Universitatea Babeș-Bolyai

Facultatea de Istorie și Filosofie

Politica Sfântului Scaun la începutul Războiului

Rece.Papa Pius al XII-lea și alegerile din Italia
din 1946

Hegheș Adriana
RISE, anul 3, linia română
Context istoric
În lucrarea Politica Mondială dupa 1945 , Peter Calvocoressi a definit Războiul Rece ca
fiind ”un război pentru deţinerea puterii în lume dincolo de graniţele protagoniştilor, dar nu a
fost un război prin care vreunul dintre participanţi să îşi însuşească teritoriile
celuilalt.Războiul rece a fost un fenomen extrem de confuz. El s-a desfăşurat cu o intensitate
ideologică retorică, care a fost în mare măsură un nonsens şi s-au folosit arme care erau în
egală măsură terifiante şi extrem de distructive, dar în termeni strict militari inutile.A fost o
expresie a profundului antagonism în domeniul ideilor şi al comportamentului, neinsoţit însă
de dispute teritoriale şi desfăşurat prin urmare sub forma unor permanente critici”.1 Principalii
actorii au fost Statele Unite, reprezentând una dintre cele mai consolidate democrații ale lumii
și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), țară cu regim comunist.

Acest conflict s-a desfășurat doar între est și vest, între URSS și Statele Unite sau au fost
implicați și alți actori? Factorul religios a fost prezent? Cum era văzută URSS de către
Vatican?Care a fost rolul religiei în acest conflict? Cum s-a raportat papa Pius al XII-lea la
conflict? Acestea sunt întrebări la care voi încerca să răspund pe parcursul lucrării.

Conform lui Dianne Kirby locul religiei în istoriografia Războiului Rece a fost neglijat în
mod sistematic, cu toatea acestea pentru mulți analiști politici și pentru mulți dintre cei care
au trăit în perioada respectivă, Războiul Rece a fost unul dintre marile războaie religioase ale
istoriei, un conflict global între cei care se tem de Dumnezeu și cei fără Dumnezeu.2 Iar autori
precum Lewis Gaddis afirmă că Războiul Rece a fost ”o competiție între Bine și Rău”.3 În 7
aprilie 1950 4 președintelui america, Harry S. Truman, îi este prezentat raportul 68 al
Consiliului Național de Securitate(NSC 68).Acesta statua, într-un mod indirect, importanța
religiei în confruntarea cu URSS prin faptul că nu a început cu o evaluare geopolitică dar cu
viziunea unei bătălii apocaliptice între Binele reprezentat de America și Răul Sovietic.SUA se
percepeau în mod tradițional ca fiind manifestarea Adevărului, a justiției și libertății, plasate
pe pământ de un Dumnezeu al cărui scop era să facă din ele un instrument pentru a extinde
binecuvântările spirituale și materiale ale sale asupra restului omenirii.La începutul

1
Calvocoressi, Peter Politica Mondială dupa 1945 , editura All, 2000
2
MAHAN, ERIN R., Kennedy, de Gaulle, and Western Europe, Cold War history series,
Palgrave Macmillan, Basingstoke, Hampshire, 2002
3
ibidem
4
Milestones: 1945–1952 - Office of the Historian”, https://history.state.gov/milestones/1945-
1952/NSC68, data accesării 25 ianuarie 2018
Războiului Rece religia americană a fost parte importantă a ”stilului american de viață”
despre care se credea că este amenințat.URSS nu a fost privit ca fiind doar inamicul ci și
antihristul, ”diavolul pe care îl cunoaștem”. 5
Pentru unii reprezentanți americani, apelul la sentimentul religios a fost doar o tactică
programatică a războiului. Vocea Americii a atacat în mod repetat tirania sovietică și faptul că
este ostilă religiei, și la caracterizat pe Stalin ca fiind un pseudo-Dumnezeu, susținând că
poporul rus este unul credincios în ciuda tuturor persecuțiilor și pericolelor6.

