BIOCHIMIE

Barsan Daniela
BIOCHIMIE curs 1

COMPONENTELE
MATERIEI VII
 COMPOZIŢIA CHIMICĂ GENERALĂ A
ORGANISMELOR VII
Bioelemente
• Plastice (99% din bioelemente):
- nemetale: C, O, H, N, S, P, Cl (O, C, H, N 96 %
din masa celulelor).
- metale: Na, K, Ca, Mg
• Oligoelemente: Fe, Co, Mn, Cu, Zn, Mo, I, Br, F, B
Biomolecule
• Biomolecule organice- reprezentate de glucide, lipide,
proteine si acizi nucleici (Rol plastic şi energetic, Rol
catalitic, Rol informaţional)
• Biomolecule anorganice (apa si saruri minerale)
METABOLISMUL
 CARACTERIZAREA METABOLISMEULUI
MATERIEI VII
totalitatea transformarilor de substant, energie si
informatie, care au loc intr-un organism viu.
 CARACTERE GENERALE ALE
PROCESELOR METABOLICE
– eficiente in transformarea materiei si energiei;
– se desfasoara in conditii blande;
– Majoritatea reactiilor se desfasoara in trepte si sunt
constituite din reactii successive;
– Sunt catalizate de enzime;
– sunt reglate biocibernetic prin mecanisme
ierarhizate;
– Principalele procese metabolice de degradare si
biosinteza prezinta un pronuntat character de
universalitate, intalnindu-se la majoritatea
organismelor vii, indifferent de treapta de evolutie pe
care se afla
TRANSFORMARI CATABOLICE,
ANABOLICE, AMFIBOLICE
 Catabolism / Dezasimilaţie
produc energie prin reactii chimice

Glicogenoliză – transformarea glicogenului în

glucoză;
Glicoliză – transformarea glucozei în piruvat şi
ATP;
Fosforilarea oxidativă;
Degradarea glucidelor prin ciclul
pentozofosfaţilor (numit şi şuntul
hexozomonofosfatului);
Proteic – hidroliza proteinelor în aminoacizi;
Degradări fermentative.
 Anabolism/ Asimilaţie
refac echilibrul digestiv prin reactii biochimice

