Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dermatologie 2
Dermatologie 2
1
- unice, semn pentru o neoplazie sau pentru o infecţie localizată (ex: verucă,erizipel);
- multiple, demonstrative pentru bolile inflamatorii (ex: exantem viral, eritem medicamentos).
Distribuţia leziunilor elementare cutanate poate fi:
- simetrică (ex: exantem viral, exantem medicamentos);
- asimetrică datorată unei acţiuni locale (ex: dermatita de contact) sau corelaţiei cu un dermatom
(ex: herpes zoster).
Dispoziţia leziunilor elementare cutanate poate fi:
- diseminată, când leziunile sunt dispuse neregulat (ex: exantem medicamentos,exantem viral);
- difuză, când sunt afectate suprafeţe mari sau chiar întregul tegument (ex:eritrodermie);
- grupată (ex: herpes simplex, herpes zoster, dermatita herpetiformă Duhring-Brocq).
Configuraţia leziunilor elementare cutanate poate fi:
- circulară sau inelară, când extinderea este centrifugă cu pălire centrală (ex: tinea, granulomul
inelar);
- cocardă, când aspectul este de mai multe cercuri dispuse concentric (ex: eritemul polimorf);
- policiclică, aspectul fiind de mai multe arcuri de cerc tangente (ex: sifilis terţiar);
- serpiginoasă, aspectul este de linii sinuoase (ex: sifilis, psoriazis);
- liniară (ex: morfee, lichen striat);- corimbiformă, când o leziune este centrală şi alte leziuni sunt
grupate împrejur (ex: sifilis secundar).
Delimitarea leziunilor elementare cutanate poate fi:
- bine delimitată (ex: psoriazis vulgar);
- slab delimitată (ex: dermatita de contact alergică);
- regulată (ex: nevul nevocelular);
- neregulată (ex: melanom).
Localizarea leziunilor elementare cutanate poate fi pe:
- pielea pǎroasǎ a capului (ex: psoriazis);
- faţă (ex: afecţiuni datorate luminii: tumori epiteliale, dermatite fotoalergice;hiperproducţie de
sebum: acnee);
- mâini (ex: fotodermatoze, expuneri la substanţe toxice: dermatita de contact, pernioze, tulburări
ale circulaţiei sanguine: sindrom Raynaud);
- pliuri (ex: candidoze, eritrasma);
- gambe (ex: staza venoasă: ulcer venos, vascularite alergice).
DESCRIEREA LEZIUNILOR
3
Papula dermică ia naştere prin mai multe mecanisme şi cuprind 3 subtipuri. Papula
edematoasa, formată printr-un edem circumscris al corpului papilar, care apare în urticarie. Papula
prin infiltrat celular se întâlneşte în sifilisul secundar. Papula dismetabolică care apare în
amiloidozele cutanate.
Papula mixtă dermo-epidermică (prin ambele mecanisme) apare în lichenul plan.
Papulele erozive sunt tipice pentru sifilisul II, ele au suprafaţă erodată şi un diametru de
0,5-1 cm.
• Tuberculul are dimensiuni mai mari decât papulele, peste 5 mm, cu sediul în derm şi are
o evoluţie spre cicatrice datorită procesului de necrobioză din centrul ei. Poate fi mai proeminent
sau aproape plat. Există unele semne provocate pentru diferenţierea tuberculilor: presiunea cu o
lamă de sticlă, producând anemia teritoriului, modifică culoarea tuberculului din roşie-violacee în
brună-cafenie. Apăsarea cu un stilet butonat produce o depresiune persistentă, datorită lipsei de
elasticitate (cazeum în profunzime), iar dacă se apasă mai puternic, se poate pătrunde în masa
necrobiotică subiacentă. Toate aceste semne pun în evidenţă focarul necrobiotic central,
caracteristic pentru tubercul. Tuberculii apar mai ales în lupusul tuberculos (în care sunt violacei şi
moi), în sifilisul terţiar (de culoare arămie şi mai duri) şi în lepra lepromatoasă (mai mari, lucitori
şi cu anestezie disociată).
• Nodulul este o leziune localizată în dermul profund şi hipoderm, rotundă, fermă, care
proemină puţin la suprafaţa pielii, dar se simte la palpare în straturile profunde. Are dimensiuni
mai mari decât ale unui tubercul şi este rezultatul unui infiltrat celular dermo-hipodermic. Poate
avea o evoluţie acută, ca în eritemul nodos, sau cronică, ca în hipodermitele nodulare de gambă, se
poate necroza şi ulcera acut (ca în furuncul), sau poate persista cronic (sarcoidoză). Nodulul a cărei
mărime depăşeste 1,5 cm poartă numele de nodozitate.
• Goma este o nodozitate hipodermică, cu o evoluţie caracteristică în 4 stadii succesive: de
infiltrare, când creşte, de ramolire, când se percepe fluctuaţia, de ulcerare şi cicatrizare. Gomele se
observă în tuberculoza colicvativă (scrofuloderma), în sifilisul terţiar şi în unele micoze. În
scrofulodermie evoluţia este lentă, ulceraţiile au margini neregulate, de consistenţă moale, fundul
ulceraţiei este murdar, acoperit de secreţii cenuşiu-purulente, iar cicatricea e vicioasă. În sifilis
evoluţia este mai rapidă, ulceraţia are margini regulate, rotunde sau ovalare, infiltrate, roşii-arămii,
fundul ulceraţiei este curat, iar cicatricea suplă. În actinomicoză gomele sunt situate pe un teritoriu
infiltrat-lemnos, în sporotricoză sunt înşirate de-a lungul unui traiect limfatic.
Rareori gomele se pot rezorbi dând cicatrici atrofice.
• Keratoza se prezintă ca o îngroşare a stratului cornos, formată din mase hiperkeratozice-
aderente. Poate fi primară şi circumscrisă ca în hiperkeratoza palmo-plantară familială sau difuză
ca în ihtioză, dar poate fi şi secundară ca în eczemele keratozice palmare sau plantare.
• Lichenificarea constă dintr-o îngroşare a pielii, cu exagerarea şanţurilor, care prin
întretăierea lor determină un aspect haşurat. În ochiurile acestui cadrilaj se formează elemente
pseudopapuloase. Placa este reliefată din tegument, bine delimitată, de culoare cenuşie. La
formarea ei participă atât hiperplazia epidermului cât şi un infiltrat dermic. În apariţia ei, rolul
fundamental revine gratajului repetat. Poate apărea primar (în neurodermită), sau secundar
(eczema lichenificată).
• Vegetaţia este o hiperplazie de ţesut moale, realizând proeminenţe mici de mărimea unor
gămălii de ac pînă la câţiva cm, strâns alăturate, alcătuind excrescenţe conopidiforme (în ,,creastă
de cocoş’’). Pot fi primare ca în papiloamele genitale sau în vegetaţiile venerice sau secundare ca
în piodermita vegetantă.
• Verucozitatea este produsă prin asocierea unor proliferări vegetante acoperite la
suprafaţă de o keratoză, având ca expresie un teritoriu rugos, cornos, brăzdat de şanţuri adânci.
Apare primar în verucile vulgare conglomerate, iar secundar în tuberculoza verucoasă..
• Tumora este o proliferare neinflamatorie produsă de hiperplazia elementelor celulare
proprii, circumscrisă pe un teritoriu cutanat. Se deosebesc tumori epiteliale, în care e afectat
4
epidermul şi tumori conjunctive, în care epidermul este doar ridicat. În tumorile benigne nu se
percep fenomene inflamatorii, evoluţia e lentă, deseori ele devin staţionare, pot fi congenitale, nu
există semne subiective, nu invadează în profunzime, nu produc metastaze şi rareori ulcerează.
Cele maligne au caracter invadant şi se ulcerează, produc frecvent metastaze ganglionare.
3. Leziunile elementare cu conţinut lichid (cavitare) iau naştere prin exoseroză prin care se
acumulează lichide în epidem unde produc cavităţi şi prin exocitoză cu elemente celulare
migratorii, din seria albă sau şi roşie. Din această categorie fac parte:
• Vezicula: ridicătură punctiformă sau perlată, de dimensiuni mici între 1 şi 3 mm, plină de
un lichid seros sau mai rar seros-hemoragic. Din punct de vedere patogenic se deosebeşte o
veziculă interstiţială, care apare în spaţiile dintre celulele malpighiene (eczemă) şi una
parenchimatoasă, care se formează prin umflarea unei celule sau a unui grup de celule malpighiene
prin degenerescenţă (în viroze ca herpes, varicelă, vareolă). În ambele cazuri cavităţi mici se pot
contopi în altele mai mari. Există şi un mecanism mixt (veziculizaţia balonizantă) în care procesele
amintite se intrică (zona zoster). Veziculele prezintă o evoluţie fie spre uscare, când se rezolvă prin
descuamaţie, sau spre spargere, când sunt urmate de eroziuni şi zemuire.
• Pustula este o leziune de mărimea veziculei de care se deosebeşte printr-un conţinut
purulent (exocitoză). După locul de apariţie, pustulele sunt foliculare, având formă conică, centrată
de un fir de păr (foliculite) şi nefoliculare (interfoliculare), întâlnite în variolă, psoriazis pustulos,
pustuloza subcornoasă (conţinutul acestor pustule este steril din punct de vedere bacteriologic).
Pustulele pot apărea şi secundar prin fenomenul de pustulizare a unor vezicule sau bule (lichidul
clar din aceste leziuni devine purulent). Evoluţia pustulelor se face spre uscare şi acoperirea de
cruste sau desfacere şi producerea de soluţii de continuitate la suprafaţa tegumentului.
• Bula sau flictena este o leziune cu conţinut lichid proeminentă de mărimi mai mari
putând ajunge până la 5-10 cm. Pereţii ei pot fi flasci sau destinşi, cavitatea poate fi umplută de un
lichid serocitrin, bule seroase, hemoragic, bule hemoragice, sau purulent, pustulobule. După
situaţia lor faţă de straturile epidermice, deosebim bula superficială sau subcornoasă cu pereţii
friabili care devin flasci în mod rapid (ca în impetigo) şi conţinutul lor se transformă purulent, bula
„mijlocie‖ sau intramalpighiană ca în pemfigus (fragilă) şi bula profundă sau subepidermică ca în
epidermolizele buloase, arsurile de gradul II, herpes gestationes, pemfigoidul bulos, dermatita
herpetiformă, porfiria cutanată tardivă. Bulele se produc prin alterarea legăturilor dintre celulele
epidermului, fenomen cunoscut sub numele de acantoliză sau prin distrugerea integrităţii celulare
(citoliză). Bulele evoluează fie spre uscare şi apariţia de cruste, fie se rup, lăsând în urma lor
leziuni cu pierderi de substanţă (eroziuni sau ulceraţii), fie se suprainfectează, conţinutul lor
devenind purulent. Vindecarea bulelor se face de cele mai multe ori cu pete pigmentare reziduale,
în funcţie de profunzime putând uneori să rămână sau nu leziuni cicatriciale.
• Edemul este corespondentul leziunilor cavitare la nivelul dermului şi hipodermului, unde
acestea nu se pot forma din cauza răspândirii colecţiilor lichidiene în substanţa fundamentală a
ţesutului conjunctiv.
4. Leziunile elementare prin soluţii de continuitate
• Excoriaţia sau zgârietura este o leziune secundară după un microtraumatism. Ea poate
fi superficială interesând numai epidermul sau profundă, dermică, cu hemoragie consecutivă. Ea
poate fi accidentală (întâmplătoare) sau simptomatică, produsă prin grataj ca semn obiectiv al
pruritului. Ele pot fi liniare, când se produc pe o piele normală (cele accidentale sau de ex în cazul
pruritului produs de pediculoză) sau punctiforme, când se gratează, prin scărpinat, leziuni
pruriginoase papuloase sau de alt tip. În evoluţie se acoperă de cruste hematice.
• Eroziunea este o lipsă de substanţă superficială secundară după vezicule, pustule sau
bule, care interesează numai epidermul, nu lasă cicatrice, se acoperă de cruste.
• Ulceraţia este o pierdere de substanţă care atinge dermul, deschide vase sanghine,
vindecându-se prin cicatrice. La ulceraţii ne interesăm de mărime, formă, margini (regulate sau
neregulate, în pantă dulce sau abruptă, subminate), de fundul ei (granulat, neted, gangrenos) şi de
5
baza ei, care poate fi moale sau dură, scleroasă. Ulcerul este o varietate de ulceraţie cu evoluţie
cronică, fără tendinţă spre vindecare (de ex ulcerul de gambă varicos).
Ulceraţiile se deosebesc de plăgi, acestea din urmă fiind de natură traumatică (accidentală
sau operatorie).
• Fisura sau ragada este o pierdere de substanţă liniară ce apare în jurul orificiilor naturale
sau în plici care, după vindecare, lasă cicatrici liniare.
• Fistula constă dintr-un traiect neregulat care conduce într-o cavitate purulentă. Ea este
secundară unei gome (de ex goma tuberculoasă) sau unui abces cronic (fistula perianală).
5. Leziuni elementare prin retenţie:
• Chisturile sunt miliare (microchisturi) cu aspect punctiform-alb, de natură cornoasă, sau
sunt mari, cu conţinut sebaceu (chisturi sebacee).
• Comedoanele se întâlnesc prevalent pe faţa persoanelor seboreice. Apar ca nişte puncte
negre în infundibulul pilosebaceu şi provin din sebum solidificat, detritusuri celulare, melanină.
Ele se produc în acneea juvenilă şi în stările de degenerescenţă a elasticului cutanat (elastoidoze).
6. Deşeurile cutanate, se produc prin acumularea la suprafaţa pielii a secreţiilor, necrozei sau a
celulelor epiteliale.
• Scuama ia naştere printr-un proces de hiperkeratoză sau parakeratoză, tradus clinic
printr-o exfoliere tegumentară vizibilă. Deosebim după mărime: scuame pitiriaziforme, de
diensiuni mici, furfuracee, tărâţoase (pitiriazisul simplu al pielii păroase a capului), scuame
lamelare, sidefii, stratificate (psoriazis) şi în lambouri care cuprind regiuni anatomice întregi
(scarlatină, eritrodermii). Scuamele mai pot fi uscate, în psoriazis, umede, în eczemă, grase, în
dermatita seboreică.
• Crusta este o leziune secundară formată prin coagularea şi uscarea unor secreţii
patologice. Dacă lichidul în cauză e sângele, crustele sunt brune, dacă e o serozitate, crustele sunt
galbene ca mierea, melicerice (ca în impetigo), iar dacă e puroi apar cruste galben-verzui sau
cenuşii. Ele acoperă eroziuni sau ulceraţii. Godeul favic este o crustă de aspect particular, formată
din exudat şi paraziţi. Rupia este formată prin suprapunerea concentrică a mai multor cruste, dată
de creşterea progresivă a leziunii subiacente (ulceraţiei) şi a crustei.
• Escara şi sfacelul sunt leziuni elementare produse prin procesul de gangrenă. Escara este
consecinţa unei gangrene uscate, poate fi albă slăninoasă (ca în combustiile de gradul III, sau în
necrozele vasculare acute), sau neagră-brună (ca în gangrenele vasculare uscate, sau în combustiile
prin carbonizare). Sfacelul este consecinţa gangrenei umede şi se prezintă ca fragmente moi, gălbui
sau negricioase, formate din ţesut descompus (gangrenă septică şi autolitică).
7. Sechelele cutanate, sunt secundare unor leziuni premergătoare.
• Cicatricea rezultă din repararea unei pierderi de substanţă prin ţesut conjunctiv dens. Ea
poate fi suplă (comună), când se deosebeşte de pielea vecină numai prin culoare (hiper- sau
depigmentată), prin lipsa porilor şi a firelor de păr sau cicatricea vicioasă, când prezintă modificări
pronunţate: poate fi hipertrofică (fibroasă, proeminentă), cheloidiană (dură, fibroasă, roşie, cu
potenţial evolutiv) sau dimpotrivă atrofică, deprimată şi indurată.
• Scleroza este consecinţa unui proces interstiţial fără soluţii de continuitate, în care se
înmulţeşte ţesutul conjunctiv fibros (de ex sclerodermia sau dermatoscleroza din sindromul
varicos). Procesul e favorizat de starea de anoxemie tisulară. Atât în cicatrici cât şi în scleroză,
hipertrofia aparţine conjunctivului, în timp ce epiteliul e subţiat şi atrofic.
• Atrofia constă în subţierea tuturor straturilor pielii, care devine netedă, flască, se
încreţeşte inert ca o foiţă de ţigaretă, fără elasticitate. Prin dispariţia secreţiilor pielea e uscată. Ea
nu trebuie confundată cu cicatricea atrofică ce apare după o soluţie de continuitate, ci este
consecinţa unui endogen interstiţial (atrofii vasculare) sau exogen-toxic (de ex alopecia atrofică
din favus). Prin pielea subţiată se văd capilarele, venulele, ca o reţea distinctă.
