CAPITOLUL I –SISTEMUL ENDOCRIN

Functiile organismului sunt reglate prin intermediul a doua mari sisteme de control:
sistemul nervos si sistemul endocrin.
Sistemul nervos si sistemul endocrin au multe multiple conexiuni, de aceea nu trebuie
tratate diferit. Exemple in acest sens sunt reprezentate de medulosuprarenala si
neurohipofiza: acestea secreta hormoni doar ca raspuns la stimuli nervosi si hipofiza
posterioara secreta hormoni doar ca raspuns la activitatea nervoasa si endocrina din
hipotalamus.
Sistemul endocrin controleaza functiile metabolice regland intensitatea reactiilor
chimice din celule, cresterea, secretia si transportul anumitor substante prin membrane.
Rolul sistemului endocrin:
- controleaza cresterea si dezvoltarea organismului,
- controleaza procesele de diferentiere tisulara,
- controleaza procesele metabolice, comportamentale,
- asigura mentinerea constanta a componentelor mediului intern (homeostazia)
Glandele cu secreţie internă sunt formate din epitelii secretorii ale căror celule produc
substanţe active, numite hormoni, pe care îi eliberează direct în sânge.
Hormonii sunt substanţe chimice specifice, care acţionează la distanţă de locul sintezei
şi produc efecte caracteristice. Se consideră glande endocrine următoarele organe: hipofiza,
suprarenalele, tiroida, paratiroidele, testiculul, ovarul, pancreasul insular, timusul, epifiza şi,
la femei, temporar placenta.
 In sistemul endocrin intra totalitatea glandelor endocrine, fiecare avand functii si
structuri diferite:
A) hipotalamus secreta:
- TRH care stimuleaza secretia de TSH si prolactina,
- CRH stimuleaza secretie ACTH
- GHRH stimuleaza secretie hormon de crestere
- GHIH inhiba secretia hormonului de crestere
- GnRH stimuleaza LH si FSH
- PIF care inhiba eliberarea prolactinei
B) hipofiza anterioara
- TSH stimuleaza tiroida sa produca si secrete hormoni tiroidieni
- ACTH controleaza secretia si sinteza hormonilor corticosuprarenalieni
- prolactina stimuleaza dezvoltarea glandei mamare
- FSH stimuleaza cresterea foliculilor ovarieni
- LH stimuleaza sinteza testosteronului in celule)
C) hipofiza posterioara
- ADH: amplifica reabsorbtia apei la nivelul tubilor renali
D) tiroida
- T3 si T4 cresc rata metabolismului
- calcitonina
E) corticosuprarenala
- cortizolul stimuleaza depunerea calciului in oase, are efect anti-inflamator
- aldosteronul stimuleaza reabsorbtia renala de natriu
F) medulosuprarenala
- norepinefrina si epinefrina au efecte similare sistemului simpatic -
G) pancreas endocrin
- insulina controleaza metabolismul glucidic, este un hormon hipoglicemiant
- glucagonul este un hormon hiperglicemiant prin stimularea sintezei glucozei la nivel hepatic
si eliberarea acesteia
H) paratiroida
- parathormonul regleaza concentratia serica a ionilor de calciu.
I) timusul
J) testicule
- testosteronul e responsabil de dezvoltarea sistemului reproducator masculin
K) ovare
- estrogenii au rol in dezvoltarea sistemului reproducator feminin
- progesteronul stimuleaza dezvoltarea aparatului secretor mamar.
L) placenta (HCG, somatomamotropina umana, estrogeni, progesteron)
M) rinichi (renina, 1, 25-dihidrocolecalciferol, eritropoetina)
N) cord (peptid atrial natriuretic)
O) stomac (gastrina)
P) instestin subtire (secretina)
Q) adipocite (leptina)

I.1. ANATOMIA SISTEMULUI ENDOCRIN

1. Hipotalamusul
Este o subdiviziune a diencefalului ce cantareste aproximativ 4 g, constituind mai putin de 1%
din masa totala a creierului, si reprezinta doar 4 cm3 de tesut nervos, ceea ce inseamna
aproximativ 0,3% din totalul creierului. 
Hipotalamusul consta dintr-un grup de nuclei. Unii nuclei constau din neuroni care primesc si
raspund la aferente neurale cu originea in arii raspandite ale sistemului nervos. Alti nuclei
constau din neuroni care raspund la aferente non-neurale, precum fluctuatiile de temperatura,
de presiune osmotica si de nivele hormonale din circuitul sangvin. In situatii de stres, aceasta
stare de echilibru poate fi perturbata.
Pentru facilitarea descrierii anatomice, hipotalamusul este impartit sagital in zone laterala,
mediala si periventriculara.  
Nucleii localizati in zona mediala, intr-o secventa aproximativ antero-posterioara, sunt nucleii
medial preoptic, hipotalamic anterior, paraventricular, supraoptic, dorsomedial, ventromedial,
mamilar si hipotalamic posterior. Acesti nuclei controleaza functiile sistemului nervos
autonom si activitatea secretorie a neurohipofizei.
Zona laterala cuprinde nucleul preoptic lateral in partea anterioara, nucleii tuberali laterali in
regiunea tuberala si nucleul hipotalamic lateral. In plus, aceasta zona contine fibre
longitudinal orientate ale fasciculului medial al creierului anterior. Zona laterala contine
nuclei care primesc informatii de la sistemul limbic si corpii mamilari, dupa care le transmit
catre alti nuclei hipotalamici sau catre trunchiul cerebral. Aceasta zona laterala joaca un rol
important in exprimarea comportamentala a emotiilor.
Zona periventriculara este localizata imediat langa linia mediana si consta din numerosi
nuclei, si mai dificil de conturat, nucleii periventricular, arcuat si suprachiasmatic. Primii doi
controleaza functia endocrina a adenohipofizei. Nucleul suprachiasmatic functioneaza in
controlul ritmului circadian si este considerat ca fiind ceasul intern al organismului.

