Analiza Performanţei Financiare Şi A Riscului Întreprinderii

ANALIZA PERFORMANŢEI FINANCIARE
ŞI A RISCULUI ÎNTREPRINDERII
Modul 6
LECT.UNIV.DR. SORIN NICOLAE BORLEA
Promovarea culturii antreprenoriale şi formare antreprenorială în mediul

de afaceri din judeţul Sălaj
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
POS DRU - Axa prioritară 3 “Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor”
POS DRU – Domeniul major de intervenţie 3.1”Promovarea culturii antreprenoriale”
„Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013” „Investeşte în oameni!”
CAPITOLUL 1
Analiza performanţelor financiare
Motto:
Stai puţin. Priveşte la obiectivele
tale. Priveşte la performanţele tale.
Vezi dacă performanţa ta se
potriveşte obiectivelor tale.
Dan Kelly
1.1. Aspecte generale privind performanţele
Conform abordărilor date IAS/IFRS prin performanţe financiare se înţeleg
veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare ale unei entităţi economice.
Informaţii despre aceste structuri financiare sunt oferite în principal de Contul de
Profit şi Pierdere însă o parte din notele explicative vin să completeze informaţiile privind
performanţele entităţii.
Ne referim aici cel puţin la notele explicative obligatorii de întocmit potrivit
reglementărilor contabile în vigoare (O.M.F.P. nr. 1752/2005) şi anume: „Analiza
rezultatului din exploatare”, „Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori
economico-financiari”, Active imobilizate, Provizioane.
1.1.1. Definiţii ale elementelor de performanţă financiară
Cheltuielile reprezintă potrivit abordărilor IAS/IFRS diminuări ale beneficiilor

economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale
valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor
proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari (par. 70.b. din
„Cadru general” IFRS). În principiu o cheltuială semnifică o „sărăcire” a entităţii, generată
fie de o micşorare a unor elemente de active patrimoniale, fie de o creştere a unor
elemente de pasive patrimoniale (capitaluri proprii sau datorii).
Veniturile reprezintă potrivit abordărilor IAS/IFRS creşteri ale beneficiilor economice

înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale valorii
activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalurilor
proprii, altele decât cele rezultate din contribuţia acţionarilor (par. 70.a. din „Cadru general”
IFRS).Veniturile în principiu, semnifică o „îmbogăţire” a entităţii, generată fie de o creştere
a
unor elemente de active patrimoniale, fie de o scădere a unor elemente de pasive

patrimoniale (capitaluri proprii sau datorii).
Rezultatele financiare pot fi sub formă de :

 profit, dacă într-o perioadă de timp determinată, de regulă un exerciţiu
financiar, veniturile exced cheltuielile.
 pierdere, dacă într-o perioadă de timp determinată, de regulă un
exerciţiu financiar, cheltuielile excced veniturile.
1.1.2. Prezentarea în contul de profit şi pierdere a elementelor

de performanţă financiară
Modul de formare al rezultatelor poate fi diferit în funcţie de criteriul de clasare al

cheltuielilor care au stat la baza obţinerii acestora. După modul de formare, rezultatele pot
fi grupate în două categorii principale:
1. Rezultate obţinute prin clasarea cheltuielilor după natura lor;
2. Rezultate obţinute prin clasarea cheltuielilor după funcţie.
1. Potrivit reglementărilor contabile în vigoare (O.M.F.P. nr. 1752/2005), Contul de

Profit şi Pierdere va avea o structură aproximativ similară cu cea anglo-saxonă în care
cheltuielile sunt ierarhizate după natura acestora (exploatare, financiare, extraordinare) şi
sunt prezentate într-un format de tip vertical. Referenţialul utilizat pentru compararea
cheltuielilor este producţia exerciţiului.
Cu ajutorul unei astfel de forme a Contului de Profit şi Pierdere se va explica modul
de constituire a rezultatului exerciţiului în diferite etape permiţând desprinderea unor
concluzii legate de nivelul performanţelor economice ale celor trei activităţii desfăşurate de
o firmă într-o perioadă de gestiune şi anume:
- activitatea de exploatare;
- activitatea financiară;
- activitatea curentă;
- activitatea extraordinară.
Corespunzător fiecărei activităţi îi apare un flux de venituri, cheltuieli, rezultat
astfel:
a) Fluxuri de exploatare, care cuprind operaţiuni economice cu caracter specific,

obişnuit şi repetitiv, care vizează activitatea normală şi curentă a unei întreprinderi,
excluzând prin influenţă cu caracter financiar sau extraordinar. Operaţiunile de exploatare
permit determinarea rezultatului din exploatare, rezultat real, generat de activitatea de
bază a entităţii.
b) Fluxurile financiare sunt acele operaţiuni economice care se referă la

activitatea financiară şi care au un caracter obişnuit, repetitiv şi specific. Fluxurile
financiare permit determinarea rezultatului financiar.
c) Fluxurile curente se obţin din însumarea fluxurilor de exploatare cu cele

financiare ele fiind cele care generează rezultatul curent. Prin activităţi curente se înţelege
orice activităţi desfăşurate de o entitate, ca parte integrantă a afacerilor sale precum şi
activităţile conexe în care aceasta se angajează şi care au o legătură cu cele din prima
categorie.
c) Fluxurile extraordinare cuprind operaţiuni economice care nu au legătură

directă cu obiectul normal de activitate al societăţii. Operaţiunile din această categorie au
un caracter accidental. Potrivit reglementărilor contabile în vigoare (O.M.F.P. nr.
1752/2005, par.39) elementele extraordinare sunt venituri sau cheltuieli ce rezultă din
evenimente şi tranzacţii care sunt în mod clar diferite de activităţile curente ale unei
întreprinderi şi care, prin urmare, nu se aşteaptă să se repete într-un mod frecvent sau
regulat.
Exemple de evenimente sau tranzacţii ce dau naştere în general la evenimente
extraordinare în cazul majorităţii entităţilor sunt: exproprierea activelor, un cutremur sau un
alt dezastru natural.
Pentru a stabili dacă un eveniment sau o tranzacţie se delimitează clar de activităţile
curente ale entităţii, se are în vedere, mai degrabă, natura elementului sau a tranzacţiei
aferente activităţii desfăşurate în mod curent de entitate, decât frecvenţa cu care se
aşteaptă ca aceste evenimente să aibă loc. Prin urmare, un eveniment sau o tranzacţie
poate fi extraordinară pentru o entitate, dar nu şi pentru o alta, datorită diferenţelor dintre
activităţile curente ale acelor entităţi. De exemplu, pierderile rezultate în urma unui
cutremur pot fi calificate de către o entitate ca element extraordinar.
Fluxurile extraordinare permit determinarea rezultatului extraordinar. Prin însumarea
acestor rezultate se obţine rezultatul brut al exerciţiului.
 Notă !!!
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară nu agreează raportarea niciunui
element de venituri sau cheltuieli ca fiind element extraordinar, nici în contul de profit şi
pierdere şi nici în note (conform IAS 1-Prezentarea situaţiilor financiare, par. 85). Ca atare
acesta va trebui să fie raportat fie la categoria „exploatare” fie la cea „financiară” în funcţie
de natura, altă alternativă nefiind permisă. Din necesităţi de armonizare a contabilităţii
româneşti la Directivele Europene, o astfel de alternativă este permisă de reglementările
româneşti în materie de contabilitate.
2. Spre deosebire de modelul anterior în cazul rapoartelor financiare obţinute prin

clasarea cheltuielilor după destinaţie (exploatare, desfacere, administrare) este posibilă
formarea unui rezultat confirmat de piaţă deoarece rezultă din compararea costului
vânzărilor cu producţia vândută. Spre deosebire de modelul anterior referenţialul utilizat
pentru compararea cheltuielilor va fi producţia vândută şi nu producţia exerciţiului. Un
astfel de model este precizat de O.M.F.P. nr. 1752/2005 a se întocmi în cadrul notelor
explicative dar numai cu referire la rezultatul din exploatare (prin Nota 4 „Analiza
rezultatului din exploatare”).
Analiza performanţelor financiare se poate defalca astfel:
A. În funcţie de obiectivele urmărite în cadrul analizei performanţei financiare

regăsim:
a) Analiza de ansamblu a performanţei financiare
b) Analiza performanţelor financiare pe baza ratelor:
- de profitabilitate;
- bursiere.
B. În funcţie de sursele de provenienţă ale informaţiilor privind

performanţele financiare avem:
a) Analiza performanţelor financiare în contextul valorificării informaţiilor din Contul de
Profit şi Pierdere .Vom numi o astfel de analiză drept o analiză simplă a
performanţelor financiare.
b) Analiza performanţelor financiare în contextul valorificării informaţiilor altele decât
cele din Contul de Profit şi Pierdere. Vorbim aici de o analiză complexă a
performanţelor financiare care vine să completeze valenţele analizei realizate în
cadrul primei categorii.
Este vorba aici despre cel puţin următoarele categorii de informaţii:
- Informaţii privind rezultatul exploatării, în cadrul cărora să se realizeze o
clasificare a cheltuielilor după funcţie. Aceste informaţii se regăsesc în cadrul
notei nr. 4 “Analiza rezultatului din exploatare”.
- Informaţii privind repartizarea profitului, în cadrul cărora se determină toate
destinaţiile profitului. În acest sens se utilizează Nota 3 „Repartizarea
profitului”.
- Informaţii privind amortizarea şi ajustările pentru depreciere efectuate
activelor informaţii care sunt cuprinse în Nota 1 „Activele imobilizate”. Aceste
informaţii permit extragerea unor elemente analitice cu scopul explicării
cauzelor care au generat o anumită evoluţie a ajustărilor de valoare a
activelor corporale, necorporale şi financiare.
- Informaţii privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli cuprinse în Nota 2
„Provizioane”. Acestea furnizează informaţii extrem de importante pentru
explicarea cheltuielilor şi venituri cu provizioanele prin prisma evoluţiei
acestora pe elemente componente de provizioane constituite pentru diferite
naturi de riscuri şi cheltuieli
1. 2. Analiza de ansamblu a performanţelor

financiare
Primul pas în analiza performanţelor financiare îl reprezintă analiza de ansamblu a
performanţelor financiare în cadrul căreia vom pune în evidenţă gradul de realizare a
performanţelor pe diferite niveluri de activitate iar apoi vom urmări evoluţia şi mutaţiile
structurale produse în cadrul acestora pe categorii de venituri, cheltuieli şi rezultate pe
baza informaţiilor puse la dispoziţie prin situaţiile financiare. Sporirea valorii unei astfel de
analize necesită investigarea situaţiilor financiare pe mai multe exerciţii financiare
succesive.
1. 2.1 Analiza pe niveluri a performanţelor financiare
În acest sens, analiza se adânceşte pe patru niveluri, şi anume:

* nivelul de exploatare;
* nivelul financiar;
* Nivelul curent;
* nivelul extraordinar;
* nivelul global.
a) Nivelul de exploatare
În cadrul acestei analize a performanţelor se pune în evidenţă volumul activităţii
principale (de bază), adică a activităţii de exploatare utilizând un sistem de indicatori
specifici calculaţi pe baza Contului de Profit şi Pierdere pe de-o parte şi pe baza notelor
explicative pe de altă parte.
6
a.1.) Indicatori calculaţi pe baza Contului de Profit şi Pierdere (cu
structurarea cheltuielilor după natură).
1. Cifra de afaceri netă evidenţiază dimensiunea portofoliului de afaceri

realizate de o societate comercială în relaţie cu diferiţi parteneri. Fiind un indicator de
volum, cifra de afaceri netă reflectă atât latura comercială a unei firme producătoare (prin
producţia vândută) (Qv), cât şi volumul activităţii desfăşurate de o firmă axată pe vânzări
(prin vânzările de mărfuri- VM) şi subvenţiile din exploatare aferente cifrei de afaceri netă
(SE).
- VM reprezintă volumul mărfurilor vândute care se preia din rulajul creditor al

contului 707; Qv reprezintă producţia vândută, indicator ce va fi calculat în cele ce
urmează;
- SE reprezintă subvenţiile de exploatare care se preiau din rulajul creditor al
contului 7411.
‫ ڤ‬Notă !
Pentru entităţile economice al căror obiect principal de activitate îl reprezintă leasingul, se
vor include în cifra de afaceri netă şi dobânzile aferente leasingului financiar, conform
modificărilor aduse reglementărilor contabile româneşti prin OMFP.nr. 1752/2005. În acest
fel se realizează un pas important în direcţia îmbunătăţirii legislaţiei contabile, deoarece,
pentru astfel de entităţi, principala activitate producătoare de profit –leasingul- rămânea în
afara sferei de cuprindere a cifrei de afaceri, care denatura în mod substanţial indicatorii de
performanţă ai acestor tipuri de entităţi.
Cifra de afaceri netă aferentă vânzărilor poate fi majorată fie printr-un volum sporit al
bunurilor vândute, fie prin creşterea preţurile practicate, fie prin ambele metode.
Capacitatea entităţii de a schimba unul sau ambii factori va depinde de cererea pentru
produsele entităţii, de poziţia firmei în competiţia în care s-a angajat precum şi de
condiţiile oferite întreprinzătorului de mediul economic.
Indicatorul cifra de afaceri netă este determinat explicit în cadrul rubricilor solicitate
pentru prezentarea Contului de Profit şi Pierdere.
2. Producţia exerciţiului (QE) evidenţiază dimensiunea activităţii comerciale a unei

firme productive atât în relaţia cu terţii (clienţii) prin producţia vândută şi variaţia producţiei
stocate (Qs), pe de-o parte, cât şi în relaţia cu sine însăşi prin producţia de imobilizări (Qi),
pe de altă parte.
7
QE = QV + QS + Qi
- Producţia vândută se calculează din rulajul creditor al conturilor din grupa 70 mai
puţin contul 707
- Variaţia producţiei stocate (Qs) cuprinde atât variaţia stocului
de produse finite (SPF) cât şi variaţia producţiei în curs de execuţie (SPCE) de la
sfârşitul şi începutul exerciţiului financiar analizat.
QS =  SPCE +  SPF
- Producţia stocată este dată de soldul contului 711, dacă are sold creditor se
adună iar dacă are sold debitor se scade;
- Producţia de imobilizări cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate pentru
obţinerea activelor corporale şi necorporale necesare investiţiilor proprii. Producţia
imobilizată se calculează din rulajul creditor al contului 711
Din punct de vedere al analizei, indicatorul „producţia exerciţiului” are un caracter

eterogen ca urmare a bazelor de evaluare diferite utilizate. Astfel, întrucât producţia
vândută este evaluată în preţuri de vânzare, iar producţia stocată şi producţia de imobilizări
sunt evaluate în costuri de producţie. În consecinţă şi factorii care modifică starea acestor
componente se grupează în:
- volumul fizic;
- structura de producţie şi de vânzare;
- preţul de vânzare;
- costul de producţie.
□ Notă !
Vechile reglementări contabile de orientare franceză 1 precizau prezentarea explicită
a indicatorului Producţia exerciţiului în cadrul schemei Contului de Profit şi Pierdere.
Actualele reglementări contabile care realizează armonizarea la IAS (în prezent în vigoare
O.M.F.P. nr.1752/2005 nu mai prezintă explicit acest indicator probabil tocmai din cauza
faptului că valoarea sa informaţională era limitată de caracterul său eterogen. Cu toate
acestea apreciem că acest indicator este util fiind baza de pornire a indicatorilor tabloului
soldurilor intermediare de gestiune. Extracontabil, calculul său se poate realiza însă pe
baza rubricilor prezentate în actuala schemă.
3. Marja comercială (MC) reprezintă valoarea nou creată în sfera comerţului, de

societăţile de profil, cât şi de societăţile comerciale care desfăşoară activitate de comerţ
1
H.G. 704/1993 pentru aprobarea bilanţului contabil al agenţilor economici
8
prin magazinele proprii. Indicatorul se determină ca diferenţă între veniturile rezultate din
vânzarea mărfurilor (VM) şi cheltuielile privind mărfurile (CD) adică:
MC = VM – CD
4. Marja industrială (MI) reprezintă valoarea nou creată în activitatea productivă

desfăşurată de o societate comercială într-o perioadă determinată de timp respectiv durata
exerciţiului financiar. Marja industrială se determină ca diferenţă între producţia exerciţiului
(QE) pe de-o parte, şi cheltuielile cu materiile prime, materiale, energie (CM) şi lucrările
executate de terţi (Lt) pe de altă parte, astfel:
MI = QE – [ CM + Lt ]
- Cheltuielile cu materialele prime şi materialele consumabile se calculează din

rulajul debitor al conturilor din grupa 60 mai puţin contul 607;
- Lucrările şi serviciile executate de terţi se calculează din rulajelor debitoare ale
conturilor din grupele 61 şi 62.
5. Valoarea adăugată (VA) reprezintă valoarea nou creată de o societate

comercială în decursul unei perioade de timp determinate, de obicei durata exerciţiului
financiar. Valoarea adăugată se determină prin însumarea marjei comerciale şi a marjei
industriale:
VA = MC + MI
Valoarea adăugată este cel mai sintetic indicator de rezultate care exprimă volumul
activităţii unei întreprinderi şi spre deosebire de ceilalţi indicatori de volum prezentaţi mai
sus prezintă avantajul de a reflecta doar volumul a ceea ce s-a produs efectiv în entitate,
făcând abstracţie de intrările din afară. Importanţa analizei valorii adăugate rezultă din
următoarele considerente:
a) valoarea adăugată reprezintă sursa principală de autofinanţare a rezultatului
din exploatare şi a rezultatului net al exerciţiului;
b) valoarea adăugată reprezintă sursa principală de autofinanţare a activităţii
agenţilor economici;
c) valoarea adăugată exprimă gradul de integrare economică a unei societăţi
comerciale;
d) valoarea adăugată reprezintă sursa de remunerare a personalului;
e) valoarea adăugată constituie sursa de finanţare a obligaţiilor bugetare;
f) valoarea adăugată reprezintă sursa de sporire a rezervelor societăţii
comerciale;
g) valoarea adăugată măsoară contribuţia firmei la obţinerea produsului intern
brut al unei ţări.
9
Având în vedere însă că baza de pornire la calculul valorii adăugate este producţia
exerciţiului, se preiau influenţele negative generate de evaluarea în mod diferit a
elementelor ce formează acest indicator.
Valoarea adăugată obţinută de o entitate se repartizează în general între cele cinci
părţi participante astfel:
a) personalul salariat care este retribuit prin salarii şi protecţia socială
aferentă (inclusiv impozitul pe salarii)
b) statul care percepe impozite şi taxe (inclusiv impozitul pe profit)
c) împrumutătorii care percep dobânzi
d) proprietarii şi conducătorii entităţii care au dreptul la o remunerare
sperată (dividende, participări la profit)
e) care poate beneficia de surse de autofinanţare (profit nerepartizat şi
amortizări).
Analiza modului de repartizare a valorii adăugate este importantă pentru a pune în
evidenţă gradul de participare a fiecărei categorii la generarea valorii adăugate şi de
asemenea pentru a aprecia nivelul de retribuire în raport cu efortul depus. Pentru
aprecierea modului de distribuire a valorii adăugate se pot utiliza următoarele rate/rapoarte
:
Personal Cheltuieli cu personalul/Valoarea

adăugată
Stat Impozite şi taxe/ Valoarea adăugată
Grup şi asociaţi Dividende şi repartizări/ Valoarea
adăugată
Împrumutători Cheltuieli cu dobânzile/ Valoarea
adăugată
Entitate Autofinanţare/ Valoarea adăugată
Agregarea valorii adăugate de la nivel de entitate până la nivelul economiei

naţionale formează indicatorul macroeconomic Produsul intern brut.
6. Rezultatul brut din exploatare (RBEXP) reprezintă rezultatul obţinut de o

societate comercială din activitatea de exploatare, rezultat neinfluenţat de volumul altor
venituri din exploatare respectiv de volumul amortizărilor şi provizioanelor. Acest indicator
relevă în formă brută capacitatea activităţii de exploatare de a genera profit.
Rezultatul brut din exploatare se poate determina prin 2 metode:

a) Pe baza valorii adăugate:
RBEXP = VA+SE – [ It + CP ]
10
- VA reprezintă valoarea adăugată calculată
- SE reprezintă subvenţiile de exploatare care se preiau din rulajul creditor al contului
741
- It reprezintă cheltuielile cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate şi se calculează
din rulajul debitor al contului 635
- CP reprezintă cheltuielile cu personalul şi protecţia socială şi se preiau din rulajul
debitor al conturilor din grupa 64.
b) Directă:
RBEXP = Venituri din – Cheltuieli din

exploatare exploatare
(numai din (numai din
grupele 70-74) grupele 60-64)
7. Rezultatul din exploatare (RE) diferă de rezultatul brut al exploatării prin

faptul că ţine cont de politica de amortizări şi provizioane promovată de entitate deci este
un rezultat net de amortizări şi provizioane. Se calculează prin 2 metode:
a) Pe baza rezultatului brut din exploatare:
RE = RBE + Alte venituri din exploatare +Venituri de exploatare din amortizări şi

provizioane - Alte cheltuieli de exploatare - Cheltuieli de exploatare din
amortizări şi provizioane
- Alte venituri din exploatare se determină din rulajul creditor al conturilor din grupa 75
- Venituri de exploatare din amortizări şi provizioane se determină din rulajul creditor al
contului 781
- Alte cheltuieli de exploatare se determină din rulajul creditor al conturilor din grupa 65
- Cheltuieli de exploatare din amortizări şi provizioane se determină din rulajul creditor al
conturilor din grupa 68.
b) Ca diferenţă între veniturile din exploatare (VE) şi cheltuielile de

exploatare (CE), adică:
RE = VE-CE
11
RE poate fi
Rezultatul de exploatare evidenţiază rentabilitatea economică a unei întreprinderi,

corespunzătoare activităţii normale, curente a acesteia.
Analiza indicatorilor prezentaţi care exprimă performanţele activităţii de exploatare
se poate adânci utilizând procedeele deterministe punând astfel în evidenţă cauzele ce au
determinat pe de-o parte sporirea/diminuarea veniturilor iar pe de altă parte
sporirea/diminuarea cheltuielilor.
a.2.) Indicatori calculaţi pe baza Notei 4 „Analiza rezultatului din

exploatare” (unde este valabilă o structurare a cheltuielilor după funcţie).
1. Costul bunurilor vândute şi al serviciilor prestate (Cbs) care cuprinde

costurile directe şi indirecte componente ale costului total al bunurilor şi serviciilor
efectuate de entitate.
Cbs= Cab+Caaux+Ci , unde
- Cab reprezintă cheltuielile activităţii de bază;

- Caaux reprezintă cheltuielile activităţii auxiliare;
- Ci reprezintă cheltuielile indirecte de producţie.
2. Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (RB CAN) pune în evidenţă
rezultatul brut aferent activităţii de producţie.
RBCAN = CAN -Cbs
3. Rezultatul din exploatare va reflecta performanţa activităţii de exploatare iar

în ipoteza unei clasificări a cheltuielilor după destinaţie, acesta va fi format astfel:
RE = RBCAN -Cd-Cga+Avex, unde
- Cd reprezintă cheltuielile de desfacere

- Cga reprezintă cheltuielile generale de administraţie
- Avea reprezintă alte venituri din exploatare
Rezultatul din exploatare determinat prin cele două modalităţi bineînţeles că va fi

acelaşi diferenţa constând doar în modul de obţinere al său.
12
b) Nivelul financiar evidenţiază, prin indicatorii „rezultatul brut financiar” şi „rezultatul
financiar”, fluxurile financiare ale unei societăţi comerciale.
1. Rezultatul brut financiar (RBF) reprezintă rezultatul intermediar, obţinut de

o societate comercială, neinfluenţat de provizioane şi amortizări financiare:
RBF = VFB – CFB
- VFB reprezintã venituri financiare (mai puţin venituri din provizioane) şi se

determină din rulajul creditor al conturilor din grupa 76
- CFB reprezintã cheltuieli financiare (mai puţin amortizãrile şi provizioanele) şi se
determină din rulajul creditor al conturilor din grupa 66.
2. Rezultatul financiar (RF) se determină ca diferenţă între veniturile financiare

(VF) şi cheltuielile financiare (CF), adică:
RF = VF-CF
1. Veniturile financiare (VF) se obţin din rulajele creditoare ale conturilor din grupele
76 şi 786
2. Cheltuielile financiare (CF) se obţin din rulajele debitoare ale conturilor din grupele
66 şi 686
Atât profitul cât şi pierderea din activitatea financiară pot fi interpretate favorabil
respectiv nefavorabil, după caz, în funcţie de oportunităţile de investire de care
beneficiază entitatea la un moment dat şi modul de a accepta sau nu finanţarea lor
prin credit, astfel:
a) Dacă rezultatul financiar (RF) reprezintă un profit situaţia poate fi:

 Favorabilă, deoarece sursele băneşti disponibile au fost plasate eficient în
activităţi de natură financiară obţinând venituri care depăşesc costurile de
finanţare a exploatării.
 Nefavorabilă atunci când rezultatul pozitiv se datorează neangajării în operaţiuni
de creditare pierzându-se astfel diverse oportunităţi de investiţii.
b) Dacă rezultatul financiar (RF) reprezintă o pierdere situaţia poate fi:

 Favorabilă atunci când rezultatul negativ de natură financiară este compensat
de surplusul de efecte pe care l-a generat creditarea pentru activitatea de
exploatare.
13
 Nefavorabilă atunci când rentabilitatea investiţiilor procurate prin creditare este
sub nivelul costurilor ocazionate de creditare. Cu alte cuvinte se obţine în
această situaţie un efect de levier negativ iar creditarea a prejudiciat practic
rezultatele exploatării.
Rezultatul financiar este un indicator care măsoară rentabilitatea unei întreprinderi la

nivelul fluxurilor financiare. Printr-o analiză detaliată, în dinamică se pot explica modificările
de rezultate financiare prin prisma modificărilor diferitelor categorii de venituri şi cheltuieli.
c) Nivelul extraordinar pune în evidenţă prin indicatorii săi specifici fluxurile financiare
din operaţiuni extraordinare. Aceste tip de operaţiuni are un caracter întâmplător, el
neputând fi luat în calcul pentru aprecierea performanţelor viitoare ale unei întreprinderi,
atât datorită lipsei de regularitate în apariţii cât şi datorită sensului foarte alternant
(profit/pierdere).
Conceptul de „extraordinar” a fost introdus odată cu începuturile procesului de
armonizare contabilă la Standardele Internaţionale de Contabilitate (prin O.M.F.P. nr.
403/1999 el înlocuind vechiul concept de „excepţional”. Cele două noţiuni diferă între ele
atât ca formă respectiv titulatură dar mai ales ca fond, diferenţele referindu-se la:
1. Activitatea excepţională, deşi caracteriza operaţiuni întâmplătoare cum ar fi:

cedarea de active, amenzi şi penalităţi, donaţii primite sau oferite, aceste activităţi
erau în strânsă legătură cu activitatea de exploatare a entităţii motiv pentru care
noile reglementări le includ în apanajul activităţii extraordinare.
2. Activitatea extraordinară cuprinde veniturile şi cheltuielile prilejuite de evenimente
extraodinare de genul calamităţilor sau a altor evenimente extraodinare.
1. Rezultatul brut extraordinar (RBEX) este un indicator parţial care arată

volumul rezultatelor obţinute din activitatea extraordinară neinfluenţate de amortizările şi
provizioanele specifice acestor fluxuri financiare:
RBEX = VBEX – CBEX

în care:
- VBEX reprezintã venituri extraordinare (mai puţin venituri din provizioane) şi se
determină din rulajul creditor al conturilor din grupa 77
- CBEX reprezintã cheltuieli extraordinare (mai puţin amortizările şi provizioanele) şi
se determină din rulajul creditor al conturilor din grupa 76.
2. Rezultatul extraordinar (REX) se calculează ca diferenţă între veniturile

excepţionale (VEX) şi cheltuielile excepţionale (CEX), şi anume:
14
REX = VEX-CEX
- Veniturile extraordinare (VEX) se obţin din rulajele creditoare ale conturilor din grupele
77 şi 787
- Cheltuielile extraordinare (CEX) se obţin din rulajele debitoare ale conturilor din grupele
67 şi 687
Rezultatul extraordinar este un indicator care evidenţiază rentabilitatea unei

întreprinderi la nivelul fluxurilor extraordinare. În mod analog se poate realiza o analiză
detaliată în dinamică şi pentru această categorie de rezultate.
d) Nivelul global al activităţii evidenţiază cu ajutorul unui sistem de indicatori

rezultatele intermediare şi finale ale activităţii agenţilor economici. În acest sens distingem:
- rezultatul curent
- rezultatul brut total;
- rezultatul brut înainte de deducerea dobânzilor şi impozitului pe profit;
- rezultatul net al exerciţiului;
- capacitatea de autofinanţare;
- capacitatea de autofinanţare netă.
1. Rezultatul curent (RC) indică rezultatul aferent activităţilor cu caracter
repetitiv şi normal care exprimă sintetic performanţele economice şi financiare ale entităţii.
El nu include rezultatele extraordinare care au o natură neobişnuit, normale, repetitive.
RC = REXP + RF
2. Rezultatul brut total (RBT) este un indicator intermediar care pune în

evidenţă fluxurile financiare aferente rezultatelor neinfluenţate de alţi factori decât cei proprii
activităţii desfăşurate de firmă. Indicatorul se determină prin însumarea valorii indicatorilor
aferenţi celor trei niveluri precedente şi anume:
RBT = RBEXP + RBF + RBEX
3. Rezultatul brut al exerciţiului însumează nivelul general de performanţă al

celor trei paliere ale activităţii entităţii.
RBE = RE + RF + REX = RC + REX, unde
- RBE reprezintă rezultatul exploatării

- RF reprezintă rezultatul financiar
- REX reprezintă rezultatul extraordinar
15
- RC reprezintă rezultatul curent (format din rezultatul exploatării la care se adaugă
rezultatul financiar)
4. Rezultatul brut înainte de deducerea dobânzilor şi impozitului pe

profit este un indicator intermediar care măsoară volumul rezultatului obţinut de o firmă şi
neinfluenţat de cheltuielile cu plata dobânzilor:
RBDI = RE + CHD
- CHD reprezintă cheltuielile privind dobânzile care se preiau din rulajele debitoare ale
contului 666
5. Rezultatul net al exerciţiului (RNE) este un indicator care evidenţiază

rezultatul final al activităţii unei firme după plata impozitului pe profit:
RNE = RBE – IP
- IP reprezintă impozitul pe profit.
6. Capacitatea de autofinanţare (CAF) a unei societăţi comerciale reflectă

potenţialul financiar de creştere economică a entităţii, respectiv sursa internă de finanţare
generată de activitatea industrială şi comercială a acesteia destinată să asigure:
 finanţarea unor nevoi ale gestiunii curente
 creşterea fondului de rulment
 finanţarea totală sau parţială a noilor investiţii
 rambursarea împrumuturilor contractate
 remunerarea capitalurilor investite. (N. Georgescu, 1999:156)
Capacitatea de autofinanţate se poate determina cel mai uşor astfel:
CAF = RNE +Amp-Vpv, unde
- RNE reprezintă rezultatul net al exerciţiului;

- Amp reprezintă cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele calculate, elemente
care se preiau din rulajul debitor al conturilor din grupa 68.
- Vpv reprezintă venituri din provizioane care se preiau din rulajul creditor al conturilor
din grupa 78.
Schema Contului de Profit şi Pierdere armonizat la IAS/IFRS (conform reglementărilor
actuale, aprobate prin O.M.F.P. nr. 1752/2005) nu pune în evidenţă distinct veniturile şi
cheltuielile calculate privind amortizările şi provizioanele ci ele apar sub formă netă, ca
ajustări ale elementelor de cheltuieli (cu semnul „+” dacă valoarea cheltuielilor calculate din
16
amortizări şi provizioane este mai mare decât veniturile din provizioane şi cu semnul „-” în
situaţia inversă).
În consecinţă pentru calculul capacităţii de autofinanţare se va apela la informaţiile din
note.
7. Autofinanţarea (AF) are un caracter mai sintetic şi exprimă doar volumul

potenţial de resurse financiare proprii care rămâne efectiv în entitate după retribuirea tuturor
categoriilor de participanţi la activitatea acesteia.
Autofinanţarea sau capacitatea de autofinanţare netă se măsoară pornind de la
capacitatea de autofinanţare din care se deduc dividendele plătite în timpul exerciţiului.
Autofinanţarea = CAF – Div, unde
- Div reprezintă dividendele vărsate se preiau din Nota 3 „Repartizarea profitului”.
1. 2.2. Analiza evoluţiei performanţelor financiare
Şi în cazul analizei performanţelor financiare furnizate în cea mai mare parte de

Contul de Profit şi Pierdere se utilizează tehnici şi instrumente a căror procedură se
bazează pe faptul că rezultatul şi celelalte componente ale Contului de Contului de profit şi
Pierdere sunt comparabile în timp şi spaţiu.
În acest sens se vor calcula indicii cu baza în lanţ ai valorilor aferente posturilor din
Contul de Profit şi Pierdere punându-se astfel în evidenţă creşterile sau scăderile de
performanţe de la un an la altul. De asemenea pentru informaţii suplimentare se poate
proceda la determinarea unei astfel de evoluţii luând de această dată o clasificare a
cheltuielilor după funcţii aşa cum este redată ea în cadrul Notei 4 „Analiza rezultatului din
exploatare”
Utilizând procedeele specifice analizei economico-financiare se poate pune în
evidenţă măsura în care factorii de intercondiţionare ai performanţelor financiare de la
diferite nivele au influenţat valoarea respectivei performanţe financiare.
Pentru realizarea unei comparabilităţi a performanţelor financiare pertinente trebuie
să se ţină seama de efectele inflaţiei. În acest sens IAS 29 „Ajustarea la inflaţie” (la
paragraful 8) precizează că situaţiile financiare bazate fie pe modelul costului istoric, fie pe
cel al costului curent sunt utile doar dacă sunt exprimate în raport cu unitatea de măsură
curentă, de la data bilanţului. Această operaţiune vizează de fapt evaluarea tuturor datelor
din situaţiile financiare la preţurile curente la data întocmirii situaţiilor financiare. Atunci când
nu se aplică însă prevederile IAS 29 se impune eliminarea din rezultate a inflaţiei astfel
încât analiza să se facă pe baza unor valori comparabile.
17
Pentru deflatarea performanţelor pot fi utilizate o serie de mărimi ce aproximează
inflaţia cum ar fi:
 indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată (ip);
 rata medie a inflaţiei din sectorul de activitate al unităţii analizate (rsi);
 rata medie a inflaţiei în economie (ri) (P. Stefea, 2002: 84).
Utilizând de exemplu indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată (i p) ca

indice pentru deflatarea performanţelor, modalitatea concretă de deflatare ar consta în:
, unde
- Rc reprezintă rezultatele entităţii exprimate în preţuri comparabile;

- R reprezintă rezultatele entităţii exprimate în preţuri constante;
- ip reprezintă indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată.
În acest mod performanţele entităţii vor reflecta într-adevăr efortul propriu al entităţii
iar compararea acestora pentru a evidenţia evoluţia de la un exerciţi la altul este astfel
posibilă.
1. 2.3. Analiza structurală a performanţelor financiare
Pentru o interpretare pertinentă însă a mutaţiilor produse în cadrul performanţelor

financiare furnizate prin situaţiile financiare se impune de asemenea o analiză în dinamică
a structurii performanţelor financiare.
Prin analiza structurii valorii posturilor din contul de profit şi pierdere se pun în
evidenţă mutaţiile structurale privind performanţele financiare pe de-o parte luând ca bază
de comparaţie rezultatul brut al exerciţiului ca indicator sintetic global ce reflectă
performanţa întregii activităţi iar pe de altă parte nivelul veniturilor totale, ca indicator sintetic
ce exprimă volumul întregii activităţi.
A. Analiza structurală a contului de profit şi pierdere pe baza

rezultatului brut al exerciţiului
În acest sens se va determina ponderea fiecărei categorii de rezultate în rezultatul
brut al exerciţiului (RE), şi anume:
 ponderea rezultatului exploatării (GE):
18
 ponderea rezultatului financiar (GF):
• ponderea rezultatului extraordinar (GEX):
Din evaluarea acestor indicatori rezultă contribuţia subactivităţii la eficienţa (sau

ineficienţa) generală a societăţii comerciale, pe de-o parte, respectiv importanţa fiecărei
subactivităţi în totalul activităţii desfăşurate într-un exerciţiu financiar de către societatea
comercială, pe de altă parte.
B. Analiza structurală a contului de profit şi pierdere pe baza

veniturilor totale
Un aspect esenţial al analizei Contului de Profit şi Pierdere îl constituie analiza pe

verticală a profitului pe o perioadă de 3-5 ani, care pune în evidenţă raporturile în care se
află diferitele componente faţă de veniturile totale ale exerciţiului financiar. O modalitate de
evidenţiere a acestor raporturi este prezentată în tabelul de mai jos.
Analiza pe verticală a contului de profit şi pierdere
Indicatori Structura contului de profit

şi pierdere
Venituri totale 100 %
Cheltuieli totale ( %)
Rezultatul brut al exerciţiului +( - ) %
Venituri din exploatare +%
Cheltuieli de exploatare (%)
Rezultatul financiar +( -) %
Rezultatul curent al exerciţiului +( - ) %
Venituri extraordinare +%
Cheltuieli extraordinare ( %)
Rezultat extraordinar +( ) %
19
Impozit pe profit ( )%
Rezultatul net +( ) %
Analiza structurală a fiecărui rezultat parţial (intermediar) va evidenţia contribuţia

fiecărei componente la obţinerea rezultatului economic respectiv.
1.3. Analiza ratelor de profitabilitate
Într-o abordare generală, performanţele unei entităţi reflectate prin metoda ratelor
semnifică în mărime relativă contribuţia indicatorilor de rezultate la exprimarea
performanţelor financiare ale entităţii. Modalitatea cea mai relevantă de exprimare a acestor
tipuri de performanţe constă în compararea efectelor de natura profitului (rezultatelor) cu
eforturile financiare ocazionate de obţinerea acestuia.
Măsurarea performanţelor financiare ale entităţii prin sistemul de rate reprezintă
aşadar o formă de măsurare sintetică a eficienţei activităţii economice prin evaluarea
raportului efect/efort şi presupune utilizarea în acest sens a ratelor de profitabilitate.
A. Abordări generale privind ratele de profitabilitate

