AFECŢIUNI ALE PIELII : TRUNCHI ŞI

MEMBRE

Analiza simptomelor

Locaţie şi răspândire

Mâini şi braţe

Mâinile sunt în mod special susceptibile la eczema iritantă de contact. Cei mai cunoscuţi
agenţi cauzatori sunt: detergenţii, uleiurile din minerale şi diverşi agenţi de degresare.
Porţiunea posterioară a mâinilor şi degetelor este afectată în primul rând, deorece pielea
este mult mai sensibilă în această zonă ; dacă însă elementul iritant este ţinut în mână
(unelte) eczema poate să apară şi pe palmă. În cazul eczemei de contact, care apare în
urma imersiei mâinilor întro substanţă iritantă (lichid de spălat, săpun lichid) ambele
mâini vor fi afectate.
Pielea este roşie şi dureroasă. O reacţie de tip „eczemă” cauzată de contactul cu agenţi
iritanţi precum vopsele, ciment, var, mănuşi chirurgicale poate să includă şi porţiunea
palmelor, în funcţie de zona de contact cu pielea. Psoriazis apare sub forma unor leziuni
roşii pe palme şi se distinge greu de eczema cronică. Leziunile la nivelul palmelor se
manifestă sub forma unor vezicule şi sunt caracteristice pomfolixului, o stare endogenă a
pielii, adică nu este cauzată de agenţi iritanţi chimici sau alţi agenţi specifici. Eczema
veziculară la mână adesea afectează şi picioarele. Starea se caracterizează prin :
mâncărime şi poate fi cronică sau recurentă. Dacă pruuritul este sever, se recomandă
tratament medical cu steroizi.
Mâncărimea în zona interdigitală şi prezenţa unor leziuni mici şi roşii, reprezintă un
simptom clasic al scabiei. Leziunile se pot răspândi către palme, încheieturi, zonele
genitale, fese sau abdomen. Mâncărimele sunt mai severe pe timpul nopţii. Muşcăturile
de căpuşă pot fi identificate pe piele sub forma unor linii curbe de culoare gri, însă
acestea nu pot fi întotdeauna vizibile. Se poate răspândi la membrii familiei sau prin
contact sexual.

Încheieturi şi coate

Încheieturile şi coatele nu sunt doar un mediu pentru dezvoltarea scabiei ci şi pentru

apariţia alergiilor (alergie la curea de ceas sau la bijuterii cu nickel). Partea exterioară a
cotului reprezintă un mediu caracteristic pentru apariţia psoriazisului.

Unghiile degetelor

Psoriazisul poate afecta unghiile degetelor de la mână, ducând la apariţia unor cavităţi
mici (adâncituri) sau zimţi pe suprafaţa unghiei. Această stare poate fi un timp tratată cu
indiferenţă de către pacient, care nu asociază întotdeauna leziunile aduse unghiei cu boala
care afectează şi alte porţiuni ale pielii. Este dificil de tratat şi necesită consult medical.
Infecţia funghică a unghiei (onicomicoză) apare sub forma unei inflamaţii dureroase pe
zona pielii de la baza unghiei sau chiar pe unghie. Iniţial infecţia afectează una sau două
unghii dar poate afecta şi unghiile învecinate.
Poate să evolueze, unghia devenind galbenă şi mai tare, deşi acest lucru apare mai des la
unghiile de la picior. Agenţii tipici antifungici pot fi eficienţi ca şi tratament de bază, în
cazurile mai uşoare, la pacienţii imunocompetenţi. Cu toate acestea, la persoanele
susceptibile, precum diabetici sau pacienţii imunocomprimaţi sau în cazurile mai severe,
se recomandă tratament încă de la primele simptome pentru evitarea complicaţiilor şi
administrarea orală a agenţilor antifungici. Paraniţiul subunghial (infecţia unghiei) este
similară onicomicozei, dar este de obicei cauzată de o infecţie candică , care afectează cu
precădere pielea din jurul unghiei. Acestea sunt forme mult mai acute, purulente care
necesită drenare.
Aspectul unghiei se poate schimba fără prezenţa unei o cauze evidente. De exemplu
petele albe de pe unghii sunt de cele mai multe ori asociate de către persoanele
neştiutoare cu lipsă de calciu în organism. Cauza cea mai probabilă este însă
degradarea/uzura normală a unghiei. Pacienţii trebuie asiguraţi că acestea, în timp vor
dispărea.În mod similar tocirea verticală sau orizontală a unghiei în special la persoanele
mai în vârstă nu prezintă consecinţe deosebite şi adesea dispare în decurs de câteva luni,
atâta timp cât unghia nu este întărită sau cornoasă.
Traumele provocate unghiei pot duce la formarea de unghii negre, care reprezintă un
hematom sau rănirea superficială a porţiunii subunghiale. Deşi unghia se reface în timp,
aceasta se poate desprinde, pe măsura ce una noua creşte. Dacă presiunea acumulată în
urma procedului inflamator nu cedează sau nu dispare în decurs de câteva zile este nevoie
ca doctorul să dreneze sângele şi fluidul de sub unghie.
Fisurile care apar pe axul vertical al unghiei pot fi cauzate de expunerea repetată la apă,
detergenţi sau orice alte condiţii care ar putea cauza măcinarea/exfolierea cuticulelor.
Hemoragiile pe suprafaţa unghiei sunt rare şi apar sub forma unor linii verticale mărunte
şi negre. Dacă nu au existat traume la nivelul unghiei, consultul şi recomandarea
medicului sunt necesare, deoarece acestea pot reprezenta semne ale unei disfuncţii.

Laba picioarelor

Piciorul este o zonă favorabilă dezvoltării reacţiilor alergice cauzate de eczema de

contact, cauzată de purtatul pantofilor de piele sau vopsea din şosete şi ciorapi.
Talpa piciorului poate să fie afectată de psoriazis care să cuprindă şi unghiile. Psoriazisul
poate fi recunoscut prin aparaţia concomitentă a leziunilor şi în alte părţi.
Cea mai întâlnită afecţiune a pielii, pe care pacientul o prezintă farmacistului este tinea
pedis (piciorul atletului). Aceasta debutează în zona degetelor ( între al patrulea şi al
cincelea deget) şi se poate răspândi de la talpa piciorului spre partea superioară a
piciorului. La început apare ca şi o iritaţie roşie, cu mâncărime, iar mai apoi devine albă
cu macerare şi durere interdigitală. Tinea pedis se deosebeşte de eczeme sau psoriazis
prin implicarea zonei interdigitale. Infecţiile fungice ale degetelor de la picioare pot fi
consecinţa răspândirii infecţiei sau pot prezenta leziuni izolate ca şi la unghiile de la
mână.

Picioarele

Papule iritate sau noduri mai mari pe partea inferioară a piciorului apare de cele mai
multe ori în urma unor muşcături de insecte (purici de la animale). Păduchii pot afecta
trunchiul şi membrele. Diagnosticul poate fi confirmat în urma unei examinări mai atente.
Dacă scabia poare fi identificată şi în alte zone ale pielii, ea se poate manifesta şi în
această zonă. Deseori interogarea celorlalţi membrii ai familiei afectaţi în mod similar
poate reprezenta un indiciu important , deşi de multe ori indivizii reacţionează diferit la
muşcăturile de insecte.
Plăgiile psoriazisului sunt întâlnite de cele mai multe ori în zona genunchilor, sunt destul
de diferite şi pot fi recunoscute cu uşurinţă. Mâncărime pe partea posterioară a
genunchiului poate reprezenta un semn de eczemă atipică, în special în cazul copiilor.
Erupţia în zona gleznelor, mai ales la pacienţii în vârstă, poate fi un semn al eczemei de
tip varicos sau eczema de stază, cauzată de circulaţia proastă în zona membrelor
inferioare. Este deseori dureroasă, uscată şi lichefiată şi poate duce la edem sau posibile
ulceraţii ale picioarelor.
Lichen planus este erupţia unor papule mici şi iritante, iniţial de culoare albăstruie, mai
târziu devenind maro. Uneori pe suprafaţa papulelor se pot observa urme de culoare albă,
în formă de dantelă. Starea afectează zona bucală, producând dungi albe, în formă de
dantelă pe mucoasa bucală. Lichen planus mai poate apărea în zona încheieturilor, spate,
abdomen. Este simetrică şi apare în aceleaşi zone la ambele picoare. Apare cu precădere
la adultul tânăr şi este mai rar întâlnită la copii sau vârstnici. Starea pielii care afectează
zona burţii şi zona genitală este în general extrem de iritantă. Scabia poate să apară şi sub
forma unor papule roşii. Păduchii în zona pubiană au o structură caracteristică, fiind
numiţi de către persoanele necunoscătoare „ homari”.Aceştia depun ouă în acelaşi mod
precum păduchii şi pot fi întâlniţi pe părul pubian. Atât scabia cât şi păduchii din zona
pubiană se înmulţesc prin contact fizic apropiat sau contact sexual. Râia se transmite prin
contactul direct prin mână iar păduchii pot fi transmişi prin haine nespălate, prosoape sau
lenjerie intimă.
Burta este zona unde poate fi întâlnit intertrigo (erupţie cauzată de fricţiune a pliurilor
pielii). Temperatura caldă a acestor zone favorizează apariţia bolii numită Tinea sau
Candida. Infecţia numită Tinea (tinea cruris) este relativ des întâlnită, în special la
bărbaţi. Aceasta apare sub forma unei erupţii roşii, cu prezenţa de pruurit pe partea
interioară a coapselor, adiacentă scortului dar foarte rar cu atingerea acestuia. Erupţia este
tipică infecţiilor Tinea, caracterizată printr-o margine bine defintă, în general mai roşie
decât centrul leziunii şi care se răspândeşte spre exterior. Erupţiile candidozice în zona
vintrelor se poate diferenţia de tinea prin marginele mai puţin definite. Burta reprezintă o
zonă favorabilă dezvoltării păduchilor pubieni. Diagnosticul poate fi stabilit cu uşurinţă
de către însuşi pacient li poate fi descris sub forma unui pruurit intens şi continuu. La
bărbaţii cu păr abundent, păduchii pubieni se pot răspândi afectând chiar si ploapele
ochilor. La copii cu mai puţin păr pe corp, marginile scalpului şi pleoapele sunt în
principal zonele cele mai afectate.

Trunchiul

Erupţiile care acoperă porţiuni întinse ale corpului, necesită tratament medical adecvat.
Unoeri cauza poate fi evidentă ca şi în cazul reacţiilor adverse la anumite medicamente
sau sensibilitatea la anumite alimente. Dacă urticaria apare la scurt timp de la expunerea
la factorii alergeni (alimente sau medicamente), atenţie deosebită trebuie acordată
protejării pleoapelor, limbii sau căilor aeriene (angio-edem) împotriva inflamării. În
cazul unui astfel de diagnostic, pacientul trebuie direcţionat la un spital de urgenţă. Alte
reacţii nu necesită tratament de urgenţă . Alte reacţii nu necesită tratament de urgenţă, dar
este recomandată o vizită medicală în cazul unei posibile reacţii adverse la medicamente,
astfel încât tratamentul să poată fi revizuit. Infecţia cu herpesul zoster (zona zoster) se
manifestă ca o erupţie unilaterală, urmând traiectoria unui nerv şi care deseori este
descrisă sub forma unui eritem însoţit de pustule. Starea poate fi extrem de dureroasă, atât
înainte cât şi după erupţie.
Erupţia se răspândeşte din spate spre piept, de-a lungul traiectului unui nerv intercostal
sau în jurul abdomenului, oprindu-se întotdeauna la mijloc. Plăgile psoriazisului se pot
găsi în zona sacrală a spatelui. Tinea corporis se manifestă sub forma unor leziuni
izolate sau a unei mulţimi de pete roşii ovale sau rotunde în zona trunchiului sau a
membrelor. Marginile bine-definite sunt un indiciu, dacă diagnostiscul nu este clar.
Vagabonzii şi oamenii cu o igienă personală precară, care prezintă pruurit sever, pot fi
suspectaţi de purici. Aceşti paraziţi trăiesc pe haine, lenjerie personală şi atacă trunchiul,
umerii şi fesele.În cazul râiei/scabiei, diagnosticul poate fi stabilit mai uşor prin stabilirea
locului iniţial al erupţiei. Chiar şi aşa, diagnosticul nu joacă un rol atât de semnificativ,
deorece tratamentul este similar în cazul ambelor afecţiuni.
Erupţiile apărute pe anumite zone ale trunchiului şi membrelor în urma expunerii
indelungate la soare, însoţite de aceeaşi problemă şi pe faţă, pot sugera fotosensibilitate.
Această stare poate fi precipitată de administrarea unor medicamente sau poate fi cauza
unei erupţii la contactul cu lumină polimorfă. Cea din urmă, se manifestă sub forma unui
eritem, cu macule/ papule sau vezicule, cu prezenţa pruuritului, care deseori apare în
timpul expunerii la factori climatici calzi (vacanţe sau concedii).Erupţiile datorate
transpiraţiei sau căldurii excesive, apar în zonele în care canalele sudoripare în special în
zonele de sub haine, sunt blocate.
Foliculii blocaţi cauzează adesea iritaţii intense şi roşeaţă pe suprafaţa pielii, însoţite de
mici noduli situaţi sub glandele sudoripare. Un alt tip de erupţie datorată transpiraţiei,
cauzată de infecţii candidozice, în special în zonele în care pliurile/straturile pielii se
suprapun producând un mediu cald şi umed, favorabil dezvoltării infecţiilor.
Zonele cele mai întâlnite sunt sub sâni, axile şi pe spate. Şi zona burţii este o zonă care
favorizează apariţia infecţiilor. Deşi eczema seboreică şi acneea afectează în general doar
zona feţei, poate să apară şi pe piept.
Durata

Starea pielii variază în timp, de la câteva ore în cazuri mai puţin grave până la perioade
nedeterminate în cazul unei boli cronice. Dacă boala nu se ameliorează în decursul a 1-2
săptămâni, regula generală este vizita medicală. Uneori administrarea unui steroid local
poate trata o eczemă uşoară, care netratată ar putea evolua spre o formă mai severă sau
transforma intr-una cronică. Stabilirea diagnosticului şi tratamentul din timp la pacienţii
cu zona zoster poate optimiza efectele terapiei şi reduce sechelele neplăcute care ar putea
apărea.

Simptome coexistente

Locaţia şi caracteristicile erupţiei sunt principalii indicatori în vederea stabilirii

diagnosticului.
Cu toate acestea, şi alţi factori pot ajuta la stabilirea diagnosticului, deşi prezenţa sau
absenţa acestora nu reprezintă neaprat un criteriu hotărâtor pentru excluderea anumitor
afecţiuni.
Majoritatea erupţiilor sunt însoşite de pruurit, iar acest lucru este valabil pentru
majoritatea eczemelor. Uneori psoriazisul nu prezintă pruurită. Acesta poate reprezenta
un indiciu util pentru a distinge intre eczema cronică, psoriazisul palmelor sau psoriazisul
în zona burţii şi infecţiile tinea sau candidozice din aceaşi zonă. Trebuie avut în vedere
faptul că, pruuritul, în absenţa unei erupţii, poate uneori indica o boală de sistem.
Pacienţii care suferă de pruurit, fără să prezinte o leziune evidentă pe piele, necesită
consult medical de specialitate.
În multe cazuri scărpinatul şi descuamarea datorate pruuritului pot cauza urme pe piele,
care pot fi confundate cu leziuni. Stare de rău, febră sau alte simptome pot însoţi
infecţiile pielii precum zona zoster sau alte afecţiuni grave ale pielii, iar în asemenea
cazuri, controlul medical este necesar.
Orice descuamare a pielii, cu excepţia celor clasice, apărute în urma arsurilor solare,
necesită consult medical, deoarece ar putea indica o disfuncţie serioasă sau neobişnuită.
Acest lucru nu trebuie confundat cu descuamarea/exfolierea care poate să apară în cazul
eczemelor sau psoriazisului. Trebuie menţionat faptul că psoriazisul poate include
afecţiunea scalpului şi a unghiilor. O examinare detaliată este necesară în cazul
persoanelor cu erupţii, deorece crăparea/fisurarea unghiilor poate fi o consecinţă a
infecţiei cu psoriazis.

Debutul bolii şi factorii agravanţi

O anamneză potrivită, poate adesea ajuta la depistarea agentului cauzator. Exemple pot fi
următoarele (un pacient care se expune la lumina solară după ce i-a fost indicat un
medicament fotosensibil, consumul fructelor de mare înainte de apariţia unei crize de
urticarie, un picnic în poiană urmat de mâncărime şi pete roşii pe partea inferioară a
picioarelor (muşcături de insecte) sau prezenţa unor leziuni papulare similare, cu pruurit
mai intensă noaptea şi la alţi membrii ai familiei (scabie).
Expunerea la agenţi chimici iritanţi la locul de muncă sau contactul cu alergeni sunt
indicii utile în cazul eczemei de contact. Umezirea constantă a mâinilor (în gospodării sau
frizerii) creşte susceptibilitatea dezvoltării eczemei de contact precum şi a infecţiilor
candidozice. Ca şi un adjuvant la tratamentul recomandat, pacienţii trebuie sfătuiţi să
folosească mănuşi pentru protejarea şi menţinerea mâinilor uscate. Unele afecţiuni pot
avea o componentă genetică. Un exemplu clasic este eczema atopică, unde în anamneza
familiară a pacientului pot exista cazuri de eczemă, bronşită sezonieră (febra fânului) sau
astm bronşic. La pacienţii cu psoriazis este necesară anamneza bolii şi la ceilalţi membrii
ai familiei.
Psoriazisul atopic apare de cele mai multe ori în urma unei infecţii streptococice
(amigdalită). Temperaturile scăzute, stresul, medicamentele (lithium, beta-blocanţi şi
antiiflamatori nonsteroidieni) pot provoca atacuri de psoriazis.

Recurenţa

Multe afecţiuni ale pielii sunt de natură cronică, de ex. psoriazis sau eczemă, care după
tratament pot să reapară la anumite intervale de timp. Pacienţii trebuie să fie avertizaţi în
acest sens. Este indicat ca pielea să fie tratată cu substanţe/creme emoilente, acolo unde
apar fisuri/crăpături şi pielea este uscată. Majoritatea emoilenţilor nu sunt folosiţi
corespunzător, însă utilizarea acestora în mod corect poate de multe ori reduce
exacerbările sau nevoia unui alt tratament.

Management

Antipruuriticele

Pruurita dispare atunci când leziunea care o cauzează este tratată. În acest sens, steroizii
locali sunt agenţi de combatare foarte puternici. 1 procent de hidrocortizon va reduce în
mod eficient inflamarea însoţită de mâncărime puternică în cazul eczemelor uşoare sau
muşcăturilor de insecte. Muşcăturile de purici pot fi tratate cu hidrocortiozoni locali, însă
atenţie sporită trebuie acordată şi întreţinerii/curăţirii mobilei. Antihistaminicele locale nu
mai sunt la fel de preferate de medicii dermatologi datorită tendinţei acestora de a
produce sensibilitate. Deşi nu sunt recomandate în tratamentul eczemelor şi psoriazisului,
ele pot fi recomandate în tratamentele de scurtă durată (muşcături de insecte, arsuri
solare, urticarie), cauzând însă probleme doar în cazul unui număr foarte mic de pacienţi.
Loţiunile pe bază de calamină, sunt preparate tradiţionale antipruuritice ieftine, folosite în
special în cazul arsurilor solare.
Antihistaminicele orale sedante sunt şi ele foarte utile în calmarea pruuritului. Acestea se
administrează pe timp de noapte iar efectul lor persistă şi a doua zi.

Emoilenţii

Emoilenţii (unguentele emulsive şi un număr mare de preparate cu proprietăţi similare)

sunt extrem de utile în tratarea eczemelor cronice şi a psoriazisului. Acestea menţin
hidratarea stratului corneu şi previn uscarea sau fisurarea pielii, care poate fi extrem de
dureroasă. Se aplică după baie, când pielea este încă umedă. Unguentele, precum cele
emulsive sunt considerate mai eficiente, în schimb cremele sunt mai puţin grase şi
preferate de către pacienţi. În zonele nu atât de vizibile ale pielii, precum picioarele,
aspectul estetic nu este atât de important, iar prioritatea trebuie acordată eficacităţii. În
cazul epidermei sănătoase, aceasta este acoperită de un strat de hidrolipid, care
controlează pierderea apei din piele. Unguentele emulsive formează un strat protector,
care previne evaporarea apei în cazul pielii uscate. Acest lucru se întâlneşte la eczeme,
când stratul de hidrolipid nu funcţionează corespunzător sau la pierdera anormală a apei
din epidermă. Emoilenţii trebuie aplicaţi în mod regulat. Un tratament adecvat reprezintă
folosirea unui unguent gras pe timp de noapte şi unul mai acceptabil din punct de vedere
estetic, pe durata zilei.
Pentru un efect mai bun, folosirea preparatelor care conţin humectant, este indicată. Urea,
glicerina şi polietilen glicolul sunt umectanţi, care absorb apa din dermă înspre epidermă.
Ei ajută la îmbunătăţirea calităţi de reţinere a apei din ingredientele mai moi, precum
parafina. Ingrediente precum lanolina sau acetilatul de lanolină acţionează ca şi
absorbante umede. Farmaciştii pot indica emoilentul potrivit, în funcţie de gravitatea
problemei şi de preferinţa pacientului.
Datorită agenţilor săi iritanţi, crema hidratantă este mai puţin preferată şi este indicat să
fie folosită pe perioade scurte de timp. Pacienţii cu eczemă trebuuie descurajaţi să
folosească săpunurile parfumate sau aditivii de baie, deoarece aceştia pot cauza
sensibilitate şi pot avea un efect de degresare, cauzând astfel uscarea pielii după baie. Se
poate folosi în schimb un emoilent de baie sau un unguent emulsiv. Ultimul poate fi
folosit prin amestecarea a 100 g întrun recipeint cu apă fierbinte, înainte de adăugare sau
amestecând în mod alternativ această cantitate, în apa de la robinet.Majoritatea
emoilenţilor de baie conţin o cantitate mică de parafină ca şi element activ; sunt preferaţi
din punct de vedere estetic, deşi nu sunt atât de eficienţi, iar preţul lor este mult mai mare.

Steroizi locali

1 % de hidrocortizon local eliberat fără prescripţie este autorizat în tratamentul eczemelor

uşoare şi moderate cât şi în cazul eczemele de contact sau muşcăturile de insecte. 0.05 %
clobetazon este un steroid mai puternic decât hidrocortizonul şi este mult mai potrivit în
tratamentul de scurtă-durată al crizelor de eczemă. În locurile, în care pielea este mai
groasă şi lichefiată, consultul medical este indicat, în vederea prescierii unor steroizi
locali mai puternici.

Termenul „ vârf de deget”

Contrar utilizării destul de libere a substenţelor emoilente, utilizatorii preparatelor pe

bază de steroizi locali, trebuie îndrumaţi să folosească aceste preparate mai atent şi
economic. Unitatea „ vârf de deget” este o metodă de măsurare arbitrară dar convenabilă,
pentru a indica cantitatea de aplicat. Unitatea reprezintă cantitatea de produs, care poate fi
stoarsă (se întinde de la vârful degetului până la primul pliu). De exemplu o jumate de
unitate este suficientă pentru acoperirea unei suprafeţe de mărimea unei palme.

Leziunile umede

Leziunile umede pot sau nu să se infecteze. Dacă exudatul este clar şi apos, ca şi în unele
cazuri de eczemă, administrarea permanganatului de potasiu, 15 minute de 3 ori pe zi,
poate adesea să dea rezultate bune. Pacienţii care supurează sau elimină alte substanţe
neobişnuite, necesită tratament medical.

Agenţii antifungici

Imidazolul, clotrimazolul, miconazolul şi chetoconazol sunt agenţi locali antifungici sunt

mai eficiente decât preparatele tradiţionale precum „unguentul Whitefield” (acid benzoic
şi acidul salicilic). Aceste medicamente sunt eficiente în tratarea infecţiilor tinea cruris,
tinea corporis tinea pedis precum şi candidozele. Deoarece au un spectru larg de acţiune,
ele sunt extrem de eficiente în tratarea eurpţiilor, unde agentul exact cauzator nu se
cunoaşte sau nu poate fi stabilit cu exactitate. În zonele în care erupţia este deosebit de
iritantă, acestea pot fi folosite în combinaţie cu produse care conţin hidrocortizon.
Crema cu lamisil (hidroclorură de terbinafină) este folositoare în tratarea infecţiilor tinea
pedis şi tinea cruris. Naftatul de tol este eficient în tratarea infecţiilor cu tinea dar are
puţină acţiune auspra infecţiilor candidozice. Tratamentul în cazul infecţiilor cu tinea si
Candida trebuie continuat, cel puţin încă o săptămână după ce simptomele au încetat,
pentru a asigura eradicarea completă a infecţiei. Permanganatul de potasiu este un
supliment eficient în zonele umede, unde pielea este macerată, precum şi în zonele
interdigitale la infecţiile cu tinea pedis.

Agenţi de deparazitare

Tratarea scabiei

Parazitul „sarcoptes scabiei” forează în epidermă, lăsând ouă şi substanţe fecale în urma
sa. Proteina din substanţele fecale cauzează o reacţie alergică pe piele. Pacienţii trebuie
atenţionaţi că mâncărimea apare la câteva săptămâni de la debutul infecţiei şi dispare în
acelaşi interval de timp de la eradicare. Acest lucru este important de menţionat, deoarece
în primul rând. tratamentul simptomatic cu hidrocortizon local sau antihistaminice orale,
în urma utilizării unui scabicid, poate fi adecvat. În al doilea rând, alţi indivizi, care au
avut contact direct cu pacientul au fost probabil deja infectaţi până în momentul în care
pacientul acuză primele simptome. Infecţia se extinde prin contact fizic direct, de aceea
este necesară tratarea concomitentă a tuturor membrilor familiei sau persoanelor care au
avut contact sexual cu bolnavul.
Ca şi în cazul păduchilor, este mult mai diplomatic şi mai puţin stigmatizant pentru
farmacişti utilizarea termenului „infecţie” mai degrabă decât „infestare” pentru descrierea
scabiei. Există o gamă variată de produse pentru tratarea scabiei, care suplimentează
aplicarea tradiţională a preparatelor conţinând benzoat de benzil. Benzoatul de benzil este
un produs iritant, problemă întâlnită la majoritatea produselorb care au ca şi componentă
alcoolul. Astfel, o loţiune non-alcoolică pe baza de malation (0.5 % ) sau o cremă
conţinând permetrin (5 %) sunt cele mai bune recomandări. În mod clasic, pacienţii erau
sfătuiţi să facă o baie fierbinte, înainte de utilizarea scabicidului. Acest lucru nu mai este
necesar, însă pielea trebuie să fie curată, uscată şi răcorită înainte de aplicarea loţiunii.
Scabicidul trebuie aplicat pe o bucată de vată sau de burete pe întreg corpul, de la tălpile
picioarelor în sus, excluzând capul şi gâtul. Copii sub 2 ani trebuie consultaţi de către un
medic specialist, înainte de începerea tratamentului. Scabicidul penetrează pielea şi
distruge paraziţii şi oulă acestora din celule de bază ale epidermei. Atenţie sporită trebuie
acordată la aplicarea soluţiei interdigital şi subunghial. Produsele apoase trebuie lăsate
pe piele timp de 24 de ore iar cremele 12 ore. Trebuie reamintit pacientului că în cazul în
care mâinile au fost spălate involuntar sau introduse în apă, pe durata acestei perioade,
scabicidul trebuie reaplicat. Repetarea aplicării nu este necesară. Din cauza mâncărimii
persistente, tratamentul poate fi considerat încheiat doar după 3 săptămâni. Pe parcursul
acestei perioade, când pielea este încă iritată, tratamentul cu 1 % hidrocortizon local sau
crotamiton poate duce la
Dacă pacientul prezintă în continuare simptome, consultul medical este recomandabil în
vederea stabilirii diagnosticului. Deoarece parazitul „sarcoptes scabia” nu poate
supravieţui în afara corpului uman, spălarea şi curăţirea specială a lenjeriei de pat şi a
hainelor nu este necesară.

