Parteneriat pentru educatie integrata

Colaborarea

Integrarea elevilor cu CES si parteneriatul dintre institutiile care ofera servicii educationale si de
sprijin elevilor cu CES.

Parteneriat CSEI si scolile integratoare

Educatia incluziva si parteneriatul dintre scoala şi familie

Rog respectuos, ca de această dată, să mi se îngăduie să fiu dascălul care sfătuieşte cititorul de toate vârstele,
poate şi din perspectiva unei experienţe de ceva decenii, timp în care am constatat că şcoala şi familia
realizează „o casă comună” care se numeşte „copilul” nostru, fiinţa în care investim speranţă şi încredere, visurile
neîmplinite ale frământărilor noastre de părinţi! Poate că educaţia integrată se referă, în esenţă, la integrarea în
structurile învăţământului de masă a copiilor, pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai
echilibrate a personalităţii acestora. Desigur, în modelul tradiţional, relaţiile familiei cu şcoala sunt aproape
inexistente sau au un caracter informal, ocazional, dar, în condiţiile şcolii incluzive, părinţii participă direct la viaţa
şcolii şi pot influenţa anumite decizii care privesc procesul educaţional. Absenţa sau indiferenţa părinţilor în ceea
ce priveşte problemele educaţionale ale copilului, vine în opoziţie cu ideea de integrare sau incluziune. În acest
sens, apar  o serie de dificultăţi cauzate de atitudinea de reţinere sau neîncredere a părinţilor, lucru care rezultă
din reprezentări/mentalităţi eronate cu privire la viaţa şi evoluţia şcolară a unui copil cu cerinţe educative
deosebite. Având în vedere perspectiva învăţământului de tip incluziv, părinţii au dreptul să-şi exprime propria
viziune asupra modului de funcţionare a şcolii şi să participe concret la influenţarea actului managerial din
şcoală. De asemenea, în cazul familiilor copiilor cu cerinţe educative de perspectivă, părinţii au obligaţia să se
implice în activităţile extraşcolare ale copiilor şi să dea dovadă de răbdare şi înţelegere faţă de schimbările mai
lente sau mai rapide din viaţa copiilor lor.
În linii mari, putem aprecia că incluziunea reprezintă esenţa unui sistem educaţional ce se caracterizează prin
promovarea egalităţii în drepturi şi a responsabilităţii, flexibilitatea programelor şcolare, implicarea activă a
comunităţii în programele şcolii, parteneriat cu familia. În  reuşita educaţiei incluzive, un rol important revine
familiei, iar o relaţie concretă între familie şi şcoală se bazează pe încredere, mai ales că actul comunicării
eficiente asigură încrederea reciprocă. La începutul parteneriatului cu părinţii, profesorii trebuie să se gândească
să evalueze ce pot învăţa de la părinţi despre copiii lor de la clasă, iar pentru ca această comunicare să fie
eficientă, profesorii trebuie să apeleze la bune deprinderi de ascultare şi de înţelegere. Ascultând atent părintele,
se poate stabili o relaţie deschisă cu sprijin reciproc, iar a şti să asculţi, cred că înseamnă să fii capabil să creezi
premisele colaborării, pentru că numai ascultarea activă  înseamnă a fi cu adevărat activ în educaţie. Aş dori să
mai subliniez, că pentru o mai eficientă susţinere a şcolii incluzive din partea familiilor, membrii acestora   trebuie
să satisfacă un minimum de cerinţe care privesc participarea activă la toate activităţile şcolii şi implicarea în
promovarea practicilor de integrare şcolară a copiilor la toate nivelurile vieţii sociale, susţinerea unor modele de
acţiune şi comportament în acceptarea şi realizarea integrării copiilor, ca să nu mai vorbim de sprijinirea
profesorilor în alegerea unor strategii realiste cu privire la evoluţia şi formarea copiilor în şcoală şi în afara ei.
Părinţii trebuie să fie parteneri sinceri de dialog şi să accepte fără rezerve colaborarea cu echipa de profesori ai
clasei copiilor lor, urmărind  împreună progresul înregistrat de către copil în diverse situaţii de viaţă, să
colaboreze cu alţi părinţi în grupurile de suport ale părinţilor şi să împărtăşească şi altora experienţele personale
cu proprii copii la activităţile desfăşurate în mijlocul familiei. Acei părinţi care au simţul realităţii, să fie convinşi de
avantajele oferite de şcoala incluzivă, să accepte fără prejudecăţi sau resentimente eventualele limite impuse de
gradul şi complexitatea actului educaţional, mai ales că, de multe ori, se evidenţiază  în mod atipic o serie de
caracteristici legate de condiţiile de acasă şi din familie ale elevilor, unele fiind bariere principale în învăţare! În
încheiere, aş dori să mai adaug că în mod expres, comunicarea  cu familia despre programele şcolii şi despre
progresul elevului, folosind un flux informaţional, de la şcoală către familie şi de la familie către şcoală,
demonstrează că o comunicare eficientă ajută familia să conştientizeze rolul modelului în educaţie, rolul părinţilor
în integrarea cu succes a copilului în societate, deoarece familia trebuie să exercite o influenţă pozitivă asupra
copilului, rolul său fiind foarte important în dezvoltarea acestuia din punct de vedere fizic, intelectual şi moral.