2. Hipofiza (se mai numeste si glanda pituitara)

Este localizata la baza creierului in saua turceasca a osului sfenoid. Are forma de bob de
mazare, cantarind circa 0.5g
Este formata din trei lobi:
- Anterior (adenohipofiza)
 - Posterior (neurohipofiza)
- Intermediar
Adenohipofiza este partea cea mai dezvoltata a hipofizei, reprezentand aproximativ 75% din
masa hipofizei. Este situata ventral dar se intinde spre posterior, inconjurand neurohipofiza.
Adenohipofizei i se descriu trei componente:
- pars distalis anterioara
- pars intermedia
- pars tuberalis (acopera tija pituitara)
Este formata din reprezinta aproximativ 2% din masa hipofizei, avand aspectul unei lame
epiteliale aderenta lobului posterior. Anatomic, face parte din adenohipofiza.
Neurohipofiza este conectata la hipotalamus prin intermediul tractului hipotalamo-hipofizar.
Aceasta functioneaza ca o glanda endocrina atipica datorita faptului ca hormonii ei sunt
sintetizati la nivelul hipotalamusului si stocati in lobul hipofizar posterior. Hipofiza
posterioara e formata dintr-o proiectie a suprafetei ventrale diencefalice, astfel pastrandu-si
caracteristicile nervoase. Aceasta e compusa din axonii nucleilor supraoptici si
paraventricular.

Anatomic, hipofiza este legata de hipotalamus prin tija pituitara. Intre partea mediana a
hipotalamusului si adenohipofiza se gaseste sistemul port hipotalamo-hipofizar. In lungul tijei
pituitare se gasesc vasele portale care conecteaza plexul de capilare din eminenta mediana a
hipotalamusului cu un alt plex capilar din adenohipofiza. Aceasta legatura vasculara este
esentiala pentru permiterea accesului neurohormonilor hipotalamici la celulele-tinta din
hipofiza anterioara. aglomerari neregulate alcatuite din celule secretorii la periferia carora se
afla o bogata retea de capilare sinusoide. Celulele din adenohipofiza au in componenta
granule cu hormonii specifici.

3. Tiroida
Macroscopic: tiroida este formata din doi lobi uniti inferior prin intermediul unui istm, uneori
putand fi atatsat si lobul piramidal.
Glanda tiroida are o vascularizatie extrem de bogata, in concordanta cu activitatea sa intensa.
Microscopic: tiroida este compusa din foliculi tiroidieni care au aspect sferic, cu diametru
intre 200-300 micrometri. Acestia prezinta la periferie tireocite si in centru coloid, o substanta
cu consistenta de gel.
Principala proteina din coloid este tireoglobulina, aceasta fiind precursorul hormonilor
tiroidieni.
De asemenea, in structura tiroidei pot exista si celule C, secretoare de calcitonina.
Volumul tirocitelor este variabil, depinzand de starea de activitate: in repaus epiteliul are
aspect turtit iar in activitate este inalt.
Vascularizatia tiroidei este asigurata in principiu de patru trunchiuri arteriale majore, uneori
mai putand exista un trunchi arterial suplimentar: artera tiroida ima.
- arterele tiroidiene superioare (dreapta si stanga) provenite din artera carotida externa
- artere tiroidiene inferioare (dreapta si stanga) derivtae din trunchiul tireo-cervico-scapular,
ramura a arterei subclaviculare.
Inervatia simpatica a glandei tiroide este asigurata de ganglionii simpatici cervicali, pe cand
inervatia parasimpatica provine din nervul vag.
4. Glandele suprarenale
Sunt situate la polul superior al rinichiului, fiind formate din 2 zone endocrine: corticala 80%
(la exterior) şi medulara 20% (la interior).

Corticala (corticosuprarenala) este dispusă la periferia glandei. Este formată din celule

epiteliale dispuse în cordoane în 3 zone: glomerulara (la periferie), fasciculată (la mijloc)
şi reticulată (la interior).

Zona glomerulară secretă hormonii mineralocorticoizi (aldosteron şi fluorocortizon).

Zona fasciculată secretă hormonii glucocorticoizi (cortizol sau hidrocortizon şi cortizon).
Zona reticulată secretă hormonii sexosteroizi (androgeni).

Medulara (medulosuprarenala) este situată la interior, fiind similară unui imens ganglion

simpatic. Are origine embrionară nervoasă. Conţine celule epiteliale neurosecretoare în reţea,
capilare sinusoide şi neuroni vegetativi simpatici multipolari. Celulele secretă adrenalină,
noradrenalină, dopamină, serotonină, etc. Inervaţia este bogată pentru medulosuprarenală
şi săracă pentru corticosuprarenala. Corticosuprarenala este sub controlul hormonal al
adenohipofizei (ACTH).

