Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Persoanele:
NEIZBUT
IZBUT*
DAMA
Numele celor două personaje Izbut şi Neizbut încearcă să redea în transpunere românească esenţa
lor existenţială exprimatăîn limba polonă prin Ud şi Nieud. prescurtări ale verbului udac sie = a reuşi,
a izbuti.
Actul I
SCENA 1
(O bancă sub un copac. Pe bancă, la un capăt, stă in picioare Neizbut, un bărbat în jur de treizeci de
ani, cu înfăţişare comună; poartă pantaloni vechi şi o cămaşă pestriţă cu mîneci scurte. O frînghie
legată de creanga copacului. Neizbut trage de cateva ori de ea, încercand nodul.)
SCENA 2
(Din dreapta intră Izbut, un bărbat tn jur de patruzeci de ani, cu înfăţişare prosperă. Costum de vară,
crem deschis, şi pălărie la fel. Baston uşor, de trestie. Se aşază la celălalt capăt al băncii, priveşte
înainte, adică spre sală, neacordîn-du-i atenţie lui Neizbut. Neizbut priveşte o clipă la Izbut, apoi face
un laţ la capătul frînghiei. Işi bagă capul tn laţ. Stă puţin cu laţul la git, apoi se uită din nou la Izbut
care continuă să nu-l bage tn seamă. In cele din urmă, Neizbut începe sa vorbească.)
NEIZBUT: Cum, domnule, nu mă întrebi nimic ? (Pauză.) Nu te interesează deloc ? (Pauză.) Dumitale
ţi-e indiferent ce fac eu...(Pauză.) Fiecare are dreptul să facă ce-i place, nu-i aşa?(Pauză.) Mai ales
într-un loc public, nu? Mai mult ca sigur că-ţi spui în gînd: „De vreme ce eu nu-l deranjez pe el, nu
trebuie sa mă deranjeze nici el pe mine". De ce nu te amesteci? De ce nu mă împiedici? De ce nu vrei
nici măcar să-mi răspunzi ? De ce mă laşi să mă...
1
NEIZBUT: Nu, nu pleca, domnule!
(Izbut se opreşte.)
NEIZBUT: Recunosc că sînt inoportun, dar înţelege-mă şi dumneata, în situaţia mea...(Pauză.) Hai,
rămîi.îţi promit că am să mă stăpînesc. O să fiu calm şi o să vorbesc mai încet... Numai să nu pleci.
(Pauză.) N-am să mai spun nimic.
NEIZBUT: E, chiar aşa, să tac tot timpul, nu sînt în stare. Dar nu te teme, îţi promit că voi vorbi numai
despre lucruri generale. (Pauză.) Astăzi e vreme frumoasă...(Pauză.) Deşi, la drept vorbind, cred că o
să plouă. (Pauză.) Cum, nici asta ? Ai dreptate, domnule. Nu sînt în stare să duc o discuţie pe teme
generale. Nu-mi iese. Mie nu-mi izbuteşte nimic. Cu spînzurătoarea, de exemplu. M-am gîndit că
trebuie să sfîrşesc odată cu toate astea. Eram pe drumul cel bun, dar iată că ai venit dumneata şi ba
una, ba alta, uite că trăiesc şi acum. Ghinion. Nici măcar sinuciderea nu mi-a ieşit cum trebuie.
Culmea e că aşa mi se întîmplă cu toate. Dacă ţi-aş povesti viaţa mea... Să ţi-o povestesc? La mine
toate sînt — cum se zice — altădată. De cîte ori încerc să fac sau să am ceva,sfîrşitul e acelaşi: eşecul.
Să nu mă întrebi de ce se întîmplă aşa, pentru că nici eu nu ştiu. Predestinarea sau altceva...
Dumneata ştii să înoţi?(Pauză.) Sigur că ştii, se vede. Ştii, şi încă foarte bine. Eu nu ştiu. A, nu pentru
că n-am vrut să învăţ. Am vrut, am vrut, şi încă mult de tot. Am fost la tot felul de şcoli de înot, am
avut şi voinţă, dar n-am putut învăţa. Mă menţin lasuprafaţa apei numai cîteva minute, apoi mă
scufund. De ce ? Dumnezeu ştie. Am un fizic normal,forţă suficientă, fac mişcările cum trebuie şi
totuşi nu izbutesc. Trebuie să fie ceva în mine, înlăuntrul meu. Vreun defect sau vreo lipsă...
Dumneata ce zici? (Pauză.) Aşa mi se întîmplă cu toate. Chiar şi cu femeile. în primul rind cu femeile.
Uită-te şi dumneata la mine. Sînt cocoşat sau saşiu? Recunoaşte,domnule, că nu sînt. Ce-i drept, nu
arăt atît de bine ca dumneata, dar oricum sînt un om normal. Ei şi? Nimic. Mă rog, se mai uită cîte
una, dar parcă prin mine sau pe deasupra mea, ca şi cînd ar vrea să afle dacă nu vine altcineva. Şi nici
măcar nu pot spune că n-am umblat, cum se zice, cu una sau cu alta. Da, mi s-a întîmplat şi mie. Dar
nici asta nu dura prea mult, toate plecau de la mine, ca să spun aşa, în chip natural. Fără scandal, în
genere, fără nimic deosebit. Şi nu e vorba că plecau fără un cuvînt. Imi spuneau într-adevăr ceva, dar
atît de lipsit de importanţă, încît nu-mi mai aduc aminte ce. Nu erau supărate pe mine, nu le părea
rău, nu simţeau nici măcar... milă. Oare nu sînt vrednic nici măcar de milă...(Pauză.) Şi nu pot spune
că sînt un tip tragic. Nici tragedia nu se lipeşte de mine.Totul constă în aceea că mereu vreau ceva,
mă zbat întruna pentru ceva şi niciodată nu înfăptuiesc nimic. Singurul lucru care-mi rămîne, este
speranţa care nu mă părăseşte niciodată. Sper că voi reuşi măcar să mă spînzur...
