Revista Cadrelor Didactice NR 50 2018

ad t i
Revista
cadrelor
didactice
Nr. 50/noiembrie 2018
i
S
r
2
T
ISSN: 2393–0810
Cuprins
Învățarea învățării.................................................................................... 3
Jocul de rol în învățământul primar.......................................................... 8
Factorii cheie ai educației prin atașament...............................................13
Ruler and Compass Geometric Constructions
in the Romanian Secondary School..........................................................17
Școala este necesară!..............................................................................23
Familia și dedicarea ................................................................................26
Integrarea elementelor Tic în ora de Limba și literatura română..............32
Învățarea în ora de filosofie ....................................................................37
Avantajele utilizării metodei învățării bazate pe proiecte . ......................42
La gastronomie francaise.........................................................................47
Utilizarea metodei învățării bazate pe proiecte la disciplina biologie ......51
Evaluare și autoevaluare în orele de limba franceză................................56
2 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

Învățarea învățării
Învăţământ primar | Toate disciplinele
Alina Bandas
Școala Gimnazială Satu Mare, Suceava
Pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi, implicit,
succesul în viaţă, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional
să formeze o echipă.
Parteneriatul școală-familie-primul pas spre reușita școlară

Odată cu începerea școlii, pentru părinţi e momentul în care ei trec
de la statutul de primi educatori( familia fiind prima şcoală a copiilor)
la cel de parteneri ai şcolii. Aceasta nu înseamnă că rolul părinţilor în
educaţia copiilor s-a încheiat, ci doar că începe o nouă etapă în care
părintele împarte acest rol cu învăţătorul, iar mai târziu cu profesorii.
Părinţii continuă educaţia copiilor în familie, dar odată cu începerea
şcolii apare nevoia de colaborare cu aceasta, chiar de implicare activă
în cadrul ei. Atunci când cele două medii educaţionale (şcoala şi familia)
se completează şi se susţin, ele pot asigura într-o mare măsură o
bună integrare a copilului în activitatea şcolară, dar şi în viaţa socială.
Cercetările realizate în domeniul educaţiei arată că, indiferent de mediul
economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala
Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie ISSN: 2393–0810 3

în educaţia copiilor lor, se observă o îmbunătățire a performanţelor

elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, precum şi reducerea ratei de
abandon şcolar sau chiar a scăderii delicvenţei juvenile.
Implicarea părinţilor în educaţia şcolară a copiilor are la bază câteva
principii esenţiale:
• Părinţii, indiferent de etnie, statut socio-economic sau pregătire
educaţională, sunt un element cheie în educaţia propriilor copii.
• Părinţii doresc tot ce e mai bun pentru copiii lor.
• Toţi copiii pot învăţa.
• Elementul principal este copilul şi realizările sale.
• Şcoala nu este singura responsabilă pentru rezultatele şcolare
ale copilului. Există un set comun majorităţii părinţilor, în ceea ce
priveşte aşteptările lor privind activitatea cadrelor didactice.
Iată câteva dintre ele:
◆ să fie sensibile la nevoile, interesele şi talentele speciale ale copiilor;
◆ să stabilească cerinţe şcolare identice pentru toţi copiii;
◆ să manifeste entuziasm în educarea copiilor;
◆ să-i ajute pe copii să-şi sporească stima de sine;
◆ să întărească disciplina copiilor;
◆ să comunice des şi deschis cu părinţii;
◆ să ofere recomandări privitoare la modul în care părinţii îi pot ajuta
pe copii să înveţe.
De asemenea, cadrele didactice au anumite aşteptări din partea
părinţilor:
◆ o să creeze copiilor oportunităţi de învăţare (un mediu sigur de
dezvoltare fizică şi psihică);
◆ o să susţină scopurile, regulile şi politica şcolii; o să sublinieze în
discuţiile cu copiii, importanţa educaţiei pentru viaţă;
◆ o să-şi accepte responsabilitatea de părinte, fiind un bun exemplu;
◆ o să-i ajute pe copii să realizeze un echilibru între activităţile şcolare
şi cele extraşcolare;
◆ o să-i înveţe pe copii auto-disciplina şi respectul pentru cei din jur;

◆ o să-i încurajeze pe copii să fie cât mai buni (să se autodepăşească)

şi să-şi stabilească scopuri realiste;
◆ o să comunice des şi deschis cu cadrele didactice (fără a jigni sau a
critica competenţa profesională a acestora).
Oricare ar fi aşteptările, esenţială este încrederea. Părinţii trebuie să
aibă încredere în cadrele didactice, dar şi să aibă grijă să nu proiecteze
asupra copiilor propriile amintiri neplăcute pe care le-ar putea avea
din perioada şcolii. Ei trebuie să le recunoască cadrelor didactice un
profesionalism pe care ei nu îl au, pedagogia fiind o adevărată meserie,
nu doar o simplă ocupaţie. Pentru a nu se ajunge la dificultăţi, este de
preferat ca părinţii să ia legătura cu şcoala nu doar atunci când sunt
chemaţi la şedinţele cu părinţii sau atunci când copiii se confruntă
cu anumite dificultăţi. Ei trebuie să participe la toate evenimentele
importante ale şcolii (serbări, festivităţi, concursuri, spectacole etc.), să
uşureze misiunea educativă a şcolii prin continuarea educaţiei în cadrul
familiei. În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele
mai bune condiţii şi, implicit, succesul în viaţă, e nevoie ca toţi factorii
implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă în care fiecare ştie
ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi încrederea cuvenită.
Învață-l să învețe
Învăţarea sistematică este condiţia fundamentală a studiului eficient.
Învăţarea este o formă fundamentală de activitate umană. Orice fiinţă
umană este capabilă să înveţe. Prin eficacitatea învăţării se înţelege
depăşirea, de către toţi elevii, unui nivel minim acceptat de performanţă
şcolară proporţional cu posibilităţile individuale de învăţare în condiţii
de confort psihic şi economie de efort şi timp. Prin ineficacitatea învăţării
înţelegem nerealizarea performanţelor de către unii dintre elevi. Când
procesul învăţării se desfăşoară spontan, haotic sau la întâmplare
rezultatele sunt scăzute şi de slabă calitate. Învăţarea poate fi desfăşurată
şi sistematic, în baza unei planificări; în acest caz rezultatele vor fi pe
măsura aşteptărilor. Toţi oamenii pot învăţa spontan, dar învăţarea
sistematică e o artă care trebuie, ea însăşi, învăţată.

Pentru a studia eficient trebuie să împărţim activităţile în trei categorii:

- activităţi importante (teme, ajutor pentru părinţi)
- activităţi mai puţin importante (jocuri educative)
- activităţi neimportante (desene animate, filme, Messenger,
Facebook, Twitter....)
Fazele studiului ştiinţific ce trebuie respectate pentru a reţine cât mai
eficient sunt următoarele:
- lectura de suprafaţă în care se formează o opinie generală despre
tema dată (lecţia);
- lectura de profunzime este faza în care se analizează detaliat tema
şi se notează schematic ideile principale, definiţiile, formulele,
concluziile;
- memorarea lecţiei prin redare cu caietul închis, pe baza schemei
întocmite;
- verificarea finală a însuşirii cunoştinţelor prin redare fără surse de
inspiraţie.
Trebuie să ştiţi că reţinem:
- 10% din ceea ce citim;
- 20% din ceea ce auzim;
- 30% din ceea ce vedem;
- 50% din ceea ce vedem şi auzim în acelaşi timp;
- 80% din ceea ce spunem;
- 90% din ceea ce spunem şi facem în acelaşi timp.
Este important că elevii își pot dezvolta capacitatea de memorare
aproape nelimitat, prin diferite metode. Nu-i lăsați să spună niciodată
„eu nu pot” sau „nu sunt capabil”. Aceste expresii nu sunt valabile când
e vorba de capacitatea de învăţare. Toţi oamenii normali pot învăţa totul!
Posibilităţile de învăţare ale oricărei fiinţe omeneşti sunt de câteva zeci
de mii de ori mai mari decât solicitările şcolare.
Creați-le o ambianţă de studiu cât mai avantajoasă! Cea mai corectă
poziţie este pe scaun, în faţa mesei de lucru. Sursa de lumină nu trebuie

să fie nici prea puternică, nici prea slabă ca să nu obosească repede. Cea
mai potrivită lumină este a unui bec cu puterea de 60 W aşezat în partea
stângă-spate deasupra umărului. Adaptabilitatea la zgomote este foarte
scăzută. Se admite muzica lentă, instrumentală. Este de evitat muzica
rock, disco, în general muzica vocală într-o limbă cunoscută, deoarece
perturbă şi chiar oboseşte. Oxigenul este „hrana principală” a ţesuturilor
cerebrale. Cu cât camera este mai curată şi mai aerisită, cu atât copiii
vor învăţa mai repede. Evitaţi să umpleţi pereţii cu afişe sau fotografii
ţipătoare, să-i puneți să citească cu muzica tare sau stând lungiţi pe
spate!
E indicat să se folosească în mod eficient timpul, la maxim, utilizând
telefonul mobil, MP3 sau alte dispozitive. Se pot înregistra citirea lecţiilor,
poeziile sau alte materiale în timp ce sunt învăţate acasă şi pe drum spre
şcoală sau alte destinaţii să fie reascultate.
SUCCES !!!!!!
Bibliografie:
• „Procesul instructiv-educativ în școala modernă”, Nicoleta-Adriana
Florea, Cosmina-Florentina Surlea, Editura ARVES, 2005
• „Cum să înveți”, Jaroslaw Rudnianski, Editura ALL EDUCAȚIONAL, 2001
• Bătrânu, E., Educația în familie, Ed. Politică, București, 2005
• Cristea S., Fundamentele pedagogiei, Ed. Polirom, Iași, 2010
• Jinga, I., Negreț, I., Învățarea eficientă, Ed. Aldin, București, 1999
• Vinţanu, N., Educaţia adulţilor. Idei pedagogice contemporane, Ed.
Didactică și Pedagogică, Bucureşti,1998
• Vrasmaş, Ecaterina, Intervenţia socio-educaţională ca sprijin pentru
părinţi, Ed. Aramis, București, 2008
Sursa: http://www.info-kids.ro/parteneriatul-scoala-familie-primul-pas-spre-
reusita-scolara/
https://www.academia.edu

Jocul de rol în învățământul primar
Învăţământ primar | Limba şi literatura română
Gina Enache
Școala Gimnazială Nereju Mic, Vrancea
Utilizarea jocului de rol în activitatea de predare-învăţare-evaluare duce

la o comunicare deschisă cu elevii, contribuie la dezvoltarea originalităţii
gândirii, fanteziei, pune în evidenţă potenţialul creativ al elevilor.
În învăţământul primar, jocul este o activitate aptă să răspundă unor

importante obiective ale procesului instructiv-educativ. Jocul implică
un ansamblu de acţiuni şi procese psihice care creează o atmosferă
favorabilă desfăşurării învăţării, stârneşte interesul, motivează.
Având impresia că se joacă, elevul participă activ la propria formare,
achiziţionând cunoştinţele, formându-şi atitudini şi comportamente.
În vederea stimulării imaginaţiei, un rol important îl ocupă jocul de rol.
Acesta lasă câmp liber de manifestare creativă, atât pentru învăţător, cât
şi pentru elevi. Jocul de rol favorizează trăirea de către copil a realităţii
sociale într-un mod specific, datorită funcţiei sale principale de asimilare
a realului la „eu”. Jucând diferite roluri, elevul reproduce modele de
conduită şi le asimilează în propriul lui comportament.

Prin originalitatea şi creativitatea copilului în redarea impresiilor

proprii despre realitatea înconjurătoare, spontaneitatea şi intensitatea
trăirilor exprimate în joc, acesta se diferenţiază de alte tipuri de jocuri.
Jocul de rol este liber şi îşi are sursa în imaginaţia elevilor. Are o contribuţie
deosebită la dezvoltarea intelectuală, a gândirii simbolice, permiţând
elevilor să identifice problemele, să încerce să le rezolve prin negociere,
cooperare. Prin jocul de rol, elevii gândesc creativ şi reprezintă simbolic
obiecte, idei, persoane, negociază şi rezolvă conflicte, comunică, exprimă
liber gânduri, sentimente şi emoţii, dialoghează, pun întrebări.
Se poate organiza prin parcurgerea următoarelor etape:
1. Stabilirea obiectivelor şi a temei/problemei;
2. Selectarea și împărţirea „rolurilor”;
3. Stabilirea modului de desfăşurare a jocului de rol: - povestitor
şi personaje care mimează, - personaje, - proces cu argumente pro şi
contra;
4. Pregătirea unui cadru favorabil de desfăşurare;
5. Interpretarea jocului de rol;
6. Evaluarea activităţii atât de către actori, dar şi de către spectatori.
Interpretarea rolurilor duce la dezvoltarea unor procese psihice
fundamentale – gândirea critică şi creatoare, imaginaţia, dar şi la
formarea unor comportamente cerute de rol.
Jocul de rol angajează resursele intelectuale şi morale ale copiilor,
contribuind la formarea şi dezvoltarea personalităţii acestora.
Jocurile de rol se folosesc cu succes în lecţiile de limba şi literatura
română. Învăţătorul poate elabora variante de jocuri de rol, în funcţie
de posibilităţile de înţelegere, de exprimare şi interpretare a elevilor.
Manualul de Limba şi literatura română la clasa a III-a sugerează jocuri de
rol, precum: „Reporterul şi elevul la librărie”, „La policlinică”, „Supărarea
lui Azor”, „Dialog între toamnă şi o frunză”, „De vorbă cu o frunză uscată”,
„Respectă-mă!”, „Dialog cu Moş Crăciun”, „Prin Bucureşti cu ciobanul
Bucur”, „Albina lucrătoare şi trântorul”, „Alisa şi Iepuraşul Alb”, „Interviu
cu fata babei”, „Bine ai venit, doamnă barză!” etc.

