Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Analiza Performantei Financiare Si A Ris
Analiza Performantei Financiare Si A Ris
ŞI A RISCULUI ÎNTREPRINDERII
Modul 1
3
proprii, altele decât cele rezultate din contribuţia acţionarilor (par. 70.a. din „Cadru general”
IFRS).Veniturile în principiu, semnifică o „îmbogăţire” a entităţii, generată fie de o creştere
a unor elemente de active patrimoniale, fie de o scădere a unor elemente de pasive
patrimoniale (capitaluri proprii sau datorii).
4
permit determinarea rezultatului din exploatare, rezultat real, generat de activitatea de
bază a entităţii.
Notă !!!
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară nu agreează raportarea niciunui
element de venituri sau cheltuieli ca fiind element extraordinar, nici în contul de profit şi
pierdere şi nici în note (conform IAS 1-Prezentarea situaţiilor financiare, par. 85). Ca atare
acesta va trebui să fie raportat fie la categoria „exploatare” fie la cea „financiară” în funcţie
de natura, altă alternativă nefiind permisă. Din necesităţi de armonizare a contabilităţii
româneşti la Directivele Europene, o astfel de alternativă este permisă de reglementările
româneşti în materie de contabilitate.
5
2. Spre deosebire de modelul anterior în cazul rapoartelor financiare obţinute prin
clasarea cheltuielilor după destinaţie (exploatare, desfacere, administrare) este posibilă
formarea unui rezultat confirmat de piaţă deoarece rezultă din compararea costului
vânzărilor cu producţia vândută. Spre deosebire de modelul anterior referenţialul utilizat
pentru compararea cheltuielilor va fi producţia vândută şi nu producţia exerciţiului. Un
astfel de model este precizat de O.M.F.P. nr. 1752/2005 a se întocmi în cadrul notelor
explicative dar numai cu referire la rezultatul din exploatare (prin Nota 4 „Analiza
rezultatului din exploatare”).
6
- Informaţii privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli cuprinse în Nota 2
„Provizioane”. Acestea furnizează informaţii extrem de importante pentru
explicarea cheltuielilor şi venituri cu provizioanele prin prisma evoluţiei
acestora pe elemente componente de provizioane constituite pentru diferite
naturi de riscuri şi cheltuieli
a) Nivelul de exploatare
În cadrul acestei analize a performanţelor se pune în evidenţă volumul activităţii
principale (de bază), adică a activităţii de exploatare utilizând un sistem de indicatori
specifici calculaţi pe baza Contului de Profit şi Pierdere pe de-o parte şi pe baza notelor
explicative pe de altă parte.
CAN = VM + Qv + SE
ڤNotă !
Pentru entităţile economice al căror obiect principal de activitate îl reprezintă leasingul, se
vor include în cifra de afaceri netă şi dobânzile aferente leasingului financiar, conform
modificărilor aduse reglementărilor contabile româneşti prin OMFP.nr. 1752/2005. În acest
fel se realizează un pas important în direcţia îmbunătăţirii legislaţiei contabile, deoarece,
pentru astfel de entităţi, principala activitate producătoare de profit –leasingul- rămânea în
afara sferei de cuprindere a cifrei de afaceri, care denatura în mod substanţial indicatorii de
performanţă ai acestor tipuri de entităţi.
Cifra de afaceri netă aferentă vânzărilor poate fi majorată fie printr-un volum sporit al
bunurilor vândute, fie prin creşterea preţurile practicate, fie prin ambele metode.
Capacitatea entităţii de a schimba unul sau ambii factori va depinde de cererea pentru
produsele entităţii, de poziţia firmei în competiţia în care s-a angajat precum şi de
condiţiile oferite întreprinzătorului de mediul economic.
Indicatorul cifra de afaceri netă este determinat explicit în cadrul rubricilor solicitate
pentru prezentarea Contului de Profit şi Pierdere.
QE = Q V + Q S + Q i
- Producţia vândută se calculează din rulajul creditor al conturilor din grupa 70 mai
puţin contul 707
- Variaţia producţiei stocate (Qs) cuprinde atât variaţia stocului
de produse finite (SPF) cât şi variaţia producţiei în curs de execuţie (SPCE) de la
sfârşitul şi începutul exerciţiului financiar analizat.
8
QS = ∆ SPCE + ∆ SPF
- Producţia stocată este dată de soldul contului 711, dacă are sold creditor se
adună iar dacă are sold debitor se scade;
- Producţia de imobilizări cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate pentru
obţinerea activelor corporale şi necorporale necesare investiţiilor proprii. Producţia
imobilizată se calculează din rulajul creditor al contului 711
□ Notă !
Vechile reglementări contabile de orientare franceză1 precizau prezentarea
explicită a indicatorului Producţia exerciţiului în cadrul schemei Contului de Profit şi
Pierdere. Actualele reglementări contabile care realizează armonizarea la IAS (în prezent
în vigoare O.M.F.P. nr.1752/2005 nu mai prezintă explicit acest indicator probabil tocmai
din cauza faptului că valoarea sa informaţională era limitată de caracterul său eterogen. Cu
toate acestea apreciem că acest indicator este util fiind baza de pornire a indicatorilor
tabloului soldurilor intermediare de gestiune. Extracontabil, calculul său se poate realiza
însă pe baza rubricilor prezentate în actuala schemă.
