Al doilea tratat despre cârmuire.

Scrisoare despre toleranță avându-l

autor pe John Locke (1632-1704), este o carte fundamentală din perspectiva
înțelegerii principiilor care stau la baza liberalismului democratic pe care se
fundamentează gândirea politică și economică occidentale și,
implicit, democrația reprezentativă. Este o lectură care nu ar trebui să
lipsească din biblioteca niciunuia din oamenii care sunt implicați în sfera
publică, politicieni sau nu, indiferent de orientarea lor ideologică, dar, mai
cu seamă a celor care se declară a fi „liberali”!

John Locke este figura emblematică a trei mari tradiţii de gândire

aflate în centrul spiritualităţii epocii moderne. În câmpul filozofiei
cunoaşterii, el este întemeietorul empirismului matur.
Fără a fi iniţiat gândirea empiristă modernă , Locke a devenit
reprezentantul ei cel mai însemnat şi mai tipic: atunci când este vorba de
marea dispută „empirism-raţionalism”, istoria filosofiei se referă în primul
rând la Locke şi, respectiv, Descartes, personalităţile tutelare ale celor două
curente antagonice, care nu rivalizau ca simple doctrine gnoseologice, ci ca
veritabile „paradigme de raţionalitate” alternative.
Mai puţin cunoscut şi comentat, dar absolut remarcabil, este rolul
filosofului englez în constituirea unei tradiţii de gândire în câmpul filosofiei
limbajului.
John Locke poate fi considerat iniţiatorul paradigmei moderne a
limbajului-instrument de „organizare a experienţei”, şi implicit de „decupare
ontologică” a lumii, viziune „instrumentalistă” atât de pasionat îmbrăţişată
mai ales în secolul nostru, dornic de a-şi legitima relativismul inclusiv prin
ideea că fiecare limbă sau sistem conceptual nu sunt altceva decât un mod
particular de a structura şi percepe o realitate care, aşa cum este ea în sine
însăşi, rămâne inaccesibilă.
Locke este însă şi personalitatea tutelară a liberalismului modern: în
câmpul filosofiei politice, el este autorul cu cele mai solide îndreptăţiri la
titlul (destul de discutabil, de altfel) de „întemeietor al liberalismului
politic”.
Mai mult decât atât, autorul tratatelor despre cârmuire nu este
ideologul unui curent politic doctrinar , ci al spiritului politic liberal modern,
care animă mai multe platforme doctrinare sensibil diferite, situate fie în
zona de centru-dreapta, fie în cea de centru-stânga a spectrului politic; el este
recunoscut, în general, ca întemeietor al constituţionalismului modern, al
teoriei politice privind  democraţia reprezentativă, precum şi al
filosofiei drepturilor şi libertăţilor civice.