Exemplu: După studierea textului „Vizită” se poate desfăşura jocul de

rol „Dialog cu Codul bunelor maniere”. Personajele sunt un copil, care va
primi vizita lui Ionel Popescu şi Codul bunelor maniere (CBM):
Copilul: Bună-ziua! Ce bine că v-am găsit! De când vă caut!
CBM: Pe mine?...
Copilul: Nu sunteţi dumneavoastră Codul Bunelor Maniere?
CBM: Da, eu sunt. Ce nevoie ai de mine?
Copilul: Voi primi vizita lui Ionel Popescu şi aş dori să mă comport
impecabil.
CBM: De ce? Ionel Popescu este obişnuit să facă doar ce vrea, nu-i
respectă pe cei din jurul său, este răsfăţat, egoist şi needucat.
Copilul: Aş dori să-i arăt că se poate să fii şi altfel, să te comporţi
elegant, chiar dacă eşti copil.
CBM: Te felicit pentru intenţia ta! Sper să reuşeşti! Ce ai vrea să ştii?
Copilul: Cum trebuie să-l întâmpin?
CBM: Nu te manifesta zgomotos! Zâmbeşte şi arată-i că te bucuri de
vizită şi de darul pe care îl vei primi. Desfă pachetul şi pune cadoul la
loc vizibil! Ia-i haina şi pofteşte-l să ia loc. Interesează-te de starea lui şi
spune-i programul sărbătorii! Fă-i cunoştinţă cu ceilalţi musafiri!
Copilul: Îţi mulţumesc!
CBM: Ajut-o pe mama să aducă şi să împartă tortul şi sucul, serveşte-i
pe toţi şi apoi te poţi servi şi tu! Comportă-te civilizat la masă! Copilul:
Ne putem juca?
CBM: Vă puteţi juca, dar să nu deranjaţi pe nimeni! Nu faceţi gălăgie,
nu săriţi, nu vă rostogoliţi, folosiţi un limbaj ales!
Copilul: Cât pot prelungi petrecerea?
CBM: Nu prea mult! Nu uita să-ţi conduci musafirii şi să le mulţumeşti
pentru vizită!
Copilul: Vă mulţumesc pentru sfaturi!
CBM: Sper să reuşeşti să-l pui pe gânduri pe Ionel şi să-şi schimbe
comportamentul.
Jocul de rol aplicat sub forma practicării unor roluri ce reprezintă
personaje din poveşti, fabule, fragmente literare, dă posibilitatea

elevilor să participe activ la învăţare. Pe baza unor texte narative

sau lirice, prezente în acelaşi manual se poate desfăşura jocul de rol
„Micii judecători”, realizându-se astfel adevărate ,,procese literare”.
Exemplificăm: „Amintiri din copilărie”, fragmentul „Caprele Irinucăi”,
„Dreptatea lui Ţepeş”, „Stejarul din Borzeşti”, „Ţapul şi şarpele”, „Vizită”,
„La Medeleni” (fragment), „Fata babei şi fata moşneagului”, „Stupul lor”,
„Fiul şi mama” etc. Procesul literar se poate realiza în cadrul lecţiilor
de limbă şi literatura română, pe baza unor indicaţii pe care le primesc
elevii. Învăţătorul pune în dezbatere tema, iar elevii dezbat, în mod
spontan, sau îşi prezintă poziţia faţă de personaj, în scris, susţinând-o
prin argumente desprinse din text. Procesul literar antrenează mulţi
elevi în pregătirea scenariului, solicită gândirea, stimulează creativitatea,
cultivă curiozitatea. Pentru lecţia „Vizită”, elevii primesc, după preferinţe,
roluri: judecătorul, procurorul, grefierul, inculpatul, avocaţi ai acuzării
sau avocaţi ai apărării, martori.
Desfăşurarea procesului:
- Un elev, ce interpretează rolul grefierului, anunţă intrarea completului
de judecată, iar asistenţa se ridică în picioare şi salută;
- Preşedintele completului pune în temă auditoriul cu cazul ce va fi
judecat: „Comportarea lui Ionel Popescu în timpul vizitei prilejuită
de onomastica sa”;
- Procurorul dă citire actului de acuzare: Ionel Popescu, un băieţaş
de vreo opt anişori, este învinovăţit de comportare necivilizată:
deranjează jupâneasa la bucătărie, bate în tobă şi suflă în trâmbiţă de
„sparge” urechile musafirului, o loveşte pe mama cu sabia în obraz,
fumează, loveşte cu mingea ceaşca de cafea şi pătează pantalonii
musafirului, îi toarnă dulceaţa în şoşoni.
- Judecătorul dă cuvântul inculpatului, care recunoaşte că se face
vinovat de cele menţionate în actul de acuzare, dar motivează că
era onomastica sa, iar mama lui îl iubeşte şi îi aprobă toate acţiunile;
- Se audiază martorii: musafirul, slujnica, mama, care prezintă aspecte
ale cazului, din punctul lor de vedere şi pot răspunde la întrebări;

- Judecătorul dă cuvântul avocaţilor apărării şi acuzării: Avocaţii

apărării/Avocaţii acuzării
Ionel este doar un copilaş drăguţ de opt anişori./Copiii trebuie să înveţe
să se comporte civilizat de mici. El este unicul fiu al familiei şi este foarte
iubit./Băiatul este răsfăţat şi neascultător. Era ziua sa onomastică şi voia
să se distreze./ Gazda trebuie să dovedească respect faţă de musafiri.
Voia să se laude cu mulţimea jucăriilor sale./Îşi putea prezenta jucăriile
în ordine, fără zgomot, fără să deranjeze. Voia să arate musafirului că
ştie să mânuiască sabia ca un adevărat maior.(…)/ A atacat-o cu sabia pe
bucătăreasă şi a lovit-o pe mama sa în obraz.(…)
Urmează pauza de deliberare, care, pentru activizarea întregii
asistenţe, este folosită pentru dezbaterea cauzei, dar şi a sentinţei ce se
aşteaptă. Se citeşte sentinţa: Inculpatul Ionel Popescu se face vinovat
pentru comportare necivilizată, obrăznicie, egoism, lipsă de respect. Îl
sfătuim să îşi ceară scuze public tuturor celor pe care i-a deranjat prin
comportarea sa. Îl condamnăm să studieze „Codul bunelor maniere” şi
să dovedească la următoarea aniversare că a dobândit o bună educaţie
şi se poartă cu respect cu cei din jur.
În încheierea activităţii se subliniază mesajul textului şi învăţătura
desprinsă din text.
Utilizarea jocului de rol în activitatea de predare-învăţare-evaluare
duce la o comunicare deschisă cu elevii, fără limite între real şi imaginar,
contribuie la dezvoltarea originalităţii gândirii, fanteziei, pune în evidenţă
potenţialul creativ al elevilor.
Bibliografie:
1. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Iaşi, Editura Polirom, 1996
2. Ionescu, Miron, Radu, Ioan, Didactica modernă, Cluj-Napoca, Editura
Dacia, 2001
3. Zamşa, Eleonora, Procese literare, concursuri, evocări, Editura Arhetip-
RS, 1992

Factorii cheie ai educației prin atașament
Învăţământ primar | Consiliere și orientare
Marilena Geabău
Şcoala Gimnazială Specială nr.4 Bucureşti
Dascălul e arhitectul iubirii sau/și disprețului pe care copiii cu care lucrează

într-un grup pre/școlar le trăiesc ca liante cosmice ale grupului sau motive
de dezbinare, insularizare.
Triunghiul magic al educației prin atașament la grupă/clasă se

reprezintă prin realizarea concomitentă a trei deziderate sau principii
strategice: Comuniune-Contagiune-Coeziune. Pentru a realiza
concomitent și consecvent aceste principii, trebuie să reconfigurăm
spațiul afectiv al grupei/clasei pe principiile:
- fă-i pe elevii tăi să se sprijine și apere unii pe alții fizic, emoțional
și cognitiv; până acolo încât să simtă, să gândească și să meargă în
aceeași direcție/la fel, astfel încât să încapă într-un spațiu oricât de
restrâns la nevoie;
- fă-ți discipolii să aprecieze pe fiecare dintre colegi și să valorifice
calitățile colegilor în activități și oportunități;
- ajută-i pe elevii tăi să se bucure unii cu alții și unii de alții, să-și
găsească obiective comune de distracție, evenimente în care să

evidențiem identitatea fiecăruia, cum ar fi aniversări, excursii,

spectacole în care să trăiască emoții colective;
- să cultivăm consecvent în sufletul copiilor/elevilor noștri sentimente
nobile care-i unesc pe oameni: recunoștința, demnitatea, respectul
reciproc, patriotismul.
Dacă mediul securizant, e o condiție esențială în învățarea prin
atașament, trezirea continuă a interesului pentru activitatea la grupă,
reprezintă o altă condiție importantă. Educatoarea are nevoie de
autoritate deontică și onestitate, de interes și implicare afectivă pentru
a motiva copiii să se atașeze, adică să creadă, să spere și să pună în
practică atât modelul acțional al conduitei educatoarei, cât și să urmeze
solicitările acesteia pentru a deveni uniți ca un organism.
Un model de urmat ar fi trupa de cercetași care are un îndrumător
devotat atât principiilor cât și copiilor, soldaților sau voluntarilor pe
care-i îndrumă. În calitate de părinte a unui copil care face parte dintr-o
trupă de cercetași români, am urmat cursuri de voluntariat și acțiuni în
comun cu trupa copilului meu și am citit cartea „Cercetașii” lui Robert
Baden Powel.
Educatoarea poate la rândul ei să facă dintr-un grup neomogen care-i
vine la grupa mică, un grup superomogen ca un trib cum ar spune Louis
Cozolino, dacă are abilitatea de a crea contagiune emoțională în activități
și bucuria de a realiza coeziune în grup prin strategii adecvate. Adaptarea
la principiile, conduitele și aspirațiile grupului dau contur atașamentului.
Louis Cozolino vorbește în „Predarea bazată pe atașament” despre
modul în care să creezi o clasă tribală: tribul este un grup de indivizi
legați laolaltă de timpul pe care-l împart, de familiaritate, afecțiune și
un scop comun. Triburile reprezintă medii sociale la care s-a adaptat
creierul nostru de-a lungul a nenumărate generații. Un trib este un
superorganism, ceea ce înseamnă că indivizii din interiorul său au
șanse mai bune de a supraviețui împreună, decât separat. Totodată,
înseamnă că sprijinul pentru trib depășește adesea nevoile individuale,
ceea ce duce la protejarea altora, sacrificiu de sine și alte forme de

comportament altruist. Atașamentul doboară barierele de comunicare,

făcând învățarea eficientă, dar e nevoie de empatie. Empatia este o
aptitudine pedagogică care favorizează educația prin atașament.
Empatia ca însuşire de personalitate presupune capacitatea de
transpunere a unei persoane într-un model uman exterior, condiţionând
înţelegerea şi comunicarea implicită şi o retrăire afectivă a stărilor
emoţionale ale modelului.
Vasile Pavelcu consideră că arta de a preda presupune pe lângă
stăpânirea cunoștințelor claritatea şi plasticizarea expunerii alimentate
de vioiciune şi pasiune ştiinţifică, cât şi aptitudinea deosebită de
transpunere în situaţia ascultătorului sau a pre/școlarului. Transpunerea
în psihologia copilului nu trebuie să atingă limitele unei extreme
identificări. Nu astfel trebuie înţeles comportamentul de „coborâre”
la nivelul copilului. Empatia, în acest caz, trebuie să exprime o reacţie
atitudinală (intelectiv-afectivă) în care dragostea faţă de copil să fie
subordonată nevoii de a-l înţelege şi ajuta. Nu te coborî la nivelul
copilului ca să faci teatru, ca să-l umileşti pe copil sau să te umileşti pe
tine, ci pentru a creşte din nou, împreună cu el, a simţi din nou emoţia
marilor creatori, a relua şi verifica adevăruri acceptate.
Cu alte cuvinte, capacitatea empatică proprie unui bun cadru
didactic vizează un anumit model de identificare psihologică cu copilul
dublat de condiţia păstrării unei distanţe apte să poată cuprinde
întreaga problematică a colectivului şcolar. Gilles Ferry sublinia faptul
că distanţarea îi permite cadrului didactic să-şi menţină o stare de
disponibilitate faţă de fiecare elev, în schimb apropierea „îl asigură
pentru a înţelege empatic doleanţele şi trăirile elevilor”. De altfel, nici
nu ar fi posibil de conceput o relaţie eficientă între cadrul didactic şi
elev fără apropierea dintre aceştia, dar şi fără păstrarea unei relaţii cadru
didactic-elev.
Prima condiţie deschide calea cunoaşterii şi tratării individuale
a elevului; ce-a de-a doua cale permite consolidarea relaţiilor
interpersonale la nivelul colectivului de elevi. Excesul manifestat într-o

