1

CERCUL MAGIC

Werner smulse sabia cu un gest brutal, scotand la iveala taisul plin de sange. Injura printre dinti,
dupa care cauta un smoc de iarba.
Incepu sa-si curete arma cu miscari lente, cu ochii tinta spre monstrul care zacea mort pe
marginea raului.
- Ar trebui sa ne punem in miscare. S-a lasat amurgul.
Vocea feminina strapunse aerul noptii ca o briza calda.
- Ti-e frica? mormai el, cu colturile gurii ridicate, semn ca incerca sa o tachineze.
- Mie?!
Mira facu ochii mari, dupa care pufni, ducandu-si mainile la fata. Gestul aproape copilaresc fu
umbrit deodata de arma metalica pe care o purta la sold. Femeia o zdrangani demonstrativ.
- Nu poti admite o infrangere, nu-i asa?
- Infrangere? rase el. Tu ai 15, eu am 14. Un monstru in plus nu e infrangere. Te voi egala pana
se lasa zorii.
- Presupunand ca vom intalni alt zaduar. Iar daca nu vom intalni, vei fi obligat sa ma duci la
Stancile Cenusii.
- Tu tii mortis sa intri in bucluc. Stii cat de periculoasa e zona respectiva? Ai uitat ca suntem
vanati?
- Nu am uitat nici pentru o clipa, frate. Dar nu ma voi lasa intimidata de nimeni: nici de bestii,
nici de Regele Cenusa.
Zicand acestea, ea scoase sabia din teaca si executa cateva miscari, flexandu-si puternic
genunchii, intinzand bratele, sucindu-si corpul in fel si chip, ca si cand s-ar fi luptat cu un
dusman invizibil.
Werner se ridica de pe pietroiul care ii servise drept scaun, stranse sabia in mana, apoi isi trase
pelerina pe ochi.
- Sa mergem.
Pasii lui mari se pierd incetul cu incetul printre copacii inalti. Mira il urmeaza la distanta de un
brat, cu ochii tinta in toate partile, scrutand din cand in cand orizontul. Narile ii sunt gadilate de
mirosul florilor de camp. Muntii cenusii par acoperiti de o pacla stranie, neobisnuita pentru
aceasta perioada a anului.
- Fugim de sapte luni. In tot acest timp, nu am rezolvat nimic. Iti spun: cheia este Druidul. Fie ca-
ti place, fie ca nu, va trebui sa riscam, zise femeia rasufland sacadat.
 2

- De ce esti asa de sigura ca Druidul ne poate ajuta?

- Am avut o viziune.
Barbatul se opri din alergat, privind-o mirat, putin suparat.
- Ce fel de viziune?
- Rune plutind in aer, rostogolindu-se, dezvaluindu-se... Viitorul nostru era scris in ele, frate.
- Sa presupunem ca ne-ar putea ajuta, ca ne-ar spune care trebuie sa fie urmatoarea noastra
mutare. Si apoi? Avem nevoie de aliati. Avem nevoie de o armata. Fara ele, suntem frunze in
vant.
- Am putea cere ajutor de la Printul Luminii.
El ridica dintr-o spranceana, nestiind ce sa zica.
- El vrea pamanturi, noi vrem armata. Daca lucrurile ar fi decurs cum trebuia, ne-am fi casatorit.
Ar trebui sa-i cerem ajutorul.
- Chiar crezi ca Printul Luminii va fi interesat de o printesa renegata? Tot ce avem sunt titlurile,
iar acestea ne-au fost luate odata cu alungarea noastra din regat. Toata lumea se inchina
Regelui Cenusa. Nimeni nu cracneste in fata lui.
- Traiesc in frica. Vor sa-si pastreze capatanile pe umeri. Ce te asteptai? Totusi, sunt multi
oameni la curte care sunt fideli tatalui nostru. Ne-ar ajuta sa ne recapatam tronul, daca s-ar ivi
ocazia.
- Multi tradatori, scrasni el. I-as executa fara nicio mila.
Mira il stranse de brat, incercand sa il tempereze.
- Atunci ai fi exact ca el. Nu cred ca doresti sa-i calci pe urme.
El rasufla adanc, cu ochii albastri acoperiti de tristete.
- Ai dreptate. Totusi...
Un raget infiorator ii opri vorba pe buze, facandu-l sa se crispeze. Lama luci in bataia soarelui
muribund, mainile se rotira deasupra capului, buzele i se stransera intr-un rictus amenintator.
Dihania ii sari in fata, doborandu-l la pamant. Arma ii scapa din mana, cazand pe o piatra. Mira
scoase un strigat scurt, de lupta, dupa care infipse sabia in blana hidoseniei. Bestia gemu, ranita
si furioasa, dupa care se intoarse lent spre ea, fixand-o cu ochii lui rosii ca rubinele. Pe cand se
pregatea sa sara, o alta lama ii strapunse gatul monstruos, iesind cu varful pe partea cealalta.
Animalul se prabusi peste pamantul umed, apoi inchise ochii.
- Era cat pe ce, rasufla Werner. Nu inteleg de ce nu l-am simtit.
- Poate ca vrajitorul care ii controleaza a devenit mai priceput odata cu trecerea timpului.
Oricum, te-a prins pe picior gresit. Daca nu eram aici, ai fi fost mort.
 3

- Laude desarte langa copacul vestejit. Cine i-a aplicat lovitura finala? Eu! Suntem la egalitate,
surioara, ranji el.
- Deci nu vom merge la Stancile Cenusii?
El evita raspunsul, mergand spornic prin iarba inalta. Curand, mersul se transforma intr-o fuga.
Picioarele lor abia mai atingeau pamantul. Pareau ca zboara, ca doua sageti negre pierdute in
verdeata campiei, ca doi corbi manati de vantul turbat.
Fugira intreaga noapte, fara sa se odihneasca, sub adapostul stelelor scanteietoare, ghidati de
cele doua luni suspendate deasupra orizontului. Facliile ceresti transformasera dealurile in
movile de aur.

