Personalitatea lui Ştefan cel Mare este una din acele figuri importante care au marcat

istoria ţă rii noastre. Nici - un domn, înaintea sau în urma lui, n-a ajuns la vâ nta şi
celebritatea sa,  nici - unul nu şi-a pă strat între moldoveni şi  între româ ni un nume aşa
de drag, aşa de curat, aşa de popular ca al lui, încă astă zi aproape de trei veacuri şi
jumă tate după moartea sa, Ştefan cel Mare este idealul poporului nostru el personifică
patriotismul, vitejia, dreptatea, bună tatea, în sfîrşit toate însuşirile unui mare domn, a
unui geniu scutitor.
      Numele să u nu mai puţin ră sună astă zi decâ t în frumoasele timpuri câ nd steagurile
sale fâ lfâ iau falnic din vâ rful Carpaţilor pâ nă la ţă rmurile Dună rii şi ale Mă rii Negre, încă
astă zi pe înaltul munţilor şi în adâ ncul vă ilor, în oraşe şi în sate, în palaturi şi în bordeie,
pretutindeni numele să u se pomeneşte cu mâ ndrie şi recunoştinţă .
      Ştefan cel Mare  era adevă ratul domn, în toată puterea cuvâ ntului. Nici - una din
însuşirile cu care poeţii i-au caracterizat pe domnitori nu-i lipsea: vitejie, duh înalt,
iubire de dreptate unită cu o cuvenită energie spre a insufla totodată respect şi dragoste,
adevă rata înţelegere a duhului poporului şi a trebuinţelor sale, iubirea patriei mai mult
decâ t a tronului să u.

Accederea la tron
La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, înaintâ nd spre Suceava, de-a
lungul vă ii Siretului. Era însoțit de o armată de circa șase mii de oameni, din care un corp
de o mie de munteni oferit de Vlad Ț epeș, iar restul moldoveni din Ț ara de Jos. [10]:p. 13[17]:p.
59

Petru Aron a fost surprins de această acțiune, reușind să strâ ngă în grabă o armată cu
care l-a atacat pe Ș tefan la Doljești, pe Siret, la 12 aprilie. Petru Aron a fost învins și a
pă ră sit câ mpul de luptă . A încercat o nouă rezistență la Orbic, la 14 aprilie, în Joia Mare a
anului 1457, dar a fost din nou înfâ nt și silit să ia calea exilului, în Polonia.[7]:p. 54
„În anul cum se socotește de la nașterea lui Christos 1457, în luna lui aprilie, în
să ptă mâ na mare dinaintea Paștilor, veni Stefan Vodă , fiul lui Bogdan Vodă , cu o mică
oaste. Ș i veniră asupra lor Aron Vodă la un pă ră u sau apă cu numele Hreasca, la Doljești.
Așa, goni Ș tefan Vodă pe Aron Vodă din țară și ră mase însuși domn prin silnicie.”[17]:p. 59

Despre locul exact al luptei au existat mai multe variante vehiculate de-a lungul
vremii. Majoritatea istoricilor (Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Ilie Minea
Minea ș.a.) au propus ca loc al bă tă liei localitatea Doljești, de lâ ngă Roman, pornind
de la relată rile cronicilor moldovenești. A. D. Xenopol, pornind de la o versiune a
letopisețului lui Grigore Ureche, a presupus că lupta a avut loc la Joldești, în ținutul
Botoșani.[10]:p. 13 Cea mai plauzibilă pare a fi cea a lui Alexandru I. Gonța, care
identifică drept loc al bă tă liei localitatea Dolhești, de pe valea râ ului Ș omuzul Mare,
pornind de la toponimul menționat în cronica germană - Dolschecht, dar luâ nd în
considerare că acest sat aparținea surorii sale, că să torită cu Șendrea, viitorul portar
al Sucevei.[18]
După câ știgarea bă tă liilor și alungarea lui Petru Aron, Ș tefan va organiza o mare
ceremonie publică de încoronare, într-un loc numit Direptate, pe valea Siretului.
„Deciia Ștefan vodă strâ ns-au boierii ță rii și mari și mici și altă curte mă runtă
dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți că lugă ri, la locul ce să
chiamă Direptatea și i-au intrebatu pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie
 domnu ? Ei cu toții au strigat într-un glas: “În mulți ani de la Dumnezeu sa
domnești”. Ș i decii cu toții l-au ră dicatu domnu și l-au pomă zuitu spre domnie
mitropolitul Theoctistu. Ș i de acolea luo Ștefan vodă steagul ță râ i Moldovei și
să duse la scaunul Sucevii.
Consolidarea bazei politico-sociale