direcţie sau alta, ca şi excluderea totală a unor asemenea modalităţi

psihologice din comportamentul cadrului didactic conduce, inevitabil,
mai devreme sau mai târziu, la un eşec pedagogic. Un cadru didactic
extrem de empatic, fără un filtraj raţional al comportamentului de
apropiere de elev poate obţine iniţial unele succese, dar în timp,
devenind robul acestei identificări, pierde din vedere tocmai misiunea
pentru care se află în şcoală – aceea de a interveni în formarea elevului
şi nu numai de a-i înţelege viaţa sa interioară.
Pe de altă parte, un cadru didactic slab empatic, deşi extrem de
detaşat de psihologia elevului, se va impune poate iniţial faţă de unii
elevi, dar va crea cu timpul premisele unei rupturi evidente între el şi
cei cărora trebuie să le acorde principala atenţie în şcoală. El nu va reuşi
să-şi explice obiectiv diferitele forme de comportament ale elevilor, le
va da o interpretare prea subiectivă, iar modalităţile educative la care
va recurge, din motivul menţionat, vor fi întâmplătoare. În sfârşit, un
cadru didactic care nu-şi pune în nici un fel astfel de probleme privind
înţelegerea şi explicarea comportamentului copilului va avea la rându-i
un comportament rutinier, iar efectele educative vor întârzia prea mult
să se arate.
Dascălul e arhitectul iubirii sau/și disprețului pe care copiii cu care
lucrează într-un grup pre/școlar le trăiesc ca liante cosmice ale grupului
sau motive de dezbinare,insularizare. Prin joc, educatoarea creează
echipe care pot dăinui și după ce copiii merg la școală, sau pot rămâne
străini în propria lor grupă/clasă.

Ruler and Compass Geometric Constructions
in the Romanian Secondary School
Învăţământ gimnazial | Matematică
Vasile Păduraru
Școala Gimnazială Mărgineni, Neamț
The first steps in the development of the logical, personal, active,creative,

and critical thinking is being realised în school beginning with the very first
notions of Mathematics.
Without claiming a scientific definition and using a more simple

language, we could say that by a geometric constructions problem we
understand the problem of drawing of a/some geometric figure(s),
starting from specific given elements, using specific geometric tools,
respecting some clear rules and following a logical route in a finite
number of steps.
Beginning with the general methods of mathematics problems solving,
our ancestors’ experience highlighted a certain staging (a solving scheme
for geometric constructions problems), which involves the following
stages: 1. Analysis → 2. Construction → 3. Demonstration → 4. Discussion
This presentation doesn’t have to be considered ‘dogmatically’, the four

Ruler and Compass Geometric Constructions in the Romanian Secondary School
steps may intertwine, can be reordered, or they can even be skipped.

So, the steps in solving the compass-and-straightedge geometric
constructions problems start with the Analysis, which supposes the
already existence of a geometric figure with the notices …., checking the
conditions… and having the following particularities… As opposed to the
regular stages of solving a mathematic problem in general, that begin
with ”the whole enunciation of the problem is carefully read“ and „the
known and the unknown data are extracted“ etc, this approach seems to
start suddenly, skipping some initial steps, and the phrase „we consider
the problem solved“ turns into „haven’t you drawn it already?!“
Apart from studying the text of the problem, any geometric problem
and especially the geometric constructions problems begin with the
imperative „DRAW“. For this, it is supposed that the person who is
solving the problem has the necessary geometric knowledge, masters
the geometric tools and the constructions technique well enough for the
whole attention and inspiration to be focused on building a geometric
configuration clearly, suggestive and precisely enough, that can be the
basis of the problem solving.
Like any scout, who before exploring an unknown territory, apart
from a set of knowledge, rules and techniques, must have a minimal,
indispensable kit in his adventure, we could say that any insight in the
Euclidian geometry’s field needs to be done by holding the geometric
tools. But let’s go back to the „scouts’ school” to see what it can offer us.
Studying the necessary curriculum for teaching mathematics in the
Romanian secondary school, we notice that the geometry elements
shyly appear, at an intuitive level (as it is normal, according to the stage
of the student’s psychological development) as a pre-geometric stage
during which the introduction of some geometric representations is
highly connected to the shape and the dimensions of some real bodies
in the surrounding environment.
At this stage (classes I-IV), the pupil manages already to classify,
to hierarchize, synthesize and compare, to preserve distances, areas,

volumes, weights and to realize intuitively when the shape of some

suffers changes.
Still shyly and under the direct guidance of the primary school
teacher and the Math teacher the students have in the fifth form, the
geometric tools (different patterns, graded ruler and the triangle ruler
for the beginning) make their appearance as a necessity to represent
different elementary geometric figures.
The notion of „building“ (competence 2.3 „Using the geometric tools
for measuring or for building geometric configurations“) appears only in
the new curriculum for the 5th grade (to which I will come back later).
The purpose of these elementary geometric acquisitions of the students
in the 1st -5th grade ensures the transition from the stage of „concrete
operations“, prepared through the perception, observation, analyzing
and generalization of the space properties of some real objects, to
„the stage of the formal thinking“(beginning with the 6th form and
during the entire adolescence) and finally to the geometry based on
logically-deductive judgments. It is important for the introduction of
demonstration not to be rushed until the end of the 6th grade. The
psychologists consider that, up to this age, the child’s mental evolution
doesn’t allow the axiomatically introduction of geometry yet, and there
is a risk of losing almost completely the idea of the existence of a link
between geometry and objective reality.
This opinion is better highlighted by the Mathematician H.
Freudenthal: „One day the child will ask «Why?» and it is useless to start
the systematic geometry before that moment had come. Moreover, it
could really be harmful. If we agreed overteaching geometry as a means
of making the children feel the force of the human spirit, of their own
spirits, we mustn’t deprive them of their right to make discoveries
themselves.
The key of geometry is the expression «why». Only the happiness
killers will pass the key on earlier“. Any middle-school Math teacher
can say that the introduction in the 6th form of the Geometry as a

distinct branch of Mathematics has a great impact among the students

accustomed with a specific Math judgment pattern recently assimilated
from the Arithmetic lessons.
Since the very first geometry classes there can be noticed a difference
between the students who understand and enjoy this school object and
the students who show difficulties and/or seem unconcerned. In this
case, the teacher’s role is overwhelming and beyond competences,
strategies and educational ideals, syllabus and a number of dedicated
classes, the success is ensured by the experience, training, calmness,
style, education, commitment and, why not, by those ”mathematical
tricks“, that the teacher makes available for the students.
And, if some notions like point, straight line, semi-straight line, plane,
angle and some relations as congruence, parallelism, perpendicularity,
have already been established, suddenly the idea of compass and
ruler geometric constructions makes its appearance (without trying
to remember when the notion of compass has been used until then),
under the form of building a congruent segment with a given segment,
the building of the mediator of a segment and the building of a bisector
of an angle. Then, a well-deserved break is taken, for appearing again in
the 7th grade, when it comes about the similarity of triangles, the circle,
or regular polygons, after which the eternal sleep lays over the compass-
and-ruler geometric problems.
From time to time, here and there, a passionate teacher dares to
disturb the tranquillity proposing an optional school subject for some
of the 6th-8th forms, or for technology high schools, when studying
technical drawing.
The initiative of those in Waldorf schools needs to be praised, because,
through the ideas exposed in the Mathematics curriculum, they make
the transition from the geometry of the surrounding environment to
the geometry based on logical-deductive judgments through solving
different geometric constructions problems, allowing the students to
discover notions, relations, axiomatic sentences and all this because in

their vision „the geometric constructions represent a combination of

imagination and actual handy activity“ and „…this thing corresponds to
the children’s abilities at this age“, with the idea of „…making geometry
more accessible, so that it would stop being considered an arid and too
abstract field“.
After we took notice about H. Freudenthal’s opinion about the early
introduction of the geometry based on judgments and after we read the
curriculum for the applied mathematics in Waldorf school, I return, as I
promised, to the new compulsory Mathematics curriculum, proposed in
Romania beginning with the school year 2017-2018 and referring strictly
to the geometry field for the 5th grade, we notice a „decongestion“ of
the matter, giving up on some amount of scientific content (a strong
requirement of Maths teachers, parents and students), through its
congestion introducing two new notions, in contrast with the old
curriculum: The straight line (including the line axiom) and The angle –
representing a large part of the geometry for the 6th grade.
Not to mention that the dedicated number of classes didn’t change
and the amount of geometry to be taught in the 8th grade didn’t suffer
any modifications, all that was obtained was the decongestion of the
matter for the 7th grade and the cascade transferring of more abstract
notions towards the 5th and 6th grades (students of 10-12 years old).
This „flexibility of the curriculum“ took into consideration (it is
written in the document) among other things: ”the adjustment of the
curriculum to the expectations of the society and to the realities of the
learning system, having as a purpose the students’ training for life and
profession“, the compliance with ”…the differences between students of
the same age (rhythm of learning, level of previous acquisitions, inner
motivation, cultural and community specificity)“ and it was thought
that ”…it can be browsed in the 75% from the allocated time to Maths
classes, the rest of them being at the teacher’s disposal for remedial
activities, consolidation and progress classes“.

If Freudenthal’s words had been taken into consideration, it would

have been wonderful. We comfort ourselves with the fact that for the first
time, the following affirmation can be found in the text of a curriculum
for the 5th grade: „The approach of the geometry elements particularly
targets the development of the skills necessary to use the geometric tools
and the formation of the abilities needed for identification, investigation
and building the geometric bodies and shapes“.
Considering all the above, we are stubborn and dwell upon the role
and the importance of the geometric constructions in the secondary
school as a supportive element in passing towards the geometry based
on reasoning and understanding this field as an important way of solving
the geometric problems as a relevant activity in the daily life; and if the
idea of those from Waldorf school doesn’t match the educational ideal
of the today’s Romanian society and we can’t filter more the notions of
geometric constructions in the school curriculum, we can at least help
the students with an offer of an optional subject matter at the level of
Optional school subject.
Written by Vasile Păduraru, Mathematics teacher, Mărgineni School,
Neamţ County, Romania
Translated by Nicoleta Orza, English teacher, Dumbrava Roşie School,
Neamţ County, Romania
Bibliography:
1. * * * Programa şcolară pentru disciplina Matematică, http://www.ise.ro
2. * * * Programa şcolară pentru matematică, clasele V-VIII, Alternativa
educaţională Waldorf, Bucureşti 2001, pagina 2, http://www.waldorfcluj.
ro/files/2/Matematica%20V-VIII.pdf
onstantin, O. Îndrumări metodice privind predarea geometriei în
3. C
gimnaziu, http://www.math.uaic.ro/~oanacon/depozit/Pred_geo_sp.pdf
4. Păduraru, Vasile, Construcţii geometrice cu rigla şi compasul – abordări
metodice, Editură Ştef, Iaşi, 2018

Școala este necesară!
Învăţământ gimnazial | Limbi moderne
Livia Armanu
Școala Gimnazială Nr.2 Piatra Neamț, Neamț
Un articol prin care justific de ce este bine pentru copii să meargă la școală.
Școala ca instituție a statului sau privată, școala ca loc de întâlnire

pentru copii cu vârste apropiate, școala ca moment în viața fiecărui om,
ce dorește și poate să se intuiască, pur și simplu!
Din enumerare nu trebuie să lipsească cadrele didactice care își dedică
viața și menirea pentru a lumina mintea și sufletul viitorilor cetățeni ai
lumii. Prea des se spune „la ce trebuie atâta școală?”
Trebuie școală ca să ne putem înțelege și să muncim. Nu doar mult,
mai ales conștient și corect. Nu e doar o metaforă „copilul este ca un
aluat ce poate fi modelat”. Este un adevăr.
Copilul se naște pentru a ajunge „Mare”. De adulți depinde cât de
multe cunoștințe va reuși să acumuleze copilul din lumea înconjurătoare!
În urmă cu câțiva ani, pe toate posturile de televiziune, se propovăduia
conceptul „Lăsați copilul să aleagă ce vrea să facă, nu-i interziceți nimic!”

