prin: dispnee cu caracter expirator prelungit: brahipnee cu expectoraţie forţată – şi
este urmată de tuse şi expectoraţie mucoasă, filantă, eliberatoare;
 Bolnavul este găsit în ortopnee, cu capul înclinat spre spate şi sprijinit în mâini;
 Faciesul exprima spaimă, sete de aer, exoftalmie, gură întredeschisă
 Tegument palid-cenuşiu cu transpiraţii reci;
 Hipersonoritate pulmonară, murmur vezicular diminuat, raluri sibilante şi ronflante;
 Brahipnee;
 Criza durează ¼ oră – 3 ore şi se termină relativ brusc.

Conduita de urgenţă:
 Bolnavul este asezat în poziţie şezândă, sprijinit;
 Poziţia cea mai comodă, va fi şters de transpiraţii;
 Se anunţă medicul imediat;

 Până la venirea medicului, se administrează: antispastice: papaverină, lizadon;

 Dilatatoare ale bronhiilor: eufilină, miofilin;
 Simpaticomimetice: tablete de efedrină, asmofug, asmopent, alupent, berotec în inhalaţii sau spray;
 La bolnavii hipertensivi, hipertiroidieni, coronarieni, se evită simpaticomineticele;
 Oxigenoterapie cu sondă, umidifiat, debit 6-8 litri pe min
 Administrare la indicaţia medicului:
- Miofilin (bronhodilatator) 1-2 fiole a 0,24 intravenos lent;
- HHC 50-200 mg intravenos;
- Sulfat de Mg intravenos lent;
- Simpaticometice inhalaţii (solbutamol, berotec), bronhodilatin;
- Sublingual;
- Efedrină fiole a 1 ml 5% subcutanat 1-2 fiole;
- Adrenalină fiole a 1ml 1‰ subcutanat.

A se diferenţia caracterul dispneei:

În astmul cardiac dispneea este polipneică, predominant inspiratorie, bolnavul este înclinat pe spate,
rezemat în mâini, cu umerii ridicaţi; tahicardie.
 CONDUITA DE URGENŢĂ ÎN ŞOCUL ANAFILACTIC

Etiologie:
- Alergie medicamentoasă;
- Înţepătură de insectă;
- Alergie alimentară.

În şoc are loc exsudare mare e lichid de interstiţiu + vasodilataţie = prăbuşirea tensiunii arteriale.

Tablou clinic:
- Debut brusc;
- Stare de rău general;
- Semne cutanate: eriteme difuze +/- prurit, urticarie, edem al feţei, al pleoapelor;
- Manifestări respiratorii: edem laringian, sindrom de IRA, crize de dispnee cu respiraţie
şuierătoare;
- Tulburări cariovasculare : hipotensiune arteriala, puls tahicardicardie, cianoză, tuse;
- Tulburări neurologice: anxietate, acufene, vertij, convulsii şi comă;
- Tulburari digestive: greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree.

Conduita de urgenţă:
- Anunţarea imediată a medicului şi aşezarea bolnavului în poziţie Trendelenburg;
- Se crează abort venos;
- Adrenalină 0,5 – 1 mg subcutanat, intramuscular, intravenos este medicamentul de elecţie şi se
administrează in jurul locului inoculat se injectează 1mg adrenalină 1/1000 diluat în 10 ml ser
fiziologic;
- Corticoizi numai după administrarea de adrenalină HHC 250 mg intravenos lent;
- În caz de hipovolemie se administrează lichide volemice dextran 70, 500 -1000 ml + cantitate
dublă de ser glucozat 5%;
- Oxigenoterapie 6-8 litri pe minut, prin sondă;

- În bronhoconstricţie, se administrează bronhodilatatoare: Miofilin 240 mg intravenos lent;

Antihistaminice: romergan 50 mg intramuscular; feniramin 50 mg intravenos; tavegyl 2 mg lent
intravenos; bronhodilatatoare sub formă de aerosoli: asmopent;
- Bolnavul rămâne sub observaţie 24 ore, şocul putând recidiva.
 COLICA RENALĂ (nefretică)- semne specifice şi conduita de urgenţă

Definitie
Sindrom dureros acut, paroxistic, apiretic, însoţit de agitaţii şi iradieri uretero-vezico-genitale, provocat de
un spasm al căilor urinare excretoare superioare.

Cauze:
 Litiaza reno-ureterală – calculi în cavit renală, constituie afecţiunea care este cauza colicii;
 Inflamaţie urogenitală – pielonefrită – infecţia interesează căile urinare, bazinetul şi parenchinul
renal;
 Pionefroză – formarea unei pungi cu puroi prin distensie şi distrugerea parenchimului renal;
 Tuberculoza renală;
 Tumorile renale şi ale organelor de vecinătate – uter, colon, rect – provoacă rar colici prin
compresiune ureterală extrinsecă şi spasm asociat.

Simptome specifice şi Conduita de urgenţă:

 Durerea – sediul durerii –regiunea lombară, intensă, profundă, poate apare în reprize, provocând
hiperpresiune;
 Nelinişte, agitaţie, anxietate;
 Uneori poziţie antalgică;
 Tenesme vezicale;
 Disurie, polakiurie, uneori retenţie urinară, anurie, hematurie;
 Alte semne: greţuri, vărsături, meteorism, oprirea tranzitului intestinal cu tablou clinic de ocluzie
dinamică;
 Repaus la pat;
 Calmarea durerii după ce s-a exclus eventualitatea abdomenului acut prin:
- aplicaţii locale de căldură pe zona de maximă durere – loja lombară, hipogastru
- analgezice - antispastice – la indicaţia medicului;
- scobutil compus – 1fiolă a 5 ml intrabenos foarte lent;
- papaverină fiole a 0,04 gr intravenos, intramuscular;
- atropină fiole a 1mg intravenos, subcutanat, intramuscular;
- procaină/novocaină 1% 10 – 20 ml intravenos foarte lent;
- algocalmin fiole a 2 ml intramuscular;
- fortral fiolă 1ml intramuscular;
 Bolnavii cu colici rebele la tratament se internează în spital;
 Se internează şi cazurile suspectate de asociere cu ocluzie dianamică.