Politica dusă de Ș tefan cel Mare pe plan intern de-a lungul domniei avea ca scop
principal consolidarea puterii centrale a domnului și asigurarea liniștii sociale. În acest
sens, principalele direcții de acțiune au fost reprezentate de: repopularea ță rii
prin împroprietă rirea cu pă mâ nt și acordarea de privilegii ră zeșimii, crearea unei noi
clase aristocratice (mica boierime) pe baza meritocrației militare, întă rirea puterii
militare și a capacită ții de apă rare a ță rii, reconcilierea cu vechile familii boierești și
rechemarea celor plecați în exil, asigurarea loialită ții Sfatului Domnesc - prin creșterea
ponderii dregă torilor militari (pâ rcă labii) și introducerea unui numă r însemnat de
membri ai familiei sale.[10]:pp. 16-17
În încercarea de a gă si o contrapondere politică la clasa marilor boieri, Ștefan a
manifestat o preocupare constantă pentru dezvoltarea micii boierimi (curtenii și
slujitorii) și a ță ră nimii libere. Marea proprietate, acordată boierilor, era din punct de
vedere juridic „feudă ”, fiind grevată de obligația titularului de a efectua serviciul militar
cu oamenii să ii în schimbul garantă rii de că tre domn a posesiuni pă mâ ntului. În schimb,
mica proprietate, deși nu se se bucura de vreo garanție din partea domnului, era lipsită
și de constrâ ngeri militare, fiind una de tip alodial.[10]:p. 48
Din acest motiv, pâ nă la urcarea pe tron a lui Ștefan, ță ranii liberi nu erau obligați să
presteze serviciul militar, deoarece pă mâ ntul pe care îl stă pâ neau nu era primit de la
domn. Ștefan avea să facă o reformă radicală în sistemul realțiilor feudale, prin obligarea
ță ră nimii libere la prestarea serviciului militar, conferind astfel acestei clase o funcție
politică importantă în viața statului. Utilizarea ră zeșimii în armată a reprezenta o
lovitură importantă la situația privilegiată a marii boierimi, singura care avea monopolul
obligațiilor militare. În momentul în care Ștefan a implicat în chestiunile de apă rare a
ță rii și alte elemente sociale, care executau serviciul militar fă ră a primi în schimb
imunită ți și privilegii, ponderea marii boierimi mari ca bază socială a ță rii, s-a diminuat
în in mod esențial.
Puterea lui Ș tefan vodă a stat în «curtea» lui, în această oaste de țară , am putea zice în
oameni de arme să diți de el pe tot întinsul ță rii. Că ci acesta a fost actul politic mai
însemnat, care lă murește puterea și politica marelui domn. El a fost un mare colonizator
de oșteni. Toate «locurile pustii», adică fă ră proprietar, erau de drept ale domniei și
domnul coloniza pe ele oșteni-plugari. Aceștia au format puterea de neînfrâ nt a
domnului, înă untru și în afară . 
Relația cu marea boierime
Relația sa cu marea boierime a fost una în general pașnică , caracterizată prin
autoritarism domnesc, cu puține manifestă ri de nesupunere sau revoltă din partea
boierilor. Relația a evoluat în timp, pe mă sură ce autoritatea centrală a domnului se
întă rea. Astfel, în primii ani de domnie, Ștefan a că utat să țină sub control puterea
boierilor prin menținerea privilegiilor, iertarea celor care l-au slujit pe Petru Aron și
trimiterea de că rți de iertare și rechemarea în țară a boierilor fugari, în frunte cu boierul
Mihu. 