Acest îndemn a convenit de minune tinerelor mame care au înțeles să

nu-i refuze nimic micuțului, să-l lase să facă orice, să spună ce „gândește”,
fără a face nicio corectare a comportamentului acestuia. Și după câțiva
ani ne-am trezit cu generații de copii care, fiecare în parte se crede „cel
mai cel”, ignorând pe colegul lui, considerându-l inferior și pe cadrul
didactic, considerat „prestator de servicii” ca oricare alt om al muncii.
Au apărut conflicte între copii, între elevi și cadre didactice, între părinți
și... cel mai trist, între copilul de tip Goe, și proprii lui părinți!
Orice apostrofare a fost interzisă, elevii au doar drepturi, nu trebuie
să-i rugăm să-și ia hârtia de la bancă, primind răspunsuri de genul „Cenu
e femeie de serviciu?” Dacă un elev folosește telefonul în timpul orei, nu
este voie să-i ceri să-l pună în ghiozdan (acum îmi dau seama că se mai
folosește acest arhaism „ghiozdan”, cum nu sesizează nimeni!). Dacă
elevul jignește un profesor sau un alt elev, cu greu i se face observație!
Am zice că elevii români sunt mândri de ei, sunt fericiți… NU! Se simt
neînțeleși, ignorați, și, mai ales, neiubiți! Le dau dreptate: dacă părinții
lor îi iubesc i-ar învață că viața, în colectivitate, nu e o joacă ci un joc cu
reguli multe și obligatorii.
Când, unii dintre ei ajung singuri la această concluzie, încep
să gândească altfel, să le reproșeze părinților că nu i-au prevenit,
profesorilor că nu au fost mai duri cu acțiunile unora dintre colegii lor.
Se trezesc! Toate aceste etape nu s-ar fi întâmplat dacă părinții ar fi lăsat
comoditatea și ar fi fost iubitori, serioși, corecți și înțelegători cu copiii
lor.
De altfel, cea mai corectă metodă de a educa un copil în familie este:
„poartă-te cu propriul copil ca și cu un adult”. Într-un film de comedie,
în care se ironiza felul cum sunt educați copiii, un copil este trimis la
psihologul școlii care îl învăța cum să interacționeze cu colegii lui. După
sfaturile primite, el dă o replică genială: „De ce să învăț să interacționez
cu copiii, când peste mai puțin de zece ani voi fi adult și toată viața mea
va trebui să interacționez cu adulții ?”
Prin urmare, prin lozinca „pregătim copiii pentru viața” este falsă!

Există mai multe tipuri de educație: cea făcută de către familie, cea
realizată de către mediul școlar și… școala vieții. Educația este o activitate
intimă (fiecare alege și aplică cât și cum vrea), a fiecăruia dintre noi,
dar și una colectivă (care cere individului colaborarea cu ceilalți indivizi
pentru a supraviețui).
Educația din familie constă în a-l învăța pe puiul de om să vorbească
și să meargă corect, să știe și să exerseze să se spele (inclusiv pe dinți), să
respecte pe cei ca el și pe cei adulți, având libertatea de a experimenta
lucruri noi (cu respectarea regulilor de protecție a propriei persoane), să
se iubească pe sine și țara, să-și respecte părinții.
Mediul școlar nu ar trebui să-i învețe cum se mănâncă folosind
furculița și cuțitul, cum să mulțumească pentru masă, cum să salute,
cum să se îmbrace. Toate acestea sunt datorii părintești. Școala are alte
obligații către copiii și tinerii de azi: să-i învețe cum să învețe și ce să știe
despre ei și lumea înconjurătoare, despre trecutul, prezentul și viitorul
planetei, despre tehnologii și proiecte de viitor, respectarea mediului și
al semenilor lor, despre frumos și urât, despre, război și pace, despre
suflet.
Toate informațiile trebuie date într-o manieră clară, iar cantitatea de
informație să fie doar atât cât să-i trezească copilului curiozitatea de a
căuta singur mai multe informații, de a-l face curios. În zilele noastre,
tocmai curiozitatea lipsește copiilor. Ciudat!? Motivul este unul simplu:
marea majoritate a părinților nici nu așteaptă să ceară copilul ceva, că
i-a și îndeplinit dorința!
Cum să-și dorească un lucru dacă nici în mintea lui nu a fost timp să
viseze la el. Visarea este necesară, la fel ca și apa! Cu regret constat că
elevii noștri nu știu ce înseamnă să visezi cu ochii deschiși. Și ce frumos
e!

Familia și dedicarea
Învăţământ gimnazial | Fizică
Aurelia Pavel
Școala Gimnazială „Porolissum” Zalău, Sălaj
Articolul acesta prezintă câteva din nevoile majore pe care le au copiii noştri,
precum şi soluţii cu care să venim în întâmpinarea acestor nevoi.
Copilul – aluatul care ne este dat spre modelare va fi la fel de tânăr

şi sensibil pe tot parcursul vieţii lui. El este acel „însemn mult”, care-şi
găseşte împlinirea doar trăind şi practicând respectul şi preţuirea faţă de
semeni.
Conform lui Immanuel Kant: „Părinţii care au primit ei înşişi o educaţie
sunt deja nişte modele după care se îndreaptă copiii. Dar, pentru a-i face
pe aceştia mai buni, este necesar să facem din pedagogie un studiu;
altfel nu este nimic de sperat de la dânsa, iar educaţia este încredinţată
unor oameni cu pregătire rea”. (Immanuel Kant, 1992, p.15) Un părinte
adevărat va recunoaşte valoarea momentelor de cotitură din viaţa
copilului său, evidenţiindu-le.
Antonio Stradivarius, cel mai mare producător de viori al tuturor
timpurilor, a început să asambleze viori de la vârsta de 12 ani. La patruzeci

de ani, viaţa sa a marcat o cotitură importantă, atuni când şi-a modificat

tehnica de lucru. Viorile pe care le-a produs mai apoi, între 55 şi 75 de
ani au fost cele mai bune ale tuturor timpurilor. Nimeni nu a reuşit să-l
depăşească pe acest geniu.
Viaţa copilului este ca o călătorie pe un drum cu multe obstacole;
această călătorie începe în ziua în care se naşte, iar destinaţia lui este
realizarea potenţialului cu care a fost înzestrat de Creator. Pentru unii
dintre copii călătoria este uşoară, pentru că ştiu direcţia în care se
îndreaptă, iar obstacolele nu par pentru ei mai grele decât proba de
rezistenţă. Pentru alţii însă, care aleg greşit la o răspântie, reabilitarea
este dificilă şi aceştia nu-şi mai găsesc elanul să-şi realizeze potenţialul.
În acest moment trebuie să intervină părinţii, cu înţelepciune, fineţe,
dar şi fermitate, pentru a modela împreună destinul copilului. Primii
profesori ai copilului sunt părinţii, care menţinând o strânsă legătură cu
dascălii clădesc şi desăvârşesc caracterul copilului.
Aceştia trebuie să asigure nu numai îndeplinirea nevoilor zilnice, dar
mai ales să transmită copilului valorile unui cămin echilibrat, în care -
respectul şi stima de sine să domnească - să se manifeste atenţie pentru
membrii familiei, iar deciziile să se ia în armonie. Iată câteva nevoi de
care ar trebui să ţinem cont în educaţia copiilor noştri.
1. Nevoia de semnificaţie, de a se simţi acceptaţi şi iubiţi. Copiii,

indiferent de vârstă, au o nevoie profundă de semnificaţie, şi anume să
se simtă acceptaţi şi iubiţi. Această „foame” de dragoste şi acceptare
trebuie împlinită de către părinţi; astfel copilul nu va căuta să-şi umple
golul emoţional cu ceva sau cineva. Beneficiind de acceptare, va deveni
în timp un tânăr sigur de sine, capabil la rândul lui să ofere afecţiune
şi preţuire celor din jur. La fel de important este şi următorul aspect:
copilul trebuie să ştie că dragostea pentru el are prioritate: serviciul nu
este mai important decât copilul, iar prietenii, poziţia în comunitate, nici
atât...

2. Nevoia de afecţiune. O simplă îmbrăţişare, un sărut, câteva cuvinte

de încurajare, o privire caldă, au o putere imensă. Acestea spun de fapt,
fără cuvinte, că ne acceptăm necondiţionat copilul şi intervenim ferm,
dar cu blândeţe atunci când se cere să corectăm o atitudine greşită.
3. Nevoia de a cultiva un sentiment de competenţă. Să nu uităm că

toţi copiii au o dorinţă naturală de a obţine rezultate bune. Noi, părinţii
putem fie să-i felicităm pentru reuşitele lor, fie să clacăm dacă vom
evalua capacitatea copilului nostru după standardele pentru adulţi. Ni
se cere să-i învăţăm, cu răbdare şi perseverenţă! Puterea exemplului
este hotărâtoare, dar să nu excludem alternativa că ar putea greşi... să
le acordăm copiilor noştri libertatea de a greşi, să-i motivăm să termine
ceea ce au început.
Menţinerea unui sentiment de competenţă în copiii noştri cere un
efort pe termen lung, planificare şi gândire. Să ne implicăm deci activ
în vieţile copiilor noștri, să fim modele pozitive, fără a ne grăbi să găsim
greşeli. În acelaşi timp este oportun să lăudăm prompt nivelurile de
creştere ale copiilor noştri, evaluând realist punctele forte şi acceptând
limitele fiecăruia.
4. Nevoia de a observa şi de a recunoaşte talentele particulare sau

sclipirile de inteligenţă ale copilului. Îndeamnă-l să le dezvolte! Dacă
observi că fiului tău îi plac instrumentele cu clape, du-l la un concert sau
începe să-i dai lecţii de pian. Dacă fiul tău este bun la matematică sau îi
plac puzzle-urile, încurajează-l, cumpără-i un computer sau pur şi simplu
fă experimente simple împreună cu el acasă. Copiilor orientaţi vizual le
place să deseneze sau să construiască, deci oferă truse de desen, de
construcţii şi vizitaţi împreună muzee de artă. Se mai cere punctat un alt
aspect şi anume acela al calităţii timpului pe care-l petrecem cu copiii
noştri.
Un rol important în clădirea relaţiei cu copilul nostru consider că
trebuie să îl aibă activităţile distractive pe care să le desfășurăm împreună,

cum ar fi: organizarea unui maraton de jocuri în familie, duminica după-

amiaza; o reparaţie simplă în casă sau la maşină, lucrul împreună la
computer, conceperea unui CD cu momente speciale din viaţa familiei,
înălţarea unui zmeu împreună, ajutorarea unui bătrân la depozitarea
lemnelor pentru iarnă, o vizită împreună la spital, organizarea unei zile
de apreciere a bunicilor, timp în care să le oferiţi felicitări confecţionate
special pentru ei, precum şi prăjiturele... acordaţi-le timp copiilor voştri
pentru a se dezvolta emoţional alături de voi, ca părinţi. Ca părinte
trebuie să fii disponibil şi transparent cu copilul tău, oferă-i mai mult
decât prietenia ta, oferă-i o educaţie în relaţii, un zid de protecţie
împotriva prieteniilor nepotrivite.
Vei avea astfel surpriza plăcută de a-l fi pregătit pentru interacţiunile
din societate, de la adolescenţă la maturitate, ştiind că în mijlocul furtunii
părinţii sunt cei care veghează destinul copilului lor. Dacă eşti părinte
de adolescent, atunci trebuie să foloseşti câteva „ trucuri” pentru a-l
face să coopereze. Nu folosi un ton autoritar, nu ordona! Ca alternativă,
iată câţiva paşi care te pot încuraja: descrie problema, descrie ce simţi
vis-a-vis de problema apărută, oferă informaţii, oferă alternativă, fă-
ţi cunoscute valorile şi aşteptările, fă ceva neaşteptat şi surprinde-l
pe adolescent. Vei fi de-a dreptul emoţionat atunci când copilul îţi va
spune următoarele: „Sentimentele contează: nu numai ale mele, dar şi
ale oamenilor cu care nu sunt de acord. Politeţea contează: pot să mă
exprim pozitiv, fără să insult.
Cuvintele contează: pot dărâma și pot construi... Pedeapsa nu-şi
are locul într-o relaţie afectivă. ” Să nu uităm că toţi suntem capabili să
facem greşeli, capabili să ne confruntăm cu greşelile proprii, dar mai ales
să ni le recunoaştem şi să le reparăm. Să nu dăm înapoi nicicând, căci
probleme care par că nu au rezolvare, pot fi transformate în ascultare
plină de respect, creativitate şi perseverenţă.
Cel mai important aspect care se cere menţionat este că toţi avem
nevoie de apreciere, nu pentru ceea ce suntem, ci pentru ceea ce
putem deveni! Ca şi părinte trebuie să oferi timp de calitate copilului,

să înveţi să-i asculţi nevoile, să-i respecţi sentimentele, să-l implici în

luarea deciziilor, să-l ajuţi să facă alegerea corectă, să nu-l răneşti, să
cultivi o atmosferă de respect reciproc şi de apreciere şi, mai mult decât
atât să-l iubeşti necondiţionat. Acestea sunt câteva chei ale succesului în
„meseria” de părinte!
5. Familia – cadru de pace şi siguranţă pentru copii. Căminul este

locul în care copiii nu trebuie să devină defensivi sau să se îndoiască de
loialitatea familiei.
Chiar când apar conflicte în familie, nu le daţi copiilor ocazia să se
simtă responsabili de îndreptarea lucrurilor; când sunt dezacorduri cu
privire la anumite situaţii, lecţia ce o putem învăţa este că oamenii care
se iubesc se pot şi contrazice, expunându-şi punctele de vedere fără
teama că se pot pierde unul pe altul! Iată care sunt câteva din beneficiile
implicării părinţilor în procesul educaţional: părinţii înţeleg mai bine
ce se întâmplă la şcoală; relaţia părinte –copil se îmbunătăţeşte; elevii
obţin rezultate mai bune la învăţătură indiferent de mediul social din
care provin ei; creşte considerabil stima de sine a elevului.
Şcoala are rolul de coordonator al tuturor factorilor educativi,
deoarece este calificată pentru o asemenea acţiune. Factorul coordonator
al colaborării îl reprezintă învăţătorul/dirigintele/profesorul, aşa încât
toate eforturile converg spre reuşita umană în toate etapele vieţii.
Pentru atingerea ţelului comun al educaţiei, toţi factorii educaţionali
trebuie să coopereze. De aceea, este nevoie să existe un schimb
permanent de informaţii, de completare şi de valorificare a influenţei
dirijate spre unicul învăţăcel, în sensul de a fi educat, nu doar instruit. Prin
lărgirea spectrului de implicare a părinţilor în viaţa şcolii, oportunităţile,
deschiderea şi profesionalismul colectivului de dascăli şi al directorului
de şcoală sunt puse în valoare. În loc de concluzii...
Familia te susţine atunci când toată lumea pare că este împotriva
ta; are un loc aparte în sufletul tău, fiindu-ţi întotdeauna alături; te
încurajează să-ţi împlineşti visele, fără să-ţi ceară ceva în schimb.