Werner se opri rasufland din greu, cu ochii atintiti spre manastirea de piatra ascunsa printre
dealuri. Isi drese glasul.
- E aproape dimineata. Ce zici, ramanem aici?
- Avem de ales? Trebuie sa ne refugiem undeva.
Pasii lor apasati au culcat la pamant iarba grasa, incarcata de floricele albe, care se gasesc
pretutindeni.
Cei doi frati se opresc in fata portii masive din lemn. Werner incearca sa impinga usa, dar
aceasta e de neclintit.
- Credeam ca manastirea e abandonata, zice el ganditor.
Barbatul incepe sa strige cu glas sonor, cerand gazduire oamenilor dinauntru. O luminita apare
la unul dintre geamuri. Se aud miscari usoare in curte, nechezatul unui cal si cantec de greieri.
Poarta se deschide lent, foarte lent, dezvaluind curtea din piatra. Calatorii sunt intampinati de
silueta unei femei imbracate intr-o roba de panza, incinsa cu un cordon albastru.
- Eu sunt Werner, Regele de Piatra, stapanul acestui taram si protectorul lumilor de mijloc, iar
ea este...
- Stiu cine sunteti, il intrerupse femeia.
- Venim in pace, zise Mira, vrand sa capete increderea Maicii.
Aceasta lasa pelerina pe spate, aratandu-si parul balai. Lumina lunilor ii evidentia ochii mari,
albastri, senini. Mira constata ca era foarte tanara. Cu mult mai tanara decat s-ar fi asteptat.
- Maica Superioara este plecata intr-un pelerinaj in Insula Leprosilor, asa ca nu va poate
intampina. Oamenii au nevoie de mainile ei vindecatoare.
- Tu esti inlocuitorul ei? intreba Werner.
- Da, eu ma ocup de manastire in lipsa Maicii. Sunt sora Flavia.
Cei doi inclinara scurt din cap, in loc de salut, iar ea le facu semn sa o urmeze spre chilii.
*
Paharul de vin era pe jumatate gol. Werner se lasa pe spate, obosit. Mira batea darabana cu
degetele pe masa din lemn de cedru, cercetand chipul maicii, care statea tacuta si nemiscata,
alaturi.
- De unde ai stiut cine suntem?
Fata blonda ridica ochii spre printesa, zambind timid.
 4

- Maica noastra are darul inainte-vederii. Am fost avertizata de sosirea voastra. Va stiu
gandurile. Intentionati sa-l vizitati pe druid.
- Ar trebui sa stai departe de mintea mea, zice barbatul scurt, posac.
- Nu te mahni, rogu-te. Ti-am cercetat mintea ca sa ma asigur ca nu vii cu intentii necurate. Sunt
responsabila pentru toate sufletele inchise in aceasta manasire. Sper ca poti intelege.
- Inteleg, mormai el. Chiar prea bine. Uite, nu vrem sa abuzam de ospitalitatea ta. Vom ramane
pana la caderea noptii, apoi ne vom vedea de drum.
- Fugi de ceva, zise fata, muscandu-si buza inferioara.
- De bestii, vrajitori si uzurpatori, zise el ironic.
- Nu-ti este frica nici de bestii, nici de vrajitori, nici de uzurpatori. E altceva.
- Asculta, zise el aproape enervat. Nu am batut atata drum ca sa fiu citit de o incepatoare.
Vreau sa ma odihnesc. Atat.
Ea surase ciudat, dupa care se ridica brusc de pe scaun.
- Voi reveni, spuse ea soptit si parasi chilia.
Mira o privi ingandurata, apoi isi dezlipi buzele.
- Stie mai multe decat lasa sa se vada. Poate a fost instruita de Maica Superioara, poate e
spion... Cine stie. Poate a ucis-o pe Maica Superioara si i-a luat locul, facand jocul Regelui
Cenusa.
Sa stam cu ochii in patru, frate. Ne-ar putea ucide in somn.
- Tocmai de aceea ma voi duce sa cercetez. Pune drugul.
Luptatorul tranti usa in urma sa, mergand precaut de-a lungul acelui coridor luminat de tortele
infipte in pereti. Auzi voci tanguitoare, nefiresti, care se izbeau de ziduri. Se lasa ghidat de ele,
mergand ca un hot, cu sabia pe jumatate trasa din teaca.
Zari un fel de staul acoperit de paie, luminat slab de primele raze ale soarelui. Siluetele
imbracate in haine negre stateau in cerc, murmurand un soi de cantec ciudat, ce aducea cu o
litanie.
Werner trecu pragul, scotand sabia cu totul din teaca, maraind.
- Ce se intampla aici?
Sora Flavia ridica surprinsa capul, celelalte femei incepura sa tipe.
- Barbat! Barbat! Barbat!
Fecioarele o luara la goana, destramand cercul, acoperindu-si capetele si jelindu-se. El le privi
uimit, neintelegand ce se intampla.
- Vei plati pentru asta, spuse blonda pe un ton sec.
- Ma ameninti? striga el. Sunt regele tau!
- Un rege ce n-a ajuns nicicand pe tron, alungat din propriul regat, urat de popor si dispretuit de
garda roiala.
- Masoara-ti cuvintele, izbucni el.
- Te-am primit in manastire, te-am ospatat, iar drept rasplata ai intrerupt Mesa. Acum va trebui
sa asteptam sapte luni, pana la urmatoarea eclipsa de luna, ca sa continuam ce am inceput.
- Nu am stiut, se scuza el, cu jumatate de voce. M-am gandit ca lucrati cu magie neagra, vrand
sa imi faceti felul.
- Nu ai incredere in nimeni, nu-i asa?
- Nu.
- Bine faci.
 5

Ea parasi staulul, iar Werner o urma suspicios.