5. Pancreasul endocrin 
Pancreasul este o galanda care face parte din sistemul digestiv. Lungimea acestuia este de 12-
20 cm. Localizarea lui este in abdomen, retroperitoneal. In mare parte, este situat in spatele
stomacului. Capul pancreatic este inconjurat de duoden. Pancreasul comunica cu duodenul
prin ductul pancreatic.
6. Paratiroidele
Paratiroidele sunt situate alături de tiroidă, de care se diferențiază prin structură, funcție și
origine.
Paratiroidele sunt, de obicei, în număr de 4: paratiroide superioare dreapta, stânga și
paratiroide inferioare drapta, stânga.
Pe lângă paratiroide, mai sunt și paratiroide accesorii, care se găsesc între cartilajul tiroid și
mediastinul superior. În cazul în care glandele paratiroide sunt extirpate accidental în urma
unei intervenții chirurgicale, paratiroidele accesorii pot să o parte din funcția acestora.
Paratiroidele pot fi comparate cu boabele de grâu sau de linte, având grosimea de 1-2 mm,
lățimea de 2-4 mm și înălțimea de 4-8 mm. O glandă paratioridă cântărește până în 50 mg, iar
totalitatea paratiroidelor au o greutate de maxim de 150g.
Fiecare glandă paratiroidă este formată dintr-o capsulă conjunctivă fină și un parenchim.
La nivelul capsulei se găsesc septe subțiri care împart parțial lobulii glandulari. Parenchimul
este format din celule dispuse în cordoane unite între ele. Celulele pot fi principale și oxifile.
Cele principale au rolul de a secreta parathormonul, fiind și mai numeroase numeric.
Parathormonul are rol în metabolismul calciului și al fosforului și menține constant raportul
fosfo-calcic din sânge.  Parathormonul este un hiperglicemiant și stimulează acțiunea
osteoclastelor

7. Timusul
Timusul este o glanda cu structura mixta, cu rol de epiteliu secretor si organ limfatic. Este
localizat retrosternal. Se dezvolta in copilarie, atingand un maximum la pubertate dupa care
involueaza. Rolul principal al timusului este de organ limfatic entral dar indeplineste si rol de
glanda endocrina.
Timusul este delimitata la periferie de o capsula conjunctiva care trimite catre interior
numeroase septuri care delimiteaza lobulii timici.
De la periferie catre centru se descriu urmatoarele zone: corticala, jonctiunea cortico-
medulara si medulara.
Corticala este formata din limfoblasti organizati in lobului, celule-doica cu rol in nutritia si
pregatirea limfoblastilor T, celule epiteliale si macrofage.
Jonctiunea cortico-medulara este bogata in vase, mai ales arteriole si contine limfocite T
imature si mature, limfocite B si plasmocite.
Medulara este formata din celule epiteliale, celule dendritice, limfocite B si limfocite T
mature. La nivelul acesteia se gasesc corpii Hassal care sunt alcatuiti din celule epiteliale
dispuse concentric.
8. Sanii - Glanda mamara
Sanii (mamelele) sunt organe glandulare de origine cutanata pozitionate simetric de-o parte si
de alta a liniei mediosternale in regiunea toracica anterioara. Sunt prezente la ambele sexe,
insa dezvoltarea si comporatamentul lor sunt complet diferite. Astfel, la barbat nu sunt altceva
decat organe rudimentare, fara structura complexa sau activitate secretorie, pe cand la femeie,
acestea evolueaza cu o importanta deosebita, mai ales in cadrul sarcinii si in perioada de dupa
sarcina, laptele matern constituind alimentul esential al nou-nascutului si al sugarului.
Dependenta hormonala este pusa in evidenta la pubertate, cand la sexul feminin mamelele
incep sa se dezvolte progresiv, in copilarie neexistand diferente sexuale. Dezvoltarea
completa a acestora se inregistreaza la femeia in decursul activitatii sexuale, iar de la
menopauza se declanseaza un proces lent de atrofiere senila.
In structura corpului mamelar se deosebesc parenchimul, constituit dintr-un sistem ramificat
de ducte si stroma, care il inconjoara la exterior.

