Hotărârea Curții din 15 iulie 1963 în Cauza Plaumann &Co.

Cauza 25/62

-reclamant: PLAUMANN & Co., Hamburg reprezentată de Maître Harald Ditges , avocat în Baroul din
Köln, cu domiciliul ales în Luxemburg, la biroul domnului Audry, Fédération des
commercants, 8 Avenue de l’Arsenal

-pârâtă: Comisia Comunității Economice Europene, reprezentată de domnul Huber Ehring, consilier
juridic la executivul european, în calitate de agent, asistat de domnul Ernst Steindorff, profesor de
drept la Universitatea din Tübingen, cu domiciliul ales în Luxemburg, la biroul domnului Henri
Manzanares, secretar al Serviciului juridic al executivului european, 2 Place de Metz

-obiectul : anularea Deciziei S III 03079 a Comisiei din 22 mai 1962 prin care se refuză autorizarea
Republicii Federale Germania de a suspenda parțial drepturile vamale aplicabile „mandarinelor și
clementinelor, proaspete” importate din țări terțe

-plata unei despăgubiri în valoare de 39 414,01 DM ( mărci germane)

Rezumat:

Plaumann & Co au fost importatori de clementină din Africa. Aceștia au căutat să anuleze o decizie a
Comisiei, adresată guvernului german, refuzând permisiunea guvernului de a-și reduce taxele
vamale la clementina importată din afara UE.

Mai mult, Plaumann & Co a susținut că, în calitate de importator la scară largă de astfel de
clementină, aceasta era „preocupată individual”.

Curtea nu a fost de acord cu Plaumann & Co deoarece importul de clementină a fost considerat o
activitate care putea fi desfășurată de oricine în orice moment.

Ceea ce a contat cel mai mult în hotărarea Curții este faptul că o persoană fizică ori juridică nu poate
introduce o acţiune în anulare dacă actul nu le privește în mod direct sau individual, iar in cazul
Plaumann & Co., nu s-au putut distinge de niciun alt importator, deoarece nu au fost priviți ca fiind
unici.

Așadar prin urmare Curtea a hotărât:

1) Respinge acțiunea în anulare ca inadmisibilă

2) Respinge acțiunea în despăgubiri ca nefondată

3) Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată