Analizați conținutul proiectului didactic și elaborați o analiză SWOT în

observarea lecției:
1.

Proiect de lecţie la Religie în clasa a VI-a

Data:
Şcoala:
Clasa: a VI-a
Profesor:
Disciplina: Religie ortodoxă

Subiectul lecţiei:
Virtuţile - calităţi ale creştinului

Tipul lecţiei: de transmitere şi însuşire de noi cunoştinţe

Scopul lecţiei: dobândirea unor cunoştinţe despre virtutea creştină şi însuşirile ei.

Competenţa specifică nr. 2:

Formarea virtuţilor creştine şi consolidarea comportamentului moral-religios
Subcompetenţa 2.1:
Identificarea modalităţilor de aplicare a virtuţilor creştine în diferite situaţii din viaţă

Obiective operaţionale: la sfârşitul lecţiei elevii vor fi capabili:

01 - să definească virtutea creştină;
02 - să enumere însuşirile virtuţii creştine;
03 - să clasifice virtuţile creştine;
04 - să argumenteze importanţa virtuţii în viaţa adevăratului creştin.

Strategia didactică:

1. Metode şi procedee:
(M1 ) - conversaţia
(M2) - explicaţia
(M4) - exerciţiul
(M5) - problematizarea
(M6) - expunerea

2. Mijloace de învăţământ:
(ml) - fişe de lucru
(m2) - caiet de religie creştin ortodox pentru clasa a VI-a, Editura " Sf. Mina"

3. Forme de organizare a activităţii elevilor: activitate frontală şi individuală.

Resurse:
1) Oficiale:
Curriculum şcolar la Religie, Cultul ortodox, clasa a VI – a.
Planificarea calendaristică orientativă, clasa a VI - a.
Proiectarea unităţii de învăţare: Noţiuni de morală creştină.
2) Temporale:

1
 Număr de lecţii: 1(3)
Durata: 45'
3) Bibliografice:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988.
2. Ghid de proiectare didactică disciplina Religie creştin ortodoxă clasele V-VIII, Editura
"Sf.Mina", Iaşi, 2004.
3. Cucoş Constantin(coordonator), Psihopedagogie pentru examene de definitivare şi
grade didactice, Editura "Polirom", Iaşi, 1998.
4. Muha, Camelia , Caiet de religie creştin ortodoxă pentru clasa a VI - a, Editura " Sf.
Mina", Iaşi, 2001.
5. Popescu Olga Proiectarea pedagogică a învăţării religiei în şcoală, Editura Aramis,
Bucureşti, 2002.
6. Pr. Prof: Univ. Dr. Şebu Sebastian., Opriş Dorin, Opriş Monica, Metodica predării
religiei, Editura " Reîntregirea" Alba Iulia, 2000.

1. Momentul organizatoric (2')

- Salutul;
- Rugăciunea;
- Notarea absenţelor;
- Pregătirea pentru începerea orei

2. Evocarea

Solicit elevilor să recapituleze şi să enumere în scris darurile Duhului Sfânt, însuşite la lecţiile
precedente.
Activitate independentă:
Elevii scriu în caiete care sunt darurile Duhului Sfânt.
Timp de lucru 3'.

3. Pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoştinţe

Dintre darurile Duhului Sfânt cele mai importante sunt credinţa şi dragostea. Dar la fel de
importantă este şi nădejdea. Aşadar, credinţa, nădejdea şi dragostea sunt roade ale Duhului Sfânt
numite şi virtuţi.

4. Anunţarea titlului lecţiei şi prezentarea obiectivelor propuse

Titlul lecţiei este Virtuţile – calităţi ale creştinului.

Voi scrie pe tablă titlul lecţiei iar elevii şi-l vor nota în caiete. Precizez obiectivele lecţiei (2').

