UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI,

SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Lucru individual la disciplina Istoria psihologiei

A EFECTUAT: Sîrghi Ina, masteranda psihologie clinică, anul I

A CONTROLAT: Cerlat Raisa, dr.conf. univ

 E mai ușor să dezintegrezi un atom, decât o prejudecată, anume așa s-a afirmat
cunoscutul cercetător Albert Einstein. Anume cu acest citat vreau să încep dezvoltarea ideilor
mele în această lucrare. Într-o măsură oarecare citatul dat se îmbină cu personajul din operă
Pescărușul Jonathan Livingston, deoarece mereu trebuie să ne încadrăm în unele tipare,
asemănătoare cu toți ceilalți. Concepția lui Albert Einstein e una ironică, dar în același timp
reală dintr-un anumit punct de vedere, și ideea pe care o abordează Richard Bach în opera sa,
e despre o reinterpretare a propriilor posibilități, e despre o depășire de sine, despre o
individualitate, care presupune a fi diferită de ceilalți.

Dacă e să facem o legătură între obiectul propriu-zis al istoriei psihologiei și opera lui
Bach, atunci trebuie cel mai întâi să definim ce este psihologia. Așadar, psihologia este
știința exactă a minții, comportamentului uman, în acest fel psihologia este studiul despre
funcțiile și procesele mentale, a experiențelor interioare și subiective, din care fac parte
gândurile, emoțiile, conștiința, motivarea, percepția, personalitatea. Referindu-ne la
Pescărușul Jonathan Livingston, atunci înțelegem că zborul în sine era mai mult decât un
mod de planare și mișcare în aer, pentru el a devenit un anumit scop pe care și-l găsiseră în
viață, e vorba despre depășire, autodezvoltare, autoinstruire, găsire de noi orizonturi de
cunoaștere, de interpretare și reinterpretare a lucrurilor, e pur si simplu vorba despre
individualitate. Prin caracteristicile și trăsăturile sale, acțiunile întreprinse el constituie a fi o
totalitate a particularităților specifice individuale, care îl deosebește de restul.

Cei mai mulţi pescăruşi nu caută să înveţe decât elementele de bază ale zborului –
cum să ajungă de pe mal până la hrană şi înapoi. Pentru cei mai mulţi pescăruşi nu zborul
contează, ci hrana

Răsfoind câte ceva din istoria psihologiei, din informația teoretizată, atunci trebuie să
marcăm faptul că din antichitate și până la sfârșitul secolului al 19-lea, psihologie ca atare nu
exista, deci această intra ca parte componentă a filosofiei. E important, de remarcat că o parte
componentă din psihologie era și teologia, după care aceasta apare în tandem cu filosofia.

Primele referiri le putem găsi la Aristotel, filosof cărui în timp i s-au adus laude de
ideile generatoare în domeniul psihologic, în opera sa întitulată Despre suflet, primul tratat
sistemic de analiză psihologică în strânsă legătură cu cea fiziologică și biologică. În accepția
aristotelică, nu este abordată problematica nemuririi sufletului, din motiv că aceasta este o
formă substanțială. După cele anunțate în lucrare, sufletul este indisolubil legat de trup,
purtând amprenta trupului. Sufletul cere un anumit trup, iar trupul cere un anumit suflet. De
fapt, concepția despre care vorbește Aristotel se referă la relațiile intime dintre actul psihic și
suportul său biologic.

Termenul psihologie este folosit totuși abia către sfârșitul evului mediu de către
Philipp Melanchton în lucrarea Considerații asupra sufletului. Empirismul englez al
secolului al 17-lea reducea funcțiile psihice la fenomene previzibile cu legi proprii. În teoria
mecanicistă a lui Thomas Hobbes "sufletul" nu-și găsea niciun loc. Într-o lucrare din 1704,
Leibnitz menționează pentru prima dată existența unor procese subconștiente.

Totuși, părintele psihologiei este de mulți considerat Johannes Nikolaus Tetens, cel
care în lucrarea sa Considerații filozofice asupra naturii umane și dezvoltării sale, face o
descrie minuțioasă a funcțiilor și proceselor psihice cu o valabilitate până-n timpurile
prezente.

