Matei Vişniec,contemporan bucovinean

S-a nascut la 29 ianuarie 1956 in Radauti (Suceava).

Dupa studiile liceale, a absolvit in 1980 Facultatea de Istorie - Filosofie a Universitatii din
Bucuresti.  A fost membru al "Cenaclului de Luni" condus de criticul si profesorul Nicolae
Manolescu. Dupa absolvirea facultatii este profesor. 
In 1987 se exileaza in Franta, stabilindu-se la Paris. Lucreaza la Sectia Romana de la Radio
France Internationale si, pentru o perioada, la Sectia Romana a BBC. Revine in Paris si devine
doctorand, urmarindu-si in acelasi timp cariera literara, mai ales ca dramaturg. 
Debuteaza publicistic in 1972 cu poeme in revista "Luceafarul". 
Debutul editorial are loc in 1980 cu volumul de poezie La noapte va ninge, publicat la Editura
Albatros din Bucuresti.
Pina in 1987 si dupa 1990 colaboreaza cu poeme, dramaturgie si articole diverse la revistele:
"Luceafarul", "Romania literara", "Echinox", "Convorbiri literare" s.a.
"Matei Visniec debuteaza cu o carte (La noapte va ninge) scrisa cu talent si inteligenta,
promitind un poet valoros. () Sint cuprinse aici poezii cu infatisare de fabule fara morala (sau cu
o morala implicita) sau de scurte eseuri lirice despre tot felul de lucruri (al caror tilc poetul il
sugereaza). () Uneori umorul negru (caci exista si la Matei Visniec un contact cu sursele
suprarealismului) duce la farse lirice de tip urmuzian" 1
Dupa debut publica volumele: Orasul cu un singur locuitor (versuri, Ed. Albatros, 1982);
inteleptul la ora de ceai (versuri, Ed. Cartea Romaneasca, 1984); Tara lui Gulii (teatru, Ed. Ion
Creanga, 1991); Cafeneaua Pas-Parol (roman, Ed. Fundatiei Culturale Romane, 1992); Teatru
descompus sau Omul-lada-de-gunoi; Femeia ca un cimp de lupta sau despre sexul femeii - cimp
de lupta in razboiul din Bosnia (teatru, Ed. Cartea Romaneasca, 1998); Poeme ulterioare (1987-
l999) (versuri, Ed. Cartea Romaneasca, 2000). Incepind cu 1990, Televiziunea Romana si
diferite teatre din tara monteaza spectacole cu peste 30 de piese de teatru ale autorului, printre
care Ce facem cu violoncelul?, Bine, mama, dar astia povestesc in actu' doi ce se-ntimpla-n actu'-
ntii!, Angajare de clovn, Gaura din tavan s.a. In afara scenelor romanesti, piesele autorului au
fost montate in Franta, Germania, SUA, Austria, Polonia, Finlanda, Italia, Turcia, Rusia,
Moldova, Canada, Belgia, Olanda, Maroc, Elvetia etc. Este prezent cu poeme in Antologia
poetilor tineri alcatuita de George Alboiu (Ed. Cartea Romaneasca, 1982), in Antologia poeziei
generatiei '80 alcatuita de Alexandru Musina (Ed. Vlasie, 1993) si in Antologia poeziei romane
de la origini pina azi, alcatuita de Dumitru Chioaru si Ioan Radu Vacarescu (Ed. Paralela 45,
1998). Este detinator, printre altele, al premiului pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din
Romania (1984), premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din Romania (1997, 1998),
Marele Premiu al Societatii Autorilor si Compozitorilor Dramatici din Franta (1994).
Lucreaza ca si redactor la Sectia Romana a postului Radio France International din Paris. 
Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si al Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din
Romania - ASPRO.2