MC = VM – CD
9
MI = QE – [ CM + Lt ]
VA = MC + MI
Valoarea adăugată este cel mai sintetic indicator de rezultate care exprimă volumul
activităţii unei întreprinderi şi spre deosebire de ceilalţi indicatori de volum prezentaţi mai
sus prezintă avantajul de a reflecta doar volumul a ceea ce s-a produs efectiv în entitate,
făcând abstracţie de intrările din afară. Importanţa analizei valorii adăugate rezultă din
următoarele considerente:
a) valoarea adăugată reprezintă sursa principală de autofinanţare a rezultatului
din exploatare şi a rezultatului net al exerciţiului;
b) valoarea adăugată reprezintă sursa principală de autofinanţare a activităţii
agenţilor economici;
c) valoarea adăugată exprimă gradul de integrare economică a unei societăţi
comerciale;
d) valoarea adăugată reprezintă sursa de remunerare a personalului;
e) valoarea adăugată constituie sursa de finanţare a obligaţiilor bugetare;
f) valoarea adăugată reprezintă sursa de sporire a rezervelor societăţii
comerciale;
g) valoarea adăugată măsoară contribuţia firmei la obţinerea produsului intern
brut al unei ţări.
Având în vedere însă că baza de pornire la calculul valorii adăugate este producţia
exerciţiului, se preiau influenţele negative generate de evaluarea în mod diferit a
elementelor ce formează acest indicator.
Valoarea adăugată obţinută de o entitate se repartizează în general între cele cinci
părţi participante astfel:
a) personalul salariat care este retribuit prin salarii şi protecţia socială
aferentă (inclusiv impozitul pe salarii)
b) statul care percepe impozite şi taxe (inclusiv impozitul pe profit)
c) împrumutătorii care percep dobânzi
10
d) proprietarii şi conducătorii entităţii care au dreptul la o remunerare
sperată (dividende, participări la profit)
e) care poate beneficia de surse de autofinanţare (profit nerepartizat şi
amortizări).
Analiza modului de repartizare a valorii adăugate este importantă pentru a pune în
evidenţă gradul de participare a fiecărei categorii la generarea valorii adăugate şi de
asemenea pentru a aprecia nivelul de retribuire în raport cu efortul depus. Pentru
aprecierea modului de distribuire a valorii adăugate se pot utiliza următoarele
rate/rapoarte:
11
- CP reprezintă cheltuielile cu personalul şi protecţia socială şi se preiau din rulajul
debitor al conturilor din grupa 64.
b) Directă:
RBEXP Venituri din – Cheltuieli ≥ 0 rezulta excedent brut din exp loatare
= exploatare din < 0 rezulta deficit brut din exp loatare
exploatare
(numai din
grupele 70- (numai din
74) grupele 60-
64)
- Alte venituri din exploatare se determină din rulajul creditor al conturilor din grupa 75
- Venituri de exploatare din amortizări şi provizioane se determină din rulajul creditor al
contului 781
- Alte cheltuieli de exploatare se determină din rulajul creditor al conturilor din grupa 65
- Cheltuieli de exploatare din amortizări şi provizioane se determină din rulajul creditor al
conturilor din grupa 68.
RE = VE-CE
12
Rezultatul de exploatare evidenţiază rentabilitatea economică a unei întreprinderi,
corespunzătoare activităţii normale, curente a acesteia.
Analiza indicatorilor prezentaţi care exprimă performanţele activităţii de exploatare
se poate adânci utilizând procedeele deterministe punând astfel în evidenţă cauzele ce au
determinat pe de-o parte sporirea/diminuarea veniturilor iar pe de altă parte
sporirea/diminuarea cheltuielilor.
13
1. Rezultatul brut financiar (RBF) reprezintă rezultatul intermediar, obţinut de
o societate comercială, neinfluenţat de provizioane şi amortizări financiare:
- VFB reprezintã venituri financiare (mai puţin venituri din provizioane) şi se determină
din rulajul creditor al conturilor din grupa 76
- CFB reprezintã cheltuieli financiare (mai puţin amortizãrile şi provizioanele) şi se
determină din rulajul creditor al conturilor din grupa 66.
1. Veniturile financiare (VF) se obţin din rulajele creditoare ale conturilor din grupele
76 şi 786
2. Cheltuielile financiare (CF) se obţin din rulajele debitoare ale conturilor din grupele
66 şi 686
Atât profitul cât şi pierderea din activitatea financiară pot fi interpretate favorabil
respectiv nefavorabil, după caz, în funcţie de oportunităţile de investire de care
beneficiază entitatea la un moment dat şi modul de a accepta sau nu finanţarea lor
prin credit, astfel:
14
Rezultatul financiar este un indicator care măsoară rentabilitatea unei întreprinderi la
nivelul fluxurilor financiare. Printr-o analiză detaliată, în dinamică se pot explica modificările
de rezultate financiare prin prisma modificărilor diferitelor categorii de venituri şi cheltuieli.
c) Nivelul extraordinar pune în evidenţă prin indicatorii săi specifici fluxurile financiare
din operaţiuni extraordinare. Aceste tip de operaţiuni are un caracter întâmplător, el
neputând fi luat în calcul pentru aprecierea performanţelor viitoare ale unei întreprinderi,
atât datorită lipsei de regularitate în apariţii cât şi datorită sensului foarte alternant
(profit/pierdere).