 În literatura de specialitate profitabilitatea unei firme poate fi definită ca „abilitatea
firmelor de a genera câştig” (Charles H. Gibson, 1998:385).
 Într-o abordare a unor autori americani „profitabilitatea reprezintă rezultatul net al
diverselor politici şi decizii manageriale iar ratele de profitabilitate reprezintă rezultatul
operaţional net al efectelor combinate ale lichidităţii, managementului activelor şi
managementului datoriilor” (E. Brigham, L.Gapenski, M. Ehrhardt 1999:81).
 În opinia unor autori români ratele de profitabilitate mai sunt cunoscute sub
denumirea de rate de marjă şi se construiesc ca raport între rezultatele de natura profitului
şi venituri respectiv cheltuieli”(Al Buglea, 2004:134).
 Într-o abordare a interpretărilor IFRS efectuate de renumiţi autori, indicatorii de
profitabilitate semnifică în sens general „un indiciu al modului în care marjele de profit ale
unei societăţi sunt asociate vânzărilor, capitalului mediu şi capitalului propriu mediu”(H.V.
Greuning, 2005, pag:27).
 Reglementările contabile în vigoare (O.M.F.P. 1752/2005, Nota 9) precizează
faptul că „indicatorii de profitabilitate exprimă eficienţa entităţii în realizarea de profit din
resursele disponibile”
 După părerea noastră profitabilitatea reprezintă condiţia esenţială pentru a se
asigura succesul in afaceri al unei entităţi economice şi se măsoară prin obţinerea unor
rezultate pozitive în urma comparării efectelor financiare cu eforturile financiare implicate.
Măsura profitabilităţii unei entităţi trebuie apreciată nuanţat în funcţie de următoarele
răspunsuri la întrebări generale privind conceptele de profitabilitate/rentabilitate/creştere:
20
- Orice activitate care este profitabilă este şi rentabilă ?
- Există activităţi care sunt rentabile şi totuşi nu înregistrează creştere economică ?
- O companie care înregistrează creştere economica este şi rentabilă ?
- O companie care este rentabila este si profitabila ?
- Exista entităţi care sunt profitabile şi nu sunt rentabile ?
Răspunsul la aceste întrebări îl obţinem pe baza relaţiei de incluziune a indicatorilor de

profitabilitate/rentabilitate/creştere exprimată în figura de mai jos.
Fig.1: Relaţia între profitabilitate-rentabilitate-creştere
Profitabilitat
e
Creştere Rentabilit
ate
Sursa: prelucrări proprii
Rezultă pe baza figurii de mai sus că nu orice activitate care este profitabilă este şi
rentabilă. Ca atare există activităţi profitabile şi care nu sunt rentabile. De asemenea nu
orice activitate care se derulează în condiţii de rentabilitate înregistrează şi o creştere
economică. Adică putem avea activităţi rentabile dar care nu înregistrează creştere
economică şi deci care nu îşi cresc valoarea. Dar este clar şi evident că orice entitate care
înregistrează creştere economică de la o perioadă la alta reflectă efectuarea unei activităţi
profitabile şi neapărat rentabile.
B. Analiză ratelor de profitabilitate poate fi pusă în evidenţă prin următoarele categorii

de rate:
- ratele profitabilităţii comerciale
- ratele de rentabilitate
- rate bursiere (de creştere bursiere)
21
1.3.1 Analiza ratelor profitabilităţii comerciale
Un prim pas în analiza gradului de profitabilitate relative a unei activităţi economice

constă în calculul marjelor de profit şi a ratelor de marjă. Aceşti indicatori caracterizează
eficienţa activităţii comerciale şi competitivitatea produselor firmei reflectata mai ales prin
politica de preturi prin calculul ratelor profitabilităţii comerciale.
Într-o abordare generală rata profitabilităţii comerciale se determină prin raportarea
rezultatul generat de activitatea economică (R) la cifra de afaceri netă (CAN).
În funcţie de sfera de cuprindere a rezultatului activităţii economice luat în considerare la
calculul ratei profitabilităţii comerciale, identifică următoarele forme ale ratelor de
profitabilitate comercială:
1. Rata marjei brută a profitului ( ) (Gross Profit Margin) reflectă eficienţa

generală a activităţii entităţii respectiv capacitatea acesteia de a degaja profit din cifra de
afaceri şi se exprimă prin raportarea rezultatului brut generat de întreaga activitate (RBE)
la cifra de afaceri netă (CAN).
2. Rata marjei netă a profitului ( )(Net Profit Margin) reflectă profitul net obţinut la
100 de lei cifră de afaceri netă reflectând astfel contribuţia veniturilor la întărirea capacităţii
de autofinanţare a entităţii. Se pune în evidenţă prin raportarea rezultatului exerciţiului
după impozitare (Rezultatul net al exerciţiului -RNE) la cifra de afaceri netă (CAN).
.
3. Rata marjei brută a profitului din exploatare ( )(Operating Profit Margin)

reflectă capacitatea entităţii de degaja profit din activitatea de exploatare şi se exprimă prin
raportarea rezultatului activităţii de exploatare (REX) la cifra de afaceri netă (CAN).
4. Rata marjei brută din vânzări reflectă capacitatea entităţii de a degaja profit din vânzări
prin raportarea profitului strict obţinut din vânzări (rezultatul brut aferent cifrei de afaceri-
RCAN) şi vânzările propriu-zise (CAN).
22
O.M.F.P. nr.1752/2005, în cadrul Notei 9 „Exemple de calcul şi analiză a principalilor
indicatori economico-financiari” reţine acest indicator ca singurul reprezentativ pentru
determinarea profitabilităţii comerciale şi îl denumeşte simplu „Marja brută din vânzări” cu
aceeaşi relaţie de calcul ca mai sus.
Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete se calculează scăzând din cifra de
afaceri netă toate costurile aferente bunurilor vândute şi a serviciilor prestate (incluzând
cheltuielile activităţii de bază, cheltuielile activităţilor auxiliare şi cheltuielile indirecte de
producţie preluate în costuri). În cadrul notelor explicative la situaţiile financiare, Nota 4
„Analiza rezultatului de exploatare” vine să furnizeze informaţii utile determinării acestui
indicator.
4.Ratei marjei comerciale (RMC) reflectată prin relaţia dintre marja comercială (MC) şi
vânzările de mărfuri (VM) exprimă în fapt procentul de adaos comercial practicat de
entitate după relaţia:
RMC = .
Indicatorul se poate determina pe baza rubricilor distincte existente în formularul de Cont
de Profit şi Pierdere.
 Analiza ratelor rentabilităţii comerciale vizează:

 O creştere a acestora în dinamică reflectă o creştere a gradului de profitabilitate
comercială şi pe această cale se asigură condiţii pentru o creştere a rentabilităţii
activităţii şi o creştere economică a valorii firmei.
 Analiza acestor rate este extrem de sensibilă la domeniul de activitate, mărimea
companiei, poziţia acesteia în cadrul sectorului şi strategia adoptată de aceasta la
un moment dat pe o piaţă particulară.
 Ca atare chiar şi în condiţiile comparaţiilor cu media pe ramură sau media sectorului
aprecierea valorii acestor rate trebuie efectuată într-un cadru particular specific
fiecărei entităţi în parte.
1.3.2 Analiza ratelor de rentabilitate
A. Abordări generale privind ratele de rentabilitate
Din cele prezentate până acum am putut conchide că există în mod clar o diferenţă
între ratele profitabilitate şi cele care reflectă rentabilitatea activităţii unei entităţi.
Ambele categorii au rolul de a exprima performanţele financiare ale entităţii în
mărimi relative, ambele categorii reflectă eficienţa activităţii prin exprimarea efectelor
financiare prin raportare la eforturile implicate.
Există totuşi o diferenţă între cele două concepte, dată de relaţia de cauzalitate şi
incluziune dintre ele şi anume:
23
- ratele de rentabilitate reprezintă un factor de intercondiţionare, o cauză pentru
ratele de profitabilitate;
- având în vedere cele de mai sus, ratele de rentabilitate se situează în avalul
ratelor de profitabilitate, fiind incluse în sistemul general de rate ce exprimă
profitabilitatea unei activităţi.
1.3.2.1 Analiza ratelor rentabilităţii financiare

Rentabilitatea financiară exprimată sub formă relativă reflectă gradul de remunerare
a capitalului investit într-o entitate de către investitori.
Ratele de rentabilitate financiară se prezintă sub următoarele forme:
 rata rentabilităţii capitalului propriu
 rata rentabilităţii capitalului angajat
1. Rată rentabilităţii capitalului propriu (ROE – din engleză „return on common

equity”) reflectă eficienţa utilizării capitalurilor acţionarilor şi se determină ca raport între
profitul net obţinut de entitate (RNE) şi capitalul propriu (CPR) astfel:
ROE = , unde
Importanţa analizării acestui indicator rezultă cel puţin din următoarele considerente:
 indicatorul arată gradul de alocare a fondurilor acţionarilor în activitatea curentă, pe
de-o parte, precum şi eficienţa cu care firma angajează capitalul acţionarilor în
afaceri, pe de altă parte.
 Indicatorul reflectă totodată rentabilitatea capitalului acţionarilor constituind o
măsură a capacităţii entităţii de a plăti dividendele cuvenite acestora;
 indicatorul permite estimarea câştigurilor pe o unitate de capital investit în acţiuni
sau profitul care revine proprietarilor pentru investiţiile făcute în firmă.
Rata rentabilităţii capitalului propriu poate fi exprimată prin prisma factorilor şi a

cauzelor de intercondiţionare în cadrul unui model multiplicativ de forma:
unde,
- reprezintă rata marjei nete a profitului, un indicator reprezentativ pentru

dimensiunea profitabilităţii comerciale a activităţii; Se determină ca raport între rezultatul net
al exerciţiului (RNE) şi cifra de afaceri netă (CAN).
24
- reprezintă viteza de rotaţie a activelor totale, un indicator reprezentativ pentru
reflectarea modului de gestionare al activelor prin indicatori de activitate; Se determină ca
raport între cifra de afaceri netă (CAN) şi valoarea totală a activelor reflectată prin bilanţ
(AB).
- reprezintă levierul financiar, un indicator reprezentativ pentru dimensiunea gradului de
îndatorare al entităţii; Reflectă gradul în care activele totale (AB) sunt finanţate din surse
proprii (CPR).
Analiza ratei de rentabilitate a capitalurilor proprii vizează:

 Pentru acţionari/investitori, o creştere a acestei rate devine stimulativă pentru
participarea la creşterea capitalului social atât pentru acţionarii existenţi cât şi pentru
investitori. În acest mod aceştia „apreciază dacă investiţia lor este justificată şi vor
continua să sprijine dezvoltarea entităţii prin aportul unor noi capitaluri sau prin
renunţarea, pentru o perioadă limitată, la o parte din dividendele cuvenite” (L. Buşe,
2005:285).
 Pentru manageri, o creştere a ratei rentabilităţii capitalurilor acţionarilor este de
asemenea un obiectiv de atins deoarece doar în acest mod ei îşi pot păstra poziţia
şi sunt susţinuţi de acţionari în crearea de valoare pe viitor.
 O comparaţie cu mediile pe domenii de activitate ale ratei rentabilităţii capitalului
propriu este relevantă pentru evaluarea stării de rentabilitate a capitalurilor
acţionarilor.
 Din analiza modelului multiplicativ de formare al rentabilităţii financiare se desprinde
că o creştere a ratei marjei nete a profitului, a vitezei de rotaţie a activelor totale
precum şi o creştere a gradului de finanţare a activelor din surse proprii reprezintă
factorii-căile principale de creştere a rentabilităţii financiare. Ca urmare fluctuaţiile
ratei capitalului propriu pot fi explicate printr-o analiză factorială pe cei trei factori
menţionaţi în cadrul modelului de analiză.
2. Rată rentabilităţii capitalului angajat sau a capitalului permanent ( RCPM )

reprezintă profitul pe care îl obţine entitatea din capitalul investit în afacere. Se determină
ca raport rezultatele obţinute de entitate înainte de deducerea dobânzilor şi a impozitului pe
profit (RBDI ) totalul capitalului investit în entitate atât de acţionari cât şi de creditorii pe
termen lung (CPM)
RCPM = , unde
Capitalul angajat se regăseşte în structurile bilanţiere recomandate de O.M.F.P.

1752/2005 la postul F ”Total active minus datorii curente”.
25
La numărător se mai poate utiliza rezultatul brut al exerciţiului (RBE) sau rezultatul
net al exerciţiului (RNE) însă varianta utilizării rezultatului exerciţiului înainte de plata
dobânzilor şi a impozitului pe profit (RBDI) este şi cea agreată şi recomandată de
reglementările contabile din România.
Analiza ratei de rentabilitate a capitalului angajat vizează:

 O creştere a acestei rate este apreciată ca fiind un obiectiv de atins atât de către
acţionari cât şi de către creditorii financiari care vor aprecia astfel ca fiind eficiente
investiţiile efectuate în entitatea respectivă.
1.3.2.2 Analiza ratelor rentabilităţii economice
Ratele rentabilităţii economice exprimă eficienţa utilizării resurselor controlate de

entitate la generarea de rezultate. Se pot determina în forme variate astfel:
 rata rentabilităţii economice
 rata rentabilităţii activelor
 rata puterii de câştig a activelor
 rata rentabilităţii cheltuielilor
1. Rata rentabilităţii economice (RRE) pune în evidenţă contribuţia activelor la obţinerea

de rezultate brute şi se determină ca raport între rezultatul brut al exerciţiului (RBE) şi totalul
activului bilanţier (AB):
2. Rata rentabilităţii activelor (ROA- „return on total assets”) măsoară gradul de

rentabilitate al întregului capital investit în firmă. Se determină ca raport între rezultatul net
al exerciţiului (RNE) şi totalul activelor entităţii (AB).
26
3. Rata puterii de câştig a activelor (BEP- „basic earnings power ratio”) se determină
ca raport între rezultatele obţinute de entitate înainte de deducerea dobânzilor şi a
impozitului pe profit (RBDI) şi totalul activelor entităţii (AB).
5. Rata rentabilităţii cheltuielilor (RRC) pune în evidenţă eficienţa consumului total de

resurse reflectat prin totalul cheltuielilor prin raportarea rezultatului net al exerciţiului (RNE)
obţinut la cheltuielile totale ale entităţii (CT).
Analiza ratelor de rentabilitate economice vizează:

 O creştere a acestora reflectă un management eficient al resurselor controlate de
entitate cu implicaţii asupra creşterii viitoare de valoare a entităţii;
 Aprecieri pertinente privind valoarea favorabilă sau nefavorabilă a ratelor de
rentabilitate trebuie corelată cu mediile existente în ramura sau sectorul de
activitate.
1.3.3 Analiza ratelor bursiere
În actualul context al globalizării economiei finanţarea de pe piaţa financiară a

devenit o alternativă modernă la finanţarea de pe piaţa monetară astfel că principalii
utilizatori de informaţii financiare vor deveni investitorii.
Conform unor teorii minimale decizia de investire pe piaţa de capital trebuie să se
bazeze pe cele două reguli simple: „Regula 1: Dacă nu urcă, nu cumpăra. Regula 2: Dacă
nu coboară, nu vinde” (W. Rogers, 1991:320).
Analiza financiară va trebui să ofere şi acestei categorii de utilizatori de informaţii
financiare,instrumentele corespunzătoare pentru fundamentarea suportului decizional al
investiţiilor pe piaţa de capital, sub forma aşa numitelor rate de piaţă.
Ratele bursiere sau ratele rentabilităţii investiţiilor de capital sunt cele mai
cuprinzătoare măsuri ale performanţei unei firme deoarece ele reflectă influenţa coroborată
a ratelor financiare de risc şi rentabilitate.
Aceste rate sunt cu atât mai importante cu cât ele reflectă încrederea generală pe
care o are piaţa în managementul entităţii respective iar această încredere depinde de o
27
multitudine de factori economici, sociali, politici. Ca atare, pe lângă performanţele interne
realizate de o entitate şi constatate din analiza informaţiilor reflectate strict prin situaţiile
financiare, investitorii, atunci când îşi fundamentează deciziile, iau în considerare o paletă
mult mai largă de indicatori.
Din aceste motive creşterea reală a activităţii unei entităţi este reflectată cel mai bine
cu ajutorul ratelor de creştere bursiere, ele reflectând cel mai bun argument că
managementul la nivelul entităţii a fost unul eficient şi credibil pentru viitorii investitori de
pe piaţa de capital. Prin decizii manageriale eficiente activitatea desfăşurată la nivelul
entităţii a fost una realizată în condiţii de rentabilitate şi profitabilitate comercială şi aceste
aspecte sunt percepute în mod corespunzător de piaţă crescând credibilitatea acesteia în
entitatea respectivă.
Calculul ratelor de piaţă ajută investitorii să selecteze titlurile pe care le
doresc în portofoliul lor şi care sunt bune din punct de vedere fundamental,
prin utilizarea aşa numitei analize fundamentale. Acest tip de analiză este
completat de o analiza tehnică, care permite stabilirea momentului oportun
de intrare pentru titlurile respective. Deoarece cele două categorii de analize
sunt independente una de cealaltă, semnalele oferite de acestea sunt diferite.
De aceea este de dorit ca decizia de cumpărare să se ia atunci când cele
două categorii de semnale converg.
În cadrul analizei fundamentale cele mai utilizate rate de piaţă menţionăm:
1.Capitalizarea bursieră (CB) este calculată ca produs între preţul curent al unei acţiuni
(PPA) şi numărul total de acţiuni emise de companie (NA) conform relaţiei:
CB= PPA x NA
Privind analiza capitalizării bursiere apreciem următoarele:

 Capitalizarea bursieră reprezintă valoarea de piaţă a unei companii cotate
la bursă şi redă opinia publică privind valoarea netă a companiei, fiind un factor
determinant în evaluarea acţiunilor. Nu reflectă întotdeauna valoarea reală a
companiei, aşa cum se întâmplă în cazul ofertelor de preluare sau de achiziţie,
când evaluarea companiei se face ţinând cont de mai mulţi factori care dau valoare
afacerii. O valoare mare şi în creştere a capitalizării bursiere este un obiectiv
urmărit pentru orice investitor pe piaţa de capital
 Capitalizarea bursieră este unul din cei mai buni indicatori ai lichidităţii,
relevând uşurinţa cu care se pot tranzacţiona titlurile companiei respective, mai
ales din perspectiva unui investitor care a imobilizat sume mari de bani în acţiuni şi
doreşte să ştie în ce măsură i se oferă posibilitatea să găsească o contraparte în
cazul în care doreşte să vândă acţiunile respective. Această trăsătură devine foarte
importantă pentru selecţionarea titlurilor din structura unui portofoliu în funcţie de
28
capitalizarea lor bursieră. Din acest punct de vedere, companiile sunt încadrate în
trei mari categorii: de mare capitalizare (large caps), de capitalizare medie (mid-
caps) şi respectiv de capitalizare mică (small caps).
 Capitalizarea bursieră este de asemenea, primul indicator pe care îl avem
în vedere atunci când vorbim de mărimea unei burse, reprezentând suma valorii de
piaţă (capitalizării bursiere) a tuturor companiilor listate pe o piaţă organizată. Prin
urmare, capitalizarea bursieră este unul dintre indicatorii de bază ce caracterizează
o piaţă de capital.
2. Rezultatul pe acţiune (EPS- din englezul „earning per share”) arată cât rezultat net
produce o acţiune în decursul unui exerciţiu financiar şi se determină după relaţia:
,unde
- RNE reprezintă rezultatul net al exerciţiului
- NA reprezintă numărul total de acţiuni emise de companie
 Analiza rezultatului pe acţiune trebuie să aibă în vedere următoarele

aspecte:
Un nivel ridicat al indicatorului poate reflecta:
- încrederea investitorilor în conducerea companiei, sau
- o lipsă de încredere a investitorilor în conducerea actuală companiei, dar
se estimează că există posibilitatea transferului activelor către o altă
companie cu o altă conducere mai credibilă
 Un nivel redus al indicatorului poate reflecta:
- poate semnifica o lipsă de încredere în conducerea actuală, sau
- conducerea se confruntă cu probleme greu de depăşit.
Dacă profitul net se reinvesteşte trendul indicatorului trebuie să fie crescător deoarece acele profituri reţinute
de firme sunt puse să lucreze pentru generarea unui profit mai mare (T. Gaskin,1998: 64).
Indicatorul EPS este destinat pentru a avea un impact semnificativ asupra preţului
acţiunilor şi deci un rol important în fundamentarea deciziilor investitorilor. EPS
este un mijloc foarte relevant pentru compararea performanţelor entităţilor pentru
că nu este afectat de politica de distribuire a dividendelor.
Cu toate acestea putem aprecia şi următoarele limite:
- În ce priveşte măsurarea performanţelor în timp:
 Indicatorul se bazează pe profituri istorice. Conducerea ar fi putut lua
în trecut decizii în vederea încurajării creşterii profitului actual pe
seama unor creşteri în perspectivă, cum ar fi reducerea unor investiţii
în cercetare şi dezvoltare.
 Din această cauză creşterea EPS nu poate sta la baza unor prognoze
plauzibile privind rata creşterii (firmei) în viitor.
- Măsurarea performanţelor în spaţiu:
29
 Profiturile sunt influenţate de deciziile conducerilor diferitelor companii
referitoare la politicile contabile (ex. metoda de amortizare)
 Rezultatul pe acţiune este influenţat de structura capitalului la diferite
companii (ex. schimbări în numărul de acţiuni prin emisiunea de
acţiuni cu primă)
3. Coeficientul de capitalizare bursieră (P/E sau PER - din englezul „price-to-earnings

ratio”) arată cât de mult sunt dispuşi investitorii să plătească pentru o unitate monetară de
profit raportat.
Coeficientul de capitalizare bursieră este unul dintre cei mai mediatizaţi indicatori pentru
o companie de interes public. Indicatorul este important deoarece combinat cu câştigurile
previzionate ale companiei, oferă analiştilor posibilitatea de a decide dacă acţiunile sunt
actualmente supra sau subevaluate.
Se determină ca raport între preţul de piaţă al unei acţiuni (PPA) şi profitul pe acţiune
(EPS).
PER estimează în câţi ani se recuperează investiţia făcută, presupunând

că întregul profit se distribuie acţionarilor sub formă de dividende (este
relevant în special în cazul dividendelor în numerar). Indicatorul PER arată cât
trebuie să investească investitorul pentru a obţine o unitate monetara din
profiturile firmei. Astfel că, un PER relativ mare defineşte o acţiune scumpă şi
posibil supraevaluata iar un PER relativ scăzut defineşte o acţiune ieftină şi
deci bună pentru achiziţie.
 În ce priveşte analiza şi interpretarea coeficientului de capitalizare bursieră

apreciem că relevanţa sa, în analiza bursieră, prezintă anumite limite:
 Într-o abordare statică este firesc ca o acţiune cu un PER mic, să fie preferată
uneia cu un PER ridicat. Însă posesorul acţiunii are dreptul la veniturile viitoare în
aceeaşi măsură ca şi la cele curente, iar profitul curent adus de valoarea mobiliară
poate fi foarte diferit de profiturile viitoare ale acesteia. În aceste condiţii este
posibil ca acţiunea cu un PER mai mare să fie mai profitabilă decât cea cu un PER
30
mai scăzut dacă există perspectiva ca profiturile şi implicit dividendele să crească
rapid în exerciţiile următoare. Aşadar, în analiza PER se va ţine seama şi de
creşterea sau diminuarea veniturilor aferente acţiunii în viitor.
 Există situaţii în care o valoare mai mare a indicatorului poate fi explicată prin
aşteptarea unei rate de creştere mai mari sau prin reducerea riscului. Cum
investitorii sunt interesaţi de performanţele viitoare ale unei companii, PER-ul
istoric îşi pierde din importanţă, PER-ul bazat pe previziuni ale profiturilor viitoare
fiind mult mai interesant.
 Pentru a se face evaluarea companiilor, se pot utiliza indicatori PER medii ai

sectoarelor din care fac parte companiile respective, ca termen de comparaţie. În
economiile dezvoltate la nivelul mediei pe industrie, nivelul PER se situează la
12,5 adică se plătesc în medie 12,5 unităţi de preţ pentru a obţine 1 unitate de
câştig (E. Brigham, L. Gapensky, M. Ehrhardt, 1999:87).
4. Indicatorul PBR sau P/B- „Price-to-Book-Ratio” determinat ca raport între valoarea

de piaţă a unei acţiuni (PPA) şi valoarea contabilă a unei acţiuni (VCA) reprezintă
o altă rată importantă deoarece indică valoarea pe care pieţele financiare o conferă
conducerii unei întreprinderi. Relaţia de calcul este:
Acest indicator poate fi o metodă de identificare a societăţilor cu preţuri scăzute,

care au fost neglijate de piaţă.
 Privind analiza raportului între valoarea de piaţă şi valoarea contabilă
a unei acţiuni (PBR) trebuie avute în vedere următoarele aspecte :
 O entitate bine condusă şi cu suficiente posibilităţi de creştere ar trebui să aibă
o valoare de piaţă mai mare sau cel puţin egală cu valoarea contabilă a
capitalului său social. Dacă economia este în recesiune raportul este subunitar
chiar dacă echipa managerială este bună. (Halpern P., Weston J.F., Brigham
E.F. , 1998:114).
 În general vorbind, firmele cu o rată ridicată de profitabilitate raportată la
capitalurile proprii şi cu un ritm important de creştere a profitului şi cifrei de
afaceri de la o perioadă la alta, au un raport PBR mai ridicat (chiar peste 3) în
timp ce firmele cu rate de rentabilitate mai scăzute şi cu stabilitate a cifrei de
afaceri prezintă un PBR mai redus (Ghidul investitoului la bursă, www.bvb.ro,
2007)
 Din perspectiva analiştilor acţiunile unei companii cu un PBR scăzut reprezintă
o investiţie "sigură", prin prisma faptului că valoarea contabilă este un nivel pe
31
care se "sprijină" cursul de piaţă. Valoarea contabilă este considerată nivelul
dincolo de care preţul de piaţă nu va scădea, pentru că firmei îi va rămâne
oricând opţiunea de a lichida sau a vinde activele sale, la valoarea lor contabilă.
Deşi un PBR scăzut este considerat în măsură să asigure o "marjă de
siguranţă", mulţi analişti evită acţiunile cu un PBR ridicat în procesul de
constituire a unui portofoliu. Ei pleacă de la ideea că, în condiţiile în care ceilalţi
indicatori rămân identici, pentru două acţiuni, cea cu un PBR mai scăzut este
mai sigură.
 Dacă o societate este tranzacţionată la un preţ mai mic decât valoarea ei
contabilă (PBR are valoare subunitară) înseamnă, de obicei, fie că piaţa
consideră că valoarea activelor este supraevaluată, fie că societatea are o
rentabilitate foarte mică (sau negativă) a activelor. În primul caz se recomandă
să se vândă acţiunile, deoarece se poate înregistra o corecţie a valorii activelor
şi astfel investitorul riscă să obţină o rentabilitate negativă. Dacă a doua
variantă se dovedeşte a fi adevărată, există şansa ca o schimbare în
managementul companiei sau condiţii noi de desfăşurare a afacerii să
determine o schimbare pozitivă în rentabilitatea activităţii. O valoare mare a
indicatorului poate să însemne o rentabilitate crescută a activităţii societăţii.
 În concluzie valorile acestei rate depind atât de factorii economici generali (sau
valabili pentru sectorul respectiv) cât şi de factori care aparţin numai de firma
respectivă, ca entitate distinctă.
 O valoare medie a PBR la nivelul economiilor dezvoltate în sectorul industrial
este de 1,7 reprezentând o valoare de piaţă care depăşeşte de 1,7 ori valoarea
contabilă a unei acţiuni câştig (E. Brigham, L. Gapensky, M. Ehrhardt,
1999:87).
5. Indicatorul PSR sau P/S - „Price-to Sales Ratio” adică raportul între preţul de piaţă al
unei acţiuni (PPA) şi cifra de afaceri netă (CANA) ce revine pe o pe acţiune sau ca raport
între capitalizarea bursieră (CB) şi cifra de afaceri realizată de o companie (CAN) calculat
după relaţiile:
sau
 În ce priveşte analiza raportului între preţul de piaţă al unei acţiuni cât

revine la o unitate cifră de afaceri putem aprecia următoarele:
 Practică a arătat că acest indicator este mai util în identificarea investiţiilor

neprofitabile, decât în descoperirea celor profitabile. Mai mult, analiştii care îl folosesc
afirmă că este util mai ales în evaluarea acţiunilor companiilor cu profituri mici sau
32
neprofitabile, în special datorită faptului că în cazul acestora calculul PER se
dovedeşte inoperant, fără să ofere semnificaţii importante.
 Acest indicator se dovedeşte util când alţi indicatori nu pot fi utilizaţi fie pentru că
societatea înregistrează pierderi, fie că are rentabilităţi şi marje anormal de mici.
Evaluarea pe baza cifrei de afaceri este relevantă în cazul în care se doreşte
estimarea valorii unei companii care la un moment dat are marje foarte mici sau
negative şi de la care se aşteaptă să revină la activitatea normală sau să fie preluată.
 Nu se recomandă compararea valorii indicatorului între sectoare, în schimb este

indicată compararea între indicatorii companiilor care au activitate foarte
asemănătoare
6. Randamentul dividendelor (RDIV) sau rata capitalizării dividendului măsoară

câştigul încasat de acţionari în urma investiţiilor în acţiunile entităţii. Se determină ca
raport între dividendul pe acţiune (DIVA) şi preţul de piaţă al unei acţiuni (PPA), conform
relaţiei:
, unde
 DIV reprezintă valoarea dividendelor repartizate acţionarilor într-un
exerciţiu financiar.
 NA reprezintă numărul de acţiuni comune emise aflate în circulaţie
Randamentul dividendelor reprezintă o măsură a câştigului încasat de acţionari în urma

investiţiilor în acţiunile entităţii. Dacă nu se acordă dividende atunci trendul trebuie să fie
ascendent.
7. Rata de acoperire a dividendelor (RADIV) măsoară proporţia în care profitul net

