UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE

Facultatea de Științe ale Educației

Modalități de receptare în clasele primare a poeziei pentru

copii scrise de Ana Blandiana

Lucrare de licență

Coordonator: Lector, Dr. Otilia IGNĂTESCU

Susținător: Iurea Veronica (Costîn)

 Cuprins
Rezumat......................................................................................................................................................2
Introducere.................................................................................................................................................3
CAPITOLUL I. Cine este Ana Blandiana?......................................................................................................5
1. Cum a copilărit?..................................................................................................................................7
2. Destinul unui poet?...........................................................................................................................10
3. Poet care scrie copiilor sau poet în calitate de copil?........................................................................14
CAPITOLUL II. Universul poetic. Poeziile pentru copii ale Anei Blandiana.................................................18
1. Copilăria edenică...............................................................................................................................21
1.2. Aventura prin miraculoasa lume a inocenței..............................................................................23
1.3. Spirit infantil...............................................................................................................................25
2. Lumea vietăților mărunte..................................................................................................................27
3. Lumea vegetală în grădina lirică a scriitoarei....................................................................................29
CAPITOUL III. Poezia modernă în atenția elevilor.....................................................................................32
1. Lirica modernă a Anei Blandiana în poeziile pentru copii..................................................................35
2. O selecție a poeziilor Anei Blandiana specifice conținuturilor din programă....................................42
3. Procesul analizei și interpretării textelor lirice blandiene în învățământul primar............................48
Conculzii finale..........................................................................................................................................52
Bibliografie................................................................................................................................................53

1
 Rezumat

Cu toate că lucrarea de față, intitulată Modalități de receptare în clasele primare a poeziei

pentru copii scrise de Ana Blandiana, pare a scoate din umbră o oarecare scriitoare, totuși
studiată în profunzime se poate observa că nu de asta e vorba, aceasta remarcându-și genialitatea
încă de la debut. Ceea ce s-a urmărit a fost felul minunat în care poemele ei pentru copii, create
în stilul lor, reușesc să cultive în minți fragede simțul estetic prin aprecierea frumosului din
natură.
Cei cu însărcinarea de a îndruma pașii nesiguri ai vârstei juvenile, atât dascăli cât și părinți,
au posibilitatea de a descoperi în acest material în ce fel ar putea structura o activitate care să-i
ajute pe cei mici în receptarea, înțelegerea și interpretarea poeziilor moderne.
În cadrul studiului s-a evidențiat faptul că pe copii nu-i atrag doar poveștile și poeziile
clasice cu rime și ritm perfect, cât mai cu putință epice din partea unor cadre didactice, ci cu cât
cresc ei pot fi captați la fel de mult și de lirica modernă ce exprimă stările lăuntrice ale autorilor.
De aceea, chiar dacă în manualele ciclului primar nu se întâlnesc prea multe creații ale Anei
Blandiana, concepute special pentru ei, acestea pot fi studiate într-un program de opțional, fie în
cadrul unor activități extracurriculare, la serbările școlare sau în cadrul unor serbări precum
manifestarea literară ori „clubul de poezie.”
Poeziile au demonstrat că transmit valori ce înlesnesc accesul la bucuriile imaginației,
contribuind totodată la îmbunătățirea stăpânirii limbii. Într-o societate în care se preferă
literatura de consum, s-ar cuveni ca de la o vârstă fragedă să înceapă să li se stimuleze copiilor
imaginația, gândirea și intuiția în întâlnirea cu poezia. Prin intermediul acesteia s-a dovedit cum
Ana Blandiana răspunde nevoii umane de a cunoaște încă din perioada juvenilă tainele
universului înconjurător.
Majoritatea poemelor sunt potrivite pentru elevii de clasele a III-a și a IV-a, drept urmare,
în rltimul capitol s-a realizat o selecție a câtorva dintre ele care să fie specifice conținuturilor din
programă. Nu în ultimul rând, s-au cuprins anumite aspect necesare a fi luate în considerare în
analiza textelor lirice blandiene care să urmărească substanța lor.
Cuvinte cheie: poezii moderne, frumosul din natură, imaginația, simțul estetic.

2
 Introducere

Valorizarea mult mai amplă a poeziilor Anei Blandiana, care să contribuie la dezvoltarea
interesului elevilor pentru lecturarea lor, a stat ca reper în elaborarea acestei lucrări ce propune
anumite modalități adecvate receptării lor, apte să-i sensibilizeze și să le îmbogățească sufletul și
mintea cu tot ce e frumos împrejurul lor. Motivarea și antrenarea eforturilor formatorilor în acest
sens este avută în vedere prin familiarizarea cu stilul unic și individual al autoarei căreia îi place
să se joace în poemele ei.
Ceea ce captează încă de la prima lectură a liricii blandiene este pofta de viață datorată
izvorului de minunății ce sunt contemplate îndelung.Toate cele trei volume de poezii
(Întâmplări din grădina mea, Alte întâmplări din grădina mea și Întâmplări de pe strada mea)
sunt scrise cu entuziasm și optimism pasional care să reflecte perioda vieții nesupusă vreunei
constrângeri imaginative: copilăria. Asemenea perioadă caracterizată prin joc și joacă în cadrul
unui mediu ambiant, ascut toate simțurile și stârnesc dorințe de a porni în cutreierarea amintirilor
asemănătoare imaginarului liric ce se copilărește la propriu. Natura este cel mai mult sursa de
inspirație poetică menită să producă sensibilitate cititorilor uimiți de imaginile paradisiace care li
se perindă dinainte.
Particularitățile poeziilor sunt illustrate de context ce au legătură între ele și care
evidențiază universul imaculat al copilăriei din care nu lipsesc vioiciunea, entuziasmul,
candoarea, fericirea, curiozitatea, precum și elemente care contribuie la generarea acestora:
plante și viețuitoare minuscule. Eul liric transcede în lumea măruntă a acestora și aseamănă
traiul lor cu al oamenilor, iar toate aceste imagini nu reprezintă decât o amlă personificare
menită să dezvăluie și să activeze cele mai tainice și subtile mecanisme ale minții umane.
Prin intermediul versurilor micii cititori descoperă o multitudine de idei și întâmplări
imaginative similare cu cele pe care le citesc. Autoarea îi ajută în felul acesta să-și creeze
propriul tablou și scenă din viața de zi cu zi, fie într-un colțișor de grădină, fie într-un parc, sau
de ce nu pe strada pe care locuiesc. Unele detalii nu se pot observa decât prin ochi de copil care
se trezește dis de dimineață să observe prin ce minune se coc fructele și legumele; care se
degizează el însuși ori își deghizează animăluțul de companie în cea mai frumoasă plantă; care
așteaptă cu sufletul la gură și urmărește momentul când puii de rândunele din dreptul ferestrei își
încep lecția de zbor; sau căruia nu-i ajunge niciodată vacanța ca să exploreze îndeajuns infinitele
frumuseți.
De avut în vedere este faptul că elevii prea puțin vin în contact cu asemenea poezii. În
societatea de astăzi, când copiii de la o vârstă fragedă sunt capabili să controleze tehnologia după
preferințe, mulți dintre ei fiind la zi cu tot ce mai apare nou, nu ar trebui să intervină temeri în
3
privința înțelegerii și receptării din partea lor a poeziilor moderne, pe motiv că limbajul e prea
ambiguu. Din contra, stimulați de mici să le îndrăgească, ei iau la cunoștință modalitățile de
expresie ale literaturii, și mai ales mulțimea de sugestii pentru care se poate opta în înțelegerea
mesajului. Treptat, începe să se recreeze în viziunea lor realitatea altei lumi și au posibilitatea de
a-și imagina tablouri unice, în stil propriu, în funcție de percepțiile lor deșteptate la auzirea
cuvintelor poetice. Trebuie să fie învățați să se deprindă cu acele creații ce conțin un drum
nestrăbătut înainte de alt poet.
Având în vedere copilăria generației secolului XXI, în epoca virtualizării și informatizării
educației, elevii au acces la numeroase informații, ceea ce responsabilizează și mai mult cadrele
didactice. În orele destinate analizei liricii moderne este necesară atitudinea pozitivă a
formatorului față de acest tip de comunicare mai greu accesibilă. Mai ales că este vorba de ciclul
primar, e nevoie de lecturarea clară, corectă și cu intonație a textului, sau eventual, audierea unor
înregistrări care să-i capteze pe elevi să distingă aspectele caracteristice poeziei încă de la prima
lectură. De asemenea, familiarizarea elevilor cu aspectele tehnice ale poeziei este destul de
importantă: trebuie să cunoască părțile componente și secvențele lirice, vocabularul utilizat
pentru evidențierea modului în care sunt valorificate cuvintele, felul în care sunt create imaginile
și puțin din prozodia acesteia.
Cu toate că unii sunt de părere că elevii mici sunt capabili de a identifica elementele de
prozodie sau aspectele de ordin stilistic, nu numai diverse, ci și relativ complicate, trebuie avut
în vedere, totuși, rostul acestora care înclină spre superficialitate. Astfel, receptarea textului liric
nu trebuie să se limiteze la descifrarea formei, de vreme ce esențială este înțelegerea substanței
acestui tip de text. Lectura poeziei face cu putință extinderea posibilității copiilor de a percepe
lumea, fapt ce sensibilizează spiritul față de forme, nuanță, imagini și trăiri necunoscute.
Pentru aprofundarea textului este necesară o foarte bună înțelegere a acestuia, care este cu
putință prin relecturi successive, alternate cu rescrierea poeziei, cu recitarea unor fragmente sau
cu ilustrarea lor. De asemenea, acest fapt depinde de importanța acordată secvențelor de
interpretare, care sunt esențiale în formarea cititorilor de poezie. S-a propus o variantă de
structurare a unui scenariu didactic în care momentele centrale de analiză a textului să fie
reprezentate de înțelegere și interpretare, susținute de activitățile de prelectură și de postlectură.
Studiul de față este un instrument util atât pentru cei implicați în formarea personalității
elevilor, cât și pentru micii lectori interesați deopotrivă de a fi inspirați și sprijiniți în elaborarea
interpretărilor literare.

4
 CAPITOLUL I. Cine este Ana Blandiana?

În rândul celor care au dorit să o descopere, Ana Blandiana este cunoscută și apreciată
pentru viața dedicată trup și suflet literaturii. Cu o voce caldă, cu zâmbetul pe buze, își face
apariția și astăzi oriunde îi este onorată prezența: ține conferințe, dă interviuri, le răspunde
editorilor și organizatorilor de lecturi publice din diverse țări, participă la colocvii și dezbateri.
Aparține generației de scriitori ai anilor ’60, numărându-se printre alte poete precum Ileana
Mălăncioiu și Gabriela Melinescu.
Bine cunoscuta scriitoare este originară din Timișoara, unde s-a născut la 25 martie 1942,
ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman și a soției lui, Otilia Coman (înainte de căsătorie
Diacu). Numele, la naștere, i-a fost Otilia Valeria Coman, iar după căsătoria cu scriitorul
Romulus Rusan, a devenit Otilia Valeria Rusan. Cei apropiați o numesc Doina, însă preudonimul
literar, Ana Blandiana, după care este cunoscută de întreaga lume, l-a preluat de la numele
satului mamei, Blandiana, din județul Alba, din care a desprins și prenumele Ana.
Între anii 1949-1942 urmează școala primară, având-o ca învățătoare pe Tamara Stamatiu,
cea care îi observă înclinația și talentul spre literatură. Învățământul gimnazial din anii 1952-
1955 îl urmează la Școala Generală nr.2 din Oradea. După absolvirea liceului la Oradea (1955-
1959), poeta urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din Cluj (1962-1967) și se
stabilește la București, unde lucrează ca redactor la Viața studențească și Amfiteatru (1968-
1974), apoi ca bibliotecar la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, revenind ca redactor,
de data aceasta la Uniunea scriitorilor, în perioada cuprinsă între anii 1977-1979.
Debutează înainte de a fi studentă, cu poezia Originalitate, în revista Tribuna din Cluj
(1959). Nu după mult timp, între anii 1960-1963, i se interzice să mai publice, din motive
politice, însă începând cu 1964, se poate semna din nou în presa literară, cu precădere în
Contemporanul, uunde i se încredințează o rubrică săptămânală de însemnări (Antijurnal,
Corespondențe). Tot în 1964 publică prima sa carte de versuri, Persoana întâia plural, care o
evidențiază în rândul scriitorilor literari.
Din 1969 începe să stârnească mari invidii, de vreme ce primește Premiul pentru poezie al
Uniunii scriitorilor, urmate de alte liste de premii în decursul anilor: Premiul pentru Poezie al
Acadeniei Române, 1970; Premiul pentru Proză al Asociației Scriitorilor din București, Premiul
Internațional Herder de la Viena în 1982; Premiul Opera Omnia, 1994; Premiul Național de
Poezie, 1997; Premiul pentru Poezii al Uniunii Scriitorilor, 2000, etc. Totodată, ”cărțile de
poezie care îi apar la fiecare doi-trei ani (care i se traduc și în străinătate), numeroasele articole
de critică care i se consacră, activitatea publicistică desfășurată cu o inepuizabilă fervoare
intelectuală (rubrica sa Atlas din România literară devine un eveniment săptămânal), călătoriile
5
întreprinse în străinătate (începând cu o bursă de șase luni în SUA în 1974), înalta ținută păstrată
în diverse împrejurări publice, ca și legendara ei fidelitate conjugală (cu atât mai surprinzătoare
cu cât este vorba de o femeie frumoasă, visată de mulți bărbați), îi conferă Anei Blandiana un
prestigiu ieșit din comun.” (Ștefănescu, 2005)
În următoarele volume, după cel de debut, „nu cunoaște teama de a fi înțeleasă” (Simion,
1978), dând dovadă de un talent ieșit din comun, și de încredere în ceea ce spune. Ca o trecere în
revistă, se va face mențiunea fiecărui volum în parte, cu anul publicării: cărți de poezie:
Persoana întâia plural, 1964; Călcâiul vulnerabil, 1966; A tria taină, 1969; 50 de poeme, 1970;
Octombrie, Noiembrie, Decembrie, 1972; Poeme, 1974; Somnul din somn, 1977; Întâmplări din
grădina mea, 1980; Ochiul de greier, 1981; Revista ”Amfiteatru”, 1984; Ora de nisip, 1984;
Stea de pradă, 1986; Alte întâmplări din grădina mea, 1987; Întâmplări de pe strada mea, 1988;
Poezii, 1988; Arhitectura valurilor, 1990; 100 de poeme, 1991; În dimineața de după moarte,
1996; La cules de îngeri, 1997, 2003, 2004; Cartea albă a lui Arpagic, 1998; Balanța cu un
singur talger, 1998; Soarele de apoi, 2000; Refluxul sensurilor, 2004. Cărți de eseuri: Calitatea
de martor, 1970, 2003; Eu scriu, tu scrii, el/ea scrie, 1975; Cea mai frumoasă dintre lumile
posibile, 1978; Coridoare de oglinzi, 1983; Autoportret cu palimpsest, 1985; Orașe de silabe,
1987; Geniul de a fi, 1998; Ghicitul în mulțimi, 2000; Cine sunt eu?, 2001. Cărți de proză: Cele
patru anotimpuri, 1977, 2001; Proiecte de trecut, 1982 – nuvele fantastice; Sertarul cu aplauze,
1992, 1998, 2002, 2004 – roman; Imitație de coșmar, 1995 – nuvele. Bineînțeles, pe lângă toate
acestea a tradus și numeroase cărți.
Cum s-a mai amintit, este invitata multor universități, academii, organizații culturale, a
întreprins mai multe călătorii de documentare și studii în diverse țări europene, participând și la
congrese și festivaluri de poezie. Pe lângă volumele menționate, Ana Blandiana se bucură de
atenția publicului din țări de pe toate continentele, ca Anglia, SUA, Italia, Spania, Franța, Belgia,
Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba,
Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, unde apare cu diverse poeme în reviste și antologii.
După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articole de analiză politică
apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, cât și nenumărate conferințe,
lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări
europene. În ce privește receptarea operei literare în țară, autoarea remarcă faptul că „Nu am
avut nici motive, nici obiceiul să mă plâng vreodată de critică, dar nici nu au avut un rol prea
important în evoluția mea. Am considerat întotdeauna că fiecare – poet sau critic, nu are
importanță – se definește pe sine însuși prin ceea ce scrie. Nu pot să nu observ însă, că în
ultimele decenii am avut mai mult succes în străinătate decât în țară.” (Popescu, 2005)

6
 Într-un interviu realizat de poeta Aura Christi, care dorea să afle de la invitata ei cum se
împacă, sau ce relație există între rolul de poet, eseist și prozator de care dispune Ana Blandiana,
aceasta răspunde, „Relațiile au fost întotdeauna bune pentru că niciodată, nici prozatorul, nici
eseistul nu au contestat rolul predominant al poetului... Când scriu proză eu sunt stăpânul paginii
mele, când scriu versuri, abia îndrăznesc să fiu slujitorul.” (Christi, 2006)
În afara activităților literare, Ana Blandiana își petrece mare parte din timp ca fondator și
președinte de aproape 24 de ani la Academia Civică, fundație inițiatoare și realizaroare a
Memorialului Victimilor Comunismului și al Rezistenței, format din Muzeul – memorial de la
Sighet și dintr-un Centru internațional de studii care funcționează în București (sub conducerea
lui Romulus Rusan) cu sediul în Piața Amzei. Activitățile acestei organizații sunt mereu în
creșetere și cuprind: departamentul editorial, departamentul de istorie orală, realizarea unei noi
săli a muzeului, realizarea unor expoziții în alte țări, simpozioane internaționale, dezbateri
publice, școala de vară.

1. Cum a copilărit?

„Copilăria mea nu a fost un paradis. Dacă e adevărat că fiecare venim din copilăria noastră
ca dintr-o țară, atunci țara aceea a fost pentru mine România anilor ’50. Poate de aceea am simțit
nevoia să mă copilăresc mai târziu, să-mi inventez o copilărie de uz propriu.” (Popescu, 2015)
Din mărturisirile scriitoarei se știe că vacanțele de vară le petrecea la bunicii din Timișoara,
din partea tatălui. Pe cei din partea mamei nu i-a cunoscut, ei murind cu mult timp înainte de a se
naște ea. În schimb, nu a rămas străină de meleagurile unde i se născuse mama: un sat de munte
cu numele Blandiana, din sudul munților Apuseni, situat de o parte și de alta a malurilor
Crișului, pe care îl mai vizita împreună cu mama sa. De aici s-a inspirat când s-a gândit la
pseudonimul Ana Blandiana. Asemenea vacanțe din periada copilăriei „reprezentau un fel de
suspendare de restul vieții,” (Fals tratat de manipulare) care, treptat, nu pregetau în a-i tulbura
tot mai mult spiritul maturizat precoce, datorită perioadei de restriște a societății în care se
născuse. Bunicii vorbeau curent nu doar limba română, ci și sârba, maghiara și germana.
Munceau peste măsură de mult, de dimineață până seara, treziți cu mult timp înaintea nepoților,
și puși la somn cu mult după ce aceștia adormeau. Din acest motiv aproape că nici nu-i cunoștea,
pentru că rar stăteau de vorbă cu nepoții găzduiți sub acoperișul lor, de regulă în număr de cinci.
Amintirea bunicii o duce cu gândul la nesfârșitele munci pe care le relua zilnic: mulgea vacile,
dădea de mâncare la porci, curăța cuștile iepurilor, strângea ouăle din cuibarele găinilor, gătea,
făcea brânză, mătura curtea, dădea lapte celor abonați, trecând de la o muncă la alta aproape

7
alergând. „Cu noi schimba câte o vorbă doar când «ne trăgea», practică medicală pentru care era
faimoasă pe toate străzile din jur, masându-ne fără milă mâinile și brațele, cu palmele muiate în
untură de porc, până când identifica pe sub piele un fel de grăunțe ca de porumb, pe care le
presa, risipindu-le. Ea ne explica în grabă că era sângele rău din cauza căruia eram bolnavi”
(Ibidem).
Pe bunicul îl numea Dedi (apelativ slav), despre care scriitoarea mărturisește că, deși lipsea
aproape tot timpul de acasă pentru că era la câmp, are mai multe amintiri legate de imaginea și
felul lui de a fi. Față de bunica, duminica nu muncea deloc. Era fascinată de ritualul
bărbieritului: „...se dezbrăca până la brâu, și se spăla în curte într-un lighean mare, cu apă
încălzită la soare, săpunindu-și apoi barba crescută de o săptămână, pe care o rădea uitându-se în
oglinda agățată de creanga unui pom” (Ibidem). Acestea erau pregătirile premergătoare plecării
la biserică: își lustruia papucii, și-i dădea cu cremă, se spăla pe mâini și se îmbrăca atent cu o
cămașă albă și costum negru. La întoarcerea de la biserică, singura dată pe săptămână, se așeza
cu toți nepoții la masă. Spre seară, cățărați cu toții pe brațele și picioarele lui, cântau cântece
dintr-un vechi carnețel cu diverse romanțe, întotdeauna începând cu una care se numea „Să-mi
cânți cobzar bătrân ceva.” La un moment dat, bunicul spunea: „«Știi ce? Vrei tu, Doina, să taci
două minute să vedem cum iese?» Și tăceam și ieșea mai bine. și atunci eu stăteam și asistam,
pentru că se pare că eu cântam fals, în timp ce restul nu” (http://jurnalul.ro/campaniile-
jurnalul/viata-mea-e-un-roman/amintirile-anei-blandiana-46964.html).
Își mai amintește și de două bătăi încasate împreună cu ceilalți nepoți de la Dedi: una
pentru că au dărâmat o căpiță de fân, rostogolindu-se pe ea, și a doua pentru că s-au îngropat în
grămezile de grâu din pod. De fapt nu fusese vorba de bătaie, ci de o goană prin ogradă, bunicul
fugărindu-i cu un măturoi și ocărându-i, pentru ca de frică, nepoții să evadeze în cimitirul din
apropiere.
Motivul pentru care a fost numită Doina în familie, dar și în rândul celor apropiați chiar și
la ora actuală, nu îl știe. Cert este că s-a născut într-o familie de intelectuali cu rădăcini de la
țară. Tatăl, preotul Gheorghe Coman, licențiat în drept și teologie, profesor la liceele Daicovici-
Loga și Mihai Viteazul din Timișoara, ulterior la liceul Partenie Cosma din Oradea. A participat
și la eliberarea Transilvaniei de Nord, a Ungariei și Cehoslovaciei, primind gradul de maior.
După terminarea celui de-al doilea Război Modial, s-a stabilit la Oradea, unde a fost preot la
Catedrala din Oradea. Cu toate că tatăl i-a lipsit mult în perioada copilăriei, totuși pentru Ana
Blandiana familia a avut o însemnătate deosebită. În special de sărbători, când și-ar fi dorit cu
toții să stea împreună, atunci se întâmpla ca el să fie foarte mult la biserică. Era, în schimb,
nespus de mândră de faptul că toți îl numeau „Părinte,” și că nu doar ei și surorii mai mici cu
cinci ani îi era tată.
8
 În ce privește educația, distinsa scriitoare dezvăluie că a avut loc „în măsura în care mi-a
făcut-o tata... nu a fost o educație în care el cobora la mintea mea, ci mă ridica pe mine la mintea
lui” (Ibidem). Legat de această concluzie la care a ajuns în decursul trecerii timpului, Blandiana
amintește de o întâmplare în care tatăl a refuzat să-i dea premiul bine-meritat. Era perioada când
religia fusese scoasă din școli, iar tatăla reușit să facă în așa fel încât să organizeze cursuri de
religie în biserică, de la care nu putea să fie nelipsită și fiica lui. Copiii așteptau cu toții să se
încheie liturghia, pentru ca imediat scăunelele să fie aranjate în semicerc, pregătite pentru studiu.
Încadrată la grupa mare, dar fiind cea mai mică, tatăl era mândru de modul în care reușea să
recepteze atât de rapid lecțiile. Nu se puneau note, dar erau promise premii celor care
răspundeau corect la diferite întrebări din lecțiile precedente. Mare i-a fost dezamăgirea micuței
când, la sfârșit de an, s-a ales doar cu una dintre mențiuni. Explicația tatei a fost că premiul întâi
„nu este recomandabil și poate chiar să devină periculos, pentru că în felul acesta ieși din rândul
colegilor tăi, care nu te mai consideră de-ai lor și rămâi singură în frunte, iar a fi singură este
infinit mai rău decât a nu avea premiul întâi. De altfel, premiile nu au fost făcute pentru cei ca
tine, pentru care recompensa învățatului este chiar bucuria de a ști, ci pentru cei care trebuie
stimulați să iubească învățătura” (Fals tratat de manipulare).
Casa de la Oradea și-o imaginează și acum cu parter înalt și pivnițe cu bolți medievale,
care i-a trezit încă de pe atunci sentimentul miraculosului și i-a deschis drumul spre nesfârșitul
univers al cuvintelor. A început să se joace în rime înainte de a ști să scrie și a învățat să scrie
înainte de a merge la școală. Citea intens de mult, cel mai adesea în ascuns. Din cauză că se
retrăgea prea mult citind, părinții au căzut la învoială cu doctorul, la un moment dat când se
îmbolnăvise, să-i spună că s-a îmbolnăvit de prea mult citit.
Cartea copilăriei Anei Blandiana a fost Robinson Crusoe. „Ea m-a marcat nu în sens literar
sau nici măcar ca plăcere a lecturii, ci pentru că, începând de la ea, cred că principalul meu joc,
ani de zile, n-aș putea să spun exact dacă între 7 și 10 ani, dar în orice caz îmi amintesc mai
multe veri la rând, în care principalul joc era să îmi imaginez că sunt singură pe o insulă ca
Robinson Crusoe, deci trebuie să mă descurc singură din toate punctele de vedere” (Ibidem).
Citind poezii, se îndrăgostea tot mai mult de diferiți poeți și începea să pătrundă în lumea lor și
să scrie precum aceștia. Înclinația spre compunerea de poezii a fost evidentă devreme părinților
și celor apropiați, iar la școală, învățătoarea Tamara Stamatiu i-a descoperit taletul literar în
timpul orelor de compunere.
De altfel, cele câteva pete de culoare ale primei vârste au fost umbrite și de brutalitatea
sistemului comunist care tocmai luase ființă. La doar 6 ani, într-un moment când mama și sora
erau plecate de acasă, tatăl, i-a fost aresta sub acuzația de „dușman al poporului.” Pentru fetița de
atunci era începutul unui drum presărat cu interdicții, neliniști, traume și suferință. Ana
9
Blandiana își amintește despre momentul acela că „La percheziție era chemată o persoană din
afară să asiste, era o formă de ipocrizie, ca să fie totul cât mai legal. și unul din cei care veniseră
a spus că trebuie să cheme un martor, și a ieșit, s-a dus... s-a întors peste două minute, și ca să-l
scoată pe tata din casă a strigat că nu poate deschide poarta. Eu nu am avut curajul să rămân
singură în casă, cu ceilalți și m-am ținut de el până la poartă. L-au arestat pentru port ilegal de
armă. Când mama s-a întors și i-am povestit, mi-a spus că nu trebuia să ies și eu. Și am căpătat o
vinovăție, visam și mă trezeam noaptea plângând, aveam sentimentul că eu sunt vinovată că l-au
arestat pe tata. Pentru că, dacă eu eram suficient de curajoasă să rămân în casă, n-ar fi pus
revolverul. Țin minte tocmai pentru că a fost o copilărie cu traume, țin minte lucrurile care m-au
stresat foarte tare” (Ibidem).
Cu toate acestea, nu a avut, în ce privește copilăria, senzația de paradis pierdut: „Paradisul
copilăriei mele au fost doar lecturile pe care nu le-am pierdut niciodată” (Ibidem). A crescut
având ca model pe ambii părinți. Curajul l-a dobândit de la mamă, care nu se credea niciodată
înfrântă, oricât de greu îi era. De la 17 ani a rămas orfană de ambii părinți, crescându-și singură
mai departe cei cinci frați. Și după ce s-a căsătorit și-a crescut mai mult singură cele două fiice,
de vreme ce în trei rânduri soțul i-a fost întemnițat în închisorile comuniste. Pe tată l-a avut ca
model din toate punctele de vedere, și nu doar ea, ci și toți ceilalți, pentru că „într-un fel, pentru
asta a fost închis, pentru că era modelul prea multor oameni”
(http://www.digi24.ro/emisiuni/bonton/cu-respect-ana-blandiana-297807). Una din multele
calități ale personalității sale dobândite de la tată este empatia. Nu a fost nicidecum ispitită de
dorința de a avea mai mult decât îi este necesar. Mărturisește cum tatăl nu s-a atins vreodată de
banii enoriașilor, de aici desprinzându-se dezinteresul de care a dat dovadă și ea ca urmașă a
unui asemenea om de caracter. Se gândea cu groază la iminenta maturitate în care trebuia să
pătrundă și ea, de vreme ce nu întrevedea decât neclaritate și ambiguitate pretutindeni în jur.
Treptat însă, fobia creșterii a trecut, fapt fatorat devenirii de cititor înaintea devenirii de adult, de
vreme ce patimii lecturii nu i-a mai stat în cale nimic. „În următorii ani viața mea a rămas ca o
haină derizorie pe malul cărților, în care mă scufundam cu sentimentulcă erau nu doar mai
semnificante, ci și mai verosimile decât realitatea” (Fals tratat de manipulare).

2. Destinul unui poet?

Personalitate literară complexă, Ana Blandiana este încadrată în categoria scriitorilor

postbelici, a generației ’șaizeciste, care se afla în căutarea adevăratelor valori literare. Se remarcă
printre cei mai importanți poeți reprezentativi, printre care nume cunoscute precum: Nichita

10
Stănescu, Mircea Dinescu, Ileana Mălăncioiu, Marin Sorescu, Leonid Dimov, Adrian Păunescu,
ș.a. Scriitori distinși, a căror operă poate fi considerată conștiința unei generații, însă despre care
Ana Blandiana face următoarea remarcă: „Există două feluri de poeți. Cei pentru care poezia
este potrivirea cuvintelor, o formă de artă (arta potrivirii lor), și cei pentru care poezia este o
formă de a gândi existența, și chiar o formă de a exista”( Ibidem). Ea se clasifică în cea de-a
doua categorie din moment ce nu concepe că ar putea vreodată să adauge ceva naturii sau că ar
putea fi „autorul a ceva făcut, nu născut” (Ibidem). De asemenea, într-un interviu realizat de
autoarea Alina-Iuliana Popescu, contrazice această asociere a ei cu lumea literară în care a fost
încadrată: „Pentru mine, curentele literare nu au legătură cu poezia, ci cu istoria literară. Sunt
niște tehnici de lucru ale unor cercetători care încearcă să clasifice o materie a cărei esență
rămâne neclasificabilă. Generația ’60 este un grup de scriitori importanți, așa cum generația
interbelică a cuprins un grup de mari scriitori” (Poescu, 2015).
Nu se poate vorbi de o reconstituire a unui act literar de la care să fi pornit scriitoarea. „Nu
cred că aș putea să-mi amintesc momentul revelației primei poezii pentru simplul fapt că –
începând atât de devreme – am trecut apoi printr-o lungă ucenicie pe care nu mi-a impus-o
nimeni, a învățării poeziei, scriind rând pe rând asemenea tuturor poeților pe care îi citeam”
(Christi, 2006). A început să scrie și să citească înainte de a merge la școală, din dorința de a nu
mai depinde de ceilalți să îi citească povești. Observa lumea în alt mod decât o percepeau ceilalți
copii și o stingherea faptulcă era înlăturată frecvent din discuțiile adulților care o socoteau prea
mică pentru a lua parte la ele. Urmărea acțiunile celorlalți și conștientiza încă de pe atunci cât se
privau de libertate unii oameni precum bunicii din partea tatălui, muncind până la istovire, pe
care îi observa de fiecare dată când era lăsată la ei în vacanțele de vară. Tatăl a fost cel care a
făcut-o să simtă că există o lume infinit mai importantă decât o considerau alții. Încerca să-i
explice sensurile politice ale acelor vremuri, însă de cele mai multe ori erau peste puterea ei de
înțelegere, dar nu îndrăznea să-l întrerupă știind că vorbind cu fiica lui, se lămurea pe el insuși
de atâtea întrebări care-i hazardau mintea. A crescut citind, locuind în lumea cărților mai mult
decât în propria ei lume care o tulbura. Nu orice fel de literatură îi era la îndemână, însă tot ce-i
era pe plac recitea de mai multe ori. Poeziile o atrăgeau în mod special. Ei nu i se potrivea
întrebarea care li se adresează de cele mai multe ori copiilor, și anume „Ce vrei să devii când vei
fi mare?”, pentru că avea obiceiul să se joace cu rime înainte de a merge la școală, iat părinții și
cei apropiați i-au observat înclinația. În primele clase primare învățătoarea a fost de aceeași
părere, descoperindu-i talentul literar în timpul orelor de comunicare. Treptat, pentru cea care
înainta cu pași siguri spre ceea ce destinul îi hărăzise, „verbul a scrie a devenit complementar și
geamăn verbului a citi” (Fals tratat de manipulare), înainte de împlinirea vârstei de 15 ani. Citea
intens, participa la cenacluri, încerca toate genurile și toate stilurile. Își amintește de
11
nenumăratele premii școlare, de concursurile literare la care participă și de primele versuri
publicate în reviste pentru copii. Deja trecuse pragul spre maturitatea timpurie, chiar dacă era
abia pe la mijlocul adolescenței și simțea nevoia de a trasa „anumite reguli de conduită” în sfera
de activitate în care se implica. Era ca o nevoie care nu venea neapărat din faptul că scria, ci din
aceea că mulți alții scriau în jurul ei, dar cu care nu voia să semene, în felul acesta luându-și
„măsuri de precauție.” De altfel, erau mulți profesorii care scriau fără a reuși vreodată să publice,
după nenumărate încercări, deoarece creațiile lor nu contribuiau la construirea socialismului, a
ideii patriotice. Astfel, chiar la împlinirea vârstei de 15 ani, poeta își propune să respecte cu
rigurozitate un set de reguli pe care le-a numit decalog, și de care avea să țină cont în următorii
15 ani, altfel trebuia să renunțe la scris, dacă vocația pe care o simțea atunci la începutul
drumului nu se dovedea reală. Nu că s-ar fi îndoit de talentul ei tot mai evident, ci de teama că
ușile care i se deschideau în cale îi puteau fi închise în față, nicidecum „date de perete” (Ibidem).
Nu a mai ținut seama în ce măsură și-a respectat hotărârile luate atunci, însă faptul că
primele poeme au apărut deja publicate în revista Tribuna în 1959, este dovada întipăririi
destinului. A fost interzisă în a scrie versuri înainte de a fi cunoscută ca poet, sub pretextul că era
„fiica unui dușman al poporului”, tatăl ei fiind preot. Reușeșete de fiecare dată să învingă
perioadele nefaste în care, în trei etape, i s-a interzis să mai publice: 1959-1964, 1985, 1988-
1989.
Debutează cu primul volum intitulat Persoana întâia plural, în care evidențiază
sentimentul bucuriei provocat de frumusețile lumii. De foarte devreme a trecut printr-o lungă
ucenicie neimpusă de nimeni, învățând și scriind poezii asemenea poeților pe care îi iubea și
admira: pe Eminescu și în mod special pe Blaga. Niciodată nu și-a dorit să scrie ca un anume
poet, oricât l-ar fi admirat de mult, în schimb, poeta recunoște următorul lucru: „Am visat
întotdeauna să fac din cuvinte ceea ce făcea El Greco din culori sau Mozart din sunete” (Ibidem).
În funcție de fiecare etapă politică a comunismului, poeta fie scapă, fie este condiționată în
rândul literaților. Astfel, volumele care au urmat nu mai sunt trecute prin filtrul aspru al
recenziei: Călcâiul vulnerabil (1966), A treia taină (1969), Cincizeci depoeme (1970), Poezii
(1974), „conțin îndeosebi mărturiile unei maturizări dominată de incertitudini proprii și
contextuale: aspirând spre calitate și puritate simplă, conștiința trăiește drama condiției etice
confruntată cu concretul existenței” (Popa, 2001).
Versurile Anei Blandiana sunt caracterizate de sinceritate și spontaneitate, dar și de o
anumită tristețe atunci când încearcă să descrie lupta dintre bine și rău, după cum o consideră
Alex Ștefănescu, poeta este „vulnerabilă, dar nu naivă”. Rămâne perplexă nu de ceea ce vede, ci
de ceea ce nu vede, pentru că, chiar dacă nu își ia măsurări de apărare, e conștientă de
primejdiile existenței. De aceea, în poemele Somnul din somn (1977) și Ochiul de greier sau
12
Ora de nisip (1983) și în Stea de pradă (1985) este descirs „un lirism al calmei împăcări, al
melancoliei regăsirii ritmutilor elementare ale existenței peste care se insinuiază însă, o acută
stare de neliniște” (Zaciu, Papahagi, Sasu, 2001).
Se observă în primele sale creații cum poeta „adoptă o retorică a extazului, a bucuriei, a
reîntoarcerii și a regăsirii timpului pierdut al copilăriei, singurul timp autentic și demn de a fi
readus în prezent. Astfel, volumele de debut sunt pline de freamăt, dar și de bucurie, de dorința
de luptă, ele stând fără îndoială sub semnul identificării poetului cu viața semenilor, realitatea
internă a Anei Blandiana regăsind suficiente resurse contra celei exterioare” (Popescu, 2015). De
asemenea, printre numeroasele volume de poezie care au urmat a fi publicate, în ciuda tuturor
încercărilor dictaturii de a împiedica să se mai evidențieze, se află și versurile create special
pentru copii: Întâmplări din grădina mea (1980), Alte întâmplări din grădina mea (1983) și
Întâmplări de pe strada mea (1988). Acestea evidențiază partea ludică a poetei care nu se
sustrage în a se avânta în lumea specială în care puțini mai pătrund, iar dacă ajung să o
descopere ca atare, nu mulți reușesc să o însuflețească în felul cum o animă Ana Blandiana.
Poezia destinată copiilor este în concepția poetei pe de o parte un mod de a le vorbi acestora „de
la egal la egal”, o coborâre la nivelul lor reprezentat de bogăția imaginarului și sensibilității
universului lor interior și exterior, iar pe de altă parte exprimă „ironia fină a autoarei”
(http://miscarealiterara.ro/imagini/ml1_12.pdf), prin care sunt satirizate peisaje, evenimente și
personaje specifice acelei periaode asfixiante. Cu toate că datorită unor asemenea versuri poeta a
fost interzisă, poeziile ei continuau să circule din mână în mână, ascunse în buzunarul de la piept
al multor iubitori și admiratori ai ei, fapt ce o încânta și o bucura nespus.
Talentul literar îi este recunoscut și dincolo de granițe, volumele sale de poezie și proză
fiind traduse în 24 de limbi. În cele 32 volume de versuri sunt folosite cât mai puține cuvinte
care să sugereze cât mai mult. Lirica ei surprinde prin profunzimea versurilor, care nu sunt
superficiale sau formale, ci sunt „chiar o formă de a exista” (Fals tratat de manipulare). Astfel,
datorită prestigiului adus culturii române prin distinctele opere, înscriindu-se printre marile nume
din literatura universală, Ana Blandiana face ca literatura română să iasă din umbră. Mai mult de
atât, mai bine de un deceniu, poetul din ea a crezut că are datoria de a-și înlocui cuvintele cu
faptele, numărându-se printre fondatorii Alianței Civice, o formă de construcție fără de care nu
s-ar fi putut pune problema integrării euroatlantice. A renunțat însă, la a mai fi membră când și-a
dat seama că „răul profită de libertate mai mult decât binele” (Ibidem).
Și-a asumat riscul destinului unui poet simțind mereu că trebuie să renunțe la ceva pentru a
ajunge la ceea ce este esențial. Mărturisește cum, din punct de vedere artistic s-a simțit
întotdeauna singură, această stare considerând-o „nu un nenoroc, ci o necesitate” (Ibidem).
Pentru poetul înnăscut, tot ea afirmă că „poezia este o formă de a gândi existența” (Ibidem), iar
13
așa-zisul dar care i-a fost hărăzit, numit astfel pentru că este convinsă că nimic nu se primește
gratuit în această lume, o face să accepte să plătească fără să se plângă.