Glicogeneza – formarea glicogenului în

glucoză prin procesul de hidroliză;
Gliconeogeneza – formarea glucozei din
proteine şi grăsimi;
Fotosinteza – sintetizarea substanţelor
organice complexe din substanţe minerale
cu ajutorul luminii;
Sinteza porfirinelor.
 TIPURI DE METABOLISM
metabolismul bazal - se desfăşoară în condiţii de
repaus total, care asigură minimul de energie
necesar menţinerii funcţiilor vitale;
metabolismul intermediar - ansamblul
transformărilor chimice, începând de la absorbtia
nutrientilor şi terminând cu eliminarea produşilor
finali.
metabolismul energetic vizează eliberarea energiei
chimice potenţiale din moleculele dezasimilate în
urma transformărilor realizate pe baza
metabolismului intermediar al substanţelor.
Metabolismul bazal
Bilatul energetic al organismului
https://www.youtube.com/watch?v=K_JFBx
RBe9Q
 LOCALIZAREA INTRACELULARA A CAILOR
METABOLICE
 CITOSOL
- Glicoliza
- Calea pentozo-fosfatilor
- Sinteza acizilor grasi
- Sinteza si catabolismul glicogenului
 MITOCONDRIE
- Ciclul Krebs
- Fosforilarea oxidativa
- β -Oxidarea acizilor grasi
- Sinteza si catabolismul corpilor cetonici
 CITOSOL+MITOCONDRIE
- Gluconeogeneza
- Ciclului ureogenetic
METABOLISMUL GLUCIDIC
ROLUL GLUCIDELOR IN ORGANISM
sursa imediata de energie – (asigura peste
50% din energia necesara organismului);
substante de rezerva - glicogen hepatic si
muscular. Capacitatea de stocare a glucidelor
este limitata pentru o perioada de 12 ore in
conditii de repaus:
substante structurale si de sustinere
au functii specifice – intra in structura
substantelor de grup sanguine, participa la
procesele imunitare, etc.
DIGESTIA SI ABSORBTIA GLUCIDELOR
 DIGESTIA GLUCIDELOR
Cavitatea bucala
– enzimei α-amilaza salivara secretata de glandele salivare
hidrolizeaza amidonul alimentar
Stomac
– hidroliza amidonului pana cand α-amilaza salivara este
inactivata de HCl
Intestin
– in duoden sub actiunea α-amilaza pancreatica secretata de
pancreas Oligoglucidele si celuloza nu pot fi digerate.
in intestinul subtire –sub actiunea enzimelor specifice sintetizate
in enterocite
Fibrele alimentare contin polizaharide care nu pot fi degradate de
enzime dar sunt transformate de bacteriile din colon in:
– Gaze, hidrogen, metan, CO2.
– Acizi acetic, propionic, butiric.
 ABSORBTIA GLUCIDELOR
la nivelul intestinului subtire sub forma de
monozaharide, prin mecanisme fizice (difuziune) sau
biochimice (fosforilare sub actiunea fosfatazelor
intestinale)
intra apoi in circulatie si prin intermediul sistemului
port ajung la ficat.
In ficat are loc conversia monozaharidelor in glucoza
sau poate fi depozitata temporar sub forma de
glicogen.
Sangele care pleaca de la ficat contine numai
glucoza.
Glucoza este singura forma circulanta a glucidelor in
organism
STADIILE CATABOLISMULUI
 FOSFORILAREA GLUCOZEI
catalizată de către glukokinaza, în prezenţa ATP.
Reactia - ireversibila, reprezentand o etapa importanta in
reglarea metabolismului glucozei.
Glucozo-6-fosfatul reprezintă compusul de la care pornesc
atât reacţiile furnizoare de energie, cât şi acelea generatoare
de pentoze (riboza, dezoxiriboza) necesare materialului
genetic (ADN, ARN).
Arderea (oxidarea) glucozei, în scopul obţinerii de energie, se
realizează pe 2 căi;
o aerobă (în prezenţa O2) - degradarea completă a glucozei,
rezultând H2O, CO2 şi energie
o anaerobă- urmăreşte reacţiile catabolice până la formarea
acidului piruvic. Acidul piruvic, nu mai trece - în acest caz în
acetil-coenzima A, ci se transformă în acid lactic, ce determină
febra musculară.
CATABOLISMNUL GLUCIDIC
 GLICOLIZA
Procesul de degradare anaeroba a glucozei (calea
EMP - Calea Embden-Meyerhoff-Parnas) care se
desfasoara in toate celulele in citosol, prin care o
molecula de glucoza se transforma anaerob in doua
molecule de acid piruvic care apoi se transforma in
acid lactic cu eliberare de ATP
 GLICOLIZA
In vederea angajării pe calea glicolizei, glucoza plasmatică
trebuie să pătrundă în celule.
Acest proces se realizează cu ajutorul unor transportori proteici
membranari care aparţin familiei GLUT si care sunt de mai
multe tipuri, fiecare tip avand o anumită localizare tisulară:
- GLUT4-- în ţesutul adipos si muscular; ei sunt depozitaţi în
citoplasmă, insulina determinand translocarea lor în membrana
plasmatică;
- GLUT 1- în eritrocit si creier;
- GLUT 2-- în ficat si în celulele Langerhans pancreatice si sunt
prezenţi permanent în membrana plasmatică, nedepinzand de
acţiunea insulinei;
 –Schema structurii transportorilor GLUT
catena polipeptidicade ~ 500 resturi de aminoacizi, 12
segmente de α-helix
Acetil coenzima A este o importantă moleculă în cadrul
metabolismului. Principala sa funcție este de a transmite catena
de carbon care va intra într-o grupă acetil, începându-se astfel
un ciclu Krebs. Din punct de vedere structural, coenzima A (CoA)
este alcătuită din grupe de β-mercaptoetilamină legate de
molecule de acid pantotenic prin intermediul legăturilor amidice.
 Calea Embden-Meyerhoff-
Parnas (calea glicolizei) de
degradare a glucozei la piruvat
Din cele 11 etape ale glicolizei, 3
sunt ireversibile si sunt catalizate de
enzime ce au rol in controlul
sensului pe care il ia transformarea
intermediarilor glicolitici in functie de
necesitatile organismului
 Bilantul energetic al glicolizei
procese ale metabolismului care duc la formarea ATP şi la
stocarea energiei chimice:
 Fermentaţia
 ciclul acidului tricarboxili (ciclul Krebs)
 respiraţia celulară (numită şi fosforilare oxidativă)
Toate acestea sintetizează ATP din acid adenozinmonofosforic
(AMP) sau din acid adenozindifosforic (ADP) şi fosfat anorganic
Reacţia chimică este reversibilă, ATP-ul descompunându-se în
ADP, AMP şi fosfor.
Energia degajată este utilizată în desfăşurarea activităţii
chimice, electrice sau osmotice de la nivel celular
Cum dintr-o molecula de glucoza rezulta doua molecule de
trioze, cantitatea de ATP formata este de 4 moli ATP/mol
glucoza transformata in lactat. Castigul net insa este doar de 2
moli ATP deoarece reactiile catalizate de kinaze consuma 2
moli de ATP.
 ATP
Legăturile chimice ale
ATP înmagazinează o
cantitate importantă de
energie.
ATP transferă energia
chimică rezultată din
oxidarea substanţelor
nutritive către
procesele celulare
consumatoare de
energie.
 DEGRADAREA AEROBA A GLUCOZEI
In prezenta O2, degradarea glucozei ajunge pana la
CO2 si H2O, trecand prin mai multe stadii.
Ciclul lui Krebs este prezent in toate tesuturile
organismelor vii si este un proces biochimic
fundamental.
In cadrul acestui proces se degaja o mare cantitate de
energie, in mod treptat transformarile au ca substrat
glucide, lipide, protide, acizi organici si se petrec in
prezenta unor enzime specifice ; ciclul lui Krebs
reprezinta o succesiune de procese de oxido-
reducere, decarboxilare, fosforilare, hidratare.
comuna transformarii glucidelor, lipidelor, protidelor
FAZELE DEGRADARII AEROBE A GLUCOZEI
I. Decarboxilarea oxidativa a acidului piruvic cu formare de acetil co A, in
prezenta de TPP, NAD+, HSCoA , Mg2+.
II. Acetil CoA cu acidul oxalilacetic formeaza acidul citric care ese prima
substanta din cadrul acizilor tricarboxilici, in prezenta de citrogenaza.
III. Acidul citric pierde o molecula de apa si formeaza acid cisacontic.
IV. Acidul cisacontic se transforma in acid izocitric.
V. Ac izocitric, prin dehidrogenare, in prezenta de NADP+, formeaza acid
oxalil succinic.
VI. Acidul oxalil succinic se trtansforma in acid α cetoglutaric.
Din acid α cetoglutaric se formeaza succinil coA care cu GTP si acid fosforic
da acid succinic si GDP, in prezenta de TPP, HSCoA, Mg2+, NAD+.
VIII. Acidul succinic se dehidrogeneaza sub actiunea succindehidrogenazei
si se transforma in acid fumaric.
IX. Din acid fumaric, in prezenta de fumaraza, se formeaza acidul Lmalic
X. Acidul L malic, prin dehidrogenare in prezenta de NAD+ formeaza acid
oxalil acetic care inchide ciclul lui Krebs, dar il poate redeschide prin
combinare cu acetil coA.
 DEGRADAREA AEROBA A
GLUCOZEI (CICLUL KREBS
Ciclul lui Krebs
are o actiune
amfibolica: o
parte anabolica
sI o parte
catabolica
deoarece unii
produsI
participa la
biosinteza
CARACTERUL AMFIBOLIC AL CICLULUI
KREBS
 Nicotinamid adenin dinuecleotida
NADH şi NAD+. Structură şi rol biologic
coenzima –ce se gaseste in toate celulele vii.
Dinucleotidă-din două nucleotide unite prin intermediul
gruparilor de fosfat, cu o nucleotida conţinând o bază
adenina şi alta nicotinamida.
implicat în reacţii redox, transportand electronii de la
o reacţie la alta.
găsită în două forme, în celule: NAD + un agent de
oxidare - se acceptă electroni din alte molecule şi se
reduce. Această reacţie formeaza NADH, care poate fi
apoi utilizat ca agent de reducere pentru a dona
electroni.
reactii de transfer de electroni - principala funcţie a
 Importanta ciclului Krebs

