7.

TRANSFORMATORUL ELECTRIC

7.1. Teorie
Echipamentul electromagnetic static, cu două sau mai multe înfăşurări cuplate
electromagnetic, prin care se realizează transformarea unor parametri ai energiei electrice de
curent alternativ, cum ar fi: tensiunea / intensitatea curentului sau numărul de faze, fără a
modifica frecvenţa mărimilor alternative, se numeşte transformator electric. În vederea asigurării
unui cuplaj magnetic cât mai strâns, înfăşurările se dispun pe un miez feromagnetic. La frecvenţe
mari se utilizează feritele sau aerul.
Principiul de funcţionare a transformatorului a fost enunţat de Faraday în 1831, când a
construit primul transformator cu miez de fier şi două înfăşurări – pentru a demonstra
experimental – fenomenul inducţiei electromagnetice.
Rolul transformatorului electric; definiţii, convenţii şi mărimi nominale
Pentru diferitele faze ale producerii, transportului, distribuţiei şi consumului energiei
electrice sunt utilizate nivele optime ale tensiunii, din punct de vedere tehnic şi economic. Astfel,
la producerea energiei electrice şi la distribuţia ei se utilizează tensiuni medii, la transport –
tensiuni înalte, iar la utilizator – tensiuni joase.
Dispozitivul electromagnetic care asigură transformarea parametrilor energiei de curent
alternativ (tensiuni, curenţi şi număr de faze), trebuie să prezinte pierderi energetice minime şi
costuri scăzute; acest echipament este transformatorul electric.
Transformatorul are cel puţin două înfăşurări (figura 7.1): înfăşurarea primară (1), prin
care se primeşte energia electrică de curent alternativ şi înfăşurarea secundară (2), care cedează
energia electrică transformată.

Figura 7.1. Transformator monofazat cu două înfăşurări;

1 – înfăşurarea primară; 2 – înfăşurarea secundară;
3 – miez feromagnetic; e – sursă, sau generator electric;
Zs – sarcină.

Toate mărimile referitoare la înfăşurările primare se numesc primare şi poartă indicele 1,

iar cele referitoare la înfăşurările secundare se numesc mărimi secundare şi poartă indicele 2.
Oricare transformator poate fi:
ridicător de tensiune, când U2> U1;

84
separator (galvanic), când U2 = U1;
coborâtor de tensiune, când U2< U1.
În funcţie de mărimile relative ale tensiunilor, înfăşurările transformatoarelor mai pot fi
denumite de înaltă sau de joasă tensiune. Începuturile înfăşurărilor se marchează cu litere de la
începutul alfabetului (A, B, C etc. – pentru înfăşurări de înaltă tensiune, sau a, b, c etc. – pentru
înfăşurări de joasă tensiune), iar sfârşiturile înfăşurărilor, cu litere de la finele alfabetului.
Sensurile de referinţă ale curenţilor şi tensiunilor la bornele transformatorului vor fi cele
alocate după regula de la receptoare pentru înfăşurările primare şi după regula de la surse pentru
înfăşurările secundare.
În procesele de transport şi distribuţie ale energiei electrice, transformatoarele se numesc
de putere, iar pentru utilizări diverse, se numesc tranformatoare speciale.
Dependent de numărul de faze, transformatoarele pot fi monofazate, sau polifazate, dintre
care cele mai răspândite sunt cele trifazate. De regulă transformatoarele au câte două înfăşurări,
mai rar sunt întâlnite cu trei sau mai multe înfăşurări.
Regimul de funcţioare pentru care a fost proiectat şi realizat oricare transformator şi în
care nu sunt depăşite limitele admisibile de încălzire ale transformatorului se numeşte regim
nominal de funcţionareşi este caracterizat prin mărimile nominale, înscrise de producător pe
eticheta sau plăcuţa indicatoare a transformatorului şi se referă la:
- puterea nominală, reprezintă puterea aparentă la bornele primare ale transformatorului,
în regim nominal, exprimată în VA, sau multiplii săi;
- tensiunile nominale de linie, exprimate în V, sau multiplii săi;
- curenţii nominali de linie, exprimaţi în A, sau multiplii săi;
- frecvenţa nominală, exprimată în Hz;
- numărul de faze;
- grupa şi schema de conexiuni;
- tensiunea nominală de scurtcircuit, în unităţi relative;
- curentul de mers în gol, la tensiunea nominală în unităţi relative;
- pierderi de putere la mers în gol, cu tensiunea nominală;
- pierderile în scurcircuit la curentul nominal;
- regimul de funcţionare, de tip continuu sau intermitent;
- felul răcirii;
- masa transformatorului;