3. Poet care scrie copiilor sau poet în calitate de copil?

De cum debutează, Ana Blandiana se evidențiază ca fiind o aventurieră prin miraculoasa

lume a inocenței. Și-a resuscitat incomparabil emoțiile copilărești, dând frâu liber fanteziilor
nestăvilite în momentul mutării la țară, la Comana, o localitate situată la 40 de kilometri de
București. A rămas atât de uimită și surprinsă de modul cum răsăreau plantele viguroase dintr-o
minusculă sămânță atunci când a început să-și cultive grădina, încât a hotărât să așternă pe hârtie
versuri în care să cuprindă întregul „paradis liliputan.” Astfel, când colegii au întrebat-o dacă nu
ar vrea să scrie și copiilor, autoarea oferă editurii Ion Creangă primul său volum de poezii,
despre care ea însăși afirmă că le-a scris „în calitate de copil”, fără nici o intenție de a-l publica
(http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/viata-mea-e-un-roman/amintirile-anei-blandiana-
46964.html). Intitulat Întâmplări din grădina mea (1980), volumul cuprinde naturalețea
imaginației copilărești pe care Ana Blandiana reușește să o pătrundă cu atâta ușurință. Cel dintâi
poem e ca o introducere a cititorilor în perimentrul fantasticei grădini. Se adresează cititorului la
general, nu în mod special copiilor și spune pur și simplu „vă scriu.” Chiar dacă mai folosește în
poeziile ei și sintagme precum „dragi copii” în care este evident, pe de o parte, că scrie copiilor,
pe de altă parte, în mod natural este vorba de o curiozitate de copil împărtășită și altor copii în
care privește misterul ascuns bine între „foile-argintii” ale unei verze. Nu încape îndoială că
micuții, între ei, își povestesc fel de fel de întâmplări, ca în poezia O întâmplare cu o muscă
mare. În acest fel, poeta-copil își dă frâu liber fanteziei creatoare și relevă micul paradis cu
întâmplările lui, într-un mod destins, retrăindu-și propria copilărie, sau copilărindu-se pur și
simplu cu prospețimea vârstei dintâi. Simte cu atâta ardoare dorința de a se juca, de a-și descărca
emoțiile înălțătoare, încât ceea ce creează devine o joacă distractivă. Propune chiar diferite
jocuri, admirând grădina, săturată de clasicele jocuri „de-a fetițele și de-a băieții”, și ar dori să
întruchipeze căpșunile, morcovii și pătrunjeii, pepenii și lubenițele, în locul cărora ar putea
descoperi mistere „ce mișună prin aer și prin pământ.”
Protagonistul unor asemenea poeme a existat în realitate și a fost un motan poposit în
grădina autoarei de mic, care avea prostul obicei de a scoate de pe straturi semințele de arpagică
proaspăt cultivate, motiv pentru care a fost botezat cu numele de Arpagic. Ființă mult îndrăgită
de toți copiii, era de acum martoră la toate peripețiile ce se derulau în perimetrul grădinii,
vioiciunea și agerimea sa contribuind în mare măsură la explorarea trăirilor și visărilor

14
copilărești. Universul imaginar al poetei o ajută să se transpună ușor în pielea copilului ce se
preumblă fără încetare, neobosit, cu un pisoiaș în poală sau cățărat pe umeri, căruia să-i țină la
orice pas morală, ori să-l caute cu neliniște prin toate ungherele și pe sub orice frunză și fir de
iarbă.
Sub semnul emblematic al poetei stă singurătatea copilului retras în propria-i lume în care
universul este descris cu dichis, dar în care nu mai există vreun alt copil, cu atât mai puțin vreo
persoană matură. Singurul copil despre care își amintește că i-ar fi menționat cândva „de unde
vine vara...” (Cine poate ști) este „o fetiță cuminte”, dar despre care nu se mai pomenește nimic
că ar fi luat parte vreodată la un spectacol miniatural din grădina fantastică, un spațiu intim de
care se bucură cu încântare și curiozitate de fiecare eveniment petrecut.
Făpturile care se mai bucură de atenția poetei sunt și alți pisoiași (Motoșel și Botoșel), un
cățel, o broască țestoasă „care se pricepe la istorie”, rândunelele care își au cuibul deasupra
casei, turma de miei, ciocârlii. Unele dintre ele așteaptă la rând să fie pomenite în poezii, ca în
Planul. Nici vietățile mărunte nu sunt omise din câmpul vizual (albine, viespii, furnici,
buburuze, fluturi și licurici), ci sunt atent observate cum se preumblă, aplificând măreția
frumuseților aparte de care nu se poate bucura decât un suflet inocent, incapabil de a face rău,
care își creează propriul „spațiu necontaminat” (Rogojinariu, 1999). Universul domestic este
studiat cu multă atenție, din dorința de a descoperi la nesfârșit, poeta neputându-și stăpâni
uimirea, dând frâu liber imaginației infinite. Așa-zisa dezordine este acceptată în grădina intactă,
indiferent de obiecțiile viespiei sau ale furnicii (Face oricine ce vrea). Însuși Arpagic este tras la
răspundere dacă provoacă tulburare în Paradis. Această grădină generează sentimente ce îl fac
părtaș pe cititor și îl implică afectiv în poezie. Lumea getală și a viețuitoarelor mărunte este
percepută la intensitate maximă, poeta fiind martoră la „miracolul vieții” (Bodiștean, 2007)
considerat banal pentru cei mai mulți deveniți adulți. Ea nu poate trece cu vederea nici măcar
coacerea unei cireșe, venirea pe lume a unei legume sau „ora de zbor” a rândunicilor. Valoarea
lumii mărunte este dată de faptulcă poeta însuflețește și personifică lumea, așa cum le place
copiilor: floricelele au hăinuțe, prunele se întrec în „concursul de zbor”, dovleagul râvnește la o
meserie (Secția de telegrafie), broasca țestoasă se pricepe „grozav” la istorie. Cine ar mai putea
să scrie o scrisoare atât de îndrăzneață soarelui, „Stăpânul vacanțelor școlărești” și să dea curs
dorințelor nespuse ale fiecărui școlar, de a se lungi „vacanța mare/ Și să-nceapă școala mai
târziu”? Vara, anotimpul peripețiilor nesfârșite ale copiilor este una din temele poeziei
blandiene. În viziunea infinit de bogată și neobstrucționată de griji, aceasta se naște fie „în
miezul pepenilor verzi”, fie „alunecă” din copilărie, după spusele unei fetițe cuminți (Cine poate
ști). În Biografia verii se soluționează, ori mai bine zis se delimitează mai clar de unde „începe”
toată frumusețea verii și cum își„ ascunde” bogăția de „toamna rea” în bunătățile din cămară: în
15
butoiul cu vin, în legăturile de ceapă, în compoturi și dulceață. Jocul, principala formă a fericirii
infantile, dacă ar putea fi de-a fructele și de-a legumele, subliniază faptul că autoarea înclină să
metamorfozeze totul în jur de dragul priveliștii naturii îmbogățite de felurite culori și forme cu
gust acrișor (căpșunile) și dulce (morcovi, pătrunjei, lubenițe) – Jocuri. Jocul camuflării în
„haină de plantă” este reversul visului fetiței de a vedea măcar o clipă cum ar arăta „florile în
pielea goală;” de data aceasta dorința-i arzătoare este de a se deghiza atât pe ea, cât și pe Arpagic
într-o plantă fermecătoare (Metamorfoze și Aprobarea).
Totuși, starea de fericire copilărească mai este și umbrită de tristețe și durere mărturisită în
poemul Doina, în care poeta imploră să i se descânte nepăsarea și insensibilitatea. Ca răspuns și
izbăvire de această neliniște apare fericirea, o amplă metaforă, drept condiție pentru fericirea
înfloritare prin care decoperă că „Uneori, când sunt fericită într-adevăr,/ Simt (sau poate numai
mi se pare)/ Cum în vârful fiecărui fir de păr îmi crește câte o floare” ( Minune).
În primele două volume despre care s-a consemnat până aici, autoarea a structurat poezia
astfel încât să reprezinte universul exterior, dar și cel interior, prin ochii copilului dornic de
cunoaștere și împins de curiozitate. În cel de-al treilea volum, Întâmplări de pe strada mea,
sesizează evenimentele din jur, folosindu-se tot de același joc de a acorda aceeași atenție micilor
vietăți, de data aceasta într-un cadru citadin, pentru a putea trece de cei care filtrau prin cenzură
tot ce nu corespundea ideologiei vremii. Prin intermediul unor dintre ele sunt satirizate aspectele
negative ale traiului societății de atunci. Nu reușeșete însă, să scape; i se interzice chiar să-și mai
publice creațiile o bună periadă de timp.
Poemele de o întindere mai vastă decât cele din volumele anterioare, sunt împărțite pe
capitole. Primele cinci au continuitate între ele; chiar de la prima poezie autoarea preacizează
subiectul celei care va urma. Amintește în poezia Ce este și ce face un maidanez, despre niște
versuri din volumul Întâmplări din grădina mea, în care subliniază că maidanezul nu face parte
dintre acei câini de la Paris, cu covrigi în coadă. De asemenea, motanul Arpagic, „prezență
ubicuă” (Ibidem), beneficiază de un întreg poem: O vedetă de pe strada mea.
În peisajul citadin casele sunt personificate și subînțeleg sentimentele și caracateristicile
celor care le locuiesc: iubesc, visează, sunt vesele, arată mai grase, mai subțiri, mai gălăgioase,
mai murdare, mai curate și înzorzonate. Locuințele sunt „ambițioase, încăpățânate, curioase,/
Vesele, triste, bârfitoare,/ Timide, impertinente.” Comportamentul descris în detaliu al câinilor,
din capitolul următor, pare a sublinia portretele caracteristice „privilegiaților momentului”
(http://miscarealiterara.ro/imagini/ml1_12.pdf), care sunt liberi să facă ce vor, fără a mai fi trași
la răspundere. Protagonistul jocurilor copilărești, Arpagic, apare în scenă, de data aceasta ca
vedetă a orașului, deja cunoscut de toată lumea. Poeta se folosește de limbajul subversiv pentru a

16
masca, de fapt, ironizarea președintelui dictator. Lui, de fapt, i se aduc onoruri, i se scriu poezii,
pentru el se fac pregătiri de fiecare dată când iese în stradă și i se scandează numele.
Următoarele volume distrag atenția de la problemele reale ale vieții publice, accentuate cu
ironie și umor. Este clar că versurile pot fi citite chiar și de către „cel mai mic dintre
preșcolari/...cu ochii bunicii drept ochelari.” Evident este faptul că Ana Blandiana se detașează
în felul acesta de presimțirea cuiva că ar fi ridiculizat sistemul comunist, de vreme ce versurile
au fost concepute pentru amuzamentul ei însăși. Arpagic redevine motanul obișnuit, dar care are
menirea de a îndemna, „cu un miorlăit prelung și amenințător”, puii de vrabie să zboare (Un
spectacol aeronautic).
În poezia cu titlul Fluturele în oglindă, mama apare pentru prima dată în scenă, în
mirificul spectacol întâlnit chiar și în cartierul urban, dar fără a participa. Litere neînțelese sunt
„zburătoare și vii”, așa cum e fluturele care le poartă și se aștepta ca fetița să cunoască alfabetul
„care să poată zbura.”
Nu mult timp atenția cititorului este distrasă de la contextul ideologiei comuniste, cu
versuri care aduceau zâmbetul pe buze și încălzea inimile cititorilor de rând. Autoarea revine cu
o precizare (Precizarea cu ciocănitoarea) în care în prim plan se află o ciocănitoare, și anume că
această înaripată e posibil să întruchipeze „prototipul securistului care-și îndeplinește cu exces
de zel atribuțiile” (http://miscarealiterara.ro/imagini/ml1_12.pdf).
Volumul se încheie cu presimțirea că propria creație îi poate fi interzisă în lumea reală, în
schimb, în lumea visului, „nu poate pătrunde/ Nici o jivină,/Și nici o crimă/ Nu se poate petrece/
Nicicând,/ Dar orice rimă/ E regină/ Și este rege/ Orice cuvânt.”
Minunata creație a Anei Blandiana nu mai este ascunsă nici măcar într-o mică parte de
curiozitatea oricărui cititor. Descrierea succintă a lumii vii, într-o manieră copilăroasă, sub formă
de joc, prin distinsul ei stil unic, apoi alcătuirea de măști animaliere personajelor de pe scena
politică, dovedesc simplul fapt că scriitoarea „nu a avut ca muză copiii în poezia pe care le-a
dedicat-o, ci însăși copilăria pe care a păstrat-o în suflet mai strălucitoare decât momentul
potrivit din calendar” (Fals tratat de manipulare).

17
 CAPITOLUL II. Universul poetic. Poeziile pentru copii ale Anei Blandiana

Volumele de poezii pentru copii ale Anei Blandiana se înscriu în lirica juvenilă, în
perioada entuziasmului și a pasiunii în deplină amploare, chiar dacă sunt publicate la intervale
diferite de timp (1980, 1983, și 1988). Poemele reflectă lirismul subiectiv, redând prezența eului
liric prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de verbele și pronumele la persoana I:
„lucram”, „aș vrea”, „sunt”, „scriu”, „mie”, „eu”, „mea”, „mele”, „mă”, „-mi”, „meu”, ce
dovedesc implicarea în mare parte a acestuia în cadrul și acțiunea descrisă. Cu alte cuvinte,
sesizează în mod direct („văd”) tot ceea ce se întâmplă în paradisul minuscul. De fapt, poeta este
prezentă în toate poeziile din toate cele trei volume, într-o lirică a rolurilor, prin persoana I
referindu-se la eul liric, prin persoana a II-a este folosindu-se în relația cu un interlocutor sau
mai mulți („Cine dintre voi”, „vouă vă pot spune”, „puteți să fiți”, „v-”, „tu”, „descântați-mi”,
„învățați-mă”) și la persoana a III-a prin care atestă prezența personajelor întâmplărilor („a
venit”, „au mâncat”, „au pornit”, „o”, „sare”).
Titlurile poeziilor care compun volumele poeziilor pentru copii (Într-o zi pe când lucram,
Face oricine ce vrea, Oare cum or fi florile, Subchiriașii, Greierele și furnica, Varza
misterioasa, Ce este și ce face un maidanez, O întâmplare cu o muscă mare, etc.) sunt deosebit
de sugestive pentru ideile fundamentale ale acestora, care țin de spectacolul naturii caracteristice
toiului verii, de vârsta inocenței copilului preocupat de curiozități pline de haz, ori de întâmplări
concrete și instantanee ce au loc în grădina sau pe strada fabuloasă. De asemenea, titlurile care
fac referiri tematice, sunt menite să furnizeze informații cititorului care îl pot orienta în mai
multe direcții ale lecturii.
În creația pentru copii a Anei Blandiana domină tema copilăriei, perioadă a vieții nesupusă
vreunei constrângeri imaginative în mijlocul paradisului. Cu toate că se defășoară într-un cadru
restrâns, totuși spațiul este mai mult decât suficient, gata pregătit pentru a se petrece evenimente
neașteptate, uluitoare și emoționante.
O altă temă încadrată în lirismul blandian este cea a naturii ca sursă de inspirație poetică,
menită să producă sensibilitate cititorilor uimiți de peisajul ce li se perindă dinainte. Micul
paradis e îmbelșugat de plante și flori ce trăiesc într-o adevărată libertate și continuă mișcare,
nederanjate de ciclul vieții redat de răsărire, maturizare și coacere. Atenția este ușor captată prin
curiozitatea deloc banală a momentului și locului desfășurării evenimentelor („ieri”, „în timp ce
scriu”, „în grădina mea”, „într-o zi”, „de la un timp”, „la Paris”, „în pridvorul casei mele”,
„vara”, „în livada mea”), prin care micuții sunt invitați să privească și să examineze și ei felul
cum apar și se dezvoltă diferite plante în universul miniatural. Ei își pot imagina culoarea, gustul

18
sau mirosul prunelor și al violetelor, al căpșunilor și al morcovilor, al strugurilor și al
castraveților, al pepenilor și al pătrunjeilor, etc.
Caracterul ludic, izvorât din copilărescul pur, necontaminat încă de griji este tema ce
îmbină ușoara naivitate și credulitate cu aerul de stăpân („nu-și vde capul de treabă”) ce-și
supraveghează îndeaproape tot ceea ce se întâmplă-n paradis. Anotimpul propice desfășurării
jocului în spațiul paradisiac este cel al vacanțelor lungi, nestingherit de sarcini inutile din partea
adulților, și care în neobosita hoinăreală își pune amprenta celor mai vii și incomparabile
amintiri. Vara cea mult râvnită de către toți copiii este oaza de libertate prielnică dezlănțuirii
viselor.
Asemenea perioadă caracterizată prin joc și joacă într-un mediu ambiant în care se ascut
toate simțurile și se stârnesc dorințe de a porni în cutreierarea amintirilor asemănătoare
imaginarului liric ce se copilărește la propriu, reprezintră într-un tot unitar condiția fericirii.
Această stare înălțătoare este redată de verbele la timpul prezent („simt” și „cred”) din poezia
Minune. Frumusețea este produsul fericirii, este „podoaba împărătească”, încununarea simțită cu
întreaga ființă, dar care se răsfrângr asupra podoabei capilare înflorite. La capătul fiecărui fir de
păr nu crește câte o stea sau o nestemată, ci „câte o floare”, salbe din natură, simboluri ale
simplității și onestității, însă totdată socotite ca cele mai neprețuite imagini ale vieții și daruri ce
le poate oferi natura. Spațiul terestru larg la inimă oferă nenumăratele culori vii care să stimuleze
optimismul, să scalde privirile în marele curcubeu permanent. Cu toate acestea, sufletul omenesc
nu tot timpul observă asemenea minuni ce-l înconjoară. Singur se privează de imaginea florală
ce provoacă fericire. Mai mult decât atât, sentimentul tristeții ce încrețește fruntea, nu doar că
întunecă imaginea frumuseții și gingășiei, dar el ofilește și face să dispară totul într-o clipă, fără
să mai rămână „din toată frumusețea nimic.” De aceea și este numit „minune” acest sentiment,
de vreme ce persistența lui durabilă e un adevărat miracol, forța invizibilă a statorniciei fericirii.
Se ține cont însă, de faptul că în copilărie nu se pune problema umbririi bucuriei vreunui mic
inventator și cercetaș al lumii minuscule.
Ca procedee artistice folosite de poetă, pentru a-i evidenția și personaliza stilul, este
valorificat limbajul metaforic la nivel morfologic și sintactic. Asemenea creații se încadrează în
„texte care aduc zâmbetul pe buze” (Pmfil, 2009), atât celor mari, dar în special celor mici.
Predomină verbelele la modul indicativ timpul prezent și perfect compus care contribuie la
redarea unor stări instantanee în momentul actului lecturii: „alunecă”, „se naște”, „trage”,
„intră”, „a crescut”, „a răspuns”, „am descoperit”, „am hotărât”, „a aflat”, „au lăsat”. Verbele la
imperfect, persoana I și a III-a accentuiază permanentizarea unei fapte („se învârtea”, „sărea”,
„lucram”, „se pricepea”, „povestea”, „încăpea”, „îi creștea”), cele la condițional optativ („ar sta”,
„am juca”, „ar vedea”, „ar fi stat”, „ar fi înflorit”) exprimă dorința imposibilă de îndeplinit, sau
19
neîndeplinită încă, dar cu posibilitatea de a se înfăptui. Restul verbelor, la diferite moduri și
timpuri, mai puțin la viitor, contribuuie și ele la esteticizarea limbajului și la evidențierea
multitudinilor de acțiuni și evenimente ce l-ar putea preocupa pe un copil.
Particularitățile poeziilor sunt ilustrate de contexte ce au legătură între ele și care
evidențiază universul imaculat al copilăriei din care nu lipsesc vioiciunea, entuziasmul,
candoarea, fericirea deplină, curiozitatea, precum și elementele care contribuie la generarea
acestora: plante și viețuitoare minuscule (flori, trifoi, lucernă, troscot, gogoșar, mărar, pătrunjel,
pisici, rândunele, fluturi, bucuruze, furnici, ș.a.). Acestea sunt creatoare de imagini vizuale ce se
îmbină cu cele de mișcare („pe-o tulpină de mărar/ Se rotește-un gogoșar”, „intră-un musafir”,
„Sus, deasupra casei mele/E un cuib de rândunele”, „cucul a zburat”, „se plimbă-n sus și jos”,
„florile...cand...se dezbracă pe furiș”, „șase rândunici se rotesc pe cer”, „fluturele...se rotea și se
oglindea”, etc.), chiar și auditive întâlnite în poezii cu titluri sugestive (Orchestra din cadă,
Precizarea cu ciocănitoarea, Un spectacol aeronautic). Bogăția imaginilor cromatice alcătuiesc
tabloul imens al întâmplărilor din grădină și de pe strada Anei Blandiana, zugrăvit cu ajutorul
culorilor gălbui, verzui, albăstrui, auriu, argintiu, ruginiu, roșu, portocaliu. De asemenea, reies
culori neasemuite și din precizarea doar a numelor diferitelor plante și flori (măcriș, urzici,
caprifoi, păpădii, gogoșar, mărar, castravete, pătrunjel, dovlecel, ridichii, varză vânătă, fasolea,
fire de anason, lucernă, troscot, fire de pir, romanițe, stânjenei, crăițe, cârciumărese, trandafiri).
Sinestezia, figura de stil atent elaborată, se întâlnește în poezia Cine poate ști, reprezentată atât
de imaginea vizuală cât și de cea chinestezică împletită cu cea olfactivă, pentru a descrie cum
anotimpul vara „vine din copilărie... în miros de lapte, de fân și de fum,/ Alunecă de-aici,/ Trasă
de fluturi, de buburuze și de furnici...”.
Eul liric transcende în lumea măruntă a plantelor și vietăților mici și aseamănă traiul
acestora cu cel al oamenilor: florile au hăinuțe, dovleceii au meserii de telegrafiști, păsările sunt
detectivi, fructele și legumele sunt șirete, viespiile și furnicile sunt rele de gură, rândunelele sunt
chiriașii în ținută de seară, vrăbiile-s bârfitoare, greierii sunt analfabeți, dar buni de dat concerte,
destul de inteligentă este o broască țestoasă, casele au sentimente, etc. Anotimpul preferat nu
este o zână din povești, ci propria reprezentare a fiecărui copil. Soarele, izvorul dătător de viață
întregii lumi, este numit și văzut din înaltul cerului ca „stăpân al vacanțelor școlărești.” Toate
aceste imagini la care se raportează eul liric reprezintă o amplă personificare menită să dezvăliue
cele mai tăinuite imaginații. Epitetele, majoritatea cromatice, alcătuiesc lumea de basm și de
poveste pentru a capta simțurile în întregime prin vraja feluritelor imagini („astru auriu, „aripi
strălucitoare, „cer de fum”, „aer de argint”, „muzeu de borangic”, „pardoseală purpurie”,
„străveziu castel”, „centură aurie”, „mătase ruginie”, ș.a.). Poezia Face oricine ce vrea e
presărată de metafore plasticizante care conturează ideea dezordinii din grădină („piersicile-s
20
violete”, „prunele-s portocalii”, „strugurii cresc în cais”, „castraveții urcă-n prun”, „dovlecelul
sare gardul”). Metaforele personificatoare îmbogățesc textele de idei subînțelese („subchiriași -
șase rândunele, „podoaba împărătească – fire de păr, „stăpân al vacanțelor școlărești” – soarele,
„vedeta de pe strada mea” – motanul Arpagic, „ienicerul cu ochelari” – ciocănitaorea, „soprana”/
„tenorul” – greieri).
Versificația celor trei volume variază de la o poezie la alta. Poeziile conțin versuri aritmice,
unele creații nu au rimă, unele-s cu rimă încrucișată (Scrisoare, Examenul de logică, Varza
misterioasă) sau imperecheată (Biografia verii, Joc, Vorbăreața). Multe dintre poezii sunt
distihuri, catrene sunt doar cele cu rima încrucișată, iar resul sunt polimorfe. Un procedeu de
versificație în poemele blandiene, întâlnit mai întâi la Blaga, este ingambamentul care reprezintă
versuri înlănțuite, ideea poetică din primul vers continuând cu versul următor, fără ca acesta să
fie marcat de vreo pauză, formându-se astfel o frază literară din versuri aleatorii (Cine poate ști,
Jocuri, Planul, O stradă cu sentimente, Cine este și ce face o maidaneză, O vedetă de pe strada
mea, Fluturele în oglindă, Precizarea cu ciocănitoarea). Acest procedeu stilistic sugerează o
intonație și o muzicalitate aleasă datorită inegalității versurilor. Cele scurte, de câte un cuvânt
sau două, evidențiază ceea ce dorește poeta să accentueze: „curcubeu”, „colorat”, „cu auriu”, „de
cerneală”, „în stare”, „cu înțeles”, „dezamăgit”, etc. (Fluturele în oglindă).
Limbajul, chiar dacă este unul conotativ, metaforic, în astfel de poezii stârnește nu numai
interesul în ce privește lumea faunei și a florei dintr-o livadă, dar îi și implică afectiv pe cei mici
în tot ce se petrece. Ei nu doar că sunt martori oculari, dar se și includ, se transpun în locul
personajelor și acționează în felul gândirii lor. Ana Blandiana este expertă în a îmbina „lirismul
de calitate cu exprimarea naturală, ironică, orală, neologică pe alocuri” (Bodiștean, 2007).

1. Copilăria edenică

Printre multe alte poezii scrise pentru copii de diverși autori, cele ale Anei Blandiana se
remarcă prin naturalețea copilăroasă, în versurile ei micii cititori descoperind o multitudine de
idei și întâmplări imaginative similare cu cele pe care le citesc. Autoarea ajută micii lectori să-și
creeze propriul tablou și scenă din viața de zi cu zi petrecută fie într-un colțișor de grădină, fie
într-un parc sau pe strada pe care locuiesc. Poemele nu sunt alcătuite cu vreun fel de notă
moralizatoare, regulile se dau în cadrul evenimentelor în mod direct, dar nu oricui, ci numai
celor care încearcă să strice ori să facă să dispară lucrurile din paradis. Este vizat motanul
Arpagic, motanul pripășit, care la un moment dat nu se mulțumește doar cu lăptic, ci se avântă să
vâneze păsări cântătoare și fluturi.

21
 Metafora frunzei de mărar presată de un picioruș de furnică, în loc de scrisoare, ca și cum
cuvintele ar fi de prisos, ar putea fi invitația subtilă a stăpânei „paradisului liliputan” adresată
tuturor de a lua parte trup și suflet la evenimentele din perimetrul unei locuințe, fie de la țară, fie
de la oraș.
Asemenea diversitate de imagini cromatice nu ar putea plăsmui nici un alt anotimp precum
vara. Explozia culorilor vii ale feluritelor fructe și legume coapte, sau aflate în procesul de
coacere, ale petaleleor de diferite forme admirate îndelung în fiecare dimineață, este cel mai
înălțător sentiment pe care eul liric îl socotește asemănător celui din rai. Nu degeaba „astrul
auriu”/„stăpânul vacanțelor școlărești” e implorat să aleagă o soluție optimă prelungirii unei
asemenea perioade (Scrisoare). Ce timp mai prielnic ca acesta ar ademeni o mică făptură de om,
trzind-o cu noaptea-n cap pentru a supraveghea venirea pe lume a unei vinete sau a unui ardei?
(Tare sunt ocupată). Cu ce soi de plante și flori și-ar mai croi „cea amai grozavă fustă din
frunze” și „bluziță din petale”? În plus de atât, oricum vara nu dispare de tot; chiar și atunci când
nu se mai vede în toată splendoarea culorilor ei, nu se lasă înfrântă, ci se ascunde în dulceață și
în compot pentru ca să apară din nou cu alai „trasă de fluturi, de buburuze și de furnici”, de
dragul copiilor. De altfel, în strălucitoarea lume, nu numai celor nemulțumitori și răutăcioși li se
interzice să pătrundă; dacă ar fi cu putință, vara nu ar mai fi înlocuită de „toamna rea” care face
să dispară fără milă rodnicia bogată. Soluția inevitabilă nu rămâne decât să scape în roadele puse
cu grijă deoparte sau valorificate de gospodari în prepararea mustului, compotului și dulceței. În
felul acesta prezența îi este resimțită și la gura sobei în timp ce se deapănă amintiri vii,
degustându-se bunătățile din cămară. Renaște de fiecare dată triumfătoare și cu mare pompă
pentru a dovedi cât de merituoasă este, și că în lipsa ei paradisul nu s-ar mai numi astfel.
Imagini artistice de tot felul încadrează asemenea spațiu edenic observat în detaliu numai
prin ochi de copil. Imaginea motrică este mult mai evidentă pentru că lumea vie care ia ființă
treptat, este urmărită cum se dezvoltă și se extinde, aplificând minunea atâtor priveliști ce desfată
toate simțurile. Enumerarea atâtor tipuri de flori (romanițe, stânjenei, crăițe, cârciumărese,
trandafiri), fructe (căpșuni, prune, gutui, struguri, lubenițe, piersici, fragi, pere, mure), și legume
(pătrunjel, mărar, gogoșar, dovlecei, vinete) subînțelege care simțuri sunt sensibilizate mai mult.
De fapt, acest paradis feeric păstrează viu mirosul de lapte proaspăt muls și băut în preajma
căpițelor de fân adunate de curând, eul liric evidențiind cum nu se poate mai frumos în poemul
Cine poate ști reprezentarea simțului olfactiv.
Orice copil își pleacă privirea și dincolo de perimetrul îndrăgitei priveliști neasemuite care-
l înconjoară, însă observă diferența dintre sentimentul oferit de natură și cel oferit de marile piețe
ale orașelor lumii. Cu ironie accentuată în fiecare vers al poeziei intitulată La Paris, și cu
sarcasm chiar, eul liric se arată dezgustat de imaginea statică, inaptă de a oferi emoții, nicăieri
22
nemaiîntâlnindu-se o asemenea plictiseală și priveliște lipsită de orice farmec: cireșe, struguri,
piersici, mere, prune, pepeni, fragi, alune „cresc” neobișnuit de bizar „în vitrine”, „în șervete”,
„sub tejghea”, „în baruri”.
Întreaga operă artistică restrânsă în cele trei volume este concepută la granița dintre „vis și
amintire”, și conține de fapt „o întâmplare/ Și-o atmosferă/ Îndrăgite de copii” (Un muzeu de
borangic). În fond, acesta-i paradisul miniatural care se învârte în jurul unui personaj poznaș: o
grădină înfloritoare din toate punctele de vedere ce stârnește imaginația nesfârșită a micuților
martori și părtași la orice eveniment din cadrul ei.

1.2. Aventura prin miraculoasa lume a inocenței

Cu nici o altă etapă a vieții nu poate fi comparată și nici o alta nu mai e atât de nostalgic
invocată precum lumea copilăriei. Din acest motiv aautoarea încearcă să surprindă printre
rânduri trăirile micilor aventurieri. Trăind o asemenea copilărie în mijlocul bogățiilor naturii, nu
mai este loc nici o clipă de vreun fel de plictiseală. Libertatea nu e îngrădită de nici un fel de
opreliște care să-i stingherească ori să le inhibe infinita imaginație. Spectacolul unei asemenea
vieți trece de la o scenă la alta, înmiresmând felurite emoții și stârnind nesfârșitele curiozități.
Necunoscând ce înseamnă grija zilei de mâine, se preocupă totuși de un vișin neroditor, de
purtarea necivilizată a șiretului motan, de creșterea unui fruct sau a unei legume sau de felul cum
va decurge „lecția de zbor” a unor pui de rândunele.
La o asemenea vârstă fragedă se trece cu ușurință din lumea reală în cea a reprezentărilor
imaginative, căci în fond, numai cu ajutorul acesteia pot înțelege ulterior rostul și menirea lumii
vii. Frumusețea și gingășia florilor sensibilizează simțul estetic; forma specifică a legumelor și
fructelor induce spre starea de ordine și simetrie a lucrurilor bine înfăptuite, iar felul în care se
perindă viețuitoarele mărunte îndeamnă la un trai cumpătat de vreme ce totul se poate procura cu
măsură și moderație. De asemenea, din aspectele caracteristice ale unor viețuitoare îndrăgite, ar
putea învăța să fie harnici precum albina și furnica; să fie grijulii ca rândunelele ce se preocupă
de hrana puilor, perseverenți ca puii acestora când învață să zboare; sau din contra, să nu fie
cicălitori și să vorbească în plus precum vrăbiile, să nu fure precum pisicul, să nu urmeze
exemplul greierului perde-vară care ajung să cerșească de la furnici.
Un asemenea copil reprezentativ eului liric din poeziile Anei Blandiana se poate numi
aventurier: care se scoală dis-de-dimineață să observe prin ce minune se coc fructele și legumele,
care se deghizează el însuși sau pe animăluțul de companie în cea mai atrăgătoare plantă, care
așteaptă cu sufletul la gură și urmărește să nu piardă momentul când puii de rândunele din cuibul

23
din dreptul ferestrei își încep lecția de zbor, și căruia nu îi ajnge niciodată vacanța ca să
exploreze îndeajuns. Aventura unui asemnea copil continuă chiar și după ce cade de oboseală, cu
pisoiașul în brațe, încununat de vraja farmecului întâmplărilor de peste zi.
În lumea fascinantă a copilărie nu e timp de depănat amintiri. Evenimentele se derulează
atât de iute și în atâtea moduri, încât e de mirare că se află tăinuit, totuși, inconștient, un bagaj de
imagini care să se deruleze cu aceeași intensitate peste ani și ani. Într-o imaculată curăție
sufletească, cum să nu se păstreze intacte momentele încărcate de fericire și extaz fără sfârșit?
Trăirile frenetice printre plante și pomi care mai de care, și atingerea lor delicată ce stârnește
instantaneu un zâmbet în colțul gurii, absoarbe numaidecât energia lor, care nu poate fi decât
pozitivă. De norii plumburii nu se pomenește măcar o dată în minunata lume, pentru că ar
întrerupe peripețiile pentru ceva vreme. Se amintește însă, de „roua dimprejur” (Vorbăreața),
descoperitoare de cusururi, numai că nici aceasta nu-i găsește vreun defect minunatei făpturi cu
chip de om din mijlocul naturii.
Perimetrul grădinii, supranumit și „locul poetic narativ” (Bodiștean, 2007) găzduiește tot
felul de fapte. Unele trezesc nespus de mult interesul și uimesc, precum întâmplarea cu luna
pictată din poezia Un fruct care nu există, apariția unui motan, vizita unei broaște țestoase care
„n-avea nici cinci sute de ani”, sau interesantul cuib de rândunici construit deasupra casei. Alte
evenimente par dramatice precum cel al crimei săvârșite de o omidă față de o prună, al
nelininiștii pentru faptul că Arpagic se face mare sau că vacanța și anotimpul vara se sfârșesc
prea repede. Nu în ultimul rând, au loc fapte ce provoacă emoții în adevăratul sens al cuvântului:
„concursul de zbor” al prunelor este amânat cu o săptămână pentru că încă nici una nu a prins
curajul să zboare „în sus”, acordul lui Arpagic de a se transforma într-o floare, dar care până la
urmă „și-a luat cuvântul înapoi” sau emoțiile palpitante ale puilor de rândunici care învață să
zboare (Spectacolul aeronautic).
Cu precădere în cel dintâi volum de poezii, Întâmplări din grădina mea, „există o dublă
tentație, aceea de a observa fenomenul sub lupa măritoare a uimirii și cealaltă, complementară,
de a dezbrăca lucrurile de învelișul cunoscut pentru a vedea ce se asunde îndărătul lor, de unde le
vine frumusețea” (Bodiștean, 2007). Ca în poezia Cine poate ști, eul liric se întreabă de unde
descinde vara și care sunt locurile pe unde mai călătorește, iar un răspuns ar fi că „se naște din
pepenii verzi”, miezul cărora îl compară cu „un palat/ Luminat/ De rubine,/ Cu pereți/ De porfir
și nestemate/ Și cu pardoseala purpurie.” În grădina ca de basm plantele se bucură de toată
libertatea, indiferent de părerea unei viespii sau furnici, cum că acest fapt creează „harababură.”
Furnica, greierele și șoarecele sunt dorite a fi bune companii în desfășurarea activităților de scris
sau citit. De altă parte, împins de curiozitate, unui mic aventurier i se năzare să privească prin
gaura cheii mai ales florile dezvelite de hainele și podoabele împărătești, pentru a observa în ce
24
constă, de fapt, frumusețea lor. Forma unei verze „cu foile-argintii” provoacă prin misterul ei la
tot felul de păreri legate de ce ar putea ascunde înăuntru.
Prin intermediul unor asemenea versuri, inspirate din dulcea și suava copilărie, Ana
Blandiana realizează o miniserie de aventuri” ce izvorăsc din imaginații proaspete, vii. Sunt
scrise într-o „cărticică foarte mică”, pentru că altfel nu ar exista suficient timp de consemnat în
scris orice detaliu, în toiul și în derularea captivantă a atâtor minunății.

