2/18/2021 Nutriție - Wikipedia

Nutriție
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nutriția este știința care interpretează interacțiunile dintre nutrienți și alte substanțe din hrană (de
exemplu, fitonutrienți, antocianine, taninuri, etc.) în raport cu mentenanța, dezvoltarea, reproducerea,
sănătatea și starea de boală a unui organism. Include ingestia alimentelor, absorbția, digestia, biosinteza,
catabolismul și excreția.

Dieta unui organism este ceea ce mănâncă, care este determinată în mare măsură de disponibilitatea,
procesarea și palatabilitatea hranei. O dietă sănătoasă include prepararea alimentelor și metode de
stocare care protejează împotriva oxidării nutrienților, împotriva căldurii sau percolării, și care reduc
riscul toxiinfecțiilor alimentare.

Nutriționiștii dieteticieni înregistrați sunt profesioniști din domeniul sănătății calificați pentru
furnizarea sfaturilor dietetice sigure, bazate pe dovezi, care includ analiza a ceea ce se mănâncă, analiza
detaliată a sănătății nutriționale, precum și un plan de tratament nutrițional personalizat. De asemenea,
dieteticienii furnizează programe de prevenție și de tratament la locuri de muncă, școli și instituții
similare. Dieteticienii înregistrați sunt profesioniști antrenați din domeniul sănătății care furnizează, de
asemenea, sfaturi dietetice cu privire la rolul nutriției în bolile cronice, inclusiv posibila prevenție sau
remediere prin adresarea carențelor nutriționale înaintea recurgerii la medicamente.

O dietă inadecvată poate avea un impact dăunător asupra sănătății, provocând boli carențiale precum
orbirea, anemia, scorbutul, nașterea prematură, fătul mort la naștere și cretinism; condiții care pun
sănătatea în pericol precum obezitatea și sindromul metabolic, la fel și boli cronice comune precum boli
cardiovasculare, diabet, și osteoporoză.

Cuprins
Istoric
Antichitate
De la Galenus la Lind
Lavoisier și știința modernă
Din 1900 până în prezent
Nutrienți
Macronutrienți
Glucide
Fibre
Lipide
Acizi grași esențiali
Proteine
Vezi și
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nutriție 1/9
2/18/2021 Nutriție - Wikipedia

Legături externe

Istoric

Antichitate

În jurul anilor 2500 î.Hr., o piatră gravată Babiloniană îi avertiza pe

cei care aveau dureri interne să evite consumul de ceapă timp de 3
zile. Scorbutul – boala care apare din cauza aportului insuficient
de vitamina C, a fost descris pentru prima dată în 1500 î.Hr. în
Papirusul Ebers (http://ageac.org/ro/noutati/papirusul-ebers/).

Potrivit lui Walter Gratzer, un chimist biofizic britanic, studiul

nutriției a început în cursul secolului al VI-lea î.Hr. În China a luat
naștere conceptul Qi, spiritul sau "aerul", care în Europa Occidentală
a fost numit mai târziu pneuma. Alimentele erau clasificate în
alimente "fierbinți" sau "iuți" (e.g. carnea, sângele, ghimbirul, și
condimentele iuți) și în alimente "reci" (legumele verzi) în China,
India, Malaya, și Persia. Umorul a luat naștere în China împreună cu
conceptul Qi. Un medic numit Ho a conchis astfel că bolile sunt Hipocrate a trăit în jurul anilor 400
cauzate de carențele elementelor (Wu Xing: foc, apă, pământ, lemn, î.Hr., iar Galenus și studiul nutriției a
și metal), a clasificat bolile și a prescris diete. În același timp în continuat timp de secole.
Italia, Alcmeon din Crotone (medic, filozof, și astronom grec) scria
despre importanța echilibrului în alimentație, și avertiza asupra bolilor care apar în urma unui
dezechilibru alimentar, precum obezitatea sau sleirea.

