Sunteți pe pagina 1din 4

Diminuarea comportamentului agresiv

Studiu de caz

I. Scurtă descriere a elevului

M.M., cu vârsta de 13 ani și 2 luni, este elev în clasa a VI a la Şcoala Gimnazială Nr.1
Dej și singurul copil al familiei. Elevul are probleme de sănătate, suferind de diabet zaharat
tip I, asociat cu comportament hiperkinetic şi deficit atenţional. Din cauza problemelor de
sănătate ale copilului, mama renunţă la serviciu pentru a se ocupa de educația sa. De
asemenea, mama este cea care se implică în activitatea școlară a elevului, iar tatăl lipsește
mult timp de acasă. Din punct de vedere şcolar, M.M. este un elev cu performanţe şcolare
bune, având medii de peste 7 la toate materiile atât în clasa a V a cât şi în primul semestru al
clasei a VI a.

II. Comportamente problematice

Încă de la începutul anului școlar M.M. manifestă tulburări emoţionale. Atât în pauze
cât şi în timpul orelor de curs elevul are accese de furie pe care nu le poate controla și care se
manifestă atât prin agresivitate verbală, amenințând colegii cât și prin agresivitate fizică.
Elevul înghiontește, lovește sau chiar încearcă să sugrume colegii, chiar dacă face aceste
lucruri în joacă.

Tulburările emoţionale sunt însoţite de un comportament de tip hiperkinetic. În timpul


orelor de curs elevul are o capacitate scăzută de autocontrol comportamental, fiindu-i dificil
să ducă la bun sfârșit o sarcină școlară fără întrerupere.

La toate acestea se adaugă un deficit atenţional. Elevul are o capacitate scăzută de


concentrare a atenției într-o sarcină (aproximativ 10 minute). De altfel, în timpul orelor de
curs, capactitatea de concentrare a atenţiei este mai crescută în primele 30 de minute, scăzând
progresiv în ultimele 20 de minute.

III. Antecedente comportamentale. Cauze (motivații) ale comportamentului

Având în vedere că problemele semnalate s-au manifestat şi în anul şcolar precedent, am


discutat despre situaţia elevului M.M. atât cu dirigintele clasei şi cu ceilalţi profesori ce
predau la clasă, cât şi cu mama elevului, încercând să identific cauzele comportamentelor

1
problematice. În urma discuţiilor, am identificat drept principală cauză a tulburărilor de
comportament starea de sănătate a elevului, ştiut fiind faptul că acesta suferă de diabet zaharat
tip I. Din cauza acestei boli, elevul are o dispoziție oscilantă, caracterizată de fatigabilitate și
irascibilitate frecventă. Atât în timpul orelor de curs cât mai ales în pauze, elevul recurge la
agresivitate fizică sau verbală în condiții de frustrare, sau pe care copilul le percepe ca fiind
nedrepte sau solicitante. De altfel, M.M. folosește adeseori starea sa de sănătate drept scuză
pentru orice incident sau conflict în care este implicat.

O altă cauză a tulburărilor de comportament o constituie capacitatea redusă a elevului de


autocontrol comportamental. Atât în anul şcolar precedent cât şi în anul şcolar în curs,
situaţiile problematice tipice apar în condiţiile dificultăţilor de adaptare la colectivul clasei cu
care se confruntă elevul. Acesta îi provoacă pe colegi sau reacționează cu un comportament
neadecvat la manifestările celorlalți. De pildă, dacă comunicarea cu colegii nu este pe placul
lui, M.M. îi jignește sau îi lovește.

O a treia cauză a tulburărilor de comportament pare să fie capacitatea scăzută de


concentrare a atenției. În contextul desfășurării unor activități care îi solicită atenția și reclamă
un nivel ridicat de concentrare elevul devine irascibil, se plânge de dureri de cap și refuză să
efectueze sarcinile. Discutând de pildă cu mama elevului am aflat faptul că acesta petrece
peste 3 ore zilnic la calculator, jucându-se. Ori, timpul petrecut în fața calculatorului este în
devafoarea copilului și amplifică simptomatologia. Astfel, dacă în timpul acestei activități i se
solicită să întrerupă jocul și să-și efectueze temele, elevul refuză și devine irascibil. Dacă i se
solicită să-și facă temele după ce termină jocul pe calculator, se plânge că nu se poate
concentra deoarece este obosit.