Tratamentul purecilor

Leziunile pielii însoţite de mâncărime, cauzate de muşcăturile puricilor, pot fi tratate cu

hidrocortizon local sau antihistaminice orale. Atenţie sporită trebuie acordată şi
deparazitării gospodăriei, iar pacienţii trebuie atenţionaţi cu privire la ciclul de viaţă al
acestui parazit îm vederea obţinerii unei eradicări complete. Pisicile şi câinii adăpostesc
purici în blană. Puricii se hrănesc cu sângele, pe care îl extrag din pielea gazdei, iar ouăle
le depun în blana acestora.
Ouăle care ajung pe pardoseală, covoare, pat se transformă în larve, care apoi se ascund
de lumină sub covoare, mochete, mobilă. Înainte de a depune ouăle pentru următoarea
generaţie, ei caută o nouă gazdă (animal sau uman).Oamenii sunt atacaţi de purici, atunci
câns aceştia sar de pe blana animalelor de companie. De aceea, produse insecticide
trebuie aplicate prin casă, acordând atenţie specială zonelor de sub mobilă, covoare,
pentru a ucide paraziţii şi a prevenii înmulţirea acestora. Acest lucru trebuie să fie însoţit
de curăţire şi aspirare regulată sub mobilă, covoare, preşuri. În cele din urmă şi animalul
de companie trebuie dezinfectat în mod regulat cu ajutorul insecticidelor locale, pentru
prevenirea reinfestării.
Cremele de soare

Deşi capacitatea cremelor de soare de a proteja împotriva razelor UVB a fost de multe
ori contestată, acestea trebuie alese în funcţie de factorul de protecţie. Atât razele UVB
(razele ultraviolete, cauzează majoritatea arsurilor solare) cât şi cele UVA (provoacă
îmbătrânirea pielii şi cancer ) sunt la fel de dăunătoare. Prin urmare, cremele de soare
trebuie alese cu un factor protector mărit (SPF) şi cu un număr cât mai mare de stele
(UVA). Acest lucru este valabil şi în cazul fotosensibilităţii induse de medicamente (prin
intermediul razelor UVA) şi erupţiile datorate luminii polimorfe (prin intermediul razelor
UVA şi UVB).

Agenţii autobronzanţi

Majoritatea agenţilor autobronzanţi conţin dihidroxiacetonă care în urma acţiunii auspra

acizilor din piele, dau naştere culorii maro. Acest agent nu oferă însă protecţie împotriva
luminii UVA iar utilizarea unei creme de soare este necesară. Aceşti agenţi pot fi utilizaţi
de persoanele cu vitiligo (caracterizată prin porţiuni de piele lipsite de pigment melanos)
însă folosirea colaterală a unei creme solare nu trebuie neglijată.

Ulei de primulă (ciuboţica cucului)

O serie de teste s-au realizat cu privire la efectul pe care capsulele de ulei de primulă
(conţinând acid gama linoleic) îl au asupra eczemelor. Rezultatele sunt controversate iar
dovada generală a testelor clinice nu este suficient de convingătoare.

Solvenţii pentru negi

Aşa-numiţii solvenţi pentru negi conţin în general concentraţii mari de acid salicilic, un
agent cheratolitic, care reduce mărimea negului. Examenele clinice au demonstrat că
acidul salicilic local are un efect curativ semnificativ, este un tratament bun împrotriva
negilor şi poate fi comparat cu crioterapia. Deşi negii, dispar după 2-3 ani în mod
spontan, pentru unii pacienţi cunt din punct de vedere cosmetic inacceptabili.

O a doua opinie

Erupţiile nu sunt atât de simple, bine prezentate în realitate precum apar ele în cărţi, ceea
ce provoacă de multe ori confuzie printre medici. O dată cu experienţa, recunoaşterea
unor trăsături specifice şi stabilirea diagnosticului devine mult mai uşoară, însă medicii
sunt sfătuiţi că compare cu atenţie simptomele întâlnite la pacient cu descrierile standard.
Majoritatea afecţiunilor dermatologice pot fi tratate fără alte investigaţii de specialitate.
Steroizii locali se folosesc deseori în combinaţie cu alţi agenţi precum emoilenţi. Unii
specialişti includ biopsiile în procedurile standard, astfel realizând anamneza pacientului
(erupţiile cronice) pentru stabilirea exactă a diagnosticului. Când pacientul este suspectat
de o formă malignă sau dacă acesta nu răspunde tratamentului, consult şi terapie de
specialitate este indicată.
În cazurile în care diagnosticul nu este clar, însă nu există suspiciunea unei probleme
serioase, o perioadă scurtă de tratament, numită şi perioadă de încercare, este
recomandată.

Rezumat al afecţiunilor/leziunilor în zona trunchiului şi a membrelor

Eczemă alergică de contact

Eczema alergică de contact produce o erupţie eritematoasă, deseori localizată la locul de

contact cu agentul cauzator. Cauzele frecvente sunt: nickel (bijuterii din metal, curele şi
ţintele de la blugi), piele (pantofi, curele de la ceasul de mână), vopsele (haine).
Eczema atopică

Eczema atopică este de cele mai multe ori asociată cu antecedente familiale atopice
(eczemă, astm, febra fânului sau urticarie). Apare sub forma unei erupţii uscate, cu crustă
şi eritematoasă. Este foarte pruriginoasă, cu prezenţa unor semne vizibile pe piele
(excoriaţii) la unii pacienţi. Este cea mai întâlnită formă de eczemă la bebeluşii de peste 3
luni. Deşi eczema atopică apare în copilărie, ea poate să apară şi la adulţi. Uneori oate fi
vasculară. Dacă devine cronică, ea adoptă un curs fluctuant. În zonele extrem de
exacerbate, pielea devine uscată, cu crăpături, care poate fi dureroasă. Apare pe faţă, la
încheieturi, la pliurile cotului şi în spatele genunchilor.

Cancerul de piele

Există trei categorii de cancer de piele. Cea mai frecventă formă, carcinomul de celule
bazale, este ulcerativ (ulceraţii rodente), cu o evoluţie lentă, fără a se metastaza. Se pot
vedea pe piele. Acestea se găsesc în stratul celular bazal al pielii şi în foliculii părului. În
mod iniţial, carcinomul apare sub forma unei papule izolate roşii, de dimensiuni reduse,
cu un aspect inocent, adoptând ulterior forma tipică a unei ulceraţii cu margini ridicate.
Carcinomul celular cu crustă apare pe faţă şi braţe. Poate să apară şi sub forma unui
nodul, cu o evoluţie fie mai rapidă, fie mai lentă, care nu dispare. Necesită consult
medical.
Un melanom poate fi malign, dacă nu este tratat din timp. Derivă dintro colecţie de
pigmenţi celulari ai pielii (aluniţe) Aluniţele apar în mod normal pe piele şi nu sunt
periculoase. Cu toate acestea, daune provocate pielii precum (expunerea îndelungată la
soare) poate cauza o schimbare în natura şi forma lor. În acest caz, prezentarea la medic
este necesară. Orice schimbare subită în mărime şi culoare, sângerări, ulceraţii , durere
sau iritaţie trebuie semnalată medicului.

Celulita
Celulita este o infecţie bacteriană a pielii cauzată fie de streptococ fie stafilococ sau
uneori de ambele. Infecţia apare la locul traumei, dar poate să afecteze si pielea
sănătoasă. O infecţie similară, cauzată de streptococ se numeşte erizipel. Erupţia este
roşie şi uneori caldă la atingere şi edematoasă. Apare cel mai des pe faţă, braţe şi picoare.
Pot apărea durere de cap, febră, stare de rău.

Erupţiile medicamentoase

Erupţiile medicamentoase pot adopta diverse forme, dar cele mai frecvente sunt erupţiile
maculare şi macropapulare, urticaria şi fotosensibilitatea. Primele două sunt mai mai
răspândite pe suprafeţe mai reduse, precum membrele. Apar la aprox. 3-7 zile de la
începerea tratamentului, dar pot avea loc şi mai timpuriu, dacă pacientul a mai intrat în
conatct cu medicamentul şi în alte ocazii.
Urticaria îndusă de medicamente apare mult mai repede, la interval de câteva ore de la
administrare. Erupţiile fotosensibile induse de medicamente sunt similare arsurilor solare
sau suprafeţelor de piele expuse îndelungat la soare.Ele pot să aibă fie un debut lent, fie
unul rapid.

Eczema iritantă de contact

Substanţele chimice iritante cauzează traume pielii, cu inflamarea zonei de contact. Apare
în special pe mâini.. Cauzele includ uleiuri, lubrifiante, cerneală, detergenţii de haine şi
lichizi.

Intertrigo

Intertrigo este o erupţie între pliurile oclusive sau opozante ale pielii, unde mediul cald şi
umed favorizează dezvoltarea ciupercii Candida sau Tinea. Incidenţa este mai mare la
persoanele obeze, în zona sânilor la femei sub axilă sau în zona burţii. Erupţia este
deseori dureroasă. Poate să răspundă la tratamentul cu preparate antifungice, dar cazurile
mai severe necesită consult medical.
Lichen planus

Lichen planus se caracterizează prin prezenţa unor papule mici, plate la vârf, purulente,
iniţial de culoare albăstruie. Uneori forma acesteia este similară eczemei. Boala afectează
feţele flexoare ale încheieturilor, membrelor şi unoeri ale trunchiului şi zonelor genitale.
Leziunile pot să apară uneori în cavitatea bucală, sub forma unui model alb ca de şiret sau
dungat, care poate fi observat pe mucoasa bucală. După ce infecţia se retrage,
hiperpigmentaţia post-inflamatorie atribuie o culoare maronie leziunilor, iar în unele
cazuri aceasta poate să apară şi fără prezenţa unei inflamaţii evidente. Dacă pruritul nu
poate fi redus prin adminstrare de antistaminice, atunci tratamentul cu steroizi locali este
recomandat.

Lichen simplex

Lichen simplex este o formă de eczemă atopică sau consecinţa acesteia. Pruritul intens
cauzează îngroşarea pielii (lichefiere). Scărpinaul agravează starea.

Molluscum contagiosum

Incidenţa este mai mare la copii şi este cauzată de un virus pox. Papule mici, netede la
atingere de culoarea perlei apar pe trunchi, faţă şi membre. Leziunile para izolate sau în
grup şi nu sunt simptome. Starea dispare însă tratamentele medicale nu sunt
satisfăcătoare.

Erupţia la lumina polimorfă

Erupţia la lumina polimorfă este o reacţie la lumina solară şi este denumita adesea de
către necunoscători „ erupţie la căldură”. Apare în urma contactului cu lumina sub forma
de eritem, cu macule/papule sau vezicule mici. Apare vara şi primăvara. Zonele expuse în
permanenţă la soare, precum mâinile şi faţa nu sunt de obicei afectate.Erupţia apare mai
frecvent la adolescenţi, în special femei, după 24 de ore de la expunere. Este foarte
iritantă, cu mâncărime şi se presupune că se datorează razelor UVA şi UVB. Cremele
solare sau un ten bronzat pot proteja pielea.
Pomfolix

Pomfolix este numele atribuit eczemei endogene (eczema de contact) şi a mâinilor sau
picioarelor. De obicei sunt afectate ambele zone. Afecţiunea debutează prin vezicule
mici, care pot acumula bule şi se pot sparge. Zonele palmelor sunt şi ele afectate.
Prezenţă de prurit. Tratament cu steroizi locali este recomandat.

Psoriazis

Psoriazisul este o afecţiune a pielii, în care rata celulelor din epidermă se multiplică de
10 ori iar epiderma se întăreşte. Foma cea mai freventă se prezintă sub forma unor plăci
eritematoase acoperite cu o crustă argintie sau albă. Leziunile variază ca şi dimensiune şi
sunt deseori circulare sau ovale. Zonele cele mai afectate sunt : coatele, genunchii,
scalpul,unghiile, zonele intertrigioase şi uneori mâinile şi picioarele. Psoriazisul apare
cel mai frecvent la adulţi. şi este de obicei cronică. Este de cele mai multe ori
asimptomatică, dar poate fi însoţită de pruurit. Erupţia şi exfolierea cauzează discomfort.

Scabia

Parazitul scabiei forează în piele, cauzând prurit şi excorierea pielii. De multe ori duce la
infecţii secundare. Uneori se pot observa mici adăposturi, de 0.5 cm, deşi parazitul în sine
este greu de observat. Pielea erupe prin mai multe papule mici şi roşii. Zonele
interdigitale sunt afectate în primul rând, apoi încheieturile,axila, zona genitală, fesele şi
abdomenul. Pieptul şi partea superioară a spatelui sunt rareori afectate. Deşi parazitul se
găseşte pe faţă şi scalp, la adulţi erupţia şi pruritul nu apar pe în aceste zone. La copii şi
adulţii tineri , erupţia poate afecta şi faţa (acesta se numeşte scabie cu crustă). Parazitul
scabiei se răspândeşte prin contactul cu pielea şi deseori apare acolo unde există o
epidemie, în special în azile pentru bătrâni.
Zona zoster

Zona zoster este cauzată de reactivarea virusului herpetic zoster (virusul varicelei), care
poate rămâne latent întro rădăcină a unui ganglion de simţ. Virusul urmează cursul unui
nerv, producând erupţie şi durere acută. Erupţia porneşte din spate până la piept şi în jurul
abdomenului. Este unilaterală şi se termină în zona de mijloc.