Primul experiment nutrițional înregistrat se găsește în Biblie în Cartea lui Daniel. Daniel și prietenii săi
au fost capturați de către regele babilonian. Selectați ca servitori în curte, li s-a oferit din mâncarea și
vinul excepțional al regelui. Dar ei au protestat, preferând legume (supă deasă de legume) și apă în
concordanță cu restricțiile alimentare evreiești. Majordomul regelui a căzut de acord cu proba fără
tragere de inimă. Daniel și prietenii săi au primit dieta cu legume timp de 10 zile, după care au fost
comparați cu oamenii regelui. Fiindcă păreau mai sănătoși, li s-a permis continuarea dietei.

În jurul anilor 475 î.Hr., Anaxagora a stabilit că mâncarea se absoarbe în corpul uman și, prin urmare,
conține "homeomeri" (componente generative), sugerând existența nutrienților. În jurul anilor 400 î.Hr,
Hipocrate, fiind îngrijorat din cauza obezității, care se pare că a fost o afecțiune comună în Europa de
Sud, spunea: "Fie ca hrana să-ți fie medicament, și medicamentul hrană". Lucrările care i se atribuie,
cuprinse în Corpus Hippocraticum, menționau importanța moderației în alimentație și a exercițiilor
fizice.

Sarea, piperul, și multe alte condimente au fost prescrise sub forma unor preparate diverse (e.g.
amestecate cu oțet) pentru tratarea diverselor afecțiuni. În secolul al II-lea î.Hr., Cato cel Bătrân credea
că varza (sau urina consumatorilor de varză) poate trata bolile digestive, ulcere, negi, precum și
intoxicații. Aulus Celsus, un medic-enciclopedist roman, credea în alimente "puternice" și "slabe"
(pâinea de exemplu era puternică, la fel ca animalele bătrâne și legumele mature).

De la Galenus la Lind

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nutriție 2/9
2/18/2021 Nutriție - Wikipedia

Doctrinele lui Galenus nu puteau fi disprețuite: Aplicabile pe timpul

Galenus (secolul I) a creat prima
teorie coerentă (deși incorectă) a
nutriției.
vieții lui din secolul I d.Hr. până în secolul al XVII-lea, dezacordul cu
el era erezie timp de 1500 ani. Galenus era medicul gladiatorilor în
Pergam, iar în Roma, medicul lui Marc Aureliu și altor 3 împărați
care l-au urmat. Majoritatea doctrinelor lui Galenus erau adunate și
îmbunătățite la sfârșitul secolului al XI-lea de către călugării
benedictini la Școala de la Salerno în Regimen sanitalis
Salernitanum, care înca avea cititori în secolul al XVII-lea. Galenus
credea în teoria umorală și răspândea ideea că pneuma este sursa
vieții. Cele patru elemente (pământ, aer, foc și apă) se combină în
corpul uman formând patru substanțe, numite umori: flegma, bila
neagră, bila galbenă și sângele. Elementele fundamentale au și
caracteristici: pământul este uscat și rece, aerul este ud și fierbinte,
focul este fierbinte și uscat, iar apa este rece și udă. Pe baza celor
patru umori, există patru temperamente: sangvinic, coleric,
melancolic și flegmatic. Galenus credea că a avea gută, litiază renală,
sau artrită este scandalos, iar Samuel Butler scria în Erehwon (1872)
că a fi bolnav este o crimă.

Galen a fost criticat pentru prima dată în anii 1500, de către

Paracelsus. De asemenea, în secolul al XVI-lea, artistul Leonardo da Vinci a comparat metabolismul cu o
lumânare aprinsă. Leonardo nu a publicat nicio lucrare pe acest subiect, dar avea idei proprii și era în
mod cert în dezacord cu Galen. Lucrările lui Andreas Vesalius din secolul al XVI-lea au răsturnat ideile
lui Galen. Jan Baptista van Helmont, care a descoperit unele gaze, cum ar fi dioxidul de carbon, a realizat
primul experiment cantitativ. Robert Boyle a avansat chimia. Sanctorius a măsurat greutatea corporală.
Medicul Herman Boerhaave a modelat procesul de digestie. Fiziologul Albrecht von Haller a elaborat
diferența dintre nervi și mușchi.