Conceptul de „extraordinar” a fost introdus odată cu începuturile procesului de
armonizare contabilă la Standardele Internaţionale de Contabilitate (prin O.M.F.P. nr.
403/1999 el înlocuind vechiul concept de „excepţional”. Cele două noţiuni diferă între ele
atât ca formă respectiv titulatură dar mai ales ca fond, diferenţele referindu-se la:
- Veniturile extraordinare (VEX) se obţin din rulajele creditoare ale conturilor din grupele
77 şi 787
15
- Cheltuielile extraordinare (CEX) se obţin din rulajele debitoare ale conturilor din grupele
67 şi 687
RC = REXP + RF
16
4. Rezultatul brut înainte de deducerea dobânzilor şi impozitului pe
profit este un indicator intermediar care măsoară volumul rezultatului obţinut de o firmă şi
neinfluenţat de cheltuielile cu plata dobânzilor:
RBDI = RE + CHD
- CHD reprezintă cheltuielile privind dobânzile care se preiau din rulajele debitoare ale
contului 666
RNE = RBE – IP
17
În consecinţă pentru calculul capacităţii de autofinanţare se va apela la informaţiile din
note.
18
Utilizând de exemplu indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată (ip) ca
indice pentru deflatarea performanţelor, modalitatea concretă de deflatare ar consta în:
R
Rc = , unde
1 + ip
În acest mod performanţele entităţii vor reflecta într-adevăr efortul propriu al entităţii
iar compararea acestora pentru a evidenţia evoluţia de la un exerciţi la altul este astfel
posibilă.
RE
GE = .100
RBE
RF
GF = .100
RBE
19
• ponderea rezultatului extraordinar (GEX):
REX
GEX = .100
RBE
20
1.3. Analiza ratelor de profitabilitate
Într-o abordare generală, performanţele unei entităţi reflectate prin metoda ratelor
semnifică în mărime relativă contribuţia indicatorilor de rezultate la exprimarea
performanţelor financiare ale entităţii. Modalitatea cea mai relevantă de exprimare a acestor
tipuri de performanţe constă în compararea efectelor de natura profitului (rezultatelor) cu
eforturile financiare ocazionate de obţinerea acestuia.
Măsurarea performanţelor financiare ale entităţii prin sistemul de rate reprezintă
aşadar o formă de măsurare sintetică a eficienţei activităţii economice prin evaluarea
raportului efect/efort şi presupune utilizarea în acest sens a ratelor de profitabilitate.
21
Răspunsul la aceste întrebări îl obţinem pe baza relaţiei de incluziune a indicatorilor de
profitabilitate/rentabilitate/creştere exprimată în figura de mai jos.
Profitabilitat
e
Creştere Rentabilit
ate
Rezultă pe baza figurii de mai sus că nu orice activitate care este profitabilă este şi
rentabilă. Ca atare există activităţi profitabile şi care nu sunt rentabile. De asemenea nu
orice activitate care se derulează în condiţii de rentabilitate înregistrează şi o creştere
economică. Adică putem avea activităţi rentabile dar care nu înregistrează creştere
economică şi deci care nu îşi cresc valoarea. Dar este clar şi evident că orice entitate care
înregistrează creştere economică de la o perioadă la alta reflectă efectuarea unei activităţi
profitabile şi neapărat rentabile.
22
În funcţie de sfera de cuprindere a rezultatului activităţii economice luat în considerare la
calculul ratei profitabilităţii comerciale, identifică următoarele forme ale ratelor de
profitabilitate comercială:
1. Rata marjei brută a profitului ( RMRBE ) (Gross Profit Margin) reflectă eficienţa generală
a activităţii entităţii respectiv capacitatea acesteia de a degaja profit din cifra de afaceri şi
se exprimă prin raportarea rezultatului brut generat de întreaga activitate (RBE) la cifra de
afaceri netă (CAN).
RBE
RMRBE = x100
CAN
2. Rata marjei netă a profitului ( RMNRNE )(Net Profit Margin) reflectă profitul net obţinut la
100 de lei cifră de afaceri netă reflectând astfel contribuţia veniturilor la întărirea capacităţii
de autofinanţare a entităţii. Se pune în evidenţă prin raportarea rezultatului exerciţiului
după impozitare (Rezultatul net al exerciţiului -RNE) la cifra de afaceri netă (CAN).
.
RNE
RMNRNE = x100
CAN
3. Rata marjei brută a profitului din exploatare ( RMBREX )(Operating Profit Margin)
reflectă capacitatea entităţii de degaja profit din activitatea de exploatare şi se exprimă prin
raportarea rezultatului activităţii de exploatare (REX) la cifra de afaceri netă (CAN).
REX
RMBREX = x100
CAN
4. Rata marjei brută din vânzări reflectă capacitatea entităţii de a degaja profit din vânzări
prin raportarea profitului strict obţinut din vânzări (rezultatul brut aferent cifrei de afaceri-
RCAN) şi vânzările propriu-zise (CAN).
RCAN
RMBV = x100
CAN
23
„Analiza rezultatului de exploatare” vine să furnizeze informaţii utile determinării acestui
indicator.