85
 - date referitoare la fabricant etc.
Construcţia transformatorului.În construcţia transformatorului, părţile principale pot fi
grupate în elemente active şi elemente constructive. Elementele active asigură desfăşurarea
fenomenelor electromagnetice şi constau în miezul feromagnetic şi înfăşurări, iar elementele
constructive asigură rigidizarea şi protecţia elementelor active. Pentru puteri mari,
transformatorul poate fi introdus într-o carcasă sau cuvă, umplută cu ulei de transformator, care
are atât rolul de izolator electric, cât şi rol de mediu de răcire.
Miezul feromagneticserveşte ca circuit magnetic al fluxului util al transformatorului şi se
realizează prin stratificarea tolelor ştanţate din tablă de oţel electrotehnic, sărac în carbon, dar
înalt aliat cu siliciu (2 ÷ 4) % Si, cu grosimi de 0,3; 0,35; 0,5 mm, izolate între ele cu hârtie, lac,
oxizi sau straturi sticlo - ceramice. Pentru transformatoarele cu puteri mici, tolele sunt ştanţate
din una sau două bucăţi, iar pentru transformatoarele de mare putere, miezul se compune din
fâşii dreptunghiulare întreţesute. Prin întreţeserea alternativă a tolelor se urmăreşte reducerea
întrefierului, în scopul reducerii reluctanţei circuitului magnetic. Pentru eficientizarea
transferului energetic între cele două înfăşurări, primare şi secundare, direcţia de laminare trebuie
să coincidă cu direcţia fluxurilor utile.
Oricare miez feromagnetic are în componenţă coloane şi juguri; coloanele sunt acele
porţiuni de miez pe care se amplasează înfăşurările, iar jugurile reprezintă acele porţiuni de miez
care închid circuitul magnetic al coloanelor. Miezul feromagnetic poate fi construit cu coloane
sau în manta. Pe fiecare coloană a transformatorului se poate monta una sau mai multe înfăşurări.
La aceste tipuri de transformatoare, fluxurile prin coloane şi juguri sunt egale; în practică se
adoptă ca aria secţiunii jugului să fie de 1,05 ÷ 1,15 ori mai mare decât aria secţiunii coloanei.
Coloanele laterale ale transformatoarelor cu miezuri în manta îndeplinesc rolul de juguri;
secţiunea jugului, sau a coloanei laterale trebuie să fie cu ceva mai mare decât jumătate din aria
sectiunii coloanei purtătoare a înfăşurărilor. Soluţia transformatorului în manta este regăsită la
transformatoarele de mică putere, monofazate.
Secţiunea miezurilor feromagnetice ale coloanelor transformatoarelor de mică putere este
dreptunghiulară sau pătrată, iar la cele de puteri mari, se realizează cu două sau mai multe trepte,
cu scopul sporirii factorului de umplere a secţiunii transversale a bobinei; jugurile sunt
realizatetot în trepte, pentru a se evita apariţia unor pierderi suplimentare în zonele de îmbinare
ale jugurilor cu coloanele transformatorului.
Înfăşurările transformatoarelor se confecţionează din conductoare de cupru sau aluminiu,
izolate cu bumbac, email sau hârtie şi sunt dispuse ca înfăşurări cilindrice concentrice sau în
galeţi alternaţi, pentru puteri mari, respectiv ca înfăşurări dreptunghiulare, la puteri mici. La
înfăşurările cilindrice concentrice, înfăşurarea primară şi secundară sunt dispuse suprapus pe
aceeaşi coloană; de regulă, înfăşurarea exterioară fiind cea de înaltă tensiune. În cazul
înfăşurărilor în galeţi alternaţi, o porţiune de înfăşurare de joasă tensiune, alternează de-a lungul
coloanei cu o porţiune a înfăşurării de înaltă tensiune.
Bobinajele din cupru admit densităţi ale curentului cuprinse între 1 şi 2,5 A / mm 2, pentru
transformatoarele uscate, iar pentru transformatoarele imersate în ulei, sunt admise densităţi de 2
÷ 4,5 A / mm2.