Copiii noştri sunt mesajele pe care le trimitem într-o lume pe care

nu o vom cunoaşte niciodată, mesaje care dăinuie unei lupte în care
am căzut de multe ori, dar ne-am ridicat şi am mers mână în mână
până la capăt.
Bibliografie:
1. Arp, David şi Claudia, Brusc au 13 ani, Editura Scriptum, Oradea
2. Canfield, Jack, Supă de pui pentru suflet de copil, Ed. Amaltea, Bucureşti,
2003
3. Goleman, D., Emotional inteligence. Why it can matter more than IQ.,
Bantam Books
4. Kant, Immanuel, Tratat de pedagogie, Editura Agora, Iaşi, 1992
5. Tomşa, Gheorghe, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Editura
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti, 2005
6. Vinţanu, Nicolae, Educaţia adulţilor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1998
7. Vrasmas, Adina Ecaterina, Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura
Aramis, Bucureşti, 2002

Integrarea elementelor TIC în ora de Limba
și literatura română
Învăţământ gimnazial | Limba şi literatura română
Mirabela Calmiciuc (Ivașcu)

Școala Gimnazială Buciumeni, Dâmbovița
Rolul cadrului didactic nu este doar acela de transmițător al informației,

ci unul de facilitator al învățării, prin crearea unui ambient, construirea
cunoașterii cu ajutorul TIC, în vederea realizării eficiente a activității de
învățare.
Aşa cum bine se ştie, în învățământul tradițional rolul cadrului didactic

este cel de transmițător al informației. Regândind propria misiune,
se poate transforma în cel de facilitator al învățării prin crearea unui
ambient (scop, informații, resurse, strategie), construirea și dezvoltarea
cunoașterii cu ajutorul IT&C. Valoarea pedagogică a utilizării noilor
tehnologii este reprezentată de măsura integrării acestora în realizarea
eficientă a activității de învățare.
Învățarea reprezintă activitatea proiectată de cadrul didactic, astfel
încât să determine schimbări comportamentale ale elevului, cu accent
pe dobândirea de competențe (cunoștințe, abilități, atitudini), cu o
motivație corespunzătoare.

Integrarea elementelor Tic în ora de Limba și literatura română
Cum informatica poate crea acea subtilă punte de legătură între

ştiinţă şi artă şi cum menirea profesorului de limba română este „de
a stârni dragostea de lectură, patima pentru carte, sfiiciunea nobilă
în faţa ideii de frumos” (Nichita Stănescu), crearea unor mijloace
moderne, care să se înscrie în tendinţele generale de utilizare a noilor
tehnologii informaţionale, devine pentru dascăl o adevărată provocare.
Problematica integrării noilor tehnologii în educaţie a fost abordată
şi analizată din perspective multiple, fiind evidenţiate avantajele,
implicaţiile şi resursele necesare. Progrese semnificative s-au înregistrat
în dotarea şcolilor cu tehnologie informatică, racordarea la internet,
dezvoltarea de softuri educaţionale, elaborarea de materiale-suport şi
furnizarea de activităţi de formare pentru cadrele didactice.
Aplicarea tehnologiilor informatice înseamnă atât conversie de
metode, tehnici, proceduri de derulare a proceselor educaționale, cât
și modificarea modului de gândire și a mentalității cadrelor didactice.
Utilizarea tehnologiilor informatice de vârf sau avansate în ID permite
trecerea de la învățarea prin memorare la învățarea prin aplicare, precum
și optimizarea întregului proces educațional.
În şcoala mileniului III sunt folosite din ce în ce mai des prezentările
PowerPoint ca material didactic, softurile educaţionale adaptate diferitor
stiluri de învăţare, programele de simulare etc., iar folosirea acestor noi
mijloace de învăţământ creşte accesul la resursele de predare - învăţare
- evaluare, determină schimbarea rolului profesorului şi al elevului, într-
un mediu de instruire în reţea.
Resursele utilizate pentru predare și învățare sunt, în principal, cele
uzuale: flipchart, marker, videoproiector, computer/laptop/tabletă,
imprimantă, copiator, suport de curs multiplicat, exemple de planificări,
proiectări, proiecte; resurse e-Learning, care pot fi: convenționale
- pachete/resurse educaționale (cunoștințe, informații, strategii)
distribuite elevilor prin transfer direct, de către formator/cadrul
didactic, folosind sisteme e-Learning convenționale (transfer, via cd/
dvd sau Internet, în sistemele de instruire pe calculator/laptop/tabletă

electronică/smartphone); social learning pachete/resurse educaționale

(cunoștințe, informații, strategii) partajate și/sau elaborate în rețele
sociale, prin interacțiunea utilizatorilor (cursanți, formatori/cadre
didactice, tutori specialiști/experți în domeniul de interes) de la distanță,
folosind social software (blog-uri, wiki, GoogleDocs, Web 2.0 etc.).
În continuare, propun câteva soluţii concrete pe care profesorul
de limba română (şi nu numai) le poate aborda pentru a eficientiza
instruirea şi a orienta procesul de învăţare spre activităţi constructive şi
educative: lecţiile AeL, prezentările PowerPoint, utilizarea Internetului,
cărţi electronice, dicţionare digitale, enciclopedii, softuri educaționale,
filme etc.
Studiile realizate în ultimii cinci ani în diferite ţări au arătat că utilizarea
tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor în educaţie contribuie la
îmbunătăţirea rezultatelor elevilor. Un exemplu în acest sens îl reprezintă
platforma eTwinning - parte componentă a Programului de învăţare pe
parcursul întregii vieţi, al Comisiei Europene. Softul educaţional este un
program informatizat, proiectat special pentru rezolvarea unor sarcini
didactice, prin valorificarea tehnologiilor specifice instruirii asistate
de calculator, care asigură controlul şi/sau autocontrolul activităţii de
învăţare.
Prezentările Power Point sunt deosebit de utile, dacă profesorul
corelează în mod optim obiectivele lecţiei cu întreg conţinutul acesteia.
Pot fi organizate jocuri și concursuri pe teme diverse, iar informația
poate fi organizată pe nivele.
Tehnologia modernă a WebQuest-ului răspunde din plin atât
aşteptărilor elevilor ce iubesc calculatorul şi pot descoperi în „prietenul”
lor un mijloc de îmbogăţire a cunoştinţelor, cât şi dorinţei cadrului didactic
de a proiecta un curs opţional modern, util şi plăcut. De remarcat este
şi faptul că obiectivul fundamental al unui WebQuest este organizarea
eficientă a timpului de învăţare al elevului.
Bubbl.us (https://bubbl.us ) este o aplicaţie simplă pentru crearea de
hărţi conceptuale colaborative online, care pot fi stocate sau exportate

ca imagini sau html, pentru a fi publicate pe blog sau în pagină web,

printate sau trimise prin e-mail. Exemplu: În procesul didactic, în dirijarea
învăţării, elevii pot fi provocaţi să completeze o hartă conceptuală în
care să înscrie trăsăturile personajului dintr-un text studiat. (Completaţi
harta de mai jos cu trăsăturile personajului principal.).
La finalul completării, elevii vor fi solicitaţi să comunice felul în care au
completat harta conceptuală colegului de bancă. Astfel, vor fi exersate
şi competenţele de evaluare, iar elevii vor primi feedback rapid. Un alt
moment în procesul didactic în care poate fi folosită harta conceptuală
este momentul evaluării (Argumentaţi, completând harta conceptuală,
că opera „Paşa Hassan” este o baladă cultă.).
Prezi (http://prezi.com ) - este o aplicaţie pentru crearea de prezentări
nonlineare, cu posibilităţi ca: zoom, itinerar al prezentării, inserare de
legături, imagini, videoclipuri, texte, fişiere pdf, desene (un pas înainte
faţă de „era PowerPoint”).
Exemplu: În momentul însuşirii de noi cunoştinţe, elevii pot fi solicitaţi
să realizeze prezentarea unui scriitor, a operelor lui (Creaţi o prezentare
referitoare la biografia lui Mihail Sadoveanu.). Vor fi dezvoltate, astfel, şi
competenţe din domeniul TIC şi din domeniul informaţiilor.
Teachertube (www.teachertube.com ) - permite găzduirea de
videoclipuri create de profesori în scopuri educaţionale. Poate fi şi o
sursă de materiale utile.
Glogster (www.glogster.com ) și Thinglink (www.thinglink.com)
reprezintă aplicaţii simple pentru crearea de postere interactive,
constând în combinarea de imagini, video, muzică, fotografii, link-uri
pentru a crea pagini multimedia; poate fi încorporat în orice pagină
web. Exemplu: La finalul unei unităţi, elevii vor avea de postat pe blog
impresii, opinii, gânduri etc.
HotPotatoes (http://hotpot.uvic.ca ) cuprinde şase aplicaţii gratuite
pentru crearea de teste interactive: cu răspuns multiplu, cu răspuns
scurt, cuvinte încrucişate, formare de perechi, ordonare şi completare
de fraze; aceste aplicaţii necesită download şi instalare.

Acestea sunt, prin urmare, câteva dintre modalităţile pe care

profesorul de limba română le poate aborda pentru a crea lecţii moderne,
atractive, eficiente.
Bibliografie:
• http://fmi.unibuc.ro/ro/pdf/2004/cniv/Definitii-2004.pdf
• h ttp://www.elearning.ro/valoarea-noilor-tehnologii-n-procesul-
instructiv-educativ
• http://ro.wikipedia.org

Învățarea în ora de filosofie
Învăţământ liceal | Filosofie
Ioana Maria Judele

Colegiul de Științe ale Naturii „Emil Racoviță” Brașov
Articolul analizează învăţarea şcolară din perspectiva a două modele:

modelul amprentei, în care activitatea profesorului constă în a emite un
mesaj care se imprimă în spiritul celui format şi modelul constructivist.
În accepţiunea sa cea mai largă, învăţarea reprezintă orice schimbare

relativ stabilă produsă în comportament, care rezultă din contactul cu
mediul natural şi social.
În sens restrâns, învăţarea şcolară se referă la orice achiziţie de
comportament nou (cunoştinţe, priceperi, deprinderi, atitudini),
obţinută prin exerciţiu, care are rolul de a optimiza adaptarea omului la
mediu.
Pentru a vorbi despre învăţare, trebuie îndeplinite trei condiţii:
1. să existe o schimbare în comportament;
2. schimbarea trebuie sǎ fie un rezultat al experienţei;
3. schimbarea trebuie sǎ fie durabilă.