(RNE) este distribuit acţionarilor sub formă de dividende (DIV) şi se determină conform
relaţiei:
 Analiza ratei de acoperire a dividendelor are în vedere următoarele:

 Un nivel prea mare al indicatorului reflectă o politică de dividende
accentuată dusă de entitate coroborată cu o politică de autofinanţare diminuată. Pe
termen scurt, o valoare mare a indicatorului apare ca şi atractivă pentru investitor
însă pe termen lung ea nu asigură o dezvoltare viitore a afacerii.
33
CAPITOLUL 2
Analiza fluxurilor de trezorerie
34
A. Definire
Conform IFRS, prin fluxurile de trezorerie sau de numerar înţelegem intrările sau ieşirile de
numerar şi echivalente de numerar pe parcursul unui exerciţiu financiar. Numerarul cuprinde
disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere. Echivalentele de numerar sunt investiţiile
financiare pe termen scurt, extrem de lichide care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de
numerar şi care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii (Standardele
Internaţionale de Raportare financiară – IFRS 2007, IAS 7 „Situaţiile fluxurilor de trezorerie”,
paragraful 6).
B. Obiective
Situaţia fluxurilor de numerar este utilă atât pentru nevoile interne, manageriale cât şi
pentru nevoile utilizatorilor externi (investitori, creditori etc.) astfel:
 Managementul utilizează „Situaţia fluxurilor de trezorerie” pentru a determina gradul de
lichiditate al entităţii, pentru a stabili politica de dividende şi pentru a planifica nevoile de
investiţii şi finanţare. Potrivit specialiştilor în domeniu „pentru orice manager, cash-flow-ul
trebuie să reprezinte o preocupare permanentă în vederea adoptării unei strategii
financiare care să menţină firma în afaceri” (I. Bătrâncea, Analiza trezoreriei entităţii
economice, 2008:113).
 Pentru utilizatorii externi (în special investitori şi creditori) documentul este util pentru a
determina capacitatea entităţii de a-şi gestiona fluxurile de trezorerie, de a genera în viitor
lichidităţi, de a-şi achita datoriile, de a plăti dividende şi dobânzi etc. De asemenea acest
document explică diferenţele dintre profitul net reflectat prin Contul de Profit şi Pierdere şi
fluxurile nete de lichidităţi generate de activitatea de exploatare şi mai mult prezintă
efectele monetare şi nemonetare ale activităţilor de investiţii şi de finanţare desfăşurate
în decursul unui exerciţiu financiar.
În ambele cazuri avantajele Situaţiei fluxurilor de numerar sunt majore:

 Informaţiile sunt necesare la stabilirea capacităţii unei întreprinderi de a genera numerar şi
echivalente de numerar pe cele trei categorii de activităţi: exploatare, investiţii, finanţare
 Se dă posibilitatea dezvoltării unor modele de evaluare şi comparare a valorii actualizate a
fluxurilor de numerar viitoare ale diferitelor întreprinderi
 Sporeşte gradul de comparabilitate al raportării rezultatelor din exploatare între diferite
întreprinderi deoarece se elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferite pentru
aceleaşi tranzacţii şi evenimente.
C. Prezentare
35
Situaţia fluxurilor de numerar trebuie să prezinte fluxurile de numerar din cursul perioadei,
clasificate în activităţi de exploatare, investiţii şi finanţare.
Activităţile de exploatare sunt principalele activităţi producătoare de venit ale entităţilor,

precum şi alte activităţi care nu sunt activităţi de investiţii şi finanţare. Fluxurile de numerar
provenite din activitatea de exploatare sunt derivate în primul rând din principalele activităţi
producătoare de profit ale entităţii. Deci ele rezultă în general din tranzacţiile şi alte evenimente
care intră în determinarea profitului net sau a pierderii nete. Informaţiile cu privire la acest tip de
fluxuri de numerar împreună cu alte informaţii sunt folositoare în prognozarea viitoarelor fluxuri
de numerar din exploatare.
Activităţile de investiţii constau în achiziţionarea şi cedarea de active imobilizate şi de alte

investiţii, care nu sunt incluse în echivalentele de numerar. Prezentarea separată a fluxurilor de
numerar provenite din activităţi de investiţii este importantă deoarece acestea reprezintă măsura
în care cheltuielile au servit obţinerii de resurse menite a genera viitoare venituri şi fluxuri de
numerar.
Activităţile de finanţare sunt activităţi care au ca efect modificări ale dimensiunii şi compoziţiei
capitalurilor proprii şi datoriilor entităţii. Prezentarea separată a fluxurilor de numerar provenite
din activităţi de finanţare este utilă în previzionarea fluxurilor de numerar viitoare aşteptate de
către finanţatorii entităţii.
D. Modalităţi de construire a fluxurilor de numerar

În acest sens sunt utilizate două metode: metoda directă şi metoda indirectă de calcul a
fluxurilor de numerar.
 Standardele Internaţionale de Raportare financiară - IAS 7 „Situaţiile fluxurilor de
trezorerie” recomandă următoarele modalităţi de determinare a fluxurilor de numerar pe cele trei
activităţi:
1. Metoda directă:
Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare:
- încasări în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii;
- încasări în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;
- plăţi în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii;
- plăţi în numerar către şi în numele angajaţilor
- plăţi în numerar sau restituiri de impozit pe profit doar dacă nu pot fi identificate în
mod specific cu activităţile de investiţii şi finanţare.
Fluxuri de numerar din activităţi de investiţii:
- plăţi în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active
necorporale şi alte active pe termen lung;
36
- încasări de numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipament,
active necorporale şi alte active pe termen lung;
- plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale
altor entităţi;
- încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţă
ale altor entităţi;
- avansuri în numerar şi împrumuturi efectuate către alte părţi;
- încasări în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către
alte părţi.
Fluxuri de numerar din activităţi de finanţare:
- venituri în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu;
- plăţi în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau răscumpăra acţiunile entităţii;
- venituri în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi;
- rambursări în numerar ale unor sume împrumutate
- plăţi în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o operaţiune
de leasing financiar.
Fluxuri de trezorerie – total

Trezorerie la începutul perioadei
Trezorerie la finele perioadei
2. Metoda indirectă:
Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare:
- rezultat net;
- modificările pe parcursul perioadei a capitalului circulant;
- ajustări pentru elementele nemonetare şi alte elemente incluse la activităţile de
investiţii sau de finanţare
Fluxuri de numerar din activităţi de investiţii:

- plăţi în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active necorporale şi
alte active pe termen lung;
- încasări de numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipament, active
necorporale şi alte active pe termen lung;
- plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor
entităţi;
- încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale
altor entităţi;
- avansuri în numerar şi împrumuturi efectuate către alte părţi;
- încasări în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către alte
părţi.
Fluxuri de numerar din activităţi de finanţare:

37
- venituri în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu;
- plăţi în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau răscumpăra acţiunile entităţii;
- venituri în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi;
- rambursări în numerar ale unor sume împrumutate;
- plăţi în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o operaţiune de
leasing financiar.

În general metoda indirectă de determinare a fluxurilor de numerar este mai agreată atât
pe plan intern cât şi internaţional deoarece modul de determinare a fluxurilor de numerar este
mai facil.
 În România, reglementările legale în vigoare (O.M.F.P. 1752/2005) agreează ambele

metode de determinare a fluxurilor de trezorerie respectând şi prezintă un model de construire al
acestora după metoda directă astfel:
Fluxuri de trezorerie din activităţi de exploatare:
- Încasări de la clienţi
- Plăţi către furnizori şi angajaţi
- Dobânzi plătite
- Impozit pe profit plătit
- Încasări din asigurarea împotriva cutremurelor
Fluxuri de trezorerie din activităţi de investiţii:
- Plăţi pentru achiziţionarea de acţiuni
- Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări corporale
- Încasări din vânzarea de imobilizări corporale
- Dobânzi încasate
- Dividende încasate
Fluxuri de trezorerie din activităţi de finanţare:
- Încasări din emisiunea de acţiuni
- Încasări din împrumuturi pe termen lung
- Plata datoriilor aferente unui leasing financiar
- Dividende plătite
- E. Interpretarea situaţiei fluxurilor de numerar

Indiferent de metoda de construire a fluxurilor de trezorerie, fluxul de trezorerie generat de
38
întreaga entitate pe parcursul exerciţiului financiar, va trebui explicat prin prisma celor trei
activităţi care au concurat pentru obţinerea sa (activitatea de exploatare, investiţii şi finanţare).
Astfel se poate pune în evidenţă următoarea egalitate:
Tr = Tr (exploatare) + Tr (investiţii) + Tr (finanţare) , unde

 Tr reprezintă fluxul de numerar total al perioadei (exerciţiul financiar);
 Tr (exploatare) reprezintă fluxul de numerar generat din activitatea de exploatare;
 Tr (investiţii) reprezintă fluxul de numerar generat din activitatea de investiţii;
 Tr (finanţare) reprezintă fluxul de numerar generat din activitatea de finanţare.
Putem avea următoarele situaţii:
Tr
Tr (exploatare)
Tr (investiţii)
Tr (finanţare)
CAPITOLUL 3
Analiza riscurilor entităţii
3.1 Analiza riscului economic (de exploatare)2

2
M. Achim, S. Achim, Analiza riscului economic, Rev de Finanţe credit şi contabilitate, nr. 4/aprilie 2000
39
A. Abordări generale
 Riscul, în general, reprezintă posibilitatea apariţiei unui eveniment care să
prejudicieze activitatea entităţii.
B. Modalităţi de determinare şi analiză a riscului economic
În literatura economică de specialitate analiza riscului economic se realizează din mai
multe puncte de vedere.
B1. Un prim punct de vedere porneşte de la analiza relaţiei cost – volum-rezultat
numită şi analiza pragului de rentabilitate ca modalitate operaţională şi eficientă de analiză a
riscului. Pragul de rentabilitate este punctul în care cifra de afaceri acoperă cheltuielile de
exploatare delimitate în cheltuieli fixe şi cheltuieli variabile, calculându-se în unităţi fizice sau
valorice, pentru un produs sau pentru întreaga activitate. În funcţie de unităţile în care se
exprimă, pragul de rentabilitate se determină astfel:
 în unităţi fizice: unde
- Q* reprezintă cantitatea de produse exprimată în unităţi fizice aferentă punctului

critic
- CF reprezintă cheltuielile fixe totale
- Pvu reprezintă preţul de vânzare pe unitate de produs
- Cvu reprezintă cheltuielile variabile pe unitate de produs
- Mvu reprezintă marja cheltuielilor variabile unitare.
 în unităţi valorice: unde
- CA* reprezintă cifra de afaceri aferentă punctului critic;

- reprezintă rata medie a cheltuielilor variabile;
- reprezintă rata marjei cheltuielilor variabile.
Unde: ,
- Chvi reprezintă cheltuielile variabile la nivelul sortimentului i de produs;

- CANi reprezintă cifra de afaceri la nivel de sortiment de produs i;
- pi reprezintă ponderea cantităţilor din sortimentul i de produs în total cantităţi de
produse realizate de entitate.
- n reprezintă numărul de sortimente de produs realizate de entitate.
 Analiza riscului economic pornind de la pragul de rentabilitate se face calculând

următorii indicatori:
a) Indicatorul de poziţie al cifrei de afaceri nete faţă de nivelul critic al său (pragul de
40
rentabilitate) notat cu „ ” care se poate exprima:
 în mărime absolută: = CAN - , unde
- CAN reprezintă cifra de afaceri netă corespunzătoare unui anumit nivel de

activitate;
- CAN* reprezintă cifra de afaceri critică.
Indicatorul de poziţie exprimat în valori absolute se mai numeşte „flexibilitatea absolută”