IZBUT: Da.
2
NEIZBUT: Cred că m-ai înţeles greşit. Se vede că n-ai ascultat prea atent ce-am spus. Dă-mi voie să-
ţimai povestesc o dată... De data asta însă te rog să mă asculţi cu luare aminte. Aşadar, mie nu-mi
reuşeşte...
IZBUT: Nu-i nevoie. Am auzit şi am înţeles totul foarte bine. Dumneata eşti un om fericit.
IZBUT: Deloc. Eşti fericit, dar nu-ţi dai seama. N-ai fi aflat-o niciodată dacă nu ne întîlneam.
NEIZBUT: Eu însă nuştiu nimic nici acum. Cum adică, dumneata crezi că eu sînt fericit ? Eu ?
IZBUT: Tocmai asta e. Speranţa veşnică e o comoară. Dumneata eşti posesorul unei comori.
IZBUT: Păi dumneata ce-ai vrea? Tocmai de aceea poţi să speri mereu. Dac-ai realiza ce-ţi pui în
gînd,n-ai mai putea spera. Aşa însă, dumneata ai un ţel în viaţă.
IZBUT: Dacă s-ar înfăptui, nu l-ai mai avea. Iar viaţa fără un scop e cel mai mare rău care i se poate
întîmpla unui om.
IZBUT: Soarta mea, domnule. Soarta dumitale e o fericire continuă faţă de a mea. Fiindcă în viaţa
mea totul se întîmpla exact invers decît în a dumitale. Eu izbutesc în toate şi totdeauna.
IZBUT: Orice întreprind, orice vreau — realizez îndată, îmi este interzisă pînă şi aşteptarea, atît de
repede mi se împlinesc dorinţele. Am tot ce pot să-mi doresc.
NEIZBUT: Ei şi?...
IZBUT: Ei şi tocmai aici e buba. Cînd nu mai ai ce realiza, pentru că ai realizat totul, apare întrebarea:
la ce bun toate astea ?
NEIZBUT: Nu înţeleg.
IZBUT: Sigur că nu înţelegi, omule fericit. Dumneata nu poţi înţelege ce înseamnă să-ţi pui mereu
această întrebare şi tocmai în asta constă fericirea dumitale. In această întrebare sînt cuprinse toate
celelalte, iar răspunsul nu există. Este o întrebare care dă sens vieţii în general.
3
IZBUT: Nu-i al dumitale şi n-are importanţă. In concluzie, pentru dumneata totul are sens, iar pentru
mine dimpotrivă, nimic n-are sens. Dumneata poţi să te bucuri de orice fleac, fie şi de dorinţa de a
înota. Eu însă nu mă pot bucura de nimic.
IZBUT: In schimb, gîndeşti: aş fi fericit, dacă aş şti. Şi n-ai să te convingi niciodată că nu-i adevărat. Eu
însă pot foarte bine şi pot să te asigur că asta nu mă face fericit. In timp ce înot, mă întreb: ce rost are
să înot, de ce mă aflu în apă, de ce eu, de ce apa...
IZBUT: Cum să te conving că greşeşti? Din fericire. Dar dac-am să-ţi spun că şi eu... Şi eu intenţionez
să mă sinucid ?
NEIZBUT: Dumneata ?
IZBUT: Eu, în primul rînd eu. Eu am mai multe drepturi şi motive să mă sinucid decît dumneata.
Dumitale nu-ţi place viaţa dumitale, iar mie nu-mi place viaţa în general. E o mare deosebire. Uită-te
şi dumneata. (Scoate un revolver din buzunar.) Am venit aici cu acelaşi scop, ca şi dumneata. Cred că
acum înţelegi de ce purtarea dumitale mi s-a părut cu totul normală. Vreau să fac şi eu acelaşi lucru.
IZBUT: De aceea am venit aici. Locul e potrivit, izolat... Sîntem de acord că sinuciderea trebuie
înfăptuită în singurătate. Aveai dreptate cînd ai observat că n-am fost prea mulţumit, găsindu-te aici.
Aveam impresia că locul acesta îmi aparţine întrucîtva, iar dumneata mi l-ai luat, într-un fel.
IZBUT: N-aveai de unde să ştii. Ai crezut că sînt un trecător obişnuit, nu-i aşa ? Cu atît mai mult cu cît,
deşi eram necăjit, m-am stăpînit şi nu ţi-am reproşat nimic, am aşteptat să te spînzuri în linişte.
IZBUT: Ţi-am dat întîietate, cu toate că nu ştiu care dintre noi vrea să se sinucidă mai de mult.
NEIZBUT: Şi ai să izbuteşti ?
IZBUT: La ce te gîndeşti ?
NEIZBUT: La sinucidere.
IZBUT: Eu izbutesc tot ce-mi pun în gînd. N-am nici cea mai mică îndoială.
4
IZBUT: Dar nu eşti. Dumneata nu eşti în locul meu, cum nici eu nu sînt într-al dumitale... Fiecare îşi
are locul lui. De altfel, chiar dacă ne-am schimba locurile, rezultatul ar fi acelaşi. Ne-am sinucide
amîndoi, numai că dumneata ai face-o din motivele mele, care atunci ar fi ale dumitale, şi invers.
Aşadar, nici o deosebire.
NEIZBUT: Intr-adevăr. Aş vrea totuşi să fiu măcar o dată în pielea cuiva, căruia-i merge bine. Să mă
conving ce simte un asemenea om, cum este. Dar daca nu se poate, nu se poate. Ai dreptate, n-are
rost să mai vorbim. Te rog încă o dată să mă scuzi, iar cît priveşte întîietatea, ţi-o acord cu plăcere.
IZBUT: A, nu-i nevoie. Cîteva minute mai devreme sau mai tîrziu, nu mai are nici o importanţă.
IZBUT: De ce?
NEIZBUT: Vezi dumneata... poate că ţi se pare nepotrivit, dar tare aş vrea să văd că cineva, căruia îi
merge din plin, sfîrşeşte tragic. Pentru mine ar fi o mîngîiere... Nu te simţi jignit, nu?