- Daca lucram cu magie neagra, ai fi fost mort de acum un ceas.
- Bine. Sa presupunem ca nu esti vreun spion al Regelui Cenusa. Care este rolul tau? De ce ai
fost avertizata de Maica Superioara?
Ea se opri brusc, privindu-l oarecum in zeflemea.
- Nu sunt decat un mesager. Mi s-a transmis faptul ca falsul rege a adus cu sine o preoteasa
Hira, practicanta a magiei negre. Acesta e motivul pentru care te-a invins asa de repede, desi
armata lui nu era nici macar jumatate din a ta. Ucide vrajitoarea care il ajuta si l-ai pus in
genunchi.
- Lasand la o parte faptul ca nu pot intra in palat, cum propui sa ucid vrajitoarea? Sunt foarte
greu de eliminat.
- Greu, dar nu imposibil. Iti voi spune tot ce trebuie sa faci, dar cu o conditie.
Werner se incrunta usor.
- Ce conditie?
- Va trebui sa ma luati cu voi.

Werner isi incrucisa bratele.

- Nu te putem lua cu noi.
- Bine. Atunci te vei descurca singur, zise ea intepat.
- Pustietatea nu e un loc potrivit pentru o Maica. Poti sfarsi ranita sau mai rau.
- Crede-ma… Stiu sa ma protejez, intari ea, cu nasul in vant.
Blonda ii intoarse spatele, mergand domol spre chilie, apoi impinse usa de nuiele. Mira sari ca
arsa, cu mana pe sabie, pregatita de atac. Vazand ca cei care intrau nu-i sunt inamici, lasa mana
moale. Werner ii spuse tot ce stia, in vreme ce maica ramasese in picioare, cu mainile firave
impreunate deasupra vesmantului.
- De ce vrei atat de mult sa mergi cu noi? iscodi Mira.
Sora 
Flavia
 surase oarecum atotstiutor.
- Acestea au fost instructiunile primite de la Maica Superioara.
- Fie. Daca iti trece prin cap sa ne inseli, te voi sfasia, spuse Mira simplu.
- Ce trebuie sa facem? interveni Werner. Cum scapam de vrajitoare?
- Nu o puteti ucide, nu ca pe un om. Poate fi incarcerata, poate fi lasata fara puteri, poate fi
lasata fara trup, dar esenta ei ramane. De aceea, reteta care va conduce la distrugerea ei este
cat se poate de complicata.
- Lumineaza-ne, zise printesa cu plete satene.
- In primul rand, veti avea nevoie de o pana de corb descantata de un druid. Nu orice druid, ci
unul care a cunoscut magia neagra. Apoi, de o arma pe care o detine numai Doamna Lacului din
 6

taramul Tessos. In final, va trebui sa gasiti o vrajitoare neagra care cunoaste tainele legarii, ce se
va folosi de ceea ce ati adus pentru a crea o capcana. Dar vrajitoarele de acest fel sunt greu de
gasit.
- Daca practica magia neagra, nu face parte din acelasi sabat ca si vrajitoarea regelui Cenusa?
intreba Mira.
- Nu neaparat. Exista vrajitoare care lucreaza singure. Ele va pot ajuta contra unui pret, dar nu
stiu daca sunteti capabili sa-l platiti.
- Sa o luam cu inceputul, zise Werner. Unde gasim un druid mester?
- Dar sunteti deja pe urmele lui, mormai sora.
- Adica druidul pe care il cautam e exact cel care ne trebuie? sari Mira.
- Nimic nu este intamplator, Printesa.
- Se pare ca dorinta ta se va implini pana la urma, surioara.
Femeia zambi viclean, apoi se scula din pat.
- Sora, stiu ca ai primit ordine, dar nu vei putea tine pasul cu fuga noastra.
- Cine a zis ca vom merge pe jos?
Si zicand acestea, maica se duse incet spre grajduri, insotita de cei doi.
*
Caii fornaiau puternic, lovind din picioare. Werner se mira de faptul ca nu ii auzise pana acum.
Parca caii aparusera din pamant, din iarba verde. Zari desagi cu mancare atarnati de sa. Totul
fusese pregatit la timp.
Cerul era din nou cufundat in tacere. Timid, se iveau primele stele.
Barbatul Isi lua avant si sari pe armasarul maro, smucind de haturi. In stanga lui, Mira incaleca
calul negru, iar sora blonda si palida pe cel alb.
Pornira la pas, iesind din curtea pietruita, iar maicile inchisera poarta uriasa inapoia lor. Lumina
lunilor imbia la o calatorie spre marginea Pamantului.
- In cat timp crezi ca vom ajunge la Stancile Cenusii, frate?
- Cel tarziu, spre dimineata. Va trebui sa o luam in galop.
- Nu-l veti gasi acolo pe druid, zise Flavia.
- Orbii mi-au spus ca druidul isi are salas intre doua stanci de cenusa, zise sora regelui.
- Orbii se inseala. Toata lumea se inseala. Doar trei oameni din acest taram stiu unde ii este
casa. Curand, veti afla si voi.
Caii pornira in galop, in bataia celor doua luni: Sefore- luna cea mare, mai apropiata de
orizontul sangeriu, ce seamana cu un banut de aur si Madma, luna cea mica, aflata mai departe,
care luceste ca arama topita.
 7

Noaptea ramase in urma, stelele isi pierdura stralucirea, lunile devenira transparente, iar astrul
diminetii incepea sa se iveasca pe cerul colorat in rosu. Preeria cu iarba scurta, stoarsa de viata,
se intrevedea inaintea lor ca un desert stancos. Calaretii strabatura acel desert cu precautie,
stiind ca printre nisipuri si ierburi moarte se pot afla, ascunsi, scorpioni de preerie cu doua cozi.

Padurea e tacuta. Copacii tike seamana cu niste coloane contorsionate.