4.Ratei marjei comerciale (RMC) reflectată prin relaţia dintre marja comercială (MC) şi
vânzările de mărfuri (VM) exprimă în fapt procentul de adaos comercial practicat de
entitate după relaţia:
MC
RMC = x100 .
VM
Indicatorul se poate determina pe baza rubricilor distincte existente în formularul de Cont
de Profit şi Pierdere.
Din cele prezentate până acum am putut conchide că există în mod clar o diferenţă
între ratele profitabilitate şi cele care reflectă rentabilitatea activităţii unei entităţi.
Ambele categorii au rolul de a exprima performanţele financiare ale entităţii în
mărimi relative, ambele categorii reflectă eficienţa activităţii prin exprimarea efectelor
financiare prin raportare la eforturile implicate.
Există totuşi o diferenţă între cele două concepte, dată de relaţia de cauzalitate şi
incluziune dintre ele şi anume:
- ratele de rentabilitate reprezintă un factor de intercondiţionare, o cauză pentru
ratele de profitabilitate;
- având în vedere cele de mai sus, ratele de rentabilitate se situează în avalul
ratelor de profitabilitate, fiind incluse în sistemul general de rate ce exprimă
profitabilitatea unei activităţi.
24
1.3.2.1 Analiza ratelor rentabilităţii financiare
Rentabilitatea financiară exprimată sub formă relativă reflectă gradul de remunerare
a capitalului investit într-o entitate de către investitori.
Ratele de rentabilitate financiară se prezintă sub următoarele forme:
• rata rentabilităţii capitalului propriu
• rata rentabilităţii capitalului angajat
RNE
ROE = x100 , unde
CPR
Importanţa analizării acestui indicator rezultă cel puţin din următoarele considerente:
• indicatorul arată gradul de alocare a fondurilor acţionarilor în activitatea curentă, pe
de-o parte, precum şi eficienţa cu care firma angajează capitalul acţionarilor în
afaceri, pe de altă parte.
• Indicatorul reflectă totodată rentabilitatea capitalului acţionarilor constituind o
măsură a capacităţii entităţii de a plăti dividendele cuvenite acestora;
• indicatorul permite estimarea câştigurilor pe o unitate de capital investit în acţiuni
sau profitul care revine proprietarilor pentru investiţiile făcute în firmă.
RNE CAN AB
ROE = RMRNE x K AB x LF = x x unde,
CAN AB CPR
25
- LF reprezintă levierul financiar, un indicator reprezentativ pentru dimensiunea gradului de
îndatorare al entităţii; Reflectă gradul în care activele totale (AB) sunt finanţate din surse
proprii (CPR).
RBDI
RCPM = x100 , unde
CPM
26
XAnaliza ratei de rentabilitate a capitalului angajat vizează:
• O creştere a acestei rate este apreciată ca fiind un obiectiv de atins atât de către
acţionari cât şi de către creditorii financiari care vor aprecia astfel ca fiind eficiente
investiţiile efectuate în entitatea respectivă.
RBE
RRE = x100
AB
RNE
ROA = x100
AB
3. Rata puterii de câştig a activelor (BEP- „basic earnings power ratio”) se determină
ca raport între rezultatele obţinute de entitate înainte de deducerea dobânzilor şi a
impozitului pe profit (RBDI) şi totalul activelor entităţii (AB).
RBDI
BEP = x100
AB
27
5. Rata rentabilităţii cheltuielilor (RRC) pune în evidenţă eficienţa consumului total de
resurse reflectat prin totalul cheltuielilor prin raportarea rezultatului net al exerciţiului (RNE)
obţinut la cheltuielile totale ale entităţii (CT).
RNE
RRC = x100
CT
28
pe piaţa de capital. Prin decizii manageriale eficiente activitatea desfăşurată la nivelul
entităţii a fost una realizată în condiţii de rentabilitate şi profitabilitate comercială şi aceste
aspecte sunt percepute în mod corespunzător de piaţă crescând credibilitatea acesteia în
entitatea respectivă.
Calculul ratelor de piaţă ajută investitorii să selecteze titlurile pe care le
doresc în portofoliul lor şi care sunt bune din punct de vedere fundamental,
prin utilizarea aşa numitei analize fundamentale. Acest tip de analiză este
completat de o analiza tehnică, care permite stabilirea momentului oportun
de intrare pentru titlurile respective. Deoarece cele două categorii de analize
sunt independente una de cealaltă, semnalele oferite de acestea sunt diferite.
De aceea este de dorit ca decizia de cumpărare să se ia atunci când cele
două categorii de semnale converg.
1.Capitalizarea bursieră (CB) este calculată ca produs între preţul curent al unei acţiuni
(PPA) şi numărul total de acţiuni emise de companie (NA) conform relaţiei:
CB= PPA x NA
29
Prin urmare, capitalizarea bursieră este unul dintre indicatorii de bază ce
caracterizează o piaţă de capital.
2. Rezultatul pe acţiune (EPS- din englezul „earning per share”) arată cât rezultat net
produce o acţiune în decursul unui exerciţiu financiar şi se determină după relaţia:
RNE
EPS = ,unde
NA
- RNE reprezintă rezultatul net al exerciţiului
- NA reprezintă numărul total de acţiuni emise de companie
30
3. Coeficientul de capitalizare bursieră (P/E sau PER - din englezul „price-to-earnings
ratio”) arată cât de mult sunt dispuşi investitorii să plătească pentru o unitate monetară de
profit raportat.