Subapreciat în timpul vieții sale, James Lind, un medic din Marina Britanică, a efectuat primul
experiment nutrițional în 1747. Lind a descoperit că zeama de lămâie verde a salvat marinarii ale căror
nave erau pe mare mai mult timp de scorbut, o boală care constă în sângerare dureroasă și fatală. Între
1500 și 1800, au murit aproximativ două milioane de marinari datorită scorbutului. Descoperirea a fost
ignorată timp de 40 ani. Vitamina C esențială din citrice a fost descoperită abia în anul 1932.

Lavoisier și știința modernă

În jurul anilor 1770, Antoine Lavoisier a descoperit detaliile

metabolismului, demonstrând că oxidarea alimentelor este sursa
căldurii corporale. El a descoperit principiul conservării masei.
Ideile lui au transformat teoria flogisticului asupra arderii într-o
teorie învechită.

În 1790, George Fordyce a recunoscut importanța calciului în

Ținându-și asistentul într-un costum supraviețuirea păsărilor. La începutul secolului al XIX-lea, carbonul,
de cauciuc și un tub atașat la gură, azotul, hidrogenul, și oxigenul au fost recunoscute ca fiind
Antoine Lavoisier a măsurat pentru componentele principale din alimente, și au fost elaborate metode
prima dată rata metabolismului prin care se măsoară proporția lor.
bazal.
În 1816, François Magendie a descoperit că hrănirea câinilor numai
cu glucide (zahăr), grăsimi (ulei de măsline), și apă a rezultat în
moartea lor datorită înfometării, iar câinii hrăniți și cu proteine au rămas în viață, identificând
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nutriție 3/9
2/18/2021 Nutriție - Wikipedia

proteinele ca fiind un component alimentar esențial. În 1827, William Prout a fost prima persoană care a
divizat alimentele în glucide, grăsimi, și proteine. În cursul secolului al XIX-lea, Jean-Baptiste Dumas și
Justus von Liebig erau în conflict din cauza credinței comune că animalele obțin proteine direct din
plante (proteinele animale și vegetale sunt aceeași și oamenii nu produc compuși organici). Cu reputația
de cel mai important chimist organic din acea perioadă, dar fără cunoștințe în domeniul fiziologiei
animalelor, Liebig a devenit bogat creând extracte alimentare precum bulionul din carne de vită și
formulă de lapte praf, care mai târziu s-au dovedit a fi de o valoare nutrițională discutabilă. În anii 1860,
Claude Bernard a descoperit că grăsimea corporală poate fi sintetizată din glucide și proteine,
demonstrând că energia din glucoza sanguină poate fi depozitată sub formă de grăsimi sau glicogen. La
începutul anilor 1880, Kanehiro Takaki a observat că marinarii japonezi (care aveau o dietă alcătuită
aproape în totalitate din orez) au dezvoltat beri-beri (sau nevrită endemică, o boală care provoacă
probleme la nivelul inimii și paralizie), dar nu și marinarii britanici și ofițerii de marină japonezi.
Adăugarea diverselor tipuri de legume în dieta marinarilor japonezi a prevenit boala (nu datorită
aportului crescut de proteine, așa cum presupunea Takaki, ci datorită adiției de tiamină în dietă,
recunoscută mai târziu drept tratamentul bolii).

În 1896, Eugen Baumann a observat prezența iodului în glanda tiroidă. În 1897, Christiaan Eijkman a
lucrat cu nativi din Insula Java, care sufereau de asemena de beri-beri. Eijkman a observat că găinile
hrănite cu orez alb au dezvoltat simptomele asociate cu beri-beri, dar au rămas sănătoase după hrănirea
lor cu orez brun neprelucrat, cu stratul exterior de tărâțe intact. Eijkman a tratat nativii hrănindu-i cu
orez brun, descoperind așadar că alimentele pot trata boli. După mai mult de două decenii, nutriționiștii
au descoperit că stratul exterior al boabelor de orez conține vitamina B1, cunoscută și sub denumirea de
tiamină.