Arsurile solare

Arsurile solare sunt erupţii acute, eritematoase, inflamatoare, care apar la câteva ore de la
expunerea la razele ultraviolete (în special UVB); în cazurile mai severe pot apărea
frisoane, febră, greaţă.Expunerea cronică la razele solare, poate cauza îmbătrânirea
prematură a pielii şi predispoziţie spre cancer ( în special datorită rezelor UVA).

Tinea cruris

Infecţia tinea (viermele inelat) apare în zona burţii şi este mai frecventă la bărbaţi decât la
femei. Se prezintă sub forma unei leziuni circulare, eritematoase, cu prezenţă de crustă,
cu margini bine definite. Erupţia este simetrică, mai roşie la margini, extinzându-se spre
exterior.
Însoţită deseori de prurit. Pacientul suferă adesea şi de tinea pedis. Starea poate fi tratată
cu agenţi antifungici locali.

Tinea corporis

Infecţiile cu viermele inelat în zona membrelor şi a trunchiului poate fi contranctată de la

animale sau oameni. În mod clasic se prezintă sub forma unor leziuni izolate
eritematoase, cu crustă, de formă rotundă sau ovală. Ca şi la tinea cruris, tinea corporis,
leziunile au margini bine definite iar procesul de vindecare începe din centru, acest lucru
fiind util în diferenţierea acesteia de eczemă. Nu este simetrică.
Tinea pedis

Infecţia tinea a piciorului apare în zona interdigitală a degetelor de la picioare ( de obicei

între al 4 lea şi al 5 lea deget). Este însoţită de prurit, erupţie roşie şi cu crustă, mai târziu
existând posibilitatea maceraţiei sau fisurii. Starea se poate răspândi şi la alte părţi ale
piciorului. Tratament cu antifungici locali.

Urticaria

O erupţie de tip urticarie este însoţită de eritem şi prurit. Poate să apară pe orice zonă a
corpului. De multr ori este indusă de o reacţie la medicamente, alimente, conservanţi şi
coloranţi, deşi uneori este cauzată de schimbări de temperatură sau febră. În general nu
durează mai multe de 24 de ore, iar cazurile mai uşoare pot fi tratate cu antihistaminice.
Dacă pacientul suferă de edem şi dacă acesta se răspândeşte la pleoape şi buze, ducând la
ocluziunea căilor aeriene (angio-edem), tratamentul medical de urgenţă este necesar.
În asemenea urgenţe medicale, traheostomia poate salva viaţa pacientului.

Vitiligo

Vitiligo se prezintă sub forma unor pete de piele depigmentată. Pot exista cauze genetice.
Afecţiunea poate să apară în zona trunchiului, membrelor, precum şi pe faţă şi este de
cele mai multe ori simetrică. Este în general asimptomatică, fără consecinţe grave, însă
trebuie avut grijă ca leziunile să fie protejate de o susceptibilitate crescută la arsurile
solare.

Negii

Negii sunt excrescenţe bine definite, benigne ale ţesutului epitelial, de natură virală. Apar
pe mâini, degete şi tălpile piciorelor (verrucile). Pot să apară individual sau în
grupuri.Verucile sunt dureroase atunci când se află se exercită presiune asupra lor. Negii
dispar de la sine în decursul a 2 ani. Dacă crează discomfort sau sunt inacceptabili din
punct de vedere estetic, pot fi cauterizate prin congelare cu nitrogen lichid

Afecţiuni ale urechii

Capitulul 10

Simptomele în cazul afecţiunilor urechii sunt frecvent asociate cu disfuncţii ale tractului
respirator superior şi apar în special la copii. Urechea internă se află în continuarea
tractului respirator superior, fiind conectat prin tubul a lui Eustachio, care funcţionează
pentru a stabiliza presiunea din ureche. În unele cazuri, reducerea simptomelor se poate
face prin administrarea medicamentelor fără prescriere, dar examinarea de către un medic
este necesară, dacă simptomele persistă.

Localizarea leziunii
Gravitate

Gravitatea simptomelor determină nevoia unei intervenţii de urgenţă sau a unui consult
medical. Orice durere acută la urechea mijlocie este deranjantă pentru pacient şi necesită
examinarea de către medic cu ajutorul unui otoscop.
Dacă o leziune care cauzează discomfort la urechea externă este vizibilă, atunci
farmacistul trebuie să stabilească diagnosticul în funcţie de gravitatea simptomelor. Prin
urmare, dermatita pavilionului urechii poate cauza discomfort şi mâncărime, dar poate fi
în primă instanţă tratată cu creme fără prescripţie. Cu toate acestea, o persoană care
prezintă o pustură izolată, ulcer sau orice altă leziune neobişnuită pe suprafaţa
pavilionului urechii, care creşte în mărime, chiar dacă nu se caracterizează prin
mâncărime, trebuie -cu mult tact şi fermitate-semnalată medicului, în vederea excluderii
malignităţii. Din cauza rezervei abundente de sânge, traumele produse pavilionului
urechii pot să ducă la sângerare profundă. Urechea trebuie dezinfactată şi badijonată cu
un burete/tifon curat şi pacientul trimis la Spitalul de Urgenţe.
Durata

Otita medie acută durează în general mai puţin de 1 săptămână. Cu toate acestea, în cazul
durerii severe, consultul medical trebuie efectuat înainte, pentru ca urechea să poată fi
examinată şi totodată în vederea excluderii perforaţiei timpanului sau dezvoltării otitei
cronice supurative. Cea din urmă este mai frecventă la adulţi decât la copii.Catarul
Eustachio însoţeşte răceala, durează mai puţin de 1 săptămână, dar uneori poate să
evolueze spre cronicizare.

Dopul de ceară (otită medie cu secreţie), poate persista mai multe săptămâni sau chiar
luni, fără ca aceasta să poate fi diagnosticată, deoarece de cele mai multe ori este
asimptomatică, până când se instalează surzenia.Vertijul poate să apară datorită unei
infecţii la ureche, însoţită de o infecţie a tractului respirator superior. În asemenea cazuri,
simptomele pot să dispară după câteva zile.Cu toate acestea, vertijul însoţit de boala
Meniere, fie va persista, fie va reveni dar întro formă mult mai severă. Este însoţită
adesea de greaţă, tinitus, vărsături.

Debutul

Catarul Eustachio şi otita medie pot să apară în timul unei răceli obişnuite.Ambele
afecţiuni pot fi cauzate şi de înnot, scufundări, zborul cu avionul, atunci când diferenţele
de presiune între cavitatea urechii medii şi mediul extern absorb microorganismele din
nasofaringe prin tubul Eustachio.

Durerea

Otalgia poate fi datorată unui furuncul, situat în canalul extern al urechii, dar de obicei,
acesta nu reprezintă un simptom tipic otitei externe. Problemele cauzate de ceară în
urechi nu produc durere. Durerea urechii este întâlnită la majoritatea pacienţilor cu otită
medie - în special la copii. Este nevoie de stabilirea unui diagnostic.
Durerea în poate sau nu să fie o trăsătură a catarului Eustachio.Are loc la otita medie
cronică supurativă, doar în cazul perforării timpanului. Durerea poate fi resimţită la
coborârea din avion (barotrauma), în special dacă pacientul are catar. Otalgia trebuie
raportată în general raportată medicului.

Răceală, gât roşu

Infecţia trece uşor de la gură şi nasofaringe la ureche, prin trompa lui Eustachio. Prin
urmare, infecţiile pot fi de natură virală sau bacteriană.

Inflamare şi supurare

Roşeaţa, inflamarea şi supurarea sunt prezente la infecţiile cu furuncul în canalul

urechii, dar pot indica şi o dermatită. Supurarea poate fi întâlnită atât la otita medie
cronică cât şi la cea acută.

Sângerare şi contuzii

Sângerarea în interiorul pavilionului urechii este adesea abundentă şi poate să nu înceteze

în urma aplicării de presiune.Pacienţii trebuie să fie indrumaţi la un medic de specialitate.
Orice traumă adusă pavilionului urechii, cu sau fără sângerare externă, poate să ducă la
formarea de hematoame între piele şi cartilaj. În urma examinării, medicul stabileşte dacă
este nevoie de intervenţie chirurgicală, pentru a preveni formarea fibrozei, care poate să
ducă la boala cunoscută sub denumirea de „cauliflower ear” (ureche în formă de
conopidă). Orice supurare în canalul urechii, necesită opinia unui medic specialist, pentru
a exclude posibilitatea perforării timpanului, dacă sângerarea nu provine din canalul în
sine.

Prurit
Pruritul sau iritaţia canalului/pavilionului urechii reprezintă o formă de dermatită, care
poate fi tratată cu preparate locale fărăr prescripţie. Uneori poate fi cauzată de prezenţa
puroiului în canal.

Surzenie

Surzenia poate fi cauzată de obstrucţia canalului extern, inflamarea urechii medii sau
interne sau lezarea unui nerv auditiv. Prin urmare, dacă canalul urechii este blocat de
ceară, sângerare sau sfărmare (în urma unei infecţii), sau în cazul otitei medii (acute sau
cronice), catarul Eustachio şi barotraumă. Debutul în cazul surzeniei datorate excesului
de ceară, este lent şi insidios şi poate fi observat, atunci când copilul nu mai este atent şi
nu mai înregistrează ce se spune, deoarece el/ea nu mai aude corespunzător. La adulţi,
surzenia fără o cauză evidentă, poate fi datorată osteosclerozei sau poate fi de natură
industrială, în urma expunerii repetate şi îndelungate la zgomot puternic, în special de la
utilaje/maşini. Surzenia poate fi testată cu ajutorul unui diapazon, pentru a determina
dacă aceasta este perceptivă sau conductivă. Surzenia conductivă este cauzată de eşecul
propagării undelor sonore. În mod normal, undele sonore întră prin canalul urechii şi fac
ca timpanul să vibreze, care pune apoi lanţul de oscioare în mişcare, pentru a transmite
vibraţiile de la vestibulul cohlear la urechea internă. Surzenia perceptivă reprezintă
disfuncţia sistemului dincolo de acest punct şi anume imposibilitatea osului cohlear de a
transmite vibraţiile pentru a stimula nervul auditiv sau paralizia nervului, caracterizată
prin incapacitatea de a transmite impulsurile, astfel încât sunetul să fie perceput de creier.

Timpanul roşu

Cu ajutorul unui otoscop, putem deosebi o serie de afecţiuni ale urechii, în funcţie de
starea membranei timpanului. Aceasta se prezintă normal în cazul otitei externe,
excesului de ceară dar este roşie în otita medie sau în urma unei traume. Stabilirea exactă
a afecţiuni este importantă, deoarece administrarea de picături este contraindicată în
cazul unui timpan perforat. De multe ori, timpanul nu se vede în timpul examinării cu
otoscopul, din cauza unei posibile ocluziuni produse de sângerare sau ceară.

Febră şi stare de rău

Otita externă nu prezintă de obicei semne ale unei disfuncţii sistemice, chiar şi în cazul
prezenţei unui furuncul în canalul urechii, doar dacă infecţia este severă. Febra indică
prezenţa unei infecţii şi se întâlneşte la copii cu otită medie; adesea însoţită de
vărsături.Este un semn al erupţiei dentare la sugarii cu otalgie.

Senzaţia de „ceva în ureche „

Deşi pacienţii pot descrie ocluzia canalului şi surzenia ca şi „o senzaţie de ceva în

ureche”, trebuie avut în vedere faptul că prezenţa unor corpuri străine poate fi reală.
Acestea pot cauza anxietate iar în cazul insectelor vii, durera acută şi iritaţia, care apare
când acestea se mişcă. Insectele pot fi îndepărtate de către farmacist în fucţie de obiect şi
cât de accesibilă este manevra.

Rigiditatea gâtului

Rigiditatea gâtului însoţită de simptome ale urechii, trebuie semnalată unui medic, pentru
a exclude cazurile rare de abces al celulelor mastoidiene sau tromboza sinusului cavernos
adiacent, inflamaţia răspândindu-se şi în zona meningelui sau a creierului.

Tinitus

Tinitusul se manifestă prin zgomot în ureche sau altundeva în cap. Este deseori descris ca
şi sunetul unei sonerii, un bâzâit, şuierat sau pulsaţie. Poate fi un simptom al oricărei
disfuncţii. Poate fi un simptom colateral al surzeniei senile, osteosclerozei, surzenie
industrială, boala lui Meniere sau intoxicaţie cu medicamente (aspirină în doze mari,
furosemid, gentamicin).

Vertij

Disfuncţiile urechii medii pot cauza vertij. O altă cauză o reprezintă neuronita vestibulară
şi de poziţie (posturală). Vertijul se caracterizează printro senzaţie de ameţeală. Trebuie
însă diferenţiată de pierderea echilibrului (cum se întâmplă în cazul musculaturii slăbite
sau la boala Parkinson) sau slăbiciune fizică (un sentiment de ameţeală, ca şi la
hipotensiunea posturală, poate fi cauzat de unele medicamente, în special medicamente
antihipertensive la pacienţii mai în vârstă). Vertijul este un simptom, care poată să apară
întro anumită perioadă a zilei, pe durata a mai multor zile.

Greaţă şi vărsături

Greaţa şi vârsăturile însoţite de vertij, tinitus şi posibilă surzenie sunt simptome

caractersitice bolii Meniere, dar pot să apară şi în cazul unor afecţiuni ale urechii interne.