Coeficientul de capitalizare bursieră este unul dintre cei mai mediatizaţi indicatori pentru
o companie de interes public. Indicatorul este important deoarece combinat cu câştigurile
previzionate ale companiei, oferă analiştilor posibilitatea de a decide dacă acţiunile sunt
actualmente supra sau subevaluate.
Se determină ca raport între preţul de piaţă al unei acţiuni (PPA) şi profitul pe acţiune
(EPS).
PPA
P/E =
EPS
• Într-o abordare statică este firesc ca o acţiune cu un PER mic, să fie preferată
uneia cu un PER ridicat. Însă posesorul acţiunii are dreptul la veniturile viitoare în
aceeaşi măsură ca şi la cele curente, iar profitul curent adus de valoarea mobiliară
poate fi foarte diferit de profiturile viitoare ale acesteia. În aceste condiţii este
posibil ca acţiunea cu un PER mai mare să fie mai profitabilă decât cea cu un PER
mai scăzut dacă există perspectiva ca profiturile şi implicit dividendele să crească
rapid în exerciţiile următoare. Aşadar, în analiza PER se va ţine seama şi de
creşterea sau diminuarea veniturilor aferente acţiunii în viitor.
• Există situaţii în care o valoare mai mare a indicatorului poate fi explicată prin
aşteptarea unei rate de creştere mai mari sau prin reducerea riscului. Cum
31
investitorii sunt interesaţi de performanţele viitoare ale unei companii, PER-ul
istoric îşi pierde din importanţă, PER-ul bazat pe previziuni ale profiturilor viitoare
fiind mult mai interesant.
32
indicatori rămân identici, pentru două acţiuni, cea cu un PBR mai scăzut este
mai sigură.
• Dacă o societate este tranzacţionată la un preţ mai mic decât valoarea ei
contabilă (PBR are valoare subunitară) înseamnă, de obicei, fie că piaţa
consideră că valoarea activelor este supraevaluată, fie că societatea are o
rentabilitate foarte mică (sau negativă) a activelor. În primul caz se recomandă
să se vândă acţiunile, deoarece se poate înregistra o corecţie a valorii activelor
şi astfel investitorul riscă să obţină o rentabilitate negativă. Dacă a doua
variantă se dovedeşte a fi adevărată, există şansa ca o schimbare în
managementul companiei sau condiţii noi de desfăşurare a afacerii să
determine o schimbare pozitivă în rentabilitatea activităţii. O valoare mare a
indicatorului poate să însemne o rentabilitate crescută a activităţii societăţii.
• În concluzie valorile acestei rate depind atât de factorii economici generali (sau
valabili pentru sectorul respectiv) cât şi de factori care aparţin numai de firma
respectivă, ca entitate distinctă.
• O valoare medie a PBR la nivelul economiilor dezvoltate în sectorul industrial
este de 1,7 reprezentând o valoare de piaţă care depăşeşte de 1,7 ori valoarea
contabilă a unei acţiuni câştig (E. Brigham, L. Gapensky, M. Ehrhardt,
1999:87).
5. Indicatorul PSR sau P/S - „Price-to Sales Ratio” adică raportul între preţul de piaţă al
unei acţiuni (PPA) şi cifra de afaceri netă (CANA) ce revine pe o pe acţiune sau ca raport
între capitalizarea bursieră (CB) şi cifra de afaceri realizată de o companie (CAN) calculat
după relaţiile:
PPA CB
PSR = sau PSR =
CANA CAN
• Acest indicator se dovedeşte util când alţi indicatori nu pot fi utilizaţi fie pentru că
societatea înregistrează pierderi, fie că are rentabilităţi şi marje anormal de mici.
Evaluarea pe baza cifrei de afaceri este relevantă în cazul în care se doreşte
33
estimarea valorii unei companii care la un moment dat are marje foarte mici sau
negative şi de la care se aşteaptă să revină la activitatea normală sau să fie preluată.
DIVA DIV
RDIV = x100 , unde DIVA =
PPA NA
• DIV reprezintă valoarea dividendelor repartizate acţionarilor într-un exerciţiu
financiar.
• NA reprezintă numărul de acţiuni comune emise aflate în circulaţie
RNE
RADIV = x100
DIV
X Analiza ratei de acoperire a dividendelor are în vedere următoarele:
• Un nivel prea mare al indicatorului reflectă o politică de dividende accentuată dusă
de entitate coroborată cu o politică de autofinanţare diminuată. Pe termen scurt, o
valoare mare a indicatorului apare ca şi atractivă pentru investitor însă pe termen
lung ea nu asigură o dezvoltare viitore a afacerii.
34
CAPITOLUL 2
35
• Sporeşte gradul de comparabilitate al raportării rezultatelor din exploatare între diferite
întreprinderi deoarece se elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferite
pentru aceleaşi tranzacţii şi evenimente.