- Formarea altor componente organice :

aminoacizi, baze azotate ;
- Contribuie la biosinteza apei;
- Acetil coenzima A participa la
biosinteza acizilor grasi ;
- Elibereaza energie.
DEGRADAREA AEROBA A GLUCOZEI
Bilantul energetic
Din degradarea aeroba a unei molecule de glucoza
rezulta 38 ATP (266 kcal), inmagazinate sub forma de
energie biochimica utila, reprezentata prin ATP.
Aceasta energie prezinta avantajul de a fi energie
accesibila, mobila, capabila sa asigure necesitatile
energetice imediate, in perioade de suprasolicitare
intensa, dar de scurta durata. Astfel glucoza poate fi
considerata sursa imediata de energie in organism,
spre deosebire de lipide, care constituie o forma de
depozit energetic.
 ANABOLISMUL/ BIOSINTEZA
GLUCOZEI
Organismul omului si ale a.nimalelor nu sunt capabile sa
sintetizeze glucoza din compusi anorganici.
Procesele de catabolism din celule se desfasoara
concomitent cu cele de biosinteza.
Desi majoritatea proceselor metabolice sunt reversibile,
calea de biosinteza a unei biomolecule nu reprezinta o
simpla inversare a directiei/caii de degradare. In cadrul
fiecarui proces metabolic trebuie sa existe cel putin o veriga
prin care anabolismul sa se diferentieze de catabolism.
Aceste verigi constituie tocmai verigile de control al
respectivei secvente metabolice (pace-maker).
 BIOSINTEZA GLUCOZEI
Biosinteza glucozei, in speta a glucozo-6-fosfatului,
din compusi glucidici sau neglucidici:
 Prin conversia piruvatului respectiv a acidului lactic in
glucoza;
 Prin gluconeogeneza din intermediari ai ciclului
acizilor troicarboxilici (Krebs);
 Prin gluconeogeneza din aminoacizi;
 Prin interconversia altor hexoze
Biosinteza oligo- si polizaharidelor
Datorita in principal ireversibilitatii reactiilor catalizate
de complexul PDH, Lipidele nu pot fi transformate in
glucide (nu sunt surse gluconeogenice)
BIOSINTEZA GLUCOZEI
GLUCONEOGENEZA
Catabolismul si anabolismul glucidelor depind de:
– Autoreglarea fizico-chimica prin mecanismele complexe
hepatice
– Reglarea neurohormonala:
Hormon hipoglicemiant – Insulina:
Creste permeabilitatea membranei celulare si deci preluarea G
la nivelul celulelor musculare si adipoase
Creste captarea glucozei la nivelul hepatocitului si stimuleaza
glicogenogeneza si lipogeneza
Inhiba glicogenoliza si eliberarea glucozei in circulatie
In ficat, muschi si celule adipoase creste sinteza proteica
– Hormon polipeptidic produs de celulele β ale insulelor Langerhans
pancreatice
– Sintetizat din proinsulina prin desprinderea peptidului-C
Actiunea INSULINEI asupra glucozei
. asemănător unei cheiţe deschide celula
pentru glucoză, astfel din
sânge trece în celulă.
• În lipsa insulinei celulele râmăn
înfometate.
• Excepţia ţesuturilor care se
alimentează cu glucoză şi în lipsa
insulinei (creierul, terminaţiunile
nervoase,cristalinul, eritrocitele,
celulele membranei interne a
vaselor).
•În hiperglicemie, glucoza pătrunde în
aceste ţesuturi cauzând modificări şi
dezvoltarea complicaţiilor
GLICEMIA

La adult, in conditii de nutritie echilibrata, intervalul de

referinta este 80-100 mg/dl (4.44-5.56 mmol/l)
Reflecta echilibrul dinamic intre procese metabolice:
– La nivel hepatic - preluarea glucozei, glicogeneza, glicogenoliza
– La nivelul tesuturilor periferice – preluarea glucozei si utilizarea in
scop energetic
 Hormoni hiperglicemianti

