Camil Petrescu este prozator, dramaturg, eseist, aparținând perioadei interbelice a literaturii române.

Autorul a scris două romane de analiză,, Patul lui Procust” și ,,, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte
de razboi”.
Romanul este specie a genului epic în proză de mare întindere cu acțiune desfășurată pe mai multe
planuri narative cu un număr mare de personaje cu multiple conflicte și care prin intermediul acțiunii
reflectă realitatea vieții cotidiene.
,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi”este structurat în două părți, precizate și în titlu, care
indică temele romanului și în același timp cele două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de
protagonist: dragostea și războiul.
Opera se încadrează în tipul de roman subiectiv, modern, roman psihologic, al experienței.
O prima trăsătură a acestui tip de roman este utilizarea analizei psihologice pentru a prezenta trăirile,
emoțiile, sentimentele și gândurile personajelor, inclusiv pe cele ale naratorului- personaj prin
introspecție. Un exemplu în acest sens este cel al episodului excursiei de la Odobești, în timpul căreia, în
permanență, Ștefan Gheorghidiu, personajul principal al operei, a analizat cu luciditate comportamentul
celorlalți, în special pe cel al soției sale, analizându-se, în același timp pe sine făcând presupuneri cu
privire la ceea ce ar fi putut gândi și simții cei prezenți la acel eveniment.
A două trăsătură a acestui tip de roman, o constituie prezența unui narator- personaj, subiectiv care, prin
intermediul narațiunii la persoana I, prezintă cititorului gândurile, trăirile, emoțiile, sentimentele sale,
generate de modul în care două mari experiențe fundamentale se reflectă în propria conștiință, iubirea și
războiul:,, Eram căsătorit de doi ani și jumătate cu o colegă de facultate și bănuiam că mă înșeală”.
Patru elemente de construcție a operei sunt importante pentru înțelegerea semnificațiilor
textului: incipitul, finalul, conflictul, relațiile spațiale și temporale.
Incipitul partea introductivă a oricărei opere literare, care are anumite consecințe în derularea
evenimentelor, îndeplinește anumite roluri, printre care: introducerea cititorului în lumea ficțională,
prezentarea unor personaje și fixarea coordonatelor spațio-temporale. În acest roman, incipitul coincide
cu expozițiunea, fix încă o apele de timp și de spațiu: ,,În primăvara anului 1916, ca tânăr sublocotenent,
mă aflam pe Valea Prahovei”. În acest roman, incipitul Trasează acțiunea în timp și spațiu, însă nu
dezvăluie identitatea eroului, care este și personaj narator.
Al doilea element de construcție al operei este finalul, partea de încheiere a oricărei opere literare,
care poate coincide sau nu cu deznodământul. Dacă finalul nu coincide cu deznodământul, înseamnă că
autorul dorește să ofere cititorilor date despre personajele operei după ce conflictul s-a încheiat. Rolurile
finalul lui sunt: încadrarea acțiunii ca într o ramă, împreună cu incipitul, păstrând astfel lumea ficțională
în afara lumii reale, precum și finalizarea acțiunii și scoaterea cititorului din lumea ficțională și
readucerea lui în lumea reală. În acest roman ,finalul este reprezentat de hotărârea eroului de a divorța și
de ai lăsa toate bunurile materiale soției. Marturisirea din final:,, eu am scris că îi las absolut tot……. de
la lucruri personale la amintiri…….. Adică tot trecutul” subliniază dorința eroului de a rupe legătura cu
trecutul pentru a deschide o ușă în viitor.
Spre deosebire de romanele tradiționale, în care conflictul se desfășoară la exterior între diverse
personaje, în romanul lui Camil Petrescu, conflictul este interior și se produce în conștiința personajului
narator, Ștefan Gheorghidiu, care trăiește stări și sentimente contradictorii în ceea ce o privește pe soția
sa, Ela.