Caii fornaie nelinistiti, adulmecand aerul, mergand la pas prin muschiul moale care imbraca
pamantul ca un covor vegetal. Calatorii se apropie incet de coliba uriasa in forma de domn,
construita din nuiele impletite in fel si chip, ca intr-un mozaic.
Sora 
Flavia
 leaga armasarul de un copac, dupa care incepu sa fluiere intr-un fel straniu. O chemare ce
aducea cu trilul unei pasari.
Un vajait suspect il face atent pe Werner, care se fereste exact la timp.
Un cutit din os se implanta in trunchiul arborelui de alaturi, intr-un fel amenintator.
- Druid nenorocit, zise el printre dinti.
Mira ii pune mana pe umar, facandu-i semn sa se linisteasca. Se aude un marait. Un animal
mare, asemanator unui urs, se ivi dintre crengile uscate, privindu-i suspicios cu pupilele sale
aurii.
*
Mainile druidului zdrobesc de zor plantele uscate, asezate intr-un castron de piatra, mormaind
o incantatie doar de el stiuta. Munca ii fu intrerupta de un tril ciudat, care se rotea pe deasupra
padurii in ecouri largi. Stramba din nas.
- Vizitatori… Exact ce nu-mi trebuia, mormai, pufnind si privind spre bufnita.
Stia cine sunt calatorii. Simturile nu o inselasera vreodata. Recunoscuse amprenta regelui, care
aducea cu o arsita careia nu i se putea impotrivi. Recunoscuse si focul printesei renegate, care
ardea in miezul pieptului ei. Erau puternici.
- Dar nu chiar atat de puternici, spuse din nou, vorbind cu sine.
Pasarea se foi, schimbandu-si locul, dupa care isi roti capul in partea opusa.
- Aducatori de necazuri. Sunt de acord cu tine, raspunse ea bufnitei.
Cutitul zbura din mana ei, trecand prin deschizatura care tinea loc de fereastra. Ochii cafenii se
ingustara. Se scutura de doua ori, apoi isi schimba forma.
*

Werner
 8

 privea la bestia din fata lui, calculandu-si mutarile.

- Ti-am incalcat pamanturile, stim. Dar misia noastra e mult mai importanta, de aceea trebuie sa
ne ierti. Avem nevoie de ajutorul tau, zise Flavia.
- Ce faci, vorbesti cu animalul? se mira Werner.
- Nu sunt animal! zise vocea pe un ton furios, pe masura blana de urs disparea. Picioarele
bestiei fusesera inlocuite de picioare umane. Bratele se ivira semet, ca niste arcade. Parul negru
ii cadea valuri pe spate, dar o parte din el era impletit salbatic in crestetul capului. Femeia purta
haine de piele si sandale. Jumatate de fata ii era pictata cu insemne negre, cealalta cu insemne
rosii. Tinea niste pietricele intr-o mana, pe care le tot muta, folosindu-si degetele.
- Tu esti… Adica… esti femeie! se balbai Werner.
- Ce s-a intamplat? N-ai mai intalnit un druid femeie pana acum? rase Flavia.
- Nici nu stiam ca exista asa ceva, mormai el. Toti druizii cunoscuti sunt barbati.
Fata facu un pas in fata, cercetandu-le chipurile. Era destul de inalta. Corpul ei solid iti dadea de
inteles ca n-ar fi fugit vreodata din fata unei lupte.
- Ce vreti?
Glasul ei exprima o nemultumire vadita. Tonul era aspru, rece si taios.
- Avem nevoie de o pana de corb descantata la foc magic, spuse maica.
- De ce v-as ajuta?
Flavia inghiti in sec. Nu se astepta sa fie tratata in acest fel. Werner se incrunta. Mira facu cativa
pasi spre druid, dupa care isi incrucisa bratele.
- Cred ca nu realizezi cu cine stai de vorba. Werner este regele acestui tinut.
- Regele acestui tinut e Omul Cenusa, o repezi druidul. Nu ma intereseaza cine sunteti si ce
faceti. De vreti ajutorul meu, va trebui sa-mi oferiti ceva in schimb.
- Bine. Hai sa facem un targ, zise printesa. Ce doresti in schimbul vrajii?
Fata framanta inca o data runele, privind-o pe sub gene, ca si cand ar stabili cate parale
valoreaza cuvintele ei. Se lasa o tacere apasatoare. Ochii lor se confruntau intr-un fel nevazut.
Werner ridica din umeri, simtind ca-si pierde rabdarea.
Intr-un tarziu, druidul gasi ca e de cuviinta sa raspunda.
- Ucenicul meu a fost rapit si dus in Domul Elfilor. Vreau sa o aduceti inapoi.
- Nu stiam ca elfii se ocupa cu asemenea murdarii, zise Werner.
- De ce nu-ti salvezi chiar tu ucenicul? Ce te opreste? intreba suspicioasa printesa.
- Magia elfilor nu permite intrarea strainilor in taramul lor. De vrei sa treci de plasele puse la
intrare in oras, te dezintegrezi. Dar il vor primi pe Regele de Piatra, fie el renegat sau alungat.
Elfii nu gandesc ca pamantenii.
 9

- Deci vrei sa intru ca oaspete, dar sa ii parasesc ca un hot.

- Vreti sau nu vreti pana descantata de corb?
Cei trei schimbara priviri fugitive. Werner ofta adanc.
- Fie. Voi avea nevoie de o harta. Si de descrierea ucenicului tau.
- Veniti, zise ea, facand un semn spre casa ei.
- Pot sa cunosc numele druidului? intreba Werner, putin intrigat.
- Andrada, spuse ea simplu, intrand in coliba.