I.2. FIZIOLOGIA SISTEMULUI ENDOCRIN

1. Hipotalamus
In ciuda dimensiunilor reduse, hipotalamusul este centrul a numeroase si variate functii
importante asociate cu supravietuirea organismului, precum si cu perpetuarea speciei.
Functiile hipotalamusului esentiale pentru supravietuirea organismului includ controlul
apetitului, echilibrului hidroelectrolitic, glicemiei, metabolismului, ciclului somn-veghe si a
temperaturi corpului. Importanta hipotalamusului in perpetuarea speciei este sustinuta de rolul
acestuia in comportamentul sexual. Hipotalamusul mediaza aceste functii prin integrarea
functiilor sistemelor endocrin, autonom (motor visceral), motor somatic si limbic. Cu alte
cuvinte, hipotalamusul detine un rol important in mentinerea homeostaziei, o stare de
constanta a mediului intern (echilibru fiziologic), raspunzand atat la stimulare neurala cat si
non-neurala.
Hipotalamusul, prin conexiunile sale cu sistemele endocrin, autonom si limbic, mediaza
mecanismele de corectie care vin sa compenseze dezechilibrul, urmarind restaurarea
homeostaziei. Mai mult de atat, prin intermediul interconexiunilor sale extensive cu sistemul
limbic, hipotalamusul joaca un rol important in memorie si comportamentul emotional si
mediaza unele raspunsuri viscerale, precum modificari ale ritmului cardiac si a presiunii
sangvine, acompaniind exprimarea comportamentala. De exemplu, un individ care se
confrunta cu un anumit grad de anxietate, experimenteaza o crestere a ritmului cardiac si a
frecventei ciclului respirator.
2. Hipofiza
Glandei hipofize i se descriu doua componente diferite: lobul anterior si lobul posterior. Din
punct de vedere fiziologic se disting: hipofiza anterioara (adenohipofiza) si hipofiza
posterioara (neurohipofiza). Intre cele doua se gaseste „pars intermedia”.
Importanta glandei hipofize este data de secretia de hormoni hipofizari:
-adenohipofiza: secreta mai multi hormoni dar cei mai importanti sunt sapte la numar
-neurohipofiza secreta doi hormoni peptidici deosebit de importanti.
ADENOHIPOFIZA
Secreta si elibereaza sapte hormoni foarte importanti si numeroase neuropeptide ca urmare a
semnalelor venite de la hipotalamus pe calea sistemului port hipotalamo-hipofizar.
Comunicarea dintre hipotalamus si adenohipofiza se realizeaza utilizand doua plexuri capilare
organizate in serie-sistem port (descrise de Gr. T. Popa si U. Fielding in 1930).
Hormonii secretati:
Hormoni tropi:
tireotropina (TSH) – hormon stimulator tiroidian
corticotropina (ACTH) – stimuleaza secretia corticosuprarenalei
foliculostimulant (FSH) – foliculostimulant
luteinizant (LH) – hormonul luteinizant
Hormoni netropi:
- somatotropina (STH) – hormon de crestere
- prolactina – la femei stimuleaza dezvoltarea glandelor mamare si mentine secretia lactata
(inhiba actiunea FSH de stimulare a maturarii foliculilor ovarieni in perioada alaptarii)
NEUROHIPOFIZA
ADH si OTC sunt hormoni sintetizati ca pre-prohormoni. Ambele sunt nonapeptide (cu 9
aminoacizi) cu strucuri asemanatoare.

A. ADH
Actiunea ADH-ului consta in cresterea permeabilitatii nefronilor distali cu reabsorbtia apei. In
doze mari are efecte vasopresoare puternice datorita actiunii hormonului asupra musculaturii
netede din peretii arteriolari.
ADH-ul stimuleaza secretia ACTH-ului in mod direct di indirect prin cresterea afinitatii
celulelor corticotrope la CRH.
ADH-ul este secretat ca urmare a cresterii osmolaritatii lichidului extracelular, fiind unul din
factorii implicati in reglarea echilibrului lichidian al organismului.
ADH-ul este scindat prin proteoliza la nivelul rinichiului si al ficatului.

B. Ocitocina
Actiunile principale se manifesta asupra motilitatii uterine si asupra ejectiei laptelui.
Amplitudinea efectelor sunt dependente de faza ciclului menstrual. OTC nu este un factor
declansator al nasterii, aceasta intervine dupa declansarea travaliului, se declanseaza un
mecanism de feedback pozitiv: eliberarea ocitocinei e declansata de distensia canalului
genital, aceasta grabind evacuarea uterina.
Ocitocina actioneaza asupra fibrelor miometriale.
Ocitocina, desi se considera ca nu este un factor declansator al travaliului in mod natural,
administrarea acestuia de catre medic poate initia travaliul si este in acest scop utilizata si
pentru reducerea sangerarilor uterine post-partum.

3. Tiroida

Rolurile tiroidei sunt legate de secretia hormonilor tiroidieni. Glanda tiroida este singura
structura din organism capabila sa acumuleze iod, acesta fiind necesar sintezei hormonilor
tiroidieni:T3 (tri-iodotironina) si T4 (tetra-iodotironina/tiroxina).
Hormonii tiroidieni sunt esentiali pentru dezvoltarea sistemului nervos, cresterii si dezvoltarii
staturale si sexuale optime.
Sinteza acestora depinde de aportul zilnic de iod, astfel ingestia adecvata de iod avand o
importanta deosebita in acest sens.
Surse majore de iod sunt: apa, sarea iodata dar si unele medicamente.
Epurarea plasmei de iod (clearence-ul iodului) e realizata de rinichi si glanda tiroida, o parte
fiind necesara pentru sinteza hormonilor tiroidieni, iar cealalata parte fiind eliminata prin
urina.
Doza zilnic recomandata de iod este de 150 micrograme, totusi un aport de 75 micrograme
inca mai poate sustine secretia hormonilor tiroidieni. O scadere sub 50 micrograme duce la
aparitia gusei tiroidiene.
Tireoglobulina din coloid contine tirozina care este iodata pe parcursul a patru etape:
1. Iodocaptarea: transportul iodului din fluidul extracelular in celula foliculara tiroidiana
2. Organificarea iodului adica oxidarea iodului sub actiunea unei tirod peroxidaze.
3. Iodinarea tirozinei: se formaeaza monoiodtirozina si diiodtirozina in prezenta apei
oxigenate
4. Cuplarea tirozinelor iodate care conduce la formarea tironinelor: monoiodtirozina cu
diiodtirozina dormeaza triiodtionina (T3), diiodtirozina care se cupleaza tot cu diiodtirozina
formeaza tetraiodtironina (T4), iar diiodtirozina cu monoiodtirozina formeaza revers
triiodtironina (r T3) care este inactiva.
Pentru producerea hormonilor tiroidieni, este necesar ca tiroglobulina sa reintre in celula
foliculara si sa suporte un proces de proteoliza.
TSH este hormonul responsabil de stimularea tuturor etapelor de sinteza si secretie a
hormonilor tiroidieni. Dupa ce hormonii au fost eliberati in sange, acestia sunt majoritar in
forma legata (de proteine TBG: thyroxine binding globulin si TBA: thyroxine binding
albumin) si mai putini in forma libera; forma libera este insa cea activa care intra in celule si
isi exercita functia.
T4 este principala forma de hormon plasmatic, reprezentand aproximativ 98,5% pe cand T3
reprezinta doar 1,5%. Totusi T3 este mai activ decat T4, considerandu-se ca el este cel
responsabil de actiunile hormonale.
Timpul de injumatatire pentru T3 este de 24 ore iar pentru T4 este de 7 zile.