IV. Comsecințe comportamentale

Tulburările de comportament pe care le manifestă elevul M.M au avut consecințe


negative asupra activității școlare a acestuia.

În primul rând, chiar și în timpul orelor de curs atenția voluntară a elevului este
focalizată pe problemele de sănătate. Elevul acordă o atenție deosebită stărilor prin care trece
din cauza diabetului și deseori acuză stare de rău, iar mama este frecvent chemată la școală
pentru a-l monitoriza.

2
Pe de altă parte, elevul este frecvent implicat în conflicte cu colegii de clasă, pe care îi
provoacă permanent jignindu-i și lovindu-i. De fiecare dată când relatează un astfel de
eveniment, elevul se victimizează și minte pentru a apărea într-o lumină favorabilă, folosind
scuza că ceilalți și-au bătut joc de el. Datorită incapacității sale de adaptare la colectivul
clasei, mulți colegi au început să îl marginalizeze.

Nu în ultimul rând, abaterile disciplinare ale elevului nu au rămas nesancționate de


către cadrele didactice. În primul semestru al anului școlar, elevul a compărut în fața Comisiei
de Discipină, i-a fost scăzută nota la purtare la 8 și a fost mutat disciplinar într-o altă clasă,
timp de două săptămâni.

V. Strategii de modificare a comportametului. Obiective propuse și activități


realizate

1. Adoptarea unei conduite proactive

În timpul orelor de curs am fost precupată să asigur elevului M.M. un mediu suportiv,
calm și consecvent, pentru a facilita adoptarea unei conduite proactive de către acesta. În acest
sens elevul a fost așezat în bancă alături de un coleg cu care se înțelege bine și nu a avut
conflicte. Pe de altă parte, i-am solicitat elevului să fie cât se poate de activ la ore iar în pauză
să comunice calm cu colegii, evitând să răspundă la eventualele jigniri venite din partea
acestora. Pe aceeași linie, l-am încurajat să comunice profesorilor potențialele conflicte în
care este implicat și să nu încerce să le rezolve singur. De asemenea l-am antrenat permanent
în activități de grup pentru a-i facilita integrarea în colectiv.

2. Dezvoltarea capacității de concentrare a atenției

Pe parcursul activității la clasă, am fost permanent preocupată să-i solicit elevului


M.M. efectuarea de sarcini personalizate. Elevul a fost permanent antrenat în activități
individuale sau de grup ce necesită concentrarea atenției și respectarea unor reguli clare de
realizare. Ca regulă generală am impus ca efectuarea sarcinilor să se realizeze într-o anumită
limită de timp clar determinată.

3. Reducerea comportamentului agresiv

De-a lungul anului școlar elevul M.M. a fost supus la sancțiuni disciplinare ce au avut
ca scop reducerea comportamentului agresiv. Spre exemplu, elevul a fost convocat în Comisia
de Disciplină și i s-a scăzut nota la purtare. Aceste sancțiuni nu au avut rezultatul scontat,
elevul având în continuare manifestări agresive față de colegi.

3
În acest context, la decizia Comisiei de disciplină elevul a fost mutat disciplinar într-o
altă clasă cu număr mai mic de elevi și un stil mai autoritar al dirigintelui, timp de două
săptămâni. La întoarcerea în clasă, împreună cu dirigintele și profesorii clasei am căzut de
acord să ignorăm micile abateri dar să impunem elevului respectarea unor reguli clare de
conduită. I s-a solicitat de pildă elevului să se angajeze că va evita să se implice în conflicte
cu ceilalți colegi și că va comunica dirigintelui și părinților eventualele probleme cu care se
confruntă la școală. Pe acest fond am urmărit ca în activitatea de la clasă, chiar dacă ignor
micile ieșiri să penalizez prin sarcini suplimentare abaterile.

VI. Rezultate obținute

În ultima perioadă, în urma măsurilor luate comportamentul agresiv al elevului s-a redus
semnificativ. Elevul M.M. reușește să își stăpânească mai bine sentimentele de furie,
recurgând mai rar la comportamente agresive. Pe de altă parte, în activitatea la clasă s-a
observat o ameliorare a deficitului atențional pe fondul individualizării sarcinilor de lucru.

Totuși elevul continuă să manifeste tendința de a intra în conflicte. Prin urmare,


menținerea sistemului de reguli și monitorizarea comportamentului este în continuare
necesară.

S-ar putea să vă placă și