şi exprimă capacitatea firmei de a-şi modifica producţia şi a se adapta la cerinţele pieţei. Cu cât
acest indicator este mai mare cu atât flexibilitatea entităţii este mai mare respectiv riscul de
exploatare este mai redus.
 în mărime relativă: ’= x100
Indicatorul de poziţie exprimat în valori relative se mai numeşte „coeficient de

volatilitate” şi are aceeaşi interpretare ca mai sus.
Din studii statistice s-a dedus că entităţile se pot găsi în următoarele situaţii de risc
economic:
 Risc economic crescut când cifra de afaceri netă se situează cu până la 10 % peste
pragul de rentabilitate;
 Risc economic mediu când cifra de afaceri este cu 10 % până la 20 % mai mare decât
cea corespunzătoare pragului de rentabilitate;
 Risc economic mic când cifra de afaceri netă depăşeşte pragul de rentabilitate cu
peste 20 %.
b) Coeficientul de elasticitate al profitului notat cu „e” reprezintă sensibilitatea

profitului la variaţia nivelului de activitate reflectat prin cifra de afaceri netă la un moment dat şi
se exprimă astfel:
, unde
- Re reprezintă rezultatul exerciţiului la un anumit nivel de activitate (la o anumită

cifră de afaceri netă)
- Re reprezintă rezultatul exerciţiului determinat de punctul critic care este nul
- CAN reprezintă cifra de afaceri netă corespunzătoare unei anumite structuri
financiare
- CAN* reprezintă cifra de afaceri critică
41
B2. O altă abordare priveşte evaluarea riscului de exploatare din perspectiva
variabilităţii rezultatului de exploatare faţă de media sa urmărită pe ultimele exerciţii
financiare
Aprecierea riscului economic apelând la metode statistice se realizează utilizând următorii

indicatori:
a) Abaterea medie pătratică a rezultatului exploatării notată , determinată
pornind de la relaţia de determinare a rezultatului exploatării:
REXP = CAN – CV-CF, unde
- REXP reprezintă rezultatul exploatării la un anumit nivel de activitate

- CAN reprezintă cifra de afaceri netă la un anumit nivel de activitate
- CV reprezintă cheltuielile variabile
- CF reprezintă cheltuielile fixe.
În ipoteza realizării unui singur sortiment de produs relaţia de mai sus se poate exprima
astfel:
REXP = CAN – CAN x -CF, unde
- reprezintă rata medie a cheltuielilor variabile.
b) Coeficientul de variaţie (coeficientul lui Pearson) calculat pentru rezultatul

exploatării.
Cu ajutorul lui se poate cuantifica starea de risc economic în care se află întreprinderile. Astfel,
din studii statistice s-a constat că în funcţie de nivelul relativ al coeficientului de variaţie al
rezultatului exploatării, entităţile se pot afla în una din următoarele situaţii 3:
 stabilă, dacă coeficientul de variaţie este de până la 30 %
 instabilă, dacă coeficientul de variaţie este de peste 30 %.
3.2 Analiza riscului financiar

3
În prezentarea evaluării riscului economic cu ajutorul metodelor statistice nu s-a ţinut seama de inflaţie. Pentru o
evaluare corectă a riscului financiar în condiţii inflaţioniste se impune ajustarea prealabilă a rezultatelor în funcţie de
coeficientul de inflaţie.
42
A. Abordări generale
 Riscul financiar exprimă variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidenţa structurii
financiare a entităţii (proporţia între capitalul propriu şi datorii) şi decurge strict din gradul de
îndatorare al entităţii.
B. Modalităţi de analiză şi interpretare a riscului financiar

Ca şi în cazul riscului economic şi în ce priveşte analiza riscului există diverse puncte de
vedere.
B1. Un prim punct de vedere în analiza riscului financiar vizează utilizarea noţiunii de
prag de rentabilitate global sau punctul critic” (mort) care ţine seama de cheltuielile
financiare (dobânzi) care la un anumit nivel de activitate sunt considerate cheltuieli fixe. Pragul
de rentabilitate global reprezintă punctul în care cifra de afaceri netă acoperă cheltuielile de
exploatare (fixe şi variabile) dar şi cheltuielile cu dobânzile iar rezultatul este nul.
După acest prag activitatea entităţii devine rentabilă. Acest prag este dat de relaţia:
unde
- reprezintă cifra de afaceri critică sau punctul mort;
- CF reprezintă cheltuielile fixe;
- DOB reprezintă cheltuielile cu dobânzile recunoscute de entitate;
- reprezintă rata cheltuielilor variabile.
Analiza riscului financiar având ca punct de plecare pragul de rentabilitate global, se

realizează cu ajutorul a doi indicatori:
a) Indicatorul de poziţie al cifrei de afaceri nete faţă de nivelul critic al său (pragul de
rentabilitate) notat cu „ ” care se poate exprima:
 ca nivel absolut: = CAN-
 ca nivel relativ: %=
Cu cât indicatorul de poziţie este mai mare cu atât riscul financiar este mai redus.
B2. O altă abordare a riscului financiar priveşte profitul ca rezultat al unei politici
financiare ce presupune un anumit raport între capitalurile proprii şi datorii.
Astfel, se impune analiza rentabilităţii capitalurilor proprii sub aspectul politicii de îndatorare
a entităţii. Influenţa îndatorării asupra rentabilităţii capitalurilor proprii (rentabilităţii financiare)
se numeşte efect de levier financiar sau efect de pârghie. Efectul de levier financiar măsoară
influenţa pozitivă sau negativă a îndatorării asupra rentabilităţii financiare. Rata rentabilităţii
financiare în forma sa cea mai cunoscută şi anume ca rată de rentabilitate a capitalurilor
proprii, se determină astfel:
43
În formula de mai sus rezultatul net al exerciţiului (profit) se determină astfel:
RNE = RBE – RBE x i = RBE (1-i) unde
- RBE reprezintă rezultatul brut al exerciţiului;
- i reprezintă cota de impozit pe profit.
Rezultatul brut al exerciţiului se determină după modelul următor care pune în evidenţă
cheltuielile financiare respectiv cheltuielile cu dobânzile:
RBE= RBDI-CHD, unde

- VT reprezintă veniturile totale ale exerciţiului;
- CTDOB reprezintă cheltuielile exerciţiului altele decât cheltuielile cu dobânzile;
- RBDI reprezintă rezultatul brut al exerciţiului înainte de luarea în considerare a
cheltuielilor cu dobânzile;
- CHD reprezintă cheltuielile cu dobânzile
Cunoscând că rentabilitatea economică (RRE) exprimată într-una din formele sale cele
mai sugestive şi anume rata puterii de câştig a activelor (BEP) reflectă capacitatea activelor
totale (AB) ale entităţii de a genera profit brut determinat înainte de plata dobânzilor (RBDI)
astfel:
Rezultă că RBDI = AB x RRE
B3. O a treia abordare a riscului financiar priveşte evaluarea lui din perspectiva
variabilităţii rentabilităţii financiare faţă de rata medie de rentabilitate financiară
observată pe anii anteriori folosind în acest scop metodele statistice.
Aprecierea riscului financiar apelând la metodele statistice se poate realiza cu ajutorul
următorilor indicatori:
a) Abaterea medie pătratică a rentabilităţii financiare
b) Coeficientul de variaţie al rentabilităţii financiare
3.3 Analiza riscului de faliment

3.3.1 Abordări generale privind riscul de faliment
În strânsă corelaţie cu riscul economic şi financiar se încadrează riscul de faliment al

entităţilor.
Studiul entităţilor aflate în dificultate prezintă o importanţă deosebită pentru o serie
44
largă de parteneri de afaceri dintre care:
 băncile, care sunt preocupate în mod evident de calitatea portofoliilor de credit ce le
formează;
 diferite categorii de acţionari, care sunt interesaţi să-şi protejeze capitalul investit şi să se
poată bucura de beneficiile oferite de respectiva investiţie(obţinerea de dividende);
 investitorii, care doresc să cunoască starea entităţii înainte de a-şi investi capitalul deţinut;
 creditorii, care au interesul sa-şi recupereze capitalul acordat sub formă de împrumut;
partenerii de afaceri(clienţii, furnizorii), doresc sa încheie relaţii cu companii sigure care sa-
şi poată îndeplini obligaţiile contractuale.
 Din punct de vedere juridic, România, în contextual aderării la UE, a trebuit să

procedeze în mod corespunzător la armonizarea mediului legislativ economic şi implicit la
armonizarea legii privind falimentul firmelor la normele europene
Ca şi consecinţă a celor prezentate, în 2006, legea falimentului a fost înlocuită de
insolvenţei.
3.3.2 Metode de evaluare a riscului de faliment
Analiza riscului de faliment se efectuează prin mai multe metode, fiecare dintre
acestea relevând aspecte distincte :4
 Metode bazate pe variabile nefinanciare –calitative5
– metode manageriale
- metode de strategie competiţionale
 Metode bazate pe variabile financiare –cantitative
- Metode patrimoniale (utilizând corelaţii între diferite ratele)
- Metoda statistice (bazate pe funcţia scor)
Metode combinate
- Metode bancare
Din cadrul acestora reţinem atenţia asupra celor mai uzitate şi anume metodele statistice
şi cele bancare de evaluare a riscului de faliment.
3.3.2.1 Metode statistice de evaluare a riscului de faliment
Cea mai utilizată metodă statistică de determinare a riscului de faliment este dată de
metoda scorurilor.
Într-o abordare generală metoda scorurilor se bazează pe un calup de rate (indicatori)
determinaţi statistic care ponderaţi cu anumiţi coeficienţi în cadrul unui model matematic pot
4
5
Tema a fost abordată de autoare în lucrarea The analysis of bancruptcy risk base don non-financial factors, prezentată la
conferinţa internaţională cu titlul , Competitiveness and European Integration, Cluj-Napoca, October, 26-27 oct, 2007
45
determina cu o anumită probabilitate starea de sănătate viitoare a entităţii. Astfel, se atribuie
entităţii analizate o notă Z numită „scor” care este o combinaţie liniară a câtorva rate:
Z = a1R1+a2R2+a3R3+…anRn, unde
- R1, R2, R3…Rn reprezintă valorile diverselor rate
- A1,a2,a3 reprezintă coeficienţii afectaţi ratelor
În funcţie de valoarea scorului, entitatea este prezumată sănătoasă sau falimentară.

Procedeul este cunoscut în literatura economică ca procedeul analizei discriminante multiple
(multiple discriminant analysis-MDA). În termeni sintetici analiza discriminantă multiplă
reprezintă o tehnică statistică utilizată pentru a clasifica aprioric o observaţie în două sau mai
multe grupuri, în funcţie de caracteristicile individuale observabile.
Între modelele cele mai cunoscute amintim: modelul Altman, modelul Canon-Holder,
modelul Băncii Centralei Franţei, modelul „F” al economiei româneşti.
3.3.2.1.1 Modelul Altman
Modelul „Z” de predicţie a falimentului firmelor a apărut în S.U.A. în anul 1968 fiind
dezvoltat ulterior, în anul 1977, de profesorul Altman. Cu ajutorul acestui model Altman a
reuşit să prevadă aproximativ 75 % din falimentele unor firme cu aproximativ doi ani înainte de
producerea acestora.
Calculul variabile z se face pe baza următoarei ecuaţii:
Z = 1,2 X1 + 1,4 X2 + 3,3 X3 +0,6 X4 +0,999 X5
Indicatorii consideraţi reprezentativi în acest model şi între care există o puternică
interdependenţă sunt:
1. Flexibilitatea firmei (variabila x1) indică capacitatea firmei de a se adapta modificărilor
condiţiilor mediului exterior firmei şi se determină ca raport între Capitalul de lucru (CL) în total
active (AB) adică
,
2. Rata autofinanţării activelor totale (variabila x2) determinată ca raport între profitul
reinvesit (PRI) şi activul bilanţier (AB).
Prin profit reinvestit înţelegem partea din profitul net al exerciţiului (RNE) care rămâne după
repartizarea de dividende acţionarilor (DIV): PRI = RNE – DIV
3. Rata rentabilităţii economice (variabila x3) exprimă în contextul acestui model cât rezultat
net de impozit şi dobânzi generează activele entităţii. Se determină ca raport între profitul
înainte de plata dobânzilor şi a impozitelor (RBIT) şi activul bilanţier (AB):
46
RBDI = RBE+CHD, unde:
RBE reprezintă rezultatul brut al exerciţiului
CHD reprezintă cheltuielile cu dobânzile bancare
4. Capacitatea de îndatorare a firmei (variabila x4) exprimă măsura în care datoriile

firmei (DT) sunt acoperite de capitalul social vărsat (CSV).
5.Randamentul activelor (variabila x5) indică măsura în care activele (AB) contribuie la
obţinerea veniturilor din activitatea de bază adică a cifrei de afaceri nete (CAN)
Ierarhizarea firmelor funcţie de variabila Z se face astfel:

Dacă z > 3 atunci firma este solvabilă;
Dacă z atunci firma are dificultăţi financiare, dar îşi poate redresa activitatea în
măsura în care adoptă o strategie corespunzătoare;
Dacă z < 1,8 atunci falimentul firmei este iminent.
3.3.2.1.2 Modelul Canon-Holder
Modelul aparţine analiştilor francezi J. Canon şi M. Holder şi se bazează pe analiza

