Dintre toate fiintele supranaturale a caror menire e sa faca rau oamenilor, cele mai de temut sunt Ielele.

Nici unele n-au atatea nume ca acestea, nume eufemistice, create pentru a le imbuna, pentru a nu
atrage asupra-si efectele teribile ale maniei lor.

Numele de Iele, identic cu pronumele personal feminin, ele, dupa cum dovedeste sinonimul Dansele, le-
a fost dat pentru a evita rostirea unui nume care ar fi putut sa le supere. Celelalte nume, formate din
epitete, unul mai magulitor decat altul, sunt extrem de numeroase. Le citam pe cele mai cunoscute:
Mandrele, Frumoasele, Frumuselele, Ale-frumoase, Zanele, Sfintele, Ale-sfinte, Milostivele, Miluitele,
Vrednicele

Ielele sunt niste duhuri, in chip de fete tinere, 3, 5, 7, 9 sau 12 la numar, de o frumusete uimitoare. Dupa
unii, au aripi, sunt imbracate in alb, de sus pana jos, au zale pe piept si clopotei la picioare. Umbla
despletite si capul le e impodobit cu flori. Extragem dintr-un descantec de "Soimane", din Ploiesti si din
judetul Buzau, urmatoarea descriere a Ielelor:

"Noua sfinte Soimane, La rasarit a plecat.

Cu noua lopatele, Cu (cutare) s-a-ntalnit.

Cu noua maturele, Pe el l-a-ntampinat,

Cu rochii negre-mpodobite, L-a sagetat,

Cu salbi de galbeni gatite. Varsaturi,

Cu rochiile rotate, Trecaturi.

Cu iile raurate, Ameteala,

Cu salbile pe piept lasate. Fierbinteala

De la apus s-a ridicat, In trup i-a lasat."

Traiesc in paduri departate si in zavoaie si, cand trec zburand prin vazduh dintr-un zavoi intr-altul, peste
varfurile copacilor, se aude cum chita din gura, din viori, din fluiere sau din cimpoaie. Uneori trec pe
deasupra intr-o caruta luata de pe pamant. Cateodata au cu ele lumanari, cand vezi pe sus niste luminite,
cand trec ele insotite de lautari sau cimpoieri.

Se hranesc cu flori si beau apa din izvoare. Aici e locul lor de intalnire si tot aici se scalda. Petrecerea lor e
cantarea si jocul. Versul lor e asa de duios, ca nu se poate asemana cu nici o cantare de fiinta omeneasca.
De aceea, unuia care canta bine i se zice: „canta ca Ale-sfinte'" sau „ca Milostivele", „ca Soimanele", ori
„canta parca-i luat din Soimane'". Intind o hora si joaca pana dupa miezul noptii. Daca joaca pe pamant,
isi aleg o poienita curata, in inima codrului sau a zavoiului, o gradina cu iarba verde sau o fata de arie,
unde apoi isi intind masa. Pe unde au jucat ele, nu mai creste iarba. Iarba care a fost verde se usuca,
parc-ar fi fost parlita de foc. Se vede uneori pe pajiste cate un rotocol fara iarba, pe unde au calcat Ielele
jucand. Creste mai tarziu otava pe locul acela parlit, dar vitele nu vor s-o manance. Ele sunt sfinte, ca, pe
unde e gradina lor, nu umbla nici vite, nici care. Nu-i e permis nici omului sa mearga pe-acolo decat pana
la pranz. Dupa pranz, ele se duc la flori, ca sa-si culeaga mancarea. Ciupesc din toate florile, si din toate
buruienile, ca sa n-aiba leac. Cine le-a auzit, zice c-ar fi cantand:

"Daca n-ar fi avrameasa,

Musetel si imparateasa,

Odolean si leustean.

Usturoi de samulastra,
Toata lumea ar fi a noastra."