Sunteți pe pagina 1din 1

Rugaciune pentru cei

stapâniti de diferite
dependente

S finte Părinte Efrem, venim acum înaintea ta,


știind că tu ai primit de la Domnul darul de a-i
tămădui pe cei cuprinși de lanțurile cele amarnice ale
dependențelor. Tu știi nemăsurat mai bine decât noi
că toți cei care sunt legați prin patimi lucrează ei înșiși
propria moarte sufletească și trupească. Suntem cu
totul neputincioși în a mai face ceva pentru unii ca
aceștia, căci toate cele pe care deja le-am încercat, au
rămas aproape fără de roadă. Fiind apropiați nouă, am
încercat în fel și chip a-i ajuta, însă toată truda și
strădania noastră este parcă fără de nici un rost. De
aceea, ne putem toată nădejdea în tine, știindu-te
alesul lui Dumnezeu, și te rugăm din adâncul
sufletului: săvârșește tu ceea ce omul pământesc nu
poate săvârși, și adu nădejdea și în viețile celor care s-
au oropsit pe ei înșiși prin relele obiceiuri. Miluiește-i,
căci patima ce i-a cuprins mistuie sufletul lor cu focul
cel întunecat al păcatului și al morții. Preschimbă și
înnoiește sufletele lor, dăruiește-le liniște și
statornicie, păzește-i și ferește-i de relele întâlniri și
obiceiuri, adu lumina și pacea Evangheliei și a
rugăciunii în viețile lor. Sfinte Părinte Efrem, primește
suspinul nostru pentru toți aceștia, ca și ei să te
dobândească pe tine statornic mijlocitor și ocrotitor în
toate zilele, și astfel să apuce pe calea cea bună ce
duce spre Împărăția cea veșnică a Tatălui, a Fiului și a
Sfântului Duh. Amin.

S-ar putea să vă placă și