CARACTERIZARE STEFAN TIPATESCU – ‘’O SCRISOARE PIERDUTA’’ DE

I.L.CARAGIALE

Comedia ‘’O scrisoare pierduta’’ de Ion Luca Caragiale a aparut in anul 1884 si este o
specie a genului dramatic, prin care autorul pune in scena personaje si situatii comice cu scopul
de a satiriza defectele omenesti si de a starni rasul. Opere lui I.L.Caragiale, in special comediile,
sunt exemple alea realismului critic romanesc.

Stefan Tipatescu este prefectul judetului, stalp al puterii, dar in acelasi timp intruchipeaza
in comedie tipologia don juan-ului. Prieten al lui Zaharia Trahanache, Tipatescu o iubeste in
secret pe sotia acestuia, Zoe, femeia cocheta, adulterina. In comparatie cu celelalte personaje ale
operei, Stefan Tipatescu este cel mai putin marcat comic, fiind, spre deosebire de ceilalti, un om
educat, dar impulsiv, dupa cum il caracterizeaza in mod direct Zaharia Trahanache: ‘’ E iute! N-
am cumpatat. Altminteri bun baiat, destept, cu carte, dar iute! Nu face pentru un prefect.’’ In
fond, Tipatescu traieste o drama. De dragul unei femei casatorite, pe care este nevoit sa o imparta
cu altcineva, Tipatescu sacrifica o cariera promiatoare la Bucuresti.

Stefan este caracterizat direct de catre Zaharia Trahanache, folosindu-se de prietenia pe

care aceste o acorda aproape orbeste: ‘’Nu cunosc eu prefect! Eu am prieten! In sanatatea lui
Fanica! Sa traiasca pentru fericirea prietenilor lui!’’. Atunci cand Zaharia Trahanache ii spune
despre scrisoarea gasita de Catavencu, Tipatescu reactioneaza violent, devenind din ce in ce mai
agitat, aspect evidentiat de autor in indicatiile scenice: ‘’Tipatescu fierbe.’’

Caracterizarea indirecta este facuta prin gesturile acestuia, acesta avand trasaturi precum
superioritatea, diplomatia. Desi incearca sa isi pastreze calmul, temperamentul sau impulsiv
invinge in final, cand ‘’se repede navala la el’’, tot Zoe fiind cea care va reusi sa-l calmeze.

Una din trăsăturile dominante ale personajului este impulsivitatea. Ea reiese din actul I,
când Zaharia Trahanache îi face o vizită matinală pentru a-l înştiinţa de faptul că o scrisorică a sa
de amor către Zoe se află în posesia lui Caţavencu. Neştiind cum să reacţioneze, Ştefan
Tipătescu este derutat, confuz şi nervos. Plimbându-se agitat prin cameră, adresează injurii
“canaliei”, Trahanache singur oferind justificare pentru conţinutul scrisorii- plastografia. Singura
reacţie pe care o găseşte Tipătescu este cea violentă, ca dovadă a drepturilor absolute pe care şi le
arogă : “D. Caţavencu nu va fi deseară la întrunire; o să fie în altă parte- la păstrare.”

O altă secvenţă care evidenţiază caracterul protagonistului se afla în actul al II-lea, după ce
Caţavencu este arestat şi adus în casa prefectului. Tipătescu încearcă să recupereze scrisoarea
pierdută prin oferirea unor funcţii importante oponentului : avocat al statului, primar, chiar şi o
moşie din marginea oraşului. Negocierea îl identică pe prefect ca voinţă ce are la dispoziţia sa
judeţul. Ascunzându-şi cu greu dispreţul şi furia în umbra ironiilor, când Caţavencu refuză, şi
pretinde mandatul de deputat, Tipătescu izbucneşte şi devine necontrolat, ameninţând că îl ucide
cu bastonul. În final, înfrânt de voinţa Zoei, şantajat sentimental, capitulează.
 Comicul de nume se reflecta in constructia personajului. Tipatescu este un derivat de la
substantivul comun ‘’tip’’, iar sufixul ‘’-escu’’ sugereaza banalitatea personajului, fiind un tip
comun. Desi este iute la manie, el foloseste totusi limbajul unui om educat, si desi autorul ii
subliniaza viciile si defectele, nu il incadreaza totusi in tipologia politicienilor demagogi si
corupti.

Titlul comediei ‘’ O scrisoare pierduta’’ are rolul de a marca laitmotivul textului si de a

sublinia banalitatea unui eveniment care da peste cap viata politica si de familie dintr-un oras
provincial, Nae Catavencu folosind scrisoarea drept mijloc de santaj impotriva lui Zaharia
Trahanache.

Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene. Primul act are 9 scene, al
doilea 14, al treilea 7, si ultimul 14 scene, textul fiind construit sub forma schimbului de replici
dintre personaje.

Spatiul actiunii este obiectiv, limitat ‘’capitala unui judet de munte’’ izolat, spatiul scenic
este puternic simbolizat; primele doua acte au ca decor anticamera casei prefectului Stefan
Tipatescu, un spatiu privat, unde se iau deciziile politice. Timpul real al actiunii este limitat in
decursul a trei zile, 11-13 mai, ‘’ in anul de gratie 1883, ‘’in zilele noastre.’’

Comicul de nume este sugestiv pentru creionarea trasaturilor personajelor: numele lui
Trahanache provine de la regionalismul ‘’trahana’’ care inseamna ‘’coca moala’’ si subliniaza
tipul de barbat usor influentabil de catre sotie, iar prenumele ‘’Zaharia’’ sugereaza tipul
zaharisitului, schimbator in functie de propriile interese. Numele lui Nae Catavencu poate fi o
referire la ‘’cataveica’’ adica o haina cu doua fete, subliniind tipologia ipocritului, al tradatorului,
fie poate fi o referire la ‘’cata’’, adica persoana care vorbeste mult si fara rost.

După părerea mea, Ştefan Tipătescu este un personaj aparte in raport cu ceilalti indivizi
printre care se misca, dar ramane un tip reprezentativ pentru o anumită categorie socială a
vremii. Liniile de forţă care il contureaza il fac la fel de condamnabil ca si pe ceilalti, asupra
cărora are însă avantajul pozitiei şi al unui plus de luciditate. Zoe îl atrage cu farmecul ei si simte
o reala pasiune si afectiune pentru ea, insa ideea că aceasta este sotia celui mai bun amic al sau
nu ii acorda nicio remuscare. Şi Tipătescu face parte din lumea „fără moral si fără prinţip” despre
care vorbeşte Trahanache. Personajul suportă un statut oarecum diferentiat de al celorlalti, dar, in
fond, el nu face decat sa completeze galeria indivizilor care fac din aceasta capodopera a lui
Caragiale o oglinda a modului in care se desfasurau alegerile intr-un sistem politic corupt, reper
al temei realiste a textului .

In concluzie, tipologia personajului lui Stefan Tipatesc din comedia ‘’O scrisoare
pierduta’’ de Ion Luca Caragiale are rolul de a sublinia societatea secolului al XIX-lea si de a
pune in lumina defectele omenesti si moravurile general valabile.