Manifesteri asociate manifestarilor cutanate:
- pruritul, ce reprezintă senzaţia de mâncărime (ex: dermatoze alergice);
6
- durerea (ex: herpesul zoster),
- parestezii reprezentate de furnicături, amorţeli (ex: acrocianoza, sindromul Raynaud);
- artralgii (ex: eritem nodos, eritem polimorf).
Sursa de dificultate:
De ordin fizic: circulatie inadecvata, puncte de presiune, slabiciune, dezechilibre endocrine,
infectii, imunitate scazuta, carente de igiena.
De ordin psihologic: anxietate, situatie de criza, stres.
De ordin sociologic: esec, conflict, saracie, lipsa cunoasterii de sine, poluare , radiatii, noxe
profesionale, loc de munca, relatii familiale, obiceiuri si traditii..
Probleme de dependenta:
- alterarea integritatii tegumentelor si mucoaselor;
- vulnerabilitate fata de pericole9- risc de infectie);
- alterarea confortului psihic;
- alterarea imagini de sine;
- devalorizare;
- durere;
- defici de autoingrijire
- carente de igiena
- imobilitate, postura inadecvata;
- deficit de cunostinte.
Obiective:
Sa fie ameliorata durerea pacientului.
Pacientul sa prezinte tegumente si mucoase integre.
Pacientul sa beneficieze de confort psihic.
Pacientul sa fie ferit de pericole.
Sa fie prevenita extinderea leziunilor.
Sa se previna complicatiile.
Pacientul sa prezinte interes pentru igiena.
Pacientul sa aiba mobilitate pastrata.
Pacientul sa adopte pozitie adecvata.
Pacientul sa-si redobandeasca imaginea de sine pozitiva.
Pacientul sa fie receptiv la informatiile primite.
Pacientul sa se reintegreze socio-profesional.
Interventii :
a) autonome
- izolare la domiciliu sau in spital pentru bolile infectocontagioase;
- declarare (raportare)- orice caz de boala contagioasa se declara (raporteaza) cat mai rapid, în
functie de gravitatea epidemiologica, circumscriptiei sanitare si la autoritatea antiepidemica
teritoriala.
- comunicare, informare, oferirea explicatiilor in legatura cu boala: cauze, simptome, evolutie;
importanta tratamentului si regimului terapeutic;
- aprecierea aspectului tegumentelor, mucoaselor si anexelor
- monitorizarea functiilor vitale si vegetative;
- asigurarea conditiilor de mediu;
- asigurarea igienei;
- alimentarea;
- hidratarea;
- asigurarea pozitiilor;
- mobilizarea;-
- toaleta si pansamentul leziunilor pielii;
7
- prevenirea complicatiilor;
- educatia pentru sanatate.
b) delegate:
- efectuarea recoltarilor de produse biologice pentru laborator;
- pregatirea pacientului pentru investigatii;
- administrarea tratamentului local si general;
- efectuarea pansamentului.
Stafilocociile cutanate se pot localiza in jurul firului de par sau in afara firului de par.
Dintre cele localizate in jurul firului de par, se pot enumera:
1. Impetigo Bokhardt sau foliculita acuta superficiala;
- este produsa de stafilococul piogen si se manifesta sub forma unor mici pustule foliculare, cu
evolutie obisnuit acuta, diseminate razlet pe anumite regiuni, alteori sub forma de eruptii mai
dense. Pot aparea in orice regiune a corpului, atat in pielea paroasa, cat si pe pielea glabra. Se
intalneste frecvent la copii mai mari — de varsta prescolara — cu localizare obisnuita pe
extremitati si, mai ales, in pielea capului. Caldura si umiditatea (uneori compresele umede),
maceratia tegumentelor prin transpiratie, urina sau secretii patologice (fistule, plagi infectate),
iritatiile repetate, lipsa de igiena si ungerea pielii capului cu uleiuri minerale sau pomezi, sunt
factori care favorizeaza aparitia foliculitelor superficiale, printr-un mecanism de reactivare a
stafilococului, prezent in stare latenta in ostiul folicular.
Pustulele se usuca, de regula, in 7—10 zile, dar adesea altele noi reapar, conducand la o evolutie
cronica sau cu remisiuni tranzitorii, cu caracter recidivant. In astfel de cazuri, evolutia se poate
face spre furuncule sau spre forme particulare de foliculita, cand este vorba de pielea din regiunile
paroase ale corpului, unde se pot instala sicozisul sau foliculita decalvanta, ducand in pielea
capului la alopecie in placi, cu caracter definitiv, de aspectul pseudopeladei.
2. Furunculul sau foliculita acuta profunda necrozanta= infectie stafilococica necrozanta a
complexului pilo-sebaceu, întâlnita mai ales la vârsta tânara.
Semne locale:
- initial (primele 2-3 zile): zona pruriginoasa centrata de un fir de par, care se asociaza rapid cu
edem important si hiperemie (apare senzatie de arsura);
- urmatoarele 2-3 zile: tumefactie conica dura, rosie- violacee, dureroasa, prezentând în vârf o
flictena galbuie;
- urmatoarele 2 - 3 zile: pe fondul intensificarii durerii si tumefactiei se produce fistulizarea
pustulei subepidermice, cu eliminare de serozitate si puroi; craterul ramas contine în centru
bourbillonul, care poate fi extras chirurgical sau se poate detasa spontan dupa înca 2 zile;
- vindecare prin constituirea unei cicatrici cheloide inestetice.
Semne regionale (inconstante): limfangita reticulara, limfadenita;
Semne generale: cele întâlnite în cazul infectiilor mai severe.
Forme
- Furunculul antracoid sau aglomerare de mai multi furunculi- infectie a pielii si tesutului
subcutanat, produsa de Stafilococcus aureus caracterizata prin infectia profunda a mai multor
foliculi pilosi (mai multe furuncule cu canale de drenaj multiple) si necroza tesuturilor afectate.
8
Sinonim: carbuncul. Localizari ale furunculelor sunt: tegumentele fetei, gatului, regiunii axilare,
umerilor si feselor. Daca se formeaza la nivelul pleoapei, se numeste orjelet (urcior).
- Sicozis sau foliculita cronica profunda- leziuni foliculare inflamatorii profunde, cu evolutie
subacuta si cronica, cu localizare predilecta la barba si mustata.;
- Piodermita vegetanta- este o afectiune caracterizata prin aparitia de placi verucoase mari cu
margini supradenivelate si multiple pustule.;
Dintre cele localizate in afara firului de par, enumeram:
1. Abcesele multiple ale sugarului- se caracterizeazea prin multiple nodozitati eritemato - violacei
localizate pe fata, scalp, gat, torace si fese, care evolueaza spre ulceratii si cicatrici atrofice, fara
afectarea starii generale, decat in cazul evolutiei spre o septicemie stafilococica cu punct de plecare
cutanat.Spre deosebire de furuncul si hidrosadenita, nodozitatile inflamatorii nu dezvolta
burbioane.
2. Hidrosadenita- infectia stafilococica a unei glande sudoripare apocrine(glande sudoripare de
10-20 de ori mai mari, ramificate şi mai profunde decât cele obişnuite, produc secreţie vâscoasă cu
miros caracteristic localizate in : regiunea axilară, mamară, anală şi genitală).Clinic, aspectul si
evolutia formei acute sunt identice cu cele ale unui furuncul. Boala apare numai dupa pubertate,
adica din momentul intrarii in activitate a acestui tip de glanda sudoripara. Leziune a este
localizată în derm şi hipoderm ce interesează de la început glomerulul glandei sudoripare,
îmbrăcând mai mult aspectul unui abces (lipsesc firul de păr şi zona de necroză întâlnite în cazul
furunculului);
3.Botriomicomul- este o afectiune cutanata, leziunea fiind de fapt o varietate de tumora
suprainfectata.
Apare mai frecvent la nivelul extremitatilor, pe fata, scalp sau mucoase, regiuni expuse
traumatismelor.
Afectiunea consta intr-o tumora cu diametrul de 0,5-2 cm, de culoare rosie-negricioasa, de
consistenta moale.
Suprafata tumorii are aspect de papilom, frecvent erodata si acoperita de cruste negricioase. La
periferie tumora este inconjurata de un guleras, care rezulta prin erodarea epidermului.
Evolutia este lenta, leziunea crescand in dimensiuni timp de cateva saptamani sau luni, dupa care
stationeaza. Formatiunile vechi sufera un proces de fibroza si, rareori, unele involueaza spontan.