NEIZBUT:Pentru că vezi dumneata, dumitale ţi-e totuna, cum ai spus, dar pentru mine ar însemna o
mică satisfacţie...
IZBUT: Intr-adevăr ?
NEIZBUT: Chiar aşa, te rog să mă crezi. Sau mai degrabă... nu, asta ar fi prea mult.
NEIZBUT: Nu, nimic... dar mi-a trecut prin minte că... Acum însă ai să te superi.
IZBUT: Adică ce ?
NEIZBUT: Adică să te împuşc eu, în loc să te împuşti dumneata, personal? Ce-ar fi dacă te-aş înlocui
eu, dacă mi-ai permite să te ucid eu ? Dumitale ţi-e indiferent dacă te împuşti singur, sau dacă o face
altcineva, eu însă m-aş simţi mai uşurat. E mai plăcut să te ucid eu, decît să privesc cum te sinucizi
dumneata. Mult mai plăcut. Asta ar fi răzbunarea făptuită cu propria mină pentru viaţa mea
nerealizată.
(Pauza)
IZBUT: Pentru că e mai dificil să te sinucizi decît să fii ucis. Asta înseamnă că, înlocuindu-mă,
dumneata mi-ai face un serviciu, adică s-ar confirma încă odată că mie îmi izbuteşte totul, cînd îmi
5
doresc ceva, fără să fac nici un efort. Ce fel de răzbunare mai eşi asta ? Ia gîndeşte-te bine. Pentru
dumneata n-ar fi o răzbunare şi nici o satisfacţie, ci din contră.
IZBUT: Ţi-am spus doar că mie mi se îndeplineşte orice dorinţă. Nu te necăji, mă împuşc sigur.
IZBUT: Nu mă crezi?
NEIZBUT:Ar fi o cale.
IZBUT: Care?
NEIZBUT: Să te împuşti.
(Pauză.)
(Pauză)
(Pauza)
6
IZBUT: Nu, nici una.
IZBUT: De ce ?
NEIZBUT: Pentru că toate vin de la cap, el e vinovat. Inima n-are nici o vină.
(Pauză.)
NEIZBUT: Aşadar ?
NEIZBUT: Eu o să număr pînă la trei. Cînd spun: „trei",dumneata apeşi. Unu...(Pauză.) Doi...
SCENA 3
(Din stingă intră o femeie atrăgătoare, nu mai tinără de treizeci de ani. Izbut ascunde revolverul în
buzunar, femeia străbate scena spre dreapta. Cînd ajunge în dreaptă Scenei, îşi pierde batista, fără să
vrea. Iese în dreapta.)
SCENA 4
IZBUT: Ce să văd?
NEIZBUT: Ce femeie frumoasă... în viaţa mea n-am mai văzut una la fel. Dumneata ai văzut?
7
(Neizbut se ridică de pe bancă şi ia batista de jos.)
IZBUT: Pentru ca s-o ridice unul din noi, s-o ajungă din urmă şi să-i spună: „Duduie, ţi-ai pierdut
batista. La plimbare? Ce întîmplare, şi eu la fel. N-am putea să ne plimbăm împreună ? Dumneata ce
faci diseară?"
NEIZBUT: Pentru dumneata, dar nu şi pentru mine. Cum mă paşte pe mine ghinionul...
IZBUT: Ghinionul n-are nici un amestec, aici e vorba numai de calcul, al ei, nu al dumitale. Ea
contează pe dumneata, nu dumneata pe ea. Nu-ţi mai rămîne decît să răspunzi la chemarea ei.
IZBUT: De ce mai stai în cumpănă! Hai, du-te odată după ea, du-te!
NEIZBUT: Dacă nu şi-a lăsat batista să cadă pentru mine ci pentru dumneata... Da, e sigur că nu
pentru mine. Eu nu le plac femeilor.
IZBUT: Repet, de asta nu poţi să fii sigur niciodată. Niciodată nu se ştie cine le place cu adevărat şi de
ce. Aşa că nu te descuraja.
NEIZBUT: Ce să fac?
8
IZBUT: Să încerci. Nu văd altă ieşire.
NEIZBUT: Ba există, căci dacă eu nu-i plac ei... Dumneata ce zici ? Să mergem împreună.
IZBUT:La ce bun?
NEIZBUT: Pentru orice eventualitate. Astfel se va vedea pe care din noi l-a ales, iar eu nu voi risca
nimic.
IZBUT: Şi dacă totuşi dumneata eşti cel ales ? Atunci prezenţa mea va fi nedorită.
NEIZBUT: Atunci nu rişti nici dumneata nimic. Mergînd cu mine, dumneata ai un alibi, iar eu la fel.
IZBUT: Cît de bine le-ai potrivit: nu sîntem siguri, deci trebuie să ne asigurăm. Care dintre noi este
alesul ?
NEIZBUT: Mi se pare că dumneata, dar sper să fiu eu. Experienţa-mi spune că nu sînt eu, ci
dumneata, dar speranţa... Speranţa spune ce vrea ea. Să mergem amîndoi, lucrurile se vor lămuri
într-un fel, iar eu o să mă fac de rîs mai puţin, dacă se va arăta că speranţa ne-a înşelat din nou. Să
mergem!
IZBUT: Cum mai tîrziu ? Era vorba că trăiesc ultima clipă din viaţa mea...
NEIZBUT: Ultima o să fie şi mai tîrziu, acum îmi faci un serviciu, domnule. Un mare serviciu...
IZBUT: Insişti ?
(Pauză.)
9
Actul II
SCENA 1
(O cafenea cu grădină, o măsuţă şi trei scaune albe, lăcuite. Dama, Izbut şi Neizbut stau la masă.
Dama - cu faţa spre sală, Neizbut în dreapta, cu profilul spre public, Izbut In stingă ei, cu profilul de
asemenea spre public. în faţa fiecăruia se află cîte un pahar cu limonada colorată şi cite un pai.)