Reperele spațiale și cele temporale constituie un alt element de construcție a romanului. Încă din
primele rânduri aflăm că acțiunea are loc acolo unde se făceau fortificații și pregătiri pentru intrarea
României în război: Valea Prahovei și apoi Piatra Craiului. Pe parcursul derulării acțiunii sunt incluse și
alte localități precum Câmpulung, București, Constanța. Așadar cea mai mare parte a întâmplărilor are
loc între un spațiu deschis. Reperele temporale sunt trasate chiar din primul capitol, în care acțiunea are
loc în 1916. Acest an este valabil pentru capitolele care cuprind drama războiului.În capitolele ce includ
de drama iubirii acțiunea se petrece cu câțiva ani mai devreme, în perioada în care eroul era student.
Un alt element important de construcție a operei este reprezentat de tehnica narativă utilizată în această
operă, și anume alternanța. Aceasta reprezintă modalitatea prin care autorul își construiește opera prin
alternanța planurilor narative și a acțiunii. Așadar, evenimentele nu sunt prezentate în ordine
cronologică, și se alternează planul prezent cu planul trecut. În prima parte a acestui roman, primul
capitol prezintă cititorului evenimente din prezent, personajul evidențiind evenimente de pe front,
capitolele 2 3 4 5 constituie o întoarcere în trecut a acestuia, fiind descrise evenimente din căsnicia
eroului, iar capitolul al IV-lea constituie revenire în prezent.
Personajul principal al acestui roman, Ștefan Gheorghidiu, este un intelectual preocupat, în primul
rând, numai de probleme de conștiință. În relația cu soția sa, Ela, el suferă o dramă a incompatibilității
care transformă căsnicia într-un eșec. Această drama este generată de imposibilitatea comunicării și de
propriul orgoliu, ce se evidențiază ca trăsătură dominantă de caracter pe parcursul întregului roman.
Treptat fiind profund marcat de cealaltă dramă, și anume cea a războiului, gesturile sale față de propria
soție devin reci, se dispersează, se frâng. Finalul acestei drame este marcat prin ruptura definitivă pe care
alege să o facă Ștefan, renunțând la tot trecutul trăit alături de Ela și privind spre viitor.
Din modalitățile de caracterizare a personajului, portretul lui gheorghidiu este realizat prin
caracterizarea indirectă, care se desprinde din fapte gânduri limbaj gesturi. La aceasta se adaugă
autocaracterizarea, dar și procedee specifice romanului psihologic modern: autoanaliză lucidă,
introspecția ,, Nu pot gândi nimic. Creierul parcă mi s-a zemuit, nervii de atâta încordare s-au rupt ca
niște sfori putrede”.
O altă relație a eroului, conturat în mod evident este cea cu unchiul Nae. spre deosebire de Ștefan,
care nu era deloc interesat de avere și nu era dominat de dorința de înavuțire, Nae este tipic pentru cel ce
își dorește din ce în ce mai mult și care este în stare să obțină avere prin orice mijloace. La citirea
testamentului unchiului Tache, nemulțumiți de hotărârea defunctului, Nae împreună cu mama și sora lui
Ștefan, decid să îl reclame în instanță, afirmând că averea primită nu i se cuvine. Pe Ștefan însă,
moștenirea nu l-a integrat în societatea burgheză a timpului, acesta fiind unul din motivele pentru care el a
renunțat cu ușurință la trecut, la avere și la e Ela.
În opinia mea , deznodământul romanului ilustrează condiția intelectualului, deoarece eroul este un
însetat absolut, care privește căsătoria ca pe o experiență fundamentală a vieții omului, Considerând
cuplul ca prototip al perfecțiunii. Întrucât Ela nu poate să se ridice la înălțimea idealului său feminin, el
trăiește o profundă dezamăgire, iar gestul său final de a divorța, fără ca măcar să îi mai pese dacă soția -la
înșelat sau nu, Demonstrează pierderea treptată a interesului său pentru aceasta, în condițiile în care
constată că ei doi sunt incompatibili în gândire și în atitudine. Drama războiului la nivel universal văzut
ca o altă experiență fundamentală care nu poate să lipsească din propria viață i se pare cu mult mai mare
decât orice drama individuală în iubire, de aceea survine despărțirea, prin care lasă Elei,, de la obiecte de
preț, la cărți, la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul”.
Definitoriu rămâne în acest roman, pentru eroul Ștefan gheorghidiu, curajul asumării propriului destin și
infinita disponibilitate existențială pentru experiențe limită ale eului.