86
 Pentru transformatoarele cu puteri mici, înfăşurările sunt bobinate pe carcase
electroizolante, confecţionate din mase plastice, preşpan, pertinax, textolit, sau sticlotextolit;
pentru puteri mari, înfăşurările sunt bobinate pe cilindri izolanţi, confecţionaţi din preşpan,
pertinax, textolit, sau sticlotextolit. Diversele înfăşurări sunt izolate între ele şi faţă de miez, prin
interstiţii de aer sau straturi izolante din diverse materiale electroizolante.
Pierderile de putere care au loc într-un transformator, datorate fenomenului histerezis,
curenţilor turbionari sau efectului Joule – Lentz, se transformă în căldură. Răcirea
transformatorului urmăreşte evacuarea acestor pierderi, care se realizează prin:
- convecţie liberă, în cazul transformatoarelor de puteri mici, asigurând o circulaţie liberă
a aerului;
- convecţie forţată, pentru transformatoare de puteri mici şi medii, utilizând jeturi de aer,
date de ventilatoare;
- imersarea transformatorului în ulei, într-o cuvă prevăzută cu radiatoare cu ţevi de răcire,
care pot fi echipate cu schimbătoare de căldură. Uleiul de transformator are dublul rol, de răcire,
dar şi de material electroizolant, prevăzut cu bune proprietăţi dielectrice.
Elementele constructive asigură asamblarea întregului transformator, ca un tot unitar, la
care accesul energetic se realizează prin bornele de conexiune.
Funcţionarea transformatorului monofazat în gol
Funcţionarea transformatorului în gol presupune alimentarea transformatorului în primar
cu tensiunea nominală U1n, iar circuitul secundar este întrerupt, deci I20 = 0. Corespunzător
acestui regim de funcţionare, transformatorul absoarbe de la reţeaua de alimentare un curent mic
(0,5 ÷ 8) % din curentul primar nominal, denumit curent de mers în gol, I10.
Prin împărţirea relaţiei tensiunilor primare la cele secundare, rezultă:

U1 w1
 k,
U 2 w2

în care k reprezintă raportul de transformare.

La funcţionarea în gol, pierderile totale în miez sunt reprezentate de pierderile specifice
prin histerezis şi prin curenţi turbionari, sau Foucault:

PFe  PH  PF .

Puterile absorbite de transformator la funcţionarea în gol, vor fi:

P0  E1I 0a  R1I102  U1I 0a  PFe ,

Q0  E1I1  X  1I102  U1I1  Q ,

87
adică, puterea activă reprezintă pierderile în fier, iar puterea reactivă – puterea de magnetizare a
miezului.

Schema echivalentă a transformatorului, la

funcţionarea în gol este prezentată în figura 7.5.
Figura 7.5. Schema echivalentă a transformatorului la
funcţionarea în gol.

Celor două componente ale curentului de mers în gol I 10 , le vor corespunde rezistorul de
conductanţăGFe – pentru componenta activă I 0 a şi o bobină de susceptanţă Bμ – pentru
componenta reactivă I 1 a curentului. Valorile acestor reactanţe şi susceptanţe vor fi:
I P I Q
GFe  0 a  02 şi B  1  02 , (7.15)
E1 U1 E1 U1
iar la bornele lor se regăseşte tensiunea  E1 şi cele două elemente formează ramura de
magnetizare a schemei echivalente, care poate fi caracterizată prin admitanţa de pierderi şi de
I
magnetizare: Y Fe  GFe  jB  10 .
 E1
Admitanţa Y Fe se confundă cu admitanţa echivalentă a transformatorului la funcţionarea
I
în gol Y 0 : Y 0  10  Y Fe .
U1
Ramura de magnetizare mai poate fi reprezentată şi prin cele două elemente componente,
conectate în serie.
La funcţionarea transformatorului monofazat în sarcină:
w1i1  w2i2  w1i10 ; (7.18)
curenţii din cele două înfăşurări variază astfel, încât diferenţa solenaţiilor instantanee, să fie
egală cu solenaţia de magnetizare a miezului feromagnetic.
Aplicarea teoremei a II a lui Kirchhoff, celor două înfăşurări primare şi secundare,
conduce la:
U 1  R1 I 1  jX  1 I 1  E1 (7.20)
U 2   R2 I 2  jX  2 I 2  E 2 . (7.21)
Relaţiile dintre cele două tensiuni electromotoare E1 şi E 2 , stabilite la funcţionarea în
gol a transformatorului, sunt:
w w I
E1   1 E 2   j 1    10 . (7.22)
w2 2 Y Fe
Raportarea mărimilor secundare la numărul de spire a înfăşurării primare conduce la o
formă mai convenabilă a ecuaţiilor de funcţionare. Relaţiile de raportare sunt:
2
w w w w 
U  1 U 2 ; E 2  1 E 2   E1 ; I  2 I 2 ; R 2   1  R 2 ;
' ' ' '
2 2
w2 w2 w1  w2 

88
 2
w 
X  2   1  X  2 ,
'
(7.23)
 w2 
U I w
sau prin utilizarea raportului de transformare, k  1  2  1 , relaţiile de raportare devin:
U 2 I1 w2

I2
U 2  kU 2 ; E 2  k E 2   E1 ; I 2  ; R 2  k 2 R 2 ; X  2  k 2 X  2 . (7.24)
' ' ' ' '

k
Sistemul complet al ecuaţiilor raportate ale transformatorului în sarcină sunt:

U 1  R1  jX  1 I 1  E1 , (7.25)
'

U 2   R2'  jX ' 2 I 2  E1 ,  '
(7.26)

I 1  I 2  I 10  Y Fe E1 .
'
(7.27)