Începând cu secolul al 19-lea psihologia a început să se contureze ca disciplină de

sine stătătoare. În același timp s-au dezvoltat diverse curente și diferite orientări, în funcție
de concepțiile respectivilor psihologi. Etapele de inițiere ca domeniu, psihologia asemenea
personajului Jonathan Livingston, unele deprinderi și idei bine conturate erau, inițierea
propriu-zisă e una dificilă, dar se face a fi realizată din moment ce sunt unele concepții care
trebuie privite anume din acest unghi psihologic, nu filosofic, nu teologic, ci psihologic. Așa
și în cazul pescărușului, abilități avea, idei proiective la fel, inițierea sa propriu-zisă a fost
una dificilă, deoarece mergea peste unele reguli, norme deja prestabilite, care-l deosebeau de
toți ceilalți pescăruși care-și vedeau existența una limitată într-o viață plină de rutina zilnică.

Cumva ideea pe care o găsim în filosofie, dar și în psihologie, cunoaște-te pe tine

însuți și vei cunoaște toate tainele universului, e strâns legată de protagonistul operei.
Teoretic să mergi contra unor normi poate fi fatal, dar în domeniul în care totul este ghidat de
gândire, emoție, conștiință, percepție, motivație, totul este altfel. Mai întâi de toate în cadrul
acestui context e vorba de autodezvoltare, de cunoașterea propriilor forțe și ambiții, și,
desigur că despre libertatea deciziei.
 Bibliofragie

Mânzat, I. Istoria psihologiei universale. București, 2003.

Nicola Gr. Istoria Psihologiei, București, 2001.

Back, R. Pescărușul Jonathan Livingstone. https://valydo.files.wordpress.com/2008/01/pescarusul-

jonathan-livingstone.pdf
 Visul este o formă de imaginație involuntară, conținutul acestui material sunt formate
în inconștient și experiență subconștientă, aceastea sunt formate din imagine, sunet, idei,
emoții, dorințe, senzații care apar de obicei în timpul somnului. Cum am menționat, fiind în
timpul somnului, capacitățile cognitive, precum memroia, gândirea sunt secundare, astefel
psihicul uman având o percepere a visului ca și cum ar fi o realitate, în care cele întâmplate
sunt petrecute aievea.

Producându-se în creier, avându-și sursa din inconștient și subconștient, influentând

psihicul uman, cercetătorii au avut un mare interes de studiere a acestui mecanism, în care
mintea consturiește imagini cu o evadarea totală și perceperea a acestuia, drept fiind o
realitate pură. Astfel, există o ramură a psihologiei care se ocupă de studiul al interpretării
visului care se derulează în timpul somnului. Este de menționat faptul că, printre primele
explicații a interpretării unui vis, mult timp în urma se presupunea faptul că acesta are un
anumit rol de profeție, că este în strânsă legătura cu credința, că poate vorbi multe despre
acțiunile omului.

Totuși, psihanalistul Sigmund Freud a abordat acest subiect din punct de vedere al
construcției psihicului uman, vorbind și evidențiând importanța acestuia, Freud este de
părerea că visul ocupă un loc special în istoria psihanalizei și marchează o turnură. Începând
cu teoria interpretării, psihanaliza a făcut un asalt mare, datorită visului s-a trecut de la
procedura psihoterapeutică la psihologia profunzimilor. Lucrarea de o deosebită importantă a
lui Sigmund Freud este Interpretarea viselor, o cercetare amplă care deschide concepții
despre vise, semnificația acestuia, conținutul propriu-zis din perspectiva inconștientului
umna. După cum observă Vasile Dum. Zamfirescu: „După respingerea ipotezei mitologice, a
devenit necesar ca visul să fie explicat. Condițiile apariției sale, relația sa cu viața mentală
din starea de veghe, dependența lui de stimuli care se înghesuie să fie percepuți în timpul
stării de somn, numeroasele particularități ale conținutului său supărătoare pentru gândirea
trează, incongruența dintre imaginile lui de reprezentare și afectele legate de ele, în sfârșit
caracterul tranzitoriu al visului, felul cum gândirea în starea de veghe îl dă deoparte ca bizar,
îl mutilează sau îl șterge în amintire.”