5. Comunicarea noilor cunoştinţe(8').

Aşa cum, de exemplu, deosebim o ciupercă bună de una otrăvitoare după calităţile sale, tot astfel,
cercetându-ne însuşirile, putem spune care dintre ele sunt bune, adică virtuţi, şi care nu.
Înclinaţiile spre fapte bune se numesc virtuţi.
(Voi scrie definiţia pe tablă, iar elevii în caietele lor. Pe baza unor întrebări şi răspunsuri vom
găsi însuşirile virtuţilor şi le vom nota)

Virtutea creştină este o dorinţă profundă şi continuă a omului credincios ajutat de harul lui
Dumnezeu pentru împlinirea faptelor bune (vezi anexa 1).
2
Virtutea creştină trebuie să fie făcută:
- de bună voie, nu silit, din obligaţie;
- cu ştiinţă, cunoscând că aceasta voieşte şi aşteaptă Dumnezeu de la creştini;
- cu stăruinţă, cu tărie şi hotărâre în îndeplinirea faptelor bune, arătată prin fapte bune şi
nu numai prin vorbe;
Virtuţile se împart în două grupe: teologice şi morale. Cele teologice sunt: credinţa, nădejdea şi
dragostea, cele morale sunt: înţelepciunea, dreptatea, cumpătarea, bărbăţia. Virtuţile teologice
sunt sădite în suflet de însuşi Dumnezeu şi se îndreaptă tot spre Dumnezeu. Virtuţile morale sunt
câştigate prin puterile fireşti cu care suntem înzestraţi şi călăuzesc viaţa creştinului faţă de sine şi
faţă de semenii săi. Virtutea este necesară unui adevărat creştin pentru că ea îl face pe creştin
plăcut lui Dumnezeu, mulţumit în viaţa pământească şi fericit în viaţa viitoare (vezi ANEXA1).

Activitate independentă

Voi ruga elevii să răspundă la întrebările din Anexa 2.

Timp de lucru 10'.

Elevii completează fişa de lucru.

6. Fixarea şi sistematizarea cunoştinţelor (10')

Adresez elevilor următoarele întrebări:

Profesor: Ce este virtutea creştină?

Elevii: Virtutea creştină este o dorinţă profundă şi continuă a omului credincios ajutat de harul
lui Dumnezeu pentru împlinirea faptelor bune.
Profesor: Care sunt însuşirile virtuţii creştine?
Elevii: Virtuţile creştine trebuie să fie făcute:
- de bună voie; cu ştiinţă;
- cu stăruinţă (tărie şi hotărâre);
- arătată prin fapte bune.
Profesor: Ce fel de virtuţi cunoaştem?
Elevii: virtuţi teologice şi virtuţi morale.
Profesor: Care sunt virtuţile teologice?
Elevii: credinţa, nădejdea şi dragostea.
Profesor: Dar cele morale?
Elevii: înţelepciunea, dreptatea, cumpătarea,
bărbăţia.

Activitate independentă:

7. Asocierea, generalizarea şi aplicarea

Voi cere elevilor să asocieze virtuţilor cunoscute nume de Sfinţi.

Timp de lucru 5'.

Voi face aprecieri privitoare la activitatea elevilor.

8. Precizarea şi explicarea temei pentru acasă (5').

Voi explica elevilor tema pentru acasă: Numiţi o virtute pe care aţi dori să o dobândiţi mai întăi.
Motivaţi în scris răspunsul.

3
9. Încheierea activităţii
Rugăciune şi salutul.

ANEXA 1
Virtutea creştină este o dorinţă profundă şi continuă a omului credincios ajutat de
harul lui Dumnezeu pentru împlinirea faptelor bune.

Virtuţi:
TEOLOGICE:

- CREDINŢA Acestea au fost sădite de către

- DRAGOSTEA Dumnezeu.
- NĂDEJDEA

MORALE:

- CUMPĂTAREA
- ÎNŢELEPCIUNEA Acestea sunt câştigate de om
- DREPTATEA pe parcursul vieţii.
- BĂRBĂŢIA

ANEXA 2
1. Enumeră unele virtuţii ale:
- colegului de bancă
- dirigintelui
- părinţilor

PORTOFOLIUL PROFESORULUI

Asemănarea cu Dumnezeu
Facerea spune că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Ioan din Damasc
scrie: 'Exprimarea după chipul indică raţiunea şi libertatea, în timp ce exprimarea după
asemănarea indică îndumnezeirea prin virtute.’ Dobândirea virtuţilor este redobândirea
asemănării cu Dumnezeu.

Spre deosebire de chipul lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată pierdut nici chiar de cei mai
păcătoşi oameni, asemănarea depinde de alegerea morală, de ‘virtute’. Virtuţile nu sunt o
înzestrare pe care omul o are de la început, ci un obiectiv la care trebuie să ajungă, care poate fi
obţinut prin efortul propriu şi prin Harul lui Dumnezeu.