C. Prezentare
36
1. Metoda directă:
Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare:
- încasări în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii;
- încasări în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte
venituri;
- plăţi în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii;
- plăţi în numerar către şi în numele angajaţilor
- plăţi în numerar sau restituiri de impozit pe profit doar dacă nu pot fi identificate
în mod specific cu activităţile de investiţii şi finanţare.
Fluxuri de numerar din activităţi de investiţii:
- plăţi în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active
necorporale şi alte active pe termen lung;
- încasări de numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipament,
active necorporale şi alte active pe termen lung;
- plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţă
ale altor entităţi;
- încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de
creanţă ale altor entităţi;
- avansuri în numerar şi împrumuturi efectuate către alte părţi;
- încasări în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate
către alte părţi.
Fluxuri de numerar din activităţi de finanţare:
- venituri în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu;
- plăţi în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau răscumpăra acţiunile
entităţii;
- venituri în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte
împrumuturi;
- rambursări în numerar ale unor sume împrumutate
- plăţi în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o
operaţiune de leasing financiar.
Fluxuri de trezorerie – total
Trezorerie la începutul perioadei
Trezorerie la finele perioadei
37
2. Metoda indirectă:
Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare:
- rezultat net;
- modificările pe parcursul perioadei a capitalului circulant;
- ajustări pentru elementele nemonetare şi alte elemente incluse la activităţile de
investiţii sau de finanţare
38
În general metoda indirectă de determinare a fluxurilor de numerar este mai agreată
atât pe plan intern cât şi internaţional deoarece modul de determinare a fluxurilor de
numerar este mai facil.
39
- E. Interpretarea situaţiei fluxurilor de numerar
Indiferent de metoda de construire a fluxurilor de trezorerie, fluxul de trezorerie
generat de întreaga entitate pe parcursul exerciţiului financiar, va trebui explicat prin
prisma celor trei activităţi care au concurat pentru obţinerea sa (activitatea de exploatare,
investiţii şi finanţare). Astfel se poate pune în evidenţă următoarea egalitate:
40
CAPITOLUL 3
CF CF
$ în unităţi fizice: Q* = = unde
Pvu − Cvu Mvu
CF CF
$ în unităţi valorice: CA * = = unde
1 − Rv Rmv
41
- CA* reprezintă cifra de afaceri aferentă punctului critic;
- Rv reprezintă rata medie a cheltuielilor variabile;
- Rmv reprezintă rata marjei cheltuielilor variabile.
n
Chvi
Unde: Rv = ∑ pix ,
i =1 CANi
- Chvi reprezintă cheltuielile variabile la nivelul sortimentului i de produs;
- CANi reprezintă cifra de afaceri la nivel de sortiment de produs i;
- pi reprezintă ponderea cantităţilor din sortimentul i de produs în total cantităţi de
produse realizate de entitate.
- n reprezintă numărul de sortimente de produs realizate de entitate.
42
volatilitate” şi are aceeaşi interpretare ca mai sus.
Din studii statistice s-a dedus că entităţile se pot găsi în următoarele situaţii de risc
economic:
• Risc economic crescut când cifra de afaceri netă se situează cu până la 10 %
peste pragul de rentabilitate;
• Risc economic mediu când cifra de afaceri este cu 10 % până la 20 % mai mare
decât cea corespunzătoare pragului de rentabilitate;
• Risc economic mic când cifra de afaceri netă depăşeşte pragul de rentabilitate cu
peste 20 %.
∆ Re Re− Re *
CAN
e = Re = Re = , unde
∆CAN CAN - CAN *
CAN - CAN *
CAN CAN
- Re reprezintă rezultatul exerciţiului la un anumit nivel de activitate (la o
anumită cifră de afaceri netă)
- Re reprezintă rezultatul exerciţiului determinat de punctul critic care este nul
- CAN reprezintă cifra de afaceri netă corespunzătoare unei anumite structuri
financiare
- CAN* reprezintă cifra de afaceri critică
43
următorii indicatori:
a) Abaterea medie pătratică a rezultatului exploatării notată Γ 2 REXP ,
determinată pornind de la relaţia de determinare a rezultatului exploatării:
În ipoteza realizării unui singur sortiment de produs relaţia de mai sus se poate
exprima astfel:
44
3.2 Analiza riscului financiar
A. Abordări generale
* Riscul financiar exprimă variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidenţa
structurii financiare a entităţii (proporţia între capitalul propriu şi datorii) şi decurge strict
din gradul de îndatorare al entităţii.
45
CAN - CAN *
( ca nivel relativ: α %=
CAN *
Cu cât indicatorul de poziţie este mai mare cu atât riscul financiar este mai redus.
B2. O altă abordare a riscului financiar priveşte profitul ca rezultat al unei politici
financiare ce presupune un anumit raport între capitalurile proprii şi datorii.
Astfel, se impune analiza rentabilităţii capitalurilor proprii sub aspectul politicii de
îndatorare a entităţii. Influenţa îndatorării asupra rentabilităţii capitalurilor proprii
(rentabilităţii financiare) se numeşte efect de levier financiar sau efect de pârghie. Efectul
de levier financiar măsoară influenţa pozitivă sau negativă a îndatorării asupra
rentabilităţii financiare. Rata rentabilităţii financiare în forma sa cea mai cunoscută şi
anume ca rată de rentabilitate a capitalurilor proprii, se determină astfel:
RNE
RRE (ROE) = x100
CPR
În formula de mai sus rezultatul net al exerciţiului (profit) se determină astfel:
RNE = RBE – RBE x i = RBE (1-i) unde
- RBE reprezintă rezultatul brut al exerciţiului;
- i reprezintă cota de impozit pe profit.