4.Limfangitele supurate
Limfangita acuta- inflamaţie septică a vaselor şi trunchiurilor limfatice produsă prin afectarea
peretelui acestora de către germeni proveniţi de la o infecţie situată în teritoriul drenat de ele sau
inoculaţi printr-o soluţie de continuitate (plagă, escoriaţie, înţepătură, etc.)
Limfangită supurată: în caz de virulenţă crescută a germenilor se produce tromboza septică a
vasului limfatic cu perilimfangită şi constituire de microabcese ce pot conflua (evoluează ca un
flegmon însoţit de fenomene generale accentuate);
5. Flegmoanele-inflamatie acuta a tesutului celular subcutanat caracterizata prin:
tendinta deosebita la difuziune;
lipsa limitarii infectiei;
necroza masiva a tesuturilor.
Este un mod particular de inflamatie acuta a tesutului conjuctiv(celulita difuza).
La debut predomina semnele generale:febra ridicata(39-40 grade C),frisoane violente,alterarea
starii generale,insomnii,varsaturi si uneori diaree.
Local apare o tumefiere difuza si dureroasa,apoi apare un edem voluminos si dureros spontan.
Tegumentele de deasupra regiunii se inrosesc,cu temperatura locala ridicata,iar apoi devin
lucioase.
De obicei intre a 3-a si a 8-a zi de evolutie a flegmonului tegumentele din jurul sau prezinta
flictene care pot ulcera si lasa sa se scurga un lichid de culoare brun-negricioasa.
9
Vindecarea este lenta si dureroasa si genereaza cicatrici aderente la tesuturile
profunde,functionalitatea regiunii putand fi perturbata.
CULEGEREA DE DATE
Erizipelul şi celulita sunt infecţii ale ţesutului celular subcutanat caracterizate prin
inflamaţie acută difuză, edematoasă a dermului şi ţesutului subcutanat frecvent
asociată cu semne generale.
Manifestari de dependenta
11
- debut cu frison solemn, febra 38-400C, cu alterarea stǎrii generale, cefalee, greturi, varsaturi.
- local: dupa 24-48 de ore, in zona afectata, apare un placard rosu, edematiat, dureros, cu suprafata
lucioasa, bine delimitat de un burelet proeminent, semn caracteristic erizipelului. Edemul este mai
accentuat in localizarile la nivelul fetei, scalpului si pavilionului urechii. Placardul se extinde lent
prin periferia sa pana la 10-15 cm sau mai mare. Se asociaza cu limfangita si adenopatie regionala
inflamatorie.
Limfangita acută
- definitie: inflamaţie septică a vaselor şi trunchiurilor limfatice produsă prin afectarea peretelui
acestora de către germeni proveniţi de la o infecţie situată în teritoriul drenat de ele sau inoculaţi
printr-o soluţie de continuitate (plagă, escoriaţie, înţepătură, etc.)
- etiopatogenie: poate fi produsă de orice germene patogen (mai ales streptococul are tropism
limfatic) şi reprezintă un mod de reacţie a organismului la transportul limfatic al germenilor
Se descriu mai multe forme anatomo-clinice (evolutive):
- limfangită reticulară: localizată în reţeaua limfatică tegumentară superficială din vecinătatea
infecţiei sau a porţii de intrare; clinic se constată prezenţa de travée serpiginoase, roşii-violacee,
pe fond de hiperemie cutanată şi edem, cu durere accentuată de palpare şi dispariţia roşeţii la
digitopresiune; semne generale (febră, curbatură);
- limfangită tronculară: este stadiu evolutiv ulterior, în care în axul membrului afectat sunt
vizibile unul sau mai multe trunchiuri limfatice ce apar ca „lovituri de bici‖; sunt cordoane roşii
indurate şi dureroase, cu aspect rectiliniu, paralele sau anastomozate; adenită regională satelită;
semne generale (febră, frisoane, cefalee);
- limfangită supurată: în caz de virulenţă crescută a germenilor se produce tromboza septică a
vasului limfatic cu perilimfangită şi constituire de microabcese ce pot conflua (evoluează ca un
flegmon însoţit de fenomene generale accentuate);
- limfangită gangrenoasă (pare a fi la originea fasceitei necrozante): în caz de infecţii cu germeni
anaerobi sau asociaţii anaerobe, la bolnavi cu reactivitate scăzută, pe fondul unui placard de
limfangită reticulară apar flictene sero-sanghinolente care se sparg lăsând în urmă false membrane
cenuşii-murdare (instalare a supuraţiei cu aspect gangrenos
12
Dermatita seboreica a sugarului: afectiune dermatologica benigna a sugarului ce atinge,
in principal, fata si sezutul. boala lui Leiner-Moussous se observa intre a 2-a si a 4-a luna de viata.
Cauza este de cele mai multe ori necunoscuta. Eruptia debuteaza cel mai frecvent printr-o inrosire
a plicilor si a zonelor convexe ale bazinului (fese, organe genitale), precum si prin afectarea pielii
capului, ducand la scuame grase, groase, galbui sau cafenii pe o piele rosie (cruste de lapte).
Leziunile se propaga apoi rapid pe intreg corpul, formand scuame. Aceasta eruptie este, de obicei,
bine suportata de catre copil, care nu simte prurit.
Ectima streptococica este o infectie a pielii de tip ulceros produsa de streptococ (si
stafilococ). Se localizeaza mai ales la nivelul membrelor inferioare si apare la persoane cu igiena
deficitara, casectice, cu tulburari circulatorii venoase ale membrelor inferioare si la copii.
Debuteaza sub forma unor mici bule sau pustule localizate pe o zona eritematoasa, care in cateva
zile ulcereaza si formeaza o crusta neagra-cenusie care se poate indeparta descoperind o ulceratie
cu margini proeminente, cu fundul acoperit de un puroi galben-verzui.
Se vindeca cu cicatrice hiperpigmentate. Leziunile sunt de obicei multiple, recidivante, avand
capacitate de autoinoculare.
Tratamentul consta in antibiotice pe cale generala si topice cu antibiotice si coloranti. Evolutia este
trenanta chiar si sub tratament.
Exista mai multe tipuri de pitiriazis printre care: pitiriazisul rozat, pitiriazisul alb al fetei,
pitiriazisul versicolor sau pitiriazis rubra pilaris.
Factorii ce favorizeaza aparitia pitiriazisului
- cel mai frecvent pitiriazisul apare dupa o infectie bacteriana(streptococ), virala (virusul herpetic
7, virusul ECHO) sau fungica;
- activitati zilnice stresante pentru o lunga perioada de timp, uneori asociate cu un mediu familial
tensionat;
-dezechilibru intre flora comensala de pe pielii(care se afla pe tegument fara a ne afecta in vreun
fel) si cea patogena (care determina aparitia bolii) prin penetrarea germenilor patogeni in piele..
-sistem imunitar foarte slabit;
-o infectie puternica.
-expunerea la un mediu cu caldura si umiditate excesiva.
- descuamarea pielii mai poate apare si ca urmare a unei predispozitii genetice, uneori cauza
aparitiei poate fi necunoscuta.
Psoriazisul este caracterizat de arii cutanate usor tumefiate, cu margini rosii si acoperite cu
cruste (scuame) mari, de culoare alba sau alb-argintii.
Tegumentul afectat se fisureaza si zonele respective devin dureroase. Uneori pot aparea pruritul
(mancarimi) sau dureri articulare.
Psoriazisul se caracterizeaza prin existenta unor macule(pete) rosiatice acoperite de scuame
13
mici, asemanatoare fulgilor de tarate. Uneori este insotit de prurit si manifestarile sunt mult mai
atenuate decat la pitiriazis.
Pitiriazisul alb al fetei
Cauza aparitiei pitiriazisului alb al fetei este infectia cu streptococ si cei mai vizati sunt copii.
Este caracterizat prin prezenta de pete de 1-4 cm rotunde-ovale,de culoare alba,
scuamoase localizate pe fata, brate, git sau umeri. Scuamele sunt fine si aderente si afecteaza
frecvent pielea din jurul gurii, obrajii si barbia .
Se vindeca fara tratament.O problema poate fi aspectul estetic.
Pitiriazisul rozat Gibert
Este o eruptie care afecteaza toate grupele de varsta,in special femeile,cel mai frecvent
apare primavara si toamna.
Cauza. Pitiriazisul rozat apare in urma unei infectia virala sau daca ai facut tratament
cu Captopril, Metronidazol, Ketotifen , Barbiturice.