Din 1900 până în prezent

La începutul secolului al XX-lea, Carl von Voit și Max Rubner au

măsurat independent cheltuielile energetice la diferite specii de
animale, aplicând principii de fizică în nutriție. În 1906, Wilcock și
Hopkins au arătat că aminoacidul triptofan este necesar pentru
supraviețuirea șobolanilor. Aceștia au fost hrăniți cu un amestec
special de alimente, Hopkins crezând că amestecul conține toți
nutrienții esențiali supraviețuirii, însă șobolanii au murit. Un al
doilea grup de șobolani au fost hrăniți cu o cantitate de lapte care
conținea vitamine. Frederick Hopkins a recunoscut că există "factori
alimentari accesorii" pe lângă calorii, proteine, și minerale, ca
materiale esențiale sănătății dar care nu pot fi sintetizate de către
organism. În 1907, Stephen M. Babcock și Edwin B. Hart au efectuat
un experiment, care urmărea dacă vacile pot supraviețui unui regim
cu un singur tip de cereale. Experimentul s-a desfășurat pe parcursul
a 4 ani.

În 1912, Casimir Funk a inventat termenul vitamină, un factor vital Frederick Hopkins a descoperit
în dietă, din cuvintele "vital" și "amină", fiindcă aceste substanțe vitaminele, pentru care a împărtășit
necunoscute prevenind scorbutul, beri-beri, și pelagra, erau un premiu Nobel cu Eijkman.
considerate a fi derivate din amoniac. Vitaminele au fost studiate în
prima jumătate a secolului XX.

În 1913, Elmer McCollum a descoperit primele vitamine, vitamina A (liposolubilă), și vitamina B (în
1915; acum cunoscut ca un complex de mai multe vitamine hidrosolubile) și a numit vitamina C
(necunoscută în acea perioadă) substanța care previne scorbutul. Lafayette Mendel și Thomas Osborne
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nutriție 4/9
2/18/2021 Nutriție - Wikipedia

au fost de asemenea pionieri în ceea ce privește studierea vitaminelor A și B. În 1919, Edward Mellanby
credea că rahitismul se datorează insuficienței de vitamina A, deoarece boala putea fi vindecată la câini
cu ulei de ficat de cod. În 1922, McCollum a distrus vitamina A din uleiul de ficat de cod, dar a constatat
că acesta a rămas eficient în vindecarea rahitismului. Tot în 1922, H.M. Evans și L.S. Bishop au
descoperit că vitamina E este esențială în sarcina șobolanilor, numind-o inițial "factorul alimentar X"
până în 1925.

În 1925, Hart a descoperit că o cantitate infimă de cupru este necesară pentru absorbția de fier. În 1927,
Adolf Otto Reinhold Windaus a sintetizat vitamina D, pentru care a câștigat Premiul Nobel pentru
Chimie. În 1928, Albert Szent-Györgyi a izolat acidul ascorbic, și în 1932 a demonstrat că este vitamina C
prin utilizarea acestuia la prevenirea scorbutului. În 1935 a sintetizat vitamina, iar în 1937 a câștigat
Premiul Nobel pentru efortul depus. Szent-Györgyi a elucidat concomitent o mare parte din ciclul
acidului citric.

În anii 1930, William Cumming Rose a identificat aminoacizii esențiali, componente proteice necesare
care nu pot fi sintetizate de către organism. În 1935, Underwood și Marston au descoperit independent
unul de altul necesitatea cobaltului pentru organism. În 1936, Eugene Floyd DuBois a arătat că există o
legătură între performanța școlară și cea în muncă și consumul caloric. În 1938, Erhard Fernholz a
descoperit structura chimică a vitaminei E, după care a dispărut în mod misterios. Tot în 1938 a avut loc
sintetizarea vitaminei de către Paul Karrer.

În 1940, a avut loc raționalizarea în Regatul Unit în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, conform
unor principii nutriționale întocmite de către Elsie Widdowson și alții. În 1941, au fost stabilite primele
recomandări nutriționale de către Consiliul Național de Cercatare al Statelor Unite.

În 1992, Departamentul Agriculturii al Statelor Unite a introdus piramida alimentelor. În 2002, un

studiu efectuat de către Natural Justice, o organizație caritabilă, a arătat relația între nutriție și
comportamentul violent. În 2005, în urma unui studiu neconcludent s-a constatat că obezitatea ar putea
fi cauzată de adenoviride complementar alimentației inadecvate.

