MINORITĂȚI NAȚIONALE ÎN ROMÂNIA

Pe teritoriul românesc au trăit de-a lungul istoriei mai multe minorități, care au
reprezentat un procent semnificativ din populația României. Recensământul din
1930 indica faptul că populația din România Mare era de peste 18 milioane de
locuitori, dintre care 71,9% erau români, iar restul minorități. În prezent, numărul
minorităților din România s-a diversificat ca număr de etnii, dar a scăzut
procentual la 12%.
    Cele mai bine reprezentate minorități din România rămân maghiarii, rromii,
germanii, ucrainenii, rușii, evreii, turcii, tătarii, bulgarii etc., un număr de
aproximativ 18 minorități etnice, reprezentate astăzi și în Parlamentul României.
Regiunile cu cea mai mare diversitate etnică din România sunt Transilvania,
Banatul, Bucovina și Dobrogea.
    Din 1923, minoritățile din România s-au bucurat de egalitate în fața legii, de
respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, și-au păstrat patrimoniul etnic și
cultural, limba și tradițiile.
    În anii celui de-al Doilea Război Mondial au existat momente de mare
încărcătură tragică, prin aplicarea măsurilor de deportare și prigonire a rromilor și
evreilor, în timpul regimului antonescian. După război, în perioada comunistă, s-au
luat măsuri de deznaționalizare a maghiarilor sau de „vindere” a evreilor către
statul Israel sau a germanilor către Germania.

   După 1990, chestiunea ocrotirii minorităților s-a pus cu mai multă pregnanță.
Crearea și menținerea condițiilor pentru păstrarea, dezvoltarea și afirmarea
identității minorităților naționale au devenit politici de stat. Principala idee care
rămâne este că minoritățile naționale – prin contribuția lor la viața culturală,
științifică și economică a țării, prin spiritul de conviețuire și acceptare reciprocă pe
care-l generează – reprezintă un atu și o bogăție pentru România. În acest context,
protecția și valorizarea lor poate însemna o îndatorire.