TRADIȚII JAPONEZE – GHEIȘA

Gheișa (sau gheiko în Kyoto) în limba japoneză are sensul de ‘artist’ sau
‘persoană a artelor’, o profesionistă care crează o atmosferă deosebită prin
prezentarea artelor tradiționale japoneze la banchete sau alte evenimente.
În trecut statutul gheișei era situat undeva la
granița dintre artă, prostituție și damă de
companie – ceea ce nu mai corespunde
realității zilelor noastre, acum ele sunt femei
moderne a căror carieră constă
în recrearea și păstrarea unor tradiții.

Dacă la nivelul anului 1930 existau

80.000 de gheișe, astăzi pe întregul teritoriu
al Japoniei nu trăiesc mai mult de câteva
sute (se spune că ar fi mai puține de 500).
Gheișa este o femeie cultă, educată, a cărei existență este menită să tindă spre perfecțiune în
domenii foarte diferite: muzică, dans, literatură, poezie, caligrafie, pictură, arta conversatiei,
ikebana, alte arte tradiționale. Diverse abilități sociale sunt parte importantă în educația lor.
Fetele care vor să devină
gheișe (între 15 și 20 de
ani, în general) trec prin
mai multe stadii stricte în
timpul cărora învață arte
tradiționale cum ar fi
cântatul la instrumente
muzicale (shamisen,
koto), asemenea
gheișelor din fotografiile
vechi de 100-150 de ani.
Pentru a deveni gheișe tinerele maiko trebuie
să parcurgă un proces de învățare
lung, complex și dificil -- și, nu în ultimul rând,
extrem de costisitor.
 O gheișă și ucenicele ei.
Înfăţişarea unei gheişe variază de-a lungul carierei,
de la culorile vii ale perioadei de ucenicie,
la cele sobre ale gheişei experimentate.
Îmbrăcămintea
și aranjarea
coafurilor
tinerelor maiko
sunt mult mai
mai pline de
culoare decât
cele ale
gheișelor.
 Gheișele și ucenicele maiko se îmbracă în kimonouri.
Există diferențe subtile dar semificative de stil între kimonourile gheișelor
și cele ale tinerelor maiko, îmbrăcămintea lor fiind strict dictată de anotimp și ocazia în care
este purtată -- și, desigur, de vârstă, rang, statut, gradul lor de pregătire.

Maiko în Gheișă
primul an
de pregătire
Kimonoul pentru evenimente este atât
de greu (poate ajunge la 10
kilograme), de complex (straturi peste
straturi) și de împodobit încât gheișa
nu se poate îmbrăca singură, are
nevoie de cineva care să o ajute
(strânsul centurilor necesită forța unui
bărbat -- și chiar există persoane
angajate să le facă acest serviciu).

Podoabele din păr pot fi și ele grele (și

foarte scumpe, bijuterii din metale și
pietre prețioase).
 Kimonourile gheișelor
sunt din mătase, făcute
manual și special pentru
fiecare dintre ele –
confecționarea lor putând
dura chiar și trei ani și
ajungând să coste până
la 10.000$.

O gheișă
purtând un
kimono de
vară,
necăptușit,
mult mai simplu
și mai subțire,
numit
yukata.
Gulerul kimonoului este mai lăsat în
partea din spate formând un
delcolteu pronunțat, cu ceafa
nemachiată complet – pentru a-i
sublinia erotismul.

În lumea japoneză, ceafa și gâtul

intră în ritualul
seducției bărbaților.
Machiajul presupune un ten perfect
cu aspect de porțelan – care, prin
aplicarea diverselor straturi și
substanțe specifice, va ajunge
asemănător unei coli albe de hârtie .
Fondul de ten este foarte deschis la
culoare iar pudra cât mai deschisă,
până la alb.

Sprâncenele sunt bine desenate

iar ochii sunt conturați
cu negru și roșu.