Ștefan a schimbat de asemenea și ierarhia boierească , creâ nd imediat sub domn un nivel
al conducă torilor administrațiilor locale, pâ rcă labii de cetă ți (ținuturi), că rora le-a
acordat puteri lă rgite. Pentru a-și consolida puterea și a-și asigura controlul asupra
acestora, el a încredințat aceste posturi de mare raspundere doar rudelor sale și celor
mai apropiați dintre boieri. Ca semn al importanței pe care o aveau, pâ rcă labii erau
situați întotdeauna inaintea dregă torilor de curte, cu exceptia marelui vornic.[7]:p. 109
În aceeași idee Ștefan a asigurat o stabilitate mare pe funcții a marilor dregă tori, mulți
ră mâ nâ nd în aceeași poziție pentru un numă r mare de ani, cum ar fi:
marele spă tar Câlnău – optsprezece ani, marele vistiernic Iuga – două zeci și unu de ani
sau marele logofă t Tăutu – mai mult de treizeci de ani. Acest lucru a asigurat totodată și
o mare stabilitate administrației ță rii.[7]:p. 109
Ca urmare a acestor mă suri, Ș tefan a avut de înfruntat doar două  conspirații boierești în
cei patruzeci și șapte de ani de domnie, cea din 1471 - câ nd au fost decapitați trei mari
boieri în frunte cu cumnatul să u, marele vornic Isaia și cea organizată în 1504 - cu două
zile înainte de moartea sa, care viza îndepă rtarea fiului să u Bogdan de la tron, terminată
identic cu omorâ rea capilor conspirației.
Perioada domniei lui Ștefan cel Mare a constituit și în planul realiză rilor de ordin
cultural și spiritual momentul de apogeu al creației artistice din epoca medievală a
Moldovei. Elementele de artă și civilizație pă strate din această perioadă reflectă
posibilită țile tehnico-materiale existente, viziunea despre lume a omului medieval,
precum și diferitele influențe externe, manifestate în special în domeniul
arhitecturii. [38]:p. 699 Din creațiile artisitice care s-au pă strat, Ș tefan se prezintă atâ t ca un
tradiționalist, continuator al moștenirii bizantine, dar și ca un principe renascentist,
animat de un puternic spirit înnoitor. [39]:p. 255
„Ștefan moștenește de la înaintașii să i în primul râ nd respectul și admirația față de tot
ceea ce reprezenta tradiția concepției bizantine în ideea domniei de drept divin, fastul și
ceremonialul de curte, de la ungerea ca domn pâ nă la înmormâ ntare, concepția
religioasă și organizarea Bisericii, legislația, cultura și arta

Ctitor de ţară şi pă stră tor de datini, chipul lui Ştefan cel Mare se ridică peste crestele
veacurilor, nimbat de sfinţenie.
Ş i, cu trecerea vremii, el se arată tot mai netrecă tor. Ş i nu este o închipuire si nici
plă smuire de basm. Este viu, este aevea chipul stră lucitor de luceafă r al marelui Ştefan.
Lespezile funerare de la Putna nu l-au putut cuprinde si nici ţintui pe loc. Ele
mă rturisesc doar că crugul vieţii lui pă mînteşti s-a înnă dit acolo pe crugul veşniciei.
Pretutindeni de - a lungul şi de - a latul Moldovei, firul vieţii şi al istoriei se toarce din
moştenirea lui. Şi după moarte, ca şi pe cînd era în viaţa s-a întâ mplat cu el aşa cum
spune cronicarul Ureche: ” unde nu cugetai, acolo îl aflai”.
Pasul să u biruitor, îndră zneţ şi sigur, s-a imprimat şi îl simţi pe scă rile cetă ţilor, pe
drumurile tâ rgurilor şi satelor, pe potecile munţilor şi pe lespezile bisericilor.
 Sub bolţile sfintelor lui ctitorii mă nă stireşti şi bisericeşti, a ră sunat glasul rugă ciunilor
sale, iar din turnurile aceloraşi aşeză minte s-a auzit de atîtea ori, chemarea lui la oaste,
la luptă pentru patrie şi lege. Ecoul lor se aude şi acum.