La nivel mondial se iau în considerare alternativele precum alimentele modificate genetic pentru a
aborda problema foametei și a crizei alimentare.

Nutrienți
Lista nutrienților necesari organismului uman sunt, potrivit lui Marion Nestle, "cu certitudine
incompletă". Începând din 2014, nutrienții sunt clasificați în două categorii: macronutrienți, necesari
organismului în cantități relativ mari, și micronutrienți, necesari în cantități mai mici. Din categoria
glucidelor, fibrele alimentare, i.e. materiale indigestibile cum ar fi celuloza, sunt necesare, atât pe plan
mecanic cât și biochimic, deși motivul este încă necunoscut. Micronutrienții includ și antioxidanți și
fitonutrienți, care influențează (sau protejează) anumite sisteme ale organismului. Necesitatea acestora
nu e atât de bine stabilită ca în cazul vitaminelor.

Majoritatea alimentelor conțin o combinație de câteva sau toate tipurile de nutrienți, împreună cu alte
substanțe, cum ar fi toxine de diverse feluri. Unii nutrienți pot fi depozitați în organism (e.g., vitaminele
lipo-solubile), în timp ce alți nutrienți sunt necesari mai mult sau mai puțin continuu. Afecțiunile de
sănătate pot fi provocate de lipsa unor nutrienți esențiali, sau în cazuri extreme, de consumul excesiv al
unui nutrient esențial. De exemplu, atât sarea cât și apa (ambele fiind absolut necesare) vor provoca boli
sau chiar moartea în cantități excesive.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nutriție 5/9
2/18/2021 Nutriție - Wikipedia

Macronutrienți

Macronutrienții sunt glucidele, grăsimile, proteinele, și apa. Macronutrienții (cu excepția fibrelor și a
apei) furnizează materiale structurale (aminoacizi pentru formarea proteinelor, și lipide pentru formarea
membranelor celulare și a unelor molecule semnal) și energie. O parte din materialele structurale pot fi
folosite pentru a genera energie, iar în ambele cazuri energia se măsoară în Jouli sau kilocalorii (numite
adesea "Calorii" și notate cu litera C majusculă pentru a nu se confunda cu calorii, notate cu litera c
minusculă). Glucidele și proteinele furnizează aproximativ 17 kJ (4 kcal) de energie pe gram, în timp ce
grăsimile furnizează 37 kJ (9 kcal) pe gram, deși energia netă a acestora depinde de factori precum
absorbția și efortul depus in timpul digestiei, factori care variază substanțial de la caz la caz. Vitaminele,
mineralele, fibrele alimentare, și apa nu furnizează energie, dar sunt necesare pentru alte motive.

Moleculele glucidelor și a grăsimilor sunt alcătuite din atomi de carbon, hidrogen, și oxigen. Glucidele
variază de la monozaharide simple (glucoză, fructoză, galactoză) la polizaharide complexe (amidon).
Grăsimile sunt trigliceride, alcătuite din monomeri de acizi grași asortați legați la un schelet de glicerol.
Unii acizi grași sunt esențiali în dietă: aceștia nu pot fi sintetizați în organism. Moleculele de proteine
conțin atomi de azot pe lângă carbon, oxigen, și hidrogen. Componentele fundamentale ale proteinelor
sunt aminoacizi care conțin azot, dintre care unii sunt esențiali, neputând fi sintetizați de către
organismul uman. Unii aminoacizi pot fi convertiți (cu consum de energie) în glucoză și se pot folosi
pentru producere de energie, la fel ca glucoza obișnuită, în procesul de gluconeogeneză. Prin
descompunerea proteinelor existente, scheletul de carbon al diferiților aminoacizi pot fi metabolizați în
intermediari ai respirației celulare; amoniacul rămas se elimină sub formă de uree în urină. Acest lucru
apare în mod normal doar în cursul unei înfometări prelungite.