În literatura de specialitate papa Pius al XII-lea este considerat ca fiind cea mai
controversată figură religioasă din istoria Războiului Rece, iar autori precum Frank J.Coppa
care a studiat atât aspectele religioase cât și cele politice ale lui Pius precum și activitățile
anti-comuniste desfășurate de acesta în perioada 1919-1958, argumentează că Pius a devenit
adânc implicat în sfera politicii datorită faptului că a mobilizat forțele catolice în combaterea
comunismului în campania lui globală împotriva bolșevicilor în general și a URSS în
particular.
Un alt argument oferit de autor este legat de implicarea papei în alegerile din Italia, autorul
susținând că prin această acțiune neutralitatea liderului spiritual a fost compromisă.În timpul
celui de-al doiulea război mondial, papalitatea a denunțat atât Nazismul cât și comunismul,
însă a considerat Bolșevismul ca fiind ”cel mai mare rău”.După război papa a căutat sprijinul
credincioșilor pentu susținera diplomației sale de condamnare și izolare a Uniunii Sovietice.
Cât de apropiată e relația dintre Roma și Washington după Al doilea Război Mondial?
Politica de îngrădire așa cum a fost enunțată de către Harry Truman în 1947 este în
concordanță cu idealurile Vaticanului? A existat într-adevăr o alianță funcțională între
guvernul American și Sfântul Scaun pentru a stopa extinderea comunismului, și dacă a fost
cât de eficient a funcționat? Căutând răspunsul la aceste întrebări Kent argumentează că în
timp ce Biserica Romano-Catolică a oferit cea mai mare parte din retorica ideologică a
Războiului Rece, aceasta a avut o mică influență directă asupra evenimentelor. De asemenea,
el nu vedea o mare concordanță reală între politica Washingtonului și cea a Romei
papale.Până la sfârșitul anilor 1960 Biserca se părea a fi hegemon atât în viața politică italiană
cât și în societatea civilă.Prin faptul că comunismul a fost principala problemă pe agenda

5
MAHAN, ERIN R., Kennedy, de Gaulle, and Western Europe, Cold War history series,
Palgrave Macmillan, Basingstoke, Hampshire, 2002
6
Ibidem
politică a bisericii alte probleme precum mafia din Sicilia nu au fost adresate, acest lucru
având consecințe grave.
Între anii 1945-1950 SUA și Vatican au efectuat o operațiune clandestină de colectare și
transmitere a informațiilor, aceste operațiuni marcând o perioadă istorică în cadrul cooperării
diplomatice dintre cele două state. Ca forță diplomatică, Vaticanul s-a implicat activ în
Balcani în perioada Războiului Rece, papalitatea fiind interesată, cu precădere, să influențeze
politica SUA în Iugoslavia, având atât motive spirituale cât și politice.
Charles Gallagher a făcut cercetări despre conceptul de americanizare a Corpului diplomatic
al Sfântului Scaun. El a pus accent special pe numirea episcopului american Joseph P. Hurley
din St Augustine, Florida la nunțiatura apostolică din Belgrad. Acesta s-a întâlnit în secret cu
papa în octombrie 1945 pentru a discuta și accepta misiunea.Totodată, Hurley, avea legături
politice cu Departamentul de Stat al SUA și cu mulți membri înalți ai corpului diplomatic
american din acea perioadă. Nunțiatura de la Belgrad a oferit , în secret, rapoarte detaliate
despre activitățile catolice și politice ale Iugoslaviei.Însă, parteneriatul dintre Vatican și SUA
s-a deteriorat ca urmare a arestării arhiepiscopului Aloysius Stepinac din Zagreb și a tăcerii cu
care a tratat SUA acest fapt.