Rezultatul brut al exerciţiului se determină după modelul următor care pune în
evidenţă cheltuielile financiare respectiv cheltuielile cu dobânzile:
RBE= RBDI-CHD, unde
- VT reprezintă veniturile totale ale exerciţiului;
- CTDOB reprezintă cheltuielile exerciţiului altele decât cheltuielile cu dobânzile;
- RBDI reprezintă rezultatul brut al exerciţiului înainte de luarea în considerare a
cheltuielilor cu dobânzile;
- CHD reprezintă cheltuielile cu dobânzile
Cunoscând că rentabilitatea economică (RRE) exprimată într-una din formele sale
cele mai sugestive şi anume rata puterii de câştig a activelor (BEP) reflectă capacitatea
activelor totale (AB) ale entităţii de a genera profit brut determinat înainte de plata
dobânzilor (RBDI) astfel:
RBDI
RRE(BEP) = x100
AB
Rezultă că RBDI = AB x RRE
46
B3. O a treia abordare a riscului financiar priveşte evaluarea lui din perspectiva
variabilităţii rentabilităţii financiare faţă de rata medie de rentabilitate financiară
observată pe anii anteriori folosind în acest scop metodele statistice.
Aprecierea riscului financiar apelând la metodele statistice se poate realiza cu
ajutorul următorilor indicatori:
a) Abaterea medie pătratică a rentabilităţii financiare
b) Coeficientul de variaţie al rentabilităţii financiare
47
3.3.2 Metode de evaluare a riscului de faliment
Analiza riscului de faliment se efectuează prin mai multe metode, fiecare dintre
acestea relevând aspecte distincte :4
Z Metode bazate pe variabile nefinanciare –calitative5
– metode manageriale
- metode de strategie competiţionale
Z Metode bazate pe variabile financiare –cantitative
- Metode patrimoniale (utilizând corelaţii între diferite ratele)
- Metoda statistice (bazate pe funcţia scor)
ZMetode combinate
- Metode bancare
Din cadrul acestora reţinem atenţia asupra celor mai uzitate şi anume metodele
statistice şi cele bancare de evaluare a riscului de faliment.
Cea mai utilizată metodă statistică de determinare a riscului de faliment este dată
de metoda scorurilor.
Într-o abordare generală metoda scorurilor se bazează pe un calup de rate
(indicatori) determinaţi statistic care ponderaţi cu anumiţi coeficienţi în cadrul unui model
matematic pot determina cu o anumită probabilitate starea de sănătate viitoare a entităţii.
Astfel, se atribuie entităţii analizate o notă Z numită „scor” care este o combinaţie liniară
a câtorva rate:
Z = a1R1+a2R2+a3R3+…anRn, unde
- R1, R2, R3…Rn reprezintă valorile diverselor rate
- A1,a2,a3 reprezintă coeficienţii afectaţi ratelor
48
falimentară. Procedeul este cunoscut în literatura economică ca procedeul analizei
discriminante multiple (multiple discriminant analysis-MDA). În termeni sintetici analiza
discriminantă multiplă reprezintă o tehnică statistică utilizată pentru a clasifica aprioric o
observaţie în două sau mai multe grupuri, în funcţie de caracteristicile individuale
observabile.
Între modelele cele mai cunoscute amintim: modelul Altman, modelul Canon-
Holder, modelul Băncii Centralei Franţei, modelul „F” al economiei româneşti.
Modelul „Z” de predicţie a falimentului firmelor a apărut în S.U.A. în anul 1968 fiind
dezvoltat ulterior, în anul 1977, de profesorul Altman. Cu ajutorul acestui model Altman
a reuşit să prevadă aproximativ 75 % din falimentele unor firme cu aproximativ doi ani
înainte de producerea acestora.
Calculul variabile z se face pe baza următoarei ecuaţii:
Z = 1,2 X1 + 1,4 X2 + 3,3 X3 +0,6 X4 +0,999 X5
Indicatorii consideraţi reprezentativi în acest model şi între care există o puternică
interdependenţă sunt:
1. Flexibilitatea firmei (variabila x1) indică capacitatea firmei de a se adapta
modificărilor condiţiilor mediului exterior firmei şi se determină ca raport între Capitalul de
lucru (CL) în total active (AB) adică
CL
X1 = ,
AB
2. Rata autofinanţării activelor totale (variabila x2) determinată ca raport între profitul
reinvesit (PRI) şi activul bilanţier (AB).
PRI
X2 =
AB
Prin profit reinvestit înţelegem partea din profitul net al exerciţiului (RNE) care rămâne
după repartizarea de dividende acţionarilor (DIV): PRI = RNE – DIV
3. Rata rentabilităţii economice (variabila x3) exprimă în contextul acestui model cât
rezultat net de impozit şi dobânzi generează activele entităţii. Se determină ca raport
între profitul înainte de plata dobânzilor şi a impozitelor (RBIT) şi activul bilanţier (AB):
49
RBDI
X3 =
AB
CAN
X5 =
AB
Ierarhizarea firmelor funcţie de variabila Z se face astfel:
Dacă z > 3 atunci firma este solvabilă;
Dacă z ∈ [1,8,3) atunci firma are dificultăţi financiare, dar îşi poate redresa activitatea în
măsura în care adoptă o strategie corespunzătoare;
Dacă z < 1,8 atunci falimentul firmei este iminent.