1. Glucagonul (polipeptid linear secretat

de celulele α ale insulelor Langerhans)
2. STH si ACTH (secretati de
anterohipofiza)
3. Tiroxina (T4) si triiodotironina (T3)
4. Adrenalina (medulosuprarenala)
5. Corticosteroizii
 MODIFICARI ALE METABOLISMULUI GLUCIDIC
Hiperglicemia apare ca urmare a perturbarii transportului si preluarii glucozei
la nivelul tesuturilor periferice.
– activitatea G-6-P-azei este crescuta (gluconeogeneza↑),
– transportul si preluarea aminoacizilor in tesuturile periferice ↓ (sinteza proteica ↓)
Glucagonul ↑:
– glicogenoliza ↑,
– gluconeogeneza↑
– lipoliza ↑ → AGL ↑ → acetil CoA ↑ → colesterol ↑ si corpi cetonici (acid acetil-
acetic, acid β-hidroxibutiric, acetona) ↑ (cetoacidoza)
Protonii eliberati de corpii cetonici trebuie tamponati de sistemul tampon
bicarbonat / acid carbonic generand apa si CO2. Se instaleaza acidoza
metabolica datorita depletiei bicarbonatilor.
pH-ul sanguin redus stimuleaza centrul respirator – respiratie rapida, adanca,
Kussmaul.
Urina devine acida. Indepartarea anionilor organici in urina este acompaniata de
cationi. Se pierd Na+, K+, NH4+ urinar. Scad Na+, K+, NH4+ plasmatic. Ulterior K+
intracelular iese din celula si creste nivelul plasmatic.
Poliuria apare prin diureza osmotica iar pierderile de electroliti determina
deshidratare, hipovolemie, hipotensiune, coma, moarte
METABOLISMUL
LIPIDELOR
 LIPIDELE
Lipidele sunt esteri ai acizilor grasi saturati
sau nesaturati cu diferiti alcooli
(monohidroxilici, polihidroxilici, aciclici sau
ciclici). Ele contin in molecula lor radicali
de acizi grasi, constituiti din catene lungi
de atomi de carbon, care imprima lipidelor
un caracter hidrofob, apolar, deci
proprietatea de a fi insolubile in apa.
 LIPIDELE
- biomolecule, insolubile in apa;
- d.p.d.v chimic, majoritatea sunt esteri
naturali ai alcoolilor cu acizi grasi;
- indispensabile organismelor vii.
Principalele lipide din organismul uman:
• - colesterolul liber si esterificat;
• - trigliceridele;
• - fosfolipidele (lecitina, cefalina,
sfingomieline).
ROLUL LIPIDELOR IN ORGANISM
- substante energetice, cei mai importanti
combustibili energetici;
- participa la coagulare si la sistemul imunitar;
- contribuie la sinteza de hormoni, la
solubilizarea unor vitamine (liposolubile–A, D,
E si K;
- sunt componente de baza ale membranei
celulare;
- lipoproteine – rol in transportul sanguine al
lipidelor
CLASIFICARE
 CLASIFICARE
In functie de localizarea lor intracelulara: -
Lipidele de constitutie -in citoplasma celulelor -
indeplinesc un rol plastic, participand la mentinerea
structurii celulei. Ele sunt lipide complexe, cu
compozitie constanta, ce nu depinde de hrana pe
care o primeste organismul.
- Lipidele de rezerva -in tesutul adipos si constituie
o sursa energetica importanta. Ele, de obicei, sunt
de origine exogena, provenind, in principal, din hrana
sau din transformarea metabolica a glucidelor si
protidelor. Lipidele de rezerva prezinta variatii
cantitative mari, in functie de factorii alimentari si
fiziologici.
Digestia si absorbtia lipidelor
 Digestia si absorbtia lipidelor
1. Transformările digestive ale lipidelor se petrec la
nivelul duodenului, sub influenţa bilei şi a sucului
pancreatic, precum şi la nivelul intestinului subţire,
2. Bila -emulsionarea grăsimilor (fracţionarea în
pic.f.fine), favorizând activit. lipazelor intestinale şi
absorbţia ac. graşi.
. Grasimile emulsionate sunt scindate de lipaze –
hidrolizate - acizi graşi şi glicerol (glicerină). (Lipaza
pancreatică-activată de sărurile biliare, de către ionii de
calciu şi de către aminoacizi)
. Lipidele absorbite în intestin sunt dirijate diferentiat în
circulatia sistemicã pe calea venei porte sau pe cale
limfaticã, sub formã de acizi grasi, glicerol, gliceride si
colesterol
. Absorbţia acizilor graşi şi a glicerolului
antrenează cu sine trecerea dincolo de
pereţii intestinali a vitaminelor liposolubile
(A, D, E, F, K).
Lipidele din dieta sunt reprezentate de
colesterol, trigliceride, acizi grasi, vitamine
liposiolubile.
https://introducereacizigrasi.wordpress.com/
2014/06/09/video-structura/
 Absorbtia lipidelor
rolul miceliilor – solubilzeaza lipidele si le asigura
transportul in enterocite
Lipoproteinele - complexe formate din lipide si proteine
intervenind in absorbtia si transportul colest., trigl. si
vitaminelor liposolubile.
Clase importante de lipoproteine :
• chilomiocronii cu cea mai mare concentr. in trigl.(85%)
• VLDL (cu densitate foarte mica continind 55 %
trigliceride)
• IDL (cu densitate intermediara ce contin 23 %
trigliceride si 38 % colesterol)
• LDL (cu densitate moleculara mare) continind 50 %
colesterol
• HDL (cu densitate moleculara mare) continind 50 %
proteine si cantitati mici de colesterol, trigliceride
Structura LDL
CATABOLISMUL TRIGLICERIDELOR
Sub actiunea lipazelor intracelulare gliceridele, in special
trigliceridele, de origine exo sau endogena sufera un
proces de hidroliza ⇒ glicerol si acizi grasi
 CATABOLISMUL LIPIDELOR
GLICEROLUL
a. poate intra in ciclul anaerob al glicolizei
⇒ acid lactic
b. poate intra in ciclul Krebs + respiratia
celulara + fosforilarea oxidativa ⇒ bioxid
de carbon, apa, energie
c. poate lua calea inversa a glicolizei,
transformandu-se in glucoza si glicogen
d. poate fi reutilizata pentru resinteza
trigliceridelor
 CATABOLISMUL ACIZILOR
GRASI
a. Activarea si patrunderea ac. gras in mitocondrii.
Reactia are loc in citoplasma cu consum de energie,
cu actiunea unei tiokinaze specifice.
b. Reactiile β –oxidarii
1. Dehidrogenare sub actiunea unei dehidrogenaze
FAD dependente
2. Hidratare sub actiunea enoil hidratazei
3. Dehidrogenare sub actiunea unei dehidrogenaze
NAD dependente
4. Scindare tiolitica – pana la sinteza de acetil- CoA
 ANABOLISMUL LIPIDELOR
BIOSINTEZA AC. GRASI
se realizeaza cu mare intensitate, pornind de
la acizii grasi inferiori sau acidul acetic sau
alti acizi organici existenti in circuitul
metabolic (ex: acidul propionic, butiric).
Sediul biosintezelor: ficatul, tesutul adipos,
glanda mamara, intestinul, plamanul.
Exista 2 cai de sinteza:
- calea citoplasmatica (calea malonil-CoA)
- calea mitocondriala (calea βelongatiei)
 BIOSINTEZA GLICERIDELOR
(LIPOGENEZA)