4. Glandele suprarenale

Rolurile mineralocorticoizilor (în special aldosteronului) sunt:

1)creşte absorbţia de sodiu, clor, apă şi excreţia de potasiu şi hidrogen la nivelul tubilor distali
şi colectori;
2)acidulează urina;
3)creşte volumul sanguin, tensiunea arterială şi presiunea osmotică;

Reglarea secreţiei de aldosteron este realizată de mecanisme diferite. Creşterea Na sanguin şi

scăderea K sanguin, presiunii osmotice şi volumului sanguin determină creşterea secreţiei de
aldosteron. Angiotensina II şi parţial ACTH stimulează secreţia de aldosteron.

Rolurile glucocorticoizilor sunt:

1)vasoconstricţie prin facilitarea acţiunii adrenalinei şi noradrenalinei;
2)scade absorbţia intestinală a calciului, scade sinteza matricei osoase (oseina şi fibre de
colagen);
3)creşte filtrarea glomerulară, scade permeabilitatea tubilor distali pentru apă, stimulează
eliminarea excesului de apă;
4)creşte numărul de neutrofile, trombocite şi eritrocite, scade numărul de bazofile şi
eozinofile. Determină limfopenie (scade numărul de limfocite) şi scăderea secreţiei de
histamină. Scade răspunsul inflamator şi imunitar al organismului.
5)creşte sensibilitatea la stimuli olfactivi şi gustativi;
6)stimulează catabolismul proteic la muşchii striaţi şi anabolismulproteic în ficat;
7)hiperglicemie prin gluconeogeneza (din cetoacizi şi glicerol) hepatică sau renală,
glicogenoliza hepatică, scăderea consumului tisular de glucoză (cu excepţia creierului şi
inimii) prin acţiune antiinsulinica;
8)stimulează lipoliza acţionând pe depozite, creşterea acizilor graşi liberi şi cetogeneza.
Stimulează arderea acizilor graşi, rezultând energie;
9)creşte secreţia de HCL şi pepsinogen. HCL ajuns în duoden determină inhibarea
emulsionării lipidice, ceea ce determină scăderea absorbţiei acestora;

Reglarea secreţiei de glucocorticoizi se face prin feed-back negativ sub acţiunea nivelului de
cortizol sanguin asupra hipotalamusului şi hipofizei. Hipotalamusul secretă CRH care
stimulează secreşia de ACTH hipofizar, acesta stimulând secreţia de glucocorticoizi. Stresul şi
ritmul circadian (dimineaţa) stimulează secreţia de ACTH şi implicit pe cea de
glucocorticoizi.

Rolul hormonilor sexosteroizi (androgeni-testosteron) sunt:

1)acţiune masculinizantă ce se manifestă în viaţa intrauterină şi la pubertate;
2)se pot transforma în estrogeni în circulaţie, în special după menopauză;

Reglarea secreţiei se face predominant prin ACTH.

5. Pancreasul endocrin
Este partea pancreasului care asigură funcția endocrină a acestuia, fiind reprezentat
de Insulele lui Langerhans, care sunt alcătuite din două tipuri de celule importante:
 Celule beta, care secretă insulină (70%)
 Celule alfa, care secretă glucagon (20%)
Insulina are ca acțiuni:
 Creșterea gradului de utilizare a glucozei de către celule;
 Depunerea glucozei sub formă de glicogen in mușchi;
 Transformarea glucidelor în lipide în ficat și țesutul adipos;
 Stimularea sintezei proteice.
Hipersecreția de insulină determină hipoglicemie, tremurături, transpirații, chiar comă.
Hiposecreția de insulină duce la diabet zaharat, care acesta se manifestă prin: hiperglicemie,
poliurie, polifagie, polidapsie, chiar comă.
Glucagonul are acțiune antagonică insulinei:
 Stimulează gluconeogeneza din aminoacizi;
 Exercită efect lipolitic;
 Provoacă hiperglicemie prin glicogenoliză hepatică.

6. Paratiroidele
Au responsabilitatea de a regla nivelul calciului din organism, ajutând sistemul nervos și pe
cel muscular să funcționeze în parametri optimi. Calciu este un element care contribuie la
contractura musculaturii, se găsește în structura oaselor oferindu-le rigiditate și ajută la
trasmiterea curentului electric de-a lungul nervilor. În situația în care organismul nu are
resurse suficiente de calciu, glandele paratiroide încep să producă hormon paratiroidian, iar
acesta se ocupă de dozarea calciului în organism.
Hormonul care este sintetizat de glandele paratiroide este PTH (parathormonul).
Parathormonul este un hormon polipeptidic, este format din 84 de aminoacizi și are funcția de
a regla calciul și fosforul din organism. Parthormonul se formează în glandele paratiroide în
urma a două clivări proteice succesive din precursori biologici de dimensiuni mai mari. După
ce este eliberat în circulație, hormonul este metabolizat predominant (70%) în ficat, 20% în
rinichi, în sânge, iar eliminarea are loc la nivel renal.