  
U 1  U 2  R1  R2'  j X  1  X ' 2 I 1  U 2  Z sc I 1 .
' '
(7.28)

Diagrama simplificată este denumită şi diagrama Kapp, iar impedanţa Z sc este denumită –
impedanţa Kapp sau de scurtcircuit:


Z sc  R1  R2'  j X  1  X ' 2  Rsc  jX sc ,  (7.29)

cu componentele sale: Rsc  R1  R2' ; X sc  X  1  X ' 2 ; Zsc  Rsc2  X sc2 , de tip rezistiv, reactiv
de scurtcircuit. Prima parte a schemei echivalente a transformatorului monofazat în sarcină este
identic cu schema transformatorului la funcţionarea în gol şi se continuă cu latura
corespunzătoare circuitului secundar raportat.

Schema echivalentă completă a transformatorului monofazat.

O dată cu neglijarea curentului de mers în gol, secţiunea transversală, parcursă de acest
curent, din figura de mai sus, se va anula, schema echivalentă devine cea simplificată, de tip
Kapp.

89
 Schema echivalentă simplificată nu este corectă la funcţionarea în gol, sau la sarcini
reduse, atunci când curentul absorbit este mic, motiv pentru care se adoptă schema în Γ a
I
transformatorului (figura 7.11), în care Y 0  10 este admitanţa de mers în gol, care practic este
U1
egală cu Y Fe .

Figura 7.10. Schema echivalentă simplificată tip Figura 7.11. Schema echivalentă în
Kapp, a transformatorului monofazat, în sarcină. Γ a transformatorului monofazat.
Determinarea prin încercări a parametrilor transformatorului monofazat
Parametrii elementelor cuprinse în schemele echivalente ale transformatorului pot fi
determinaţi analitic, dar şi experimental, prin încercările de funcţionare în gol sau în scurtcircuit.
Încercarea la funcţionarea în gol presupune alimentarea transformatorului cu tensiunea
nominală, iar secundarul nu este conectat la nicio sarcină (figura 7.12); vor fi măsuraţi
parametrii: U1n, U20, I10, P0 şi vor fi determinaţi:

Figura 7.12. Încercarea de mers în gol a

transformatorului monofazat.
- raportul de transformare
U w
k 1  1; (7.30)
U 20 w2
- parametrii laturii derivaţie a schemei echivalente, sau admitanţa în gol
2
P I 
G0  02 şi B0   10   G02 . (7.31)
U1  U1 
Pentru micşorarea erorilor se recomandă ca tensiunile din raportul de transformare să fie
măsurate direct pe bornele transformatorului, iar la măsurarea puterii P0, să fie deconectat
voltmetrul din secundarul transformatorului.

Încercarea de funcţionare în scurtcircuit a

transformatorului monofazat, presupune alimentarea cu
o tensiune redusă Usc, astfel încât înfăşurarea primară să
absoarbă curentul nominal, I1sc = I1n, atunci când
secundarul este legat în scurtcircuit (figura 7.13).

Figura 7.13. Încercarea de mers în scurtcircuit a transformatorului monofazat.

90
Parametrii măsuraţi sunt: U1sc, Psc, I1sc, I2sc, iar pe baza valorilor măsurate se determină
componentele impedanţei de scurtcircuit şi se verifică raportul de transformare:

I 2 sc  kI1sc (7.32)

2
P U 
Rsc  2sc şi X   1sc   Rsc2 . (7.33)
I1sc  I1sc 

Pentru micşorarea erorilor se recomandă ca la măsurarea tensiuniiU1sc şi Psc, ampermetrul

din secundarul transformatorului să fie scurtcircuitat.
Se numeşte tensiune nominală de scurtcircuit a transformatorului, produsul impedanţei de
scurtcircuit cu curentul nominal:

I1n
U scn  Z sc I1n  U1sc , (7.34)
I1sc

iar componentele în fază, respectiv în cuadratură cu curentul, se numesc tensiune activă, sau
reactivă de scurtcircuit:

I1n
U ascn  Rsc I1n  Psc , (7.35)
I12sc

U rscn  X sc I1n U scn

2
 U ascn
2
. (7.36)

Tensiunile de scurtcircuit se exprimă în unităţi relative şi se raportează la tensiunea

nominală primară:

U scn
usc   100 [%] (7.37)
U1n

U ascn
uasc   100 [%] (7.38)
U1n

U rscn
ursc   100 [%]. (7.39)
U1n

În cazul funcţionării transformatorului la parametrii nominali (curent nominal), tensiunea

activă de scurtcircuit în unităţi relative, exprimă şi proporţia pierderilor de scurtcircuit din
puterea nominală:

Rsc I1n Rsc I12n P

uasc  100  100  scn 100 , (7.40)
U1n U1n I1n Sn

91
iar inversul tensiunii relative de scurtcircuit indică de câte ori creşte curentul de scurtcircuit, faţă
de cel nominal:

100 U I
 1n  sc . (7.41)
usc Z1n I1n I1n

Plăcuţa indicatoare a unui transformator redă mărimile:

I0
- curentul de mers în gol i0  100 [%],
In

- pierderile în gol P0,

- pierderile în scurtcircuit nominal Pscn,

U scn
- tensiunea relativă de scurtcircuit usc  100 [%],
Un

pe baza cărora pot fi calculaţi parametrii schemei echivalente.