„lichiditate-exigibilitate”. În acest caz calculul variabile Z se bazează pe următoarea ecuaţie:
Z= 16 X1 +22 X2 -87 X3 -10 X4 +24 X5
Indicatorii selectaţi în acest model sunt:
1. Rata lichidităţii intermediare (X1) determinată ca raport între activele curente (ACR)
diminuate cu stocurile (S) şi datoriile curente ale entităţii (DCR).
2. Rata stabilităţii financiare (X2) reprezintă ponderea capitalurilor permanente (CPM) în

totalul pasivului bilanţier (PB).
47
3. Gradul de finanţare a vânzărilor din surse externe (X5) se determină ca raport între
cheltuielile financiare (CF) şi cifra de afaceri netă a entităţii. (CAN).
4. Gradul de remunerare a personalului (X4) se calculează ca raport între cheltuielile cu

personalul (CP) şi valoarea adăugată (VA).
5. Rata rentabilităţii valorii adăugate (X5) reprezintă gradul în care rezultatul brut al
exploatării (RBEXP) produce valoare adăugată (VA) şi se determină după relaţia:
În funcţie de scorul înregistrat de o firmă se observă că posibilitatea falimentului scade

odată cu creşterea scorului astfel (M. Bătrâncea, 2003:118):
Valoarea scorului Probabilitatea falimentului

Z<0 > 80 %
0 < Z <1,5 75-80 %
1,5 <Z < 4 70 -75 %
4 <Z < 8,5 50 -70 %
Z = 9,5 35 %
Z = 10 30 %
Z = 13 25 %
Z = 16 15 %
Z >16 < 10 %
Gruparea firmelor în funcţie de scorul Z prin modelul Canon-Holder se face astfel:

Dacă z > 9 atunci firma este solvabilă;
Dacă z atunci firma se află intr-o zonă de incertitudine cu posibilităţi de redresare;
Dacă z < 4 atunci falimentul firmei este iminent.
3.3.2.2 Metode bancare de evaluare a riscului de faliment
Credibilitatea reprezintă suportul material şi moral, elementul esenţial fără de care un

48
credit nu poate fi acordat. Câştigarea încrederii presupune cunoaşterea clientului, care se
realizează printr-o activitate de analiză şi documentare, în vederea unei evaluări cât mai reale
cu privire la situaţia patrimonială şi financiară, recunoaşterea calităţii produselor executate şi
a serviciilor prestate, a relaţiilor cu partenerii, a profesionalismului conducătorilor entităţii.
La acordarea creditelor banca îşi asumă un anumit risc al creditului, micşorat printr-o
evaluare atentă a debitorilor, stabilirea limitelor de expunere şi aplicarea unei politici prudente
de provizioane atunci când apare pericolul unor pierderi.
Investigarea activităţii clientului în vederea cunoaşterii acestuia este continuată şi se
completează cu analiza bonităţii, ceea ce permite pe de o parte reducerea riscului de credit şi
pe de altă parte stabilirea imaginii asupra clientului şi a gradului de incertitudine suportat de
bancă.
Bonitatea reprezintă performanţa financiară a agentului economic care atestă încrederea pe
care acesta o inspiră băncii în momentul solicitării unui credit, de a restitui la scadenţă creditele
contractate împreună cu dobânzile aferente (F. Buhociu, 1998:63).
Într-o abordare generală, se poate pune în evidenţă o corelaţie strânsă între nivelul
bonităţii clientului şi riscul de faliment al acestuia. Astfel cu cât bonitatea clientului este mai
bună cu atât riscul de faliment al acestuia este mai redus.
În cadrul analizei bonităţii clientului se urmăresc realizarea unor performanţe atât de
natură economico-financiară, cât şi de natură nefinanciară.
a) În ce priveşte analiza aspectelor financiare aceasta presupune calculul unor
indicatori financiari pe baza următoarele documente:
- Bilanţul contabil pe anul precedent, însoţit de toate notele.
- Balanţa de verificare pe luna anterioara solicitării creditului, situaţia patrimoniului
si rezultatele financiare pe trimestrul expirat;
- Bugetul de venituri si cheltuieli pe anul în curs ;
- Fluxul de încasări si plăţi pe perioada de creditare;
- Planul de activitate (planul afacerii) pe anul curent;
- Situaţia veniturilor brute realizate in anul precedent de regiile autonome indiferent
de profil;
49
BIBLIOGRAFIE
1. Achim Monica Violeta,Analiza economico-financiară , Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2009;

2. Allen J.- coord., Ghidul financiar al întreprinzătorului, Ed. Bucureşti 1997;
3. Ana Gh., Finanţele şi politicile financiare ale întreprinderilor, Editura Economică,
Bucureşti, 2001;
4. Anghel I.,Previziunea falimentului întreprinderilor româneşti, Revista Tribuna
Economică nr. 40, Bucureşti, 2000;
5. Basno C., Rating-ul sau notarea creanţelor şi a instituţiilor de credit, Revista
Contabilitatea, Expertiza şi Auditul afacerilor nr 2, Bucureşti, 2000;
6. Bătrâncea I., Trenca I., Bejenaru A., Borlea N., Analiza performanţelor şi riscurilor bancare, Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca, 2008;
7. Bătrâncea I, Bătrâncea L.M., Borlea S-N, Analiza financiară în bănci, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca,
2008;
8. Bătrâncea I, Bătrâncea L.M., Borlea S-N, Analiza financiară a entităţii economice, Ed. Risoprint,
Cluj-Napoca, 2007;
9. Bătrâncea M., Bătrâncea L-M., Standing financiar-bancar, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2006;
10. Bătrâncea I., Analiza financiară pe bază de bilanţ, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,
2001;
11. Capron M, 1994, Contabilitatea în perspectivă, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994;
12. Feleagă N., Sisteme contabile comparate, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
13. Feleagă N., Malciu I., Politici şi opţiuni contabile, Fair Accounting versus Bad
Accounting, Editura Economică, Bucureşti, 2002;
14. Gaskin T., Indicatori financiari perfecţi, Editura Naţional, Bucureşti, 1998;
15. Georgescu N., Analiza bilanţului contabil, Ed. Economică, Bucureşti, 1999;
16. Glautier M. W. E. , Underdown B., Accounting Theory and Practice, Pitman,
U.K., 1991M
17. Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Editura
Economică, Bucureşti, 2004;
18. Glautier M.W.E & Underdown B., Accounting Theory and Practice, Pitman, U.K.,
1991;
19. Greuning H.V., Standarde Internaţionale de Raportare Financiară, Institutul Irecson,
Bucureşti, 2005;
20. Greuning H.V., Koen M., Standardele Internaţionale de Raportare financiară -
Ghid practic,Casa de Editură IRECSON, Bucureşti 2005
21. Matiş D. Pop. A., Contabilitate financiară, Ed. Alma Mater, Cluj-Napoca, 2007;
22. Matiş D., Contabilitatea operaţiunilor speciale, Ed. Intelcredo, Deva 2003
23. Mihai I. ş.a., Analiza situaţiei financiare a agenţilor economici, Editura Mirton,
Timişoara, 1997;
24. Mironiuc M. , Analiză economico-financiară, Editura Libris, Iaşi, 2006;
25. Oprean I., Popa I., Lenghel R, Procedurile auditului şi ale controlului financiar,
Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2007
26. *** Introducere în studiul analizei tehnice, Seria Reuters pentru educaţie
financiară, Ed. Economică, Bucureşti, 2001;
50
27. Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, republicată în baza O.G.
nr.52/21.04.2008 pentru modificarea şi completarea Legii 31/1990 şi pentru completarea
Legii nr.26/1990 privind registrul comerţului, publicată în M.O. nr.333/30.04.2008
28. Legea 85 din 5 aprilie 2006, privind procedura insolvenţei, publicata în M.O.
nr.31/15.01.2008;
29. Codul fiscal adoptat Legea nr. 571/22.12 2003 privind Codul fiscal, publicată în
M.O. nr. 927/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
30. O.M.F.P. pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene nr.1752 din 17.11.2005 publicat în M.O. nr. 25/14.01.2008;
31. O.M.F.P. nr. 2374 din 12.12.2007 privind modificarea şi completarea Ordinului
ministrului finanţelor publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene, publicat în M.O. nr 25/14.01.2008
32. Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în M.O. nr. 571/29.06.2004,
cu modificările şi completările ulterioare;
33. Ordinul nr. 1969/2007 privind aprobarea reglementărilor contabile pentru
persoanele juridice fără scop patrimonial Art. 3, publicat in M.O. Partea I nr. 846 din
10/12/2007;
34. Regulamentul Băncii Naţionale a României nr.4 din 25/06/2007 privind
modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2002
privind clasificarea creditelor şi plasamentelor precum şi constituirea, regularizarea şi
utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, publicat în M.O., partea I, nr. 434 din
28/06/2007;
51

Analiza Performanţei Financiare Şi A Riscului Întreprinderii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analiza Performanţei Financiare Şi A Riscului Întreprinderii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANALIZA PERFORMANŢEI FINANCIARE

LECT.UNIV.DR. SORIN NICOLAE BORLEA

Promovarea culturii antreprenoriale şi formare antreprenorială în mediul

1.1.1. Definiţii ale elementelor de performanţă financiară

Cheltuielile reprezintă potrivit abordărilor IAS/IFRS diminuări ale beneficiilor

Veniturile reprezintă potrivit abordărilor IAS/IFRS creşteri ale beneficiilor economice

unor elemente de active patrimoniale, fie de o scădere a unor elemente de pasive

Rezultatele financiare pot fi sub formă de :

1.1.2. Prezentarea în contul de profit şi pierdere a elementelor

Modul de formare al rezultatelor poate fi diferit în funcţie de criteriul de clasare al

1. Potrivit reglementărilor contabile în vigoare (O.M.F.P. nr. 1752/2005), Contul de

a) Fluxuri de exploatare, care cuprind operaţiuni economice cu caracter specific,

b) Fluxurile financiare sunt acele operaţiuni economice care se referă la

c) Fluxurile curente se obţin din însumarea fluxurilor de exploatare cu cele

c) Fluxurile extraordinare cuprind operaţiuni economice care nu au legătură

2. Spre deosebire de modelul anterior în cazul rapoartelor financiare obţinute prin

Analiza performanţelor financiare se poate defalca astfel:

A. În funcţie de obiectivele urmărite în cadrul analizei performanţei financiare

B. În funcţie de sursele de provenienţă ale informaţiilor privind

1. 2. Analiza de ansamblu a performanţelor

1. 2.1 Analiza pe niveluri a performanţelor financiare

În acest sens, analiza se adânceşte pe patru niveluri, şi anume:

1. Cifra de afaceri netă evidenţiază dimensiunea portofoliului de afaceri

- VM reprezintă volumul mărfurilor vândute care se preia din rulajul creditor al

2. Producţia exerciţiului (QE) evidenţiază dimensiunea activităţii comerciale a unei

Din punct de vedere al analizei, indicatorul „producţia exerciţiului” are un caracter

3. Marja comercială (MC) reprezintă valoarea nou creată în sfera comerţului, de

4. Marja industrială (MI) reprezintă valoarea nou creată în activitatea productivă

- Cheltuielile cu materialele prime şi materialele consumabile se calculează din

5. Valoarea adăugată (VA) reprezintă valoarea nou creată de o societate

Personal Cheltuieli cu personalul/Valoarea

Agregarea valorii adăugate de la nivel de entitate până la nivelul economiei

6. Rezultatul brut din exploatare (RBEXP) reprezintă rezultatul obţinut de o

Rezultatul brut din exploatare se poate determina prin 2 metode:

RBEXP = Venituri din – Cheltuieli din

7. Rezultatul din exploatare (RE) diferă de rezultatul brut al exploatării prin

a) Pe baza rezultatului brut din exploatare:

RE = RBE + Alte venituri din exploatare +Venituri de exploatare din amortizări şi

b) Ca diferenţă între veniturile din exploatare (VE) şi cheltuielile de

Rezultatul de exploatare evidenţiază rentabilitatea economică a unei întreprinderi,

a.2.) Indicatori calculaţi pe baza Notei 4 „Analiza rezultatului din

1. Costul bunurilor vândute şi al serviciilor prestate (Cbs) care cuprinde

Cbs= Cab+Caaux+Ci , unde

- Cab reprezintă cheltuielile activităţii de bază;

RBCAN = CAN -Cbs

3. Rezultatul din exploatare va reflecta performanţa activităţii de exploatare iar

RE = RBCAN -Cd-Cga+Avex, unde

- Cd reprezintă cheltuielile de desfacere

Rezultatul din exploatare determinat prin cele două modalităţi bineînţeles că va fi

1. Rezultatul brut financiar (RBF) reprezintă rezultatul intermediar, obţinut de

RBF = VFB – CFB

- VFB reprezintã venituri financiare (mai puţin venituri din provizioane) şi se

2. Rezultatul financiar (RF) se determină ca diferenţă între veniturile financiare

a) Dacă rezultatul financiar (RF) reprezintă un profit situaţia poate fi:

b) Dacă rezultatul financiar (RF) reprezintă o pierdere situaţia poate fi:

Rezultatul financiar este un indicator care măsoară rentabilitatea unei întreprinderi la

1. Activitatea excepţională, deşi caracteriza operaţiuni întâmplătoare cum ar fi:

1. Rezultatul brut extraordinar (RBEX) este un indicator parţial care arată

RBEX = VBEX – CBEX

2. Rezultatul extraordinar (REX) se calculează ca diferenţă între veniturile

Rezultatul extraordinar este un indicator care evidenţiază rentabilitatea unei

d) Nivelul global al activităţii evidenţiază cu ajutorul unui sistem de indicatori

2. Rezultatul brut total (RBT) este un indicator intermediar care pune în