7. Timusul
Timusul are rolul de a secretat hormonii: timulina, timozinele alfa1, beta 4, factor umoral
timic, timopoetina. De asemenea, funcțiile timusului cuprind și maturizarea timocitelor,
asigurând imunitatea celulară și oprește reapariția autoagresivă a celulelor-T.
8. Sanii
Dezvoltarea si intrarea in functiune a glandei mamare sunt declansate de o varietate de stimuli
hormonali, reprezentati in principal de estrogeni, progesteron si prolactina. Dintre acestia, cei
care initiaza dezvoltarea canaliculara a sanului sunt estrogenii, iar hormonul responsabil de
diferentierea celulelor epiteliale si dezvoltarea lobulara este progesteronul. De asemenea,
progesteronul poate actiona asupra estrogenilor, inhibandu-le legarea acestora in epiteliul
mamar ce conduce la limitarea proliferarii sistemului tubular. Prolactina reprezinta stimulul
principal pentru lactogeneza, creste numarul de receptori estrogenici, stimuland astfel celulele
epiteliale sa actioneze sinergic cu dezvoltarea canaliculara si lobuloalveolara.
In timpul ciclului menstrual apar variatii semnificative in ceea ce priveste volumul sanului. In
faza luteala, progesteronul poate stimula cresterea glandulara, in aceasta perioada
inregistrandu-se modificari in rata mitotica a componentelor glandulare mai mari decat in
faza foliculara. Se constata astfel cresterea in volum a sanului in a doua jumatate a ciclului
menstrual, pusa pe seama dezvoltarii temporare in dimensiuni a lobulilor, fara vreo evidenta
proliferare epiteliala.

In sarcina are loc o crestere marcata a secretiei si eliberarii de estrogeni si progesteron

circulanti, de origine ovariana si placentara, ce determina modificari majore in ceea ce
priveste forma si structura sanului. Glandele areolare devin proeminente pe un tegument
areolar ce se inchide la culoare, in timp ce ductele si lobulii prolifereaza, iar glanda creste in
volum. Odata cu expulzia placentei, la nivel plasmatic au loc scaderi cantitative ale
estrogenilor si progesteronului, fenomen ce permite exprimarea maximala a activitatii
lactogenice a prolactinei. Producerea si evacuarea laptelui sunt fenomene intermediate de
arcuri reflexe neurale, a caror origine se afla la nivelul terminatiilor nervoase libere ale
complexului areolo-mamelonar. Ocitocina are efect contractil asupra componentelor
musculare netede din celulele mioepiteliale din jurul alveolelor, ceea ce conduce la compresia
acestora si expulzia laptelui sub presiune in sinusurile galactofore. In continuare, lactatia este
mentinuta de eliminarea regulata a laptelui si stimularea reflexelor neurale de secretie a
prolactinei. Pe langa acestea, mentinerea lactatiei presupune un ax hipotalamo-hipofizar
intact, nutritie si dieta adecvate si absenta stresului psihologic, care poate interfera cu
controlul normal al prolactinei si secretia de ocitocina. Dupa incetarea alaptarii, glanda revine
la statusul inactiv nesecretor, iar eliberarea de prolactina si ocitocina se reduce.

Scaderea secretiei ovariene de estrogeni si progesteron de la menopauza determina o involutie

progresiva a componentelor canaliculare si glandulare, epiteliul acestora devenind atrofic sau
hipoplazic. Este favorizata condensarea tesutului fibros inconjurator, iar parenchimul este
substituit cu tesut adipos si stromal, in detrimentul structurii glandulare suportive. Stroma si
continutul adipos se pierde odata cu inaintarea in varsta si astfel are loc o reducere a structurii
lobulare, a densitatii, formei si conturului.

I.3. AFECTIUNI ENDOCRINE

1. Hipotalamus
Leziunile hipotalamice au loc in urma fracturilor craniene, ce implica osul sfenoid, accidente
cerebrovasculare, sau mai frecvent, neoplasme ale glandei pituitare. Simptomatologia variaza
in functie de grupul de nuclei afectati, si poate releva disfunctia sistemului nervos vegetativ
sau pot aparea perturbari ale functiei de termoreglare si de reglare a aportului de alimente si
lichide. De asemenea, poate fi influentat negativ si comportamentul sexual.
Nucleii preoptic si hipotalamic anterior sunt implicati in controlul temperaturii corpului, in
sensul ca in cazul in care temperatura corpului creste peste limitele normale, acesti nuclei
initiaza mecanismele prin care se pierde caldura. Distructia bilaterala ce implica acesti nuclei
are ca efect hipertermia.
In regiunea hipotalamusului anterior este produsa vasopresina, cu efect de conservare a apei
asupra rinichilor. Ca urmare a leziunilor de la acest nivel, o cantitate necorespunzatoare a
vasopresinei va duce la diabet insipid. Aceasta conditie este caracterizata prin polidipsie (sete
excesiva, cu ingestia unor mari cantitati de apa) si poliurie (productia unei cantitati mari de
urina). De asemenea, diabetul insipit poate rezulta in urma afectarii tractului
tuberoinfundibular. Acesta este tipul hormonal de diabet insipid, spre deosebire de tipul renal,
unde tubulii renali sunt incapabili sa raspunda la cantitati adundente de vasopresina.