Incidenţa şi recurenţa

Infecţiile urechii medii (otita medie) sunt mai frecvente în sezonul rece, din cauza
incidenţei crescute a infecţiilor tractului respirator superior. Vara, aceste infecţii pot să
apară în urma desfăşurării unor activităţi precum înot, scufundări, zborul cu avionul.
Simptomele pot să nu apară decât la interval de câteva zile, de la infecţie, de aceea
pacienţii trebuie chestionaţi în legătura vu activităţile, pe care aceştia le-au desfăşurat, în
special dacă au fost în concediu/vacanţă. Dopul de ceară poate deveni o stare cronică,
fiind însă greu de identificat sau doar atunci când lipsa auzului devine evidentă. Otita
externă poate şi ea deveni o stare cronică, care uneori este simptomatică.

Factorii cauzatori
Episoadele recurente de otită medie, pot fi datorate unor sporturi acvatice precum înnotul.
La copii, infecţiile repetate ale tractului superior respirator şi episoadele repetate de otită
medie, se pot datora şi dezvoltării unui catar persistent. Barotraumele repetate la
persoanele, care călătoresc des cu avionul, pot avea aceleaşi efecte. La pacienţii care au
avut o leziune inflamatoare (ex. furuncul în canalul urechii), zona pavilionului urechii se
caracterizează prin sensibilitate şi durere, la mişcările înainte şi înapoi (de ex atunci când
o persoană doreşte să examineze urechea) sau când tragus-ul este apăsat. Pacienţii care
suferă de vertij poziţional, vor suferi şi de vertij momentan (ex. la ridicatul brusc din pat).

Management

Afecţiuni ale urechii externe

Pielea uscată pe suprafaţa pavilionului urechii, se poate trata prin aplicarea unui emoilent
(cremă apoasă/hidratantă, unguent emulsiv sau alte preparate cu proprietăţi similare.
Dacă pielea canalului urechii externe este afectată, uleiul de măsline este indicat. În cazul
dermatitei de contact, în urma purtatului de cercei (sensibilitate la cercei) pacienţii sunt
sfătuiţi să evite purtatul cerecilor cu nickel (numai nickel free) sau să folosească un lac de
curăţire, care aplicat pe cercei, previne contactul nickelului cu pielea.Hidrocortizonul
local poate fi folosit în cazul dermatitei de contact, atâta vreme cât farmacistul constată
că nu există nicio o infecţie.
Soluţia de acetat de aluminiu este un astringent util în cazul otitei externe şi poate fi
folosită şi în tratamentul dermatitei umede, localizată fie în canalul urechii sau în
pavilionul acesteia.
Dacă este suspectată o infecţie sau dacă leziunea nu se ameliorează după 7 zile, pacientul
trebuie sfătuit să consulte un medic, pentru a stabili dacă este necesară administrarea de
antibiotice. Multe cazuri de otită externă, care afectează canalul urechii externe, pot fi
agravate de apă sau prurit. Aceşti factori, împreună cu o curăţire necorespunzătoare a
urechii, face ca urechea să fie predispusă infecţiilor. Pacientul trebuie sfătuit fie să evite
înotul, fie să utilizeze dopurile de urechi în acest scop. Totodată, este recomandată o
toaletă completă dar fină a urechilor, înainte de administrarea picăturilor în canalul
urechii. Înlăturarea resturilor din canalul urechii şi menţinerea unui mediu curat şi uscat,
va împiedica invazia organismelor patogene. Curăţirea trebuie realizată cu ajutorul unor
beţişoare din bumbac, de unică folosinţă. Acestea trebuie rotite, astfel încât să acopere
întreaga porţiune a canalului.
Deşi canalul urechii trebuie menţinut curat, acesta nu trebuie însă blocat cu un dop dacă
nu există niciun exudat, deoarece exudatul rămâne în interior, provocând iritaţie.
Folosirea unui preparat având proprietăţi similare sau soluţie de acetat de aluminiu ajută
la absorbţia umezelii în exces şi reprezintă o măsură profilactică. Adulţii trebuie sfătuiţi
să nu împingă obiecte dure/tari precum chibrite sau agrafe de păr pe canalul urechii,
deorece acestea pot zgâria canalul şi cauza infecţii; există şi riscul minor de perforare a
timpanului. Copii arţăgoşi şi foarte agitaţi pot periclita canalul urechii în timpul activităţii
de curăţire. Cea mai bună modalitate este de a aşeza copilul în poala părintelui, în timp ce
o altă persoană realizează procedura de curăţare. Un braţ se pune în jurul umerilor
copilului şi celălalt în jurul capului, sprinjinindu-l de pieptul părintelui. Furunculii din
ureche sunt greu de tratat, dar uneori durera poate fi diminuată prin aplicarea unui sau
prin administrarea de analgezice orale.

Cerumenolitice

Picăturile de urechi bazate pe apă sau ulei, pot fi folosite pentru dizolvarea excesului de
ceară. Îşi fac efectul doar după de câteva zile şi nu sunt întotdeauna efiecienţi.Cu toate
acestea ele facilitează administrarea de injecţii, de către sora medicală sau medic, dacă
picăturile nu îşi fac efectul în decurs de 1 săptămână. Probleme pot să apară atunci când
picăturile se administrează întro ureche cu un timpan perforat, deoarece acest lucru poate
cauza iritaţie sau durere şi infecţia urechii mijlocii.
De multe ori din cauza excesului de ceară este imposibil de observat timpanul doar cu
ajutorul otoscopului. De aceea, medicul trebuie să stabilească cu exactitate posibilitatea
unui timpan perforat. Farmacistul poate să întrebe pacientul, dacă acesta a avut o infecţie
recentă la ureche sau dacă au existat antecedente precum perforaţie de timpan sau
supurare cronică a urechii.
Perforaţie ar fi putut avea loc, fără ca aceasta să fie diagnosticată de către un medic, de
aceea pacientul trebuie interogat în legătură cu orice senzaţie de discomfort sau durere, în
special după desfăşurarea unor activităţi acvatice (scufundări, zborul cu avionul). În mod
similar, dacă pacientul prezintă durere la administrarea de picături, consultul medical este
recomandat.
Unele substanţe cerumenolitice pot cauza la început creşterea cantităţii de ceară din
ureche, iar pacienţii trebuie avertizaţi că surzenia se poate agrava iniţial. Unele picături
conţin agenţi hidratanţi precum docusaţii, care pot fi folositori. Pe de altă parte, unii
agenţi conţin substanţe potenţial iritante precum clorobutanol, paradiclorobenzen.
Utilizarea acestora este contraindicată în cazul otitei externe, iar pacienţii trebuie
atenţionaţi să întrerupă tratamentul la orice semn de discomfort. Este greu de stabilit
eficacitatea cerumenoliticelor, de aceea mulţi medici consideră folosirea unor preparate
generice precum uleiul de măsline este mult mai eficientă.

Îndepărtarea corpurilor străine

Îndepărtarea corpurilor străine din ureche, trebuie realizată de către un expert. Doar dacă
obiectul se poate îndepărta uşor cu ajutorul unghiilor sau a falangelor şi dacă farmacistul
are dexteritatea suficientă. Îndepărtarea este periculoasă, deoarece timpanul poate fi
distrus foarte repede şi uşor, iar obiectul împins şi mai adânc în canal.Dacă se constată
prezenţa unei insecte vii în canal, câteva picături de ulei de măsline, duce la îndepărtarea
imediată a intrusului. Bucăţile rămase pot apoi fi îndepărtate de către medic. Dacă insecta
a cauzat un edem sau ocluziunea canalului, atunci pacientul trebuie trimis la
departamentul de Accidente şi Urgenţe.

Catar eustachian

Pot fi luate o serie de măsuri pentru prevenirea şi tratarea catarului sau a

barotraumei.Scopul este de a împinge aerul în sus, prin trompa lui Eustachio, pentru a
permite ventilarea urechii mijlocii. Înghiţitul, folosirea dopurilor sau manevra lui
Valsalva sunt folositoare. Manevra lui Valsava presupune ciupitul nasului, menţinerea
gurii închise şi apoi expirarea aerului.Atât catarul eustachian, cât şi barotrauma pot fi
tratate cu decongestionanţi nazali orali sau locali. La adminstrarea picăturilor, pacientul
este rugat să stea întins, cu capul extins şi să rămână în această poziţie 5 min., după
instilaţie, astfel încât picăturile să curgă în jos, spre spaţiul postnazal şi orofaringe, la
zona de intersecţie cu tubul lui Eustachio. Analgezice orale şi căldură locală pot să
amelioreze starea pacientului.

Afecţiuni ale urechii medii

Otita medie se tratează în primă instanţă cu antibiotice, dar acestea pot fi însoţite de
analgezice orale şi picături nazale vasocontractante, iar farmacistul are sarcina de a
informa cu privire la tipul şi modul de administrare al medicamentului. Cu toate acestea,
beneficiile tratamentului cu anti biotice la otita medie acută diferă, iar în unele cazuri
medicul evită prescrierea acestora. Picăturile de urechi, care conţin analgezice nu
constituie un avantaj faţă de analgezicele orale. În cazul perforării timpanului, nu este
indicat înotul sau se recomandă folosirea dopurilor de urechi. Episoadele acute de otită
medie însoţite de exces de cerumen în ureche cronicizat, se tratează în mod similar cu
antibiotice şi agenţi decongestionanţi. La copii, tratamentul radical, în caz de exces de
ceară în ureche presupune miringotomie (incizia timpanului) şi drenajul efuziunii. Prin
inserţia unui grommet???? în orificiul timpanului, timp de câteva luni, cavitatea se
menţine uscată.

O a doua opinie

Afecţiunile urechii sunt frecvente în practică, în special la copii şi adulţii tineri, iar de
cele mai multe ori cauza este catarul sau infecţia. Persoanele mai în vârstă pot suferi de
otită externă, iar la vârstnici poate apărea, odată cu înaintarea în vârstă pierderea
progresivă a auzului. Otoscopul este elementul esenţial în examinarea pacientului. Un
dispozitiv luminos de diferite mărimi, dotat cu lentile care măresc şi permit o inspecţie
directă a canalului auditor şi a membranei timpanului. Dacă excesul de ceară sau
sfărămituri din canalul urechii nu blochează vizibilitatea, furunculii şi otita externă poate
fi identificată relativ uşor. Otita medie acută se caracterizează în mod clasic printr-un
timpan roşu deschis, inflamat, care sub presiune, pare să se bombeze spre exterior,
asemeni unei protuberanţe.Dacă trompa lui Eustachio prezintă o disfuncţie, atunci există
probablilitatea ca timpanul să se fi retractat, iar conul de luumină care se reflectă dinspre
el, să fie distorsionat. Dacă prin membrana timpanului, se poate observa un fluid, acesta
indică secreţiile din urechea medie, care nu au fost drenate şi care dacă persistă pot duce
la exces de ceară în ureche. Perforarea timpanului poate fi observată uşor, prin prezenţa
unei găuri. Prezenţa cerumenului, a sfărămiturilor sau a puroiului poate restricţiona
câmpul vizual. Auzul poate fi testat întrun mod superficial prin şoptit sau prin producerea
unor sunete de intensitate joasă. Pentru a testa auzul la copii, unii medici/asistenţi
folosesc jucăriile în timp ce copilul este distras/nu este atent. Majoritatea medicilor vor
utiliza diapazonul pentru a putea distinge între pierderea auzului de tip conductiv de cea e
tip perceptiv. Unele cabinete medicale dispun de propriul echipament audiometric, sau de
serviciile unui audiometrist. Nivelul pierderii acuităţii poate fi măsurat în decibeli, iar
pierderea auzului pe toate frecvenţele, reprezintă indicatorul posibilelor cauze.

Rezumat al afecţiunilor urechii

Catarul eustachian şi barotrauma

Blocarea tubului lui Eustachio duce la absorbţia aerului din urechea medie, producând
împingerea timpanului în interior. Simptomul principal este durere şi surzenie, care în
mod normal dispare după câteva zile. Poate să apară în urma unei infecţii a tractului
respirator sau din cauza unor factori mecanici pecum înotul, scufundările sau debarcarea
din avion (la adulţi- barotraumă). În asemenea situaţii, presiunea aerului din exteriorul
urechii mijlocii este mai mare decât cel din interior; astfel aerul este absorbit prin tubul
eustachian, ducând la blocarea acestuia. Dacă pierderea auzului persistă mai mult de 2-3
zile, este necesar consultul medical de specialitate.

Furunculi
Prezenţa unui furuncul în canalul auditiv extern, cauzează durere, iar dacă canalul urechii
este obstrucţionat, poate duce la pierderea auzului. După îndepărtarea sau spargerea
furunculului, durerea va scădea din intensitate. Tratamentul cu analgezice poate fi
eficient, dar dacă durerea este severă sau în caz de pierdere a auzului, este necesar
tratament şi consult medical.

Boala lui Meniere

Boala lui Meniere se manifestă prin presiunea crescută a lichidului din labirint (organul
responsabil de menţinerea echilibrului). Pacientul suferă atacuri de vertij, care cresc în
intensitate şi frecvenţă. Alte simptome sunt: greaţă, vărsături, tinitus şi pierderea auzului
perceptiv.

Otita externă

Otita externă reprezintă inflamarea pielii pavilionului urechii sau a canalului extern al
urechii. Poate fi de două tipuri : infecţioasă sau reactivă. Forma infecţioasă este cauzată
de bacterii, viruşi sau funghi. Eliminarea de exudat, duce la blocarea canalului extern al
urechii. Forma reactivă, afecţiunea apare sub forma unei dermatite, atopică sau de
contact, adesea cauzată de purtatul cerceilor. Deseori dermatita devine infecţioasă, astfel
ducând la coexistenţa celor două tipuri de otită externă. În ambele cazuri, canalul urechii
va fi inflamat, durereros şi cu prurit. La otita de tip reactiv, pielea va fi uscată, roşie şi cu
crustă. Se poate trata cu medicamente fărăr prescripţie.