Caracteristica externă şi variaţia de tensiune
Variaţia tensiunii secundare, U2 în funcţie de curentul de sarcină secundar, I2, la un factor
de putere secundar cos φ2 constant şi la tensiunea nominala, U1n – constantă, reprezintă
caracteristica externă a transformatorului. Scăderea tensiunii secundare în sarcină, U2, faţă de
valoarea acesteia la funcţionarea în gol, U20, este variaţia de tensiune secundară δU2:

U 2  U 20  U 2 , (7.42)

care, adesea, se exprimă în valori relative:

U 2 U 20  U 2 U  U 2'
u  100  100  1 100 . (7.43)
U 20 U 20 U1

u   uasc cos 2  ursc sin 2  , (7.44)

în care s-a notat cu β – factorul de încărcare:

I 2' I
 '
 2 . (7.45)
I 2n I 2n

În figura 7.15 sunt redate trei caracteristici externe ale unui transformator, deduse din
relaţia:

 u 
U 2  U 20 1  , (7.46)
 100 

92
corespunzătoare la trei valori diferite ale defazajului φ2, dintre tensiunea şi curentul secundar.
Pentru sarcini capacitive, când curentul este defazat în faţa tensiunii, tensiunea secundară poate
creşte o dată cu încărcarea transformatorului, dacă:

uasc cos 2  ursc sin 2  0 , sau

uasc
2  arctg . (7.47)
ursc

Figura 7.15. Caracteristicile externe ale

transformatorului monofazat.

Bilanţul puterilor şi randamentul transformatorului monofazat

Randamentul transformatorului este raportul dintre puterea activă secundară transmisă
receptorului, P2  U 2 I 2 cos 2 şi puterea activă absorbită de primar, din reţeaua de alimentare
P1  U1I1 cos 1 :

P2
 . (7.49)
P1

Din puterea absorbită de transformator, P1  U1I1 cos 1 , o parte se transformă în căldură

(sau pierderi în cupru), PJ 1  R1I12 şi PJ 2  R2 I 22 , prin efect Joule Lentz în înfăşurarea primară,
respectiv secundară, o altă parte, acoperă pierderile pentru magnetizarea miezului (pierderi prin
histerezis şi curenţi turbionari), PFe  GFe E12 , conform figurii 7.16.

Puterea debitată pe sarcină de către secundarul transformatorului, P2  U 2 I 2 cos 2 , mai

poate fi determinată ca fiind:

P2  P1  PJ 1  PFe  PJ 2  .

Figura 7.16. Bilanţul puterilor active ale transformatorului

monofazat.

Pierderile totale în cupru sunt PCu  PJ 1  PJ 2 ; cu această

notaţie, rezultă relaţia:

P1  P2  PFe  PCu . (7.50)

Pierderile la funcţionarea în gol sunt aproximativ egale cu

pierderile în fier: P0  PFe , iar pierderile în cupru sunt:

93
 PCu  R1I12  R2 I 22  R1I12  R2' I 2'2  Rsc I12   2 Pscn . (7.51)

Cu acestea, randamentul transformatorului este:

U 2 I 2 cos 2
 . (7.52)
U 2 I 2 cos 2  P0   2 Pscn

Prin neglijarea variaţiei tensiunii secundare, se va obţine o simplificare semnificativă:

I2
U 2 I 2  U 20I 2  U 20I 2 n  Sn  ,
I 2n

în care Sn reprezintă puterea aparentă nominală a transformatorului şi în final se va obţine

caracteristica randamentului (figura 7.17):

Sn cos 2
 . (7.53)
Sn cos 2  P0   2 Pscn

Figura 7.17. Caracteristica randamentului transformatorului

monofazat.
Cu excepţia sarcinilor reduse conectate în secundar,
randamentul transformatorului are valori ridicate, iar la o
încărcare optimă, β0, se obţine o valoare maximă:

P0  02 Pscn  0 , sau  0  Po . (7.54)