Glucide

Glucidele pot fi clasificate în monozaharide, dizaharide, sau polizaharide în funcție de numărul unităților
de monomer (zahăr) din compoziție. Glucidele sunt constituenți majori în alimente precum orez, paste,
și alte produse pe bază de cereale. Monozaharidele, dizaharidele, și polizaharidele conțin una, două, sau
trei unități de zahăr, respectiv. Polizaharidele sunt numite de asemenea glucide complexe, deoarece sunt
unități de zahăr lungi și ramificate.

În mod tradițional glucidele simple sunt considerate a fi absorbite rapid în organism, crescând nivelul
glucozei din sânge mult mai rapid decât glucidele complexe. Această situație însă nu este exactă. Unele
glucide simple (de exemplu, fructoza) urmează căi metabolice diferite (de exemplu, fructoliza) care au ca
rezultat doar un catabolism parțial la glucoză, în timp ce, în esență, multe glucide complexe pot fi
digerate în același ritm ca și glucidele simple. Glucoza stimulează producția de insulină prin pătrunderea
alimentelor în fluxul sanguin, care este preluată de celulele beta din pancreas.

Fibre

Fibrele alimentare sunt glucide a căror absorbție este incompletă la oameni și la unele animale. La fel ca
toate tipurile de glucide, în urma metabolizării produc 4 Calorii (kilocalorii) de energie pe gram. Totuși,
în unele cazuri produc mai puțină energie datorită absorbției și digestibilității limitate. Fibrele
alimentare sunt compuse în principal din celuloză, un polimer lung indigestibil deoarece oamenii nu
dispun de enzimele necesare dezasamblării lor. Există două subcategorii: fibre solubile și fibre
insolubile. Cerealele integrale, fructele (în special prunele, prunele uscate, și smochinele), și legumele
sunt surse bune de fibre alimentare. Există numeroase beneficii asociate cu o dietă bogată în fibre.
Fibrele alimentare reduc șansele dezvoltării problemelor gastrointestinale precum constipația și diareea,
prin creșterea greutății și mărimii scaunelor. Fibrele insolubile, găsite în făină integrală, nuci și legume,
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nutriție 6/9
2/18/2021 Nutriție - Wikipedia

stimulează în special peristaltismul - contracția ritmică a musculaturii intestinului subțire, care mișcă
alimentele de-a lungul tractului digestiv. Fibrele solubile, găsite în ovăz, mazăre, fasole, și în mai multe
fructe, se dizolvă în apă în tractul intestinal producând un gel care încetinește deplasarea alimentelor
prin intestine. Acesta ar putea ajuta la reducerea nivelului de glucoză din sânge, încetinind absorbția de
zahăr. În plus, fibrele, mai ales cele din cerealele integrale, se consideră că ajută la reducerea cazurilor de
creștere bruscă a nivelului de insulină, reducând prin urmare riscul dezvoltării diabetului zaharat de tip
2. Legătura între aportul crescut de fibre și un risc scăzut de cancer colorectal este încă incertă.

Lipide

Moleculele de lipide sunt formate de obicei din mai mulți acizi grași (conținând lanțuri lungi de atomi de
carbon și hidrogen), legați de o moleculă de glicerol. Acestea se află de obicei sub formă de trigliceride
(trei acizi grași atașați unui schelet de glicerol). Lipidele pot fi clasificate în lipide saturate sau lipide
nesaturate, în funcție de structura detaliată a acizilor grași implicați. Toți atomii de carbon din lanțurile
de acizi grași în lipidele saturate sunt legați la atomi de hidrogen, în timp ce în lipidele nesaturate, unii
dintre acești atomi de carbon sunt legați prin legătură dublă, astfel aceste molecule conțin relativ mai
puțini atomi de hidrogen decât un acid gras saturat de aceeași lungime. Lipidele nesaturate pot fi
clasificate în lipide mononesaturate (o legătură dublă) sau polinesaturate (mai multe legături duble). În
plus, în funcție de locația legăturii duble din lanțul de acid gras, acizii grași nesaturați sunt clasificați în
acizi grași omega-3 sau omega-6. Lipidele trans sunt un tip de lipide nesaturate cu legături trans-izomer;
acestea sunt rare în natură și în produsele alimentare din surse naturale; de obicei sunt create prin
procesul industrial numit hidrogenare (parțială). Sunt nouă kilocalorii în fiecare gram de lipide. Acizii
grași precum acidul linoleic conjugat, acidul catalpic, acidul oleosteric și acidul punicic, pe lângă
furnizarea de energie, reprezintă și molecule imunoreglatoare potente.