Otita medie

Otita acută medie este infecţie virală sau bacteriană a urechii medii. Streptococul este
patogenul principal. Apare adesea în urma unei infecţii a tractului respirator
superior.Incidenţa la copii este mai mare. Se manifestă prin febră, durere şi supurare.
Dacă are loc perforarea timpanului, presiunea din interiorul urechii reduce intensitatea
durerii, însă supurarea va persista. Otita cronică supurativă apare în urma perforării
timpanului în otita medie acută, rezultând în suprainfecţia cu altă bacterie. Este indicat
tratamentul antibacterian, care administrat din timp are efect profilactic.

Otoscleroză

Otoscleroza este o cauză a pierderii auzului. Aceasta se manifestă prin depozitarea de os

nou în jurul osiculelor din urechea internă, împiedicând astfel propagarea vibraţiilor
timpanului în cohlee. Iniţial apare unilateral, în special la adulţii tineri iar pierderea
auzului nu se observă decât la câţiva ani de la instalarea acesteia.Uneori se manifestă şi
prin prezenţa tinitusului. Adesea antecedentele familiale pot reprezenta un factor
cauzator.

Otita medie cu secreţie

Această afecţiune cunoscută şi sub denumirea de ceară în ureche sau catarul seros/cronic
al otitei medii, apare în special la copii. Spaţiul urechii medii devine plin de o subtanţă
lipicioasă (ceara din ureche), care nu poate fi eliminată din cauza obstrucţiei sau
disfuncţiei tubului eustachian. Afecţiunea este adesea asimptomatică; pe lângă
diminuarea auzului, care rămâne pe o perioadă îndelungată de timp nediagnosticată, se
presupune că afecţiunea se datorează unor infecţii recurente şi frecvente ale urechii
medii.

Tumorile

Cancerul de piele poate să apară pe suprafaţa pavilionului urechii şi se datorează de cele

mai multe ori expunerii îndelungate la soare. Orice leziune care persistă sau cauzează
discomfort trebuie tratată cu atenţie. Carcinoamele celulelor bazale (ulceraţiile rodente)
apar sub forma unui ulcer central înconjurat de o margine înaltă. Un epiteliom apare
adesea sub forma unei tumori rotunde şi netede, care poate evolua, transformându-se
întro suprafaţă inegală, aspră la atingere. Melanoamele sunt aproape întotdeauna
pigmentate; pot apărea unele noi sau pot fi suspectate întro aluniţă care suferă modificări,
în special în urma expunerii la razele solare, purtatului de ochelari sau a scărpinatului.

Neuronita vestibulară

Cunoscută şi sub denumirea de vertij epidemic, afecţiunea se caracterizează printr-un atac

de vertij, însoţit de o infecţie febrilă a tractului respirator superior. Cauza este o invazie
virală a urechii, care se tratează cu repaos la pat de câteva zile. Auzul nu este afectat ca şi
în cazul bolii Meniere.

Ceara

Ceara este prezentă în orice ureche, în diferite cantităţi. Dacă aceasta se acumulează în
canalul urechii se poate întări şi usca, formând un dop solid, care poate obstrucţiona
canalul auditiv. Acest lucru împiedică transmiterea undelor sonore la timpan şi duce la
diminuarea auzului. În primă fază se tratează cu picături de urechi, dar dacă afecţiunea
persistă, aceasta trebuie semnalată medicului.
Renunţatul la fumat

Capitolul 17

Avantajele renunţării la fumat se măresc cu timpul. Nivelul de sănătate creşte iar calitatea
vieţii se îmbunătăţeşte. Fumatul duce la dependenţa de nicotină. Aceasta oferă un
sentiment de plăcere, iar încercarea de a renunţa la acest obicei, duce la apariţia unor
simptome neplăcute precum anxietate, iritabilitate, lipsa concentraţiei şi indispoziţie
generală. Fumătorii care au încercat să renunţe la fumat, au observat că există şi alte
efecte secundare neplăcute precum creşterea poftei de mâncare şi pierderea în greutate.
Prin urmare, există o slabă motivaţie la oameni de a renunţa la fumat.

Fumatul pasiv

Problemele şi riscurile asociate fumatului au fost confirmate deja de câţiva ani în cazul
fumătorilor activi. Recent au fost elucidate şi efectele fumatului în cazul nefumătorilor,
care se află în acelaşi mediu înconjurător. De exemplu fumatul pasiv creşte riscul
dezvoltării bolii coronariene de inimă la nefumători, cu aprox.30 %. Mortalitatea creşte
cu aprox 15 % la persoanele nefumătoare care locuiesc împreună cu fumători. Fumatul
dăunează fătului şi măreşte riscul unei sarcini premature, avort spontan sau moarte
perinatală.
Politica de reducere a fumatului în locurile publice reduce nivelul riscului cauzat de
expunerea la fumul de ţigară. Unele ţări au adoptat o politică de interzicere a fumatului
în locuri publice precum restaurante, baruri etc. (smoke-free zone).

Care sunt avantajele încetării fumatului?

Din cele menţionate mai sus, putem constata că renunţarea la fumat este benefică atât
fumătorilor cât şi nefumătorilor. Mulţi nefumători (fumătorii pasivi) nu au posibilitatea
sau liberatatea de a schimba mediul de viaţă. Bolile sau afecţiunile duce la absenteism de
la locul de muncă, iar implicaţiile economice pentru industrie şi servicii sunt enorme.

De ce dăunează fumatul sănătăţii?

Pe lângă faptul că periclitează sănătatea fumătorilor, fumatul afectează şi nefumătorii; de

accea fumatul poate fi considerat un comportament antisocial. Fumul de ţigară conţine
peste 4000 de substanţe chimice, inclusiv monoxid de carbon, cianidă de hidrogen etc. La
nivel individual, o persoană îşi reduce viaţa cu 11 minute de fiecare dată când fumează o
ţigară.
Care sunt motivele fumatului?

Tinerii experimentează fumatul din diverse motive (curiozitate ca şi un act simbolic de

revoltă împotriva sfatului oferit de către părinţi sau din convingerea că fumatul este un
ritual care le oferă un statut mai înalt). Fetele pot începe fumatul pentru as menţine
greutatea la un anumit nivel, având în vedere efectul de supresie al apetitului datorat
fumatului. Diferiţi stimulenţi din mediul înconjurător pot determina oamenii să fumeze.
De exemplu în locuinţele unde părinţii fumează, şansele sunt mult mai mari ca şi copii să
devină fumători. Influenţa anturajului poate reprezenta o altă cauză. Numărul fumătorilor
este mai mare în zonele defavorizate; la tineri lipsa respectului faţă de propria persoană,
rezultate slabe la şcoală şi lipsa recunoaşterii meritelor în societate sunt cauze care susţin
comportamentul/atitudinea rebelă. Factorii sociali care determină persoanele să fumeze,
contribuie la efectul farmaceutic al nicotinei, urmat la scurt timp de dependenţă.

Farmacologia nicotinei

Se presupune că nicotina stimulează căile dopaminergice din creier, care duc la

stimularea sistemului mezolimbic şi oferă un sentiment de plăcere. Absorbţia fumului din
plămâni se realizează rapid, transmiţând concentraţia de nicotină în câteva secunde la
creier. Nicotina durează 2 ore, după care efectul dispare relativ rapid. Dispariţia efectului
se evidenţiază printro schimbare a comportamentului şi a stării psihice, care se reduce sau
este eliminată prin consumul unei alte ţigări.
Alte efecte ale reducerii nivelului de nicotină din organism sunt : iritabilitate, poftă de
mâncare mărită, scăderea concentraţiei şi insomnie. Aceste efecte au loc relativ rapid şi
sunt mai pronunţate în prima săptămână de la renunţare.

Opinia publicului general şi mituri

Următoarele teorii sunt extrem de răspândite la publicul general. „Reducerea numărului

de ţigări, reduce pericolul apariţiei afecţiunilor”. Nu există nicio dovadă, care să susţină
argumentul de mai sus. Mulţi fumători care reduc numărul de ţigări pe zi, tind să
compenseze inhalând mai adânc şi de mai multe ori din aceeaşi ţigară.
„Trecerea la ţigări mai slabe reduce pericolul”. Şi această afirmaţie tinde să fie
neadevărată, deoarece, din nou, fumătorii au tendinţa de aş schimba metoda de a fuma.
Fumătorii inhalează consumul de fum. De aceea, această schimbare în metodă de a fuma
duce la o reducere nesemnificativă sau chiar nulă a nivelului de nicotină din organism.
„Trecerea la ţigări sau pipă reduce pericolul”. Această convingere nu modifică deloc
nivelul nicotinei consumate.
„Tutunul fără fum este mai „sănătos” decât fumatul”. Alte forme de a folsosi tutunul pot
reduce riscul cauzat de fumat. Totuşi în India, mestecatul tutunului este asociat cu riscul
dezvoltării cancerului oral.

Terapia de înlocuire a nicotinei

Terapia de înlocuire a nicotinei trebuie efectuată sub supravegherea specialiştilor, care

pot oferi susţinere morală pacientului. Terapia de înlocuire a nicotinei transmite
individului nicotina pe o cale/metodă diferită, astfel încât alte doze echivalente nu obţin
aceeaşi concentraţie rapidă de sânge, care apare la inhalarea de fum. Astfel o concetraţie
mai mică de sânge iniţial, urmată de o reducere a dozei pe o durată de 10-12 săptămâni,
poate reduce sau elimina complet efectele abstinenţei şi duce treptat la dezvoltarea
sindromului de abstinenţă.
Diferitele tipuri de produse sunt descrise succint mai jos.

Produsele folosite în terapia de înlocuire a nicotinei au fost autorizate pentru folosire pe

perioadă scurtă, dar acuam pot fi folosite pe o perioadă de timp de până la 9 luni, pentru a
permite fumătorilor împătimiţi să reducă cantitatea fumată, înainte de a renunţa complet
la fumat.
Terapia de înlocuire a nicotinei poate fi folosită la fumătorii care suferă de boli
cardiovasculare (cu excepţia unei perioade scurte de la un infarct miocardic) şi în caz de
sarcină.
Toate formele de terapie de înlocuire a nicotinei au aceleaşi şanse de reuşită. Tipul
produsului/medicamentului folosit depinde de nivelul de dependenţă şi preferinţa fiecărui
individ.

Nicotina transdermică (plasturele transdermic)

Plasturele transdermic este folosit des, datorită comfortului pe care îl oferă. Este simplu şi
discret şi nu presupune efort, iar dintre toate formele terapeutice este cel mai preferat.
Plasturele permite o dozare permanentă cu nicotină; se schimbă o dată pe zi. Plasturele
începe să acţioneze în timp de 2 ore de la folosire iar efectul durează pe toată durata
contactului cu pielea. Plasturele poate să rămână 24 de ore pe piele sau poate fi îndepărtat
pe timp de noapte sau unul nou poate fi aplicat următoarea zi. Plasturele aplicat pe 24 de
ore poate cauza insomnie la unii pacienţi. Plasturele cu efect timp de 24 de ore este util în
cazul persoanelor care simt nevoie să fumeze dimineaţa. Plasturii diferă în funcţie de
intensitate iar durata tratamentului este de 10-12 săptămâni.

Gumă de mestecat cu nicotină

Guma de mestecat cu nicotină este eficientă la persoanele care simt nevoia imediată de a
fuma. Guma trebuie mestecată încet (pentru a elibera nicotina) iar când gustul se
modifică, aceasta trebuie să rămână între gingii şi obraji astfel ca nicotina să fie absorbită
complet. Ea trebuie mestecată din nou, atunci când gustul dispare. Această tehnică se
numeşte „chew-rest-chew” şi trebuie realizată timp de 30 de minute. Efectul acţionează
în 10 minute iar pentru un efect optim se recomandă administrarea unei doze de 15
tablete masticabile pe zi. Intensitatea acţiunii gumei variază în funcţie de numărul de
ţigări pe zi.

Sprai nazal
Spraiul nazal poate fi folosit de maximum 2 ori pe zi, pe o perioadă de 16 ore.
Tratamentul se efectuează pe o durată de 8 săptămâni, iar în următoarele 4 săptămâni
redus la zero.
Spraiul nazal poate cauza efecte iritante locale (durere în gât), care se rezolvă însă în
decurs de câteva zile.

Drajeuri cu nicotină

Drajeurile cu nicotină sunt de 3 feluri în funcţie de intensitate : 4 mg pentru cei care

fumează imediat dimineaţa, 2 mg pentru cei care fumează prima ţigară la 30 de minute
după trezire şi 1 mg pentru cei care simt nevoia să fumeze la fiecare oră. Drajeul se
administrează după principiul „suck-rest-suck”, ca şi la guma de mestecat. Procesul
durează până când drajeul se dizolvă. Tratamentul poate fi continuat 3 luni şi apoi redus,
perioada maximă de tratament fiind 6 luni. Doza maximă nu trebuie să depăşească 15
drajeuri pe zi. Nu este permis consumul de lichide sau mâncare, atâta timp cât drajeul se
suge; unele lichide pot să reducă puterea de absobţie a nicotinei, de aceea este indicat să
fie evitate pe o perioadă de 15 minute înainte de a consuma un drajeu.

Tablete cu nicotină sublinguale

Aceste tablete se găsesc în doze de 2 mg. Ele se pot dizolva sub limbă aprox.30 minute,
câte una sau două tablete pe oră. Tratamentul se poate continua pe o perioadă de 6 luni,
reducând doza după 12 săptămâni la 1 sau 2 tablete pe zi.