Sora Flavia isi aduna genunchii la gura, privind ingandurata la focul mocnit. In stanga ei, o
umbra inalta statea nemiscata, in aceeasi pozitie: druidul.
Cerul se zguduia de tunete. Fulgere razlete se vedeau uneori prin crapaturile colibei din surcele.
Picaturi de apa ieseau pe la colturi, prelingandu-se pe pereti, iar bufnita canta, mutandu-si
locul, nemultumita de stropii care ii udau penele.
Numai Mira statea in bataia ploii, oferindu-si pieptul suvoaielor de apa, ca si cand cerul i-ar fi
facut un favor. Siroaiele ii faceau pletele lungi sa straluceasca.
Inchise ochii, incercand sa-l vada pe fratele ei. Ii aparu fantomatic indaratul pleoapelor, calarind
spre miazazi. Deschise larg bratele, la fel ca o pasare.
Intr-un tarziu, cand simti ca s-a lasat racoarea, intra in coliba.
Maica adormise, ghemuita intr-un colt, acoperita cu un sal brodat cu rosu. Druidul statea inca in
fata focului verzui, din care mai rasareau scantei. Intinse pe jos o piele tabacita, dupa care
amesteca runele. Printesa se apropie cu pas usor.
- Stai jos, zise ragusita fata cu plete impletite. Voiai sa-ti ghicesc, nu?
Bucatile de lemn insemnat cu fierul rosu se rostogolira pe bucata de piele.
- Voi ajunge regina peste taramul verde? sopti Mira.
Degetele druidului ramasesera tepene. Intoarse runele pe dos, dupa care ii facu semn sa aleaga
trei dintre ele. La final, le aseaza intr-un sir, privind simbolurile.
- Vei ajunge regina.
Printesa ofta usurata.
- Dar nu vei conduce niciodata peste taramul verde.
Mira inghiti in sec, privind degetele pictate ale fetei din fata ei.
- Ce vrei sa spui?
- Vei arde, vei muri, vei renaste.
- Voi muri? casca ea ochii.
 10

- Nu asa cum crezi tu. Mai multe nu-ti pot spune, mormai druidul.
Dupa care se intoarse cu spatele la ea, cazand ostenita peste o gramada de piei.
Printesa ramasese nedumerita, speriata, cu mii de intrebari pe buze. Va ajunge regina. Dar nu
pe tronul harazit de la nastere, alaturi de fratele ei. Unde, atunci?
Si ce voia druidul sa spuna cand i-a prezis ca va arde? Se culca ingandurata.
*
Podeaua de marmura stralucea ca albeata oului de strut. Nimic pe lume nu ii putea stirbi
perfectiunea. Sau cel putin, asa se credea. Mareata sala a tronului nu mai fusese niciodata
intinata de pulbere. Acum, cenusa invadase scarile, lasand urme de pantofi pe intinderea salii,
pana aproape de scaunul regal.
Poalele rochiei rosii se amestecara curand cu cenusa. Faldurile manecilor brodate cu aur
fluturau usor in bataia zefirului. Fata se opri undeva la jumatatea salii, nehotarata, nestiind
incotro sa o apuce. O mana inmanusata ii oferi ajutor.
Regele o prinse de mijloc, cu inima ca o vioara, dansand-o pe muzica muta. Se roteau neincetat,
in cercuri tot mai largi, ascunsi de ochii muritorilor.
Curand el se opri, ramanand cu o mana pe mijlocul ei, iar cu cealalta tinandu-si masca care se
clatina. Mira dori sa-i vada chipul, doar pentru o clipa, de aceea intinse degetele, dar regele ii
prinse bratul aproape crunt.
- Nu! mormai el indaratul mastii.
- De ce nu ma lasi sa te vad?
Un oftat cutremura linistea salii.
- Te-ai ingrozi.
- Nu ma sperii usor, zise ea, incercand sa treaca peste voia lui.
Regele o trase la fel de furios, privind-o mustrator cu ochii ca aluna neagra.
- Am zis… NU!
In acea clipa, Mira se trezi, cu inima bubuind salbatic, simtindu-si bratul amortit. Simti o
chemare. Parasi buimaca cortul, cautand ceva in adancul padurii.

Podul de piatra parea ca se intinde la nesfarsit. La capatul lui se putea vedea o poarta uriasa,
acoperita cu vegetatie cataratoare, care imbraca intrarea, facand-o aproape imposibil de vazut
de la mare distanta.
Werner cobori de pe armasar, apuca fraiele cu o miscare smucita, apoi merse cu pas apasat, cu
ochii in toate partile. Desi stia ca se afla printre prieteni, tinea mana dreapta stransa pe sabia
lata. Nu trecu mult timp pana sa fie intampinat de o sageata, care ii suiera razant pe langa
ureche. Se opri, ridicand mainile in semn de predare.
 11

- Sunt Regele de Piatra, conducatorul Taramului Verde. Cer gazduire si sfat!

- Spui ca esti regele renegat? Demonstreaza! se auzi un glas subtire de deasupra.
El ridica sabia cu insemnele regale, tinand-o sus, rotind-o incet, ca sa poata fi vazuta de garzi.
Dupa ceva timp, poarta se deschise scartaind, sfasiind vegetatia incolacita care acoperise locul.
Regele primea rareori vizitatori, iar cei care soseau, nu mai plecau...