Simptome. Initial apare o pata rosie-roz localizata pe piept numita medalion primar, care
declanseaza eruptia. Leziunea initiala se mareste in citeva zile pentru adeveni o pata de 4-5 cm
cu scuame fine in interiorul marginilor bine demarcate. In cateva zile apar mai si alte pete
asemanatoare celei initiale care se localizeaza pe trunchi, la baza gatului si a membrelor.
Un alt simptom al pitiriazisului este pruritul care insa nu afecteaza starea generala.
Manifestarile pitiriazisului rozat evolueaza in 6-8 saptamani, dupa care se vindeca
spontan(dispare fara tratament ).
Pitiriazisul versicolor
Este o dermatoza cauzata de o ciuperca(micoza),Malassezia furfur, precum si predispozitia
genetica constituie cauza aparitiei pitiriazisului versicolor , iar transpiratia favorizeaza dezvoltarea
acestei boli.
Leziunile tegumentare au urmatoarele caracteristici:
-sunt albe in zonele expuse;
-au culoarea maronie sau rosie-maronie in zonele acoperite;
- sunt netede cu margini bine delimitate si acoperite de scuame fine;
- nu fac cruste decat daca sunt frecate;
- initial au un diametru de 3 - 4 mm, apoi se extind;
- frecvent se unesc (conflueaza) si formeaza pete intinse;
Se localizeaza pe trunchi, in zona decolteului,zona inghinala si se pot extinde pegat, fata, maini
sau picioare.
Infectia este contagioasa, insa nu se cunoaste calea de transmitere.
Pitiriazis rubra pilaris
Este o dermatoza scuamoasa rara, a carei cauza este necunoscuta, care poate evolua catre
eritrodermie( eruptive cutanata rosie generalizata asociata cu alterarea starii generale). De obicei se
vindeca in 1 -3 ani de la momentul aparitiei.
Leziunile caracteristice acestui tip de pitiriazis sunt:
-keratodermita palmo-plantara(ingrosarea pielii palmelor si talpilor);
- papula cornoasa foliculara( basicute rosiatice prezente la radacina firului de par);
- hiperkeratoza subunghiala(ingrosarea unghiilor);
- leziuni de pitiriazis capitis(matreata)
- prurit.
Boala evolueaza treptat, raspandindu-se de la cap catre picioare. Initial se observa o roseata a
fetei, urmata de prezenta papulelor la nivelul pielii capului. Este urmata de ingrosarea unghiilor,
de roseata si ingrosarea palmelor si talpilor, care pot prezenta fisuri dureroase la mers si la
utilizarea mainilor. Leziunile se pot extinde si pot fuziona la nivelul intregului corp si uneori sunt
insotite de prurit.Pacientii se pot plange de durere si iritatie in gura, precum si de leziuni oculare
14
(ectropion, incetosarea si scaderea vederii).
Culegerea de date:
Se face prin interviu, observare, cercetarea documentelor medicale.
Intereseaza modul de aparitie a afectiunilor dermatologice : infectii virale precum herpesul, infectii
bacteriologice cutanate, infectii fungice favorizate de mediul aerob, prezenta parazitilor, consum
de alimente care determina uricarie, contact cu alergeni care pot da o dermatita de contact.
Manifestari de independenta
Datorita structurii, pielea indeplineste o serie de functii si anume:
- apararea organismului de agenti patogeni si de radiatiile u.v. prin secretarea melaninei
- participa la excretia substantelor rezultate in urma matebolismului:
- participa la termoreglarea atat prin termoliza cat si prin termogeneza cu ajutorul stratului adipos
avand si rol de isolator termic:
- participa la absorbtia unor medicamente care intra apoi in circulatia generala, participand la
inspiratie.
Manifetari de dependenta
La manifestarile de dependenta ne intereseaza:
- leziunile cutanate: macula, papula, vezicula, ulceratia, scuama;
- distribuirea pe piele simetric sau asimetric: perinazal, perioral, pe fata, pe membre, torace, gat,
ceafa, axile, peri-ombilical, fesier;
- sa ne notam data cand a aparut leziunea, modalitatea de debut, evolutia leziunilor in timp,
caracterul acut sau cronic sau recidivant al leziunilor si tratamentele facute anterior;
- alta manifestare a leziunilor cutanate este durerea, de intensitate variabila si localizare frecvent in
zona afectata;
- alta manifestare o reprezinta pruritul, care poate fi localizat in scabie si pediculoza sau
generalizat in exeme si dermatitele, exacerbate nocturn, insotit de leziuni de grataj, febra, frison,
leziuni unghiale, paraziti adulti sau oua de paraziti, greturi, varsaturi, cefalee, si edeme.
Probleme de dependenta:
- alterarea integritatii tegumentelor si mucoaselor;
- risc de complicatii;
- alterarea confortului psihic;
- alterarea imagini de sine;
- devalorizare;
- durere;
- murdaria;
- cunostinte insuficiente despre boala;
- vulnerabilitate fata de pericole.
Obiective:
Sa fie remisa complet infecţia.
Sa se previna recidivele.
Sa fie ameliorata durerea pacientului.
Pacientul sa prezinte tegumente si mucoase integre.
Sa fie prevenita extinderea leziunilor.
Pacientul sa nu devina sursa de infectie nosocomiala.
Sa se previna complicatiile.
Pacientul sa beneficieze de confort psihic.
Pacientul sa fie ferit de pericole.
Pacientul sa prezinte interes pentru igiena..
Pacientul sa aiba cunostinte suficiente despre boala.
Pacientul sa-si redobandeasca imaginea de sine pozitiva.
Pacientul sa se reintegreze socio-profesional.
15
Interventii
- identificarea si eliminarea factorilor favorizanti sau agravanti (ulcer de gambă, plagi traumatice,
escare, intertrigo interdigital);
- aprecierea aspectului tegumentelor, mucoaselor si anexelor (culoare, stare de hidratare, turgor,
secretie sudorala, leziuni cutanate);
- comunicare,
- hidratare,
- alimentare,
- igienă( igiena riguroasa a tegumentelor intacte, taierea unghiilor scurt si igiena acestora,
- utilizarea bazinetelor si urinarelor individuale, sterile;
- schimbarea lenjeriei de pat si de corp, ori de cate ori este nevoie;
- aplicarea antiinflamatoarelor si anti pruriginoaselor, a unguentelor cu actiune emolienta, a
cremelor cu actiune emolienta ce diminua deshidratarea cutanata.
- efectuarea bailor pentru indepartarea crustelor, scuamelor si pentru hidratarea cutanata,
comprese umede.
- observarea aparitiei unor complicatii;
- efectuarea educatiei sanitare a pacientului cu privire la : masuri de prevenire a transmiterii
infectiilor, asupra infectarii leziunilor, a necesitatii respectarii dietei prescrise de medic, continua
tratamentul prescris la domiciliu, necesitatea unei igiene riguroase si incurajarea pacientului in
aprecierea aspectului fizic, in vederea redobandirii imaginii de sine pozitiva.
In erizipel:
- asigurarea repausului la pat cu imobilizarea segmentului afectat si drenaj decliv;
- local : aplicarea compreselor umede si reci, schimbate la 1-2 ore, timp de 2-3 zile (cu atentie
pentru a nu se macera tegumentul) cu acid boric 1-2%, cloramina, rivanol, permanganat de potasiu,
ser fiziologic. Dupa linistirea procesului inflamator se pot aplica coloranti.
- administrarea tratament medicamentos: antibiotice antistreptococice: penicilină G 4 mil. U/zi im.
sau eritromicină 2g/zi sau macrolid echivalent, clindamicină 900 mg/zi sau fluorochinolone,
analgetice, antipiretice, antiinflamatoare; antiseptice.
In limfangita:
- atitudine corectă faţă de plăgi şi infecţii;
- administrarea tratamentului presacris: antibioticoterapie, analgetice, antipiretice,
antiinflamatoare; antiseptice şi revulsive local
- pregatire preoperatorie - în limfangitele supurate şi gangrenoase → incizii, lavaj, drenaj +
tratamentul infecţiei cauzale.
In Impetigo
- mentinerea unei igiene riguroase, tǎierea scurtǎ a unghiilor, baie zilnicǎ.
- aplicarea tratamentului local: se aplica comprese umede cu solutii slab antiseptice (acid boric 1-
2%, permanganat de potasiu, cloraminǎ) pentru indepartarea crustelor. Dupa linistirea procesului
exsudativ se vor aplica unguente cu antibiotice (neomicina, gentamicina, kanamicina, bacitracina,
acid fucidinic) si coloranti (violet de gentiana 1% - pioctaninǎ, solutie Castelani).