Inhalatorul

Inhalatorul este făcut dintr-u tub şi un cartuş de nicotină care poate fi schimbat. Este o
sursă de nicotină întrun format care stimulează comportamentul şi mişcarea „mână-gură”
a fumătorului. Nicotina este absorbită prin membrana cavităţii bucale iar efectul apare la
interval de 15 minute de la absorbţie. Până la 12 cartuşe pe zi pot fi folosite timp de 8
săptămâni înainte de a reduce la zero în ultimile 4 săptămâni.
Abordarea fumătorului

Farmaciştii trebuie să abordeze problema renunţului la fumat în aşa fel încât persoana să
nu se simtă presată. În primul rând medicul sau farmacistul trebuie să întrebe pacientul
dacă doreşte şi este hotărât să renunţe la fumat. Prima etapă în proces este determinare
pacientului să renunţe, iar aceasta se poate realiza prin dialog susţinut şi monitorizare a
progreselui. Farmacistul trebuie totodată să explice de la început riscurile şi avantajele
abstinenţei. Dacă pacientul nu aceptă motivele motivele/avantajele renunţării, atunci cu
siguranţă că nu vor renunţa. A doua etapă este stabilirea unui date şi ore de încetare.
Farmacistul poate să folosească diverse măsuri de facilitare a procesului; spre exemplu
poate să indice fumătorului să ţină un jurnal, care să conţină toate beneficiile renunţării la
fumat, un plan de acţiune şi un rezumat al intervalelor de timp pentru monitorizarea
numărului de ţigări consumate pe parcursul tratamentului. Procesul trebuie să decurgă pas
cu pas, atât în fază iniţială cât şi mai târziu la monitorizarea sau reevaluarea progresului.
Se poate totodată realiza o schemă a fiecărui pas din cadrul planului de monitorizare, care
apoi trebuie acceptată de ambele părţi.

Evaluarea motivaţiei fumătorului

Nu există niciun dubiu că succesul programului de renunţare la fumat depinde în mare

parte de motivaţia individului de a renunţa. Motivaţia variază în timp, iar fumătorii nu
sunt întotdeauna sinceri în ceea ce priveşte sentimentele lor adevărate. Statistic s-a stabilit
că 70 % din fumători doresc să renunţe la fumat iar gradul de voinţă poate fi testat cu
ajutorul unor întrebări:

A mai încercat persoana să renunţe la fumat întro ocazie anterioară?

Este dispusă persoana să renunţe cu adevărat?

Este dispusă persoana să înceapă programul cât mai curând?

Doresc ca un consultant să îi ajute pe durata tratamentului?

Cu toate acestea, niciun grad mare de motivaţie nu garantează succesul în această fază.
Succesul în procesul de renunţare depinde şi de nivelul de dependenţă la nicotină.
Dependenţa poate fi determinată în funcţie de dificultatea fumătorului de a refuza o ţigară
întrun moment când în mod normal acesta ar fuma ( dimineaţa sau la evenimente
sociale). O metodă frecventă de a măsura dependenţa este testul Fagerstrom, care ajută la
determinarea rezultatului la o încercare de a renunţa.

Începerea programului

Produsele care vor fi folosite în cadrul terapiei şi data începerii trebuie stabilite în primele
2 săptămâni, excepţie este dora dacă planul cuprinde prima dată faza de reducere a
fumatului şi faza ulterioară de renunţare. Primul pas în reprezintă educarea individului;
fumătorul trebuie să fie pregătit şi conştient de anumite schinmbări temporare în obiceiuri
şi stilul de viaţă, precum participarea la evenimente sociale, unde alţi oameni fumează. Al
doilea pas este punerea planului în aplicare; în acest caz farmacistul trebuie să accentueze
importanţa efortului susţinut. Persoana trebuie încurajată, însă farmacistul trebuie să
amintească faptul că fumatul poate recidiva destul de frecvent şi că deşi şansele de reuşită
sunt de 50 % în primele 4 săptămâni, acestea pot să scadă la 20 % pe o perioadă mai
lungă. Efortul trebuie evaluat în permanenţă : prima săptămână, urmată de monitorizare
la fiecare 2 săptămâni şi apoi lunar este un program corespunzător.

Monitorizarea

La fiecare etapă, pacienţii pot fi monitorizaţi prin măsurarea nivelului de monoxid de

carbon pentru a verifica afirmaţiile acestora privind procesul de renunţare. Monoxidul de
carbon trebuie să fie mai mic de 10 părţi pe milion pentru a indica că individul nu a
fumat. Nivelul de bază variază ăn funcţie de locaţie şi poluarea mediului înconjurător.
Câte de eficient este tratamentul de înlocuire a nicotinei?

Tratamentul de înlocuire a nicotinei dublează rata succesului faţă de oricare altă metodă
nefarmaceutică.

Efecte adverse

În afară de efectele adverse ale preparatelor individuale, renunţatul la fumat duce la

creşterea î greutate. Tratamentul de înlocuire a nicotinei este mult mai sigur decât
fumatul, deoarece nu există nicio expunere la fumul şi chimicalele nocive.Tratamentul de
înlocuire a nicotinei se administrează la persoanele cu boli cardiovasculare, deoarece deşi
nicotina este un agent vasoconstrictor, nivelul scăzut de concentraţie produs de
tratamentul de înlocuire a nicotinei, alături de lipsa fumului, indică faptul că pacienţii
sunt mai puţin afectaţi decât dacă aceştia ar fuma. Dacă un pacient a suferit recent un
infarct miocardic sau un AVC, atunci este indicat ca aceştia să fie sfătuiţi de către un
medic cu privire la tratamentul de înlocuire a nicotinei. Pe timp de sarcină tratamentul de
înlocuire a nicotinei este din nou mult mai sigur decât fumatul. Monoxidul de carbon
intră în hemoglobină şi reduce nivelul de oxigen transportat fătului. Fumatul cauzează
evoluţia retardată a fătului. Totuşi concentraţiile de nicotină din sânge la femeile
însărcinate, care urmează tratament de înlocuire a nicotinei sunt mai reduse decât la
femeile însărcinate care fumează. Această formă de tratament nu crează depenedenţă
decât rareori, deoarece concentraţia de nicotină din sânge este mult mai redusă decât la
fumat.

Schemă privind serviciile oferite de farmacist

 oferă susţinere atunci când fumătorul îşi exprimă dorinţa de a renunţa cât şi în
timpul trataentului
 oferă sfaturi privind metoda/formula de tratament, care să se adapteze mediului
de viaţă al pacientului
 monitorizează progresul folosind jurnale, întâlniri
  oferă feedback folosind sistemul de monitorizare al monoxidului de carbon
 motivează pacientul, calculând economiile pe care acesta le realizează prin
renunţarea la fumat, pe care apoi le trece în jurnal
 dacă tratamentul de înlcouire a nicotinei eşuează, acesta încurajează pacientul să
nu renunţe
 încurajează pacientul să fie perseverent şi să înceapă tratamentul alături de un
prieten pentru creşte nivelul de motivaţie
 realizează un plan, pe etape, după metoda pas cu pas

O a doua opinie

Fuamtul reprezintă pentru majoritatea oamenilor cel mai mare risc în bolile respiratorii şi
cardiace, iar opritul este cel mai sănătos şi eficient mod de a promova sănătatea.
Renunţatul la fumat este în cea mai mare măsură monitorizat de către asistente şi medici,
care contribuie la educarea pacienţilor prin sfaturi şi susţinere. Folosirea înlocuitorilor de
nicotină şi bupropion este structurată şi monitorizată. Arsenalul farmacologic, care ajută
la procesul de renunţare s-a îmbunătăţit, precum şi serviciile împreună cu abilităţile de
comunicare.

Boala cardiovasculară

Capitolul 18

Bolile cardiovasculare reprezintă cauza principală a mortalităţii în lume. Aceasta

comprimă : boli ale inimii, AVC, boli de circulaţie, dintre care boala de inimă
coronariană este forma principală. Factorii de risc la bolile cardiovasculare, care se pot
influenţa sunt prezentaţi în tabelul18.1.Există câţiva factori de risc care nu pot fi
modificaţi precum : vârstă, sex, existenţa unei boli cardiovasculare, antecedente familiale
şi etnie.

Folosirea statinelor
Statinele pot fi folositea ca şi măsură secundară de prevenţie a bolii cardiovasculare dar şi
pentru prevenţia primară la persoanele cu un risc mai mare de a dezvolta o boală
cardiovasculară. Medicamente precum statinele eliberate fără prescripţie (simvastatin) se
folosesc pentru a îmbunătăţi măsurile de prevenţie primară la bolile cardiovasculare la
persoanele cu 10-15 %, risc de a dezvolta o boală cardiovasculară în următorii 10 ani.
Este important de menţionat că la adminstrarea statinelor trebuie avut în vedere, faptul că
lipidele din sânge, colesterolul sunt factori de risc independenţi în cazul bolii coronariene.
Astfel, reducerea colesterolului, reduce riscul apariţiei bolilor coronariente la orice
individ, indiferent de profilul său de risc. Am puteam prin urmare concluziona, că toţi
adulţii ar putea beneficia în urma administrării statinelor. Există totuşi o serie de măsuri
care trebuie luate în vedere. Fără măsurarea concentraţiei de colesterol din sânge, doza de
medicament folosită este arbitrară, iar eficacitatea poate fi mult mai redusă. La
administrarea proprie a medicamentelor pe termen lung sau pe toată viaţa trebuie luate în
considerare toate riscurile şi comparate cu potenţialele beneficii, inclusiv costuri, efecte
secundare, confort şi interacţiuni. Pentru a reduce riscul, acordăm atenţie prima dată
comunităţii şi doar apoi indivizilor.

Farmacologia statinelor

Statinele inhibă o enzimă, 3-hidroxin-3-metilglutaril coenzima A, care catalizează

conversia HMG-CoA în procesul biosintetic al colesterolului din ficat. Aceasta duce la
nu număr crescut de receptori de lipoproteine de densitate joasă (LDL) şi astfel reduce
nivelul colesterolului lipoproteinelor cu densitate joasă şi creşte nivelul colesterolului
lipoproteinelor cu densitate înaltă (HDL). Se presupune că 10 mg de simvastatin pe zi
reduce colesterolul lipoproteinelor de densitate joasă (LDL) cu 25 % , ducând la scădere
de 1/3 a evenimentelor cardiovasculare precum atacuri de angină şi infarct miocardic. Pe
lângă efectul de modificare al colesterolului, statinele pot avea şi alte efecte, care
contribuie la reducerea riscului în cazul bolilor cardiovasculare.

Factorii de risc modificabili în cazul bolilor cardiovasculare

Fumatul

Incidenţa bolilor cardiovasculare şi coronariene este cu 50 % mai ridicată la fumători

decât la nefumători. Fumatul pasiv se presupune că măreşte riscul cu aprox.25 %. La 5
ani după renunţarea la fumat, riscul apariţiei unei boli cardiovasculare sau coronariene
este acelaşi ca şi în cazul nefumătorilor.

Greutate

Examenele clinice au arătat că o pierdere în greutate de 10 kg poate reduce presiunea

sistolică a sângelui cu 10 mmHg şi presiunea diastolică a sângelui cu 20 mmHg.
Concentraţiile din sânge ale colesterolului din lipoproteinele de densitate înaltă sunt
mărite iar cele ale colesterolului din lipoproteinele de densitate joasă sunt reduse de
pierderea în greutate, deşi magnitudinea acestui efect este uenori relativ mică.
Totuşi, pierderea în greutate reduce morbiditatea şi mortaliatea. O definiţie a termenului
supraponderal este indexul de masă de 25-30 kg/m2, iar termenul obezitate se referă la
indexul de masă de 30 kg/m2. Indexul de masă este greutatea unui individ în kilograme
împărţită la înălţimea individului în metri. Riscul este mai ridicat la bărbaţii, cu
circumferinţa taliei mai mare de 102 cm şi la femeile a căror circumferinţă depăşeşte 88
de cm. Persoanele supraponderale sunt supuse riscului de a dezvolta o toleranţă anormală
la glucoză, care poate să producă 2 tipuri de diabet.

Exerciţiul fizic

Lipsa exerciţiului fizic reprezintă un factor de risc pentru bolile cardiovasculare şi s-a
dovedit faptul că exerciţiul fizic sporit este benefic împotriva bolii coronariene şi AVC.
Cantitatea de exerciţiu necesară variază, însă şi o oră de plimbare pe săptămână poate fi
de ajuns pentru a obţine beneficii vizibile. În mod ideal 30 de minute de exerciţii aerobice
moderate de câteva ori pe săptămână este suficient. Exerciţiul este benefic pentru
obţinerea scăderii în greutate, reducerea prin cantităţi mici a presiunii sangvine şi a
lipidelor din sânge.

Dieta

O dietă normală şi sănătoasă trebuie să fie slabă în grăsimi şi recomandată tuturor.

