Sunteți pe pagina 1din 3

Cum se poate accesa subvenția de 41,5% din

salariul unui angajat care a fost în șomaj


tehnic
Loredana Mihaila iulie 20, 2020

Ca și noțiune economică, subvenția este o sumă de bani primită de o companie sau o persoană fizică cu scopul de a stinge o
cheltuială, un cost.

Așa și această subvenție de 41,5% este binevenită pentru companiile care în perioada stării de urgență au fost afectate și
au avut angajații în șomaj tehnic, deoarece acoperă o parte din costurile cu salariații în perioada de restart a afacerii.
Prin O.U.G. 92/2020 orice companie care a avut salariații în șomaj tehnic pe perioada stării de urgență poate solicita o
subvenție de 41,5% din salariul brut pentru acei salariați care au avut contractul de muncă suspendat cel puțin 15 zile în
perioada stării de urgență, respectiv care au beneficiat cel puțin 15 zile de șomaj tehnic.

Subvenția poate fi solicitată pentru o perioadă de maxim trei luni calendaristice și aici este important de menționat faptul
că nu rezultă clar din textul ordonanței dacă pot fi oricare trei luni calendaristice până la finalul anului sau numai pentru
intervalul iunie-august 2020 sau trei luni consecutive.

Valoarea subvenției primite este de cel puțin:

– 925,45 lei /salariat în cazul salariaților cu studii medii care au salariul minim pe economie de 2.230 lei

– 975,25 lei /salariat în cazul salariaților cu studii medii care au salariul minim pe economie de 2.350 lei

– 1.245 lei /salariat în cazul salariaților care lucrează în domeniul construcțiilor care au salariu minim de 3.000 lei

Subvenția se calculează prin aplicarea procentului de 41,5% asupra salariului brut și nu poate depăși 2.253
lei/salariat , adică 41,5% din salariul mediu brut pe economie care este de 5.429 lei.

Este foarte important de reținut că pot solicita această subvenție și companiile care au suportat costurile șomajului tehnic din
bugetul propriu și nu au solicitat decontarea acestuia de la Buget.

În situația în care decideți să solicitați subvenția de 41,5% este important să știți că aveți obligația de a menține contractele
de muncă până la data de 31 decembrie 2020, respectiv o eventuală încetarea de contract de muncă a unui salariat pentru
care se solicită subvenție nu poate fi la inițiativa angajatorului.

IMPORTANT
Una din condițiile impuse de O.U.G. 92/2020 pentru obținerea subvenției de 41,5% este achitarea obligațiilor bugetare
corespunzătoare salariilor lunii iunie 2020.
În opinia noastră, având în vedere prevederile Codului De Procedură Fiscală aceasta precizare înseamna că la data
depunerii cererii compania trebuie să aibă absolut toate obligațiile fiscale, care se plătesc în contul unic, achitate pentru a
nu risca un refuz la plată.
Cu alte cuvinte, toate obligațiile fiscale în contul impozitului micro, impozitului pe profit, impozitului pe dividende și
contribuții la salarii care au fost scadente până pe data de 25 iunie 2020 trebuie achitate astfel încât plățile efectuate
pentru obligațiile la salarii aferente lunii iunie 2020 să se ducă corespunzător în fișa de la finanțe.

CUM SE OBȚINE SUBVENȚIA DE 41,5%

Subvenția se obține prin încărcarea cererii atașate pe site-ul https://aici.gov.ro/home.


La încărcarea cererii trebuie atașat obligatoriu:
– declarația pe proprie răspundere semnată de administrator din care rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege,
în special cea privind plata la buget a obligațiilor
– formularul de cerere în care sunt specificați angajații pentru care se solicită subvenție

TERMENUL DE DEPUNERE AL CERERII este cel mai târziu 25 iulie 2020, respectiv 27 iulie pentru luna iunie 2020
și ca regulă generală până pe data de 25 a lunii următoare.

CONSIDERAȚII PERSONALE

Demult, demult tare, în lucrările de specialitate expertul contabil avea posibilitatea să își exprime un punct de vedere mai
detaliat.

Așa și acum, rămân neclare câteva aspecte care limitează accesul la această măsură sau chiar la refuzul cererii:

Ce face o companie care are ca obiect de activitate și hotel și restaurant – deci două obiecte de activitate și care are 50%
din salariați la muncă ( cei de la hotel și terasă) și 50% (cei de la restaurant) în șomaj tehnic. De ce trebuie să aleagă
ori una ori alta?
Dacă activitatea restaurantelor nu va fi reluată nici în august sau septembrie sau chiar octombrie, când vor putea
accesa subvenția cei care au reluat o parte din activitate? Vor putea fi ei egali cu restul sau vor rămâne cu regretul
ca trebuiau să iși facă doua firme separate?
Ce face o companie care are TVA de rambursat la iunie și pentru care documentul privind stingerea creanțelor fiscale
privind obligațiile la salarii va avea data de 25 iulie 2020 dar nu îl are disponibil și nici nu este emis la data încărcării
cererii? Poate semna pe proprie răspundere că și îndeplinit obligațiile de plată când încarcă cererea? Va fi
refuzată sau nu?
Cum poți identifica într-un extras de cont , într-o sumă globală plătită la bugetul de stat care include … si impozit pe
profit și impozit pe dividende și contribuții la salarii, care este suma pentru obligațiile de plată aferente veniturilor din
salarii pentru iunie 2020 ? Ce se va întâmpla? Va fi refuzată plata?
Ce înseamnă în limita bugetului? Va fi primul venit -primul servit ? Care va fi criteriul când aplicația este
disponibilă din 17 iulie 2020?

Mă opresc aici pentru că încă am convingerea că este o măsură bună și că pe măsură trec zilele se va îmbunătăți așa cum ne-
a obișnuit Ministerul Muncii până acum.

S-ar putea să vă placă și