(Nicolae Manolescu, "Romania literara", nr. 50/1980

2
http://www.referatele.com/referate/romana/Matei-Visniec/
ANGAJARE DE CLOVN

ANGAJARE DE CLOVN — farsa tragica de Matei Visniec. Aparuta pentru prima data in 1993,
la Editura Unitext, in colectia Piese noi din cadrul seriei Dramaturgi romani. 
A obtinut Premiul UNITER pentru „cea mai buna piesa romaneasca a anului 1991".
Revendicindu-se de la asa-numitul teatru al absurdului din anii '60, Angajare de clovn apartine
unei specii dramatice hibride, farsa tragica sau absurda, in care categoriile de tragic, comic,
dramatic, absurd si grotesc se interfereaza intr-o sinteza fertila din punctul de vedere estetic.
Beckett (caruia autorul ii si dedica o piesa, Ultimul Godot, iacindu-l personaj), Ionesco, Pinter,
Genet, Arrabal si Mrozek, dar nu mai putin Pirandello tuteleaza deopotriva discursul dramatic al
Iui Matei Visniec Totusi, violenta climatului afectiv al farsei tragice este nu o data depasita, la
Matei Visniec , prin redobindirea echilibrului clasic al dramei de tip analitic (in descendenta unor
nume ilustre precum Ibscn, Cehov sau Strindberg), a carei tensiune ideatica se atenueaza acum
pina la imponderabilul lirism specific unei feerii dramatice. „Universul pieselor mele se situeaza
la frontiera dintre grotesc si poezie () ", marturisea dramaturgul optzecist (cunoscut totodata ca
valoros poet si romancier postmodern). Introdus subversiv in zona absurdului si asociat unui
lirism discret, pigmentat cu un umor colocvial, feericul convietuieste in piesele lui Matei Visniec
, precum in proza kafkiana, cu grotescul (ca, de pilda, in Angajare de clovn, in secventa magiei
cu baloane, care ies la neslirsit dintr-o cutie asemanatoare unui sicriu). Angajare de clovn poate ti
considerat un text simptomatic pentru dramaturgia post-absurda, in care stridentele avangardiste
ale leatrului anilor *60 sint trecute prin filtrul unei ironii indulcite cu accente lirice. 
In plus, tragicomicul absurd este reconvertit la dramatismul traditional prin tematica si prin
universul afectiv ambele atemporale, general umane, situate dincolo de vreo moda literara
anume. Vina tragica a clovnilor lui Matei Visniec (Nicollo, Filippo, Peppino) — insi anonimi,
intersan-jabili, antieroi deci — nu e alta, ca la kalkianul Joseph K., Alfredo Traps al lui
Durrenmatt sau ionescianul Beranger, decit aceea ontologica. Descinsi parca din cunoscuta
pelicula felliniana Clovnii, cei trei, precum alta data Grubi si Bruno, Godot si Madox din piese
ale aceluiasi autor, sint, in acelasi timp, „toata lumea" si „nimeni": „Oricine poate sa fie Peppino.
Sunt mii de Peppino. Toata lumea poate sa fie Peppino.", exclama la un moment dat unul dintre
cei trei bufoni batrini, veniti sa se prezinte la un concurs pentru a fi angajati. Tema stagnarii
mortificatoare, a suspendarii in inactivitate, in asteptare, inteleasa ca o atitudine existentiala
fundamentala, in egala masura alienanta si salvatoare, ca si aceea a proximitatii mortii, respectiv
a acelei asteptari care, prelungite nefiresc, devine chiar moartea, face ca piesa sa para un
palimpsest beckettian. locul in care sosesc pe rind cei trei este, ca in Sfirsit de partida, o cladire
impersonala, pustie, onirica parca, lipsita de ferestre, adica de comunicarea vitala cu exteriorul, o
cladire-cavou, iar ora ramine, de asemenea, incerta (cinci, sau sase, sau sapte). 
La fel ca in piese precum Usa sau Si cu violoncelul ce facem?, clovnii asteapta in fata unei
usi misterioase (din aceeasi serie de obiecte terifiante ale interdictiei, din care mai fac parte
kafkiana poarta a Legii sau fantasmaticul zid pe care Ionesco il invoca in paginile sale de jurnal),
a carei simpla vedere le amplifica angoasa.
«Teatrul descompus» este (...) un teatru care poate fi în nenumărate feluri recompus. «Modulele
textuale», monologuri, în marea lor majoritate, seamănă cu cărţile de joc, în sensul că au valoare
şi luate separat, şi incluse într-o combinaţie. Fiecare dintre ele este, în mod inconfundabil, un text
de Matei Vişniec. Autorul pleacă de obicei de la o premisă stupefiantă pentru noi, dar pe care el
o dezvoltă logic, cu un calm imperturbabil şi cu un fel de graţie ştiinţifică, pînă la epuizarea
tuturor semnificaţiilor posibile. (...) Personajul care îl obsedează pe dramaturg este omul
secolului douăzeci, incapabil, cu toată măreţia lui de cuceritor al planetei şi, în ultima vreme şi al
cosmosului,să-şi găsească liniştea sufletească..."3
Golurile ori trapele textuale care intervin in rastimpuri in dialogul jalnicilor histrioni lasa sa
se auda de dincolo de usa un statornic ticait rau prevestitor. Cind tachinindu-se, brusc copilariti,
cu induiosatoare ingenuitate, cind sfichiuindu-se, invidiosi, cu sarcastica neobrazare, cind
imbratisindu-se inlacrimati, impacati cu soarta derizorie, artistii decrepiti ai arenei se provoaca
de fapt, prematur, la o competitie cu moartea, ca pentru a-si ascunde parca unii altora sumbrele
presimtiri si a grabi inevitabilul. Cabotinizate si marionetizate in chip grotesc. personajele
clovnesti ale lui Matei Visniec mostenesc ceva din paradoxalul amestec de cruzime, tandrele si
infantilism al moftologilor Iui Caragiale. Moftul lor este insa unul grav, donquijotesc, al
autoiluzionarii constiente si disperate: „Daca ne curatam si noi, apoi s-a dus si arta. Gata, se
stinge totu'. D-aia zic sa ne vindem scump, in aur", se inflacareaza, ridicol, Nicollo. Refugiati in
roluri, incrincenati in vointa de a-si demonstra lor insile ca mai sint inca in stare sa dea o
reprezentatie, ei nu fac decit sa mimeze energia vitala si isi gasesc in asa-zisa lor menire artistica
suprema „scuza", in fata Destinului, de a mai ti pasuiji inca si inca o zi. Evocind o iluzorie glorie
de odinioara, Nicollo, Filippo si Peppino (Peppo) joaca fiecare pe rind, in fata celorlalti doi, cite
o bufonerie, aceste rasuflate probe de virtuozitate fiind insa tot atitea parabole ale mortii, ajunsa
adevaratul Godot al piesei lui Matei Visniec .4

3
Alex. Ştefănescu, "România literară", nr. 10/1999
4
http://www.referatele.com/referate/noi/romana/angajare-de-clovn-comentariu--farsa-tragica-de454.php