1.3. Spirit infantil

Se simte în multe din poeziile blandiene dorința asiduă a copilărescului din ea de a se juca.
Când vine vorba de preocupările puerile, în grădina lirică a autoarei nu se mai pune problema
diferențierii de gen: aceasta este de părere că fetițe și băieți ar trebui să se joace la un loc. De
altfel, care joc ar putea fi mai reprezentativ în acest paradis înconjurat de atâtea minunății , decât
jocul de-a plantele care își duc traiul în deplină liniște și armonie. Prin joaca de-a căpșunile ar
descoperi, treptat, cu nespusă uimire, misterele care „mișună prin aer și pe pământ”, de-a
morcovii și pătrunjeii ar chicoti ascunși într-o perfectă ascunzătoare, iar de-a pepenii și de-a
lubenițele, făurindu-și propriile grloburi împărătești, să domnească precum „zeii fericiți”,
ascunși în miezul roșu și dulce. Numai dacă ar fi posibil ca cineva să rămână indiferent la
asemenea incitante activități, nedorind să participe, ar putea măcar să încerce să compună poezii
pe baza a ceea ce vede (Joc). Doar că asemenea copii sunt de dorit de vreme ce personajul actor
și spectator experimentează de unul singur cele mai înălțătoare momente. Fie admiră peisaje viu
colorate în care mișună tot felul de vietăți, cu coatele pe pervazul unei ferestre urmărind marele
conclav al unei familii de rândunele care-și pregătește puii de zbor, fie alege, în unele momente
de extaz să se transforme și ea în diferite plante, ademenită de structura și forma acestora. Își
imaginează scurte dialoguri cu micile vietăți cărora le oferă sfaturi și indemnuri. Unui șoarece
rătăcit prin bibliotecă îi lasă răspuns printr-o scrisoare să plece cât mai repede pentru a nu fi
„înfulecat” de către Arpagic. În urma unor lungi discuții și tratative, „orchestra” greierilor din
baie care „e pururea trează” trebuie să decidă ce soluție aleg de a dispărea din cadă (Orchestra
din cadă). Sunt pomenite porunci și amenințări privitoare la comportamentul pisoiului Arpagic
tentat să vâneze „păsări cântătoare”; sau față de un vișin „leneș” care doar „se joacă și foșnește”
și nu vrea să rodească, iar în plus de atât mai este și nevoită să învețe limba vișinească pentru a-l
face să înțeleagă ce anume i se pretinde. Înaintea unei furnici și a unei viespii „rea de gură” își
impune cu fermitate punctul de vedere și nu cedează atunci când i se aduce la cunoștință că în
grădină la ea este prea multă libertate și „harababură.”

25
 Spiritul infantil se resimte în creația Anei Blandiana sub atâtea forme, încât până și mieii și
iezii de pe câmpie sunt imaginați ca răsărind din semințe îngropate în pământ (Semințe). Din
dorința de a scăpa de grădiniță, de școală sau dentist, mulți copii caută soluții de a scăpa. Poezia
Metamorfoze deține belșug de idei de transformare în fructe, flori și chiar într-un fir de iarbă.
Însă toate aceste încercări se dovedesc a fi lipsite de succes pentru că a fi o ființă umană
înseamnă a te afla în mult mai multă siguranță decât restul vietăților sau a plantelor. Până și lui
Arpagic i se cere acordul de a i se atârna de urechiușe și de codiță buchețele de flori pentru a fi
așezat printre celelalte flori din grădină. Totul decurge conform planului până i se toarnă apă
peste lăbuțe cu gând ca florile să nu se ofilească, însă drept urmare, „își ia cuvântul înapoi.”
Când în cele din urmă se dorește ea însăși deghizată în „cea mai elegantă plantă”, așezată printre
flori, se dă singură de gol chiar atunci când are impresia că nimeni nu o va deosebi;
amuzamentul pur copilăresc o face să pufnească în râs când se urcă pe ea o albină și o gâdilă, și
mai ales că i se pare „peste poate” să nu strănute de atâta polen prin preajmă. De altfel, primul
care o descoperă ca intrus printre adevăratele flori este Arpagic (Vorbăreața).
Naivitatea candidă de copil este evidențiată în toată splendoarea mai ales în poezia Un
fruct care nu există. Poeta reușește să transpună în versuri ceea ce-și poate imagina orice copil la
vârsta preșcolară, când tendința acestuia este de a însufleți întreaga realitate, antropomorfizând-
o, ca în cazul lunii „care s-a plictisit de-atâta plimbare/ Cu carul mare/ Și ca să mai schimbe
cereștile legi,/ A coborât la mine în crengi.” Pentru a nu fi descoperită de nimeni altcineva, a
fost pictată în câteva rânduri cu acuarele pentru a nu i se mai zări strălucirea. Afirmația celor
maturi este ridiculizată atunci când aceștia se miră de ceea ce nu au mai văzut vreodată: „așa
ceva nu există”, de vreme ce era evident că fructul din prun era examinat cu mare atenție, prin
tot felul de lentile colorate.
Până și impunătorului „astru auriu” i se expediază cu îndrăzneală, dar într-un mod
respectuos, o scrisoare. Este socotit drept singurul vinovat de durata prea scurtă a vacanței de
vară. Cu alte cuvinte, dorința dorită a fi îndeplinită este de a nu permite toamnei să alunge fără
milă alaiul verii, care este motivul bucuriei și stării de bine ce nu mai poate fi retrăită în nici un
alt anotimp, oricât de bine s-ar individualiza prin ceva anume.

26
 2. Lumea vietăților mărunte

Poemele din cele trei volume nu sunt așezate neapărat într-o anumită ordine, însă între ele
se distinge o strânsă legătură, având în vedere reluarea ideilor și specificarea numelor
personajelor și în alte cadre sau cu alte ocazii. Versurile poeziilor nu sunt decât un joc în care,
după cum precizează poeta, „Fiecare se-așază după cum i-e norocul.” Personajul principal,
socotit ca motiv literar al creației blandiene pentru copii, este pisoiașul Arpagic, un motănel „cu
blănița-n dungi” pripășit în cadrul grădinii fantastice. Această mică felină devine o adevărată
aventurieră în „raiul liliputan”, și chiar dacă nu i s-a impus de la început vreo condiție, la un
moment dat a fost nevoie să i se pretindă să respecte anumite reguli, de vreme ce se avântase
deja să vâneze păsări și puii din vecini. Părea că un timp totul decurgea conform așteptărilor,
până la marele test, când mica felină nu s-a putut stăpâni să vâneze „un biet cuc de lemn” al unui
ceas cu cuc (Examenul de logică). Un șoricel cu greu scapă să mai fie mâncat într-o bibliotecă,
după ce este rugat să plece pentru a nu fi „înghițit complet de Arpagic (În bibliotecă). Cu toate
acestea, după cum reiese din unele situații și evenimente, pisoiul se dovedește a fi și util în
câteva privințe, nu numai poznaș și pus pe șotii. Pe lângă faptul că este cunoscut ca o bună
companie oricui, examinată mai atent se poate observa că asemenea ființă agilă, pe timp de
noapte este dotată cu niște ochi ca două lanterne; drept urmare, asemenea ochi ar putea fi sursa
de inspirație pentru multe jocuri (Secretul). În poezia Spectacolul aeronautic nu are nevoie de
prea multe explicații care să i se dea pentru a imboldi puii de rândunele la zbor; căci șoptindu-i-
se la ureche, „el înțelege ce vreau/ Și intonează un miorlau!/ Prelung, amenințător,/ Cel mai bun
îndemn de zbor.” Dintre „toată lumea... adunată ca la teatru”, curioasă de curajul celor patru pui
„debutanți” indeciși, el a fost soluția părăsirii de urgență a cuibului. La această imensă adunare
mai iau parte și nelipsitele vrăbii bârfitoare, gălăgioase și „diversioniste”, turturele, șoricei,
maidanezi și maidaneze, și bineînțeles părinții puilor emoționați.
Odată cu scurgerea inevitabilă a timpului, eul liric presimte maturizarea vizibilă, de la o zi
la alta a motnului Arpagic. De altfel, micimea este esența vieții trăită la intensitate maximă,
maturitatea ajungând să fie copleșită și bombardată din timp de tot felul de griji care
desensibilizează spiritul de tot ce e frumos, și indolentă față de tot ce înseamnă joacă. Din acest
motiv și maturizarea îndrăgitei feline este socotită drept o „nenorocire” care produce multă
dezamăgire într-un suflet de copil. Fie că „nu mai vrea”, fie că „nu mai știe”, nu se mai joacă și
nu mai este atras de cele „două ghemotoace.” Este văzută ca o mare pierdere „o asemenea
transformare”: dintr-o ființă gingașă și vioaie, tot timpul pusă pe șotii ce umpleau și înseninau de

27
bucurie chipuri de copii prin năstrușnicele ghidușii, să devină acum „un cotoi în toată firea...
plictisit de moarte” (Nenorocirea).
Grădina paradisiacă, totuși, nu rămâne în pană de asemenea ghemotoace de feline. Mai
sunt pomeniți în versurile blandiene doi pisoiași cu numele de Motoșel și Botoșel, unul mai șiret
ca celălalt, care se deosebesc doar de pe o dungă de pe gât. De asemenea, este prezentă „familia
Pis”, rudă cu Arpagic. Nu în zadar sunt în centrul creației literare asemenea animale domestice,
prin intermediul lor născocindu-se și alte povești la care iau parte și alte viețuitoare. Furnica este
surprinsă în afara preocupărilor ei zilnice, de data aceasta urcându-se pe tocul unui stilou. Sună
ironic ideea că ar putea deveni, muiată din neatenție în cerneală „singura furnică poetă de pe
planetă”, de vreme ce meritul artistic este al talentatului greier; altele sunt calitățile și atuurile ei
observate cu atenție prin lupa vastei imaginații artistice.
Atmosfera agitată din jurulunei prune mâncate de un vierme este transformată într-una
solemnă. Păsările gălăgioase de pe ramuri sunt socotite „detectivi”, furnicile care de obicei sunt
observate cum se înfruptă cu lăcomie dintr-un fruct dulceag căzut din pom, în momentul de față
sunt evidențiate cum se comportă „pios”, iar faptul că dispar cu fiecare bucățică în cămările lor
de provizii, nu înseamnă decât ceremonia de înmormântare a prunei (Fapt divers). Cunoscută, în
general în diverse opere literare ca ultimă instanță în ce privește asigurarea hranei greierului
vestit ca pierde-vară, este de la sine înțeles că furnica nu poate fi adepta mediului urban. De altă
parte greierilor le-ar fi mult mai la îndemână să migreze de la sat la oraș pentru a nu fi arătați cu
degetul datorită lipsei interesului lor pentru muncă. În plus de atât, își pot face rost de altfel de
furnică săritoare care să-i accepte, iar acestei binefăcătoare să-i fie principala sursă de inspirație
în munca pe care o desfășoară (Greierele și furnica). Chiar au și o mică pretenție, la fel ca
ciocănitoarea și ciocârlia: „își așteaptă fiecare poezia” (Planul). Numai că atunci când
concertează în cada din baie mai mulți la un loc în toiul nopții, ultima soluție a gazdei nu mai
rămâne decât izgonirea lor cu dușul (Orchestra din cadă).
Fluturii, în versurile blandiene, prin frumusețea coloritului lor au o alură de mister, ca
atunci când sunt urmăriți de copii în dansul lor prin aer, până li se pierde urma. În gând de copil,
se numără printre insectele care fac parte din alaiul verii, alături de buburuze și de furnici. Pe
aripile lor sunt scrise „litere zburătoare și vii.” Din păcate, „nu există pe lume/ Vreo carte
anume/ În stare/ Să te învețe să citești/ Și să scrii” asemenea litere. Insectele acestea ascund în
ele tainele creativității cu care se nasc toate ființele umane, dar care nefiind descoperite sau
valorificate, rămân ascunse, indescifrate, pentru că pe cei mai mulți dintre cei maturi nu-i mai
preocupă decât să se axeze „numai pe litere nemișcate/ De cerneală” (Fluturele în oglindă).
Dintre zburătoare, cele mai îndrăgite sunt rândunelele, mai puțin vrăbiile gălăgioase,
bârfitoare, „distorsioniste” și pesimiste. Ciocănitoarea este considerată o percheziționistă
28
neobosită a copacilor, iar după felul cum ii este caracterizată înfățișarea, nu pare prea atractivă:
„în loc de față/ Are o vizieră/ Ascuțită și lunguiață/ C un cioc/ De mitralieră,/ Care țăcăne cu o
viteză de necrezut/ O sută de ciocănituri pe minut.”
Tabloul ce încadrează armonios imagini din viața de zi cu zi a unei familii de rândunele
petrecută de-a lungul unei veri în cuibul de sub fereastra unei case, se află printre una dintre cele
mai minunate priveliști pentru cei mici. Nerăbdători de la o zi la alta „stau în geam” să vadă
cum părinții, eleganți zi și noapte cu „ținuta de seară”, își hrănesc cei patru pui. Interesul de a
urmări asemenea făpturi extrem de unite este și mai mare când se anunță „prima lecție de zbor”,
pentru ca în cele din urmă atenția să fie îndreptată către „plecarea spre Miază-Zi”.
Vizita unei broaște țestoase, nicidecum considerată intrus, este binevenită, mai ales că se
ține cont de îndelungatele experiențe prin care a trecut, fiind martoră a atâtor evenimente
istorice. O mică vietate ce stârnește interesul, mai ales datorită longevității despre care se spune
că o deține, este numai bună de ascuns „în penal” pentru a fi de ajutor la examenul de la istorie
(O vizită). Nu sunt omise în a fi menționate și mult îndrăgitele înaripate domestice, porumbeii,
cele mai bune exemple de iubire și armonie pentru oameni, iar pentru a le reaminti despre
această stare, ar trebui să nu lipsească de la nici o casă (Scurt tratat de iubire). De asemenea, ca
și cum nu ar fi completă o asemenea gospodărie ruptă ca din rai, fără căței prin preajmă, aceștia
se înscriu și ei la cuvânt, cu pretenția de a fi amintiți și ei în creațiile artistice ale poetei. Astfel,
acest spațiu mirific abundă de tot felul de imagini: auditive, vizuale, cromatice, dar și de stări ce
înnsoțesc contemplarea lor: bucurie, milă, îngrijorare, tristețe. Actul liric din cele trei volume se
încheie cu păianjenii țesători, care făuresc ca într-o lume de basm „palat subțire/ Cu porți de-
acces/ Spre vis și amintire,/ Viu, străveziu castel/ De mătasă,/ Ca să mă-ntind în el/ Somnoroasă”
(Un muzeu de borangic).

3. Lumea vegetală în grădina lirică a scriitoarei

Cele care generează cel mai mult sentimentele poetei sunt varietățile culorilor și formelor
plantelor, al florilor, și al fructelor. Încă din primele versuri poeta face precizarea că ar fi atâtea
lucruri de consemnat în scris, însă este prea puțin timp de consemnat fiecare detaliu în parte
surprins în mirifica grădină. Iar ceea ce ar fi mai important de păstrat în scris, este redactat pe o
frunză de mărar, cea de castravete pretinzând că ar avea un cuprins prea vast. De nenumărate ori
în versurile Anei Blandiana sunt expuse cele mai frumoase culori care dau curs inspirației
creatoare. În special florile, care ademenesc privirile prin gingășia și prospețimea delicatelor
petale, sensibilizează într-un mod aparte nu numai pe cei mici. Nu puțini sunt cei care doresc să

29
le admire și dincolo de acest înveliș strălucitor. Întrebarea retorică Oare cum or fi florile din
poezia cu același nume, sunt enumerate o serie dintre cele mai alese flori cari ar putea fi pe
stratul dintr-o grădină: romanițe, stânjenei, crăiețe, cârciumărese și trandafiri, pe care în câte o
strofă în parte, autoarea le personifică și „pe furiș” ar dori să le despoaie de rochițe, de cămășuțe,
de fustițe, de catrințe și de costume. Poezia dezvăluie dorința plină de curiozitate ce poate nutri
în mintea oricui care contemplă cu băgare de seamă și se lasă captivat de vraja lor atrăgătoare.
Dorința intimă, mărturisită „fără nici o sfială” e caracteristică perioadei copilăriei, etapa
nesfârșitelor întrebări îndrăznețe. În orice caz, și lumea vegetală cuprinde mistere greu de
descifrat, interpretate de imamginația fiecăruia. De exemplui, pepenii verzi sunt socotiți ca un fel
de marsupiu, interiorul căruia e comparat cu „un palat/Luminat/ De rubine,/ Cu pereți / De porfir
și nestemate/Și cu pardoseala purpurie” (Cine poate ști). Tot datorită formei sferice, „varza
misterioasă” pare „c-ar ascunde un copil care se naște” dintre foile îndesate una peste alta.
Paradisul liric e înțesat de fructe și legume care sunt lăsate să se desfășoare în deplină
libertate. Plante precum piersici și prune, struguri, castraveți, gogoșari, lobodă, dovlecel, cresc în
neorânduială, fără a conta părerea viespiei „rea de gură” sau a furnicii care este de părere că
„multă libertate strică.” Cu alte cuvinte, nimeni nu trebuie să intervină pentru a îndrepta sau
modifica ceva în grădina în care oricui i se permite să facă ce vrea.
Cele mai frumoase plante sunt florile. Preferința mai cu seamă pentru acestea, din partea
poetei, se distinge din faptul că își dorește ca până și animăluțul de companie, Arpagic, să se lase
transformat într-o floare; ori, cel puțin, să-i crească, în urma planului de a-i fi îngropate lăbuțele
în pământ și bine udate, „în vârful fiecărei urechi câte un boboc” și „să-i atârne și un buchet de
codiță.” Planul fiindu-i respins, îndrăznește ea însăși să se deghizeze în „haine de plantă”, căreia
roua să nu-i găsească nici un cusur printre celelealte flori:
Mai întâi, mi-am croit pe ascunse
Cea mai grozavă fustă din frunze;

Apoi mi-am cusut agale

O bluziță din petale;

Și mi-am prins pafta pe bluză

Cea mai roșie buburuză;

Și mi-am împletit cordon

Din trei fire de-anason;

Ba mi-am țesut și-un pieptar

Din cinci fire de mărar

30
 Și mi-am meșterit sandale
Din câte două sepale,

Și mi-am făcut pălărie

Din floarea de păpădie...
(Vorbăreața)
Aceasta este fericirea vârstei copilăriei, asemănată cu frumusețea florilor ca în poezia
Minune. Asemenea plante fac parte din categoria podoabelor împărătești și durează atâta timp
cât dăinuie fericirea, altfel pălesc și la cea mai mică tristețe. Starea de fericire este întreținută de
spiritul ludic în care jocul ar trebui să țină „cu lunile.” Eul liric invocă și alți copii ca parteneri de
joc, dar care să nu se joace „numai de-a fetițele și băieții”, ci și de-a fructele și de-a legumele,
precum căpșuni, morcovi și pătrunjei, pepeni și lubenițe, nelipsind umorul copilăresc în
caracterizarea fiecărui joc: „am mustăci numai de râs în frunze când/ Ne-am gâdila cu rădăcinile
pe sub pământ” (Joc).
În atenția micilor curioși se află și evenimente precum coacerea fructelor și legumelor, dar
nu înainte de a observa mai întâi venirea acestora pe lume, momente care nu le mai dau timp de
răgaz (Tare sunt ocupată). Nu în ultimul rând, această lume vegetală adăpostește anotimpul vara
alungat de „toamna rea”, chiar și atunci când fructele și legumele au trecut prin starea de fierbere
sau fermentație: „Clipocește prin/Butoiul cu vin/...Nu moare de tot,/ Nici chiar în compot,/ Ba
rămâne-n viață chiar și în dulceață.”

