AUTOCUNOAŞTERE ŞI ATITUDINE POZITIVĂ FAŢĂ DE SINE
Comoara neasemuită
Clara Ruse
A fost odată un om care a plecat în căutarea unei comori
neasemuite. A umblat în lună şi în stele. A scotocit pe sub pământ şi
prin mări.
A găsit tot felul de lucruri care de care mai preţioase: perle, praf de
stele, galbeni. Cu toate astea el nu era mai fericit.
Într-unul din drumurile sale a întâlnit un om simplu, cu veşminte
sărăcăcioase, dar curate, cu faţa luminată de un zâmbet larg. Părea că
omul acela găsise ce căutase el atâta vreme. Atunci l-a întrebat:
- Pari foarte fericit, trebuie să fi găsit comoara neasemuită, dar cu toate
astea nu se vede din veşmintele tale. Unde îţi ţii bogăţia?
Omul i-a răspuns atunci cu acelaşi zâmbet cald:
- Cum de ţi-a venit aşa o idee, cum că alergarea după bogăţie te-ar face
fericit? Cum crezi că măcinat de astfel de gânduri ţi-ai putea găsi
liniştea? Bogăţia mea nu poate fi găsită de altcineva sau furată. Aceasta
se poartă în inimă, iar asta o face mult mai de preţioasă, zise el în timp
ce-şi continuă drumul fluierând.
Omul nostru a căzut atunci pe gânduri şi şi-a întors privirea către
inima sa. Nici nu-i trecuse prin minte să caute comoara chiar acolo.
Atunci toate celelalte bogăţii i-au devenit nefolositoare. Cel mai de preţ
dar fusese să se descopere pe sine, să-şi dea seama că nu mai era altul ca
el. El era unic în tot Universul. Ce altă comoară poate fi mai de preţ?
A se cunoaşte pe sine însemna să ştie ce îl face fericit, să ştie ce
calităţi şi ce defecte avea. Mai mult, odată
ce se împăcase cu propria persoană putea
să se iubească a şa cum era. El era valoros
pentru lume şi pentru sine şi putea să se
îmbunătăţească în fiecare zi câte puţin.
Nu există daruri mai valoroase pe
lume decât a te cunoaşte pe tine şi a face
ce poţi mai bun din tine!
Nu uita: Cât în lume ai umbla şi oriunde
ai căuta, ca tine nu-i altcineva!
Completează desenul astfel încât să
semene cu tine.
AUTOCUNOAŞTERE ŞI ATITUDINE POZITIVĂ FAŢĂ DE SINE
Comoara neasemuită
Clara Ruse
A fost odată un om care a plecat în căutarea unei comori
neasemuite. A umblat în lună şi în stele. A scotocit pe sub pământ şi prin
mări.
A găsit tot felul de lucruri care de care mai preţioase: perle, praf de stele,
galbeni. Cu toate astea el nu era mai fericit.
Într-unul din drumurile sale a întâlnit un om simplu, cu veşminte
sărăcăcioase, dar curate, cu faţa luminată de un zâmbet larg. Părea că
omul acela găsise ce căutase el atâta vreme. Atunci l-a întrebat:
- Pari foarte fericit, trebuie să fi găsit comoara neasemuită, dar cu toate
astea nu se vede din veşmintele tale. Unde îţi ţii bogăţia?
Omul i-a răspuns atunci cu acelaşi zâmbet cald:
- Cum de ţi-a venit aşa o idee, cum că alergarea după bogăţie te-ar face
fericit? Cum crezi că măcinat de astfel de gânduri ţi-ai putea găsi
liniştea? Bogăţia mea nu poate fi găsită de altcineva sau furată. Aceasta
se poartă în inimă, iar asta o face mult mai de preţioasă, zise el în timp
ce-şi continuă drumul fluierând.
Omul nostru a căzut atunci pe gânduri şi şi-a întors privirea către
inima sa. Nici nu-i trecuse prin minte să caute comoara chiar acolo.
Atunci toate celelalte bogăţii i-au devenit nefolositoare. Cel mai de preţ
dar fusese să se descopere pe sine, să-şi dea seama că nu mai era altul ca
el. El era unic în tot Universul. Ce altă comoară poate fi mai de preţ?
A se cunoaşte pe sine însemna să
ştie ce îl face fericit, să ştie ce calităţi şi ce
defecte avea. Mai mult, odată ce se
împăcase cu propria persoană putea să se
iubească a şa cum era. El era valoros pentru
lume şi pentru sine şi putea să se
îmbunătăţească în fiecare zi câte puţin.
Nu există daruri mai valoroase pe
lume decât a te cunoaşte pe tine şi a face ce
poţi mai bun din tine!
Nu uita: Cât în lume ai umbla şi oriunde ai
căuta, ca tine nu-i altcineva!
Completează desenul astfel încât să
semene cu tine.