Pscn

Încărcarea optimă este independentă de factorul de putere a sarcinii; la această încărcare,

pierderile în cupru sunt egale cu pierderile în fier. Transformatoarele sunt dimensionate să
posede un optim al factorului de încărcare, 0  0,4  0,7 , astfel încât ele să funcţioneze cu
randament maxim în regimul de funcţionare, cel mai frecvent întâlnit. Randamentele
transformatoarelordepind de puterile lor nominale şisunt cuprinse între 0,7 şi 0,99, pentru puteri
nominale care variază de la câţiva zeci de Waţi, până la zeci de MW.
Pentru calcule mai exacte, trebuie să se ţină seama de variaţia tensiunii secundare cu
sarcina: U 2  U 20 1    , (7.55)

un uasc cos 2  ursc sin 2

în care s-a notat cu   , (7.56)
100 100
iar pentru încărcarea optimă, rezultă:

0 
P0
Psc
 P

1 2  0 ,
Psc
(7.57)

94
o valoare sensibil mai mică.
Transformatorul trifazat. În reţelele de transport şi distribuţie a energiei electrice se
utilizează transformatoare trifazate. Un transformator trifazat poate fi realizat prin conectarea în
Υ sau Δ a înfăşurărilor primare sau secundare a trei transformatoare monofazate. De obicei,
transformatorul trifazat este realizat ca o construcţie cu miez unic, cu trei coloane distincte.
Conexiunile transformatoarelor trifazate se referă la modalităţile de conectare ale
înfăşurărilor primare sau secundare, care pot fi în stea Y, y,sau triunghi D, d, sau Z, z zig zag şi se
codifică sub una din formeleYy0-n,Dy0-n, Yd-n, Yz-n,cu semnificaţiile:
- Y sau D - înfăşurarea de înaltă tensiune;
- d sau y- înfăşurarea de joasă tensiune;
- 0 – acces lanulul stelei;
- n – grupa de conexiuni, adică defazajul dintre tensiunea înaltă de linie între bornele AB
şi tensiunea joasă de linie, între bornele ab, măsurate în sens orar şi se exprimă în multiplii de
30o. Cele mai utilizate conexiuni ale transformatoarelor trifazate sunt prezentate în tabelul 7.1.
Tabelul 7.1. Conexiunile uzuale ale transformatoarelor trifazate.

Simbol Schema de conexiuni Diagrame fazoriale Domeniul de utilizare

ÎT JT ÎT JT

Transformatoare de forţă,
coborâtoare sau ridicătoare de
Yy0-0 tensiune

Tranformatoare coborâtoare de
tensiune pentru iluminat. Neutrul se
Dy0-5 poate supraîncărca cu 100 %

Transformatoare ridicătoare pentru

centrale şi staţii electrice
Yd-5

Tranformatoare coborâtoare de
tensiune pentru iluminat. Neutrul se
Yz0-5 poate supraîncărca cu 100 %, până la
160 kVA

95
 Numai transformatoarele care prezintă acelaşi raport de transformare complex pot fi
conectate în paralel.
Conectarea în paralel a transformatoarelor trifazate, ca urmare a creşterii necesarului
de putere solicitată de utilizatori, presupune:
- aceleaşi tensiuni primare, respectiv secundare, ceea ce conduce la un acelaşi raport de
transformare;
- aceeaşi grupă de conexiuni;
- raportul puterilor nu trebuie să fie mai mare de 1/3, deoarece la raporturi mai mari,
transformatoarele cu puteri mai mari, având impedanţe de scurtcircuit mult mai mici, în caz de
suprasarcină, acestea vor fi suprasolicitate în exces.
Transformatoare speciale. Autotransformatorul

Înfăşurările primare şi secundare ale autotransformatorului au o

porţiune comună, fiind conectate galvanic. Autotransformatoarele pot fi
ridicătoare de tensiune, U 2  U1 , sau coborâtoare de tensiune, U 2  U1
(figura 7.20).
Figura 7.20. Autotransformator ridicător de tensiune.
Se notează cu:

U1 E w
k  1  1, (7.59)
U 20 E2 w2

relaţie care defineşte raportul de transformare, ca fiind raportul tensiunilor, respectiv al

numărului de spire din primar / secundar.
Relaţia complexă a solenaţiilor, neglijând curentul de magnetizare, devine:

w1 I 12  w2  w1 I 2  w1 I 10  0 , (7.60)

iar dacă se ţine seama de relaţia evidentă dintre curenţi:

I 12  I 1  I 2 , (7.61)

se va obţine:

I1 w2
 . (7.62)
I 2 w1

În ipoteza neglijării pierderilor din autotransformator, puterea transferată din primar,

către secundarse conservă:

96
 S  U1I1  U 2 I 2 .
* *
(7.63)

Numai o parte din puterea totală U1I1=U2I2=Steste transferată secundarului pe cale

electromagnetică:

Si  U1I12  U 2  U1 I 2 , (7.64)

denumită şi putere interioară sau de calcul a transformatorului. Restul puterii este transmisă
secundarului prin conducţie:St-Si=U1(I1-I12)=U1I2.
Puterea electromagnetică este chiar puterea nominală a transformatorului, din care a
rezultat autotransformatorul, prin înserierea celor două înfăşurări.
Raportul dintre puterea interioară şi puterea transferată secundarului
autotransformatorului este:
Si U1I12 U 2  U1 I 2 U
   1  1  1  k ,(pentru U2> U1). (7.65)
S t U 1 I1 U 2 I1 U2

Acest raport al puterilor este cu atât mai mic, cu cât raportul de transformare este mai
apropiat de unitate, situaţie în care utilizarea autotransformatorului conduce la economii
însemnate de materiale active din construcţia sa.
În mod obişnuit, autotransformatoarele de putere sunt utilizate la rapoarte de transformare
cuprinse între 0,5 şi 2, situaţii care conduc la economii de cel puţin 50 % din puterea de transfer.
O largă aplicaţie a autotransformatoarelor este cel al reglajului de tensiune. Un astfel de
autotransformator reglabil posedă o bornă secundară care se deplasează prin intermediul unei
perii colectoare care alunecă pe o porţiune dezizolată a spirelor înfăşurărilor toroidale a
autotransformatorului. Deplasarea cursorului poate fi realizată circular sau liniar, funcţie de
varianta constructivă a autotransformatorului.
Transformatorul de sudură
Pentru sudura cu arc electric, care este extrem de utilizată în mediul industrial, se
utilizează adesea, transformatoare de sudură. Acestea vor poseda o caracteristică adecvată, care
trebuie să asigure o tensiune secundară de mers în gol de 60, ..., 85 V (necesară amorsării arcului
electric) şi o tensiune de sudare de 20, ..., 35 V (practic o funcţionare foarte apropiată de mersul
în scurtcircuit a transformatorului), iar variaţia curentului de sudură trebuie să fie minimă, la
variaţia lungimii arcului, respectiv a impedanţei lui. De asemenea, transformatorul de sudură
trebuie să posede o bună comportare la regimuri intermitente, adică la trecerea bruscă de la
funcţionarea în gol, la cea de scurtcircuit şi inversă, dar şi un reglaj al curentului de sudură,
funcţie de diametrele diferite ale electrozilor de sudură. Aceste condiţii pot fi îndeplinite de un
transformator care posedă caracteristici externe foarte căzătoare şi reglabile; respectivele
caracteristici pot fi obţinute prin creşterea reactanţei de dispersie, care asigură înclinarea
caracteristicii externe, respectiv reglarea curentului de scurtcicuit a transformatorului.
Pentru înclinarea caracteristicii externe a transformatorului de sudură pot fi adoptate două
variante constructive:cu şunt magnetic intern reglabil;cu bobină externă de reactanţă reglabilă.

97
 Figura 7.21. Transformator de sudură prevăzut cu reglaj prin şunt
magnetic intern.

Pentru creşterea reactanţei de dispersie, cele două înfăşurări ale transformatorului sunt
amplasate pe extremităţile coloanelor miezulului feromagnetic M, iar între înfăşurări este
amplasat un şunt magnetic S, care creează un drum de reluctanţă mică şi reglabilă a fluxului de
dispersie pentru cele două înfăşurări. Şuntul magnetic se realizează de regulă din două jumătăţi,
care se apropie sau se depărtează prin intermediul unui şurub dublu (amplasat perpendicular pe
planul figurii), care permite modificarea lungimii drumului de închidere prin aer, a fluxului de
dispersie, prin ş[Link] de mers în gol rămâne practic constantă pentru oricare poziţie a
şuntului, iar curentul de scurtcircuit este cu atât mai mare, cu cât interstiţiul creat de şunt este
mai mare, deci miezul şuntului este extras.
Transformatoarele de sudură cu şunt magnetic reglabil, intern sunt ieftine şi permit un
reglaj continuu al curentului de sudură, motive pentru care sunt intens utilizate. Dezavantajul
major al acestor aparate de sudură este datorat faptului că sunt zgomotoase, datorită vibraţiilor
produse de şunt.

Figura 7.22. Transformator de sudură cu bobină externă de

reactanţă reglabilă.

Transformatorul T de sudură are o construcţie simplă şi în circuitul de sudare se

intercalează o bobină B externă de reactanţă reglabilă, realizat prin întrefier variabil, întrefier
care asigură un reglaj continuu al curentului de scurtcircuit, practic al curentului de lucru.
Această variantă constructivă prezintă avantajul major că în cazul echipamentelor de sudare cu
posturi multiple, alimentate simultan de la un singur transformator, de regulă trifazat, fiecare post
este prevăzut cu bobină proprie de sudură, care va permite reglajul independent al curentului de
lucru al fiecărui post.
Transformatoare de măsură. Pentru măsurarea parametrilor înaltei tensiuni (tensiuni,
curenţi, puteri şi energie), dar şi a curenţilor extrem de mari, se utilizează reductoare sau
transformatoare de tensiune sau de curent; respetivele reductoare mai pot deservi protecţiile prin
relee a reţelelor electrice. Valorile standardizate sunt 100 V, respectiv 5 A sau, uneori 1 A.
Utilizarea reductoarelor de tensiune sau curent va conduce, pe lângă extinderea domeniilor de
măsură a aparatelor, dar şi la micşorarea gabaritelor, sau a pericolelor de electrocutare.