Pius al XII-lea
A devenit papă la data de 12 martie 1939, după trei tururi de scrutin7, fiind liderul bisericii
până în 1958.În 2 iunie 1945 se adresează cardinalilor, principala misiune a discursului a fost
de a-i înștiința pe cardinali de venirea unei noi ordini mondiale cât și despre reconstrucția
morală și materială a Europei8.Viziunea sa politică a avut la bază susținerea principiului
autodeterminării și securității naționale precum și drepturile minorităților etnice.Totodată a
susținut activ dezarmarea și a sperat să se înființeze organizații internaționale care să
reglementeze afacerile statelor și să corecteze greșelile și lipsurile organizațiilor anterioare.
Viziunea sa pentru epoca postbelică s-a bazat pe principiile după care și-a condus filosofia
politică încă din primele zile ca diplomat al Sfântului Scaun.Această viziunea avea în centru
ideea unei Germani stabile și unificată, integrată în familia statelor europene și care să
acționeze ca un bastion spiritual, cultural și politic împotriva comunismului.Iar viziunea sa
asupra lumii a fost dominată de ideea conform căreia comunismul reprezintă cea mai are
7
DUMEA, Emil, BISERICA CATOLICĂ ȘI COMUNISMUL ÎN EUROPA
(în internet) Prelucrare după Philippe Chenaux, L'Église catholique et le communisme en
Europe, 1917-1989: de Lénine à Jean-Paul II, Cerf, Paris 2009.
8
VENTRESCA, ROBERT, Soldier of Christ: the life of Pope Pius XII, Belknap Press of Harvard
University Press, Cambridge, Mass, 2013
amenințare asupra Biserici sale.Prioritatea sa după război a fost ca autoritățile care au ocupat
Germania să recunoască Concordatul pe care l-a semnat cu guvernul nazist în 1933.A avut de-
a face cu dictatori pe tot parcursul carierei sale iar acest lucru i-a dezvoltat credința conform
căreia: ” democrația era destinată să fie ucigașul balaurului comunist”, iar toate acțiunile sale
au devenit subordonate acestei credințe9.Apropiații l-au descris ca fiind o persoană solitară
care păstra o mare rezervă chiar și față de cei mai apropiați asociați ai săi.
Generalul de Gaulle care s-a întâlnit cu Pius în iunie 1944 a fost impresionat de gândirea
”sensibilă și puternică” a papei10
În primul deceniu a Războiului Rece, reputația papei a crescut semnificativ, imediat după
sfârșitului conflagrației mondiale fiind sunat de către Secretarul General al Congresului
Evreiesc Mondial, cât și de directorul american al Joint Distribution Committee11.La sfârșitul
războiului a apărat germani și populația catolică, în august 1945 i-a numit eroi și martiri iar
mai târziu în acel an a declarat că cei mai mulți se opuseseră din toată inima nazismului.12A
ales căi diplomatice cu ajutorul cărora spera că va menține o puternică entitate germană ca
bastion împotriva URSS. Înainte de Holocaust o asemenea poziție a părut rezonabilă dar în
timpul și după uciderea evreilor europeni, a apărut întrebarea dacă papa nu și-a sacrificat
autoritatea morală pentru o poziție diplomatică favorabilă.Mai târziu întrebarea a fost pusă de
istorici în termenii ”tăcerii papei Pius al XII-lea” însă istoricii nu afirmă că era în puterea
papei evitarea genocidul provocat de Hitler.A susținut ideea conform căreia stăpânirea
locurilor sfinte trebuia să aparțină creștinilor însă existau mulți actori are se împotriveau
acestei perspective, iar unul dintre ei a fost cardinalul Johannes Willenbrand, care și-a
sumarizat convingerea cu privire la această problemă în fraza următoare: ” pentru că evreii ca
oameni sunt vinovați de moartea lui Iisus, ei au fost condamnați la perelinaj etern în afara țării
Israelului”.Cu toate acestea Pius a preferat emigrarea spre SUA mai degrabă decât spre
Palestina, iar când un rabin i-a amintit că supraviețuitorii doreau stabilirea în Palestina, el a
răspuns: ” Da, recunosc asta ca dorință a lor”.13Dupa crearea Israelului în 1947, Pius a
continuat să fie negativ în ceea ce privește situația, atât din punct de vedere diplomatic cât și
din punct de vedere politic. De asemenea, nu a fost de acord cu vina colectivă a germanilor