Lipidele saturate (de obicei din sursele animale) sunt consumate ca alimente de bază în mai multe
culturi ale lumii de milenii. Lipidele nesaturate (de exemplu, uleiul vegetal) sunt considerate mai
sănătoase, în timp ce lipidele trans sunt de evitat. Lipidele saturate și trans sunt de obicei solide la
temperatura camerei (precum untul sau untura), în timp ce lipidele nesaturate sunt de obicei fluide
(precum uleiul de măsline sau uleiul de in). Lipidele trans sunt foarte rare în natură, și s-a dovedit a fi
extrem de dăunătoare sănătății umane, dar au proprietăți utile în industria de prelucrare a produselor
alimentare, precum rezistența la râncezire.

Acizi grași esențiali

Majoritatea acizilor grași sunt neesențiali, în sensul că organismul îi poate produce la nevoie, în general
din alți acizi grași și întotdeauna cu un consum de energie. Cu toate acestea, la om, cel puțini doi acizi
grași sunt esențiali și trebuie să fie incluși în dietă. Un echilibru adecvat de acizi grași esențiali — acizi
grași omega-3 și omega-6 — pare a fi, de asemenea, important pentru sănătate, cu toate că demonstrația
experimentală definitivă a fost evazivă. Ambii acești acizi grași polinesaturați cu lanț lung "omega" sunt
substrați pentru o clasă de eicosanoide cunoscute sub numele de prostaglandine, care au rol în
organismul uman. Aceștia sunt hormoni, în unele privințe. Acidul eicosapentaeonic omega-3 (EPA), care
poate fi sintetizat în organismul uman din acidul esențial omega-3 alpha-linolenic (ALA), sau poate fi
asimilat din alimentele de origine marină, servește ca piatră de temelie pentru prostaglandinele din seria
3 (de exemplu, PGE3). Acidul dihomo-gamma-linolenic omega-6 (DGLA), servește ca piatră de temelie
pentru prostaglandinele din seria 1 (de exemplu, PGE1), în timp ce acidul arahidonic (AA) servește ca
piatră de temelie pentru prostaglandinele din seria 2 (de exemplu, PGE2). Ambii acizi grași (DGLA și
AA) pot fi sintetizați din acidul linoleic omega-6 (LA) în organismul uman, sau pot fi asimilați direct din
alimente. Un aport adecvat de acizi grași omega-3 și omega-6 determină parțial producția relativă a
diferitelor prostaglandine, motiv pentru care un echilibru între aportul de omega-3 și omega-6 se
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nutriție 7/9
2/18/2021 Nutriție - Wikipedia

consideră a fi important pentru sănătatea sistemului cardiovascular. În societățile industrializate,

oamenii consumă de obicei cantități mari de uleiuri vegetale procesate, care au cantități reduse de acizi
grași esențiali, precum și prea mulți acizi grași omega-6 față de acizii grași omega-3.

Rata de conversie a DGLA omega-6 în AA determină în mare măsură producția prostaglandinelor PGE1
și PGE2. Acidul eicosapentaeonic omega-3 previne eliberarea AA din membrane, alterând astfel
echilibrul prostaglandinelor de la PGE2 (creat din AA) la PGE1 (creat din DGLA). În plus, conversia
(desaturarea) DGLA la AA este controlată de enzima delta-5-desaturaza, care în schimb este controlată
de hormoni precum insulina (amplificare) și glucagon (reducere). Cantitatea și tipul de glucide
consumate, împreună cu unele tipuri de aminoacizi, poate influența procesele care implică insulina,
glucagonul, și alți hormoni; prin urmare, raportul dintre omega-3 și omega-6 are efecte semnificative
asupra sănătății generale, și efecte specifice asupra funcției sistemului imunitar și inflamației, precum și
mitozei (de exemplu, diviziunea celulară).