50
Indicatorii selectaţi în acest model sunt:
1. Rata lichidităţii intermediare (X1) determinată ca raport între activele curente (ACR)
diminuate cu stocurile (S) şi datoriile curente ale entităţii (DCR).
ACR - S
X1 =
DCR
2. Rata stabilităţii financiare (X2) reprezintă ponderea capitalurilor permanente (CPM)
în totalul pasivului bilanţier (PB).
CPM
X2 =
PB
3. Gradul de finanţare a vânzărilor din surse externe (X5) se determină ca raport
între cheltuielile financiare (CF) şi cifra de afaceri netă a entităţii. (CAN).
CF
X3 =
CAN
CP
X4 =
VA
5. Rata rentabilităţii valorii adăugate (X5) reprezintă gradul în care rezultatul brut al
exploatării (RBEXP) produce valoare adăugată (VA) şi se determină după relaţia:
RBEXP
X5 =
VA
51
În funcţie de scorul înregistrat de o firmă se observă că posibilitatea falimentului
scade odată cu creşterea scorului astfel (M. Bătrâncea, 2003:118):
Valoarea scorului Probabilitatea falimentului
Z<0 > 80 %
0 < Z <1,5 75-80 %
1,5 <Z < 4 70 -75 %
4 <Z < 8,5 50 -70 %
Z = 9,5 35 %
Z = 10 30 %
Z = 13 25 %
Z = 16 15 %
Z >16 < 10 %
52
Într-o abordare generală, se poate pune în evidenţă o corelaţie strânsă între
nivelul bonităţii clientului şi riscul de faliment al acestuia. Astfel cu cât bonitatea
clientului este mai bună cu atât riscul de faliment al acestuia este mai redus.
În cadrul analizei bonităţii clientului se urmăresc realizarea unor performanţe
atât de natură economico-financiară, cât şi de natură nefinanciară.
a) În ce priveşte analiza aspectelor financiare aceasta presupune calculul unor
indicatori financiari pe baza următoarele documente:
- Bilanţul contabil pe anul precedent, însoţit de toate notele.
- Balanţa de verificare pe luna anterioara solicitării creditului, situaţia
patrimoniului si rezultatele financiare pe trimestrul expirat;
- Bugetul de venituri si cheltuieli pe anul în curs ;
- Fluxul de încasări si plăţi pe perioada de creditare;
- Planul de activitate (planul afacerii) pe anul curent;
- Situaţia veniturilor brute realizate in anul precedent de regiile autonome
indiferent de profil;
53
BIBLIOGRAFIE
54
20. Greuning H.V., Koen M., Standardele Internaţionale de Raportare financiară - Ghid
practic,Casa de Editură IRECSON, Bucureşti 2005
21. Matiş D. Pop. A., Contabilitate financiară, Ed. Alma Mater, Cluj-Napoca, 2007;
22. Matiş D., Contabilitatea operaţiunilor speciale, Ed. Intelcredo, Deva 2003
23. Mihai I. ş.a., Analiza situaţiei financiare a agenţilor economici, Editura Mirton,
Timişoara, 1997;
24. Mironiuc M. , Analiză economico-financiară, Editura Libris, Iaşi, 2006;
25. Oprean I., Popa I., Lenghel R, Procedurile auditului şi ale controlului financiar, Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca, 2007
26. *** Introducere în studiul analizei tehnice, Seria Reuters pentru educaţie financiară,
Ed. Economică, Bucureşti, 2001;
27. Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, republicată în baza O.G.
nr.52/21.04.2008 pentru modificarea şi completarea Legii 31/1990 şi pentru
completarea Legii nr.26/1990 privind registrul comerţului, publicată în M.O.
nr.333/30.04.2008
28. Legea 85 din 5 aprilie 2006, privind procedura insolvenţei, publicata în M.O.
nr.31/15.01.2008;
29. Codul fiscal adoptat Legea nr. 571/22.12 2003 privind Codul fiscal, publicată în M.O.
nr. 927/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
30. O.M.F.P. pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene nr.1752 din 17.11.2005 publicat în M.O. nr. 25/14.01.2008;
31. O.M.F.P. nr. 2374 din 12.12.2007 privind modificarea şi completarea Ordinului
ministrului finanţelor publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene, publicat în M.O. nr 25/14.01.2008
32. Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în M.O. nr. 571/29.06.2004, cu
modificările şi completările ulterioare;
33. Ordinul nr. 1969/2007 privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele
juridice fără scop patrimonial Art. 3, publicat in M.O. Partea I nr. 846 din 10/12/2007;
34. Regulamentul Băncii Naţionale a României nr.4 din 25/06/2007 privind modificarea şi
completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2002 privind
clasificarea creditelor şi plasamentelor precum şi constituirea, regularizarea şi
utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, publicat în M.O., partea I, nr. 434
din 28/06/2007;
55