9
PHAYER, MICHAEL, „Pope Pius XII, the Holocaust, and the Cold War”, Holocaust and
Genocide Studies, vol. 12, nr. 2, 1998, pp. 233–256
10
VENTRESCA, ROBERT, Soldier of Christ: the life of Pope Pius XII, Belknap Press of Harvard
University Press, Cambridge, Mass, 2013
11
PHAYER, MICHAEL, „Pope Pius XII, the Holocaust, and the Cold War”, Holocaust and
Genocide Studies, vol. 12, nr. 2, 1998, pp. 233–256
12
ibidem
13
ibidem
pentru Holocaust.Iar după război a căutat să absolve biserica, papalitatea și chiar pe germanii
obișnuiți e răspunderea pentru crimele nazismului, vorbind despre timpul pe care –a petrecut
în rândul poporului german, pe care îl iubea și îl admira atât de mult.
La sfârșitul celui de al doilea război modial a fost criticat pentru activităție sale dinaintea
și din timpul declanșării războiului;diplomaul britanic Sir Oliver Harvey într-o scrisoare
adresată lui Arcy Osborne s-a referit la Pius ca la ”domnul care merge pe ambele căi”.
Deoarece nu s-a pronunțat clar împotriva atrocităților germane sau împotriva
bombardamentelor suferite de către populațiile civile14.Într-un raport secret către Winston
Churchill din iulie 1945 acesta îl descrie pe Pius ca fiind ”timorat, nehotărât, și o persoană
care se opune acțiunii irevocabile”. Tot acesta spune că ” este imposibil să nu-l admiri pe
sfânt sau să-l iubești și să-l respecți pe om”15
După război Pius și-a văzut cea mai mare teamă devenită realitate și anume stabilirea în
Europa de Est ca și în Croația, care a fost înlocuită de statul Iugoslav, a unor regimuri
comuniste.

Italia, Pius și alegerile din 1946

La sfârșitul războiului Italia, la fel ca majoritatea țărilor europene s-a confruntat cu grave
probleme economice, sociale și politice iar în 1946 printr-un referendum popular monarhia a
fost abolită. Astfel, a existat nevoia de a restabilii legături diplomatice cu comunitatea
internațională după catastrofa fascismului, însă acest lucru nu s-a îndeplinit decât în momentul
în care a fost stabilită pacea cu Aliații, în 1947, sau până când Italia a intrat în NATO, doi ani
mai târziu.
John Pollard afirmă că, Italia a fost ”pe prima linie” în două sensuri în timpul Războiului
Rece; capătul sudic al cortinei de fier a lui Churchill, Trieste, se afla pe frontiera redusă a
Italiei cu Iugoslavia fiind motiv de dispută cu noul regim a lui Tito până în 1954. Tot la
sfârșitul războiului în Italia se afla cel mai mare partid comunist din vest. Pius a văzut acest
fapt într-un mod apocaliptic, cu precădere după 1948, ca urmare în 1949 Secretariatul
Sfântului Birou a făcut o declarație conform căreia îi va excomunica pe cei implicați în
activități de stânga Totodată Partidul Comunist a ajuns să dețină controlul nu numai asupra
marilor orașe din nord dar și asupra administrațiilor municipale din provincie, într-o regiune
rurală din centrul Italiei numită Red Belt.Vaticanul s-a pregătit pentru era post fascistă încă
din anii 30; papa Pius al XI lea și Eugenio Pacelli, care a fost secretar de stat, pâna în 1939

VENTRESCA, ROBERT, Soldier of Christ: the life of Pope Pius XII, Belknap Press of Harvard
14