NEIZBUT : E frumos azi. (Pauză.) Deşi nu-i exclus să plouă (Pauză.) Dar poate că n-o să plouă.
10
IZBUT: Tocmai, ar vrea. Iubeşte viaţa, ceea ce înseamnă că are tot felul de dorinţe. In acelaşi timp, se
teme întruna că nu i se va îndeplini nici una.
IZBUT: Dorinţele lui sînt adesea contradictorii. De aici rezultă nehotărîrea lui aparentă.
IZBUT: Nu.
DAMA: De ce ?
IZBUT: Nu.
DAMA: Ce situaţie îngrozitoare! Nici unul dintre dumneavoastră nu vrea să mă ajute să depăşesc
acest impas, fiecare din motive diferite de ale celuilalt.(Către Neizbut.) Poate că te hotărăşti totuşi
pentru o părere mai clară: o să plouă sau o să iasă soarele ?
NEIZBUT: Să înotăm ?
IZBUT: Te rog să-l ierţi, prietenul meu are întotdeauna necazuri cînd trebuie să aleagă. Ca unul care
iubeşte viaţa şi farmecul ei, preferă soarele, dar din motive ştiute numai de el, evită sporturile
acvatice, mai ales în tovărăşia femeilor, în faţa cărora nu vrea să se compromită. Asta-i una dintre
contradicţiile lui. Doreşte soarele, dar fuge de plajă şi de aceea spune că va ploua.
DAMA(către Izbut):Pe dumneata nu te mai întreb, fiindcă ştiu că n-ai nici o părere. Ştii însă cel puţin
cum am putea petrece o după-amiază ploioasă?
IZBUT: Am văzut cînd se lipeau afişele. O trupă de actori face un turneu de vară. Joacă actori de
renume, unul e comic, adică un bufon, iar celălalt e tragic.
DAMA : Hai să-l vedem pe comic. Eu prefer comedia.(Către Neizbut.) Dar dumneata ?
11
NEIZBUT: Poate fi.
NEIZBUT: E sigur.
IZBUT: Nu neapărat.
DAMA: De ce ? Dumneata preferi tragedia ? Doar am hotărît că dumitale îţi este indiferent.
IZBUT: Am vrut să spun doar că n-avem de ales. Comicul şi tragicul apar în acelaşi program.
DAMA: Impreună ?
IZBUT: Aşa-i spectacolul. Bufonul e caraghios, deoarece se străduieşte mereu să facă ceva şi nu
realizează nimic. Eroul tragic, în schimb, făptuieşte tot ce nu izbuteşte celălalt.
IZBUT: Sfîrşitul. Pînă la urmă se arată că aceste fapte meritau să fie duse pînă la capăt doar ca
intenţii. Rezultatele sînt cu totul altele decît cele scontate.
DAMA: Părerea mea e că tocmai bufonul este tragic şi vrednic de compătimire. Să vrei, să te
străduieşti şi să nu poţi — nu e deloc vesel, e chiar foarte trist.
IZBUT: Într-adevăr, e trist, dar numai din punctul lui de vedere. In schimb, publicului i se pare foarte
caraghios. Oamenii rîd de asemenea situaţii.
DAMA: Şi femeile ?
IZBUT: Oamenii.
DAMA: Eu nu rîd.
IZBUT: li cunosc pe actor şi te asigur, duduie, că joacă foarte bine. Toţi spectatorii îl admiră. Oriunde
apare, toate biletele se vînd dinainte.
12
NEIZBUT: Atunci eu mă duc.
DAMA: Unde ?
IZBUT: Colegul meu are dreptate, te rog să nu-l mai reţii. Altfel riscăm într-adevăr să nu mai putem
intra la spectacol.
IZBUT: Eu?
IZBUT: Bine, dar colegul meu şi-a exprimat dorinţa... N-aş vrea să-mi însuşesc iniţiativa lui.
DAMA: (către Neizbut) Cred că dumneata n-ai să te superi, dacă te va înlocui prietenul dumitale.
DAMA: Mă bucur foarte mult, dar prefer să-mi ţii companie.(Către Izbut) Aşa că du-te dumneata şi
cumpără bilete. O vei face... tot pentru mine.
SCENA 2
NEIZBUT: Nu, dar m-am gîndit întotdeauna la el, chiar înainte de a ne întîlni. Voiam atît de mult săfiu
ca el!
13
NEIZBUT: Nu, acum mă gîndesc numai la dumneata.
NEIZBUT: Despre ce ?
DAMA: Da' de unde. Nu-i decît o curiozitate obişnuită, o temă de discuţie, ca să mai treacă timpul.
NEIZBUT: Totuşi, poate că-i mai bine să plec. (Se ridică de pe scaun.)
DAMA: Stai jos, domnule, de cîte ori vrei să-ţi spun. (Neizbut se aşază) Ia loc pe scaun. Ce om dificil
mai eşti şi dumneata.
DAMA: Dacă te gîndeşti numai la mine, cum ziceai mai adineaori, de ce te gîndeşti atîta la dumneata
?
NEIZBUT: Fiindcă îmi spun mereu că nu te merit. Deşi... Nu, asta nu îndrăznesc s-o spun.
NEIZBUT: Încep să cred că e totuşi ceva de capul meu, de vreme ce dumneata accepţi să stai cu mine.
DAMA: Numai atît? Păi nu te-am rugat eu să-mi ţii companie? Ai uitat?
NEIZBUT: Tocmai. Dacă o femeie frumoasă şi inteligentă, ca dumneata, nu pregetă să stea cu mine,
înseamnă că lucrurile nu se prezintă chiar atît de rău.
DAMA: Mai mult. In locul dumitale, eu n-aş fi atît de modestă. Ţine minte că totdeauna, cu cît le
preţuieşti mai mult, cu atît valoarea complimentelor dumitale este mai mare.