2. Hipofiza
Patologia asociata dereglarii secretiei de hormon somatotrop
A. Hiposecretia se hormon somatotrop produce nanism hipofizar. Daca acest deficit apare
inainte de pubertate, cresterea este afectata sever, pacientii fiind insa destul de proportionati si
avand o inteligenta normala. Daca deficienta vizeaza doar hormonul somatotrop, durata de
viata a acestor pacienti este normala. Daca este insa vorba despre un nansim panhipofizar,
care afecteaza toata linia de hormoni secretati de hipofiza, nu se ajunge la maturitate sexuala.
B. Hipersecretia de hormon somatotrop
- inainte de pubertate produce gigantism (inaltimi peste 2 m), cresterea greutatii corporale,
intoleranta la glucoza, cetoacidoza s.a.
- la varsta adulta: acromegalia: epifizele oaselor sunt inchise deci acestea nu mai pot creste in
lungime, insa oasele late pot creste excesiv. De asemenea se intensifica si dezvoltarea
tesuturilor moi. Aceasta apare de obicei din cauza unei tumori secretante de STH.

Patologii asociate dereglarii secretiei de prolactina:

- Hiperprolactinemia determinata de tumori numite prolactinoame. Hiperprolactinemia
produce infertilitate, oligomenoree.
De obicei aceasta tumora este detectata de medic, pacientii (atat femeile cat si barbatii)
apeleaza la ajutor specializat in urma simptomelor determinate de compresia masei hipofizare:
cefalee persistenta, rebela, libidou scazut, hipogonadism.
- Deficienta de prolactina: apare in incapacitatea de initiere a lactatiei dupa nastere
(hipoprolactinemia)

Patologii asociate deficitului global

- Panhipopituitarism este insuficienta endocrina a glandei hipofizare, aparut ca urmare a unor
multiple cauze: hipotalamice, hipofizare s.a.
Simptomele se instaleaza lent si evidentiaza disfunctiile organelo-tinta ale adenohipofizei:
hipogonadism, hipotiroidism s.a.
Pacientii cu panhipopituitarism au tenul galbui, sunt sensibile la actiunile insulinei.
- Apoplexia hipofizare apare in urma unui infarct acut al adenohipofizei produs de tumori,
traume sau sindromul Sheehan (necroza postpartum).

3. Tiroida
HIPOTIROIDISMUL
- aparut in urma unui deficit al sintezei de hormoni tiroidieni
- presupune incetinirea tuturor proceselor metabolice
- exista hipotiroidism primar cand leziunile sunt la nivelul tiroidei si hipotiroism secundar sau
teriar: leziunile sunt la nivelul hipofizei sau hipotalamusului.
- atunci cand apare in copilarie are urmari grave precum retardul mintal (la nou-nascuti:
cretinism gusogen) si hipodezvoltare staturo-ponderala, uneori si surdo-mutitate.
- hipotiroidismul adultului poarta denumirea de mixedem
HIPERTIROIDIA SI TIREOTOXICOZA
Tireotoxicoza este sindromul clinic determinat de excesul de hormoni tiroidieni asupra
organismului. Cauzele pot fi hipertiroidia sau supradozarea medicatiei hormonale tiroidiene s.
a.
Boala Basedow Graves este cea mai comuna forma de hipertiroidie care apare predominant la
femei, indiferent de varsta, cauzele fiind necunoscute, in prezent aparitia acesteia punandu-se
pe seama unui mecanism auto-imun cu activarea patologica a limfocitelor T.

TIROIDITA AUTOIMUNA HASHIMOTO

Aparuta in urma unui mecanism autoimun, prin cresterea excesiva a anticorpilor anti
tireoperoxidaza, cu distrugerea tesutului tiroidian.
Este asociata cel mai frecvent cu hipotiroidism.

4. Glandele suprarenale
Insuficienta globala - Boala Addison:
- manifestarile apar cand peste 90% din glanda este distrusa. Aceasta apare ca urmare a unei
distrugeri autoimune sau infectioase (suprarenalita bacilara). Tabloul clinic va fi dominat de
hiponatremie, hipopotasemie, hipoglicemie.
- simptome asociate frecvent sunt oboseala si anorexia.

Excesul de glucocorticoizi - sindromul Cushing:

- provocat de o secretie excesiva de ACTH, aparuta in 80% din cazuri din cauza unui adenom
hipofizar si in 20 % din cazuri de o tumora extrahipofizara, caz in care afectiunea se numeste
„sindromul ACTH-ului ectopic”.
-manifestari majore: reducerea masei musculare, toleranta scazuta la glucoza, hipercatabolism
lipidic, hirsutism

Excesul de mineralocorticoizi:
- Boala Conn (hiperaldosteronism primar)
- hiperaldosteronism secundar provocat de stenoza arterei renale sau de o tumora secretanta de
renina
- sindrom exces aparent de mineralocorticoizi
Manifestarile: hipokalemie, hipertensiune arteriala
5. Afectiuni ale pancreasului endocrin
Diabetul
În cadrul unui bolnav de diabet zaharat de tip 1, pancreasul nu poate produce insulină din
cauza distrugerii celulelor beta de către sistemul imunitar, ducând la hiperglicemie.[1]
Dacă organismul este bolnav de diabet zaharat de tip 2, pancreasul este sănătos, dar din cauza
organismului ce nu folosește eficient insulina, acesta devine suprasolicitat, secretând tot mai
puțină insulină după primul an.[1]
Cancerul pancreatic
Cancerul pancreatic este, la ora actuală, unul dintre tipurile de cancer cu mortalitatea cea mai
mare. Mai puțin de una din cinci persoane care suferă de această formă de cancer se mai află
în viață la un an de la diagnosticare.