- administrarea tratamentul sistemic: se face cu antibiotice antistreptococice si antistafilococice pe
cale generala timp de 7-10 zile: peniciline antistafilococice (oxacilinǎ), cefalosporine (cefalexin,
cefuroxime), macrolide (eritromicina, roxitromicina, azitromicinǎ).
Asistenta medicala va respecta:
- modul de aplicare a tratamentului local ( tampoane, frictionare);
- contraindicatiile de aplicare pe pielea paroasa sau pe organele genitale;
- modalitatile de indepartare;
- pregatirea pacientului si participarea la efectuarea altor tratamente precum: tratamentul
chirurgical, biopsia facuta in scop de incizie sau excizie, electrochirurgical-electrocauterizant
folosit in distrugerea tesuturilor patologice, crioterapie respective distrugerea tesuturilor patologice
16
prin congelare, utilizandu-se azot lichid sau zapada carbonica, fototerapia cu raze ultraviolet,
radioterapia prin iradierea superficial si laserterapia;
- administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic (calmante, sedative, antibiotic) si
urmareste efectul terapeutic al acestora;
Investigatii si examene de laborator
Examen micologic: recoltarea produsului pathologic si examinarea lui la microscop .
Examen citologic: din produsul recoltat se face un frotiu ce se examineaza la microscop
Examen la lampa Wood: utilizat in special in infectiile produse de fungi si bacterii si in tulburarile
pigmentare
Biopsia cutanata: recoltarea unui fragment de piele care este examinat histopatologic
Teste cutanate care pot fi facute fie prin aplicare pe tegumente a unei dilutii standard si reactia se
citeste dupa 48-96 de ore sau prin scarificare.
I.D.R. la tuberculina prin injective intradermica, reactia se citeste la 24 de ore, 48 de ore si cel mult
72 de ore.
Rolul asistentei medicale consta in:
- pregatirea materialelor necesare;
- pregatirea psihica si fizica a pacientului;
- recoltarea produselor patologice la indicatia medicului;
- pregatirea produsului pentru laborator;
- efectuarea testelor cutanate.
17
• alterarea confortului psihic;
• alterarea imaginii de sine;
• durere;
• vulnerabilitate;
• refuzul de a se conforma tratamentului;
• murdaria;
• cunoştinţe insuficiente despre boală.
Surse de dificultate
Factori etiologi şi de risc: factori de mediu: poluare, radiaţii, noxe profesionale;
Factori psihici: stres;
Factori bio-fiziologici: contactul direct cu agentul etiologic, imunitate scăzută, carenţe în igienă;
Factori sociali: locul de muncă şi relaţiile interumane de la locul de muncă, relaţiile familiale,
obiceiurile şi tradiţiile familiale de igienă;
Factori spirituali: obiceiuri şi ritualuri religioase;
Factori culturali: influenţa mediului cultural.
Obiective de îngrijire
Pacientul:
• să prezinte tegumente şi mucoase integre;
• să nu prezinte infecţie;
• să beneficieze de confort psihic;
• să fie mulţumit cu propria imagine;
• să nu prezinte durere;
• să se simtă în siguranţă;
• să accepte şi să urmeze tratamentul;
• să prezinte interes faţă de măsurile de igienă;
• să prezinte cunoştinţe suficiente despre boală.
Intervenţii autonome:
• comunicare: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii, simptomatologie, evoluţie,
importanţa tratamentului şi regimului igienic;
• monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative de două ori pe zi: TA, puls, T, respiraţie, diureză,
scaun;
• asigurarea condiţiilor de mediu;
• asigurarea igienei;
• alimentarea;
• hidratarea;
• asigurarea poziţiilor;
• mobilizarea;
• prevenirea complicaţiilor;
• educaţia pentru sănătate: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii,
simptomatologie, evoluţie, importanţa tratamentului şi regimului igienic şi alimentar cu evitarea
alimentelor cu potenţial alergic.
Intervenţii delegate:
Investigaţii clinice şi paraclinice:
• examenul vizual direct;
• examenul micologic direct;
• cultura pe medii speciale;
• microsporia electronică.
Tratament
- sistemic: antihistaminice antireceptori H1(Clorfeniramin, Loratadina, Desloratadina,
Fexofenadina, Levocetirizina), antihistaminice antireceptori H2 (Cimetidina), simpaticomimetice
(Adrenalina), stabilizatori de mastocit (Cromoglicat de sodiu, Ketotifen), corticosteroizii,
antipruriginoase, AINS, antialgice;
- topic: principii de tratament, soluţii antiseptice (unguente, soluţii, pudre), pansament,
imunoterapie specifică.
Intervenţii specifice în afecţiuni dermatologice îngrijirea leziunilor
• materiale necesare;
• poziţia pacientului;
18
• supravegherea pacientului;
• toaleta leziunilor;
• aplicarea unguentelor la nivelul leziunilor;
• pansamente şi bandaje.
Intervenţii: electrocauter, laser, chirurgicale dermatologice.
• materiale necesare;
• poziţia pacientului;
• supravegherea pacientului;
• pregătire preoperatorie;
• îngrijiri postoperatorii;
• prevenirea complicaţiilor.
Investigaţii specifice în afecţiuni dermatologice
Recoltări de produse patologice pentru examen micologic direct, culturi pe medii speciale,
examen bacteriologic, examen parazitologic, biopsia cutanată, microspo-ria electronică,
imunfluorescenţa directă şi indirectă.
Teste IDR: testele alergologice
Explorare fotobiologică: fototestul, fotoepidermotestul, fototestul sistemic.
Investigaţii imagistice: ecografie cutanată.
NURSING IN DERMATOMICOZE
Interventii delegate:
Investigatii clinice si paraclinice:
• examenul vizual direct;
• recoltari de produse biologice pentru:
o examenul micologic direct;
o cultura pe medii speciale;
o microsporia electronica.
Administrarea tratamentelor:
• sistemic: antimicotice orale, antipruriginoase, antihistaminice;
• topic: principii de tratament, preparate topice unguente, solutii, pudre.
COLAGENOZE
(1) degenerescenta fibrinoida a tesutului conjunctiv
(2) hipergamaglobulinemie (inclusiv autoAc)
(3) evolutie favorabila sub tratament cortizonic
LUPUS ERITEMATOS(LE)
- afectiune de etiologie necunoscuta caracterizata prin aparitia de reactii inflamatorii cu
localizari multiple si asociata cu producerea de anticorpi directionati împotriva antigenelor
nucleare, citoplasmatice si membranare.
Forma acuta reprezinta afectarea cutanata a LES- lupus eritematos diseminat (30% = lupus sine
lupo)
Forma subacuta este considerata actual tot o forma de afectare cutanata a LES.
Forma cronica reprezinta forma de LE fara afectiune sistemica.
1. DEFINITIE
- LEC = afectiune cutanata caracterizata clinic de leziuni în placi eritematoase, bine
20
delimitate, cu extindere centripeta si rezolutie centrala cu descuamare si cicatrici atrofice (=
placa lupica).
2. ETIOPATOGENIE
- cauza LEC nu este cunoscuta; patogeie diferita de cea a LES (?)
- leziunile de LEC pot fi generate de expunerea la soare, traumatisme fizice sau arsuri ...
3. MANIFESTARI CLINICE
- debut cu papule eritematoase discret pruriginoase pe zonele fotoexpuse - placa lupica;
- margini neregulate, bine delimitate, usor elevate si de culoare rosie si telangiectatice;
- scuame subtiri, aderente, cu dopuri keratozice pe fata lor interna; centrul placii este atrofic;
- placa lupica apare predilect la nivelul: regiunii malare, piramidei nazale, scalpului;
- pot fi afectate si mucoasele, cheilita lupica;
- forme clinice particulare de LEC:
4. INVESTIGATII DE LABORATOR
- serologie cu modificari minime (rar se identifica prezenta de Ac antinucleari)
5. EXAMEN HISTOPATOLOGIC
6. IMUNOHISTOLOGIA
7. TRATAMENT
- protectie pentru: soare, traumatisme, frig
- local: dermatocorticosteroizi (clasa III) sau triamcinolon acetonid
- sistemic: antimalarice de sinteza, talidomida, dapsona, retinoizi
9. PROGNOSTIC: excelent, 1-5% evolueaza spre LES
SCLERODERMIA
DERMATOMIOZITA
24
- anticorpi antinucleari, celule lupice, anticorpi anti PM-1, anticorpi anti Jo-1( autoanticorpi
specifici);
- electromiograma cu potentiale microvoltate polifazice, fibrilatie de repaus, salve repetate
- examen histopatologic:
-cutanat – cu manifestari diferite si nespecifice în functie de stadiul bolii; un element
important sunt depozitele dermice de mucina. IFD arata depunere de Ig M; G si C3 la nivelul
JDE.