Însuşirile virtuţii creştine

Însuşirile virtuţii creştine sunt:

4
1) Tăria şi curajul de a împlini virtutea

Mântuitorul spune: Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin asalt,
iar cei ce dau asaltul o cuceresc. (Matei 11.12)

Apostolul Pavel scrie efesenilor: 10. În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea
tăriei Lui. 11. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor
diavolului. (Efes6.10-11). Apostolul Pavel scrie filipenilor: Pe toate le pot întru Hristos, Cel ce
mă întăreşte.(Flp4.13).

2) Alegerea virtuţii trebuie să fie de bună voie, adică să respecte libertatea omului:

Apostolul Pavel spune:,,Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie,
am numai o slujire încredinţată."(1Cor9.17)

3) Virtutea trebuie să se arate prin fapte: Iisus spune: Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va
intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.(Matei7.21) ,,Copi-
laşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.”, îndeamnă apostolul
Ioan(1Ioan3.18),,Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte,va fi
iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui”, arată Mântuitorul(Ioan14.21)

4) Virtuţile creştinilor izvorăsc din dragoste Iată ce spune apostolul Pavel: 4)Dragostea este
îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu
se umflă de mândrie, 5)nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se
gândeşte la rău, 6)nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, 7)acoperă totul, crede totul,
nădăjduieşte totul, suferă totul. (1Cor13.4-7)

Virtuţile creştine
a)Virtuţi teologice

1) Credinţa este una din cele trei virtuţi teologice (alături de nădejde şi iubire) prin care omul
crede în existenţa Sfintei Treimi (Dumnezeu-Tatăl, Iisus Hristos şi Duhul Sfânt), a duhurilor
(îngerii şi demonii), a lumii ca zidire a lui Dumnezeu, în tainele Bisericii, în învierea morţilor, în
Judecată şi în (raiul şi iadul) care urmează după viaţa pământească.

2) Nădejdea în Dumnezeu şi în fagăduinţele sale (învierea morţilor, viaţa veşnică în rai) este una
din cele trei virtuţi teologice. Omul nu trebuie să-şi pună nădejdea în el (în forţele proprii, în
banii săi) sau în alţii, nu trebuie să se deznădăjduiască indiferent de păcatul săvârşit, dar nici să
nădăjduiască fără frică în mila lui Dumnezeu. El trebuie să-şi pună nădejdea numai în
Dumnezeu, să păzească poruncile Domnului şi el va fi scăpat din nevoi şi ajutat, urmând, la
venirea a doua a lui Hristos, să intre în stăpânirea pământului.

3) Iubirea (dragostea) este cea mai mare dintre cele trei virtuţi teologice (celelalte două fiind
credinţa şi nădejdea) precum spune apostolul Pavel (1Cor13.13). ,,Dumnezeu este dragoste”
(1Ioan4.8,16) şi dragostea este de la Dumnezeu (1Ioan4.7), arată apostolul Ioan. Ea este,
nesfârşită (1Cor8.8), asemenea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel învaţă că fără iubire toate
virtuţile (darul grăirii în limbi străine, darul proorociei, darul cunoaşterii totale, darul credinţei
perfecte, darul milei absolute, darul ascezei) nu folosesc la nimic. Cel ce are dragoste nu suferă
de păcate- continuă apostolul Pavel- căci dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se
umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la
rău, nu se bucură de nelegiuire. Cel ce iubeşte are şi celelalte virtuţi, este şi îndelung-răbdător, şi
5
bun, se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul, încheie Pavel
(1Cor13.4-7). ,,Cine acoperă o greşală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile
lui, dezbină pe prieteni.", învaţă Solomon (Prov17.9) Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă
toate greşelile, arată acelaşi Solomon (Prov10.12). ,,Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte
nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău.", învaţă acelaşi Solomon (Prov16.6).
Porunca iubirii lui Dumnezeu şi porunca iubirii aproapelui cuprind toată Legea şi toţi proroocii,
după cum spune Iisus (Mat22.37-40). Tot Mântuitorul spune că trebuie să ne iubim unii pe alţii
aşa cum ne-a iubit El.(Ioan13.34) Există mai multe feluri de iubire: iubirea oamenilor de către
Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu (de către oameni), iubirea aproapelui. Iubirea aproapelui are
mai multe cazuri particulare: iubirea bărbat-femeie, iubirea părinţi-copii, iubirea vrăjmaşilor,
iubirea străinilor, iubirea stăpânului de către rob, iubirea dintre prieteni, iubirea de sine.

b) Virtuţi morale

1) Înţelepciunea şi priceperea sunt virtuţi morale care înseamnă păzirea şi împlinirea legilor şi
poruncilor lui Dumnezeu.