6. Paratiroida
Glandele paratiroide sunt organe foarte mici, sunt organe vitale, iar extirparea lor totală duce
la deces. Dacă sunt îndepărtate jumătate din glandele paratiroide, se produc anomalii
fiziologice minore. Dacă vorbim despre extirparea a 3 glande dintre cele 4, se produce o
hipoparatiroidie tranzitorie.
Hipersecreţia de PTH produce boala Recklinghausen, o afecţiune caracterizată prin
decalcifiere osoasă care va fi urmată de deformări şi de fracturi spontane. Calciul în exces se
va depune în ţesuturile moi sau va forma calculi urinari. Alte complicaţii ale bolii pot fi
durerile osoase, osteoporoza sau cifoscolioza.
Hiposecreţia de PTH determină creşterea fosforului din sânge si scăderea calciului. La copii
are drept efect dezvoltarea anormală a dinţilor şi întârziere mintală, iar, la adulţi, provoacă
tetanie, adică spasmele musculaturii striate şi netede. Alte simptome ale insuficienţei
paratiroidiene sunt agitaţia, spasmele laringiane, tahicardia, căderea părului, polipnee,
cataractă.
7. Timusul
In timoame (hiperplazia timusului) asociate cu miastenia gravis creste exagerat secretia
timopoetinei, un hormon polipeptidic alcatuit din 49 aminoacizi, cu efecte asupra sinapselor
musculare.
Aceasta boala determinata de aparitia unor auto-anticorpi impotriva receptorilor pentru
acetilcolina duce la incapacitatea de a produce contractie a muschilor la care anticorpii
blocheaza sau distrug receptorii pentru acetilcolina de la nivelul jonctiunii neuromusculare.
Cei mai afectati muschi sunt cei de la nivelul fetei, mai exact cei care controleaza miscarile
ochilor, ale pleoapei, inghititul si vorbirea.
8. Sanii
Tinand cont de contributia activa a glandei mamare la sexul feminin, se poate explica de ce
fenomele patologice ale acesteia intereseaza si se exprima in special la femei. Patologia
glandei mamare este dominata de cancerul mamar, care continua sa constituie o mare
problema de actualitate in domeniul oncologiei, datorita frecventei acestuia care isi mentine
valoarea la un nivel foarte ridicat si a deznodamantului sumbru care survine mai ales in
stadiile avansate. In ultimii ani, in SUA, rata de mortalitate prin cancer mamar a cunoscut o
deprimare de aproape 11%, prin aplicarea corecta a metodologiei de depistare, spre deosebire
de situatia din Romania, care poate fi catalogata drept una dramatica, avand in vedere ca mai
mult de 50% din cazuri sunt diagnosticate in stadii avansate, ce impun costuri ridicate pentru
urmarea unui tratament corespunzator, care de altfel nici nu va da rezultate prea favorabile,
luand in calcul intarzierea diagnosticului.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pancreas

https://newsmed.ro/glandele-suprarenale-anatomie-si-fiziologie/

https://newsmed.ro/fiziologia-secretiei-pancreatice/

https://anatomie.romedic.ro/pancreasul

https://ro.wikipedia.org/wiki/Pancreas_endocrin

https://chirurgie-drfodor.ro/2014/10/afectiunile-paratiroidei-glandele.html

https://newsmed.ro/glandele-paratiroide-anatomie-si-fiziologie/

https://ro.scribd.com/doc/236075902/Anatomia-%C5%9Ei-Fiziologia-Glandelor-Suprarenale

Hormonii

o http://ro.wikipedia.org/wiki/Hormon#Hormoni_derivati_din_aminoacizi
o http://it.wikipedia.org/wiki/Triiodotironina
o http://it.wikipedia.org/wiki/Tiroxina
o http://it.wikipedia.org/wiki/Adrenalina
o http://it.wikipedia.org/wiki/Noradrenalina
o http://biblioteca.regielive.ro/download-93751.html
o http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/hormon_5335
o http://it.wikipedia.org/wiki/Dopamina
o http://it.wikipedia.org/wiki/Serotonina
o http://en.wikipedia.org/wiki/Histamine
o https://www.google.ro/url?
sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=4&cad=rja&uact=8&ved=0CDMQFj
AD&url=http%3A%2F%2Fxa.yimg.com%2Fkq%2Fgroups
%2F21209408%2F85264030%2Fname
%2FHORMONII.doc&ei=GZwWVaHMG5Hvao_qgrAF&usg=AFQjCNE0u_kL
3UdquX_uWy7hO1p1WzysfQ&sig2=rkpHvgygTlYJwqbZG43dQQ&bvm=bv.89
381419,d.d24
o http://ro.wikipedia.org/wiki/Hormon