Modele ale învăţării din perspectivă pedagogică
1. Modelul amprentei
Este cel mai vechi model şi cel mai frecvent utilizat în discursul şi
practica profesorilor.
Activitatea profesorului constă în a emite un mesaj care se imprimă
în spiritul celui format. Rolul elevului este pasiv, memorarea fiind
activitatea intelectuala cea mai solicitată.
Profesorul abordează predarea ca pe o acţiune care se derulează în
sens unic; el comunică în cadrul unor expuneri „ex cathedra” un anumit
volum de cunoştinţe elevilor, care nu au altceva de fǎcut decât sa le
reţină aşa cum le-au fost transmise. Recursul la comunicarea şi însuşirea
cunoștințelor este adeseori necesar în predarea şi învăţarea filosofiei.
Există conţinuturi care nu pot fi supuse unei investigaţii directe a
elevilor pentru că sunt prea complicate sau reprezintă ceva cu totul
nou pentru ei. Sprijinite, atunci când este posibil, pe un suport intuitiv-
demonstrativ, expunerile fac posibilă comunicarea unui volum mare de
cunoştinţe într-o perioadă scurtă de timp.
Mai mult, elevii apreciază în general travaliul retoric, argumentarea,
metaforele şi figurile de stil atât de rǎspândite în câmpul filosofiei.
Problema care se pune însă este cea a eficienţei învăţării. Limitele
modelului amprentei sunt cel puţin următoarele: confuzia între a învăţa
şi a memora, între a se informa şi a stăpâni (informaţia este nefuncţională
dacă nu este folosită); informaţia nu se converteşte automat în operaţie.
2. Modelul constructivist al învăţării: a învăţa înseamnă a cerceta şi

a rezolva
Acest model se bazeazǎ pe lucrările filosofice ale lui G. Bachelard şi
pe cercetările psihologice ale lui J. Piaget, L. Vâgotski şi J. Bruner. Potrivit
acestui model al învăţării, cunostinţele se construiesc de cel care învaţă
ca urmare a relaţiei între datele furnizate de experienţa anterioară şi
noile cunoştinţe.

A învăţa înseamnă a trece de la o stare de dezechilibru (datorată unui

obstacol) la o stare de echilibru superior, în măsura în care el înseamnă
o mai bună înţelegere şi posibilităţi de acţiune superioare. J. Piaget a
analizat acest proces pornind de la douǎ premise.
În primul rând, omul nu învaţă decât dacă resimte o trebuinţă. În
al doilea rând, această trebuinţă derivă dintr-un dezechilibru între
ceea ce ştie individul şi situaţia nouă cu care se confruntă. Restabilirea
echilibrului se poate face în două moduri.
Mai întâi, prin asimilare, care este un proces mental prin care un individ
încorporează noile experienţe în schemele operatorii şi în experienţa de
care dispune deja. Apoi, prin acomodare, care este procesul mental prin
care individul îşi modifică schemele existente în funcţie de caracteristicile
noii situaţii, adaptând astfel modurile anterioare de gândire la informaţia
nouă.
De aici rezultă următoarele consecinţe pedagogice:
1. A
învăţa înseamnă a acţiona. În aceste condiţii, rolul profesorului
constă în a organiza „situații-problemă” care generează învăţarea.
2. A învăţa înseamnă a rezolva probleme. În aceste condiţii, rolul
profesorului este acela de a impulsiona elevul în rezolvarea
problemelor. Acestea pot lua diferite forme: studiul de caz,
conversaţia euristică, problematizarea etc.
De aici s-a nǎscut unul dintre principiile de bază dupǎ care se conduc
astăzi activităţile didactice concrete: principiul instruirii prin acţiune
(„learning by doing”). Noile teorii ale învăţǎrii au pus în evidenţă faptul
cǎ formarea conceptelor se realizează pe baza interiorizării unor acţiuni,
adică pe baza trecerii de la acţiuni externe cu obiectele la acţiuni interne,
care se desfăşoară pe plan mintal, cu ajutorul limbajului.
Conform psihologiei genetice, gândirea este un joc de operaţii şi
nu o simplă asimilare de imagini şi noţiuni. În aceste condiţii, a forma
gândirea înseamnă a forma operaţii, iar a forma operaţii înseamnă a le
construi în şi prin acţiune.

Strategiile bazate prioritar pe acţiunea de cercetare a elevilor care

pot fi utilizate în cadrul orelor de filosofie sunt problematizarea şi
învăţarea prin descoperire. Problematizarea este o metodă didactică cu
un potenţial euristic deosebit, în cadrul căreia se generează deliberat o
dificultate cu scopul ca elevul, prin depăşirea acesteia, să înveţe ceva
nou. În ora de filosofie pot fi create situaţii-problemă cum ar fi: „Omul
este scop sau mijloc?”, „Ne naştem sau devenim oameni?”, „Natura
omului şi practicarea dreptăţii sunt în conflict?”, „Dacǎ menirea statului
este de a impune o anumită ordine socială, mai putem vorbi de libertăţi
individuale?”.
Strategia rezolvării de probleme are multiple valenţe didactice:
captează cu uşurinţǎ atenţia, mobilizează la efort; asigură o motivare
intrinsecă a învăţǎrii; antrenează aptitudinile creatoare. Mai mult,
această strategie dezvoltă schemele operatorii ale gândirii şi contribuie
la formarea unui stil activ de învăţare. Totodată, cunoştinţele dobândite
prin efort propriu sunt reţinute un timp mai îndelungat.
O altă strategie bazată prioritar pe acţiunea de cercetare a elevilor
care poate fi utilizată în predarea filosofiei este învăţarea prin
descoperire. Aplicarea cu succes a acestei strategii presupune lectura
critică a unor texte oferite de diverse surse de informare (manual,
bibliografii suplimentare, surse electronice), analiza şi comentariul.
Analiza şi comentariul de text nu înseamnă simplǎ receptare pasivă şi
mecanică a materialelor, ci o prelucrare activă a acestora, însoţită de
reflecţia personală.
În cadrul analizei de text, elevii urmează:
• s ă recurgă la gândirea critic-reflexivă; să utilizeze corect şi flexibil
conceptele şi informaţia factualǎ;
• să se raporteze critic la argumentele folosite în sprijinul unei
susţineri;
• să-şi formeze şi să-şi exprime părerile personale.
Alte strategii activ-participative bazate pe principiul instruirii prin
acţiune, care au ca obiectiv prioritar exprimarea personalităţii elevului şi

care pot fi folosite în predarea filosofiei sunt: eseul, tema de cercetare şi

studiul de caz, brainstorming-ul, metoda „6-3-5”, metoda „Phillips 6-6”,
reuniunea- panel etc.
Noţiunile învăţate prin acţiunea proprie a elevilor şi nu prin receptare
pasivă devin operaţionale şi se fixează în memoria de lungă durată.
Mai mult, utilizarea unor strategii activ-participative cum sunt cele
menţionate mai sus permite profesorului predarea nedogmatică a
filosofiei şi crearea în clasă a unei atmosfere propice dezbaterilor.
Pe parcursul activităţilor elevilor li se oferă astfel posibilitatea să pună
întrebări, să-şi manifeste curiozitatea, nedumerirea, interesul, urmând
să fie conduşi, în măsura în care acest lucru este posibil, să descopere
singuri răspunsurile.
Bibliografie:
1. Usaci, D. – Învăţarea în pregătirea iniţială, psihologică, pedagogică şi
metodică a profesorilor, Editura Universităţii Transilvania, Braşov, 2003
2. Cucoş, C. (c.) – Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1998
3. A lbulescu I., Albulescu M. Predarea şi învăţarea disciplinelor socio-
umane, Editura Polirom, Iaşi, 2000

Avantajele utilizării metodei învățării bazate
pe proiecte
Învăţământ liceal | Biologie
Nicoleta Dinu
Liceul Teoretic „Panait Cerna” Brăila
Pentru mulţi elevi, învățarea pe bază de proiecte este foarte atractivă,

deoarece derivă din autenticitatea experienţelor.
Învăţarea bazată pe proiecte oferă o mulţime de beneficii, atât

pentru elevi, cât şi pentru profesori. Un număr din ce în ce mai mare de
cercetări susţin utilizarea învăţării prin proiecte în şcoli cu scopul de a
implica elevii, a reduce absenteismul, a stimula dezvoltarea capacităţilor
de învăţare prin cooperare şi a creşte performanţele şcolare.
Din perspectiva elevilor, învățarea pe bază de proiecte prezintă
următoarele avantaje:
* Beneficii de natură şcolară la fel de mari sau mai mari decât cele
generate de alte modele, elevii implicaţi în proiecte asumându-şi o
responsabilitate mai mare pentru propriul proces de învăţare decât în
cazul activităţilor bazate pe modele tradiţionale.

Avantajele utilizării metodei învățării bazate pe proiecte
* Acces la o gamă mai largă de oportunităţi de învăţare în sala de clasă,

oferind o strategie de implicare a elevilor din medii culturale diverse.
* Creşterea prezenţei la ore, creşterea gradului de încredere în sine şi
îmbunătăţirea atitudinii față de învățare.
* Posibilităţi de dezvoltare a unor abilităţi complexe, precum capacităţi
cognitive de nivel superior, rezolvarea problemelor, colaborarea şi
comunicarea.Pentru mulţi elevi, acest stil de învăţare este unul foarte
atractiv deoarece derivă din autenticitatea experienţelor.
Elevii îşi asumă rolul şi comportamentul celor care lucrează într-un
anumit domeniu. Fie că realizează un film documentar despre probleme
de mediu, elaborează o broşură turistică pentru a evidenţia locurile cu
semnificaţie istorică din comunitatea lor sau realizează o prezentare
multimedia despre argumentele pro şi contra construirii unui mall, elevii
sunt implicaţi în activităţi reale, care au semnificaţie dincolo de sala de
clasă sau şcoală.
Pentru profesori, printre avantajele suplimentare, se numără
dezvoltarea profesionalismului şi a colaborării cu colegii, precum şi
posibilităţile de a construi relaţii cu elevii. În plus, mulţi profesori
apreciază disponibilitatea unui model care se adresează unor categorii
diverse de elevi prin existenţa unei game variate de oportunităţi de
învăţare. Profesorii descoperă că elevii care beneficiază cel mai mult
de învăţarea prin proiecte tind să fie aceia în cazul cărora metodele de
instruire tradiţionale nu sunt eficiente.
Alte beneficii ale acestei învăţări bazate pe proiect sunt:
- oferă oportunităţi valoroase pentru abordări interdisciplinare,
- facilitează lucrul în grup şi învăţarea prin colaborare,
- dezvoltă capacităţile de investigare şi de sistematizare a informaţiilor,
- creşte motivaţia învăţării,
- dezvoltă gândirea de ordin superior,
- permite identificarea şi valorificarea unor surse diverse de informare
şi documentare,
- stimulează autonomia elevilor în învăţare şi creativitatea acestora,

- oferă fiecărui elev posibilitatea de a se implica şi contribui la

realizarea produsului final,
- utilizează metode alternative de evaluare (portofoliu, autoevaluare,
proiect),
- pe parcursul proiectului, elevii pun întrebări, caută răspunsuri, scriu
în jurnale, folosesc grile de evaluare şi liste de verificare.
Considerând învăţarea bazată pe proiect drept o strategie de învăţare,
care contribuie la desăvârşirea formării educative a elevilor, am utilizat-o
cu mult succes în activitatea didactică.
Alte avantaje ale utilizării metodei proiectelor sunt următoarele:
* P rezintă relevanţă deoarece îi implică pe elevi în proiecte complexe
şi reale dezvoltându-le abilităţi şi oferindu-le posibilitatea de a
aplica cunoştinţele;
* Învăţarea este provocatoare pentru că îi încurajează pe elevi să
rezolve probleme complexe şi autentice. Ei cercetează, interpretează
şi sintetizează informaţia într-un mod cât mai relevant;
* Promovează învăţarea prin colaborare, învăţarea reciprocă, un tip
de învăţare eficient, dar mai puţin practicat în şcoala tradiţională;
* Motivează dorinţa copiilor de a cunoaşte, de a şti cât mai mult, de
a pune în practică, de a se simţi valoroşi fiind în centrul propriei
învăţări;
* Învăţarea este interdisciplinară integrându-se în mai multe arii
curriculare, permiţând elevilor să utilizeze o capacitate dobândită
în cadrul unei discipline, pentru a dobândi cunoştinţe sau a rezolva
o problemă în cadrul altei discipline.
Utilizând metoda proiectelor în orele de biologie am respectat
următoarele etape:
1. Stabilirea ariei de interes şi a tematicii proiectuluiAm urmărit ca

tema proiectului să fie una care să stârnească interesul elevilor, pentru
ca aceştia să se implice activ şi să reflecte o problemă sau situaţie pe
care elevii o pot rezolva investigând.

2. Stabilirea premiselor iniţiale, a cadrului conceptual, metodologic,

a obiectivelor, a tipului de informaţii de care elevii au nevoie
În planificarea proiectului, am stabilit obiectivele, conceptele şi
principiile esenţiale care urmau a fi abordate. În această etapă am
implicat și elevii, pentru ca ei să poată simţi că proiectul le aparţine şi să
îşi asume responsabilitatea reuşitei lui.
3. Identificarea şi selectarea resurselor materiale

Am stabilit resursele şi materialele disponibile (manuale, proiecte
realizate pe aceeaşi temă, cărţi de la bibliotecă, mass-media, Internetetc.)
şi modalitatea prin care voi ajuta elevii să aibă acces la acestea.
4. Precizarea elementelor de conţinut ale proiectului

Am ales activităţi şi conţinuturi din cât mai multe discipline, care să
asigure atingerea obiectivelor din curriculum şi să conducă la găsirea
răspunsurilor.
5. Formarea echipelor şi atribuirea sarcinilor

Pentru reușită, proiectul trebuie să-și desfășoare activitatea pe
grupe, iar pregătirea cadrului didactic şi a elevului pentru ideea lucrului
în comun să se facă minuţios. Grupurile au fost formate din 4–5 membri
care au avut de îndeplinit obiective precise.
6. Realizarea proiectului
Fiecare grup a colectat informaţiile necesare, elevii le-au selectat,
le-au ordonat, le-au clasificat, adresând întrebări, vizitând diverse
obiective (dacă sarcina grupului a cerut-o), creând produsul final. Noi,
cadrele didactice, am elaborat fişe de monitorizare, precum şi criterii de
evaluare, care să fie cunoscute de elevi. Am urmărit o gamă întreagă de
caracteristici personale ale elevilor: creativitate şi iniţiativă; participarea
în cadrul grupului; cooperare; flexibilitate şi deschidere către idei noi.