-muscular – pierderea striatiilor transversale si hialinizare- atrofie si fibroza.
Tratament repaus în faza acuta corticoterapie p.o. sau i.v asociata sau nu cu azatioprina /
metotrexat;
-în cazurile refractare se poate adauga si ciclosporina la copii: metotrexat sau ciclosporina
-în formele minimale: indometacin si antimalarice de sinteza afectare cutanata cu miopatie
minima: dermatocorticoizi si antimalarice fotoprotectie, fiziotarepie.
27
IDENTIFICAREA, ELABORAREA, APLICAREA SI EVALUAREA REZULTATELOR
PACIENTILOR CE NECESITA INGRIJIRI IN AFECTIUNI VENERICE
Maladiile transmisibile pe cale sexual au in prezent o mare raspandire. Ele sunt in crestere
si pentru faptul ca unele dinre ele nu prezinta nici un simptom si persoana respectiva nu stie ca este
infectata, putand astfel transmite boala unei alte persoane cu care are contact sexual neprotejat.
Exista numeroase boli cu transmitere sexual: Sifilis; Blenoragia (gonoreea); Trichomoniaza
urogenitala; Candidozele; Chlamididaza; Herpesul genital; Verucile genitale; Vaginita; Paduchii
lati; Hepatita de tip B; Infectii HIV- SIDA.
NURSING ÎN SIFILIS
29
- acut - frecvent întâlnită şi se manifestă sub forma unei infecţii la nivel uretral. Pacientul este
deranjat de apariţia unei scurgeri purulente matinale înainte de micţiune, însoţită de usturime şi
dureri la micţiune şi care, netratată continuă cu stare febrilă, dureri articulare şi manifestări urinare;
- cronic: îngustarea prepuţului (fimoză şi parafimoză), balanită, inflamaţia prostatei, a întregului
traiect genital, îngustări utererale, şi sterilitate.
Infecţia genitală la femeie:
- acut - rar întâlnită şi, dacă există, se manifestă sub forma unei infecţii extinse la nivel uretral,
vulvar şi cervical (col uterin). Pacienta este deranjată de apariţia unei scurgeri gălbui-verzuie
abundente, însoţită de usturime şi dureri la micţiune;
- cronic - cea mai frecventă formă de manifestare - scurgerea galben-verzuie este în cantitate
foarte mică, putând lipsi usturimea şi durerea din timpul micţiunii. Se acutizează frecvent după
menstruaţie.
Infecţia extragenitală:
- ochi - apare la nou-născut cel mai frecvent dacă mama este bolnavă, în timpul naşterii şi poate
duce la cecitate; la adult - apare de obicei la un singur ochi şi se manifestă sub forma unei
conjunctivite;
- tub digestiv: la nivelul cavităţii bucale şi faringian - se manifestă sub forma unei amigdalite
acute cu sau fără secreţii, sau poate fi asimptomatică;
- infecţia generalizată se produce cel mai frecvent la femei în condiţiile unei scăderi a imunităţii
(sarcină, perioada menstruală). Bolnava prezintă febră cu frisoane, dureri articulare care nu scad la
repaus, iniţial leziuni cutanate roşii mergând pana la apariţia unor bule cu puroi sau chiar necroză
(la nivelul degetelor). Boala progresează fără tratament adecvat spre inflamaţia articulaţiilor mari,
atacarea inimii, a organelor pelviene şi a meningelui.
Tratament: antibiotice - Pencilina (frecvent bacteria este rezistentă), Tetraciclină, Ceftriaxon şi
cefalosporine de generaţia a doua şi a treia. Se mai pot administra amestecuri de Penicilină sau
Amoxicilină cu Acid clavulanic (Augmentin, Amoxiclav).
Manifestări de dependenţă: în funcţie de evoluţia bolii
Probleme de dependenţă
• alterarea integrităţii tegumentelor şi mucoaselor;
• alterarea confortului psihic;
• alterarea imaginii de sine;
• durere;
• potenţial de complicaţii legat de procesul infecţios;
• risc de transmitere a infecţiei legat de neizolarea pacientului;
• refuzul de a se conforma tratamentului;
• dezinteres faţă de măsurile de igienă;
• alterarea activităţii sexuale;
• stare depresivă din cauza bolii;
• anxietate legată de evoluţia şi prognosticul bolii;
• cunoştinţe insuficiente despre boală.
Surse de dificultate
Factori etiologi şi de risc:
- psihici: instabilitate emoţională, probleme afective;
- bio-fiziologici: contactul direct cu agentul etiologic, imunitate scăzută, carenţe în igienă;
- sociali: relaţiile interumane, relaţiile familiale, anturajul, turismul;
- spirituali: anumite secte cu practici ritualice;
- culturali: influenţa mediului cultural, nivelul de educaţie.
Obiective de îngrijire
Pacientul:
• să prezinte tegumente şi mucoase integre;
• să nu prezinte complicaţii;
• să beneficieze de confort psihic;
• să fie mulţumit cu propria imagine;
• să nu prezinte durere;
• să se simtă în siguranţă;
• să nu transmită infecţia;
• să accepte şi să urmeze tratamentul;
• să prezinte interes faţă de măsurile de igienă;
• să nu prezinte anxietate;
30
• să nu prezinte depresie;
• să prezinte cunoştinţe suficiente despre boală, modul de transmitere, tratament şi profilaxie.
Intervenţii autonome
• comunicare: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii, simptomatologie, evoluţie,
importanţa tratamentului;
• ancheta epidemiologică a pacientului şi contacţilor declaraţi;
• monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative de două ori pe zi: TA, puls, T, respiraţie, diureză,
scaun;
• asigurarea condiţiilor de mediu;
• asigurarea igienei;
• alimentarea;
• hidratarea;
• prevenirea complicaţiilor;
• educaţia pentru sănătate: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii,
simptomatologie, evoluţie, importanţa tratamentului şi evitarea transmiterii bolii.
Intervenţii delegate
Investigaţii clinice şi paraclinice:
• examenul clinic;
• recoltare secreţie vaginală sau ureterală pentru depistarea prezenţei agentului infecţios.
Tratament
- antibiotice: Pencilina (frecvent bacteria este rezistentă), Tetraciclină, Ceftriaxon şi cefalosporine
de generaţia a doua şi a treia. Se mai pot administra amestecuri de Penicilină sau Amoxicilină cu
Acid clavulanic (Augmentin, Amoxiclav).
NURSING ÎN HIV-SIDA
Definiţie: infecţia cu virusurile imunodeficienţei umane (HIV 1 şi 2), se caracterizează printr-o
evoluţie stadială, îndelungată, cu manifestări clinice iniţiale de boală acută benignă, urmate de o
lungă perioadă de sănătate aparentă şi în final de reexprimarea clinică, cu evoluţie progresivă spre
sfârşit letal.
Etiologie: virusul imunodeficienţei umane dobândite (HIV), de tip ARN, familia Retroviridae,
subclasa Lentivirinae.
HIV distruge sistemul imunitar al organismului. El nu poate supravieţui independent, ci numai în
limfocitele T4, pe care le distruge progresiv, paralizând astfel capacitatea sistemului imunitar de a
organiza o apărare eficientă a organismului. în momentul în care HIV pătrunde în organism, sunt
posibile două evoluţii:
31
1. Virusul rămâne inactiv, celula T4 infectată continuând să trăiască normal, iar infecţia există fără
ca persoana să prezinte simptome. Totodată, virusul se transmite la alte persoane, în cazul în care
persoana infectată are comportamente riscante (sex neprotejat, utilizarea de droguri injectabile).
2. Virusul devine activ, se reproduce în interiorul limfocitului care se sparge şi eliberează un
număr mare de virusuri, care vor infecta alte limfocite T4. în ambele cazuri, organismul începe să
producă anticorpi specifici antiHIV, care se pot evidenţia la testare.
Manifestari de dependenta: în funcţie de evoluţia bolii.
Perioada de incubaţie este în medie de 2-6 săptămâni, cu limite cuprinse între 5 şi 150 de zile.
Durata acestui interval este dependentă de calea de transmitere (transfuzie, tratament parenteral,
contact sexual), de doza infectantă, de virulenţa tulpinii implicate.