2) Smerenia este o virtute morală care constă în ajutarea, slujirea, punerea mai presus a celorlalţi.
Ea este opusă mândriei, egoismului şi slavei deşarte. Smerenia se însoţeşte cu inocenţa şi
curăţenia copiilor, cu înţelepciunea, cu harul Domnului, cu cinstea şi cunoştinţa căii Domnului
şi, în scurtă vreme, cu bogăţia, slava, mântuirea şi viaţa veşnică. Dumnezeu înviorează duhurile
smerite şi mângâie pe cei smeriţi. Biblia oferă atât modele de smeriri (Nabucodonosor, Ahab,
Manase) cât şi modele de smerenie (Iosia, Ezdra, psalmistul David, Fecioara Maria, apostolul
Pavel şi modelul suprem, Iisus). Smerenia trebuie să fie podoaba tuturor, apostoli precum Pavel
sau oameni obişnuiţi, bărbaţi sau femei, tineri sau bătrâni, săraci sau bogaţi.

3) Sinceritatea, adică respectarea adevărului. Adevărul este o valoare pe care omul trebuie s-o
respecte şi s-o caute. El are două sensuri: primul se referă la adevărul cel ştiut de om (rezultat din
corespondenţa cu faptele reale) iar al doilea sens se referă la calea dreaptă a credinţei creştine. În
primul sens omul trebuie să umble în adevăr, adică să evite minciuna, să spună tot adevărul
(respectând confidenţialitatea unor informaţii profesionale sau personale). În al doilea sens
adevărul credinţei creştine eliberează pe om din robia păcatului. Mântuitorul nostru ,,voieşte ca
toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului; de aceea preotul trebuie ,,să
îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la
cunoştinţa adevărului”; Dumnezeul cel Viu este ,,stâlpul şi temelia adevărului. Iisus însuşi
este ,,calea, adevărul şi viaţa.” Duhul Sfânt este ,,duhul adevărului”. Apostolul Iacov arată că
întoarcerea la adevăr a unui rătăcit mântuieşte un suflet de la moarte, acoperind multe păcate.

4) Cumpătarea adică evitarea lăcomiei de băutură şi mâncare, dar şi cumpătarea în îmbrăcăminte

(Prov7.10) şi în vorbă[2]

5) Răbdarea este o virtute care constă în puterea de a îndura greutăţile şi neplăcerile vieţii, de a
aştepta în linişte evenimentele vieţii şi intrarea în împărăţia lui Dumnezeu. Ea este roada
Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă. Pierderea
răbdării poate duce la revolta faţă de Dumnezeu. Înţelepciunea, dragostea şi necazurile, ca
încercări ale credinţei, aduc răbdare. Nădejdea creştină, care vizează lucrurile nevăzute, şi anume
împărăţia lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăşi natura ei. Creştinul trebuie să fie răbdător şi
neclintit în crâncene încercări ca Iov , răbdător ca prigoniţii apostoli, sau ca Hristos care,
nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăţa de păcate. Creştinul trebuie să fie
conştient că prin credinţă şi răbdare moştenim făgăduinţele căci ,,cine va răbda până la sfârşit, va
fi mântuit”.

