Nocturnă

de George Bacovia
-poezie simbolistă-

Simbolismul este un curent literar afirmat la sfârsitul secolului al XIX-lea. În

simbolism se impune idealul poeziei pure, iar ambiguitatea devine principiul limbajului poetic
modern. Caracteristice sunt: folosirea simbolismului, renuntarea la explicit în favoarea
sugestiei, exprimarea de stări vagi, fluide, muzicale. Simbolistii practică inovatii prozodice,
pretuiesc muzicalitatea poeziilor cu forma fixă, impun versul liber si poemul în proză. În plan
psihologic, se înregistrează o stare de ruptură, de criză, de anxietate – care ia forme de
nevroze. Poezia simbolisă are un aer comun mai ales la nivel tematic: decorul citadin, spatiile
exotice, ”paradisurile artificiale” (alcool,opiu), decorul macabru, muzicalitatea, simbolurile
ezoterice, trecerea timpului.
Poezia ”Nocturnă”, de George Bacovia poate fi încadrată în curentul literar numit
simbolism, deoarece ilustrează o mare parte din trăsăturile de bază ale acestuia. A fost
publicată în 1926, în volumul ”Scântei galbene”.
Titlul fixeaza principalul motiv in jurul caruia se organizeaza viziunea poetica si e
dezvoltat in strofa-refren prin imagine sinestezica; forma substantivizata a adjectivului
neologic aminteste de „nocturnele” lui Chopin dar in relatie cu textul poetic „greierul
zimteaza noaptea cu nimic” devine o ironie a sentimentalismului romantic asociat nocurnului.
Sentimentele si ideile poetice transmise prin poezie nu sunt explicite, ci sugerate.
Pentru aceasta, poetul apelează la simboluri, cele mai importante doua fiind luna si grădina.
Primul simbol reprezintă, în general, cunoasterea conceptuală, ratională, iluminarea pe de o
parte si transformarea, cresterea pe de altă parte. Totusi, în poezie ”Luna pare [...] Un
continent cunoscut”, care nu influentează cu nimic pe poet, lăsându-l singur, nereusind să-i
anihileze acest sentiment. De asemenea cu rol simbolic apare si grădina, sugerând stările
spirituale ce corespund sederilor în Paradis. Ea reprezintă un tărâm al idealurilor, al puritătii,
al păcii, cu care poetul nu poate fi compatibil, pentru că e singur, tulburat (”cugetări se
contrazic”). Această separare a stărilor eului liric, fată de cele sugerate de grădină este
reprezentată prin distanta: ”grădină cu orizontul depărtat”.
Ion Caraion mentiona în ”Sfârsitul continuu” despre un ”continuu duel din poezia
bacoviană între afară si înăuntru”, aceste două lumi regăsindu-se si în poezia Nocturnă.
Exterioritatea se desfăsoară pe două dimensiuni: prima este spatiul terestru al grădinii, iar a
doua este spatiul cosmic al lunii. Grădina este scăldată în ”clar de noapte parfumat”,
reprezentând o imagine a puritătii, al frumusetii, al plăcutului si chiar al păcii (claritatea este
opusă tulburării, deci poate simboliza pacea). Versurile ”Aici e frumos aranjat / Orice fir”
redau perfectiunea grădinii, îi dau un caracter paradisiac, desăvârsit. Lumea interioară, insă
este opusă celei exterioare, simtindu-se o tensiune, o contradictie între cele două imagini.
Dacă exteriorul abundă în frumusete, liniste, pace, ordine, armonie, interiorul este unul în care
predomina tulburarea ”Cugetări se contrazic”, senzatia de singurătate, regret, suspin si
resemnare (”Totul a trecut”).
Strofa a doua începe cu versul ”Cum te-am asteptat”, în care este greu de identificat
persoana / obiectul ascuns în spatele acestui pronume personal ”te”. Cele mai probabile
interpretari ar fi acestea: alteritatea necesară (poetul trăieste un profund sentiment al
singurătătii si simte nevoia de a avea caldura unei persoane apropiate), iubita (la care face
referire directă în multe din poeziile din volumul ”Scânteie galbene”), luna, momentul de
meditatie (e posibil ca poetul fiind un tip meditativ si singuratic să isi găsească plăcerea în
astfel de momente în care să-si asterne gândurile, frământările), mântuire, eliberare. Versul
”Veacurile-au stat” sugerează atemporalitate, datorată fie frumusetii grădinii, fie de starea de
meditatie a poetului.
 Muzicalitatea are un rol foarte important în poezie, fiind dată de elemente specifice
simbolismului (refren) si de sunetul produs de greier. În poezie apar doua refrene, ambele
repetându-se de două ori: ”Clar de noapte parfumat” si ”Greierul zimtează noaptea, cu nimic”.
Dacă primul conturează frumusetea tabloului de noapte, al doilea sugerează parcă ruptura
dintre cele două lumi (exterioară / interioară), deoarece poetul nu e influentat cu nimic de
cântecul greierului, pentru ca nu-l percepe (”cu nimic”).
O figură de stil specifică simbolismului si care se regăseste si în această poezie este
sinestezia: “Clar de noapte parfumata”. În această constructie, poetul intrepătrunde două
imagini, două senzatii diferite: una vizuala si una olfactivă. Aceasta creează o un tablou
splendid al noptii, imbinând senzatii, ceea ce face dintr-o imagine oarecare a noptii, una
complexă si foarte plăcută.
Prin elementul cadrului natural si prin modul de expunere a sentimentelor poezia se
incadreaza la specia iterara a pastelului. Limbajul poetic e voit prozaic, saracit de sensuri
metaforice, apelandu-se la cateva epitete, la o personificare si o comparatie fara relief
stilistic . Ruptura intre eul liric si universul ce i apare monoton si previzibil este marcata la
nivelul sintaxei poetice prin discontinuitate si inversiuni topice. Poezia este structurată în
patru catrene, cu masura versurilor inegala, foarte variată. În prima si ultima strofă rima este
împerecheată, iar in celelalte două, rima este incrucisată.
Analizând poezia ”Nocturnă”, de George Bacovia, am identificat trăsături specifice
simbolismului, cum ar fi: simbolurile, renuntarea la explicit în favoarea sugestiei,
muzicalitatea, trecerea timpului. Asadar, putem afirma că această poezie se înscrie în curentul
simbolist.