Are loc in ficat, tesut adipos, rinichi,

intestin, plamani. Cand sinteza are loc in
ficat, trigliceridele trec treptat in sange si
sub forma de lipoproteine sunt
transportate in diferite tesuturi.
Lipogeneza din tesutul adipos este
stimulata de o concentratie marita de
glucoza in sange (hiperglicemie)
 BIOSINTEZA COLESTEROLULUI
Cea mai mare parte din colesterolul existent
in organismul uman provine din biosinteza
endogena.
Sediul biosintezei: ficat, perete intestinal,
cortex suprarenal, testicole, ovare.
Biosinteza are loc in citoplasma
extramitocondriala sub actiunea unor enzime
localizate in reticolul endoplasmatic.
Precursorul este acil-CoA.
 Precursorul
colesterolului
este acetil
coenzima A
care în prima
etapă duce la
formarea IPP
(izopentenilpir
ofosfatului)
 Produsul
acestei
etape
este
scualenul
format
printr-o
reacție de
condensa
re „cap-
cap”
 Scualenul
prin procese
de ciclizare și
oxidare se
transformă în
lanosterol, iar
acesta prin
reacții de
ciclizare,
oxidare
formează
colesterolul.
Rolul fiziologic al colesterolului
menținerea integrității celulare;
reglarea vâscozității fluidelor celulare (sînge).
sinteza bilei (acizi biliari)
metabolismul vitaminelor liposolubile: A, D, K, E;
este precursor major al vitaminei D.
precursor al reacțiilor de sinteză a hormonilor
steroidici (cortisol și aldosteronă în glandele
suprarenale) hormonilor sexuali progesteron,
estrogen și testosteron.
intervine la nivelul sinapselor nervilor;
intervine în sistemul imunitar, inclusiv împotriva
cancerului
 REGLAREA METABOLISMULUI LIPIDELOR
Între metabolismul lipidic si glucidic existã o strânsã
corelatie:
• glucide în exces - se depun sub formã de lipide
• deficit glucidic- mobilizate lipidele din depozite
Hormonii care regleazã metabolismul glucidic
influenteazã si metabolismul lipidelor:
• insulina protejeazã lipidele de degradare
• STH, ACTH, hormonii glucocorticosteroizi, tiroxina si
adrenalina mãresc catabolismul lipidic
 Sistemul nervos stimuleazã catabolismul lipidic prin
intermediul hipotalamusului, hipofizei si a
descãrcãrilor de adrenalinã din suprarenalã sau în
terminatiunile nervoase ale sistemului ortosimpatic.
 ROLUL FICATULUI ÎN REGLAREA
METABOLISMULUI LIPIDIC
Desi metabolizarea lipidelor se realizeazã în aproape
toate tesuturile organismului, în ficat rata beta-
oxidatiei este cea mai înaltã.
Ficatul participã atât la sinteza cât si la degradarea
lipidelor
Nivelul sanguin al colesteridelor este un criteriu de
apreciere a integritãtii celulelor hepatice.
În exces de glucide are loc sinteza hepaticã de acizi
grasi
Ficatul utilizeazã acizii grasi pentru sinteza de
fosfolipide, care servesc sintezelor de pereti celulari
METABOLISMUL APEI
 Functiile fiziologice ale apei
structural, participând la constituţia celulei şi la
formarea coloizilor celulari;
solvent pentru substanţe organice şi anorganice;
mediu al reacţiilor biochimice ce stau la baza vieţii;
mediu de vehiculare a diferiţilor metaboliţi în organism;
generator de ioni de H+ şi HO- necesari pentru
menţinerea pH-ului la limite constante şi pentru
cataliza enzimatică;
participant direct la reacţiile de hidratare, hidroliză şi
de oxidare;
- termoreglator pentru menţinerea în limite normale a
temperaturii organismului, prin procese de evaporare
la nivelul pielii şi prin transpiraţie
Distributia functionala a apei in organism
spatiul intracelular - 70% din apa totalã a
organismului si se gãseste sub formã liberã sau
fixatã pe macromolecule (apa de imbibitie), pe
ioni si micromolecule (apa de hidratare).
spatiul extracelular - Apa extracelularã include
plasma sanguinã (7%), lichidul interstitial si
limfa (20%).
spatiul transcelular. Spatiul transcelular include
lichidele: intraoculare, cefalorahidian, sinovial,
peritoneal, pleural si lichidele secretiilor
digestive. Ele reprezintã 3% din apa totalã a
corpului animal.
 ABSORBTIA APEI