NEIZBUT: Aşadar, dacă o femeie excepţional de frumoasă, cea mai frumoasă şi cea mai inteligentă
din lume, îşi doreşte să-i ţiu companie, înseamnă că, în ce mă priveşte, lucrurile nu stau atît de rău...
stau chiar foarte bine. Mai că nu-mi vine să cred.
DAMA: De ce?
NEIZBUT: Chiar aşa. De ce nu te-am întîlnit mai devreme ? Cît de schimbată ar fi fost viaţa mea!
NEIZBUT: In bine? Crede-mă, duduie, viaţa mea n-a fost viaţă. Abia acum încep să trăiesc.
14
NEIZBUT: Nu exagerez deloc. Dacă ţi-aş povesti viaţa mea... Să ţi-o povestesc ?
DAMA: Adevărat?
NEIZBUT: Da, dacă nu apăreai dumneata, eu nu mai eram în viaţă. Ai venit tocmai în momentul cînd
voiam sămă sinucid.
NEIZBUT: Cind te-am văzut, am simţit în mine dorinţa de a trăi din nou. Mi-am spus: viaţa eşti
dumneata, duduie. Şi am plecat după dumneata.
NEIZBUT: S-a întîmplat să fiu cu un coleg. Pură întîmplare. La urma urmei, el nu prea voia...
DAMA: Nu voia?
NEIZBUT: E un om sfîrşit. Pervertit de succes, nu-l mai interesează nimic. Ştii ce caută?
NEIZBUT: Chiar aşa, pînă acum a avut totul, a trăit totul şi s-a plictisit de toate. Numai acest răspuns îi
mai lipseşte. E un răsfăţat al destinului, duduie dragă, aşa că nu-l mai interesează decît răspunsul
metafizic la enigma existenţei.
DAMA: Şi nu ai nici acum. N-ai nici măcar curajul să recunoşti. Iţi iei întruna măsuri desiguranţă.
Cerşeşti mereu. Ce aştepţi de la mine, domnule, pomană ?
NEIZBUT: Duduie dragă, ştiu că sînt laş. Sufăr de complexul inferiorităţii, şi asta te enervează. Sînt
însă sincer.
15
NEIZBUT: Nu mă prefac niciodată. Cind spun că sînt laş, este adevărat. Ca şi atunci cînd îţi spun că te
iubesc.
NEIZBUT: Da, din prima clipă şi pentru totdeauna. E iubirea unui laş şi, cum zici şi dumneata, a unui
cerşetor.De acord, dar oricum, e o iubire...
DAMA: Adevărată ?
NEIZBUT: Mai adevărată nici că se poate. Cînd cineva îţi declară că te iubeşte, cineva care recunoaşte
cu sinceritate că e laş şi cerşetor, deşi acestea nu sînt însuşiri vrednice de laudă, apoi se cuvine să-l
crezi. De altfel, nu-i nici o ruşine.
NEIZBUT: Eu?
DAMA: Da, un bărbat foarte curajos. Pînă acum n-am mai cunoscut pe nimeni ca dumneata.
DAMA: Ba da, de multe ori. Dar de fiecare dată aştepta ceva de la mine în schimb. „Domnişoară, te
iubesc, aşadar îmi eşti datoare ceva, mi se cuvine ceva pentru asta". De parcă era o datorie pe care o
contractam mereu, chiar dacă n-o doream.
NEIZBUT: Ce fel de datorie, doar eu sînt datornicul dumitale. Iţi datorez recunoştinţă, mai mult decît
recunoştinţă, îţi datorez totul, totul pentru sentimentul unic pecare-l încerc mulţumită dumitale.
NEIZBUT: Nu-mi doresc decît să-mi dai voie să te iubesc. Fie şi de departe.
NEIZBUT: N-aş îndrăzni. Numai dumneata poţi să-mi ceri orice. Chiar te rog să-mi ceri, te implor. Eu
sînt cel care te iubeşte pe dumneata, nu dumneata pe mine.
DAMA: Şi nu te temi?
NEIZBUT: De ce?
16
DAMA: De urmări.
NEIZBUT: Duduie... Nu ştiu cum să-ţi spun, dar... asta-i... asta-i... cea mai frumoasă zi din viaţa mea,
prima zi din viaţa mea. Mai mult ca sigur că va ieşi soarele!
(Dama ii întinde o mină pe care Neizbut o sărută. Din dreapta reintră Izbut şi asistă la această scenă.)
SCENA 3
(Neizbut lasă mina Damei. Izbut se apropie de ei, se aşazâ, scoate un trabuc din buzunar şi-l aprinde.
Scoate un rotocol de fum. Pauză.)
DAMA: De ce?
IZBUT: Deoarece acestea erau ultimele bilete nevîndute. Cum ţi-am mai spus, spectacolul se bucură
de mare succes, avînd în vedere talentul marelui tragic.
IZBUT: Aş spune mai degrabă cu atît mai bine. Spectacolul merită văzut.
17
DAMA: Mă gîndeam la faptul că nu sînt decît două bilete.
IZBUT: Sper.
DAMA: Pentru că două bilete tot sînt mai bune decît nici unul. Aş fi fost disperată, dacă n-ai mai fi
găsit.
IZBUT: Şi eu.
(Neizbut, care pînă atunci stătuse nemişcat, se aşază hotărît şi vorbeşte la fel de decis.)
NEIZBUT: Şi eu.
(Dama şi Izbut se uită la el. Neizbut îşi pune un picior peste celălalt şi îşi încrucişează braţele pe piept
cu o siguranţă de sine neaşteptată, ostentativă. Pauză.)
(Neizbut îşi schimbă poziţia, acum e surprins, descumpănit şi nu prea sigur de sine.)
DAMA: O să mai reflectez. Dumneavoastră nu pierdeţi nimic, dacă mă răzgindesc. Cred chiar că n-
aveţi decît de cîştigat. Atunci veţi merge amîndoi la teatru.
DAMA: De ce vă grăbiţi? Spectacolul are loc abia diseară, iar eu încă nu m-am hotărît. Avem o după-
amiază întreagă înaintea noastră. Şi încă una cu soare. Acum e limpede că va fi soare. (Către Neizbut.)