31
 CAPITOUL III. Poezia modernă în atenția elevilor

Etimologia cuvântului „modern” provine de la „modernus”, adjectiv și substantiv format

în Evul Mediu din adverbul modo cu înțelesul de „recent, chiar acum.” Curentul literar sub
numele de modernism este fondat în 1880 de către Ruben Dario, care l-a intitulat il modernismo.
A trecut granițele românești abia în ani din perioada interbelică, inițiatorul fiind criticul literat
Eugen Lovinescu, în cenaclul și revista cu numele Sburătorul, începând cu 1919. Acest curent
fiind cunoscut și ca principiul sincronismului, care avea drept scop ca literatura română să adere
la un proces de sincronizare cu cea europeană, pornește de la ideea că există un „spirit al
veaculu.” Modernismul este de părere că tradiționalismul, cu toate că se opune modernismului,
nu trebuie exclus, ci trebuie încorporat în „direcții noi” în care să se înscrie operele literare:
- tematica operelor literare să fie inspirată din viața citadină și nu din cea rurală: „a
întoarce spatele orașului pentru a privi numai la sat înseamnă a proceda reacționar”;
- evoluția poeziei de la liric la epic și a poeziei de epic la liric;
- îmbogățirea creațiilor lirice cu profunde idei filozofice, inovarea limbajului prin
șanjarea expresivității, sugestiei și ambiguității;
- cultivarea prozei obiective și a romanului de analiză psihologică;
- intelectualizarea prozei și a poeziei – ilustrarea în operele literare a unor concepții
metafizice și viziuni originale despre lume, viață și Univers;
- crearea intelectualului cu trăiri intense și spiritualitate complexă, ca personaj al operei
literare, în locul figurării țăranului, erou linear și static. (Badea, 2015)
Poeta Ana Blandiana, aparținând generației „șaizeciste”, se înscrie cu opera lirică în cadrul
curentului literar cunoscut sub numele de neomodernism. După cum îi este și denumirea,
elementul de compunere din structura termenului fiind „neo-”, acesta „a însemnat o revigorare a
poeziei, o revenire a discursului liric interbelic la formulele de expresie metaforice, la imagini
artistice, la reflecții filozofice. Poeții acestei perioade se întorc, după perioada întunecată a
realismului socialist, la metafore subtile, la ironie, la marile teme filozofice ale poeziei
interbelice, la mit și intelectualism” (Ibidem). Dintre particularitățile tematice și estetice ale
liricii moderniste sunt amintite următoarele formule de creație:
 ambiguitatea limbajului
 subtilitatea și transparența metaforelor
 imaginile artistice excentrice
 intelectualismul lexicului poetic
32
  reflecția filozofică rafinată
(Ibidem)
Tinerii poeți ai vremii care au contribuit și ei la înnoirea și înălțarea poeziei pe culmi
neatinse încă, și se reîntorc la formele liricii interbelice sunt Nichita Stănescu, Cezar Baltag,
Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Ileana Mălăncioiu, Lenid Dimov, Adrian Păunescu, ș.a.
Elevii care iau contact cu asemenea poezii cunosc modalitățile de expresie ale literaturii,
dar mai ales mulțimea de sugestii ce se pot expune din textul conotativ, în versuri. Ceea ce aduce
nou, la nivelul limbajului, dă sens și valoare lexicului poetic, până la acea vreme neexplorat și
considerat chiar primejdios pentru cultura națională în concepția tradiționaliștilor. Poezia
modernă facilitează accesul la bucuriile imaginației, dezboltă limbajul și îmbogățește
vocabularul, și nu în ultimul rând, prin intermediul imaginilor se recreează realitatea văzută din
alte unghiuri. Copiii au posibilitatea de a-și imagina un tablou unic, în stil propriu, în funcție de
percepțiile lor deșteptate la auzirea cuvintelor poetice. De asemenea, ei învață să se desprindă de
epic și descriptiv, de vreme ce poeziile scriitorilor neomoderniști exprimă stări lăuntrice.
Limbajul este folosit în alt mod decât în dimensiunile sale utilizate, funcționale, distanțăndu-se
de exprimarea firească, obișnuită; este caracterizat prin concizie, sugestivitate, mister,
evidențiind de multe ori „simboluri și metafore atopice” (Chiru, 2009). Cu alte cuvinte,
asemenea creații conțin un drum nestrăbătut înainte de alt poet. În cadrul acestui curent figurile
de stil se răresc, însă se pune mai mult accent pe semnificația acestora. Copilul, cu cât se
adâncește în astfel de poezii, cu atât mai mult îi este stimulată imaginația, gândirea și intuiția.
În ce o privește pe Ana Blandiana, dorința-i este de a alcătui cuvintele „nu frumoase”, ci
„bune conducătoare de gând”, ea căutând și descoperind sursele de inspirație în „gândul însuși.”
Numai un astfel de poet privește prin ochii copiilor, gândind fabulos. Poeții neomoderniști se
referă nu la o realitate obiectivă, ci la una posibilă, propunând astfel mai multe ipostaze ale
sensului lumii. Ei sunt stăpâni deplini pe mijloacele poetice și au satisfacția îmbunătățirii calității
limbajului, pătrunzând și cele mai neașteptate subtilități.
Titlurile poemelor, care de obicei au rolul de a oferi informații cititorului, de data aceasta,
sub cârma poieților moderniști, dezvăluie mult mai multe înțelesuri care le-ar putea cuprinde
creațiile. Lirica are o structură de monolog, îmbinată cu întrebări retorice. Se definește mai puțin
prin lirismul obiectiv, și cu precădere prin cel subiectiv în care se întâlnesc mărcile lexico-
gramaticale ale eului liric, reprezentate prin verbe și pronume la persoana I și a II-a. Este specific
atât limbajul popular care redă oralitate stilului, cat și cel neclar, ambiguu, în expunerea ideilor,
cel încifrat.
Elevii învață să deosebească versificația liricii moderne de cea a liricii clasice care se
caracterizeaza prin versuri și rime egale. Specificitatea constă în poezii cu versuri scurte, chiar
33
de unul sau două cuvinte. Un procedeu nou al versificației, întâlnit pentru prima dată la Blaga
este ingambamentul, care constă în continuarea ideii poetice în versul următor, fără a marca
aceasta prin vreo pauză, versurile putând forma o frază literară și fiind delimitate aleatoriu. La
Ana Blandiana, un exemplu de astfel de procedeu prezent și în creațiile pentru copii, ar putea fi
în poezia Cine poate ști: „vara...se naște în pepenii verzi,/ În miezul lor/ Strălucitor/ Ca un palat/
Luminat/ De rubine,/ Cu pereți/ De porfir și nestemate.” De asemenea, versurile mai pot avea o
măsură variabilă, cu rime îmbrățișate, încrucișate, sau monorime, strofele fiind inegale, având
între două sau chiar peste 10 versuri. Se cultivă în acest fel versul liber, considerat adecvat
comunicării emoțiilor omului modern.
În orele destinate analizei unor astfel de texte poetice care prezintă un tip de comunicare
mai greu accesibilă, este necesară atitudinea pozitivă a cadrelor didactice. În special în ciclul
primar, este nevoie de o lectură corectă și clară a textului liric, sau eventual se poate face o
audiere a unei înregistrări, pentru ca cei mici să poată puncta încă de la prima lectură unele
aspecte caracteristice ale acestuia. Prin lectura model trebuie să se evidenție și ritmul melodios al
poeziei, căci după cum afirmă însăși poeta Ana Blandiana, „într-o poezie este mai important cum
spui decât ce spui...” (http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/ana-blandiana-am-avut-
norocul-sa-ma-indragostesc-de-sotul-meu-din-prima-clipa-40814). Este de așteptat ca
răspunsurile la întrebări să fie diferite din partea lor, dar în felul acesta se poate alcătui o listă
comună care să pună în evidență specificul poemului studiat. Familiarizarea elevilor cu
aspectele tehnice ale poeziei este deosebit de importantă: trebuie să cunoască părțile componente
și secvențele lirice, vocabularul utilizat pentru evidențierea modului în care sunt valorificate
cuvintele sau felul în care sunt create imaginile, și bineînțeles prozodia acesteia.
Din poezia modernă elevii mai pot observa că acestea nu sunt doar texte rimate în care
poetul povestește în versuri anumite întâmplări prin intermediul personajelor, ci și faptul că
acesta își prezintă în mod direct propriile sentimente, vorbind la persoana I despre sine însuși,
despre bucuriile sau tristețile sale. Cuvintele folosite au alt înțeles decât cele cu care au de-a face
în mod obișnuit; unele atribuie însușiri omenești lucrurilor, plantelor sau animalelor
(„piersici...șirete”, „vrăbii bârfitoare”, „vișinul leneș”, ș.a.); altele fac comparații neașteptate care
îl surprind pe cititor (ne-am putea ascunde ,/ Dulci și mici,/ Ca niște zei fericiți și pitici); unele
cuvinte sunt așezate în altă ordine decât cea obișnuită („un grațios/ Și zburător astru”, „viu
străveziu castel/ De mătasă”); și bineînțeles, sunt cuvinte folosite cu mai multe înțelesuri în
același timp (în Paris,/ Orice câine, cât de mic,/ Crește-n coadă un covrig”, cuvântul subliniat cu
înțeles de „a-i răsări” sau „a purta”).
Astfel, și asemenea poezii moderne au un rol important în viața copiilor, de vreme ce
captează prin felurite combinații deosebit de frumoase. Cu unele sunete și înțelesuri ale
34
cuvintelor se joacă atât de minunat poeții pentru a scoate în evidență multitudinea de înțelesuri
ale limbii, încât par să pună la încercare inteligența cititorilor, amuzându-i.

1. Lirica modernă a Anei Blandiana în poeziile pentru copii

Ana Blandiana s-a afirmat ca poetă neomodernistă. Deține trei volume de poezii pentru
copii: Întâmplări din grădina mea (1980), care i-a adus și Premiul de literatură pentru copii al
Uniunii Scriitorilor, Alte întâmplări din grădina mea (1983) și Întâmplări de pe strada mea
(1988).
În cel dintâi volul, Întâmplări din grădina mea, autoarea încântă micii cititori cu un paradis
miniatural al propriei grădini care atrage prin culori, forme, percepții vizuale, tactile, olfactive,
sau sonore. Generatoare de sentimente înălțătoare sunt plante care trăiesc în deplină libertate și
viețuitoare mici care își duc traiul în deplină armonie, pe timp de vară. Anotimpul mult râvnit și
așteptat de orice copil încadrează tema lirică, de vară depinzând tot ce se întâmplă în minunatul
„rai liliputan.”
Următorul volum elaborează continuarea peripețiilor și aventurilor pentrecute și în cel
dintâi. Pentru a rezolva una din temeri, și anume de a nu se mai scurge atât de repede timpul
nespus de prețios, poeta își propune să scrie soarelui, de care depinde cel mai râvnit anotimp.
Problema trecerii inevitabile a timpului rămâne nesoluționată, dar se împacă cu ideea că vara
oricum e perpetuă pentru că se ascunde în dulceață și compot sau chiar în dămingeana cu vin.
În cel din urmă volum, Întâmplări de pe strada mea, evenimentele decurg într-un mediu
urban, pe o stradă locuită de niște case cu sentimente, însă fără să neglijeze restul vietăților
întâlnite prin preajmă, mai ales prezența nelipsită a motanului Arpagic. Prin intermediul unora
dintre ele reușește să satirizeze aspectele negative ale traiului societății de atunci.
Un principal aspect evident în poeziile blandiene este dimensiunea interioară a acestora,
care îndeamnă la meditație prin întrebările retorice puse cu nespusă mirare copilăroasă, ca în
poezia:
Oare cum or fi florile

Poemul face parte din volumul Întâmplări din grădina mea, a cărui temă predominantă este
natura și viețuitoarele care contribuie, nu puțin, la lărgirea orizontului de cunoaștere al copiilor.
În spirit modern, imaginarul poetic blandian înfățișează florile din grădină într-o viziune
artistică ludică, imaginându-le îmbrăcate în tot felul de haine elegante, fapt ce dovedește cât de
mult se pot extinde posibilitățile umane de a percepe lumea.

35
 Poezia Oare cum or fi florile, alcătuită din 7 catrene aritmice, cu rima împerecheată
primele 5 strofe, și încrucișată ultimele 2, este structurată în trei secvențe lirice.
Lirismul obiectiv este evident prin enumerarea și descrierea florilor înveșmântate, prin
verbele la persoana a III-a: „se dezbracă”, „își dau jos”, „își leapădă”, „își dezleagă”, și
pronumele reflexive: „se”, „își”. Lirismul subiectiv apare abia la final, în ultima strofă, mărcile
lexico-gramaticale fiind verbele la persoana I: „aș vrea”, „să pot zări.”
Tema exprimă curiozitatea artistică de a contempla și cealaltă față a florilor în urma
admirării îndelungi a aspectului lor exterior.
Titlul poeziei Oare cum or fi florile este o întrebare retorică neclară în privința a ceea ce se
dorește a se afla. Adverbul interogativ „oare” întărește și mai mult valoarea dubitativă a
întrebării adresate cu intensă curiozitate.
Reluarea titlului ca prim vers în cea dintâi strofă accentuează ideea dorinței și curiozității
nestăvilite de a cunoaște un anumit aspect legat de flori. Înțelesul verbului copulativ „ar fi” este
de „cum ar arăta” florile, în ce situație ori sub ce formă neaflând nici în al doilea vers. Ca și cum
cu siguranță ceva se petrece în intimitatea lor atunci „când nu se uită nimeni la ele, poeta
dezvăluie până la urmă sub ce aspect ar dori ea să stea la pândă. Pare o întrebare, aparent
copilăroasă, indecentă, însă e vorba de cunoașterea a ceea ce se află dedesubtul culorilor și
formelor vii. Personifică înadins, această minunată lume vegetală arată cât de extinse sunt
posibilitățile umane de a percepe lumea.
Următoarea secvență (strofele 2-5) prezintă florile surprinse în orice detaliu al aspectului
lor exterior. Pe romanițe „toată lumea le știe, însă nimeni nu-și pune întrebarea „cum or fi
arătând...când își dau jos rochițele lor albe.” Aceste purtătoare a veșmintelor de culoarea
simbolică a purității sunt încinse cu „centură aurie.” Stânjeneii sunt comparați cu niște băiței
îmbrăcați în „cămășuțe și ciorăpei albaștri” pe care îi poartă indiferent că e noapte sau zi.
Culoarea gri nu are ce căuta printre paleta de culori vii pentru că ar umbri de tristețe sentimentul
înviorător de bucurie și fericire. Crăițele înfățișează de data aceasta fetițe elegante cu fustițe
dantelate, croite din țesături fine. Și de ele „se minunează lumea”, eul liric subliniind prin
asemenea afirmație gândirea de suprafață, superficială a celorlalți, de a privi în treacăt, fără a se
pleca asupra frumuseților și a medita îndelung și la alte aspecte decât cele vizibile, palpabile.
Enumerarea cu ajutorul conjuncției copulative „și” potențează receptarea fiecărei flori în parte:
„și cârciumăresele”, „și crăițele”, „și trandafirii”.
După cum le este și numele, „cârciumăresele” sunt îndreptățite să fie văzute gătite în
vestimentație populară, alcătuită din catrință, ii „strînsă-n brâuri”, decorate cu tot felul de motive
de ornamentare („alesături”) cusute în linii șerpuitoare („râuri”), din fir răsucit de bumbac

36
(„arnici”). Reptiția „fără” are rolul de a întări din nou ideea că florile se doresc a fi văzute
dezvelite de aceste haine oricât de alese.
Mult îndrăgiții trandafiri, de gen masculin și distinși între toate celelalte flori prin
locuțiunea adverbială „mai ales”, nu mai sunt văzuți ca niște băiței în cămășuțe precum
stânjeneii, ci ei sunt în mod direct numiți „prinții” mascați în plante. Costumele care par a le
purta special pentru o serbare sunt descrise la superlativ: „atât de elegante.” Reluarea adverbului
interogativ „oare” în descrierea ultimei flori din câmpul vizual al eului liric, semnifică
intensitatea dorinței mărite și sporite de a nu renunța să vadă florile cum arată fără veșminte.
În cea de-a treia secvență, și ultima strofă, eul liric își dezvăluie în mod direct prezența și
pare că-și întoarce privirea de la tot ce l-a captivat până acum. Dorința vie râvnește mai departe
imposibilul. Imaginației îi este interzis să mai pătrundă dedesubtul a ceea ce deja a fost descris
sub felurite forme; cerșește satisfacerea curiozității care să nu dureze mai mult de „o singură
clipă”; sentimentul de sfială nu mai este împiedicat când vine vorba de privit „prin gaura cheii.”
Adverbul „odată”, cu înțeles de „cândva”, distanțează orice posibilitate ca acest mister să fie
deslușit. Condiția și-o impune poeta însăși: „să pot zări”, de ea depinzând dacă va reuși sau nu să
vadă vreodată „florile în pielea goală.”
Întreaga poezie este o vastă personificare a florilor cărora li se atribuie trupuri umane
îmbrăcate în haine de sărbătoare. Doar că imaginația lirică nu poate merge mai departe, oricât și-
ar dori să le urmărească măcar o clipă și atunci când se dezbracă. Cu deosebită atenție sunt
descrise veșmintele de gală, chiar dacă versurile nu abundă de figuri de stil. Stilul oral al poeziei
este ilustrat prin diminutivele „rochițele”, „cămășuțele”, „fustițele”, și prin cuvinte și expresii
specifice vorbirii cotidiene: „se dezbracă”, „își leapădă”, „catrințe”, „iile”, „alesături”, „râuri”.
Epitetele cromatice: „centură aurie”, „ciorăpeii albaștri”, „catrințe roșii și portocalii”, împreună
cu singura comparație „ciorăpei albaștri ca zarea”, contribuie la crearea tabloului miniatural în
format cât mai atrăgător. Vasta imagine vizuală este redată de enumerarea pe rând a florilor
multicolore. Verbul copulativ „ar fi” la modul condițional optativ sugerează permanentizarea
dorinței, însă fără a se întrevedea împlinirea ei. Prin intermediul verbului la modul prezumtiv,
„or fi arătând”, eul liric subliniază încă de la început incertitudinea că ar exista vreo posibilitate
ca florile să mai aibă și un alt trup sub ceea ce se vede.
Neîmplinirea unei asemenea dorințe nu diminuează cu nimic starea de fericire frenetică din
poemele blandiene. Curiozitățile răsar la orice pas, dar sunt prea multe lucruri de înfăptuit si de
explorat pentru ca acestea să se interpună între ea și bucuriile care o înconjoară.

37
 O furnică poetă

Poezia O furnică poetă aparține primului volum de poezii pentru copii al Anei Blandiana,
intitulat Întâmplări din grădina mea și sugerează sub formă de umor ce i s-ar putea întâmpla
unei furnici dacă ar fi muiată sau dacă ar înghiți cumva puțină cerneală.
Pe lângă vegetația florală admirată îndeosebi de către poetă, de privirile ei contemplatoare
și curioase nu scapă nici vietățile mărunte ce se perindă în imediata apropiere a universului
domestic. În atenția ei este de data aceasta o furnică, rătăcită din întâmplare pe masa de scris.
Sub îndemnul creativității artistice și cu puțină ironie în stil blandian, furnica este strămutată din
lumea preocupărilor ei gospodărești care o caracterizează, într-o lume a compozitorilor, a
scriitorilor.
Tema poeziei poate fi relevantă din cuprinsul titlului pentru că, de fapt, acesta este
rezultatul așteptat din partea eului liric. De data aceasta rolurile, în cazul personajelor literare
bine cunoscute în literatura pentru copii, s-ar inversa: furnica ar cere permisiunea greierului de a
o primi „în uniunea de creație.”
Prima secvență cuprinde tabloul în care poeta scrie, iar pe tocul cu care scrie observă și o
furnică. Imaginile poetice care o compun sunt cea vizuală: „tocul”, „furnica”, și imaginea
chinestezică: „sciu”, „se urcă”. Atmosfera care se simte că reiese odată cu apariția acestei vietăți
este una liniștitoare, pașnică, lipsită de orice temere: „În timp ce scriu/ Pe tocul meu/ Se urcă o
furnică./ Știe și știu/ Că n-are de ce să-i fie frică./ Nici s-o alung/ Nici s-o omor/ Nu-mi stă în
fire... .” Repetarea verbului „nici” accentuează îngăduința eului liric percepută și de furnică, de
vreme ce pe un iubitor de animale nu-l caracterizează insensibilitatea sau indiferența, cu atât mai
puțin cruzimea. Această secțiune ar putea fi socotită momentul în care se produce trecerea din
lumea reală în cea imaginară.
Secvența a doua prezintă un posibil risc la care se expune furnica, în caz că nu este
supravegheată. Gravitatea faptului că putea fi muiată în cerneală este considerată „nenorocire”,
pentru că ar fi improrpiu spus că o furnică este „albastră.” Un astfel de posibil eveniment redă
imaginea chinestezică „o moi”, și cea vizuală, în care odată muiată cu penița în cerneală, „devine
singura furnică albastră.” Completarea, ca un fel de subliniere, „de pe planeta noastră”, este
înadins specificată pentru a se subînțelege că ar putea exista alte planete, cu furnici de alte culori,
fapt ce nu ar fi de mirare.
O altă variantă ce ar putea fi pusă în discuție se găsește în următoarea secvență, cea de-a
treia, în care consecința ar fi irevocabilă dacă îndrăgita vietate soarbe cumva din cerneala
38
socotită ca un fel de licoare magică. Sintagma „ba” este folosită cu înțelesul că ar exista
posibilitatea unei schimbări în cazul furnicii, nu numai sub aspect fizic, ci și intelectual. Acest
fapt este socotit „o nenorocire„ din mai multe puncte de vedere, atât în ce o privește pe furnică,
cât și pe protectoarea ei. Eul liric e conștient de rolul inadecvat atribuit instantaneu unei făpturi
care de obicei se află într-o neîntreruptă mișcare și în continuă căutare a hranei, iar în ce o
privește pe furnică, i-ar fi cu neputință numai să conceapă așa ceva.
În cea din urmă secvență se observă un alt motiv de îngrijorare din partea eului liric când
vine vorba de consecința momentului de neveghere. Sentința definitivă este redată de adverbul
de timp „atunci” care denotă un fapt împlinit, fără cale de întoarcere. Eul liric e îngrijorat de
situația în care o furnică ar fi nevoită să depindă de data aceasta ea de greiere care deține
însemnatul rol de întemeietor al „uniunii de creație.” Cu toată „nenorocirea”, se observă ușoara
ironie a poetei din înșiruirea de evenimente care sunt doar imaginate că s-ar putea întâmpla.
Această posibilă întâmplare este prevăzută în momentul unui act de creație: „în timp ce
scriu.” Probabil e momentul propice defulării pe meleagurile fanteziste. Astfel valorifică poeta
momentele de odihnă și liniște sufletească, în care își suspendă activitatea pentru a urmări cum i
se preumblă dinainte o ființă minusculă, abia zărită de restul lumii.
Versificația este în stil modern, Ana Blandiana preluând versul liber, cu metrica variabilă,
ritmul interior și strofe inegale. Încă odată poeta adoptă o variantă a imaginației inepuizabile,
demonstrând că din fapte diverse, aparent banale, se pot realiza opere de artă.

Vorbăreața

Dacă într-una din poeziile anterioare Ana Blandiana își mărturisea curiozitatea intensă de a
„zări... într-o singură clipă” florile fără veșmintele lor deosebit de frumoase, se întâmplă ca mai
apoi, înconjurată zilnic de această vegetație în fel și fel de culori care-i stârnesc reacții sufletești
înălțătoare, să râvnească să se asemene și ea cu ele. Spiritul ludic blandian preferă să-și
imagineze experiențe copilărești în mijlocul naturii, în care joaca să nu fie „de-a fetițele și de-a
băieții,” ci „de-a căpșunile”, „de-a morcovii și pătrunjeii”, „de-a pepenii și lubenițele.” Tocmai
de aceea nu stă mult pe gânduri și dă startul celui mai fascinant joc: se deghizează într-o plantă
pentru a simți cum e să trăiești în pielea acesteia.
Poezia Vorbăreața se găsește în cel de-al doilea volum pentru copii al Anei Blandiana,
intitulat Alte întâmplări din grădina mea, publicat cu trei ani mai târziu față de primul (1983).
Tema acesteia nu constituie doar imaginarea unui act ludic, ci încercarea, bogată în imaginație
entuziastă, de transformare de-a dreptul în „cea mai frumoasă plantă” cu veșmânt de floare.

39
 Titlul poemului amintește de faptul că nu trebuie uitat ceea ce face distincție între o
adevărată plantă și cea care încearcă să se asemene cu ea. Structura acestuia este cuprinsă în trei
secvențe lirice inegale ca număr de strofe care, pe rând, ilustrează din ce și cum au fost alcătuite
veșmintele „celei mai elegante plante” (primele 9 strofe), identitatea cu celelalte plante după
situarea în mijlocul lor (strofele 10-13) și recunoașterea sau deosebirea intrusului dintre flori.
Incipitul stabilește coordonatele spațio-temporale („astăzi”, „în grădină”) care denotă că
deja a avut loc deghizarea „în haine de plantă”. Timpul prezent („sunt”) și perfectul compus
(„m-am îmbrăcat”) îmbină permanentizarea sentimentului de extaz al eului liric cu evenimentele
care tocmai s-au întâmplat. Mulțumirea felului în care se vede pe sine reiese din sintagma la
superlativ „cea mai elegantă.”
În secvența dintâi se enumără în etape din ce este confecționată vestimentația: fustița din
frunze, bluzița din petale, o bundița din cinci fire de mărar. În plus de atât, nu numai că se
dovedește a fi o bună croitoreasă, dar știe să confecționeze și sandale „din sepale.” Drept pălărie,
alege dintre toate florile din grădină „o păpădie.” Cu simțul estetic mult dezvoltat, nu omite nici
discretele accesorii întâlnite la plantele dimprejur: de bluză își agață o buburuză drept broșă
(„pafta”), se încinge cu o curea împletită din „fire de anason” , iar pe pălărie își potrivește un
fluture. Tabloul e încărcat de tot felul de imagini cromatice: în vestimentație predomină verdele
frunzelor care asortează fusta cu sandalele și pieptarul, cordonul din florile de-anason e alb,
galbenul florii de păpdie, iar cea mai evidentă culoare este roșul buburuzei. Nu sunt specificate
culorile petalelor de flori și nici ale fluturelui, însă în dreptul acestuia se menționează doar că e
„colorat.” Prima parte a planului întocmit „pe ascunse” a decurs fără grabă („agale”). Starea
euforică a sinelui liric o evidențiază cel mai bine adverbul la gradul superlativ „cea mai
elegantă”, care nu poate fi exclamată decât în urma înveșmântării cu toate obiectele de
vestimentație la care a lucrat cu multă migală.
Secvența a doua (strofele 10-13) punctează următorul fapt îndeplinit nu cu puține emoții.
Diminutivul adverbial, „binișor”, arată cu câtă băgare de seamă și atenție umblă pentru a se
așeza „printre flori.” Emoțiile care au pus intens stăpânire pe ea ar putea-o împinge spre „o
gafă”, minunându-se și de data aceasta de cât de „grozavă” se simțea. Nici chiar prezența rouăi,
întruchipată în mintea poetei drept bună observatoare și iubitoare de lucruri perfecte, nu-i stârnea
sentimentul de teamă că putea fi remarcată ca deosebită „prin flori mulțime.” Menționarea
picăturilor de rouă „dimprejur” denotă faptul că evenimentul se petrece în zori de zi, când toată
lumea abia se trezește, așa că nu-și punea problema că ar putea-o „ghici” careva („nime”) pe
unde stătea „ascunsă.” Sentimentul de teamă i se înfiripă totuși în minte datorită unui singur
motiv care ținea întru totul de ea: dacă înfăptuia sau nu „gafa.” Verbele la modul imperfect

40
(„eram”, „nu găsea”, „nu ghicea”) exprimă cel mai bine starea de nesiguranță, intuirea faptului
că ar putea interveni ceva care să strice tot planul la un moment dat.
Cea din urmă secvență evidențiază pe larg temerea care încolțește treptat în minte, printr-o
interogație retorică: „Dar e simplu, vi se pare/ Să te prefaci într-o floare?” Se distinge în mod
surprinzător unica adresare directă, concretizată prin verbul și pronumele la persoana a II-a
plural („vi se pare”) care denotă că de aici încolo urmează proba de foc la care nu se aștepta
odată intrată în pielea unei plante. Continuă cu motivarea unor răspunsuri pentru care nu este atât
de simplu să fii floare. Prima condiție pentru a fi în rândul florilor e să stai nemișcat, cerință cu
greu îndeplinită de un copil. În plus, e interzis râsul, chiar și atunci când se plimbă o albină cu
piciorușele pe ea și simte că o „gâdilă.” Starea de immobilitate este resimțită ca o „încleștare a
pământului.” Nu se aștepta să i se interzică până și clipitul din ochi ori strănutul.
În cadrul liniștit al unei dimineți de vară își face apariția și pisoiul Arpagic. Probabil
proaspăt trezit din somn, ivirea lui nu o lasă imună pe înveșmântata copilă ascunsă în stratul de
flori. Cu mult entuziasm, la vederea micuțului ghem de puf mult îndrăgit, eul liric rupe tăcerea și
atrage atenția felinei: „pis.” Condiția ultimă de a nu scoate o vorbă nu a putut fi respectată „nici
un minut.” Jocul se încheie odată cu divulgarea lui Arpagic care a rupt vraja minunatei fantezii.
Cum ar fi de așteptat ca după cele două puncte ale penultimei strofe să urmeze dialogul cu
pisicul entuziasmat că și-a găsit stpâna, nu are loc însă, nici o discuție între cei doi. Ultima strofă
încheie tot ceea ce s-a pus la cale, consemnându-se faptul că doar câteva momente dacă s-ar fi
abținut să nu chicotească și să-l strige, Arpagic ar fi trecut mai departe, fără ca ea să fie dată de
gol.
Poezia Vorbăreața pare a fi un cântec, evidențiindu-se oralitatea stilului prin limbajul
popular exprimat îndeosebi prin cuvinte care compun vestimentația florală, diminutivul
„binișor”, sau alte expresii precum „pe-ascunse”, „gafa”, „nu mă ghicea nime.”
Imaginea tabloului complet o compun epitete: „am croit pe-ascunse,” „am cusut agale”,
„fluture colorat”, „roua dimprejur”; inversiuni: „flori mulțime”, „cea mai roșie buburuză”, la
care se alătură și metafora „haine de plantă.” Vegetația este completată și de alte vietăți mărunte
precum o buburuză, un fluture, o albină și nelipsita companie a celor mici, un pisoiaș năzdrăvan.
Prozodia în manieră modernă este susținută de strofe a câte două versuri cu metrică și ritm
variabil. Rima este împerecheată și surprinde prin potrivirea celor mai diverse categorii
gramaticale: locuțiune adverbială cu substantiv („pe ascunse/frunze”), adverb cu substantiv
(„agale/petale”), substantiv cu nume predicativ („gafă/cea mai grozavă), adjectiv cu substantiv
(„dimprejur/cusur”), substantiv cu pronume negativ („mulțime/nime”), verb cu substantiv („se
pare/floare”), pronume nehotărât cu locuțiune adverbială („toate/peste poate”), ș.a.

41
 2. O selecție a poeziilor Anei Blandiana specifice conținuturilor din programă

Scopul acestei lucrări este de a dezvolta la elevi tot mai mult, prin intermediul cadrelor
didactice, formarea capacității de a percepe frumosul, dorința de cunoaștere pentru îmbogățirea
sufletului și minții, curiozitatea, spiritul critic, sensibilitatea și de a se familiariza cu tehnicile de
înțelegere, analiză și interpretare a poeziilor lirice blandiene.
Printre obiectivele care se urmăresc a fi atinse se numără următoarele:
- valorizarea mult mai amplă a poeziilor moderne în cadrul orelor de Limba și literatura
română
- desprinderea caracteristicilor incadrării poeziilor blandiene în rândul curentului literar
- structurarea scenariilor didactice care ajută la receptarea, înțelegerea și interpretarea
poeziilor lirice
- exprimarea de opinii cu privire la semnificațiile desprinse din poezii
- argumentarea opiniilor personale referitoare la informațiile din textele lirice
În formularea ipotezei s-a pornit de la afirmația că poeziile Anei Blandiana contribuie la
dezvoltarea interesului elevilor pentru lecturarea lor. Astfel, dacă se asigură elevilor modalități
adecvate de receptare a poeziei – cadru favorabil, climat afectiv pozitiv, stimularea interesului
pentru lecturarea poeziilor moderne – atunci potențialul lor de receptare va spori.
Înainte de a valorifica poeziile Anei Blandiana specifice conținuturilor științifice, am
realizat o analiză a manualelor de limba și literatura română în format electronic
(https://www.manuale.edu.ro/)de la clasele a III-a și a IV-a, de la toate cele trei edituri (Ars
Libri, Arthur și Intuitext), pentru a preciza în care dintre ele se întâlnesc și în care nu apar deloc
texte lirice ale scriitoarei.

42
 Clasa a III-a
Editura Tematica Titlul poeziei
Ars libri ____ ____
Arthur „Ce știm despre cărți” În bibliotecă (fragment)
„Ce prieteni necuvântători Într-o zi pe când lucram
am”
Intuitext ____ ____
Clasa a IV-a
Ars libri ____ ____
Arthur „Am scăpat de vacanță” Scrisoare
Intuitext „O carte un prieten în plus” Scrisoare
3.1.

Conform tabelului, poeziile Anei Blandiana se întâlnesc în număr de 3, la doua dintre cele
trei edituri, una dintre poezii regăsindu-se atât în manualul de la editura Arthur, cât și în cel de la
Intuitext. Numai în manualul de la editura Arthur se găsesc toate cele trei poezii, la Unități
tematice diferite, două dintre ele în manualul de clasa a III-a și una în manualul de clasa a IV-a.
Cât despre manualele de la editura Intuitext, doar în cel de clasa a IV-a este valorificată poezia
Scrisoare. De asemenea, la sfârșitul aceluiași manual se găsește consemnată o rubrică intitulată
Descoperă ce poți citi în vacanță, în care li se recomandă elevilor lecturarea mai multor volume
și texte literare, printre care se află și volumul de poezii pentru copii Întâmplări din grădina mea
al Anei Blandiana. Celelalte volume nici nu ar putea fi recomandate înaintea acestuia, însă
interesul și curiozitatea elevilor poate fi stârnită și stimulată ușor cu cel dintâi volum
inconfundabil, încât micii lectori să caute cu nerăbdare și celelalte volume create special pentru
ei. Manualele de la editura Ars libri nu dețin, din păcate, nici un poem al autoarei.
Cu toate că se cere ca textele din manuale să fie captivante, să stârnească și dorința de
cunoaștere, fiind necesară studierea și altor surse bibliografice, totuși poemele pentru copii ale
Anei Blandiana trebuie studiate într-o proporție mai mare în cadrul diferitelor unități de învățare.
Acestea pot reda suficiente resurse cognitive adecvate vârstei, sunt interpretate artistic, într-un
mod personal, transmițând diferite emoții, sunt pline de curiozități, iar elevii se pot îndrăgosti
ușor de stilul lor inconfundabil. S-au scris și se scriu multe versuri pentru copii, cu imagini și
versificații simple, dar se are în vedere că nu toate le sunt pe plac. În schimb, sunt capabili să
selecteze singuri dintre poeziile care întrețin starea de fericire prin diferite jocuri imaginare
rezultate numai din contemplarea naturii viu colorate în care mișună nenumărate vietăți, în care
până și fructele și zarzavaturile sunt metamorfozate pentru a potența fantezia micilor exploratori
ai universului mărunt. Dintre acestea fac parte volumele poetei, de care cei mici nu se
43
mulțumesc doar cu prima lectură a lor, ci le reiau cu zâmbetul pe buze pentru a descoperi în ele
alte și alte lucruri noi.
În privința conținuturilor, activitatea la clasă prin intermediul poeziilor blandiene poate
veni în ajutorul formării unor competențe specifice și a altor discipline decât cea de Limba și
literatura română precum AVAP, Educație civică și chiar Matematică. Am selectat mai multe
poezii prevăzute pentru copiii de clasa a III-a, din toate cele 3 volume ale autoarei, care să se
potrivească doar conținuturilor din programa pentru Limba și literatura română.

44
 Textul suport Funcții ale limbii (acte de vorbire) Variabilitatea limbii și a comunicării în contexte diferite
Cine poate ști - descrierea lucrurior din text, realizând unele desene - intuirea clasei morfologice a adjectivului
pentru ilustrarea înțelegerii acestuia - cuvinte care arată însușiri ale obiectelor
- inițierea unui schimb verbal cu privire la lămurirea unor - acordul adjectivului cu substantivul determinat
aspecte neînțelese
Face oricine ce vrea - descrierea personajelor textului - substantivul (gen, număr)
- oferirea și solicitarea de informații referitoare la
universul apropiat
- prezentarea unor activități desfășurate în care s-a produs
dezordine, vizând legătura dintre lumea reală și cea
imaginară prezentată în text
Oare cum or fi florile - descrierea vegetației mărunte din universul apropiat, - intuirea clasei morfologice a substantivului, prin
prin stârnirea curiozității și a imaginației cu privire la observarea unor mărci specifice
înfățișarea lor
- descoperirea semnificației cuvintelor
- oferirea și solicitarea de informații referitoare la
universul apropiat
- articole informative despre plante
O furnică poetă - descrierea unei ființe din universul apropiat - intuirea numărului și genului substantivului
- relatarea unei întâmplări asemănătoare textului
- inițierea unui schimb verbal prin formularea de întrebări
și răspunsuri pentru găsirea de soluții la probleme
La Paris - relatarea unei întâmplări citite și trăite - intuirea numărului verbului
- prezentarea unui proiect (dezbaterea și descoperirea

45
 modului în care ajung fructele pe piața de desfacere) cu
discuții referitoare la prezentarea lor în fază inițială și la
final
Aprobarea - relatarea unei întâmplări cunoscute (trăite, vizionate, - intuirea clasei morfologice a substantivului
citice) despre prietenii necuvântători prin formulare de - intuirea genului și a numărului substantivului
răspunsuri la întrebări simple, de control)
- prezentarea animalului faorit de companie
- inițierea unui schimb verbal pentru obținerea
informațiilor de detaliu din text
Metamorfoze - relatarea unei acțiuni (vizionate, citite, trăite) după - intuirea clasei morfologice a substantivului
întrebările investigatorului perfect (Când? Unde? Ce? De
ce? Cu cine? Cu ce?)
- inițierea și menținerea unui schimb verbal prin folosirea
metodei gândirii critice pentru explorarea textului
Jocuri - descrierea de ființe din universul apropiat, urmărind un - intuirea clasei morfologice a substantivului
set de repere
- inițierea și menținerea unui schimb verbal pe baza
textului prin intermediul întrebărilor Cine? Ce? Cum?
Unde?
Secretul - descrierea de obiecte din universul imediat (prin - intuirea unor mărci specifice substantivului (gen,
raportare la text) număr)
- relatarea unei acțiuni/ întâmplări cunoscute
asemănătoare celei din text

46
 - oferirea de informații referitoare la semnificația unor
lucruri din cadrul textului
- solicitarea de informații prin realizarea de priecte
interdisciplinare pentru a descoperi cât mai multe
Congres - relatarea unei acțiuni/întâmplări cunoscute - intuirea mărcilor specifice substantivului (gen, număr)
- oferirea și solicitarea de informații cu privire la
universul apropiat
- inițierea unui schimb verbal legat de contextul mesajului
citit
Greierele și furnica - descrierea de ființe din universul apropiat - intuirea unor mărci specifice substantivului
- relatarea unei întâmplări cunoscute prin care să
dramatizeze ori să dea un alt final textului literar citit
- inițierea unui schimb verbal prin care să-și exprime
acordul sau dezacordul față de acțiunile personajelor
Vorbăreața - descrierea informațiilor din textul literar cu ajutorul - intuirea adjectivului calificativ
unor desene care să ilustreze ceea ce s-a înțeles
- inițierea unui schimb verbal prin formulare de întrebări
și răspunsuri care să evidențieze conținutul textului
3.2.