Turnoverul zilnic al apei in tractul

gastrointestinal este reprezentat de aportul
lichidian de aproximativ 9l/zi (2l din lichidele
ingerate si 7l din secretiile digestive) si
eliminarea a mai putin de 200ml/zi prin fecale.
Deci, apa este absorbita in procent de 98%.
Apa este transportata conform legilor osmozei,
pentru a realiza izoosmolaritatea chimului cu
plasma. Se realizeaza prin porii paracelulari de
la nivelul jonctiunilor intercelulare.
Bilantul apei
 Reglarea metabolismului apei
calea nervoasa
În hipotalamusul anterior, în apropierea
nucleului supraoptic, în care se produce
hormonul antidiuretic (ADH), se gãseste centrul
setei. Acesta contine osmoreceptori si
termosenzori locali. Cresterea concentratiei
plasmei în electroliti sau cresterea temperaturii
centrale determinã formarea în scoarta
cerebralã a senzatiei de sete.
 Reglarea metabolismului apei
calea umorala
reglarea echilibrului hidric se realizeazã prin
mentinerea osmolaritãtii constante.
Cresterea osmolaritãtii determinã secretia de ADH în
nucleii supraoptici, care determinã cresterea
reabsorbtiei renale a apei si contribuie la restabilirea
osmolaritãtii normale.
Reducerea Na si concentrarea K în serul sanguin
determinã secretia de mineralocorticosteroizi
(aldosteron, corticosteron), care reduc eliminarea
renalã a Na si a apei. Tiroxina intensificã diureza,
transpiratia si ventilatia pulmonarã, contribuind la
deshidratarea organismului.
METABOLISMUL
PROTEINELOR
METABOLISMUL PROTEINELOR
Proteinele sunt constituenti esentiali ai
materiei vii.
Fiecare specie animala si fiecare tesut
fiind caracterizate printr-un anumit tip de
proteina structurala.
 ROLUL PROTEINELOR
Plastic
– proteinele intervin in reglarea activitatii functionale
tisulare,intrand in constitutia unor enzime, a
hormonilor (corticotrofina hipofizara, vasopresina,
insulina);
– participa la formarea mediatorilor chimici
(catecolaminele,serotonina, histamina);
Functional
– reglarea echilibrului acidobazic, a presiunii
intravasculare si a circulatiei hidroelectrolitice;
– unele proteine detin functii importante: hemoglobina,
factorii plasmatici ai coagularii.
Energetic
 PROTEINE
Substante organice cu molecula mare.
In constitutia lor intra C,H,O,N si uneori S,P, si
Fe.
Orice proteina este formata dintr-un numar de
aminoacizi de la 3-4 in protamine (sturina,
salnina din peste) la cateva sute in molecula
virusurilor.
Prin eliminarea de apa dintre gruparea -COOH a
unui Aa si gruparea NH2 a altui Aa ia nastere un
dipeptid, iar legatura chimica corespunzatoare,
este denumita legatura peptidica.
 CLASIFICAREA PROTEINELOR
– Proteine simple formate numai din aminoacizi;
– Proteine conjugate (o grupare proteica si una
neproteica (prostetica):
Nucleoproteine- proteine+acizii nucleici ;
Cromoproteine (mioglobina, hemoglobina, etc.);
Glicoproteine- proteine+compus glucidic (enzime,
hormoni, ;
Fosfoproteine – proteine+fosfat anorganic (sub forma
de saruri de Ca si K);
Lipoproteine – proteine+lipide;
Metaloproteine – proteiune+ioni metalici
 Hemoglobina
Hb fixeaza in mod reversibil O2 - oxihemoglobina
functia principala este cea de transportor O2 de la plamani la tesuturile
periferice sarace in O2 si depionde de:
 Presiunea partiala a O2:in plamani, cu presiune mare, saturarea su O2 este
100% iar in tesuturi, presiune redusa de 60%;
 pH-ul: cresterea pH-ului determina combinarea cu O2, iar scaderea
favorizeaza eliberarea O2;
 Temperatura: mai scazuta din plamani favorizeaza fixarea O2, iar T ridicata
din tesuturile cu activitate metabolica intensa, favorizeaza eliberare O2;
 2,3-difosfoglicerat are un efect modulator asupra transportului de O2 prin
modificarea afinitatii Hb fata de O2
Hb se fixeaza cu CO2 cu formare de carbohemoglobina - pe care o transporta
de la tesuturi la plamani.
Hb se fixeaza cu CO cu formare de carboxihemoglobina care se descompune
mai incet decat oxihemoglobina. Cand concentratia de HbCO depaseste
50% din totalul de Hb, apare coma
 Aminoacizii
Sunnt substante albe, cristalizate
Se top[esc la temperaturi ridicate
(>200gr.C) cu descompunere;
Majoritatea sunt solubili in apa si insolubili
in solventi organici;
Toti Aa sunt solubili in solutii diluate de
acizi msau baze
Multi Aa au gust dulce, cei cu molecula
mare ai gust amar
 Aminoacizii
Cei mai multi aminoacizi sunt sintetizati in organism in cantitati
adecvate chiar si in lipsa aportului protidic adecvat.
8 aminoacizi nu sunt sintetizati de organism:
fenilalanina;
valina;
triptofanul;
treonina;
lizina;
leucina;
izoleucina;
metionina.
In lipsa acestor aminoacizi, echilibrul azotat nu se poate
mentine. Animalele tinute o perioada de timp in dieta fara
aminoacizi prezinta grave tulburari metabolice, care pot
 Alãturi de proteine si aminoacizi, în organism existã
si alte structuri azotate, cum sunt:
- bazele azotate (purinice si pirimidinice) care intrã în
structura acizilor nucleici, purtãtori de informatie
geneticã;
- nucleotidele cu rol de coenzime (NAD, NADP, AMP,
ADP, ATP, UDP, UTP, etc.);
- creatina produsã în ficat si rinichi si depozitatã în
muschi;
- ureea, acidul uric si amoniacul sunt produsi de
excretie ai substantelor azotate
In perioada de crestere a organismului sunt
necesare mari cantitati de arginina si histidina,
care depasesc capacitatea de sinteza hepatica,
din aceasta cauza este necesar un aport alimentar
suplimentar.
Plasma sanguina contine 35-60 mg% aminoacizi.
Aminoacidemia, la fel ca si glicemia, reprezinta
forma de transport a aminoacizilor, fiind expresia
echilibrului dinamic dintre cantitatile de aminoacizi
care se adauga plasmei si cei care se pierd
permanent.
 In perioadele postprandiale se elibereaza aminoacizi care se
absorb in cea mai mare parte:
:
cale portala – ajung la ficat unde sunt metabolizati in proportie
20-80% in functie de necesitatile metabolice. Ficatul elibereaza in
circulatia sistemica nu numai aminoacizii de provenienta
exogena ci si pe cei sintetizati prin reaminarea si transaminarea
unor cetoacizi rezultati din metabolismul intermediar protidic,
glucidic si lipidic.
– mai putin pe cale limfatica.
In plasma se descarca permanet o cantitate apreciabila de
aminoacizi eliberati ca urmare a catabolismului si remanierii
proteinelor tisulare.
Aminoacizii exogeni + endogeni intra in fondul metabolic comun de
aminoacizi format din aminoacizii liberi din sange si lichidele
corpului si din cei eliberati prin degradarea unei parti din
proteinele tisulare.
Din acest fond comun fiecare tesut si fiecare celula extrag permane
Digestia si absorbtia protidelor
ABSORBTIA PROTEINELOR
 CATABOLISMUL

Principalele mecanisme generale de

degradare a aminoacizilor sunt:
- dezaminarea;
- transaminarea;
- decarboxilarea
 Catabolismul
Ficat, rinichi si alte tesuturi
Dezaminare – cetoacid - metabolizat pe mai multe cai:
- intra in ciclul Krebs in care este oxidat pana la produsi
finali dioxid de carbon, apa si energie;
- intrarea in ciclul Krebs pe care il parcurge in sens
anabolic rezultand glucoza si glicogen;
- sinteza de lipide – proces la care participa aminoacizii
glucoformatori care dupa dezaminare – acid piruvic
sintetizeaza acetat activ cat si aminoacizi
cetoformatori (leucina, izoleucina, triptofan,
fenilalanina, tirozina).
 CATABOLISMUL
Decarboxilare:
- Degradare bacteriana;
- Procesele de putrefactie au loc in colon.
Se obtin amine si anume:
• cadaverina din lizina;
• tiroxina din tirozina;
• putresceina din ornitina;
• histamina din histidina.
 CATABOLISMUL