Werner
se strecura prin deschizatura stramta, privind curios privelistea. Un drum pustiu, batatorit de
picioarele arcasilor, serpuit asemeni unui rau, ducea la intrarea in Padurea Alba. Copacii cu
scoarta ca neaua si frunze verzi de smarald erau o incantare pentru ochi.
O silueta scunda isi facu aparitia ca un fulger, inconjurata fiind de barbati cu urechi tuguiate,
inarmati pana in dinti. Fata pasi mandra, desi capul ei de abia ajungea la umerii lui Werner.
- Eu sunt
Georgiana
, conducatorul garzilor regale, zise ea ceremonios, salutand cu primele doua degete lipite, pe
care le duse in dreptul fruntii.
Regele o privi cu luare-aminte, fiind surprins de infatisarea ei. Fata cu par carliontat, roscat, nu
se regasea deloc in peisajul compus din capatani blonde, aproape albe, ale celor din jurul ei.
- Esti om?
Ea inclina din capsorul mic, privindu-l oarecum zglobiu, desi ochii clari tradau o mare
determinare. Imbracamintea ei era diferita de a garzilor. Purta o tunica rosie, sandale impletite
pana la genunchi, o centura groasa peste mijloc, iar mainile ii erau ocupate cu arcul rasucit.
- Urmeaza-ma, zise ea scurt, pornind pe poteca.
*
Sala gigantica din cristal verde e tacuta, mormantala. Ferestrele inalte, foarte mari, lasa sa se
vada minunata padure, parcurile si aleile de marmura, tufele cu flori placut mirositoare, care
imbata narile oricarui muritor.
Gradina e plina de rumoare, de curteni care se preumbla pe poteci, in contrast cu palatul ciudat
de linistit. Silueta unui barbat inalt ocupa tronul singuratic.
Usile se deschisera abrupt, vestind sosirea unui vizitator.
- Inaltimea Ta, Regele Renegat! anunta Georgiana cu glas sonor.
Werner intra mandru, flancat de zece ostasi, care il conduc pana in apropierea tronului, dupa
care se retrag ceremonios, ramanand in fata usii. Numai roscata ramane in spatele oaspetelui,
cu mainile impreunate la spate, intr-o pozitie incremenita.
- Haide, haide, mormaie elful, facand un semn cu mana, de apropiere.
- Bine te-am gasit, Inaltimea Ta. Vreau sa-ti multumesc pentru minunata ospitalitate…
- Daca prin ospitalitate intelegi o sageata in spate, fie… il intrerupse acesta. Suntem in razboi,
pana la urma. Niciodata nu poti fi prea precaut. Cu ce gand pe la noi?
- Nu mai pot sa vizitez un vechi prieten?
Regele zambi, dupa care se ridica semet de pe tron, abandonand rolul si salutandu-l plin de
veselie. Werner isi duse degetele la tample, zambind in acelasi timp, ca raspuns.
- Ei bine, se pare ca anii scursi nu te-au facut sa uiti obiceiurile noastre…
- Cat timp a trecut? Unsprezece ani?
- Doisprezece, zise indatoritor regele
 12

Sorin
.
- Timpul zboara, zboara… Parca ieri am calcat in aceasta sala.
- Stai sa o vezi pe printesa! A crescut ca in povesti, prietene. Sunt asa de mandru!
- Cand am plecat de aici capul ei ajungea pana la masa de acolo, zise Werner, indicand o masuta
sculptata pe care se afla un joc de cristal.
- S-a inaltat! De fapt, poti sa o vezi cu ochii tai, diseara. Avem un bachet.
- Minunat, minunat, mormai renegatul, cu ochii tinta.
In mintea lui, isi facea mii de calcule. Pana acum, totul mergea bine. Banchetul era cum nu se
poate mai potrivit. Daca cineva stia unde se afla ucenicul druidului, aceea era printesa,
renumita pentru afectiunea pe care o purta tuturor magilor, druizilor si vrajitoarelor albe.
Werner zambi multumit. Fiecare pas il ducea mai aproape de mutarea finala, de ziua in care se
va razbuna pe Regele Cenusa pentru uciderea tatalui sau.
*
Simti o zgaltaitura, apoi incerca sa-si dezlipeasca pleoapele. Isi duse mana la frunte, buimacita.
Sora Flavia incerca in zadar sa o trezeasca. In cele din urma, striga:
- Scoala-te!
- Ce se intampla? mormai Mira.
Se uita in jurul ei, observand ca adormise pe iarba. Nu vazu nicaieri casa druidului.
- Se pare ca umbli in somn, spuse Maica putin ingrijorata.
- Ce cautam in padure?
- Nu-i spune nimic druidului, avertiza
Flavia
.
- De ce?
- Nu putem avea incredere in ea. Esti inconjurata de dusmani.
- De unde stiu ca nu esti unul din ei?
Maica tacu. O ajuta pe printesa sa se ridice din iarba. In cele din urma, raspunse.
- Ei bine, probabil ca vom afla in curand.

Incaperea luminata de chiorchini de cristale straluceste feeric in bataia razelor amurgului. Torte
cu lumini verzi, insemnele elfilor padureni, plutesc vertical deasupra capetelor celor invitati la
serbare, amintind inca o data de magia puternica din acest taram. Regele elf se preumbla prin
sala, tinand la bratul sau o frumoasa faptura cu ochii mari, verzi ca smaraldele. Pletele ei blond
roscate sunt impletite maiestrit la spate, iar fruntea ii e impodobita cu o cununa aurie. Haina
verde inchis este brodata la maneci cu fire de aur. Paseste usor, atat de usor, incat ai impresia
ca nici nu atinge pamantul.
Fermecat de aceasta priveliste, 
Werner
 se inclina ceremonios, pe masura ce Sorin si fiica lui se apropie de el in ritm cadentat, petrecuti
de o muzica in surdina.
 13

Ca un facut, invitatii intorc capetele in acelasi timp, privind la memorabila scena. Printesa cu
ochi stranii zambeste fugitiv, cu irisii lipiti de figura noului sosit.
- Iata-l. Ce crezi despre el, fiica?
Sorina isi coboara sfios privirea incarcata de gene dese, dupa care o ridica brusc.
- As zice ca arata la fel de neghiob ca si acum doisprezece ani.
Tatal pufneste in ras, Werner mustaceste, iar invitatii isi dau coate, neintelegand. Niciunul nu
cunoaste istoria care se afla in spatele acestei lungi prietenii.
Werner ii ia mana, plimbandu-se cu ea, in vreme ce regele e ocupat cu garda regala.
- Printesa, sunt de neiertat, zice el, stiindu-se cu musca pe caciula.
- Intr-adevar. Trei rotatii am asteptat sa te intorci! Trei, Werner!
- Ce as putea face ca sa ma revansez?
- Pentru inceput, ai putea ramane pana Sefore ajunge la apogeu.
- Imi pare rau ca trebuie sa te dezmagesc, dar am venit cu treaba.
- Tu mereu vii cu treaba, zise ea, dandu-si ochii peste cap intr-un fel foarte uman.
- Doar ma stii, rade el.
- Ce te asteapta acasa? Praf si cenusa? Un cutit in spate? Ah, stai…
Printesa clipeste des, simtindu-i pentru o clipa gandurile ascunse.
- Planuiesti sa-ti recapeti tronul, nu-i asa?
El inclina din cap, zambind oarecum stramb.
- Dar cum? Ai nevoie de o armata. Vrei sa-l convingi cumva pe tatal meu?
- Departe de mine gandul de a va angaja in acest razboi. Ati pierdut deja prea multe in
confruntarea cu Monstrii Cavernelor. Da, vreau sa-mi recapat tronul, am gasit pe cineva care
ma poate ajuta sa ma intorc acasa, dar trebuie sa fac ceva in schimb.
- Pe cine cauti? intreaba ea brusc, vazand imaginea din mintea lui.
Werner scoate un pergament din buzunar, desenat in carbune.
- O cunosti? E ucenic de druid. Posibil sa fi intrat aici prin efractie.
Ea priveste lung spre bucata de panza, cercetand portretul.
- Nimeni nu poate intra in Edad fara stirea mea. Vad inainte.
- Ai mostenit darul mamei tale? intreaba Werner uimit.
- Mai bine zis, blestem. Stiu de ce te afli aici, dar am vrut sa vad daca esti sincer.
- Ce motiv as avea sa te mint? face el pe nevinovatul.
 14