47
 3. Procesul analizei și interpretării textelor lirice blandiene în învățământul primar

Structura textelor lirice din toate cele trei volume ale scriitoare diferă în funcție de
versificația variată privitoare la versuri aritmice, cu rimă variată și strofe grupate începând cu
distihuri și continuând până la polimorfe. Pe copii nu-i atrag doar poeziile clasice cu rime și ritm
perfect, cât mai cu putință epice potrivit unor cadre didactice, ci cu cât cresc ei pot fi captivați și
de lirica ce exprimă stările lăuntrice ale autorilor. Creațiile Anei Blandiana stârnesc interesul
încă de la prima lectură din partea celor mici, datorită stilului aparte caracterizat prin feminitate,
sensibilitate și eleganță; iar odată citite, încolțește în cei mai mulți dintre ei dorința de a mai
relua lectura ce i-a captivat și le-a adus zâmbetul pe buze. În felul acesta, ceea ce a intenționat
autoarea să transmită, este perceput din mai multe unghiuri.
În privința studierii la clasă a unor asemenea versuri, Alina Pamfil trage „câteva concluzii
de natură didactică” (Pmfil, 2009). În primul rând consideră că, pentru a fi înțeles, este nevoie de
citirea textului de mai multe ori, pe fragmente și chiar prin ilustrarea acestora. În al doilea rând
trebuie să se țină cont de interpretarea unor astfel de texte, pe secvențe lirice, fapt ce li se va
părea unora mai mai ușor, altora mai puțin simplu, însă numai în felul acesta se contribuie la
„formarea cititorilor de poezie”(Ibidem). Astfel sunt considerate necesare trei aspecte care
trebuie avute în vedere în înțelegerea unui text liric: compoziția, muzicalitatea și substanța și
expresia poetică. În paralel cu acestea este cuprinsă poezia Vorbăreața, extrasă din cel de-al
doilea volum al Anei Blandiana (Alte întâmplări din grădina mea).
Compoziția. Pentru a fi înțeles textul se poartă câteva discuții referitoare la etapele care se
desfășoară în poezie: confecționarea vestimentației din plante, situarea celei mai elegante plante
printre flori și dezvăluirea neautenticității florii. În felul acesta sunt surprinse principalele
imagini ale textului: împlinirea dorinței unui copil de a se transforma în plantă, plasarea printre
flori („binișor, m-am așezat printre flori”) și experimentarea neputinței prefacerii într-o floare
(„e simplu, vi se pare/ Să te prefaci într-o floare?”).
Muzicalitatea. Prea de timpuriu poate fi vorba de ceea ce semnifică muzicalitatea textului
la clasele primare în care elevii nu și-au deprins cunoștințele legate de ritm și rimă, însă se pot
purta discuții referitoare la muzica sau melodia textului, în urma lecturii punându-se întrebări
precum: „În ce fel vi se pare că sună textul? Vesel? Trist? De asemenea, se pot evidenția
cuvintele sonore din text: mai stridente – „grozavă”, melodioase – „elegantă”, line – „haine de
plantă”. Tot în cadrul analizei acestui aspect poate fi util jocul „Ce putem spune despre un
cuvânt?”
Substanța și expresia poetică. Un text poetic este perceput în funcție de imaginile sale,
adică de reprezentările care țin de natura elementelor senzoriale care îl compun: vizuale,
48
auditive, tactile, chinestezice, sinestezice, olfactive, gustative. Termenii abstracți de figuri de stil
nu pot fi folosiți în rândul elevilor din ciclul primar. În acest sens, Alina Pamfil propune
folosirea termenului de „tablou” care să cuprindă părțile unei poezii, și cel de „imagine” care să
evidențieze elementele ce compun tablourile. În concordanță cu o altă poezie a Anei Blandiana,
analizată de Alina Pamfil (Cine poate ști), se va exemplifica în cele ce urmează un sumar
comentariu asupra textului Vorbăreața, interpretat lilterar și într-un subcapitol anterior (3.1.)
În cel dintâi tablou sunt enumerate pe rând (strofele 1-9)elementele din care este alcătuită
vestimentația florală (petale, fire de anason, fire de mărar, sepale, păpădie). Tabloul e încărcat de
tot felul de imagini cromatice: predomină verdele frunzelor care asortează fusta cu sandalele și
pieptarul, cordonul din firele de anason e alb, galbenul florii de păpădie, cea mai stridentă
culoare fiind roșul buburuzei.
Următorul tablou (strofele 10-13) surprinde plasarea florii întruchipate de copilă în rândul
celorlalte flori. Metafora cuprinzătoare a „celei mai grozave flori” este compusă din imaginile
vizuale surprinse în mare parte în primul tabou.
Cel din urmă tablou (strofele 14-21) prezintă în ce fel și de către cine este divulgată ființa
deghizată în haine de plantă. Imaginile întâlnite sunt de natură tactilă („te gâdilă-o albină”,
„pământul te ține-n clești”), vizuală (albina, motanul Arpagic) și auditivă („c-un lung miorlau”).
Pentru a analiza tablourile și imaginile, trebuie să aibă loc „orientarea atenției asupra
acestor două unități textuale: 1. Orientarea atenției asupra tablourilor” (ex.: „Din ce este alcătuită
vestimentația celei mai elegante flori?”, „Care a fost intenția autoarei după ce s-a deghizat în
floare?”, „Cât timp a reușit să stea nemișcată printre flori, fără a fi observată de careva din jur?”)
și „2. Orientarea atenției asupra imaginilor” („Din ce este alcătuită fustița?”, „Unde este prinsă
buburuza?”, „Din ce este alcătuit cordonul?”, „Din ce a fost țesut pieptarul?”, „Din ce și-a
meșterit sandalele?”, „Ce floare a folosit drept pălărie?”, „Ce a așezat pe pălărie?”, „Cine nu-i
găsea nici un cusur autoarei?”, „Unde s-a ascuns autoarea a deghizată în floare?”, „Cum trebuia
să stea pentru a nu fi observată de nimeni?”, „Ce i-ar stârnit rîsul?”, „Cum simte că o ține
pământul?”, „De ce ar putea strănuta printre flori?”, „Ce i-a distras atenția autoarei de a mai sta
nemișcată și a nu scoate vreo vorbă?”).
Alte întrebări ajutătoare ca să surprindă și momentul acțiunii și sesizarea în amănunt a
tabloruilor ar fi : „În ce moment al zilei credeți că se petrece acțiunea?”, „Unde are loc
deghizarea în haine de plantă?”, „Ce culori distincte compun vestimentația?”, „Puteți reuni într-o
singură formulare din ce și-a alcătuit costumul de plantă copila?” (Și-a croit o fustă din frunze, o
bluziță din petale de care a prins o buburuză și a încins-o cu un cordon din fire de anason, și-a
țesut o bundință din fire de mărar, s-a încălțat cu sandale din sepale, iar pe pălăria din floare de
păpădie și-a pus un fluture), „De ce nu este simplu să te prefaci într-o floare? După ce elevii dau
49
răspunsurile, cadrul didactic alcătuiește o concluzie la nivelul fiecărui tablou cu ajutorul unui
desen, sau chiar dirijează activitatea astfel încât concluziile să fie formulate de către elevi (ex.:
„În al doilea tablou, după ce fetița se gătește în cea mai grozavă plantă se ascunde printre
celelalte flori fără a se diferenția de ele”), apoi la nivelul întregii poezii („Poezia surprinde trei
tablouri. În primul rând... În al doilea... În al treilea...”). Activitatea se face frontal cu elevii,
unele răspunsuri fiind notate la tablă, iar discuțiile pe baza fiecărui tablou în parte este nevoie să
se realizeze atent.
După formularea concluziilor se trece la interpretarea textului. În cazul poeziei de față,
interpretarea ar presupune evidențierea imposibilității copilei deghizate în plantă de a se pune în
pielea unei flori de vreme ce ea nu poate sta nemișcată, nu poate să nu râdă când o „gâdilă-o
albină”, și nu poate sta locului mai ales când își face apariția îndrăgita felină. Exemple de
întrebări interpretative ar fi: „ De ce credeți că autoarea și-a alcătuit «pe ascunse» costumul de
plantă? Ce diferențiază o floare adevărată de o copilă deghizată în floare? Credeți că o floare ar
râde când se așează o albină pe ea? Credeți că altcineva ar mai fi deosebit fetița dintre flori, în
afară de Arpagic? De ce i se pare cu neputință de a sta nemișcată printre flori? Ce elemente ale
unei plante ați folosi și voi pentru a vă deghiza într-o floare și de ce? Cum ați alcătui veșmântul
floral?”
În lucrarea sa, Alina Pamfil propune și „interpretarea pe roluri” care să structureze
receptarea poeziei lirice. Asemănător cu modul interpretării realizat de ea în poezia Cine poate
ști, se poate lucra și în cadrul poeziei Vorbăreața. Rolurile și câteva din sarcinile de lucru
subsecvente în accepțiunea ei sunt: „constructorii” („Cum este alcătuită poezia? Din câte părți?
Ce conține fiecare parte?”), „pictorii” („Care sunt imaginile primului tablou? Ce redau ele? Ce
fel de imagini sunt? Care sunt imaginile ce compun primul tablou?”), „muzicienii” („Care sunt
sunetele și cuvintele ce creează muzica textului? Cum puteți defini melodia textului?”),
„lingviștii” („Care sunt cuvintele și expresiile cele mai puternice și de ce?”) și „înțelepții” (De ce
se vede autoarea cea mai elegantă din toată grădina? Cum credeți că și-a „cusut..., croit...,
împletit..., țesut..., meșterit” veșmântul floral? De ce nu voia să fie descoperită printre flori? De
ce se temea că ar putea face „o gafă”? De ce a fost descoperită până la urmă? De ce credeți că
titlul poeziei este intitulat Vorbăreața? ).
Bineînțeles că în înțelegerea textelor lirice trebuie avute în vedere și etapele de prelectură
și de postlectură, care să evidențieze aspectele ulterioare din poezie. Relevante în structurarea
prelecturii pot fi imagini cu diferite plante și flori în culori vii sau chiar care să reprezinte o
persoană costumată elemente vegetale. Nu trebuie să lipsească nici imagini sau fotografii din
ateliere de croitorie sau cizmărie care sa-i facă să prevadă cum sunt întocminte veșmintele și
încălțămintea.
50
 În final, după familiarizarea cu textul, o activitate utilă elevilor ar fi cea de redactare, de
tipul: „Scrieți o scurtă compunere prin care să dați un alt final poeziei Vorbăreața.” De
asemenea, concomitent cu orele la disciplina de Cunoașterea mediului în care se găsesc
informații legate de natură și plante, elevii pot face distincția dintre limbajul denotativ sau
științific și cel conotativ, întâlnit în poezii care implică afectiv prin imaginea creată. Curiozitatea
tainelor înconjurătoare e amplificată îmbogățind închipuirea fantezistă. Prin urmare, cardele
didactice trebuie să aibă în vedere că în receptarea și abordarea unui text liric sunt esențiale
etapele de comprehensiune, de analiză și de interpretare.

51
 Conculzii finale

În lucrarea de față nu s-a încercat să se realizeze nici pe departe o critică literară dedicată
literaturii scrise pentru copii a Anei Blandiana, ci au fost surprinse doar anumite fațete ale
pietrelor prețioase din cuprinsul poeziilor, privite din diferite unghiuri.
Minunata creație pentru copii nu trebuie ascunsă nici măcar într-o mică parte de micii
lectori. Descrierea amplă a lumii vii, într-o manieră copilăroasă, sub formă de joc, prin distinsul
stil unic, apoi alcătuirea de măști animaliere personajelor de pe scena politică, dovedesc simplul
fapt că Ana Blandiana a scris gândindu-se la copilăria pe care a păstrat-o în suflet. Întreaga operă
artistică a celor trei volume evidențiază copilăria unei perioade demult apuse. Era demult când
un copil obișnuia să se trezească dis de dimineață să observe prin ce minune se coc fructele și
legumele; se deghiza el însuși în plante, aștepta cu nerăbdare și urmărea atent, cu coatele pe
pervazul unei ferestre, pentru a nu pierde din vedere puii de rândunele care își începeau lecția de
zbor; hoinar printre plante și vietăți minuscule, să cadă seara de oboseală cu un pisoiaș în brațe,
încununat de farmecul întâmplărilor de peste zi. Unui asemenea copil nu-i ajungea niciodată
vacanța pentru a explora îndeajuns împrejurimile.
Ar fi util ca măcar prin lectura unor asemenea poezii, în cadrul cărora sunt cuprinse peisaje
nemaipomenite, vietați fel de fel, cu flori și plante de diferite culori și forme, să le deschidă
copiilor apetitul de aventură. Poeziile Anei Blandiana pot avea un rol important în viața lor nu
numai datorită faptului că atrag prin tot felul de combinații de cuvinte deosebite, de sunete și
înțelesuri cu care autoarea se joacă atât de frumos, ci și pentru pregătirea lor în spirit aventurier.
Bucuriile imaginației puse în practică, nu doar auzite și interpretate, amplifică trăiri înălțătoare
experimentate trup și suflet.
Una din responsabilitățile dascălilor rămâne de a urmări la elevi formarea capacității de a
percepe frumosul, de a cultiva simțul și gustul pentru estetic, apelând la valori autentice, la
reprezentări din viața de zi cu zi. Bineînțeles, acestea doar secondează receptarea textului literar,
esențiale rămânând secvențele de înțelegere, de analiză și de interpretare. Celelalte sunt
folositare în orientarea atenției elevilor asupra aspectelor ce se doresc a fi evidențiate, ulterior, în
poezie. De altfel, fără experiențele vii, totul ar părea searbăd, imposibil de imaginat ceea ce
comunică un vers, cu toate că e încărcat de emoții.

52
 Bibliografie

Blandiana, A. (2008). Întoarcerea lui Arpagic, Editura Humanitas, București

Blandiana, A. (2013). Fals tratat de manipulare, Humanitas, București
Badea M. (2015). Limba și literatura română pentru elevii de liceu, Editura Badea &
Proffesional Consulting, București
Bodiștean, F. (2007). Literatura pentru copii și tineret dincolo de story, Editura Casa cărții de
știință
Chiru, N. (2009). Literatura română pentru evaluare continuă și examene în învățământul
preuniversitar. Concepte operaționale, comentarii, eseuri, interpretări de text, Editura Icar,
București
Christi, A. (2006). Banchetul de litere, Editura Ideea europeană
Manolescu, N. (2001). Literatura română postbelică, vol.I, Editura Aula
Pamfil, A. (2009). Limba și literatura română în școala primară, Editura Paralela 45, Pitești
Papahagi, M., Sasu, A., Zaciu, M. (2001), Dicționarul scriitorilor români: A-C, Editura Albatros
Popa, M. (2001). Istoria literaturii de azi pe mâine, Editura Fundația Luceafărul, București
Popescu, A.I. (2015). O poetă a deconstrucției. Neomodernismul, Editura Junimea
Rogojinaru, A. (1999). O introducere în literatura pentru copii, Editura Oscar Print, București
Simion, E. (1979). Scriitori români de azi, Editura Cartea românească
Ștefănescu, A. (2005). Istoria literaturii române, Editura Mașina de scris

Munteanu. I. (2005, aprilie). Amintirile Anei Blandiana, http://jurnalul.ro/campaniile-

jurnalul/viata-mea-e-un-roman/amintirile-anei-blandiana-46964.html, accesat: 20 aprilie 2017
Digi.ro (2014, septembrie). Cu respect, Ana Blandiana),
http://www.digi24.ro/emisiuni/bonton/cu-respect-ana-blandiana-297807, accesat: 24 aprilie
2017)
Jurnalul pentru copii (2013, februarie). http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/ana-
blandiana-am-avut-norocul-sa-ma-indragostesc-de-sotul-meu-din-prima-clipa-40814 accesat: 25
aprilie 2017

53
 Books are mirrors see in them what is already in you

Knowledge has no borders. We all read. A book can be understood by many people in
many ways. Each person perceives events and characters as their nature is. When you book at
the cover of a book you can tell what that book is about.
What’s sad is that, my generation no longer reads, everyone forgot books. The world is no
longer reading now. Now all the people are mutch more intersted to see what the neigbor posted
on Facebook and completely forgot about books. Maybe for many a book is similar to a string of
words, but for me it is so mutch more than that. For me when you open a book and start with the
beginning of it , you just fell like every thing around you is hardening and you can penetrate the
book you read quickly. People who read are enriched and full of imagination.
A book can fit very well with adults who don’t find their soul mate, they can be a perfect
companion when they fell alone.
Books in other languages are very userful for cildren over ten years old or even adults who
have not had the opportunity to learn English or Freanch.
When you start a book you read it and you finish it, you fell a winner. The read you whent
trough hundreds of pages and thousands ofwords ends well.
A book is like a computer game that you start without knowing what awaits you but after a
few chapters read you can see if the book you have chosen is a good choice. Books are like a
huge trunk with lots of surprises in it that you can only win if you read. In every book that you
read , you find something you can learn. These are the surprises in the mysterious chest. Frome
some books you can learn how to procud in limit situations and in situation from witch you have
to choose the most avantageous opportunity and many others.
Reading we can assure both the new and the future family(in my case) a warm and well-
appointed home. No one is perfect but frome books we can perfect ourselves and then we can
become perfect. If somewone could manage to become perfect then everycboog you read or read
was and will be perfect.
The planet would be better off if everyone read. Books are and will always be our best
friends!
(BY DELIA IACOB)

54
 Books are mirrors. You can see in them what is already in you

A book is like a mirror. Do we see each other between the browsed pages one after the
other? Surely! The pages are actually the wings with which I fly and enter into the secret world
of fairy stories with beautiful girls and beings of severals kind.
With my breath taking I walk timidly at the beginning tiptoe, for then to jump beind the
charactrs, to watch them closely, and finally I myself to be Thinkerbell, Haidi. I see myself
walking in their place distant lands, I see myself facing the dangers and the unexpected... . I see
me a brave. Or maybe not... . I beg for mercy sometimes and I can’t wait to get anywhere or take
it with me. I am in the book and expect others to read me and find a way out
Sometimes in the mirrors the book I also see my camarades. How much each one resembles
a character! Some are unpleasant the others I envy them. What is important is that I can enter
when I want in their skin in a page full of adventures. I do not like sleep and in books I know
that the characters never sleep. They are tireless and immortal. They all happen so quickly, they
happen before our very eyes so many events, as in a dream. And who forgets a beautiful dream?!
When we don’t like what we see in a mirror we immediately go to change or arrange
ourselves. Do you like all the books? Any title attracts me and I start to scan the book: I am
neither a philosopher nor a scietist....I am a great curios. So I do not like to get bored while
looking after me in the pages of such a book.
And yet, what is the mystery of reading? Just an endless world with stories and all sorts of
adventures that that are nothing but fiction of the mind? No. A real book is me, it’s you, it’s the
writer himself.
Slowly we discover ourselves and books give meaning and color to our lives. With their help
we see with other eyes the people around us.
Sometimes it is happen me to stop reading and dream and imagine the whole scene of the
story beforehand. I put myslef in the place of the favorite character and start the adventure.
There I see the characters through a rear-view mirror. I read their thoughts, I foresee their plans
I undestand their language and I become friendly with them.
Not all books have a happy end, but I always feel like a hero, even suffering. The book
changes attitudes, changes characters. Sometimes I like the characters who have a stubborn and
rebellious attitude, too. Maybe they attract me because I am not so.
Have you ever imagined how to ride a horse in the wind and hear the branches of the trees
rumbling? Or maybe you even rode one. Well, we can compare this with reading. The branches
of the treets are the whisper of the pages, the beat of the wind is the current which is pushed

55
towards us when we go page by page and the horse’s tramping is the rhythm of the heart beating
full of emotion.
You could write endless pages about what books represent, but I still have many to read. I
have still to escape so many unknown realms that no one has ever understood and will not be
able to comprehend them. Their wonder is known only of those who like them and love them.
(BY COSTÎN RUTH)

56