Stadiul A sau primoinfecţia este clinic manifestă doar la puţini pacienţi, marea majoritate a
persoanelor infectate rămânând asimptomatice ani de zile.
Se caracterizeaza prin: febră, cefalee, anorexie, greţuri, angină eritematoasă de tip viral, erupţie
congestivă maculoasă de tip rubeoliform sau urticarian, adenopatie generalizată, hepato-
splenomegalie. Se poate asocia meningită, meningoencefalită, paralizii craniene sau neuropatii
periferice, miopatie. Simptomatologia durează 8-14 zile şi este corelată cu prezenţa viremiei. În
cursul primoinfecţiei, anticorpii anti-HIV sunt nedetectabili (bolnavi sero-negativi).
După primoinfecţie urmează o perioadă variabilă (între câteva luni şi peste 10 ani) în care
persoanele infectate sunt asimptomatice dar sunt sursă de infecţie. Testele serologice (ELISA şi
Western Blot) efectuate în această perioadă sunt pozitive.
Stadiul B sau infecţia cu HIV simptomatică : bolnavii prezintă febră persistentă, transpiraţii
nocturne, moderată scădere ponderală, adenopatie în mai mult de două grupe ganglionare
extrainghinale cu ganglioni măriţi peste 1 cm, pe durată mai lungă de 3 luni. Se poate asocia
diareea cronică, candidoză buco-faringiană, herpes Zoster, leucoplakia păroasă. În acest stadiu
testele serologice sunt pozitive, prin ELISA şi Western Blot putându-se identifica anticorpi.
Stadiul C sau SIDA. Starea generală se agravează evident şi progresiv, apar infecţii oportuniste,
cancere, encefalopatie HIV, scădere ponderală marcată, fatigabilitate extremă. Limfocitele CD4
scad sub 200/mm3.
Infecţiile oportuniste mai frecvent întâlnite la aceşti bolnavi sunt cele determinate de
Pneumocystis carinii, micobacterii, fungi, Toxoplasma gondii; sunt de asemenea frecvente
infecţiile diseminate cu CMV (citomegalovirus) şi HSV (herpes simplex virus).
Infecţiile severe sunt determinate de salmonella, stafilococ, pneumococ, care pot determina
septicemii, meningite, meningo-encefalite.
Cancerele care apar în cursul SIDA sunt limfoame B, limfosarcoame, sarcom Kaposi. Sarcomul
Kaposi este evocator pentru infecţia cu HIV şi reprezintă un cancer endotelial şi al stromei
mezenchimale, în a cărui patogenie este implicat HSV-8.
Encefalopatia HIV survine frecvent în stadiul final al infecţiei şi se manifestă prin convulsii,
tulburări de vorbire şi de orientare temporo-spaţială, alterarea progresivă a stării de conştientă,
pierderea reflexelor de masticaţie şi deglutiţie, pareze, paralizii.
Probleme de dependenţă
• alterarea integrităţii tegumentelor şi mucoaselor;
• alterarea confortului psihic;
• alterarea imaginii de sine;
• durere;
• imposibilitatea de a-şi menţine temperatura în limite normale;
• potenţial de complicaţii legat de procesul infecţios;
• risc de transmitere a infecţiei legat de neizolarea pacientului;
• risc de infecţie nozocomială;
• refuzul de a se conforma tratamentului;
• dificultate de a se mişca;
• dificultate în a se alimenta şi hidrata;
• alterarea eliminărilor;
• alterarea activităţii sexuale;
• stare depresivă din cauza bolii;
• izolare socială;
• anxietate legată de evoluţia şi prognosticul bolii;
• cunoştinţe insuficiente despre boală.
Surse de dificultate.
32
Factori etiologi şi de risc:
- psihici: instabilitate emoţională, probleme afective;
- bio-fiziologici: contactul direct cu agentul etiologic, imunitate scăzută, carenţe în igienă;
- sociali: relaţiile interumane, relaţiile familiale, anturajul, turismul, droguri injectabile;
- spirituali: anumite secte cu practici ritualice;
- culturali: influenţa mediului cultural, nivelul de educaţie.
Obiective de îngrijire.
Pacientul:
• să prezinte tegumente şi mucoase integre;
• să nu prezinte complicaţii;
• să beneficieze de confort psihic;
• să fie mulţumit cu propria imagine;
• să nu prezinte durere;
• să nu prezinte febră;
• să se alimenteze şi hidrateze adecvat;
• să elimine normal;
• să nu contacteze infecţie nozocomială;
• să se simtă în siguranţă;
• să nu transmită infecţia;
• să accepte şi să urmeze tratamentul;
• să prezinte interes faţă de măsurile de igienă;
• să nu prezinte anxietate;
• să nu prezinte depresie;
• nu fie izolat social;
• prezinte cunoştinţe suficiente despre boală, modul de transmitere, tratament şi profilaxie.
Intervenţii autonome
• comunicare: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii, simptomatologie, evoluţie,
importanţa tratamentului;
• ancheta epidemiologică a pacientului şi contacţilor declaraţi;
• monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative de două ori pe zi: TA, puls, T, respiraţie, diureză,
scaun;
• asigurarea condiţiilor de mediu;
• asigurarea igienei;
• alimentarea;
• hidratarea;
• prevenirea complicaţiilor;
• educaţia pentru sănătate: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii,
simptomatologie, evoluţie, importanţa tratamentului şi evitarea transmiterii bolii, importanţa
renunţării la droguri injectabile.
Intervenţii delegate
Investigaţii clinice şi paraclinice:
• examenul clinic;
• recoltare sânge pentru hemoleucogramă, analize biochimice, VSH;
• metode de detectare în ser a anticorpilor specifici anti-HIV 1+2 (IgG) prin tehnica ELISA;
• tehnicile de depistare a virusului ca atare sau a componentelor virale (proteice sau genomice).
Testarea se face în următoarele condiţii: - cu consimţământul pacientului (prevăzut în baza
reglementărilor internaţionale privind respectarea drepturilor omului), la cererea a pacientului; în
baza unor elemente de suspiciune clinico-epidemiologică; transfuzii efectuate în perioada amintită
de risc.
Se recomandă efectuarea în scop de depistare în următoarele situaţii: prenupţial, recruţi, personal
medico-sanitar (chirurgi, stomatologi, personal de îngrijire a bolnavilor cu HIV, laboratoare de
analize, morgă), cât şi pentru supravegherea epidemiologică a copiilor instituţionalizaţi sau de tip
santinelă în grupe mai mari populaţionale.
Screeningul se recomandă în următoarele situaţii: gravide, bolnavi cu boli transmisibile sexual,
persoane cu parteneri sexuali multipli, donatori de sânge, persoane din grupe speciale de risc:
homosexuali, toxicomani i.v., deţinuţi, politransfuzaţi.
Pacienţii cu teste de depistare pozitive vor fi supuşi la a doua testare în vederea confirmării
infecţiei. Medicul are obligativitatea informării pacientului asupra rezultatului definitiv, alături de
consilierea acestuia despre perspectiva evolutivă, a riscului de transmitere la alte persoane, a
situaţiei familiale, asupra drepturilor sociale.
33
Toate cazurile seropozitive se bucură de confidenţialitate.
Tratament
Tratamentul este eficient dacă se administrează asociaţii de două sau trei antiretrovirale, din clase
diferite, pentru a se bloca replicarea virusului în mai multe secvenţe. Terapia antiretrovirală
cuprinde: inhibitori de revers-transcriptază (nucleo-zidici şi non-nucleozidici) şi inhibitori de
protează. Principalii reprezentanţi ai acestor clase de medicamente sunt grupaţi în tabelul de mai
jos.
Denumirea substanţei active Nume comercial
1. Inhibitori de revers-transcriptază
1. Inhibitori nucleozidici:
Zidovudina (ZDV, AZT) Retrovir
Didanozina (ddi) Videx
Zalcitabina (ddc) Hivid
Stavudina (d4T) Zerit
Lamivudina (3TC) Epivir
Abacavir -
2. Inhibitori nenucleozidici:
Nevirapina Viramun
Efavirenz Stocrin
Delavirdina Rescriptor
II. Inhibitori de protează:
Indinavir Crixivan
Ritonavir Norvir
Nelfinavir Viracept
Saquinavir Invirase
Succesul tratamentului depinde de administrarea corectă a medicaţiei, fără întreruperi şi ţinând
cont de interacţiunile medicamentoase. Eficienţa terapiei poate fi apreciată prin: ameliorarea stării
clinice, scăderea încărcăturii virale şi restaurarea imunităţii.
34