- Frica. Esti inconjurat de inamici, o stim prea bine. Nici macar in mine nu ai incredere.
- Nu-mi este teama de nimic, zice renegatul cu mandrie.
- Nu te temi pentru tine… Ci pentru sora ta. E atat de fragila… Deocamdata.
El ar fi vrut sa ii ceara lamuriri despre ultimul cuvant, dar muzica ii acoperi vorbele.
- Danseaza cu mine, zise ea, intinzand bratele.
- Imi vei spune unde se afla ucenicul?
- Viclean, ca intotdeauna. Iti voi spune tot ce vrei sa stii, dupa acest dans.
Printesa se inclina usor, iar el raspunde la fel, ca intr-o oglinda, dupa care se unesc in danduit,
alaturi de ceilalti elfi imbracati in straie scumpe. Ascuns dupa o coloana, regele 
Sorin
 discuta cu glas scazut alaturi de comandantul cu plete roscate.
- Fii in garda, sopti Sorina, cand dansul o apropie de el. Tata vrea sa te incarcereze.
El zambi inghetat, prefacandu-se ca totul era cum trebuia sa fie, dar mana i se inclesta pe bratul
ei. Ea se roti usor, atingandu-l parca in greseala cu degetul intre ochi.
-Nu inteleg… De ce ar face una ca asta? Nu sunt inamicul, zice el in gand.
-Stiu ca nu esti, dar tatal meu este orbit de frica. Stii ce poate face Regele Cenusa… Este
cunoscut pentru siretlicurile sale. Curtea crede ca esti vreun trimis de-al lui.
- Dar eu sunt Regele de Piatra! Cum sa ii demonstrez ca se inseala?
- Te va testa in zori, dupa ce te va prinde in lanturi. Nu te impotrivi.

Catusele grele semanau cu niste ghiare de pasare care ii inlantuiau incheieturile.

Werner
incerca sa-si miste mainile, dar orice incercare era sortita esecului. Soldatii l-au dus pe un camp
de sare, lasandu-l in apropierea unor stanci ascutite.
– Faci o mare greseala, zise el, cu narile umflate de furie, privind in directia regelui.
- Vom vedea, raspunse Sorin, apoi se urca in lectica sa.
Suita pleca spre padure, lasandu-l singur pe renegat, care nu avea nicio idee despre ce il
asteapta. Se lasase arestat doar pentru ca avea incredere in printesa, dar acum se gandea ca
poate a facut o mare prostie. Nu stia ce presupune aceasta testare. Isi incorda muschii,
incercand sa-si elibereze mainile. Expira prelung, rostind o mantra veche, care ii dadea putere in
momentele de cumpana.
Gratie fortei lui, reusi sa le scoata, dar incheieturile ii erau invinetite si obosite.
Sorin
 15

se temea foarte tare, de vreme ce il adusese in mijlocul pustietatii, legat si insotit de 20 de