Cantitatea totală de grăsime ingerată trebuie să fie mică, iar cantitatea de grăsime saturată
trebuie să fie relativ mică comparitiv cu grăsimile nesaturate.
O dietă sănătoasă trebuie să conţină şi o alimentaţie bogată în fructe şi legume (fibre)
pentru a contribui la reducerea absorbţiei grăsimilor şi a promova tranzitul intestinelor.
Peştele conţine acizi graşi omega 3, consideraţi a fi benefici în reducerea bolilor
cardiovasculare; se recomandă câte 2 porţii de peşte pe săptămână (macrou, sardine,
somon) pe săptămână.
Uleiul de măsline conţine acizi graşi monosaturaţi şi este de asemenea considerat a fi
extrem de benefic în alimentaţie, fiind un elemenz component al dietei mediteraneene.
Antioxidanţii, de exemplu flavonoizii, precum cei pe care îi întâlnim în compoziţia
vinului roşu sunt consideraţi că ar avea un efect benefic în combaterea plăcile
arterosclerotice ale arterelor.
Modificările în dietă nu vor produce decât reduceri modeste în cantitatea totală de
colesterol din sânge (de aprox.10 %), dar componente precum uleiul de măsline şi
antioxidanţi pot avea efecte benefice, care nu sunt însă legate în mod direct de nivelul de
colesterol. Un consum moderat de alcool poate fi benefic, însă ingerarea a mai multe de
2-3 unităţi zilnic dăunează sănătăţii şi cauzează creşterea presiunii arteriale, greutăţii şi
nivelului de trigliceride din sânge; poate duce şi la creşterea riscului dezvoltării bolii
coronariene sau bolii de ficat. Examenele clinice au arătat că reducerea consumului de
sare duce reduce presiunea sângelui. Deşi la majoritatea persoanelor cantitatea redusă
este mică, o reducere de 5 mmHg poate fi semnificativă în cazul unei persoane a cărei
presiune sangvină atinge pragul critic. Publicul trebuie educat şi atenţionat, că sarea este
prezentă în multe alimente congelate sau semi-preparate, în special supe şi că reducerea
consumului acestui fel de mâncare este mult mai uşor decât încercarea de a renunţa la
adăugatul de sare la masă.

Presiunea sangvină

O presiune sistolică sau diastolică mărită reprezintă un factor de risc pentru bolile cardio-
vasculare. Riscul creşte o dată cu vârsta iar tratamentul în cazul hipertensiuni, în special
la persoanele mai în vârstă, duce la reduceri semnificative ale morbidităţii şi mortalităţii.
Presiunea arterială poate fi redusă prin monitorizarea dietei, exerciţiu fizic, renunţarea la
fumat şi reducerea stresului.

Colesterolul

S-a dovedit că reducerea nivelului de colesterol din sânge reduce rata mortalităţii cauzată
de bolile cardiovasculare. Statinele eliberate fără prescripţie sunt comercializate cu
scopul de a reduce riscul la indivizii cu 10-15 % risc de a dezvolta un boala coronariană
în următorii 10 ani. Aceasta echivalează 1 din 10 sau 1 din 7 şanse de a suferi un atac
cardiovascular în următorii 10 ani. Totuşi trebuie amintit faptul că la majoritatea
pacienţilor, nivelul mărit de colesterol din sânge nu creşte riscul unei boli
cardiovasculare, decât dacă există şi alţi factori de risc. Din nou, trebuie accentuat faptul
că orice tendinţă de a reduce nivelul colesterolului din sânge trebuie să fie realizat sub
forma unui „program de lifestyle” pentru a reduce factorii de risc în cazul bolilor
cardiovasculare.

Factori de risc nemodificabili

Acestea sunt trecute în tabelul 18.1 şi sunt acei factori pe care indivizii nu le pot schimba.

Vârsta
Incidenţa bolilor coronariene creşte o dată cu vârsta atât la bărbaţi cât şi femei, devenind
mai mare la persoanele peste 55 de ani.

Sexul

Riscul bolii coronariene creşte la femei după instalarea menopauzei, când efectul de
protecţie al hormonilor de sex feminin scade. Vârsta medie de menopauză este 51 de ani.
Menopauza timpurie este asociată cu un nivele e risc mai crescut de a dezvolta o boală
coronariană la femeile de aceeaşi vârstă. Terapia de înlocuire a hormonilor nu protejează
împotriva bolilor cardiovasculare.

Antecedente familiale

Adesea bolile cardiovasculare se transmit genetic, iar familiile cu un număr mare de

membrii afectaţi de o boală cardiovasculară la vârste fragede prezintă un risc mai mare
decât alte persoane. Persoanele care au au sau au avut în familie membrii cu boli
cardiovasculare sunt de două ori mai predispuşi la risc decât persoanele care nu au
antecedente familiale.

Persoanele de origie sud-asiatică

Indivizii din subcontinentul indian (India, Pakistan şi Bangladeş) sunt predispuşi la boli
cardiovasculare, fiind de două ori mai predispuşi decât persoane din alte părţi ale lumii.

Evaluarea riscului

Riscul absolut de a dezvolta o boală cardiovasculară este un criteriu important în luarea

deciziei cu privire la intervenţia medicală/chrirurgicală în cazul unui individ.
Interacţiunea factorilor de risc este complexă. În general, statinele reduc riscul
evenimentelor cardiovasculare cu 1/3. Astfel o persoană cu 20 % risc de a dezvolta o
boală cardiovasculară în următorii 10 ani poate să reducă acest risc la 14 % după
administrarea de statin. Dacă o persoană are un risc de 10 % în următorii 10 ani, atunci
echivalentul reducerii de risc absolut este redus la 7 %.

Simvastatin

După cum am menţionat şi anterior, reducerea nivelului de colesterol din sânge trebuie să
facă parte dintrun program care doreşte reducerea cât mai mare a riscului şi în cazul altor
factori cu potenţial de risc. 10 mg de simvastatin se presupune că reduce cu 1/3 riscul
unei boli cardiovasculare la persoanele care urmează acest tratament de mai mult de 3
ani.

Evaluarea riscului

Următorii factori trebuie luaţi în considerare:

- vârsta
- sexul
- etnia
- episoade de fumat
- antecedente familiale în boala coronariană prematură
- nivelul de activitate
- dieta şi alcoolul în antecedente
- obezitate
- antecedente diabetice
- presiunea arterială
- determinarea colesterolului în ultimele 12 luni
- hipercolesterolemie familială
Cine nu prezintă risc?

- bărbaţii sub 45 de ani

- bărbaţii sub 55 ani fără factori de risc
- femeile sub 55 de ani
- femeile peste 55 de ani fără factori de risc

Cine prezintă risc?

-persoanele cu 10-15 % risc de a dezvolta o boală cardiovasculară în următorii 10 ani se

încadrează în următoarele categorii:

- bărbaţii de 55 de ani şi peste

- bărbaţii între vârstele de 45 – 54 sau femeile la post-menopauză peste 55
de ani, având unul dintre următorii factroi de risc:

- antecedente familiale de boală cardiovasculară (tata sau fratele care are/ a

avut angină înainte de 55 de ani sau mamă sau soră înainte de 65 de ani)

- fumător – în prezent sau în ultimii 5 ani

- supraponderal/obez – circumferinţa taliei mai mare de 102cm la bărbaţi;

88 cm la femei sau un index de măsurare a corpului mai mare de 25 de
kg/m2

- familiile de origine sud-asiatică

Un statin eliberat fără prescripţie nu trebuie vândut :

- indivizilor cu boli cardiovasculare

- indivizilor care au diabet
- persoanelor care prezintă un risc mai mare de 15 % de a dezvolta o boală
cardiovasculară în următorii 10 ani
- bărbaţii peste 70 de ani sau femeile peste 55 cu antecedente în familie sau
alţi factori de risc
- persoanele cu hiperlipidemie în familie
- persoanele hipertensive sau orice pacient care urmează tratament de
hipertensiune
- femeile însărcinate
- persoanele care suferă de boli de ficat sau rinichi
- persoanele cu hipertiroidism
- persoanele care au antecedente familiale în afecţiuni musculare
- persoanele cu dureri inexplicabile în piept
- persoanele care consumă cantităţi mari de alcool
- persoanele care consumă suc de graepfruit

Este important ca farmaciştii şi medicii să discute cu pacientul protocolul pe care aceştia

să-l folosească.

Determinarea presiunii arteriale

Determinarea presiunii arteriale este extrem de importantă şi ea trebuie realizată de

3 ori (trei vizite separate) atunci când nivelul depăşeşte indicele normal.

Determinarea concentraţiei totale de colesterol din sânge

Portivit sfatului privind administrarea, determinarea valorii colesterolului nu este

esenţială înainte de recomandarea tratamentului cu simvastatin, deşi poate să ofere
feedback şi să ajute la motivarea indivizilor. Pentru determinarea valorii colesterolului,
nu este nevoie de o mostră de sânge, iar pacientul nu trebuie să ţină regim decât la
determinarea valorii trigliceridelor.
În Marea Britanie este indicat ca, concentraţia totală de colesterol din sânge să fie mai
joasă de 5.0 mmol/l la pacienţii cu risc crescut şi nivelul lipoproteinelor de densitate
joasă mai mic de 3.0 mmol/l. Colesterolul lipopeoteinelor de densitate înaltă ar trebui să
aibă o valoare mai mare de 1.0 mmol/l. Totuşi, în alte părţi ale Europei, valoarea totală a
colesterolului este de preferat să nu depăşească valoarea de 4.0 iar în cazul
lipoproteinelor de densitate joasă mai mică de 2.0 mmol/l. Conform licenţei produsului
privind adminsitrarea de simvastatin eliberat fără prescipţie, indivizii cu colesterol de
lipoproteine de densitate joasă care depăşte valoarea de 5.5 mmol/l sau un colesterol
total de 7 mmol/l, trebuie să consulte medicul. Prin urmare pot să apară probleme întro
situaţie în care farmacistul recomandă simvastatin 10 mg la o persoană a cărui nivel de
colesterol nu a fost stablit, dar a cărui nivel total de colesterol este mai ridicat decât cele
mai sus-menţionate; în acest caz pacientul necesită opinie medicală.

Reacţii adverse la statine

Statinele prezintă adesea un risc major de apariţie a efectelor adeverse. Cele mai serioase
efecte adverse, deşi rare, sunt miozita si rabdomioliza care se manifestă sub formă de
crampe musculare. Acestea se întâlnesc rar la dozele recomandate de medicamente fără
prescripţie şi sunt mai frecvente în cazul administrării unor doze mai mari. Alte efecte
secundare pot fi: durere abdominală, constipaţie sau diaree, greaţă, vărsături, flatulenţă,
durere de cap şi neuropatie periferică (furnicături).

Probleme
  Determinarea colesterolului total poate supraestima riscul unei boli coronariene.
Testele de laborator măsoară nivelul colesterolului al lipoproteinelor de denitate
joasă şi relaţia dintre nivelul colesterolului total al lipopreteinelor de densitate
înaltă, care oferă o mai bună evaluarea a riscului.

 La pacienţii cu risc scăzut sau moderat se presupune că simpla analiză a

antecedentelor paicentului este suficientă pentru a estima nivelul de risc al acelei
persoane, deşi la persoanele cu risc sporit, este nevoie de asistenţă din partea unui
tabel care să evidenţieze riscul sau alte unelte de calculare a riscului

 Astfel orice metodă de a calcula riscul are limitele ei iar farmaciştii trebuie să
acorde atenţie deosebită să nu sub sau supraaprecieze riscul, bazându-se pe un
singur factor

 Tendinţă naturală a nivelului colesterolului de a varia la fiecare pacient în parte,

împreună cu erorile care apar la determinarea acestuia, pot să ducă diferenţe de
până la 10 % faţă de valoarea reală a concentraţiei de sânge

 Controlul calităţii este mandatar pentru a oferi încredere şi credibilitate metodei

de măsurare folosită

Informarea pacientului

Pacientul trebuie să fie informat cu privire la natura riscului şi educat pentru a lua măsuri
de prevenire şi reducere a acestuia. Aceasta înseamnă în primul rând un stil de viaţă
sănătos. Aceste schimbări nu înseamnă însă un mod spartan de viaţă, nici efort
excepţional de greu, ci doar mici schimbări în viaţa cotidiană. Orice schimbare pozitivă
contribuie la starea de sănătate individului în prezent cât şi în perioada ce urmează
(următorii 10-20 de ani), când problemele legate de vârstă încep să-şi spună cuvântul.
Indivizii trebuie să informaţi cu privire la ceea ce se poate schimba şi ce nu şi să fie în
acelaşi timp şi ajutaţi. Dacă putem să schimbăm factori care pot fi modificaţi, atunci şi
şansele reducerii riscului impus de factorii nemodificabili creşte. Dacă un pacient are un
singur factor de risc, educarea constă în asigurarea pacientului că acest unic factor, în
lipsa altor factori, nu contribuie semnificativ la riscul total. Statinele sunt relativ scumpe
iar eficacitatea acestora apare doar după folosire îndelungată (3 ani), dar acestea trebuie
administrate în mod constant pe parcursul întregii vieţi, ceea ce presupune perseverenţă şi
devotament. Trebuie din nou accentut faptul că farmaciştii împreună cu medicii trebuie să
întocmească un protocol privind recomandările în cazul administrării statinelor şi să
acorde indicaţii/sfaturi pacienţilor cu un risc moderat de a dezvolt o boală
cardiovasculară.

O a doua opinie

Bolile cardiovasculare – hipertensiune şi atacul ischemic, sunt şi au fost de mult timp

parte vitală a îngrijirii primare, iar în prezent datorită legăturii cu afecţiunile renale şi
diabetul de tip 2 au devenit şi mai importante, atât pentru medici cât şi pentru asistenţii
medicali.Conform noilor reglementări din 2004, noile servicii medicale pun accent şi mai
mare pe determinarea presiunii arteriale, fumat şi nivelul lipidelor; majoritatea clinicilor
au constatat că folosirea medicamentelor în scop terapeutic, inclusiv administrarea de
statine a crescut considerabil. Deşi fiecare factor de risc trebuie luat separat în
considerare, o evaluare generală a riscului în cazul fiecărui pacient duce la stabilirea unui
mod de viaţă şi tratament medical corespunzător. Evaluarea generală include
determinarea repetată a presiunii arteriale, a lipidelor din sânge şi alţi paramentrii precum
funcţia renală, sau în unele cazuri, monitorizarea glicemiei.
Programul de promovare a sănătăţii pune accent totodată pe importanţa determinării
presiunii arteriale, antecedentelor de fumat şi indexul corporal precum şi factorii de risc
nemodificabili la toţi adulţii.