98
 Transformatoarele de tensiune sunt transformatoare coborâtoare de tensiune, prevăzute
ca secundarul să funcţioneze practic în gol (pe impedanţa foarte mare a unui voltmetru sau a
bobinei de tensiune a watmetrelor sau contoarelor de energie). Se interzice punerea în
scurtcircuit a acestor reductoare tensiune, ceea ce ar conduce la distrugerea termică a acestor
echipamente.
Transformatoarele de curent sunt transformatoare ridicătoare de tensiune; în primar se
montează pe barele de distribuţie, bare care reprezintă şi înfăşurarea primară, iar înfăşurarea
secundară posedă spire mai multe, este dimensionată să lucreze practic în scurtcircuit, la bornele
cărora se conectează ampermetre sau înfăşurările de curent a watmetrelor sau contoarelor de
energie. În mod obligatoriu, din punct de vedere a protecţiei muncii, se impune ca la
deconectarea respectivelor aparate, reductoarele de curent se vor scurtcircuita, iar în mod
obligatoriu una din bornele secundare va fi conectată la pământ.

7.2. Probleme rezolvate

7.2.1o. Un transformator trifazat cu tensiunile 10 /0,4 kV are conexiunea Δ / y. Să se determine:
a. care este raportul numărului de spire w1 / w2 = ?
b. care este raportul de transformare (raportul tensiunilor de linie primare şi secundare) ȋn
cazul conexiunilor Y /y; Y / d; Δ / d.
Rezolvare:
Se dau: Ul1 / Ul2=10 /0,4 kV, pentru conexiunea Δ / y a unui transformator trifazat.
Se cer: a. w1 / w2 = ?
b. k21 = ? pentru conexiunile: Y /y; Y / d; Δ / d.

Observaţii: - la conexiunea Y: Ul = √ Uf; Il = If;

- la conexiunea Δ: Il = √ If; Ul = Uf;
- înfăşurările transformatorului reprezintă fazele lui, raportul de transformare la
conexiunea Δ / y este:
a. k21 = w1 / w2 = Uf1 / Uf2= 10 : 0,4 / √ = 25√ = 43,3.
b. Pentru conexiunea: Y /y, k21 = w1 / w2 = Uf1 / Uf2= 10 / √ / 0,4 / √ = 10 / 0,4 = 25.
Y / d, k21 = w1 / w2 = Uf1 / Uf2= 10 / √ :/ 0,4 = 14,45.
Δ / d, k21 = w1 / w2 = Uf1 / Uf2= 10 / 0,4 = 25.

99
7.2.1o. Alimentarea unui receptor echilibrat conectat în Δ, cu impedanţele fazelor Z = 40 + 30 j,
Ω, se realizează cu trei transformatoare monofazate ale căror secundare se conectează în stea,
sistemul de tensiuni fiind caracterizat de tensiunea de linie 380 V. Se cere să se determine:
curenţii de fază şi de linie;
Se neglijează impedanţa înfăşurărilor.
Rezolvare:
Se dau: conexiunea Δ: Z = 40 + 30 j, Ω, Ul = 380 kV, pentru conexiunea receptorului în Δ şi
secundarele transformatorului în y a unui transformator trifazat.
Se cer: If = ? Il = ?

Modulu impedanţei fiecărei faze va fi: √ √ , Ω.

Curenţii de fază absorbiţi de impedanţe: , A.

Curenţii de linie: √ √ , A.

Cu caracter obligatoriu, pentru aprofundarea disciplinei, se vor consulta şi cele 3

probleme rezolvate, pe paginile 135, 136, în cursul [1], editat în 2018 la UTPRESS.

7.3. Probleme rezolvate

6.3.1o. Pentru măsurarea curentului debitat şi a tensiunii la bornele unui generator trifazat, cu
puterea aparentă nominal Sn = 25 MVA şi tensiunea de linie de 10 kV, se utilizează un
ampermetru de 10 A şi un voltmetru de 100 V. Să se determine rapoartele de transformare pe
care trebuie să le posede cele două transformatoare de măsură, prin intermediul cărora se
conectează aparatele de măsură.
Se vor rezolva primele două probleme propuse pe paginile 136 a cursului [1], editat în
2018 la UTPRESS.

100