Nu-i aşa?
(Neizbut dă din cap afirmativ. Dama se ridică de pe scaun. Porneşte spre stingă.)
(Făcîndu-le cu mina în semn de rămas bun, Dama iese în stînga. Izbut şi Neizbut se aşază încet în
acelaşi timp. Pauză.)
SCENA 4
IZBUT: Ei şi ce ?
18
Actul III
SCENA 1
(Cer albastru, linia orizontului uneşte bolta senină cu marea. Zgomotul mării, lînguitul pescăruşilor.
Două şezlonguri şi oumbrelă de plajă. Pe un şezlong Izbut, într-un halat albastru închis, citeşte un ziar.
Alături o sacoşă pentru plajă. Al doilea şezlong e strîns.)
SCENA 2
(Din stînga intră Neizbut, îmbrăcat ca şi mai înainte. Sub braţ are un costum de baie, împăturit. Izbut
îşi întrerupe lectura.)
IZBUT: Mie îmi este indiferent, dar după cele ce mi-ai povestit despre dumneata, despre
tine...(Seridică şi se apropie de Neizbut împăturind ziarul.)Doar tu nu ştii să înoţi.
IZBUT: Eu am înţeles că te menţii o clipă la suprafaţa apei, apoi te scufunzi. Nu-i aşa ?
19
NEIZBUT: Asta a fost mai înainte.
IZBUT: Inainte de ce ?
NEIZBUT: Nu, însă am căpătat încredere în posibilităţile proprii. Asta a fost cauza pentru care n-am
învăţat să înot, şi nu invers. Mai înainte eram convins că n-am învăţat să înot din cauza absenţei
acestor posibilităţi, aşa că am încetat să mai cred în ele. Acum însă văd că tocmai lipsa de încredere
în mine afost premisa tuturor insucceselor mele.
IZBUT: Ce început?
IZBUT: Oare ?
NEIZBUT: Da, da. A fost de ajuns să mă încred cît de cit în mine şi totul s-a arătat a fi mult mai uşor
decit gîndeam. Iar asta mă face să cred şi mai mult în mine, rezultatele fiind din ce în ce mai bune.
Dacă merge tot aşa, diseară voi fi fericit.
20
NEIZBUT: O să vină, nu-i aşa ?
IZBUT: Avînd în vedere ce spuneai mai adineori, nu trebuie să ai nici o îndoială. Ţi-a fixat doar în-
tîlnire pe plajă.
NEIZBUT: Mă duc să mă schimb. (Porneşte spre stingă.) Dacă vine între timp, spune-i că mă întorc nu-
maidecît.
SCENA 3
(Izbut împătureşte ziarul cu grijă şi, o clipă, îşi face vînt cu el. Il pune de-o parte şi începe să facă
gimnastică: îşi mişcă braţele, îşi roteşte trunchiul etc. Mişcările sint executate fără grabă, cu
îndeminare şi fără efecte comice; exerciţiile trebuie să fie estetice.)
SCENA 4
(Din dreapta intră Dama, îmbrăcată altfel decit înainte; are o sacoşă de plajă. O clipă, se uită la Izbut
cu o plăcere vizibilă.)
DAMA: Bravo.
(Izbut îşi întrerupe exerciţiile şi face o plecăciune, ca un acrobat care mulţumeşte pentru aplauze.)
IZBUT: N-am făcut-o pentru public.(Se apleacă, ia şezlongul şi-l desface. Dama se apropie.) Te-ai
hotărît duduie ?
21
DAMA: Pînă diseară mai e mult. De altfel, înainte de a lua o hotărîre, aş vrea să am mai multe date.
Nu vrei să mă ajuţi?
IZBUT: Cu plăcere.
DAMA: Ca să merg sau ca să nu merg la teatru, trebuie să ştiu ceva mai multe despre spectacol.
(Izbut îi arată şezlongul desfăcut. Dama se aşază, adică aproape se întinde in şezlong.)
DAMA: In primul rînd, cum ţi-am mai spus, nu-mi place tragedia. Ce-i drept, dumneata mă asigurai că
joacă şi un bufon care-i face pe toţi să rîdă, neizbutind nimic din tot ce întreprinde, dar pe mine asta
numă amuză deloc, dimpotrivă, mă întristează. Deci prima întrebare: dumneata eşti sigur că nu-i
reuşeşte nimic ?
DAMA: In legătură cu care eu mă îndoiesc că-i chiar atît de tragic. Cel puţin aşa socotesc eu. Cum ţi-
am mai spus, pe mine eroul tragic mă face să rîd, dacă el însuşi se ia prea în tragic. Ar fi deci o şansă
ca, ducîndu-mă la teatru astă-seară, să pot să rîd, în loc să plîng întruna, chiar dacă bufonul m-ar
întrista. Dumneata însă m-ai asigurat că actorul tragic îşi joacă rolul perfect şi nu poate fi luat altfel
decît în tragic, deci nu voi putea să nu plîng. Susţii şi acum ce mi-ai spus?
DAMA: Păcat. Aşadar, pot doar să sper că bufonul nu mă va întrista prea mult. Altfel spus, că nu va
avea parte numai de nenorociri.
DAMA: Totuşi, poate că în cele din urmă va reuşi şi el sa facă ceva. Dumneata ce crezi ?
DAMA: Deci există totuşi o şansă ca spectacolul să-mi placă. Adevărat ?(Pauză.) Dacă-i aşa, să
presupunem că merg la teatru. Avem însă numai două bilete. Asta înseamnă că unul dintre dum-
neavoastră ar trebui să renunţe. Dumneata ai renunţa ?
22
DAMA: Acum nu mai vorbim de dorinţele mele, ci de ale dumitale. Ah, am uitat că dumneata n-ai nici
una...(Pauză.) Sau în acest caz, în mod cu totul excepţional, ai şi dumneata o dorinţă...(Pauză.)Iţi este
şi acum totuna...(Pauză.)Nu-mi răspunzi?