7. Evaluarea proiectului
Ori de câte ori a fost posibil, am oferit elevilor posibilitatea de a se
autoevalua şi de a-şi evalua colegii. Am moderat discuţii în care elevii să
poată analiza ce anume a mers bine în procesul de realizare a proiectului,
ce ar schimba dacă ar putea să înceapă din nou, ce întrebări noi s-au ivit
în cadrul investigaţiei lor, etc., fără a critica activitatea colegilor. Elevii
au fost apreciaţi atât pentru modul de lucru, cât şi pentru modul de
prezentare şi pentru realizarea produsului final.

La gastronomie francaise
Învăţământ liceal | Limbi moderne
Denisa Fasie
Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș, Bihor
La La gastronomie française, du grec gaster -ventre et nomos – règles qui

gouvernent les estomacs, est définie comme l’ensemble des règles qui
constituent l’art de la bonne chère.
Constituant un élément approprié et reconnu par la majorité des

classes sociales d’une région ou d’un pays, la gastronomie constitue
l’une des composantes de la « culture », synthèse des savoir-faire et des
traditions populaires quant au boire et au manger. Reflet de la diversité
des terroirs d’un savoir-faire et d’une tradition, la cuisine française sait
s’adapter pour nous surprendre et nous faire rêver dans la simplicité et
dans la convivialité.
La passion de la nation française pour le bon repas est naturelle,
parce que la France offre une grande variété de produits. Les repas les
plus importants en France sont ceux à l’occasion des fêtes religieuses:
pour le Nöel on mange des plats traditionnels comme le fois gras, des
fruits de mer, de la dinde farcie aux marrons, du fromage, et en dessert,

un gâteau: la bûche. L’agneau pascal est bien évidemment le centre du

repas de Pâques. L’œuf est le point commun de tous ces plats. Il est
choisi pour son symbole : il représente de façon imagée la mort et le
tombeau du Christ, ainsi que la Résurrection avec l’arrivée du poussin.
La plus grande des traditions culinaires de Pâques est bien évidemment
le chocolat.
La Cuisine bourgeoise - Il s’agit d’une cuisine raffinée et inaccessible
aux classes sociales inférieures, basée sur la diversité des mets, la qualité
du service et de la vaisselle. Elle peut être déformée pour désigner une
cuisine prétentieuse.La Cuisine du terroir - est représentée par des
spécialités régionales, en utilisant des produits locaux de qualité dans la
tradition paysanne.
La nouvelle cuisine s’est développée en réaction à la cuisine
traditionnelle. Elle se caractérise par un temps de cuisson réduit, des
sauces plus légères et des portions plus petites présentées de manière
raffinée et décorative. Dans les années 1973 sont arrivées la « nouvelle
cuisine » des grands chefs (tous masculins), et dans son sillage, les
assiettes légères, graphiques, créatives, structurées ou « déstructurées ».
Ce vieux pays qu’est la France a généré une mosaïque de régions, de
pays, de terroirs qui au fil des siècles ont développé une large gamme de
spécialités gastronomique. Alsace, célèbre pour sa charcuterie, les vins
blancs et le Foie Gras d‘oie. La Basse-Normandie avec le Camembert
et le Calvados, la Bourgogne, avec son « ambassadeur » mondialement
connu, la Moutarde de Dijon. Les Midi-Pyrénées c’est la patrie de
l’élevage de l’agneau, les fameuses volailles du Gers et une multitude de
fromages Roquefort.
Chaque région a ses spécialités, la Normandie est célèbre pour
le camembert, la vallée de la Loire et la Provence pour le fromage de
chèvre, l’Alsace et Lorena pour le munster, la région alpine de Savoia est
célèbre pour ses fromages aromatiques destinés à réchauffer les tables
en hiver. Paris est connu pour la brie. Les plus populaires en France sont
le camembert, le reblochon et enfin roquefort. La viticulture en France

trouve ses sources à l’époque de la colonisation grecque. La France étant

l’un des pays de l’héritage latin, le vin fait partie intégrante de sa culture.
Elle produit 20 % du vin de la planète et reste le premier producteur
mondial en 2010. La relation étroite entre la nourriture et le vin justifie
l’évolution parallèle de la gastronomie et du vin. Les plus connus vins
français sont: Pinot noir, Merlot, Tannat, Cabernet sauvignon, Riesling,
Chardonnay.
De nombreux desserts français ont fait le tour du monde, étant
connus et servis aujourd’hui dans le monde entier. Tartes aux fruits,
crème brûlée au sucre, éclair, profiterol. Les boutiques boulangerie-
pâtisserie sont les lieux où, outre le pain frais et les petites viennoiseries
(croissant, pain chocolat, etc.), il y a un certain nombre de gâteaux
appétissants dans beaucoup de formes et de couleurs. Les ustensiles de
cuisine : l’assiette plate accueille la plupart des plats d’un repas; l’assiette
à soupe, l’assiette à dessert, le couteau de table, la fourchette de table,
la cuillère à dessert et éventuellement la grande cuillère à soupe.
La disposition des couvert suit un ordre stricte qui ne peut jamais être
dérangé lors d’un service. La fourchette se place à gauche, le couteau
et la cuillère à droite de l’assiette. Outre ces éléments, il ne faut pas
négliger le rôle des verres.
Ces derniers sont très importants puisqu’ils permettent de déguster
les alcools indispensables en gastronomie.Le fromage est un aliment
obtenu à partir « de lait coagulé ou de produits laitiers, comme la crème,
puis d’un égouttage suivi ou non de fermentation et éventuellement
d’affinage.
En France il y a: le camembert, considéré comme un incontournable
du quotidien, il honore sa réputation de symbole du savoir-faire
français, l’emmental une fois rappé et disposé sur des pâtes, il crée un
plat de haute gastronomie étudiante, le roquefort est un fromage à
pâte persillée de couleur blanc crème ou ivoire à l’extérieur. Les plus
connus fromages roumains sont: le Penteleu ou Cașcaval de Penteleu
est le nom d’un fromage roumain au lait de brebis originaire de la ville
de Penteleu; le Telemea est le nom d’un fromage caillé en saumure en

Roumanie, fabriqué à base de lait de vache, de bufflonne ou de brebis

ou un mélange de lait; le Năsal est un fromage afiné, a pâte molle et
ayant un goût prononcé; Brânză de burduf est un fromage salé à pâte
pressée, fabriqué à partir de lait cru de brebis. C’est un fromage salé
transylvain, non cuite. Șvaițer est un fromage au lait cru de vache, à pâte
pressée cuite.

Utilizarea metodei învățării bazate pe proiecte
la disciplina biologie
Nicoleta Dinu
Liceul Teoretic „Panait Cerna” Brăila
Educaţia pentru o dezvoltare durabilă presupune şi un set de acţiuni ce

vizează structurarea unei culturi ecologice a omului contemporan.
Iniţiată de J. Dewey, „Project method” a fost fundamentată pe

principiul învăţării prin acţiunea practică, cu finalitate reală („learning by
doing„”). În pedagogia „proiectivă” modernă, proiectul este înţeles ca
o temă de cercetare orientată spre atingerea unui scop bine precizat şi
care urmează să fie realizată prin îmbinarea cunoştinţelor cu activitatea
practică.
Project method reprezenta un mod mai cuprinzător de organizare a
procesului de învăţământ, după care materia de studiu era împărţită într-
un ansamblu de proiecte, apropiate centrelor de interes (şi nu pe obiecte
de studiu), pe care elevii urmau să le realizeze efectiv, într-un termen
determinat, ajungând astfel să rezolve probleme autentice, din lumea
reală, să dobândească cunoştinţe şi abilităţi practice utile. Proiectul este

Utilizarea metodei învățării bazate pe proiecte la disciplina biologie
un fragment din activitatea de creaţie a individului, situându-l în miezul

unei acţiuni care-l determină nu numai să imagineze sau să construiască
în plan mental, ci să şi transpună în practică, să găsească mijloacele şi
resursele de traducere în fapt.
Conceput astfel, proiectul devine variantă a ceea ce se numeşte
„metoda învăţării prin descoperire” deoarece necesită o documentare,
vizite la faţa locului, emiterea de ipoteze, activităţi de laborator, găsirea
de soluţii şi verificarea lor, stabilirea concluziilor etc.
Elevul este invitat la căutare, meditaţie şi planificare în acţiune. În ceea
ce priveşte execuţia proiectului, aceasta întăreşte spiritul de răspundere
şi contribuie la maturizarea şi cultivarea gândirii proiective.
Dacă instrumentele tradiţionale se dovedesc incomplete în situaţiile
evaluative care vizează valorile şi atitudinile, profesorul de biologie
poate folosi metode alternative, cea mai complexă fiind proiectul.
Proiectul la disciplina de Biologie poate lua forme variate, în funcţie
de natura activităţii, de gradul de complexitate a temei, de vârsta şcolară
etc.
Se pot realiza proiecte care să vizeze:
- investigaţii în mediul înconjurător;
- strângerea de materiale locale pentru organizarea unui muzeu al
şcolii;
- pregătirea unor colecţii sintetice (dosare tematice bibliografice,
ierbare, insectare);
- confecţionarea unor materiale didactice, machete, modele, aparate,
dispozitive tehnice care să completeze înzestrarea laboratoarelor
şcolare;
- cercetări teoretice ce necesită o informare amplă;
- proiecte manuale (grădinărit, creşterea animalelor, arhitectură
peisagistică);
- acţiuni ecologice privind protecţia mediului înconjurător etc.
O temă pentru realizarea unui proiect de mediu poate fi „Colectarea
selectivă a deşeurilor”. În realizarea acestui proiect profesorul anunţă

din timp tema, distribuie elevilor surse materiale şi informaţionale ce

urmează a fi folosite.
Prezentarea sarcinilor de lucru şi discutarea obiectivelor – „Şcoala
noastră nu valorifică deşeurile de hârtie şi plastic pentru a obţine fonduri
extrabugetare. Prezentaţi ce aţi dori să se realizeze în şcoală pentru a
produce o schimbare în acest sens”.
Formarea grupelor de lucru - elevii se organizează în grupe cu număr
egal de elevi.
Stabilirea etapelor proiectului - fiecare grup de elevi va avea de
rezolvat activităţi concrete, se stabilesc etapele fiecărei activităţi şi
sarcinile de lucru, se stabileşte durata fiecărei etape. Toţi elevii participă
la o şedinţă de brainstorming pentru găsirea de soluţii de realizare a
proiectului, popularizarea acestuia la nivelul şcolii, dar şi de investire
eficientă a banilor pentru rezolvarea problemei la nivelul clasei.
Realizarea proiectului
Profesorul monitorizează activitatea fiecărui grup de elevi.
Grupa I - realizează containere pentru colecţionat hârtie, plastic şi
alte reziduuri.
Grupa II - realizează afişe prin care anunţă strângerea materialelor
refolosibile în scopul implicării întregii şcolii la acţiunea de colectare
realizată în cadrul proiectului.
Grupa III - formulează cu ajutorul profesorului întrebările unei
anchete în rândul părinţilor şi profesorilor privind rolul deşeurilor în
poluare; aplică aceste chestionare; elevii pot lua un interviu conducerii
şcolii pentru a culege informaţii despre implicarea în rezolvarea unor
probleme neidentificate, nesoluţionate, pentru revista şcolii.
Grupa IV - caută informaţii în sursele bibliografice recomandate de
profesor despre pericolul deşeurilor, metode de reciclare a materialelor
refolosibile, centre de colectare a acestora, tehnologii de refolosire a
deşeurilor folosite în alte ţări.
Evaluarea:
- fiecare grupă de elevi prezintă bibliografia studiată, produsele
obţinute, soluţiile de grup;

- proiectul este finalizat printr-un chestionar dat elevilor participanţi;