În accepțiunea freudiană, analiza viselor în psihanaliză oferă posibilitatea să

descifrăm misterul afecțiunilor nevrotice, fraza lui Freud despre vis a devenit una general
cunoscută, visul este via regia spre inconștient, adică visul este calea regală spre inconștient.
Tot Freud, mai spune în lucrarea sa, că visul este împlinirea unei dorințe, nu în zadar am
sepcificat faptul că dorința este un element care contribuie la crearea, stimularea acelei
imagini pe care o creionează visul. Acestă afirmație contribuie la dezvoltarea teoriei că toate
faptele psihice au semnificație, sens, context care se conectează la activitatea diruna, Freud
promovează concepția că visul este o activitate psihică coerentă, care poate face obiectul
unei analize profunde.

Referindu-ne la elementele generatoare, enumerate și evidențiate de mai multe ori,

totuși, pe lângă sunete, idei, emoții, imagini care produc acestea, dorința este oarecum gheia
care vine să ofere o informație mult mai amplă despre ce este visul și de unde apare, am
putea pune dorința vis-a-vis de împlinirea acesteia, adică dorință egal cu împlinire. În acest
context, Freud vorbeste despre visul care este o realizarea, deghizată sau camuflată a unei
dorințe care este izolată prin reținerea propriu-zisă, anume acestă idee pune bazele unei teorii
a visului, cea totuși care vine să clarifice oarecum esența stimulării visului; așadar, visul este
împlinirea deghizată a unei dorințe, așa cum am și accentuat mai sus, dar această dorință este
refulată. Iată de aici, putem conghide că deghizarea ei este cauzată de faptul că este refualtă.
Anume aici este admirația traiectoriei de dezoltare a teoriei freudiene, din motiv că nimeni de
până la Freud nu a vorbit despre deghizare, și refulare.

Tot vorbind despre refulare, trebuie să explicăm în totalitate acest mecanism.

Refularea un mecanism care face parte din procesele defensive secundare, menifestarea
refulării o reprezintă uitarea motivată sau ignorarea. Sigmund Freud se expune vis-a-vis de
acestă idee, scriiind că, natura ei constă doar în respingerea și ținerea la distanță față de
conștient. De moment ce sunt unele chestii deranjante, supărătoare, acestea pot fi în mod
deliberat depus în inconștient. Trebuie de remarcat faptul că nu orice poate fi depus în
inconștient, de cele mai multe ori când există dovadă că anume acele acțiuni, idei, emoții sau
percepții au devenit inaccesibil conștiente din cauza puterii ei de a supăra, există baza pentru
a presupune operarea acestei apărări.

E un lucru uimitor, deoarece motivul pentru care toți cercetătorii de până la Freud nu
au putut descoperi aceste fapte este că, ei au analizat exclusiv conținutul manifest al visului,
adică forma pe care el o are, adică trezire, fațada visului, fără să acorde atenție ideilor latente
care au dus la formarfea lui, idei la care ajungem prin metoda asociațiilor inclusă la fel de
Freud.
 După cum putem observa, Sigmun Freud a dezvoltat o adevărată artă de interpretare a
unui vis, cu toate că e vorba de unele manifestări ale afecțiunii nevrotice, acestea ne vorbes
în esențialotate despre personalitatea prorpiu-zisă a pacientului, latura sa care nu poate fi
cumva camuflată. Traiectoriile concepționale freudiene au contribuit la un asalt imens atât la
diagnosticarea, cât și la tratarea prin diversele metode și tehnici, ideea general valabilă este
că visul, totuși e produsul psihicului uman, influențat total de inconștient.
 Bibliofragie

McWilliams N. Diagnosticul psihanalitic. Structuri de personalitate relevante în procesul

clinic. Editura Fundației Generația, 2014.

Șerban, I. Mecanismele de apărare. Teorie și aspecte clinice. Editura POLIROM, 2002.

Sigmund, F. Despre vis, trad.: Daniela Ștefănescu. Editura Trei, 2011.

Sigmund, F. Interpretarea viselor. 1899.