DAMA: Deci nici da, nici ba. Bine. Atunci să vorbim despre prietenul dumitale. Crezi că el ar renunţa ?
IZBUT: Nu.
DAMA: De ce?
IZBUT: Nici el, nici eu nu te putem însoţi fără acordul dumitale. Asta înseamnă că dumneata eşti cea
care trebuie să aleagă pe unul dintre noi.
IZBUT: Totuşi...
IZBUT: Socială. El, spre deosebire de mine, este nedreptăţit de natură. De soartă. Natura este oarbă
şi nu cunoaşte noţiunea de dreptate. în schimb, noi, ca societate, ne conducem în funcţie de acest
concept. Aşa că dumneata, ca membră a societăţii, eşti datoare să repari nedreptatea pe care i-a
făcut-o natura şi să-l alegi pe el, nu pe mine. Un elementar simţ de dreptate te obligă s-o faci.
Egalizarea inegalităţii — iată datoria de la care nu poţi abdica.
DAMA: Nu pot?
(Pauză.)
23
DAMA: Ai dreptate.
DAMA: Sînt cu totul de acord. Cu atît mai mult cu cît alegîndu-te pe dumneata, nu numai că aş adinci
nedreptatea pe care i-a făcut-o destinul, dar te-aş nedreptăţi şi pe dumneata.
DAMA: Ţi-aş adanci şi mai mult amărăciunea metafizică. Dumitale îţi izbuteşte totul în viaţă, aşa că
dacă ţi-ar izbuti şi de astă dată, nu ţi-ar mai rămîne decît să-ţi pui iarăşi întrebarea referitoare la
sensul material al existenţei. Intrebare care constituie problema dumitale fundamentală, deoarece
alte griji nu mai ai. Incă un succes te-ar cufunda şi mai mult în nefericirea-ţi metafizică. Nu, eu nu
vreau să contribui la asta.
IZBUT: Să nu exagerăm.
(Dama se ridică, se apropie de Izbut, se opreşte în spatele lui şi ti pune mina pe umăr.)
DAMA: Mai ales...(li mingile obrazul cu virţul degetelor). ..în acest caz.
(Izbut ridică braţul, ca s-o cuprindă. Dama se eliberează brusc, se întoarce şi se depărtează. Izbut se
ridică din şezlong. Dama stă cu spatele la el. Pauză.)
DAMA: în schimbul...
IZBUT: Te rog.
IZBUT: Te rog.
IZBUT: Te rog.
24
DAMA: Vezi cum arăt ?
IZBUT: Am văzut de cînd ne-am intîlnit prima dată. Văd chiar atunci cînd nu eşti de faţă.
IZBUT: Cu cine ?
DAMA: Tocmai. Aşa că nu mă interesează deloc lichidarea nedreptăţilor sociale şi nici acţiunile în
scopuri filantropice. Prin urmare, nu-mi pasă nici de problemele dumitale metafizice. Nici cit negru
sub unghie. Dacă optez totuşi pentru ceva sau pentru cineva, o fac întotdeauna numai după cum îmi
place mie.
DAMA: Una-i legată de cealaltă. Dumneata îmi placi foarte mult, şi dacă alegerea mea ar depinde
numai de „cine", te-aş alege numaidecît, fără ezitare. Mai rămîne însă şi „cum".
DAMA: „Cum” nu înseamnă numai „foarte mult", „puţin", „mai mult sau mai puţin”. „Cum” mai
înseamnă şi cum arăt eu în această situaţie. Ce simt şi la ce mă pot aştepta, dacă te-aş alege pe...
tine. La ce mă pot aştepta de la tine ? Ce-aş fi pentru tine? Un flecuşteţ în plus, încă o reuşită, încă o
întîmplare fericită. Nimic mai mult. Eu însă vreau să fiu ceva mai mult. Sînt ceva mai mult.
DAMA: Da, pentru el. Însemn atît de mult pentru el, încît prin aceasta însemn mult şi pentru mine. In
orice caz, atît cît trebuie. Şi asta datorită lui. El îmi întoarce tot ce pot să-i dau eu, ba chiar mai mult
decît ai putea tu să-mi dai vreodată.
IZBUT: li alegi pe el ?
DAMA: Nu, mă aleg pe mine însămi. Aşa cum aş prefera să fiu, cum mi-ar conveni mai mult. Tu, el,ce
prostii. Tu-ţi spui: el, iar el îşi spune: tu. El şi tu veţi gîndi întotdeauna la fel, pentru că altfel nu ştiţi să
gîndiţi. Eu însă îmi spun eu.
IZBUT: înţeleg.
DAMA: Dacă-i vorba de situaţie, sper că vei şti să te porţi cum trebuie cînd vom fi toţi trei împreună.
25
IZBUT: Poţi să contezi pe mine.
(Pauză.)
DAMA: Nu te superi?
IZBUT: Duduie, poţi să fii sigură de toată prietenia meaşi de cel mai profund respect...
DAMA: Respect?...
IZBUT: Nu. Te rog să primeşti expresia recunoştinţei mele pentru această clipă de conversaţie atît de
interesantă.
DAMA: Da... bine. Dar aş prefera să nu exagerăm. Ne vedem curînd, mă duc să mă schimb.
SCENA 5
(Izbut strînge şezlongul pe care-l desfăcuse mai înainte şi se întinde pe celălalt. Inchide ochii. Ttnguit
de pescăruşi, zgomotul ritmic al valurilor. Din stingă intră Neizbut.)
SCENA 6
(Neizbut poartă un costum de baie in dungi transversale dintr-o singură bucată, care-i ajunge pană la
coate şi genunchi; aminteşte puţin de veşmintele unui bufon dintr-o burlă.)
NEIZBUT: A venit?
IZBUT: Nu.
26
IZBUT: Intîrzie. E normal.
IZBUT: Pentru că pînă vine, mai poţi să verifici cum stai cu înotul.