- produsele rezultate în cadrul proiectului (containere, afişe, fluturaşi,
materiale informative, etc.) sunt expuse şi prezentate într-un spaţiu
deschis cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor;
- profesorul analizează şi apreciază activitatea elevilor.
Mai mult decât oricare alt factor educaţional implicat în educaţia
pentru o dezvoltare durabilă, profesorii de biologie acţionează pentru
sensibilizarea copiilor şi a tinerilor prin cultivarea respectului faţă de
mediul natural, a folosirii raţionale a resurselor, a responsabilizării în
legătură cu gestionarea deşeurilor, a estetizării mediului, a sporirii
resurselor etc.
Educaţia pentru o dezvoltare durabilă presupune şi un set de acţiuni
ce vizează structurarea unei culturi ecologice a omului contemporan,
bazată pe stăpânirea unor cunoştinţe, a unor explicaţii, pe interiorizarea
de atitudini şi conduite responsabile faţă de mediul înconjurător. O
trăsătură a acestui gen de formare stă în perspectiva interdisciplinară
de construire a acesteia (ecologia născându-se la intersecţia dintre
geografie, biologie, chimie, sociologie, economie, politologie etc.).
Proiectele de mediu sunt fondate pe ipoteze bazate pe cunoştinţele
despre mediul înconjurător, promovate de elevi într-o viziune dinamică,
interdependentă.
Ele au efect în ameliorarea mediului înconjurător şi oferă elevilor
posibilitatea exersării spiritului critic, a creativităţii, a inteligenţei şi
a spiritului organizatoric. Pedagogia proiectelor aplicată în educaţia
referitoare la mediul înconjurător permite dezvoltarea de demersuri
intra- şi transdisciplinare, ce corespunde iniţiativei individuale sau de
echipă, cu participarea de parteneri exteriori. Firească este organizarea
de situaţii educative care să favorizeze implicarea activă a elevilor în
activităţi concrete.
Toate proiectele sunt un produs al unei colectivităţi exterioare
(părinţi, ONG-uri, instituţii publice şi private) şi a altora din interiorul
şcolii (elevi şi profesori), ce pot aduce informaţii pentru realizarea

proiectului. Colaborările înseamnă şi o investiţie afectivă, o angrenare

voluntară spre atingerea unui scop comun.
Această pedagogie centrată pe elev şi experienţele sale, pe
achiziţia de deprinderi, răspunde necesităţilor metodologice care
presupun următoarele etape: analiza situaţiilor problemă, evaluarea şi
diagnosticarea, emiterea de ipoteze, definirea obiectivelor şi elaborarea
strategiei, cercetarea unor soluţii alternative, punerea în practică a
soluţiilor obţinute. Într-un proiect, cooperarea se exersează pe mai
multe nivele: în interiorul şcolii (între elevi şi profesori), în exteriorul
şcolii (între grupul de elevi şi parteneri).
Cooperarea cu partenerii se realizează în diferite momente: - în
debut, când se asamblează cunoştinţele necesare definirii proiectului;
- de-a lungul proiectului, fie când este nevoie de o intervenţie directă
a partenerilor, fie la elaborarea sau schimbarea ipotezelor de lucru; - în
momentul evaluării.
O grilă de evaluare a unui proiect de mediu ar putea cuprinde:

- motivaţia elevilor;
- contextul şcolar – implicarea în propunere;
- contextul local – acţiuni concrete întreprinse;
- sisteme de gândire şi concepte;
- cercetarea – acţiune întreprinsă;
- posibila extensie a acţiunilor locale (spre globalitate);
- cooperarea în cadrul proiectului;
- efectul cooperării;
- dinamica proiectului – coerenţa şi ansamblul de valori, deciziile
proiectului, strategia şi flexibilitatea acestuia.

Evaluare și autoevaluare în orele de limba
franceză
Denisa Fasie
Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș, Bihor
Evaluarea contemporană se bazează pe activitățile de producere scrisă și/

sau orală și se concentrează pe strategiile utilizate de către cursanți pentru
a efectua aceste activități.
Evaluarea vine în orice moment din viață și în toate mediile, fie în

viaţa privată, profesională sau la școală, noi îi evaluăm pe alții și noi
suntem evaluaţi în mod constant de către cei din jur.
Prelucrarea cunoștințelor școlare, în general, apare inseparabilă de
cunoașterea acestor proceduri de control; prin urmare, examinările
și diferitele forme de evaluare sunt pe primul loc în dispozitivele de
învățământ, fie pentru a certifica formarea (evaluarea de certificare),
a verifica dacă cunoștințele și abilitățile sunt dobândite (evaluare
sumativă) pentru a evalua nivelul atins și potențialul de a continua într-
un anumit mod (evaluarea prognostica) evaluează nivelul atins de un
grup de vârstă sau de populație școlară (evaluarea de diagnostic) etc.

Evaluare și autoevaluare în orele de limba franceză
Aceste evaluări sunt importante și uneori, omniprezente în

funcționarea sistemelor de educație. Ele induc problema locului notării
și a modului în care afectează direcția programelor și a curriculum-ului.
Ele sunt, de asemenea, profund sub semnul întrebării în ceea ce priveşte
dezvoltarea unor noi abordări pentru competențe care pun în discuție
formele și instrumentele de evaluare tradiționale. În mediul școlar, în
zilele noastre, evaluăm performanțele, cunoștințele unui elev în situații
de comunicare.
Evaluarea școlară poate fi axată pe un produs (realizat de un elev) și/
sau un proces (demers utilizat de către elev). Evaluarea este un subiect
larg și începând să predau am devenit conștientă de rolul important al
acesteia în procesul de învățare, dar și de dificultatea acesteia. Problema
subiectivităţii evaluării, în special în ceea ce privește producțiile scrise
sau orale, precum și consecințele care pot rezulta dintr-o notă acordată
unui elev despre motivația lui în cazul unui examen, m-au împins să mă
implic în problema evaluării în clasa de FLE.
A fi obiectiv este un ideal care este departe de a fi atins, dar multe
criterii folosite ne permit să ne apropiem de acesta. Eu, în clasele
mele, am putut lua în considerare utilitatea evaluării abilităților de
comunicare și importanța acesteia din urmă, atât pentru elevi și cât şi
pentru profesori, chiar dacă nu este nu întotdeauna obiectivă. Înainte de
pregătirea elevilor în clasa mea pentru o evaluare finală, am fost deosebit
de preocupată de importanţa rolului evaluării în învățarea elevilor, atât
pentru ei cât și pentru mine.
Testul mi-a dat obiectivele generale de atins (nivelul A2 european)
în evaluarea formativă; adică în timpul învățării fără să fi intenționat să
pedepsească, a apărut ca o modalitate de a permite elevului să realizeze
greșelile sale și progresele înregistrate, precum și eforturile ce îi rămân
de făcut.
Acest lucru mi-a permis să monitorizez mai bine elevii printr-o analiză
a erorii și a dialogului. In funcție de elevi și nevoile lor aş putea astfel
să adaptez cursul meu în funcție de punctele care au fost importante
pentru ei, dar fără a pierde din vedere obiectivele examenului. Putem

recunoaște mai multe funcții ale evaluării. La nivel pedagogic, ea permite

informarea profesorului pentru a-şi urma activitatea pedagogică: de
aceea, eu am putut, prin evaluare, să verific dacă obiectivele pe care
le-am dat elevilor au fost atinse și am putut regla progresia cursului în
funcţie de nevoile acestora. Am avut în vedere elevii de liceu.
În ceea ce privește prognosticul, evaluarea este continuă și apare în
diferite forme pe parcursul învățării în funcție de criterii și obiective.
Evaluarea este un mod foarte complex, care urmărește activitatea
de predare/învățare și anticipează cursul ulterior, apreciind calitatea
rezultatelor viitoare. A evalua înseamnă într-un sens mai larg, a detecta,
a găsi erorile și lacunele care există și a le corecta. De aceea, din această
perspectivă, evaluarea are un caracter instructiv și educativ în același
timp.
Nivele clasice sunt: începător, intermediar (sau mediu) și avansat,
sunt restructurate și re-etichetate în perspectiva utilizatorului în șase
nivele, respectiv:
• nivel introductiv/de descoperire și intermediar/supraviețuire (A1 și
A2), care definesc utilizatorul de bază;
• nivelul de prag și nivelul avansat sau independent (B1 și B2) care
caracterizează utilizatorul independent;
• nivelul autonom și nivelul avansat (C1 și C2) care caracterizează
utilizatorul experimentat.
La fiecare nivel sunt formulaţi descriptori de performanță care
se constituie în repere pentru a ghida elevii și profesorii în stabilirea
criteriilor de evaluare.
Grile standard, individuale sunt elaborate pentru activitățile cheie/
categorii de utilizare a limbii, respectiv activităţi de receptare, producere,
interacțiune și mediere.
Practica evaluării este constantă pentru profesori, şi totuşi subiectul
este de multe ori tabu. Un motiv pentru această reticență de a schimba
această problemă este, probabil, faptul că acest domeniu se referă
la valori, la o etică profesională și personală. Într-adevăr, profesorul

dorește ca evaluarea sa să fie corectă și egală. Cu toate acestea, munca

de docimologie a arătat că în evaluare intervine o notă de subiectivitate,
pe care o putem reduce cu siguranță, printr-o metodologie riguroasă,
dar care rămâne ireductibilă.
Cum să facem evaluarea cât mai științifică posibil, cât mai imparțială,
este unul dintre obiectivele stabilite de către cadrele didactice. Problema
este chiar mai răspândită atunci când vine vorba de evaluarea unui grup.
Ce ar trebui să evaluăm? Produsul final sau procesul în sine?

Revista cadrelor didactice  nr. 50/ noiembrie 2018
La acest număr au
contribuit:
 Alina Bandas
 Gina Enache
 Vasile Păduraru
a i
t
d
 Livia Armanu
 Aurelia Pavel
 Mirabela Calmiciuc
(Ivaşcu)
 Ioana Maria Judele
 Nicoleta Dinu
 Denisa Fasie
i
S
r 2
T
ISSN: 2393–0810

Revista Cadrelor Didactice NR 50 2018

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Cadrelor Didactice NR 50 2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ad t i

2 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

Parteneriatul școală-familie-primul pas spre reușita școlară

Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie ISSN: 2393–0810 3

în educaţia copiilor lor, se observă o îmbunătățire a performanţelor

4 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

◆ o să-i încurajeze pe copii să fie cât mai buni (să se autodepăşească)

Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie ISSN: 2393–0810 5

Pentru a studia eficient trebuie să împărţim activităţile în trei categorii:

6 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie ISSN: 2393–0810 7

Utilizarea jocului de rol în activitatea de predare-învăţare-evaluare duce

În învăţământul primar, jocul este o activitate aptă să răspundă unor

8 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

Prin originalitatea şi creativitatea copilului în redarea impresiilor

Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie ISSN: 2393–0810 9

Exemplu: După studierea textului „Vizită” se poate desfăşura jocul de

10 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

elevilor să participe activ la învăţare. Pe baza unor texte narative

Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie ISSN: 2393–0810 11

- Judecătorul dă cuvântul avocaţilor apărării şi acuzării: Avocaţii

12 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

Dascălul e arhitectul iubirii sau/și disprețului pe care copiii cu care lucrează

Triunghiul magic al educației prin atașament la grupă/clasă se

Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie ISSN: 2393–0810 13

evidențiem identitatea fiecăruia, cum ar fi aniversări, excursii,

14 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

comportament altruist. Atașamentul doboară barierele de comunicare,

Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie ISSN: 2393–0810 15

direcţie sau alta, ca şi excluderea totală a unor asemenea modalităţi

16 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

The first steps in the development of the logical, personal, active,creative,

Without claiming a scientific definition and using a more simple

Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie ISSN: 2393–0810 17

steps may intertwine, can be reordered, or they can even be skipped.

18 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

volumes, weights and to realize intuitively when the shape of some

Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie ISSN: 2393–0810 19

distinct branch of Mathematics has a great impact among the students

20 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

their vision „the geometric constructions represent a combination of

Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie ISSN: 2393–0810 21

If Freudenthal’s words had been taken into consideration, it would

22 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

Școala ca instituție a statului sau privată, școala ca loc de întâlnire

Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie ISSN: 2393–0810 23

Acest îndemn a convenit de minune tinerelor mame care au înțeles să

24 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie ISSN: 2393–0810 25

Copilul – aluatul care ne este dat spre modelare va fi la fel de tânăr

26 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

de ani, viaţa sa a marcat o cotitură importantă, atuni când şi-a modificat

1. Nevoia de semnificaţie, de a se simţi acceptaţi şi iubiţi. Copiii,

Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie ISSN: 2393–0810 27

2. Nevoia de afecţiune. O simplă îmbrăţişare, un sărut, câteva cuvinte

3. Nevoia de a cultiva un sentiment de competenţă. Să nu uităm că

4. Nevoia de a observa şi de a recunoaşte talentele particulare sau

28 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

cum ar fi: organizarea unui maraton de jocuri în familie, duminica după-

Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie ISSN: 2393–0810 29

să înveţi să-i asculţi nevoile, să-i respecţi sentimentele, să-l implici în

5. Familia – cadru de pace şi siguranţă pentru copii. Căminul este

30 Revista cadrelor didactice nr. 50/ noiembrie 2018 ISSN: 2393–0810

◆ o să-i încurajeze pe copii să fie cât mai buni (să se autodepăşească)

- Judecătorul dă cuvântul avocaţilor apărării şi acuzării: Avocaţii

2. Modelul constructivist al învăţării: a învăţa înseamnă a cerceta şi

- oferă fiecărui elev posibilitatea de a se implica şi contribui la