Transaminarea – majoritatea Aa isi pot

transfera gruparea amino- acidului alfa-
cetoglutaric (functioneaza ca cel mai
important acceptor de grupari amino)
Reactiile sunt catalizate de enzime
specifice:AST (aspartat aminotransferaza)
si ALT (alanin aminitransferaza)
 SINTEZA PROTEINELOR
Sinteza proteinelor plasmatice (15 g/zi) se
realizeaza in:
- ficat: albuminele, globulinele, factorii coagularii cu
exceptia F VIII
- plasmocite: imunoglobulinele
- rinichi: renina, eritropoietina
- celulele intestinale: apoproteinele unor
fractiuni lipoproteice
- glandele endocrine: hormonii polipeptidici
(PTH, h, pancreatici)
 SINTEZA PROTEINELOR
Proteinele necesare corpului animal se obtin numai
prin sinteze celulare proprii, pe seama aminoacizilor
din fondul comun de aminoacizi, cu exceptia
primelor ore de viatã, când mucoasa intestinului
poate absorbi proteine specifice (imunoglobuline).
Sinteza de proteine se realizeazã pe baza
informatiei genetice celulare, în mãsura în care
structurile proteice sunt necesare cresterii, reînoirii
structurilor proteice celulare, productiilor la exterior
sau pentru reglarea proceselor biologice din corp
(enzime, hormoni).
 SINTEZA PROTEINELOR
Informatia geneticã pentru fiecare
structurã proteicã este depozitatã în gene,
care sunt unitãtile functionale ale acidului
deoxiribonucleic (ADN).
ADN este localizat în nucleu si nu
participã direct la asamblarea
aminoacizilor în sinteza de proteine.
 ACIZII NUCLEICI
ADN
Cea mai amre parte este localizata in nucleu (in
cromozomi) unde indeplineste functia de
depozitare si transmitere
Subunitãtile chimice ale ADN sunt nucleotidele;
ele sunt formate dintr-un glucid (deoxiriboza), un
radical fosfat si o bazã azotatã
Bazele azotate
 Purinice: adenina (A), guanina (G) -
 pirimidinice: citozina (C), timina (T) se leaga
intotdeauna numai intre ele C-T sau T-C
Se leaga intotdeauna numai: C-G sau G-C si A-T
sau T-A
 ACIZII NUCLEICI
ARN
Constituiti din ribonucleotide a caror componenta glucidica este
riboza;
Functia principala este de a “interpreta” si a “traduce” informatia
continuta de AND
Se disting 3 tipuri nde ARN:
 ARN mesager (ARN-m sau solubil) –poarta informatia genetica
continuta in AND sub forma unei secvente transcrise
 ARN de transport/transfer (ARN-t) – transporta Aa in cittosol si
activeaza molecula de Aa care va intra in reactia de
condensare. Fiecare ARN-t poseda capacitatea de
recunoastere a uneiu anumite secvenbte din ARN-m si in
acelasi timp de legare a unui anumit Aa;
 ARN ribozomal (ARN –r) – formeaza masa principala a
ribozomilor si participa la procesul de biosintea a proteinelor
 SINTEZA PROTEINELOR
Prima etapa in procesul de sinteza proteica o
constituie transcriptia informatiei din ADN in ARN-m.
Fenomenul de transcriptie a informatiei genetice de
la ADN la ARN se realizeaza cu ajutorul enzimei
ARN polimeraza. ARN-m copiaza informatia
genetica numai a unei catene din macromolecula de
ADN.
La eucariote, ARN-m copiaza de regula informatia
genetica a unei singure gene. Acest ARN-m, dupa
ce sufera unele modificari prin eliminarea
secventelor non-informationale, migreaza in
citoplasma, unde are loc sinteza proteica.
 SINTEZA PROTEINELOR
A doua etapa a sintezei proteice este
reprezentata de translatie, in urma careia o
secventa de nucleotide din ARN-m este
transformata intr-o secventa de aminoacizi
in molecula proteica. ARN-m se cupleaza
cu ribozomii din citoplasma formand
poliribozomi. Concomitent are loc activarea
aminoacizilor (AA) din citoplasma prin
legarea lor de ATP (adenozintrifosfat),
substanta chimica ce serveste ca donator
de energie.
 Necesar
In 24 de ore se distrug 19-32 g substante proteice.
- Cantitatea minima de prot. 19-32 g necesara
mentinerii echilibrului azotat din organism poarta
numele de ratie de intretinere sau minimum fiziologic.
- Cantitatea minima de protide necesare refacerii
protidelor distruse prin functionare si formarii
tesuturilor noi, la organismul in crestere reprezinta
ratia optima sau minimum igienic.
Nevoile energetice depind in functie de starea
fiziologica:
- copii 3,5 g/kg corp/24 ore;
- adult 2 g/kg corp/24 ore
 . Rolul ficatului în metabolismul
substantelor azotate
În exces de aminoacizi, în ficat are loc dezaminarea
lor cu formarea de cetoacizi, care sunt utilizati pentru
furnizarea de energie
În situatii de inanitie proteicã, proteinele hepatice
sunt primele care sunt mobilizate si distribuite în corp
Amoniacul rezultat din dezaminãri si cel absorbit în
colon, este transformat în uree, ficatul realizând în
acest fel detoxificarea organismului de amoniac
În ficat se sintetizeazã constituenti specifici cum sunt
creatina, colina sau proteinele transportoare de acizi
grasi si diferite elemente minerale
 FIZIOPATOLOGIA
METABOLISMULUI PROTEINELOR
Proteinemia totala (concentratia proteinelor
plasmatice) = 6-8 g%
Principalele fracţiuni proteice sunt:
-albuminele (60%)
- globulinele (40%) cuprind:
- a1- globuline (3-6%)
- a2- globuline (6-12%)
- b- globuline (9-15%)
- g- globuline (15-21%)
 Reglarea metabolismului proteinelor
Sintezele si degradãrile substantelor azotate sunt controlate la
nivel celular pe baza codului genetic
Sistemul nervos central, care armonizeazã toate functiile
organismului, intervine pe calea axului hipotalamo-hipofizar si
prin functia troficã a nervilor motori
Reglarea umoralã este sub control hipofizar. Metabolismul proteic
este stimulat de STH si insulinã; STH actioneazã direct sau
indirect (prin intermediul somatomedinelor) la nivelul tuturor
celulelor organismului, stimulând sinteza de proteine tisulare,
de ADN si ARN. STH permeabilizeazã membranele celulare
pentru aminoacizi, stimulând intrarea acestora în celule
Insulina actioneazã sinergic cu STH în anabolismul proteic,
furnizând celulelor glucoza necesarã producerii de energie
Catabolismul proteic este stimulat de hormonii
glucocorticosteroizi si tiroxinã
 Bilantul azotat
Suma algebricã a intrãrilor si iesirilor de azot din
organism constituie bilantul azotat al organismului
Intrãrile de azot se realizeazã pe cale digestivã, iar
iesirile pe cale renalã, prin fecale si în micã mãsurã
prin piele
bilantul azotat poate fi:
- pozitiv, cand intrãrile sunt mai mari decât iesirile;
- echilibrat, când intrãrile si iesirile sunt echivalente;
- negativ, când intrãrile sunt mai mici decât iesirile.
 METABOLISMUL
ENERGETIC SI BAZAL