NEIZBUT: La ce bun?
IZBUT: Dacă aş fi în locul tău, aş exersa puţin înainte de venirea ei. Cînd ai încercat ultima dată?
NEIZBUT: Nu risc nimic. Prezenţa ei îmi dă putere. In faţa ei sînt în stare de orice. E o adevărată
minune.
IZBUT: Despre minuni, într-adevăr nimic, dar despre tehnică ştiu multe. Am fost instructor.
NEIZBUT: De înot?
IZBUT: Şi salvamar cu diplomă. Asta a fost înainte de a cuceri campionatul pe judeţ la două sute de
metri crawl.
NEIZBUT: Campionatul?
IZBUT: Cîteva campionate. Am tot felul de vaze şi medalii. (Pauză.) Ce ţi s-a întîmplat?
NEIZBUT: Nimic.
IZBUT: Ţi-ai pierdut umorul. Inainte erai într-o dispoziţie mai bună.
27
IZBUT: Cu ce?
NEIZBUT: Aha!
IZBUT:... Şi asta numai datorită faptului că am avut cel mai bun punctaj pentru stil. Ce să mai vorbim.
(Pauză.)
IZBUT: Ce?
NEIZBUT: De ce?
IZBUT: Fiindcă s-ar putea să-ţi pierzi curajul şi să te apuce iarăşi complexele. Cu tehnica nu poţi şti
niciodată, mai ales după o întrerupere atît de lungă, pe cînd minuni se întîmpla totdeauna. Cel puţin
în cazul tău. Tot e mai bine să aştepţi...minunea.
(Izbut despălureşte ziarul şi începe să citească ; nu-i mai acordă atenţie lui Neizbut care face mişcări
cu braţele ca şi cind ar înota.)
NEIZBUT: Uite.
(Intră în apă, adică ieseîn afara scenei. Stă in apă pină la genunchi.)
28
(Neizbut se apleacă şi îşi stropeşte faţa cu apă.)
NEIZBUT: Am greşit.
(Izbut se ridică, priveşte tn culisele din dreapta. Neizbut intră mai adine in apă.)
(Neizbut se mai vede doar de la briu în sus. Se opreşte şi se întoarce spre Izbut.)
IZBUT: E limpede.
SCENA 7
29
(Izbut stă pe mal şi se uită după ti, cu fata la sală. Zgomotul ritmic al valurilor se aude mai puternic
decît înainte. Izbut îşi ţine mîinile la spate. Stă tot în picioare. Zgomotul mării, tînguitul pescăruşilor.
Durează destul de mult. Timpul teatral se prelungeşte tot mai mult. In sfîrşit, cînd aşteptarea şi lipsa
de acţiune devin insuportabile, Izbut se întoarce la mal. Se apropie de şezlongul strins şi-l desface.
Apoi scoate din sacoşă o cutie cu trabucuri, iar din cutie un trabuc. Il aprinde, scoate un rotocol de
fum. Se întinde pe şezlong şi fumează.)
SCENA 8
(Din dreapta intră Dama, într-un halat de baie, asemănător cu cel al lui Izbut, dar alb. La vederea ei,
Izbut stinge trabucul şi se ridică.)
IZBUT: Nu.
DAMA: Ciudat.
(Dama tşi pune sacoşa lingă al doilea şezlong, apoi se apropie de apă. Stă pe mal şi priveşte spre
mare, cu spatele la sală.)
IZBUT: Şi eu.
(Pauză.)
IZBUT: Ei şi ?
IZBUT: Păcat.
30
DAMA: Ai inventat toate astea, ca să pari mai interesant.
IZBCT: De ce?
DAMA: Da, n-ai lăsa pe nimeni să ţi-o ia pentru nimic în lume. Tocmai asta înseamnă că e o suferinţă
inventată.
DAMA: Şi una si alta. Mai întii ţi-ai inventat-o, apoi ai început să crezi în ea.O nenorocire adevărată se
cunoaşte şi după faptul că orice om este bucuros să scape de ea. Pe cea inventată, în schimb, vrea s-o
păstreze cu orice preţ. Acesta este şi cazul dumitale.
(Pauză.)
IZBUT: Nu vorbesc de mine, ci de el. Orice simţi pentru el, este de asemenea inventat.
IZBUT: Ba da, îl am. In virtutea dreptului la revanşă. Dumneata îţi baţi joc de suferinţa mea, aşa că şi
eu pot să spun ce gandesc despre sentimentele dumitale. Cred că sunt inventate.
IZBUT: Prea tîrziu. Acum o să-mi sfirşesc vorba. Le-ai inventat, fiindcă aveai nevoie de ele. Dacă
suferinţele mele nu sînt adevărate, la fel se întîmplă şi cu ale dumitale. Adevaratele sentimente se
cunosc şi după aceea există, prin ele insele, indiferent de voinţa noastră, de nevoile noastre. Cele mai
autentice sînt în general acelea pe care nu le dorim, de care n-avem nevoie, de care ne apăram...
DAMA: Nu. Dacă-i pasă de mine, apoi ştie unde mă poate găsi.
IZBUT: La teatru.
31
(Dama ia sacoşa şi porneşte spre dreapta.)
IZBUT: Am o propunere.
(Dama se opreşte.)
IZBUT: Dacă tot vrem să plecăm amîndoi, atunci să... plecăm împreună.
(Pauză.)
DAMA: In acest caz... fie. Dar numai pentru că s-a nimerit aşa. Fără alt motiv...
IZBUT: Aha. N-are rost să-ţi fie frică. Aici e linişte, nu e nici o primejdie... O staţiune balneo-
climaterică neînsemnată, într-o frumoasă zi de vară...
(Izbut sfirşeşle de strans şezlongurile, strange şi umbrela, Îşi ia sacoşa şi se apropie de Damă. Amindoi
pleacă spre dreapta.)
DAMA: Totdeauna?
32
IZBUT: Chiar cu cinci minute...
(Ies in dreapta).
SFÎRŞIT
33