Proteine

Proteinele sunt materiale de structură pentru o mare parte a corpului animal (mușchi, piele, și păr).
Proteinele formează, de asemenea, enzimele care controlează reacțiile chimice în organism. Fiecare
moleculă de proteine este compusă din aminoacizi, caracterizați prin includerea de azot și câteodată sulf
(aceste componente sunt responsabile pentru mirosul specific de proteină arsă, precum cheratina din
păr). Oganismul are nevoie de aminoacizi pentru sintetizarea proteinelor noi (retenție de proteine) și
pentru înlocuirea proteinelor deteriorate (mentenanță). Deoarece nu există depozite de proteine sau
aminoacizi la dispoziție, aminoacizii trebuie să fie prezenți în dietă. Excesul de aminoacizi este eliminat
de obicei prin urină. Pentru toate animalele, unii aminoacizi sunt esențiali (animalul nu îi poate
sintetiza) și unii aminoacizi sunt neesențiali (animalul îi poate sintetiza din alte componente care conțin
azot). În corpul uman se găsesc în jur de 20 de aminoacizi, din care aproximativ 10 sunt esențiali și, prin
urmare, trebuie să fie incluși în dietă. O dietă care conține o cantitate adecvată de aminoacizi (mai ales
cei care sunt esențiali) este deosebit de importantă în unele situații: în perioada dezvoltării și
maturizării, în sarcină, alăptare, sau în cazul rănirii (o arsură, de exemplu). O sursă completă de proteine
conține toți aminoacizii esențiali; unei surse incomplete de proteine îi lipsește unul sau mai mulți dintre
aminoacizii esențiali.

Creare unei surse complete de proteine este posibilă prin combinarea a două surse incomplete de
proteine (de exemplu, orez și fasole), iar combinațiile caracteristice sunt baza tradițiilor distincte de gătit
culturale. Totuși, nu este necesar consumul surselor complementare de proteine la aceeași masă pentru a
fi utilizate împreună de către organism. Excesul de aminoacizi din proteine poate fi convertit în glucoză
și folosit pentru combustie printr-un proces numit gluconeogeneză. Aminoacizii rămași după astfel de
conversii sunt eliminați.

Vezi și
Boală de civilizație
Dietă
Malnutriție
Nutreț
Nutriție autotrofă și heterotrofă
Nutrienți ai solului

Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nutriție 8/9
2/18/2021 Nutriție - Wikipedia

I. Mincu, A. Popescu, C. Ionescu-Târgoviște, Elemente de biochimie și fiziologie a nutriției, vol I-II,

Editura Medicală, București, 1985

Legături externe
https://nutrietique.ro/2018/07/28/nutrietique-despre-nutrienti/
Portalul Sănătate-UE - Alimentație (http://ec.europa.eu/health-eu/my_lifestyle/nutrition/index_ro.htm)
90-60-90 sau... Gioconda (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/90-60-90-sau-gioconda-
38840.htm), 22 august 2005, Oana Vataselu, Jurnalul Național
http://calorieslab.com
„Va să zică noi ne hrănim dușmanul care pune ghiara pe noi“ (perioada interbelică) (http://ziarullumin
a.ro/amintirile-unor-pagini-de-ziar/va-sa-zica-noi-ne-hranim-dusmanul-care-pune-ghiara-pe-noi), 21
martie 2010, Oana Rusu, Ziarul Lumina
Mituri alimentare (http://www.amosnews.ro/arhiva/mituri-alimentare-19-06-2011), 19 iunie 2011,
Amos News
Când ne dezorientăm propriul corp: de ce este periculos să mâncăm noaptea? (http://www.descoper
a.ro/stiinta/11312249-cand-ne-dezorientam-propriul-corp-de-ce-este-periculos-sa-mancam-noaptea),
11 septembrie 2013, Maria Olaru, Descoperă

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Nutriție&oldid=13510522

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 17 iulie 2020, ora 13:50.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nutriție 9/9