6
6) Stăruinţa în bine (perseverenţa) este o virtute morală care constă în perseverenţa în păzirea
poruncilor, în rugăciune şi în împărtăşirea de tainele Bisericii. 7) Blândeţea este o virtute morală
care constă într-o atitudine calmă, domoală, paşnică, prietenoasă, caldă, înţelegătoare, omenoasă
faţă de cei din jur. Ea este o roadă a Duhului, o îmbrăcăminte a inimii care trebuie căutată. Ea
domoleşte mânia şi înţelepciunea adevărată este însoţită întotdeauna de blândeţe. Creştinii vor
învăţa şi îndrepta pe alţii cu blândeţe, iar necredincioşii trebuie să fie blânzi cu cei care-i învaţă.
Psalmistul ne încredinţează că cei blânzi vor avea belşug de pace iar Mântuitorul arată că cei
blânzi vor moşteni pământul la sfârşitul acestui veac. Modelul suprem este Iisus, cel care este
blând şi smerit cu inima, păstorul care călăuzeşte blând oile sale. 8) Pacea. 9) Prietenia este una
din virtuţile morale, care constă în a iubi oricând, chiar şi în nenorocire.[3] 10) Iertarea este una
dintre virtuţile creştine fundamentale. Ea este una din caracteristicile definitorii ale lui
Dumnezeu, care este iertător, dar şi drept, potrivit unei măsuri şi a unei pedagogii care întrec
puterea de înţelegere omenească. În Legea Veche existau anumite păcate pentru care erau
rânduite jertfe de ispăşire a păcatelor, care aduceau iertarea acestora. De asemenea, o dată la
şapte ani era instituit anul iertării în care cei care împrumutaseră bani erau obligaţi să-şi ierte
datornicii; oamenii erau în acelaşi timp chemaţi să nu refuze vreun împrumut în preajma acestui
an şi să nu-l dea cu părere de rău, ci să-i ajute pe cei lipsiţi pentru a diminua sărăcia din ţară. Tot
în acea zi se citea şi Legea în auzul poporului. Botezul lui Ioan era botezul pocăinţei spre iertarea
păcatelor. Iisus a venit pe pământ având, în calitea sa de Dumnezeu, puterea de a ierta păcatele,
pe care şi-o exercită în câteva cazuri, scandalizând pe mulţi care nu ajunseseră să recunoscă în El
dumnezeirea adevărată. Iisus, care-i învaţă pe apostoli rugăciunea Tatăl nostru, arată că atunci
când ne rugăm, noi trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne ierte greşalele noastre precum iertăm şi
noi greşiţilor noştri şi, mai mult, ne spune că dacă nu vom ierta acestora, nici Dumnezeu nu ne va
ierta nouă greşelile. Mântuitorul ne învaţă ce trebuie să facem când cineva greşeşte faţă de noi.
Iisus a transmis puterea de a ierta păcatele apostolilor care au transmis-o la rândul lor preoţilor.
Iertarea păcatelor se obţine astăzi prin spovedanie şi împărtăşanie în cadrul Bisericii. Există şi o
iertare care este un păcat şi anume iertarea infractorilor de către judecători, care este o scârbă
înaintea Domnului. 11) Mila este o virtute morală prin care este ajutat cel în nevoie. Una dintre
caracteristicile esenţiale ale lui Dumnezeu este mila: ,,Dumnezeu [este] iubitor de oameni,
milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare şi de dreptate, care păzeşte adevărul şi arată milă la
mii de neamuri Domnul" (Ieşirea 34,6--7). Tradiţia Bisericii arată că se face vinovat de un păcat
împotriva Duhului Sfânt acela care păcătuieşte neîncetat bazându-se pe faptul că Dumnezeu,
fiind milostiv, îl va ierta la nesfârşit; la fel cel care şi-a pierdut nădejdea în mila lui Dumnezeu,
crezând că păcatele lui sunt atât de mari încât ele nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu.
Acestea două sunt păcate împotriva virtuţii teologice a nădejdii. [4]Omul trebuie sa urmeze
modelul de milostenie al lui Dumnezeu:Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv",
îndeamnă Iisus (Luca 6, 36) precum a făcut tatăl fiului risipitor cu fiul său care s-a pocăit. Cel ce
este milostiv îşi face bine sufletului propriu prin mila sa, îl cinsteşte pe Dumnezeu şi este
binecuvântat de Acesta care îl răsplăteşte în nenumărate feluri. Sufletul binefăcător va fi săturat,
şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el, ne încredinţează Solomon.(Proverbe 11,25) Mila trebuie
făcută în ascuns, fără să ştie stânga ce face dreapta, cum spune Iisus, şi cu bucurie, cum spune
apostolul Pavel. Cel milostiv face daruri şi acordă împrumuturi. Mila este una din podoabele
creştinului. Modele de milă au fost Iov, Tabita, Corneliu, Pavel şi, mai presus de toate, Iisus, care
s-a milostivit de toţi bolnavii cărora le-a dăruit tămăduirea. Mila poate îmbrăca însă şi forme
negative, atunci când se referă la mila faţă de infractori care se traduce prin nepedepsirea
acestora pentru infracţiunile comise (Deuteronom 13.8; 19,13; 19, 21; Evrei 10,28). 12)
Dreptatea este una din virtuţile morale. Ea constă în respectarea atât a poruncilor, îndemnurilor
creştine cât şi a legilor ţării. 13) Hărnicia este una din virtuţile morale care constă în a munci cu
sârg şi care duce la sporirea cinstită a veniturilor.