University Press, Cambridge, Mass, 2013

15
ibidem
când a fost ales papă sub numele de Pius al XII-lea. 16De asemenea, Vaticanul și-a folosit
influența și pentru a încerca să atenueze termenii tratatului de pace din 1947. Însă punctul
culminant al Războiului Rece pentru Italia a fost reprezentat de alegerile generale din
1948.Acestea au fost câștigate de către creștini-democrați cu un procent de 48% , acest lucru
s-a întâmplat și datorită mobilizării electoratului catolic prin intermediul Acțiunii Catolice
care număra în jur de 2,5 milioane de peroane; femei, bărbați , studenți, muncitori, care a
supraviețuit pe timpul fascismului datorită Concordatului din 1929, însă același concordat
interzicea implicarea activă a aceste organizații în politica dusă de guvern.Propaganda
catolică a fost una ”apocaliptică” tratând alegerile ca fiind nimic mai mult decât o luptă între
Satana și Dumnezeu, între Christ și Antichrist, civilizație sau barbarism, libertate sau sclavie ,
de asemnea, și sprijinul oferit de către SUA creștin-democraților a fost un factor decisiv în
câștigarea alegerilor de către aceștia.
Lupta cu comunismul nu s-a încheiat în 1948, nici măcar în 1953, când Stalin a murit, ci a
continuat să existe la fiecare nivel al al societății pentru ani buni. Catolicismul italian părea că
își asumă din ce în ce mai mult caracteristicile unei mișcări politice de masă, cu un lider
carismatic, papa. Oliver Logan vorbește despre ”un cult al personalități” în ceea ce îl privește
pe papa Pius al XII- lea, cult construit în jurul ”papei victimă” , initiat de Pius al IX-lea, în
care s-a văzut victima agresiuni italiene împotriva statelor papale, descrându-se constant ca
”prizonierul vaticanului”.
Până în anul 1992 anticomunismul a rămas asul din mânecă al creștin-democraților în
câștigarea alegerilor.Ca rezultat creștin-democrați au devenit ”partidul natural de
guvernământ” iar comuniști au reprezentat opoziția.

Concluzii
După sfârșitul celui de al doilea Război Mondial, se instaurează Războiul Rece, un conflict
în care au fost implicate Statele Unite și aliații săi pe de o parte și Uniunea Sovietică și țările
din estul Europei, numite adesea sateliții Moscovei, de cealaltă parte.SUA erau exponentul
democrației pe când URSS reprezenta comunismul, înfruntarea dintre cele două a fost la nivel
ideologic mai degrabă decât prin intermediul armelor.
Vaticanul, prin intermediul papei Pius al XII-lea s-a implicat activ în stoparea răspândirii
comunismului în Europa în general iar în Italia în particular. De asemenea, atât în timpul
conflagrației modiale cât și în timpul Războiului Rece între Vatican și SUA au existat relații
apropiate, cu precădere prin intermediul persoanei lui Myron Taylor, care a fost numit în anul

MAHAN, ERIN R., Kennedy, de Gaulle, and Western Europe, Cold War history series,
16

Palgrave Macmillan, Basingstoke, Hampshire, 2002

1939 reprezentantul personal a lui Roosevelt pe lângă Sfântul Scaun, fiind primit în audiență
de către suveranul pontif pentru prima dată în februarie 1940.

Bibliografie
MAHAN, ERIN R., Kennedy, de Gaulle, and Western Europe, Cold War history series,
Palgrave Macmillan, Basingstoke, Hampshire, 2002
PHAYER, MICHAEL, „Pope Pius XII, the Holocaust, and the Cold War”, Holocaust and
Genocide Studies, vol. 12, nr. 2, 1998, pp. 233–256.
STEHLE, HANSJAKOB, „The Ostpolitik of the Vatican and the polish pope”, Religion in
Communist Lands, vol. 8, nr. 1, 1980, pp. 13–21
VENTRESCA, ROBERT, Soldier of Christ: the life of Pope Pius XII, Belknap Press of Harvard
University Press, Cambridge, Mass, 2013.

DUMEA, Emil, BISERICA CATOLICĂ ȘI COMUNISMUL ÎN EUROPA

(în internet) Prelucrare după Philippe Chenaux, L'Église catholique et le communisme en
Europe, 1917-1989: de Lénine à Jean-Paul II, Cerf, Paris 2009.
Calvocoressi, Peter Politica Mondială dupa 1945 , editura All, 2000
Milestones: 1945–1952 - Office of the Historian”, https://history.state.gov/milestones/1945-
1952/NSC68, data accesării 25 ianuarie 2018