MECANISMELE
TERMOREGLARII
 Metabolismul bazal, de
întretinere si de productie
(MB) reprezintã consumul de energie minim
necesar mentinerii functiilor vitale ale organismului
sãnãtos mãsurat pe 24 ore, în conditii de inanitie,
neutralitate termicã si repaus muscular complet.
Energia pentru metabolismul bazal rezultã din
reactiile enzimatice celulare, prin care se produce
si se consumã continuu A.T.P., necesar functiilor
celulare specifice.
Metabolismul bazal este un parametru fiziologic;
valoarea lui este variabilã cu specia, vârsta, sexul,
masa corporalã si starea fiziologicã.
 Energetica sistemelor vii se supune
legilor termodinamicii
Conform primului principiu al termodinamicii, energia
totalã a unui sistem este constantã (entalpia)
Al doilea principiu al termodinamicii stabileste cã toate
sistemele tind spontan spre o stare de echilibru
(entropia)
Termodinamic, organismele vii sunt sisteme deschise,
care fac în permanentã schimb de substantã si
energie cu mediul ambiant.
Intrãrile de energie în corp se realizeazã prin aport
alimentar, înglobând în structura lor energie
potentialã, ce se elibereazã în cursul reactiilor
biochimice.
Din degradarea glucozei prin glicolizã si
ciclcul Krebs rezultã 38 molecule de A.T.P.
(2 + 36) care înglobeazã 266 Kcal din cele
686 Kcal ale fiecãrui mol de glucozã. Rezultã
un randament de 39% în formarea de A.T.P.;
420 Kcal se pierd sub formã de cãldurã.
Din degradarea unui acid gras cu 18 atomi
de carbon rezultã 147 molecule de A.T.P.
Din degradarea unui triglicerid rezultã 463
molecule de A.T.P., din care 441 A.T.P.
rezultã din acizii grasi (147 x 3) si 22 A.T.P.
din degradarea glicerolului.
Mecanismele termoreglarii
poate fi considerat un sistem cibernetic,
prezentând un centru de comandă, sisteme
receptoare şi efectoare. Centrul de comandă
(hipotalamusul) primeşte semnale de la receptorii
distribuiţi în anumite zone ale corpului şi astfel
reglează procesele de producere sau pierdere de
căldură. Nivelul de reglare al termostatului
hipotalamic este de 37 C
 Mecanismele termoreglarii
Termogeneza
un proces predominant chimic
O creştere a metabolismului cu 7% va determina o creştere a
temperaturii cu 0,56 C.
Cei mai mari producători de căldură în organism sunt:
-muşchii scheletici,
- organele cu metabolism intens: ficatul (care este organul cu
cea mai mare temperatură din corp, deoarece produce intens
proteine), creierul (consumă 120g glucoză pe zi) şi organele
abdominale.
În momentul scăderii temperaturii corpului, organismul reduce
fluxul de sânge din extremităţi şi zone superficiale şi îl
îndreaptă spre organele cu importanţă vitală (cum este
creierul).
 Mecanismele termoreglarii
Termoliza
Pierderea de căldură (termoliza) se realizează
prin transmiterea energiei calorice de la
organele interne spre piele, iar de aici în mediul
înconjurător
depinde de:
- temperatura ambientală
- de densitatea mediului
 REGLAREA
CAILOR
METABOLICE
 Principii generale ale reglãrilor
metabolice
Reglarea celularã se realizeazã prin intermediul
enzimelor celulare sintetizate pe baza codului genetic
celular
Sistemul nervos central guverneazã toate procesele si
fenomenele din organism - coordoneazã activitatea
centrului nervos vegetativ – hipotalamusul, care detine
controlul asupra reglãrilor umorale ale metabolismului
prin intermediul hipofizei, ce coordoneazã activitatea
glandelor periferice cu secretie internã.
 BIBLIOGRAFIE
Simona Oancea, BIOCHIMIE ECOLOGICA , curs ULB Sibiu, edit. Alma
Mater,2007
Matilda Rosetti-Coltoiu - Niculina Mitrea, BIOCHIMIE, Ed. Didactica si
Pedagogica, Bucuresti,, 1985
Dan B. Bedeleanu – Ion Manta, BIOCHIMIE MEDICALA SI
FARMACEUTICA, vol. I – Biochimie structurala, Ed. Dacia, Cluj Napoca,
1985
Denisa Mihele, BIOCHIMIE CLINICA. METODE DE LABORATOR, Ed.
Medicala, Bucuresti, 2007
Natalia Mitrica –Kondi, LABORATORUL CLINIC. BIOCHIMIE, Ed.
Medicala, Bucuresti, 1981
http://www.wiley.com/college/pratt/0471393878/student/animations/fatty_ac
id/index.html
https://www.youtube.com/watch?v=SW8j1jm4f2g
https://www.youtube.com/watch?v=q0YiPqmsXRg
https://sites.google.com/site/biochimiemg1c/curriculum/c1-1---1-
componentele-materiei-vii