Buzele au o formă rotunjită sau

asemănătoare unei inimi.
Buzele sunt rujate cu un roșu intens,
provocator.
Diferențele între gheișe și maiko sunt evidente nu doar în îmbrăcăminte ci și la
machiaj: de exemplu, în primul an de studiu, doar buza de jos a unei maiko este
rujată pentru a-i conferi o înfățișare mai tinerească. Mai apoi se conturează
doar partea centrală a buzelor, etc.
 Trei gheișe în drum spre un eveniment (au kimonouri cu sigla casei căreia îi aparțin,
discrete și doar puțin diferite între ele).

Gheișele, spre deosebire de maiko, poartă o perucă foarte elaborată atunci când îmbracă
un costum formal.
 Pentru fetele japoneze 
părul drept și strălucitor este
un simbol al frumuseții și
eleganței supreme.

Gheișele au firul de par gros

și sănatos în special datorită
alimentației bogate în pește,
orez și legume proaspete.
Încă de mici, japonezii sunt
învățați să se hrănească
cât mai corect,
deoarece știu că o
frumusețe autentică își are
rădăcinile în interior.
Odată pe săptămână, maiko îsi
aranjează părul în coafuri
sofisticate și extrem de
complicate realizate de stiliste
pricepute (o ședință durează în
medie două ore).
Există mai multe stiluri și
coafurile sunt decorate
cu agrafe și piepteni,
bijuterii și flori.
Pentru a-și păstra coafura perfectă
câteva zile, ele dorm pe un suport
din lemn sau de porțelan
(takamakura).
Au, pentru un plus de confort,
o pernuță de pânză sau mătase.
 Încălțămintea purtată de gheise e una
specială: sandale cu talpa foarte înaltă
(zori) ori saboți de lemn (geta) cu talpa
foarte groasă (când vremea e
ploioasă).

Ucenicele se încalță uneori cu saboți

din lemn negru lăcuit (okobo).

În interior poartă doar

ciorapi albi (tabi).
 Încă de ucenică
învață să se
folosească de limbajul
trupului, să se miște
într-un mod extrem de
grațios și fluid.

Pentru o gheișă
adevărată, numai o
privire e de-ajuns ca
să capteze atenția.
Felul cum merge,
cum dansează,
cum toarnă ceaiul –
totul exprimă artă și
rafinament.

 Încheietura mâinii e
considerată o zonă
extrem de erotică. 
 Fiecare amănunt
(începând cu modul în
care se îmbracă un
kimono) se învață prin
imitație și nesfârșite
repetări cărora trebuie
să le dedice toate
eforturile de-a lungul
întregii vieți, până în
momentul retragerii din
activitate.
 Ucenicia unei maiko durează în medie cinci ani.
Fetele locuiesc de obicei într-o okiya, casa gheișei care le instruiește, okasan,
și se dedică studiului în cea mai mare parte a timpului (în primii ani nu folosesc telefonul,
nu se uită la televizor decât foarte rar, merg acasă de 2-3 ori pe an, etc.)
Lecție de ikebana în Gion, Kyoto
Printre activitățile în care se specializează este și organizarea de
diverse evenimente -- unde gheișele joacă și rolul de gazde.
Tradiția gheișelor se identifică, printre altele,
și cu vechile dansuri --
precum cel cu evantaiul.
Evantaiele japoneze simbolizează
prietenie și respect.

Evantaiale au fost create inițial cu

scopul unic de a ventila aerul și
de a oferi senzația de răcoare
aristocraților. Confecționate
manual și extrem de frumos
ornamentate, evantaiele sunt
realizate din hârtie sau pene iar
materialul subțire este montat pe
șipci fine din lemn.
 Ce este o gheisă?

Un obiect al dorinței.
O operă de artă în mișcare.
O persoană rară, captivantă și
misterioasă.
Un actor, un artizan.
O iluzie a perfecțiunii feminine.
Cineva care îți poate da informații din
cele mai diverse domenii și poate discuta
cu ușurință și competență despre
incredibil de multe subiecte.
Mici comori naționale japoneze ce
stabilesc o legătură tangibilă cu
simplitatea și frumusețea vechilor tradiții.
Un tip uman, la granița clișeului cultural,
imposibil de redat
în categoriile occidentale.

Sau poate, pur și simplu, o femeie care

posedă, în cea mai înaltă măsură,
rafinamentul codurilor
și artelor din lumea ei.