soldati. Nu il putea condamna. Magia neagra pe care o folosea Regele Cenusa putea crea orice
fel de iluzie, iar elfii se fereau de ea.
Se plimba de-a lungul si latul marii de sare rosie, amintindu-si de raurile de sange care au curs
de la inceputul razboiului. Ochii lui albastri-verzui erau plini acum de acele imagini, care se
incapatanau sa-i ramana pe retina. Isi aminti brusc de Mira.
Macar sora lui era in siguranta, desi nu se simtea prea linistit la ideea ca a ramas cu acel druid.
Planul lui se prabusea, se trezise prizonier, fara sa stie ce il asteapta, dar nu avea de gand sa
cedeze. Intr-un fel sau altul, se va descurca.
Amurgul se lasa brusc, colorand desertul sticlos in nuante violacee. Aerul era plin de o tensiune
stranie, care facea bolta sa vibreze. Pamantul se zgudui usor.
Werner isi ascuti privirea si ciuli urechile, privind de jur imprejur. Se apropia ceva mare. Folosi
stanca din fata lui, ascuzandu-se strategic in spatele ei, pentru a vedea cu ce se confrunta, fara
a fi doborat din prima. Tresari.
Namila care se ivi la orizont nu avea pereche in lume. Era un trol de padure, inalt de 4 metri,
acoperit cu o piele foarte groasa, care semana cu scoarta de copac. Trolii locuiau in caverne, dar
ieseau la vanatoare pe campurile de sare, care adapostau dedesubt raci uriasi, hranitori si buni
la gust, un deliciu pentru aceste creaturi mereu flamande, mereu in cautare de prada. Trolul isi
roti ochii negri, doua lacuri de smoala, fara fund, apoi se apropie de singura stanca care se afla
acolo, cea dupa care se ascunsese regele. Il mirosise. Carnea roz care palpita ii starnea pofta.
Auzea sangele galgaind in vene, gratie urechilor sale ascutite.
In seara asta va avea parte de un ospat pe cinste. Pasii lui mari acoperira curand distanta care ii
despartea, zguduind pamantul sub greutatea lui.
Intelegand ce se petrece, Werner parasi ascunzatoarea, fugind spre padure. Nu avea nicio sansa
cata vreme se afla in camp deschis. Nu avea arme la dispozitie, dar se gandea sa improvizeze,
folosind creanga groasa a unui copac care se intrevedea in apropiere. Nu era pentru prima data
cand intalnea un trol. Aceste creaturi intunecate aveau o singura slabiciune: nu puteau urmari
prada cata vreme aceasta alerga in zig-zag. Regele se folosi de ceea ce stia, ca sa poata ajunge la
marginea padurii. Picioarele i se impleticira in vegetatie, lucru care il incetini destul de mult,
dand castig de cauza trolului.
Crengile groase incepura sa i se incolaceasca in jurul genunchilor, urcand spre grumaz. Werner
se lupta cat putea de tare, lucru care nu facea decat sa-l duca la pierzanie. Pas cu pas, se incurca
mai tare, copacii si iarba devenindu-i dusmani.
O umbra se lasa pe acea parte de padure, acoperind frunzele cu o crusta intunecata. Werner
cazu la pamant, ducandu-si mainile la fata, incercand sa se fereasca de lovitura fatala. Isi
astepta moartea, simtind inima cum ii bate salbatic in piept. O suieratura strapunse aerul,
urmata de o bufnitura grozava. Creatura infometata se prabusi la cativa metri de el, cu mainile
intinse si ochii injectati.
Radacinile il trageau incet sub pamant. Scapase de trol, dar solul ameninta sa-l inghita. Auzi un
strigat, dupa care zari un tanar cu plete negre, cocotat pe copacul din fata lui, a carui prezenta
diafana ii trezi un sentiment de uimire. Acesta tinea in mana un arc mestesugit, sculptat din
lemn de cedru. Sageata de argint se afla acum in ochiul drept al dihaniei, care suferise o moarte
fulgeratoare.
 16

Dedesubtul copacului, la nivelul solului, se ivi versiunea feminina a elfului brunet, o fata inalta si
subtirica, cu plete negre, matasoase, imbracata intr-o roba de magician.
La prima vedere, ai fi crezut ca cei doi sunt frati. Dar daca priveai mai atent, observai faptul ca
fata nu avea urechi ascutite. Ea facu un semn rotativ din mana, iar vegetatia se retrase supusa
din jurul renegatului, revenind la normal.
- Tu! striga Werner. Tu esti Alexandra! Te recunosc!
Fata zambi subtire, apoi arunca o privire complice spre elf.
- Am auzit ca ma cauti, rosti ea oarecum ghidus.
- Si era sa mor cautandu-te! zise el enervat.
- Nu ai fi murit, rosti gutural baiatul de alaturi.
- De ce esti asa de sigur?
- Am primit ordin de la Printesa sa-ti salvam viata. Regele a tradat.
- Deci Edad este pierdut? rosti Werner deznadajduit. S-a aliat cu intunericul?
- Nu cata vreme traieste Sorina. Va incerca sa pastreze lumina, dar este singura. Tu esti
speranta noastra, rosti solemn
Alexandra
.
- Eu?! Ce pot sa mai fac acum? Nu am armata, nu am aliati, nu am nimic!
- Nu te pierde cu firea, incerca ucenicul sa il imbuneze. Exista o alta cale.
- Da. Trebuie sa distrug vrajitoarea care il ajuta pe acest netrebnic, iar pentru asta trebuie sa vii
cu mine. Nu voi primi ajutor de la druid daca nu o fac, intelegi?
Alexandra schimba o alta privire cu elful, dupa care pleca ochii in pamant.
- Nu inteleg, continua Werner. Druidul a zis ca esti prizoniera.
- Ti se pare ca arat a prizoniera? chicoti ea, dupa care se duse spre baiat.
Acesta o cuprinse pe dupa umeri, dupa care isi lipi buzele de fruntea ei.
- M-a mintit, mormai renegatul, incretindu-si fruntea. De ce?
- M-am indragostit de
Dyan
, zise ucenicul, privindu-l cu drag pe elf. Mentorul meu nu a permis aceasta legatura. Mi-a spus
sa renunt la el, asa ca am fugit.
- E o truc, sopti regele ca pentru sine. Druidul m-a trimis aici, stiind ca nu voi iesi viu din Edad! A
vrut sa ma piarda! Ce urmareste?
- Poate lucreaza cu regele Cenusa, mormai elful.
- Oh, nu! se agita Werner. Cat de naiv am fost! Pe Mira o vrea!
- Sora ta, conchise Alexandra, care ii citise gandurile.
- Trebuie sa ne grabim! Veniti?
Cei doi schimbara o privire ciudata, dupa care se oprira in loc, nehotarati.
- Eu trebuie sa raman aici, zise grav Dyan. Sunt gardianul Printesei, nu o pot parasi.
- M-ati ajutat sa scap. Ce se va intampla dupa ce afla regele? spuse Werner, putin indarjit.
- Ma voi ascunde, continua elful.
Alexandra suspina din greu, dupa care ii sopti iubitului ei cateva cuvinte.
- Nu am de ales… Runele mi-au spus ca trebuie sa plec.
- Se pare ca destinul isi face lucrarea, zise el, privind-o intristat.
- Nu te teme. Ne vom vedea mai repede decat te astepti.
 17

Werner astepta ca cei doi sa-si ia ramas bun, privind spre padure, ca sa nu ii vada sarutandu-se.
Dupa o ultima imbratisare, Dyan isi lua arcul, pornind in directia opusa, spre desert. Ucenicul
ramase cu ochii goi, uitandu-se dupa el, apoi se imbarbata si porni la drum alaturi de rege.
Siluetele lor se pierdura printre copaci.